COLO adv. (Cu sens local) Acolo. ◊ Expr. De colo (pana) colo = dintr-un loc intr-altul, de la un capat la altul, incoace si incolo, peste tot. (Pe) ici, (pe) colo sau colo si colo = din loc in loc, pe alocurea, foarte rar. Pe colo..., pe dincolo = intr-o parte..., intr-alta. Cat colo = la oarecare departare. Cand colo = (exprimand o surprindere) de fapt, in realitate. A se cunoaste (sau a se vedea etc.) cat de colo = a se cunoaste (sau a se vedea etc.) de departe, a fi foarte evident. Ia te uita colo! = (exprimand mirarea) i-auzi! de unde si pana unde? [Acc. si: (pop.) colo] – Din acolo.

MARCA¹, marci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaste etc. ♦ Tip, model, inscriptie (care indica sursa) de fabricatie. Marca de automobil. ◊ Loc. adj. De marca = de calitate superioara. ♦ (Inv.) Stema; blazon, emblema. ◊ Loc. adj. (despre oameni) de seama; marcant, distins. 2. Fisa de metal cu numar de ordine, cu care lucratorii isi dovedesc prezenta la lucru sau pe care o lasa in schimbul uneltelor primite. 3. Piatra sau bucata de sina vopsita in alb, asezata transversal intre doua linii de cale ferata care se intretaie, pentru a indica ramificatia liniei ferate si locul pana unde pot inainta vehiculele fara pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trasatura specifica, insusire caracteristica; particularitate. – Din ngr. marka, fr. marque. Cf. germ. Marke.

RAZA, raze, s. f. 1. Linie dreapta dupa care se propaga lumina; traiectorie luminoasa. ♦ Zona luminoasa; lumina, stralucire. 2. Fig. Licarire, palpaire, semn slab, indiciu vag de... 3. (Fiz.) Radiatie. ◊ Raze X (sau rontgen) = unde electromagnetice cu lungimi de unda mult mai mici decat acelea ale luminii. 4. Distanta de la centrul unui cerc pana la orice punct de pe circumferinta sau de la centrul unei sfere pana la orice punct de pe suprafata ei. 5. Distanta pana la care se exercita o actiune in jurul centrului de unde porneste. ◊ Raza de actiune (sau de activitate) = loc pana unde se intinde puterea sau influenta cuiva sau a ceva. 6. (Reg.) Ramificatie a coarnelor cerbului. – Lat. radia (= radius).

TARTITA, tartite, s. f. Partea posterioara a coloanei vertebrale la pasari (de unde cresc penele cozii). – Din bg. tartica, scr. trtica.

TARTITA ~e f. pop. (la pasari) Partea terminala a coloanei vertebrale, de unde cresc penele cozii. /<bulg. tartica, sb. trtica

PATA, pete, s. f. 1. Urma lasata pe suprafata unui obiect de un corp gras, de o materie colorata, de murdarie etc., suprafata pe care se intinde o astfel de urma; substanta care a lasat aceasta urma. ♦ Portiune diferit colorata pe un fond de o culoare mai mult sau mai putin omogena. 2. Portiune pe corpul animalelor sau al pasarilor, unde parul sau penele sunt de alta culoare fata de rest. ♦ Particica a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorate fata de rest. 3. Portiune de nuanta diferita (mai inchisa) care se observa cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A cauta (sau a gasi) pete in Soare = a cauta cu orice pret defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Fapta, atitudine, situatie etc. reprobabila, care stirbeste onoarea sau reputatia cuiva; rusine, stigmat. ◊ Loc. adj., adv. Fara (de) pata = curat, nevinovat; neprihanit, cast. – Et. nec.

PATA pete f. 1) Loc murdarit cu ceva. ~ de ulei. ~ de vin. 2) Portiune de alta culoare pe o suprafata. ◊ ~ alba loc necercetat, necunoscut. A cauta (sau a gasi) pete in soare a cauta (sau a gasi) neajunsuri in lucruri perfecte sau acolo unde nu sunt. 3) (la animale sau pasari) Parte a corpului unde parul sau penele sunt de alta culoare. 4) Marca dezonoranta atribuita cuiva pentru mult timp. ◊ Fara (de)~ (sau pete) nevinovat; neprihanit; curat. [G.-D. petei] /Orig. nec.

straif s.n. (reg.) operatie de tarare a bustenilor pe pamant pana la locul unde sunt incarcati in vehicule.

