BLEG, BLEAGA, blegi, -ge, adj. 1. (Despre animale) Cu urechi care atarna in jos; clapaug; (despre urechile animalelor) care atarna in jos; (despre oameni) cu urechile indepartate de cap; (despre urechile oamenilor) indepartate de cap (si atarnand in jos). 2. Lipsit de energie, de vointa (si prost). – Cf. scr. bleka.

BLEG, BLEAGA, blegi, -e, adj. 1. (Despre fiinte) Moale, molau; (despre oameni) prost, natarau. 2. (Despre urechile animalelor) Care atarna moale in jos; (despre urechile oamenilor) indepartat de cap si indoit. – Comp. sb. bleka „prost”.

INFRASUNET, infrasunete, s. n. V******e mecanica a unui mediu neperceputa de urechea omului (ci numai cu ajutorul simtului tactil), care se propaga sub forma de unde, ca si sunetele, dar avand o frecventa mai mica decat a acestora. – Infra-+sunet (dupa fr. infra-son).

CLAPAUG, -A, clapaugi, -ge, adj. 1. (despre urechile oamenilor si ale animalelor) Mare si atarnand in jos; pleostit; (despre oameni si animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostanac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj.

CLAPAUGI, clapaugesc, vb. IV. Refl. (despre urechile oamenilor si ale animalelor) A atarna in jos (din cauza marimii lor); a se pleosti. [Pr.: - pa-u-]. – Din clapaug.

SURD adj. 1. (MED.) (Bucov. si Mold.) pliurd, (prin Olt. si Munt.) purd. (om ~; ureche ~.) 2. (FON.) afon. (Consoana ~.) 3. v. inabusit.

INFRASUNET ~e n. V******e imperceptibila a unui mediu care are o frecventa mai joasa decat cea pe care o poate percepe urechea omului. /infra- + sunet

A PERCEPE¹ percep tranz. (obiecte si fenomene din lumea inconjuratoare) A cunoaste prin mijlocirea organelor de simt si prin reflectarea in constiinta; a sesiza prin simturi si cu ajutorul gandirii. urechea omului nu ~ ultrasunetele. /<lat. percipere

ULTRASUNET ~e n. fiz. Unda acustica avand o frecventa foarte inalta care depaseste puterea de percepere a urechii omului. /ultra- + sunet

INFRASUNET s. n. sunet cu o frecventa mai mica decat frecventele auditive, neputand fi deci perceput de urechea omului. (dupa fr. infra-son)

sabietura, sabieturi, s.f. (reg.) semn facut de om la urechile oilor (pentru identificare).

LOB ~i m. 1) Portiune anatomica si functionala a unui organ (creier, plamani etc.) delimitata prin fisuri sau cute adanci. 2) Partea inferioara a urechii externe la om. 3) Fiecare dintre partile proeminente si rotunjite ale unei frunze, petale sau sepale, despartite una de alta prin crestaturi adanci. /<fr. lobe

impuia pers. 3 sg. impuiaza, vb. I (pop.) 1. (despre animale si pasari) a face oua, a se inmulti. 2. (despre bube) a se intinde. 3. (despre ganduri, dragoste) a incolti, a se incuiba. 4. (cu referire la urechile si capul omului) a asurzi, a bate capul, a ameti, a nauci. 5. (cu referire la ornamente) a desena, a coase pui pe ceva, a impodobi, a impestrita.

jurtuman, jurtumani, s.m. (reg.) om intr-o ureche.

DABALAZA, dabalazez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A-si lasa sa atarne in jos capul, gura sau urechile; a pleosti. 2. Refl. (Despre oameni) A slabi, a se molesi. – Probabil din dabalazat.

PLEOSTI, pleostesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) lasa in jos sau intr-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) l*****a; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lasa in jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abatut, deprimat; a se dezumfla. – Din scr. pljostiti.

BLEGI, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre oameni) A deveni bleg (1). 2. (Despre urechi) A se face bleg (2). – Din bleg.

BLEGI, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre urechi) A se face bleg (1). 2. (Despre oameni) A deveni bleg (2); a se bleojdi². – Din bleg.

hara, hare, s.f. (reg.) 1. cearta, neintelegere, zazanie (pentru lucruri marunte). 2. tuse rea (cu sange); baduga. 3. (fig.) baba, babarca, harca. 4. matreata oilor si viteilor, umflarea urechilor acestora. 5. paduche de vita. 6. matreata omului, tarata. 7. boala de piele; rapan.

cionc¹, cioanca, adj. (reg.) 1. (despre om) fara un brat, ciung, ciolac; fara o ureche, ciul. 2. (despre animale) fara un corn, ciong, ciut, ciutac, melcit; fara coada, ciont, ciunt. 3. (reg.) lulea cu coada scurta, pipa.

