TARAGANA, taraganez, vb. I. 1. Tranz. A amana de pe o zi pe alta rezolvarea unei probleme, inceperea sau terminarea unei actiuni etc.; a face sa se prelungeasca, sa se intarzie o actiune, o solutionare. ♦ A merge incet, anevoie, tarandu-si picioarele. ♦ A vorbi rar, lungind silabele. 2. Refl. impers. (Despre vreme, timp) A dura, a se prelungi. 3. Intranz. (Reg.) A canta alene, cu jale, a doini. ♦ (Despre vant) A adia. [Var.: taragaia, tragana vb.I, taragani vb.IV] – Din tragana („a trage” <lat. pop.).

NEINCEPUT, -A, neinceputi, -te, adj. Care nu este (inca) inceput, folosit. ◊ Apa neinceputa = apa luata din fantana sau de la izvor dimineata, inainte de a mai fi luat si altii in ziua aceea, careia in descantece i se atribuie puteri miraculoase. – Ne- + inceput.

ALT alta (alti, alte) adj. Care nu este acelasi (lucru sau fiinta) cu cel de fata sau cu cel despre care este vorba. ◊ Pe de alta parte, din ~ punct de vedere, cu alte cuvinte altfel zis. Cate alte multe. /<lat. alt[e]rum

MIMEZA s.f. Ironie in care se repeta ceea ce altul a zis sau ar fi putut spune, imitandu-i vocea, gesturile. [< fr. mimese, cf. gr. mimesis].

MIMEZA s. f. ironie in care se repeta ceea ce altul a zis, sau ar fi putut spune, imitandu-i vocea, gesturile. (< fr. mimese, gr. mimesis)

RESPECTIV, -A adj. care priveste imprejurarea, persoana, obiectul despre care este vorba; care este legat de fiecare in parte in mod particular. ◊ corespunzator. ◊ (adv.) pentru cealalta situatie (parte); pentru al doilea caz; adica, va sa zica, cu alte cuvinte. (< fr. respectif)

ASTAzi adv. 1. In ziua aceasta, care e in curs; azi. ◊ Expr. De ieri pana astazi = de la o zi la alta; neasteptat. 2. In epoca prezenta, in timpul sau in vremea de acum. ◊ Expr. Astazi-maine = in curand, zilele acestea. ♦ (In corelatie cu „maine” sau cu „ieri”) a) zi cu zi, zi dupa zi; b) Cand..., cand... – Lat. ista die (sau asta + zi).

CARANDINO, Nicolae (1905-1996, n. Braila), scriitor si ziarist roman. Cronici dramatice, eseuri si articole de teorie teatrala („Radiografii teatrale”); memorialistica cu virtuti epice („De la o zi la alta”).

adica conj. (lat. ad id quod. V. ca. Cp. si cu dica). Vrea sa zica, cu alte cuvinte: regele animalelor, adica „leu”. Si anume: a platit si restu, adica un franc. Oare: Adica crezi ca ma tem? Adica ce te crezi tu? – Mai rar si lit. adica (vechi adeca), mai ales in locutiunea la adica, la urma urmei, judecind bine, in momentu deciziv [!] (la dica), la adica, nu-s nici eu asa de slab; sa n' o patim tocmai la adica! – De acest cuv. (ca si de anume) abuzeaza Romanii germanizati traducind pe germ. namlich: era adica bolnav (corect rom. caci era bolnav). altii, ca sa evite o pretinsa cacofonie, zic ca adica, care adica ild. adica ca, adica care, cum zice poporu, care nu stie de asemenea fleacuri. Tot asa, nu e mai corect sa zici cum adica ild. adica cum.

analitic, -a adj. (vgr. analytikos). Care lucreaza analizind: metoda analitica. Limba analitica, care descompune cugetarea exprimind ideile si relatiunile lor pin [!] vorbe si particule izolate, cum face limba romaneasca cind zice pe altii (doua cuvinte), pe cind latina zicea alios (un cuvint), sau fr. les hommes fata de rom. oamenii. Geometrie analitica, studiata cu ajutoru algebrei. Adv. In mod analitic. V. sintetic.

cristal n., pl. e (lat. crystallum si crystallus, vgr. krystallos, d. kryos, frig, ger, gheata [!], it. cristallo, fr. cristal; pol. krysztal. V. criolita, clondir). Forma simetrica pe care o iau unele substante minerale (sau si neminerale) cind trec din stare lichida in solida: cristale de cuart, de zahar. Sticla de cea mai buna calitate, foarte curata si limpede. Cristal de stinca, cuart. – Vulg. clestar (cu toate ca Delv. Iosif Anghel s.a. au avut rau gust de a zice asa supt [!] pretext ca asa zice poporu. In realitate, poporu nu stie de acest cuvint). Biblia d. 1688 zice cristal, probabil dupa pol. ori dupa ung. kristaly, de unde Ardelenii zic cristal. alte forme vulgare is crestal si clistar.