FRONT¹ s. n. 1. teritoriu pe care se poarta luptele intr-un razboi. ◊ grupare operativ-strategica constituita din forte militare numeroase, sub o comanda unica, destinata ducerii unor operatii de amploare. 2. formatie de militari, sportivi etc. in linie. 3. (fig.) grup organizat de oameni in vederea unei lupte comune. 4. (arhit.) fatata principala a unei cladiri, latura dinspre strada a unei parcele. ◊ perete in care se executa taierea rocilor sau a minereurilor. ♦ ~ de lucru = existenta conditiilor pentru ca echipele specializate de lucratori sa-si poata desfasura activitatea de executie. 5. (met.) zona de separatie a doua mase de aer cu proprietati diferite. 6. (fiz.) ~ de unda = totalitatea punctelor pana la care ajunge o oscilatie la un moment dat. 7. (herald.) centrul partii superioare a unui scut. (< fr. front)

AZVARLITA, azvarlite s. f. (Reg.) Distanta (relativ) mica, socotita dintr-un punct oarecare pana la locul unde ar putea ajunge bataia pustii, un obiect aruncat cu mana etc. ◊ Expr. De-a azvarlita = numele unui joc de copii care consta in azvarlirea cat mai departe a unei pietre, a unui bat etc. A da (cu ceva) de-a azvarlita = a arunca (ceva) cat colo. [Forma gramaticala: (in expr.) azvarlita] – V. azvarli.

IA interj. 1. Cuvant prin care se atrage atentia ascultatorului asupra unui indemn care i se va adresa; ian! 2. Iata! iaca¹! uite! vezi! ian! ◊ Expr. Ia asa = numai asa, fara nici o intentie precisa. 3. Arata indiferenta fata de ceea ce urmeaza. 4. Introduce un raspuns. unde te duci? – Ia, pana la colt. Cf. bg. ja.

VANDAL, vandali, s. m. 1. Persoana care facea parte din grupul de triburi de origine germanica care au coborat in sec. V de pe tarmul Marii Baltice ajungand pana in nordul Africii unde au intemeiat un regat si de unde au patruns in Roma, jefuind crunt si distrugand numeroase valori culturale si artistice ale antichitatii. 2. Fig. Om necivilizat, barbar, care distruge valori culturale si artistice. – Din fr. vandale.

CORHANIT s. n. Transport al bustenilor de la locul unde au fost fasonati pana la o cale de comunicatie, prin tarare si rostogolire, cu ajutorul tapinei sau cu alte mijloace. – Et. nec.

MORGA¹, morgi, s. f. Cladire special amenajata in care se depun cadavrele neidentificate si unde se fac autopsii in cazul cand este necesar sa se constate cauza mortii. ♦ Sala speciala intr-un spital unde se depun mortii pana la inmormantare. – Din fr. morgue.

IA interj. 1) (indeamna la o actiune) Ia ada niste lemne. 2) (atrage atentia celui caruia i se adreseaza) Iata. Ia, ce se face afara. 3) (intensifica sensul celor spuse) Ia, copil destept! 4) (introduce un raspuns) - unde te duci? - Ia, pana la magazin. [Monosilabic] /cf. bulg. ja

AUTODEpanaRE, autodepanari, s. f. Reparare a unui autovehicul (pe locul unde acesta a ramas in pana); p. ext. autoatelier folosit pentru asemenea reparatii. [Pr.: a-u-] – Auto² + depanare.

CIUBOTA ~e f. 1) pop. Obiect de incaltaminte cu carambul inalt pana la genunchi; cizma. ◊ Fiecare stie unde-l strange ~a fiecare isi cunoaste nevoile sau defectele proprii. 2) (in Moldova medievala) Taxa perceputa de slujitorii domnesti de la impricinati pentru uzura incaltamintei, in legatura cu deplasarea lor pana la acestia acasa. /<ucr. toboty

AMBARCADER, ambarcadere, s. n. Punte care inainteaza in mare pana la inaltimea unui vapor si de unde se imbarca marfurile si calatorii. – Din fr. embarcadere.