COCCIDIOZE (‹ fr. {i}) s. f. pl. Grup de boli ale tubului digestiv si glandelor anexe, care pot afecta si alte organe (rinichi, nas, faringe, urechi etc.), intilnite la toate speciile animale si la om. Au evolutie acuta sau cronica fiind provocate de specii din ordinul Coccidia. C. cele mai frecvente la om sint malaria, toxoplasmoza, babesioza. Dintre animalele domestice cele mai afectate de c. sint pasarile si iepurii.

CLAPAUG ~ga (~gi, ~ge) 1) (despre animale) Care are urechi mari si lasate in jos; urecheat. 2) (despre urechi) Care sunt mari si atarna in jos. 3) fig. (despre oameni) Care vadeste lipsa de inteligenta si de caracter; prostanac. [Sil. -pa-ug] /<ucr. klapo-uchy

intampinatura s.f. (inv.) 1. intampinare. 2. boala de oameni (durere cumplita de cap, cu vajaieli, cu pocnituri in urechi; junghiuri la toate incheieturile corpului; lumbogo, sciatica, reumatism poliarticular). 3. boala de vite.

CARTILAJ (CARTILAGIU) (‹ fr.) s. n. Formatiune anatomica din care este format scheletul pestilor cartilaginosi si ai embrionului vertebratelor si omului; la adulti mai persista in peretii bronhiilor si traheii, in pavilionul urechii etc. Se intilneste si la unele animale nevertebrate (cefalopode, moluste); (pop.) zgirci. V. diafiza.

cirn, -a adj. (vsl. krunu, cu nasu sau urechile taiate. V. chirnog). Cu nasu turtit ori prea mic: acest om e cirn, are nasu cirn. Prov. De aceia n´are cirna nas si ursu coada, se zice cind unu are pretentiuni prea mari (de ex., cind un cersitor [!] ar refuza sa manince pine [!] si ar cere cozonac). V. calina.

CIULI, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile tinandu-le drept in sus (pentru a-si incorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-si incorda auzul pentru a deslusi un zgomot, a asculta cu atentia incordata. – Cf. scr. culjiti.

ZECE, zeci, num. card. 1. Numar care are in numaratoare locul intre noua si unsprezece si care se indica prin cifra 10 sau X. ◊ (Adjectival) Are zece elevi. (La pl., arata o cantitate mare nedeterminata) Zeci de oameni. ◊ Expr. A avea zece vieti, se spune cand cineva scapa cu viata din situatii primejdioase. A asculta cu zece urechi = a asculta foarte atent. ◊ (Substantivat) Scrie un zece pe tabla. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Etajul zece. ◊ (Intra in componenta num. adverbial) De zece ori. ◊ (Precedat de „cate”, intra in componenta num. distributiv) Plecau cate zece. 2. (Intra in compunerea numeralelor c*******e compuse de la unsprezece pana la nouasprezece) Cincisprezece. ♦ (Intra in compunerea numeralelor c*******e compuse de la douazeci pana la nouazeci si noua) Patruzeci si trei. – Lat. decem.

HIENA, hiene, s. f. Mamifer carnivor asemanator cu cainele, cu blana cenusie tarcata, cu gatul gros, cu urechile golase si cu picioarele anterioare mai lungi decat cele posterioare, care traieste in Africa si in Asia si care se hraneste mai ales cu cadavre (Hyaena hyaena). ♦ Fig. om ticalos, nemernic, mizerabil. [Pr.: hi-e-] – Din fr. hyene, lat. hyaena.

ADEVAR adj. si adv. 1. Adv. (Mold., Trans. SV) Cu adevarat, intr-adevar. A: Dumnedzau miluiaste si ne spaseaste adevar. DVS, 22r; cf. STOICA. C: Adevar, si noi oameni sintem si am putut si gresi. N TEST. (1648); cf. VCC, 286. 2. Adj. (Mold., Cris.) Adevarat. A: Pentru plins..., carea iaste... facatoriu bucuriei ceii adeveare. L SEC. XVII, 72v; cf. VARLAAM; ureche; ARSENIE DIN BISERICANI; DOSOFTEI, PS; L SEC. XVII, 16v. ◊ (Substantival) Am marturisit adevara. VARLAAM; cf. DOSOFTEI, PSALTIRE, 1680. ◊ Loc. adv. Cu adevara, De adevara, Intr-adevara = cu adevarat, intr-adevar. Cf. DOSOFTEI, PS. C: Tu esti adevaru Dumnedzu. MISC. SEC. XVII, 59r. Etimologie: ad + de + verum. Cf. asasi (2), bizuit; fires (2), prisne (2).

