Dex.Ro Mobile
Rezultate din textul definițiilor
NARAV, naravuri, s. n. 1. Obicei, deprindere rea; cusur, viciu, naraveala, naravie. ◊ Expr. A (se) invata cu narav = a (se) obisnui sa ceara, sa pretinda ceva ca pe un drept al sau. 2. (Inv. si pop.) Deprindere, obicei; fel de a fi, comportare. ♦ Fire, temperament. – Din sl. nravu. Cf. bg. narav.

DEZBARA, dezbar, vb. I. Refl. 1. A renunta la o deprindere rea, a se lasa, a se dezobisnui de un narav; a se dezvata. 2. A reusi sa scape de cineva sau de ceva care supara, incomodeaza; a se descotorosi. [Pr.: ind. si: dezbar] – Et. nec.

INVAT ~uri n. pop. 1) Obicei rau; deprindere rea; narav; apucatura. ◊ Tot ~ul are si dezvat constrans de imprejurari, te dezobisnuiesti de orice deprindere. 2) Argumentare menita sa convinga pe cineva sa procedeze intr-un anumit fel. /v. a invata

NARAV ~uri n. 1) (la persoane) Obicei rau; apucatura. ◊ A (se) invata cu ~ (sau a prinde la ~) a) a se obisnui cu o actiune nedorita; b) a insusi o deprindere rea. 2) (la animale) deprindere rea de a musca, de a azvarli etc. Cal cu ~. 3) pop. Fel de a fi al cuiva; caracter; fire; natura. /<sl. nravu

slabie1, slabii, s.f. (inv.) 1. (pop.) slabiciune, debilitate fizica. 2. (reg.) anemie. 3. lipsit de tarie morala, de energie si de fermitate in actiuni. 4. deprindere rea, cusur, defect, meteahna, narav, patima, viciu. 5. (reg.) lipsa (de avere), nevoie, neavere, saracie.

INVAT s. n. 1. Obicei, obisnuinta, narav, deprindere (rea). 2. Povata, sfat, indemn. – Din invata (derivat regresiv).

DEZRADACINA, dezradacinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o planta din pamant cu radacina cu tot. 2. Fig. A face sa dispara cu desavarsire o idee, o deprindere (rea); a starpi. – Dez- + radacina.

APUCATURA ~i f. 1) Cuprindere cu mana. 2) fig. deprindere rea. /a (se) apuca + suf. ~atura

DAR2 ~uri n. 1) Obiect oferit cuiva sau primit de la cineva fara plata in semn de prietenie, de dragoste, de respect etc.; cadou; atentie. 2) Aptitudine deosebita cu care este inzestrat cineva; talent. 3) deprindere rea. A avea ~ul betiei. 4) bis. Gratie divina acordata omului; har. 5) rel.: Sfintele ~uri painea si vinul sfintite pentru impartasanie. /<sl. daru

A INTARCA intarc 1. tranz. 1) (s****i) A opri definitiv de la supt. ◊ Unde si-a ~t d****l copiii a) unde nimeni nu stie; b) undeva foarte departe. 2) fig. A face sa se lase de o deprindere (rea); a dezvata; a dezobisnui. 2. intranz. (despre femelele mamifere) A nu mai da lapte; a nu se mai mulge. /in + tarc

INVECHIT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A SE INVECHI.~ in rele deprins de a face fapte rele; inrait. 2) Care se tine de conceptii vechi, depasite. /v. a invechi

A SE MOLIPSI ma ~esc intranz. 1) A se imbolnavi venind in contact cu o sursa de infectie; a contracta o boala contagioasa; a se contamina; a contagia; a infecta; a se umple. 2) fig. A capata anumite deprinderi (rele) sub influenta cuiva. /<ngr. molepsa

rau2 rea (rai, rele) 1) (in opozitie cu bun) Care are insusiri negative; lipsit de calitati bune. Purtare rea. ◊ Viata rea (sau trai ~) viata plina de greutati; trai zbuciumat. Vorbe rele barfeli; calomnii. Veste rea veste care intristeaza. ~ conducator de caldura (sau de electricitate) care nu transmite caldura (sau electricitate). A duce casa rea cu cineva a se certa tot timpul; a trai in dusmanie. A-si face sange ~ (sau inima rea) a se mahni; a se intrista. 2) Care este cainos la suflet; plin de rautate; avan. Om ~. ◊ Poama rea (sau soi ~) persoana cu apucaturi, deprinderi urate. ~ de mama focului foarte rau. ~ la inima lipsit de omenie; hain. 3) (despre actiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. deprinderi rele. 4) (in superstitii) Care aduce sau prevesteste nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

A STARPI ~esc tranz. 1) (animale sau plante vatamatoare, deprinderi rele etc.) A face sa nu mai existe; a distruge complet; a extirpa; a extermina. 2) A face sa se starpeasca. /Din sterp

naravos, naravoasa, adj. (reg.) 1. care are deprinderi rele; prost crescut, grosolan; artagos, cicalitor. 2. (despre cai) naravas.

naravus naravusi, s.m. (reg.) persoana cu deprinderi rele; om prost crescut, artagos.