MARGINE, margini, s. f. 1. Loc unde se termina o suprafata; extremitate, capat al unei suprafete. ◊ Loc. adj. si adv. Fara (de) margini = nesfarsit, infinit; imens. ♦ Spec. Hotar, frontiera. ♦ Spec. Periferie. ♦ Spec. Mal, tarm. 2. Circumferinta a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termina o groapa sau un recipient. 3. Fig. Limita pana la care se poate admite sau concepe ceva. – Din lat. margo, -inis.

SMULGE, smulg, vb. III. 1. Tranz. A trage cu putere pentru a scoate sau a deplasa din locul unde se afla. ◊ Expr. A-si smulge parul (din cap) sau a-si smulge barba = a-si manifesta puternic durerea sau desperarea; a fi foarte suparat. ♦ (Reg.) A jumuli o pasare de pene. ♦ Tranz. si refl. A (se) desprinde (brusc) din locul unde se afla. 2. Tranz. Fig. A obtine ceva cu mari eforturi; a lua cu forta. ◊ Expr. A smulge (pe cineva) din ghearele mortii = a salva (pe cineva) de la moarte. 3. Tranz. si refl. A (se) da la o parte, a (se) indeparta, a (se) retrage cu o miscare brusca. 4. Tranz. si refl. A (se) desparti, a (se) dezlipi. [Perf. s. smulsei, part. smuls si (inv. si reg.) smult] – Lat. *exmulgere.

CIRNA, veche denumirea (pina la 1 ian. 1965) a satului Dunareni, com. Goicea, jud. Dolj unde a fost descoperita o necropola de incineratie din epoca mijlocie a bronzului (jumatatea milen. 2 i. Hr.); ceramica bogat decorata si figurine feminine cu rochie-clopot.

TATAR, -A, tatari, -e s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Republicii Tatare sau din grupurile etnice (inrudite ca limba cu aceasta populatie) stabilite in cursul istoriei in diferite regiuni din Asia si Europa. ♦ Persoana care facea parte din triburile de origine mongola care in sec. XIII s-au intins din Asia pana in Europa rasariteana si centrala, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au facut dese incursiuni in tarile vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tatarii, se spune cand cineva se grabeste sau fuge fara un motiv serios. Parca-l alunga tatarii (din urma), se spune despre cineva care se grabeste foarte tare. 2. Adj. Care apartine tatarilor (1), privitor la tatari; tataresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tatara. – Din tc. tatar.

MARGINE ~i f. 1) Parte extrema a unei suprafete; capat; extrema. ~ea mesei. ◊ A tine (sau a bate) ~ile a se feri de lucru greu; a cauta sa scape de o obligatie. (De) la ~ea lumii (de) foarte departe. Fara (de) ~i foarte mare, imens, nesfarsit. 2) rar Linie care desparte (o tara, o localitate, terenuri etc.). 3) Locul de unde incepe sau unde se termina ceva. ~ea padurii. ~ea marii. ~ea satului. 4) fig. Limita pana la care se poate admite sau concepe ceva. 5) Linie care margineste suprafata unor vase, obiecte; buza. ~ea farfuriei. [G.-D. marginii] /<lat. margo, ~inis

SCRUMBIE s.f. (Iht.) In general, peste marin migrator din fam. clupeizi, genul Alosa, inrudit cu heringul si cu sardina. Scrumbia-de-Dunare (Alosa pontica), de 35-45 cm lungime si o greutate de pana la 1 kg, scrumbia-de-mare (Alosa maeotica), de pana la 35 cm lungime si rizeafca (Alosa caspica) populeaza Marea Neagra si Caspica, urcand si pe Dunare; scrumbia mediteraneana (Alosa finta) de pana la 45 cm si pestele-de-mai (Alosa vulgaris) de pana la 60 cm sunt prezente in marile care scalda coastele europene, de unde migreaza in raurile aferente.

PACUIUL LUI SOARE, sit arheologic situat pe un ostrov al bratului Dunarea Veche, la 9 km in aval de com. Ostrov, pe terit. com. Lipnita, jud. Constanta, unde a fost descoperita o cetate bizantina, construita in sec. 10-11 si locuita pana in sec. 13-15.

