MUNCEL, muncele, s. n. Munte sau deal mic, care constituie o treapta mai coborata a unui lant sau a unui masiv muntos, cu structura cutata, alcatuit din roci dure. – Din lat. monticellus.

COLNIC ~ce n. 1) Ridicatura de teren de forma alungita si cu pante line, mai mica decat dealul; deal mic; colina. 2) Drum ingust care trece peste un asemenea deal sau printr-o padure. 3) Teren fara copaci (acoperit cu iarba si flori) intr-o padure; poiana; luminis. /<bulg., sb. kolnic

GRUI, gruiuri (gruie), s. n. (Reg.) 1. Pisc sau coasta de deal. 2. deal mic; colina¹, delusor, movila. – Et. nec.

COLNITA², colnite, s. f. (Reg.) deal mic, delusor. – Colinita (rar, < colina + suf. -ita), influentat de colnic.

2) cioaca f., pl. cioci si cioace (var. din cioacla. Fie-care din cele doua lemne in care se prinde lama feresteului [!]. (V. ciochie). Butas. Olt. sud. Cui de lemn despicat de prins rufele pe fringhie. Gorj. deal mic, dimb. Un joc de arsice in care ichiu se ascunde dupa petre [!].

DAMB, damburi, s. n. Forma de relief mai mica decat dealul; colina. ♦ Ridicatura mica de pamant inaltata la marginea unui sant, a unei gropi etc. – Din magh. domb.

COLINA¹, coline, s. f. Forma de relief mai mica decat dealul; colnic, delusor. – Din fr. colline.

COLINA ~e f. Ridicatura mica de teren de forma alungita si cu pante line, mai mica decat dealul; colnic. /<fr. colline

DAMB ~uri n. 1) Forma de relief mai mica decat dealul; delusor; colina. 2) Ridicatura (mica) de pamant la marginea unei gropi sau a unui sant. /<ung. domb

MAGURA ~i f. 1) deal mare si izolat (de obicei impadurit). 2) Ridicatura de pamant din regiunile de campie sau de podisuri, mai mica decat dealul; movila. /cf. alb. magulle

MOVILA ~e f. Ridicatura de pamant, naturala, de forma conica, de obicei, mai mica decat dealul, aflata in regiunile de campie sau de podisuri; magura. /<sl. mogyla

COLINA¹ s.f. (Geol.) Forma de relief mai mica decat dealul. [< fr. colline].

COLINA¹ s. f. forma de relief, mai mica decat dealul, rotunjita. (<fr. colline, lat. collina)

hoanca², hoance, s.f. (reg.) adancitura in forma de vale mica intre dealuri; afundatura naturala lipsita de apa.

scorobana, scorobane, s.f. (reg.) deal de mica inaltime, de forma unei caciuli.

CAPRIOR (lat. capriolus) s. m. 1. Mamifer artiodactil, rumegator, raspindit in toate padurile de cimpie si deal, mai mic decit cerbul (c. 1 m si 20-30 kg), cu blana roscata vara si surie iarna, corp zvelt, picioare subtiri si agile, coarne pline, caduce; longevitate, 10-12 ani. Masculul caprioarei. 2. Fiecare dintre barele de lemn care sustin invelitoarea unui acoperis si stratul-suport al acesteia (astereala sau sipci).

colnic n., pl. e (bg. kolnik, sirb. kolnik, drum de tara, drum de care, d. kola, car, ca lat. carraria, carare, d. carrum, car. Capidan, Dac. 2, 813). Vechi. Azi rar. Drum de munte ori de deal: s´au deschis colnic catra viata cereasca (Dos. V. S. 203, 2), sarpe in cale si aspida in colnic (Palia, la Cip.). Suc. (Sez. 31, 138). Carare pin [!] padure: a plecat apoi pe un colnic anevoios pina ce a iesit din padure (V. hatas). Azi. deal mai mic: pe cel deal, pe cel colnic trece-o fata si-un voinic (P. P.) trecu dealuri, vai, colnice, strabatu paduri intunecate (Isp.). Gradinile si livezile le avea pe colnicele Laposului (Od.). – In est si colnic, deal. V. holm, momic, popic.

GRUI ~ie n. 1) Ridicatura de pamant naturala de forma conica, mai mica decat un deal, intalnita in regiunile de ses sau de podis; movila. 2) Portiune de teren cu suprafata inclinata; coasta de deal; costisa; panta; povarnis. [Pl. si gruiuri] /<lat. grunnium.

tic s.n. (reg.) 1. nume de jocuri de copii. 2. ciocanitoare. 3. bibilica. 4. cantitate, masura, farama mica. 5. varf, ridicatura, deal.

dimb (damburi), s. n. – deal, inaltime, munte mic. Mag. domb, din sl. dąbu „arbore” (Cihac, II, 495; Candrea; Galdi, Dict., 123; Scriban); cf. duba, dumbrava. Pare cuvint identic cu dilm, s. n. sau deal, poate ca urmare a unei contaminari cu gilma „protuberanta”. – Der. dimbos, adj. (muntos); dimbet (var. dumbet), s. n. (munte mic); dumbet, s. m. (planta, Teucrium chamaedrys). Cf. Puscariu, Dacor., I, 231.