NARAVIT, -A, naraviti, -te, adj. (Pop.) Care are deprinderi, apucaturi rele: prost crescut, grosolan. ♦ Spec. (Despre cai sau alte animale) Naravas. ♦ Care este deprins, obisnuit cu ceva. – V. naravi.

SCANTEIE, scantei, s. f. 1. Particula solida incandescenta care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care insoteste o descarcare electrica, si care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scantei (pe dinaintea ochilor), se zice cand cineva primeste o lovitura puternica (si are senzatia ca vede scantei). A se invata (sau a se deprinde) ca tiganul cu scanteia = a se deprinde cu raul. ♦ P. ext. Lumina slaba, de-abia intrezarita, cu sclipiri intermitente; licarire. 2. Fig. Fapt in aparenta neinsemnat care declanseaza o actiune, un sentiment etc. 3. Fig. Particica neinsemnata din ceva; farama, pic. O scanteie de talent. [Pr.: – te-ie.Var.: (inv.) schinteie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).

harsit, harsita, harsiti, harsite, adj. (reg.) avid de bani, lacom de castig, carpanos, zgarcit, avar. 2. trecut prin necazuri si nevoi, deprins cu raul si neajunsurile; calit. 3. istovit, stalcit, uzat.

soloambe s.f. pl. (reg.) deprinderi, apucaturi rele.

APUCATURA, apucaturi, s. f. 1. Cuprindere cu mana. Smuls dintr-o singura apucatura. 2. Fig. Fel de a se purta; deprindere, obicei (rau). – Din apuca + suf. -(a)tura.

INVECHIT, -A, invechiti, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) invechit in rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) inrait. ♦ Iesit din actualitate, anacronic, depasit, perimat; care nu se mai foloseste. ♦ Care are conceptii vechi, depasite. – V. invechi.

NARAVI, naravesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A lua sau a face sa ia un obicei rau; a (se) deprinde, a (se) invata cu narav (1). 2. Refl. si tranz. (Inv. si pop.) A (se) obisnui, a (se) deprinde. 3. Refl. recipr. (Inv. si reg.) A cadea de acord; a se intelege, a se impaca. – Din narav.

SPURCA, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. si refl. A (se) murdari, a (se) manji. ♦ Refl. A-si evacua excrementele sau u***a. ♦ Tranz. Fig. A pangari, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A injura. 2. Tranz. A atinge o mancare sau un vas de gatit de ceva murdar, scarbos sau oprit de biserica. 3. Refl. (In practicile religioase crestine) A manca de dulce in timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rau (sau prea bun), la ceva care nu este ingaduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.

VICIU s.n. 1. Cusur, defect; lipsa. ◊ Viciu de conformatie = dispozitie anormala a unor parti sau organe ale corpului; diformitate fizica; (jur.) viciu de forma = greseala in redactarea unui act, care face actul anulabil. 2. deprindere de a face fapte rele; obicei urat, patima rea. [Pron. -ciu. / < fr. vice, it. vizio, lat. vitium].

VICIU s. n. 1. defect, imperfectiune; lipsa. ♦ ~ de conformatie = dispozitie anormala a unor parti sau organe ale corpului; diformitate fizica; (jur.) ~ de forma = greseala in redactarea unui act, care il face anulabil. 2. deprindere de a face fapte rele; obicei urat, patima rea. (< fr. vice, lat. vitium)

SCANTEIE scantei f. 1) Particula incandescenta desprinsa dintr-un corp sau dintr-o substanta. ◊ ~ electrica lumina intensa si momentana care apare in timpul unei descarcari electrice. A se invata (sau a se deprinde) ca tiganul cu ~ia a se deprinde cu un lucru, mai ales rau. 2) Lumina slaba si intermitenta; licarire. 3) fig. Indiciu neinsemnat care se poate manifesta sau intensifica. ~ de talent. ~ de nadejde. [ G.-D. scanteii; Sil. -te-ie ] /<lat. scantillia

NACAFA s. v. belea, bucluc, capriciu, chef, dandana, deprindere, fandoseala, fantezie, fason, fita, incurcatura, maimutareala, moft, naz, napasta, neajuns, necaz, nemultumire, nenorocire, neplacere, nevoie, obicei, obisnuinta, pacoste, pocinog, pofta, prosteala, rau, sclifoseala, suparare, toana.

DEDA, dedau, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obisnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obisnui cu fapte rele; a se naravi. – Din lat. dedere (dupa da2).