LIMITA, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafete, a unui obiect etc.). ♦ Tonul cel mai inalt sau cel mai profund pe care il poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixa catre care tind valorile unei marimi variabile. 2. (In sintagma) Limita teritoriala = linie care delimiteaza teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; granita, hotar. Limita silabica = locul unde se termina o silaba si incepe alta in fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct pana la care pot ajunge posibilitatile, facultatile, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limita de varsta = varsta pana la care cineva poate ocupa in mod legal o functie publica. – Din fr. limite, lat. limes, -itis.

TROPOSFERA f. Strat inferior (pana la altitudinea de aproximativ 10 km) al atmosferei, situat intre Pamant si stratosfera (unde se formeaza norii si precipitatiile). [G.-D. troposferei; Sil. -po-sfe-] /<fr. troposphere

VIZA³, vize, s. f. Linie formata din prelungirea razei vizuale, printr-un aparat topografic, pana la un anumit punct de pe teren; p. ext. linie trasata pe o planseta si care uneste locul unde se afla aparatul de observare cu punctul vizat. – Dupa fr. visee.

VIZA² s.f. Linie formata din prelungirea razei vizuale printr-un aparat topografic pana la un anumit punct de pe teren; (p. ext.) linie trasata pe o planseta si care uneste locul unde se afla aparatul de observare cu punctul vizat. [< fr. visee, cf. viser – a ochi].

VIZA² s. f. linie din prelungirea razei vizuale printr-un aparat topografic pana la un anumit punct de pe teren; (p. ext.) linie trasata pe o planseta si care uneste locul unde se afla aparatul de observare cu punctul vizat. (< fr. visee)

KANEM-BORNU, vechi regat african, situat intr-o regiune sub-sahariana; ingloba teritorii din actualele state Ciad, Camerun, Niger, Nigeria. Intemeiat, probabil, de cavalerii berbero-saharieni, impinsi spre sud (sec. 9) de expansiunea araba. Dubla denumire provine din faptul ca, initial, nucleul statului s-a aflat in reg. Kanem, de unde populatia a fost nevoita sa se stramute, la sfarsitul sec. 14, in V L. Ciad, unde a pus bazele unui nou stat – Bornu. In sec. 11 a adoptat islamul. A cunoscut o prima perioada de inflorire (pana la sfarsitul sec. 14), bazata pe comertul de sclavi, si apoi, mai tarziu, sub Idris Aloma (c. 1580-c. 1617), dupa reorganizarea sa in V regiunii Bornu. Amenintat de cresterea influentei populatiilor hausa (sec. 18) si fulbe (sec. 19), a fost cucerit si impartit intre Africa Ecuatoriala Franceza si colonia britanica Nigeria.

MORUN, moruni, s.m. Peste din fam. acipenseridae (sturioni), cel mai mare sturion, numit si (rus.) beluga (Huso huso), cu corp gros, acoperit de scuturi mici, iar cele dorsale, mai mari, ingropate partial in piele; poate ajunge pana la 5-8 m lungime si 1600 kg; prezent mai ales in Marea Caspica si Marea de Azov, dar si in Marea Neagra, de unde urca pe distante scurte in fluviile aferente; de la morun se obtin icrele negre cele mai valoroase, cu bobul foarte mare, de 3,3-4 mm diametru, de culoare cenusie-neagra, comercializate ca beluga-caviar. – V. sturion

SANCHI, sit arheologic din India (azi in V statului Madhya Pradesh, la 37 km NE de Bhopal), unde au fost descoperite, intre 1912 si 1919, vestigiile celei mai bine pastrate stupa din India, datand incepand din epoca suveranului Asoka (273-235 i. Hr.) si pana in sec. 1 i. Hr.

unde¹ adv. 1) (adesea in constructii interogative) In ce loc (?); in care parte (?); incotro (?). ~ plecati? ~ locuiti? ◊ ~ si ~ a) pe alocuri; b) cand si cand; uneori. De ~? din ce parte? de la cine? Pe ~? prin ce loc? prin ce parte? pana ~? pana in ce loc? A (nu) avea de ~ a (nu) dispune de mijloace materiale. 2) (folosit pentru a exprima o indoiala) ~ sa cedeze el! ◊ De ~ si pana ~ ?! cum adica? (Da) de ~! nici vorba! vorba sa fie! 3) (folosit pentru a exprima spontaneitatea) Pe neasteptate; ca din senin. ~ nu incepe o furtuna puternica. /<lat. unde

TELEMETRU, telemetre, s. n. 1. Instrument optic folosit pentru masurarea distantei dintre locul unde este instalat instrumentul si un punct departat sau inaccesibil. 2. Dispozitiv auxiliar al unui aparat fotografic, care permite reglarea distantei focale a obiectivului in functie de departarea pana la obiectul vizat. – Din fr. telemetre.