MUSUROI¹, musuroaie, s. n. 1. Movilita formata din tarana pe care o arunca la suprafata solului furnicile, cartitele etc. cand isi sapa coridoarele subterane; p. ext. grup de furnici care locuiesc intr-un furnicar; furnicar. 2. Gramada de pamant adunata la radacina unor plante pentru a le sprijini, a le feri de vant, de inghet sau pentru a le favoriza dezvoltarea. 3. (Urmat de determinari) Gramada (mica). 4. (Reg.) Ridicatura mica de pamant; movila, deal. [Var.: (inv. si reg.) mosinoi, mosiroi, mosoroi, mosuroi, musinoi, musiroi, musunoi s. n.] – Lat. mus araneus.

sfarlac², sfarlacuri, s.n. 1. (inv. si pop.) smarc format la obarsia unui izvor, a unui parau. 2. (reg.; in forma: sforac) confluenta a doua rauri; locul unde se intalnesc doua vai. 3. (reg.) deal de inaltime redusa. 4. mic roi de albine.

COLNIC, colnice, s. n. 1. Colina¹. 2. Drum ingust care trece peste un deal sau prin padure. 3. Loc mic, in padure, lipsit de arbori; luminis. – Din bg., scr. kolnik.

PADINA, padini, s. f. Loc aproape plan sau usor scobit, de obicei in varful unui deal sau al unui munte. ♦ mica depresiune, circulara sau alungita, dezvoltata de obicei pe loess prin tasare; crov. [Pl. si: padine] – Din bg. padina.

MOVILA, movile, s. f. 1. Ridicatura de pamant naturala, mai mica si mai rotunjita decat dealul, care se afla de obicei in regiunile de campie sau de podisuri joase. 2. mica ridicatura de pamant sau de pietre, facuta de om pentru a servi ca semn de hotar, de aducere aminte pentru un mort etc. 3. Gramada de obiecte (de acelasi fel); morman, maldar. – Din sl. mogyla.

ponor, ponoare, s.n. (pop.) 1. povarnis abrupt sau adancitura formata prin prabusirea unor straturi de teren; rapa. 2. loc necultivat; parloaga. 3. munte inalt cu creasta golasa, lipsita de vegetatie. 4. deal cu coama inalta si rotunda. 5. mica apa curgatoare; garla; apa statatoare mai mare decat o balta. 6. poiana (intr-o padurice). 7. vizuina, barlog (intr-o regiune accidentata). 8. casa mica si scunda. 9. (fig.) necaz, suparare, nenorocire; amar. 10. greseala, vina. 11. multime, numar mare.

1) bitca f., pl. i (gep. butika, dim. inrudit cu germanicu butta-, de unde si fr. butte, deal. Dic. 181). Est. Pisc izolat mai mic decit runcu.

deal, dealuri, s. n. 1. Forma de relief pozitiva care se prezinta ca o ridicatura a scoartei pamantului mai mica decat muntele, dar mai mare decat colina. ◊ Loc. adv. La deal = in sensul urcusului, in sus. ◊ Loc. prep. (De) la deal de... = mai sus de..., in sus de... ◊ Expr. (Fam.) Da la deal, da la vale = se sileste in toate chipurile, incearca toate posibilitatile. Greu la deal si greu la vale = oricum faci, e tot greu. Ce mai la deal, la vale = a) ce sa mai lungim vorba de pomana, ce mai incoace si incolo, e inutil sa mai discutam; b) sa spunem lucrurilor pe nume. deal cu deal se intalneste, dar (inca) om cu om, se spune cu ocazia unei intalniri neasteptate, sau in nadejdea unei revederi posibile. 2. (Reg.) Regiune de vii; vie, podgorie. ◊ Zona a ogoarelor. – Din sl. delu.

deal (ea dift.) n., pl. dealuri (vsl. delu, parte pre-delu, hotar [de aici Predeal]. V. deinita). Magura, colnic, inaltime de pamint mai mica de cit muntele. Vest. Podgorie: dealu Mare, dealu Dragasanilor. La deal, in sus, suind, in opoz. cu la vale: caru, corabia merge greu la deal. Greu la deal, rau la vale, e dificil in ori-ce caz. Ce mai la deal, la vale?, ce mai perdem timpu degeaba? Sa ne punem pe lucru!