INCLUziUNE, incluziuni, s. f. 1. Particula de metal strain continuta in masa unui corp solid. ♦ Defect de fabricatie al unei piese, datorat prezentei unor incluziuni (1) sau unor particule metalice izolate in masa ei. 2. (Mat.) Proprietate care consta in faptul ca orice element al unei multimi date apartine si altei multimi. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. inclusion, lat. inclusio, -onis.

SUCCEDARE s. 1. v. perindare. 2. perindare, scurgere. (~ oamenilor pe strada.) 3. insirare, insiruire, perindare, succesiune. (~ zilelor una dupa alta.) 4. urmare. (~ cuiva in functie.)

URMA vb. 1. (inv.) a sledi. (L-au ~ cu totii.) 2. v. insoti. 3. v. perinda. 4. v. continua. 5. v. trebui. 6. a se insira, a se insirui, a se perinda, a se randui, a se succeda. (zilele ~ unele dupa altele.) 7. a-i succeda. (I-a ~ in functie.) 8. v. studia. 9. v. frecventa. 10. v. rezulta. 11. v. decurge. 12. v. conforma. 13. v. respecta.

SUPERFECUNDATIE s.f. (Biol.) Fecundare succesiva a doua ovule la interval de cateva zile unul de altul, ambele provenind din aceeasi ovulatie. [< fr. superfecondation].

DIFUziUNE s.f. 1. Raspandire, propagare, imprastiere in mai multe parti a unor raze luminoase care strabat un mediu translucid sau care intalnesc o suprafata zgrunturoasa. ♦ Difuzare de unde radiofonice. 2. Intrepatrundere a doua lichide puse in contact fara a fi agitatie. ♦ Patrundere, propagare a moleculelor unui corp in masa altui corp. [Pron. -zi-u-, var. difuzie s.f. / < fr. diffusion, it. diffusione, cf. lat. diffusio].

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

1) ajun n., pl. uri (d. ajun 2). ziua precedenta unei sarbatori (cind nu se maninca ori se maninca de post): ajunu Craciunului (personificat in Mos Ajun). Ori-ce zi din aintea [!] alteia, fara notiunea de sarbatoare: ajunu luptei. Vechi. Trans. Post. – Fals preziua.

ADICA adv. 1. Si anume, cu alte cuvinte, va sa zica; adicalea, adicatelea. 2. La urma urmei, in definitiv; mai bine zis. ◊ Expr. (Substantivat) La (o) adica sau (reg.) la dica = a) la drept vorbind; ca sa spun adevarul; b) in momentul hotarator, la nevoie. [Acc. si: adica. – Var.: (reg.) adeca, dica adv.] – Et. nec.

SUCCEDA vb. 1. v. perinda. 2. a se perinda, a se vantura. (Multa lume se ~ pe acolo.) 3. a se perinda, a se scurge, a urma, (inv. si pop.) a se petrece. (Masinile se ~ una dupa alta.) 4. a se insira, a se insirui, a se perinda, a se randui, a urma. (zilele se ~ unele dupa altele.) 5. a-i urma. (I-a ~ in functie.)