OPINCA, opinci, s. f. 1. Incaltaminte taraneasca facuta dintr-o bucata dreptunghiulara de piele sau de cauciuc, stransa pe laba piciorului cu ajutorul nojitelor. ◊ Expr. (Reg.) A pune cuiva (sau a-i da cu) opinca (in obraz) = a) a pacali pe cineva, a trage pe sfoara; b) a face pe cineva de rusine. C-un pantof si c-o opinca = luat prin surprindere, nepregatit. A umbla cu opinci de fier = a umbla mult. Pe unde si-a spart d****l opincile = departe. A calca (pe cineva) pe opinci = a jigni pe cineva, a ofensa. 2. Fig. (La sg.; cu sens colectiv) Taranime. ◊ Expr. De la vladica pana la opinca = din toate clasele sociale, toti. – Din bg. opinka, opinak.

OSTROGOTI (‹ fr.; lat. Ostrogothus „gotii de est”) s. m. pl. Populatie de neam germanic apartinand ramurii rasaritene a gotilor. In sec. 3-4 se aflau pe teritoriul dintre Don si Nistru (in N se intindeau pana in S actualului stat Belarus, iar in S pana la Marea Neagra). Invinsi de huni (370/375) o parte dintre ei s-au asezat de-a lungul Dunarii (c. 450); cand s-a prabusit (454-455), Theodoric a condus invazia o. in Pen. Italica, unde a intemeiat Regatul o. (489-553). Statul lor a fost cucerit de imparatul bizantin Iustinian I, dupa care rolul istoric al o. inceteaza.

ABATAJ, abataje, s. n. 1. Operatie de taiere sau de extragere a unui minereu sau a unei roci dintr-un zacamant; p. ext. loc unde se executa aceasta operatie. 2. Operatie de doborare a arborilor (In exploatarile forestiere). 3. Taiere, sacrificare a vitelor la abator. ♦ Ansamblu de operatii facute la abator de la introducerea animalelor in sala de taiere pana la transarea carnii. 4. Operatie de inclinare a unei nave mici in vederea repararii, curatirii etc. – Din fr. abattage.

comanac n., pl. e (sirb. kalamanak, gen. -nka, d. mlat. calamancum si calamaucum, care e mgr. kalimafkion, -fka. de unde si istro-rom. cumarac si coromac, pol rut. kalamajka, rus. kalamenok, germ. kalmank, fr. calmande, sp. calamaco. V. camilafca). Potcapu ordinar al calugarilor simpli. (V. cucullon). Vechi. Caciula: darabani cu pene de argint la comanace (Cost. I, 265). Caciula impletita (ob. verde) pe care o purtau taranii, ciobanii si haiducii. – In Maram. cu- (Sez. 35, 111).

SOFRONIE DE LA CIOARA (sec. 18, n. Cioara, azi Salistea, jud. Alba), militant pentru ortodoxie in Transivania. Preot in satul natal. Ramas vaduv, s-a calugarit, probabil la manastirea Cozia (Tara Romaneasca), dupa care s-a reintors la Cioara, unde a intemeiat un schit in hotarul satului, in care invatau copiii din satele invecinate. Intre anii 1759 si 1761 il aflam in fruntea unei miscari populare de aparare a credintei ortodoxe, care s-a extins in tot Ardealul, pana in Maramures. La 14-18 febr. 1761 a convocat un mare „sinod” de preoti si mireni la Alba Iulia, in cadrul caruia s-au formulat mai multe revendicari cu caracter religios, social si national, inaintand un memoriu in acest sens Curtii imperiale din Viena. Dupa o intalnire cu generalul Nikolaus Adolf de Buccow, trimisul imparatesei Maria Tereza si comandant al fortelor militare din Transilvania, s-a refugiat in Tara Romaneasca, unde a ajuns egumen la schitul Robaia (dependent de manastirea Arges). In 1955 Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane l-a canonizat (praznuit la 21 oct.).

