urbanIZARE s.f. Actiunea de a urbaniza si rezultatul ei; citadinizare. ♦ Concentrare a populatiei unei tari in orase, crestere a numarului si dezvoltarea acestora; transformare a unor localitati rurale in centre cu caracter urban. [< urbaniza].

COMUNA, comune, s. f. 1. Unitate de baza administrativ-economica, alcatuita din unul sau mai multe sate si condusa de un primar. ♦ (In evul mediu) Asezare urbana in tarile din apusul Europei, dezvoltata in cadrul vechilor cetati asezate pe marile drumuri comerciale si posedand o anumita autonomie. 2. (In sintagma) Comuna primitiva = prima treapta de dezvoltare a societatii omenesti, caracterizata prin munca in comun si prin impartirea egala a bunurilor materiale. – Din fr. commune.

UR, oras antic (milen. 4-3 i. Hr.), in S Mesopotamiei (Caldeea), la 235 km SE de vechiul Babilon si 16 km V de fl. Eufrat. Unul dintre cele mai vechi centre de civilizatie urbana din lume. In sec. 23-21 i. Hr., capitala statului sumerian. Abandonat in sec. 4 i. Hr., probabil ca urmare a deplasarii cursului Eufratului. Ruinele orasului U., inclusiv vestigiile unui zigurat, au fost descoperite in anii 1922-1934 de catre o misiune britanica condusa de Sir Leonard Woolley. Potrivit traditiei biblice a fost patria lui Abraham. Pe locul anticului oras U., s-a dezvoltat localit. moderna iraqiana Tall al (Tell el)-Muqaiyir, langa An-Nāsirῑyah.