ADICA adv. 1. Si anume, cu alte cuvinte, va sa zica. 2. La urma urmei, in definitiv; mai bine zis, dar. ♢ Expr. (Substantivat) La o adica sau (reg.) la dica = a) la drept vorbind; ca sa spun adevarul; b) in momentul hotarator, la nevoie. [Acc. si: adica. – Var.: (reg.) adeca, dica adv.] – Lat. adde... quod.

aman (turc. ar. aman. V. aliman) interj. pin [!] care musulmanii implora crutarea vietii. A ajunge, a fi la aman, a ajunge, a fi la mare nevoie (la extrem). Loc. adv. Aman-zaman, zor-nevoie, cu ori-ce pret, numai de cit: zice sa-i dau, ca alt-fel, aman-zaman, moare!

ciulesc v. tr. (nsl. culiti, sirb. culiti, id. V. ciul). Se zice despre cai si alte animale care intorc urechile inainte (ori si´napoi) cind aud un zgomot neobisnuit. Fig. Fam. Ascult cu atentiune: ciuliti urechile, mai! Ma rasucesc (ma ciuciuletesc), vorbind de frunze cind e arsita. Mold. sud. Se zice despre poame cind incep sa se coaca. V. pirguiesc.

CICA adv. (Pop. si fam.; cu valoare de verb unipersonal sau impersonal). 1. (preceda o afirmatie pusa pe socoteala altora) (Se) spune ca... (lumea) zice ca..., dupa cum (se) crede. 2. (Indica un sentiment de mirare sau de indoiala) Daca poate fi cu putinta! auzi! ♦ Nici mai mult, nici mai putin. Mai mult decat atata. 3. (Povestitorul admite ce se spune, dar e convins ca nu este asa) Chipurile, vorba vine! vorba sa fie! – Din [se zi]ce ca.

WINDOW-DRESSING s.n. (Fin.) Metoda practicata de bancile occidentale care, pentru a-si prezenta bilantul anual cu mai multe depuneri si cu mai multe active la alte banci, depun una la alta sume care in primele zile ale anului urmator sunt retrase. (din engl. window dressing)

CONTRAziCE, contrazic, vb. III. 1. Tranz. A sustine contrarul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi in opozitie, a fi incompatibil cu ceva; a dezminti ceva. 3. Refl. A spune ceva in opozitie cu cele afirmate anterior de tine insuti. 4. Refl. recipr. (Despre sustinatorii unor opinii, unor afirmatii etc.) A avea pareri deosebite, a nu fi de acord unii cu altii. ♦ (Despre afirmatii, depozitii etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Contra¹ + zice (dupa fr. contredire).

SCHIMB ~uri n. 1) Inlocuire a unui obiect sau a unei persoane prin alt obiect sau alta persoana. A face ~. Piesa de ~. ◊ Cu ~ pe rand. Casa de ~ casa unde se pot schimba banii unei tari pe banii alteia. 2) Cedare a unui lucru pentru a primi altul in loc (in urma unor negocieri). ~ de marfuri. ◊ Liber-~ comert exterior fara nici un fel de restrictii. In ~ drept compensatie.3) Persoana sau grup de persoane care, dupa un anumit interval de timp, inlocuiesc sau sunt inlocuite intr-o munca, prin alta persoana sau prin alt grup de persoane. ~ de zi. ~ de noapte. 4) Interval de timp cat lucreaza o asemenea persoana sau un asemenea grup. A lucra in trei ~uri. 5) fig. Generatie tanara care inlocuieste pe cei varstnici intr-o activitate. ~ de maine. 6) mai ales la pl. Lenjerie de corp care inlocuieste pe cea purtata; albituri de primeneala. 7) Transmitere cu caracter reciproc. ~ de pareri. ~ de experienta. /v. a schmba

INTRUziUNE s.f. 1. Actiunea de a se introduce fara drept intr-o societate, intr-o functie. 2. (Geol.) Patrundere a magmei in crapaturile scoartei terestre. ♦ Magma solidificata patrunsa in crapaturile formate in interiorul scoartei terestre. ♦ Patrundere a apei marine in apele dulci din vecinatatea litoralului sau din raurile afluente. 3. Patrundere a unei formatii anatomice intr-o alta formatie anatomica vecina. [Pron. -zi-u-, var. intrusiune, intruzie s.f. / cf. fr. intrusion].

CONTRAziCE vb. III. 1. tr. A sustine contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. tr. A fi in dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminti. 3. refl. A fi in dezacord cu tine insuti. 4. refl. (Despre sustinatorii unor afirmatii etc.) A fi in contrazicere unii cu altii, a avea pareri deosebite. ♦ (Despre idei, afirmatii, marturii) A nu se potrivi unele cu altele. [P.i. contrazic. / < contra- + zice, dupa lat. contradicere].