URS ursi m. 1) Mamifer omnivor, de talie mare, greoi si masiv, cu blana deasa, de obicei de culoare bruna, cu botul alungit si coada scurta. ◊ ~ alb (sau polar) urs cu blana alba raspandit in regiunile arctice. A se aduna (sau a se uita) ca la ~ a se aduna multa lume sa priveasca ceva neobisnuit. De cand avea ~ul coada din timpuri foarte indepartate. ~ul nu joaca de voie, ci de nevoie constrangerea e necesara pentru acei care nu inteleg de buna voie (ca trebuie sa faca ceva). Cum merge ~ul la deal incet si apasat; greoi. Mierea-~ului planta erbacee de padure, avand tulpina e****a, slab ramificata, cu frunze late, paroase si cu flori mici, rosii, violacee sau albe. 2) fig. Om greoi si matahalos. ◊ A trai ca ~ul in barlog a evita societatea; a duce un mod de viata retras. 3) reg. Bot de mamaliga cu branza in mijloc; cocolos; bulz. /<lat. ursus

RECHIE s. f. Numele unor plante din genul Reseda, cu tulpina ramificata frunze alterne si flori mici, galbene-verzui, dispuse in racem terminal, dintre care R. luteola, inalta de 50-130 cm, cu frunze intregi frecventa in regiuni de campie si dealuri joase, folosita in trecut ca planta tinctoriala si R. lutea, plnata erbacee melifera, inalta de 30-60 cm, cu frunze penat-fidate, intregi sau dintate.

SASCHIU (‹ magh.) s. m. Denumirea a doua plante din genul Vinca, familia apocinaceelor, cu tulpina intinsa pe pamant din care se inalta mici tulpini florifere cu flori albastre-violet, roze, rar albe. Vinca herbacea are tulpina ierbacee, de 10-40 cm si frunze subtiri, cazatoare; creste in regiuni de campie si dealuri joase, in locuri insorite. Vinca minor are tulpina mai lunga (60-100 cm), la baza lignificata si frunze pieloase, persistente. Creste in locuri umbrite, frecvent cultivata pe sub arbori sau pe langa ziduri, in gradini si cimitire. Are multiple utilizari ca planta medicinala, continand un numar mare de aminoacizi si elemente minerale. Intra in componenta unor medicamente pentru combaterea hipertensiunii, diminuarea ritmului c*****c, oxigenarea creierului etc.

MUCHIE ~i f. 1) Linie de intersectie a doua fete ale unui corp. ◊ Pe ~ la limita. 2) Margine ingusta a unui obiect, a unei suprafete; cant. ◊ ~a palmei marginea palmei dinspre degetul mic. 3) Partea opusa taisului la unele instrumente. ~a cutitului. ◊ A fi (sau a sta, a se afla) pe ~ de cutit a fi intr-o situatie critica, periculoasa. 4) Creasta, coama de deal sau de munte. [G.-D. muchiei; Sil. -chi-e; Var. muche] /Probabil lat. mutila

MUCHIE, muchii, s. f. 1. Linie de intersectie a doua fete ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv. Pe muchie = la limita, la extrema. 2. Margine, dunga a unui lucru, a unei suprafete. ◊ Expr. Batuti pe muchie = (despre o suma de bani) din care nu lipseste nimic, care este intreaga, exacta. 3. Marginea din afara, portiune laterala a unor obiecte. ♦ Marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ Partea opusa taisului unor unelte de taiat. ♦ Expr. (Ca sau cat) (de) o muchie de cutit = foarte ingust, foarte subtire; foarte putin. Pe muchie de cutit = intr-o situatie critica, in primejdie. 4. Partea cea mai inalta, ascutita si prelungita, a unui munte, a unui deal, a unei stanci; creasta, coama, culme; p. ext. coasta a unui munte sau a unui deal; panta, povarnis. [Pr.: -chi-e. – Var.: muche s. f.] – Probabil lat. *mutila (= mutulus).

BLIDARU, deal la SV de com. Orastioara de Sus, jud. Hunedoara; 703 m alt. Aici a fost descoperita o cetate dacica, puternic fortificata cu ziduri de piatra fasonata, apartinind ansamblului de fortificatii din M-tii Orastiei (sec. 1 i.Hr.-106 d. Hr.). Formata din doua incinte, aflate la o mica diferenta de nivel una fata de cealalta, constituia principalul obstacol in calea atacurilor din N.

SA, sei, s. f. 1. Piesa de harnasament confectionata din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului si pe care sade calaretul. ◊ Expr. A pune saua (pe cineva) = a supune, a stapani, a exploata (pe cineva), a constrange pe cineva sa faca ceva. A vorbi din sa = a vorbi de sus, cu siguranta de sine. 2. Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formata dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se sta in timpul deplasarii vehiculului. 3. Os din spinarea gainii. ◊ Saua turceasca = scobitura in grosimea osului sfenoid, in care se afla situata glanda hipofiza. 4. Forma de relief reprezentand o depresiune cuprinsa intre doua parti de teren mai ridicate, cu care alcatuieste un ansamblu; curmatura. Saua dealului. [Var.: sea s. f.] – Lat. sella.

SPIC ~ce n. 1) Inflorescenta caracteristica gramineelor, alcatuita din mai multe flori mici dispuse pe o axa centrala. ◊ A da in ~ a incepe sa formeze spicul, sa se apropie de maturizare. ~ de zapada fulg de zapada ratacit printre picaturile de ploaie. 2) Varf al firelor de par mai lungi din blana unor animale (avand si o culoare mai deschisa sau mai inchisa decat a blanii). 3) Partea cea mai inalta a unui deal, a unui munte sau a unui acoperis. /<lat. spicum