MAGAR, magari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decat acesta, cu parul de obicei sur, capul mare si urechile lungi, intrebuintat ca animal de povara si de tractiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici magar = a nu avea o situatie precisa, a nu apartine unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, incapatanat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

MAGAR ~i m. 1) Animal domestic din familia calului, dar mai mic decat acesta, cu urechi mari, cu coama bogata, folosit ca animal de povara; asin. ◊ Nici cal, nici ~ se spune despre cineva care n-are o situatie precisa, clara. A fi ~ul cuiva a face cuiva servicii umilitoare. 2) fig. depr. om prost, incapatanat sau obraznic. /cf. alb. magar, bulg. magare

VaRTEJ ~uri n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capata o miscare de rotatie, formand o adancitura si antrenand tot ce aduce curentul. 2) Masa de aer puternica care se misca repede, atragand si ridicand in cercuri praf, nisip, zapada etc. 3) (la oameni, mai ales in crestet sau pe corpul animalelor) Portiune unde parul creste in toate partile. 4) Miscare de rotatie (ametitoare). In ~ul dansului. 5) Stare de buimaceala; zapa-ceala. 6) Unealta care func-tioneaza prin miscari circulare. 7) Crestatura rotunjita facuta ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pamantului a) planta legumicola cu tulpina taratoare si cu flori galbene dispuse in ciorchine; b) planta cu tulpina joasa, avand cate trei frunze la un nod si flori rosii in varful tulpinii, care creste printre stanci. /<sl. vrutezi

DOP, dopuri, s. n. 1. Bucata de pluta, de cauciuc, de sticla etc. cu care se astupa deschizatura unei sticle, a unul vas ingust etc.; astupus. ◊ Expr. (Mare) cat un dop sau dop de saca = (despre oameni; glumet) mic si indesat; bondoc. 2. Bucata de lemn care astupa deschizatura de sus a fluierului, a cavalului etc., lasand o gaura mica prin care se sufla. 3. Piesa de metal cu care se inchide o conducta. 4. Cerumen adunat in canalul auditiv extern al urechii, care impiedica auzul. – Cf. sas. dop.

scalus, scalusi, s.m. si scaluse, scalusari, s.n. (reg.) 1. specie de lacusta; cosas, calut. 2. gandacel de culoarea aramie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe elitre. 3. (s.n.; inv.) calus (pentru oameni sau animale). 4. (s.n.) speteaza a jugului; cui care tine polita jugului de sulul grindeiului. 5. (s.n.) lemn in forma de triunghi asezat intre acoperis si capriori, pentru a ridica streasina casei. 6. (s.n.) parte a morii care se poate regla, pentru a macina mai mare sau mai marunt. 7. (s.n.) calus de vioara. 8. (s.n.) bucata de lemn pusa la capatul unei funii, pentru a putea fi apucata mai bine. 9. (s.n.) carlig (la coasa). 10. (s.n.) lat pentru prins pasari. 11. s.n. semn la urechile oilor (facut cu preduceaua, potricala). 12. (s.n.) trecatoare prin gard sau peste gard de la un vecin la altul; parleaz. 13. (s.m.) jocul „calusul”.

A VENI vin intranz. 1) (despre oameni, animale, vehicule etc.) A se misca, apropiindu-se de tinta miscarii. ~ spre casa. 2) (despre persoane, vehicule, fenomene ale naturii) A fi intr-un anumit loc dupa parcurgerea unei distante; a sosi; a ajunge. Trenul a venit in gara. ◊ ~ la spartul targului a sosi prea tarziu. ~ cu sufletul la gura (sau intr-un suflet) a veni in fuga mare. A-i ~ ceasul a muri. 3) A se intoarce, a reveni la locul de mai inainte. Pasarile vin la cuiburile lor. 4) A-si avea originea; a proveni. 5) (despre imbracaminte, incaltaminte) A se potrivi bine; a fi pe masura cuiva. Pantofii ii vin bine. 6) (despre ape) A ajunge pana la o inaltime oarecare. 7) (despre sunete, zgomote etc.) A ajunge la urechea cuiva. /<lat. venire