ABRAziUNE, abraziuni, s. f. 1. Roadere a tarmurilor de catre valurile marii. 2. Roadere a unui corp prin frecarea lui de alt corp mai dur. [Pr.: -zi-u-] – Fr. abrasion.

chindros, chindrus si chindru (est) si chinoros (sud) n. (germ. kienruss, funingine). Funingine calcinata, un fel de praf negru (numit si saja) care se intrebuinteaza la vapsit [!]. (Une-ori se zice asa si prafurilor de alta coloare [!]). V. lutisor.

Demopho(o)n 1. Fiul lui Celeus si al Metanirei si fratele lui Triptolemus. Cind era mic, vrind sa-l faca nemuritor, Demeter il tinea deasupra flacarilor ca sa-l faca sa se lepede de tot ceea ce era muritor in trupul lui. O data, noaptea, in timp ce-l purifica in felul acesta, Demeter a fost surprinsa de mama (de tatal sau de doica) lui Demophon care, in fata acestui spectacol, a scos un tipat. Speriata, zeita a scapat copilul in foc. Dupa o versiune, Demophon ar fi fost mistuit de flacari, dupa alta, ar fi scapat cu zile, dar ar fi ramas muritor. 2. Rege al cetatii Athenae, fiul lui Theseus si al Phaedrei si fratele lui Acamas. A participat la razboiul troian. La intoarcere, a trecut prin Thracia. Acolo a intilnit o tinara fiica de rege, pe nume Phyllis, cu care s-a casatorit. Mai tirziu, Demophon a parasit-o si s-a intors la Athenae. De desperare, Phyllis s-a sinucis.

ABRAziUNE ~i f. 1) Proces de eroziune a tarmului prin actiunea valurilor. 2) Roadere a unui corp prin frecarea cu altul mai dur. [Sil. a-bra-zi-u-ne] /<fr. abrasion

ADUNA, adun, vb. I. 1. Tranz. A strange la un loc ceea ce se afla raspandit, imprastiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate partile; a strange, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegand de ici si de acolo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere intr-unul singur. 6. Tranz. si refl. A (se) strange la un loc, formand un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parca a tunat si i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiti unii de altii stransi la un loc. ♦ A (se) ingramadi, a (se) ghemui. – Lat. adunare.

UMED ~da (~zi, ~de) 1) Care contine o cantitate abia simtita de apa sau alt lichid; jilav; reavan. Rufe ~de. ◊ Ochi ~zi ochi inlacrimati. 2) (despre atmosfera) Care este incarcat cu vapori de apa. ◊ Clima ~da clima caracterizata prin ploi si ceturi dese. 3) (despre locuinte, pereti, ziduri etc.) Care se caracterizeaza prin igrasie; igrasios. /<lat. humidus

ADUNA, adun, vb. I. I. 1. Tranz. A strange la un loc ceea ce se afla raspandit, imprastiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduce din toate partile; a strange, a concentra. 3. Tranz. si refl. A (se) ingramadi, a (se) ghemui. In ochii mei lacrimi s-aduna (COSBUC). 4. Tranz. A culege (alegand de ici si de colo). Merg s-adune Mure fetele (COSBUC). 5. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. II. Tranz. A totaliza mai multe numere intr-unul singur. III. Tranz. si refl. A (se) apropia unii de altii; a (se) strange formand un singur grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parca a tunat si i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiti unii de altii stransi la un loc. ♦ Refl. A se intalni, a veni deseori in contact cu altii. – Lat. adunare.

benzoic, -a adj. (d. benzoe). Chim. Se zice despre acidu scos din benzoe si alte citeva substante. V. saharina.

ciurfuiala f., pl. ieli (ung. csorfolni, a flecari, ca flescaraie fata de flecaresc). Nord. Flescaraie, tina: intorsu-s´au cinele [!] la boritura sa si porcul spalat in ciurfuiala piclii (Cant.). – alt ex. din Bts. [Sez, 31, 42], unde se zice si ciorfaiala In Cov. ciorofala, pl. e.

ABRAziUNE, abraziuni, s. f. 1. Proces de eroziune a tarmurilor din cauza valurilor marii. 2. Roadere a unui corp ca urmare a frecarii lui de alt corp abraziv sau mai dur; abrazare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. abrasion.