OPINCA ~ci f. 1) Obiect de incaltaminte purtat in trecut de tarani, confectionat dintr-o bucata dreptunghiulara de piele, stransa pe picior si fixata cu nojita. ◊ Pe unde si-a spart d****l ~cile a) foarte departe; b) in locuri necunoscute. Fiecare stie unde-l strange ~ca fiecare stie mai bine decat altii nevoile si neajunsurile sale. A calca (pe cineva) pe ~ a jigni pe cineva; a leza demnitatea cuiva. 2) la sing. fig. inv. Totalitate a taranilor; taranime. ◊ De la vladica pana la ~ toti, indiferent de provenienta sociala. A fi din ~ a se trage din tarani, din popor. /<bulg. opinka, opinak

JOS¹ adv. 1) La o inaltime relativ mica fata de pamant sau fata de alt loc; aproape de pamant. ◊ A (se) da ~ a (se) cobori. A lasa ~ a pune pe pamant sau pe podea. A lasa ochii in ~ a manifesta sfiala; a privi rusinat spre pamant. A privi (sau a masura pe cineva) de sus in ~ a privi (sau a masura pe cineva) cu o privire dispretuitoare. Cu nasul in ~ umilit; rusinat. De sus pana ~ in intregime. Din ~ dintr-un loc asezat mai la vale (sau mai la sud); din vale. In ~ in partea inferioara a unui obiect. De ~ a) de mai la vale; b) de la sud; c) din mase; din popor. 2) La acelasi nivel cu pamantul sau cu locul pe unde se umbla. ◊ Pe ~ a) pe pamant; pe podea; b) cu picioarele; fara nici un mijloc de locomotie. De pe ~ de pe pamant sau de pe podea. /<lat. deo(r)sum

ACOLO adv. In acel loc (relativ) indepartat (de cel care vorbeste); in alt loc. ◊ (Precedat de diferite prepozitii, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam in locul acela. De (sau dintr-) acolo = din partea aceea, din locul acela. Intr-acolo = spre acel loc, spre directia aceea. De (pe) acolo = cam din acel loc. pana acolo... = pana la situatia..., la imprejurarea (care depasete limita ingaduita)... ◊ Expr. (Reg.) (Pan') pe-acolo = peste masura, din cale-afara (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai la tine (sau in mana etc.)? Ce faci acolo ? = cu ce te ocupi (chiar in momentul de fata)? Fugi de acolo! = da' de unde! nici gand! imposibil! Ce am eu de-acolo? = ce ma priveste, ce avantaj am din asta? [Acc. si acolo] – Lat. eccum-[i]lloc.

KALAM s.n. 1. (Cult. islam.) pana ascutita de scris cu cerneala; calamus³. 2. (Teolog. islam.) Denumire a unei teologii fundate in secolele VIII-IX e.n., influentata, in principal, de catre scolile teologice (rivale) ale mutazilitilor si asaritilor si care propovaduieste ideea unitatii absolute a lui Dumnezeu, excluzand orice reprezentare antropomorfa a calitatilor sale, liberul-arbitru (de unde rezulta eliminarea responsabilitatii faptelor savarsite de orice persoana), orice atomism legat de invataturile creatiei precum si, in mod metodic, intaietatea argumentatiei rationale in fata celei a faptelor. Kalamul a influentat hotarator si dezvoltarea filozofiei evreiesti, fiind energic combatut de catre filozoful evreu M. Maimonides, care totodata, in disputa pe care o sustine impotriva kalamului, ofera o prezentare sistematica a sa. (cuv. ar. = conversatie, disputa, explicatie) [def. Brockhaus]

COTOR, (1, 2) cotoare, s. n., (3) cotori, s. m. 1. S. n. Tulpina, lujer (la legume si la plante erbacee) care sustine frunzele, fructul sau florile. ♦ Partea de jos a unei tulpini. Cotorul vitei. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Matura foarte uzata. 2. S. n. Parte, loc unde se leaga sau unde se cos foile unei carti, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitantier, a unui bonier etc. ramasa dupa ce s-au rupt jumatatile detasabile ale foilor; partea fiecarei foi care ramane in chitantier, bonier etc. dupa predarea chitantei. 3. S. m. (La fiinte; rar) Partea dinspre radacina a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de par. – Et. nec.