DOILEA, DOUA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivala) Care se afla intre intaiul si al treilea. ◊ Loc. adj. De-al doilea = (despre veri) care sunt copiii verilor primari. ◊ Loc. adv. A doua zi = in ziua urmatoare. A doua oara = data urmatoare; cu alta ocazie. Al doilea = dupa primul, pe urma. (Pop.) De-al doilea = a doua oara. ◊ Expr. A pune (sau a lasa, a trece etc.) ceva pe planul al doilea = a considera ceva ca fiind de importanta secundara. [Pr.: do-i-] – Doi + le + a.

DIFUziUNE, difuziuni, s. f. 1. Imprastierea in toate directiile a razelor unui fascicul de lumina, a undelor de radio etc. care trec printr-un mediu translucid sau care se reflecta cand intalnesc o suprafata cu asperitati. 2. Patrunderea moleculelor unui corp in masa altui corp cu care vin in contact. [Pr.: -zi-u-. – Var.: difuzie s. f.] – Din fr. diffusion, lat. diffusio, -onis.

COEREDE ~zi m. Persoana care mosteneste ceva impreuna cu altii; comostenitor. [Sil. co-e-re-] /<lat. coheres, ~edis

ALTFEL adv. 1. In alt chip. Altfel n-ai cum sa le zici (JARNIK-BARSEANU). ◊ (Adjectival, precedat de adv. „mai”) Eu te socoteam mai altfel (ISPIRESCU). ◊ Loc. adj. Altfel de = de alta natura, de alt soi. ◊ Expr. De altfel = insa; cu toate acestea; in plus. 2. Daca nu, in caz contrar. – Din alt + fel.

cioc-boc, interj. care arata sunetu repetat al ciocanului sau al altor corpuri izbitoare. Cind e mai prelung, se zice cioca-boca (cp. cu ung. csonka-bonka, ciung). De unde sa stie el ce-i cioca-boca, de unde sa stie el cum sa procedeze in asemenea afacere?

coincid, -cis, a -cide v. intr. (mlat. coincidere, d. co si incidere, a cadea in. V. incident, cad). Geom. Se zice despre lucrurile care se potrivesc unele cu altele, se confunda exact. Fig. Ma intimplu [!] in acelasi timp, ma clocnesc: evenimentele coincid.

contra, prep. cu genitivu sau cu un pron. posesiv (lat. contra, cu acuz., infl. de in potriva [!], care cere genitivu). In directiune contrara, fata in fata cu: contra vintului, contra mea. Fig. Dusmaneste: a vorbi, a vota contra lui. (V. pentru). Cu acuz.: unu contra doi, a schimba argint contra aur (sau pe aur). – Si in contra dupa in potriva): in contra tuturor. In Munt. Pop. A se pune contra cu cineva, a se lua la contra, a se incontra, a se pune in contrazicere, a-i face opozitiune. – Din contra (fals din contra), de tot alt-fel, pe dos de cum este: A zis ca va veni. – Din contra! A zis ca nu va veni!

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

LUCEAFAR, luceferi, s. m. 1. Nume popular al planetei Venus si ai altor stele stralucitoare. ◊ Luceafarul-de-Dimineata sau Luceafarul-de-ziua, Luceafarul-Porcilor, Luceafarul-Boului = planeta Venus (vazuta dimineata, inainte de rasaritul soarelui). Luceafarul-de-Seara sau Luceafarul-de-Noapte, Luceafarul-Ciobanilor = planeta Venus (vazuta seara). Luceafarul-cel-Mare-de-Miezul-Noptii sau Luceafarul-cel-Frumos = steaua Vega din constelatia Lirei. Luceafarul-Porcesc sau Luceafarul-Porcar = steaua Aldebaran din constelatia Taurului. Luceafarul-cel-Mare-de-Noapte = steaua Hiperion. 2. Fig. Epitet dat unui barbat cu calitati deosebite. – Lat. Lucifer.

CONAC, conace, s. n. I. 1. Casa boiereasca la tara, pe o mosie. 2. Resedinta a unui ispravnic sau a unui subprefect, a unui vizir sau a unui pasa; cartier oficial. II. (Inv.) 1. Loc de popas; popas. 2. Distanta de la un loc de popas la altul. 3. Interval de timp egal cu o jumatate de zi. – Din tc. konak.

ANTIPOD ~zi m. 1) Loc de pe globul pamantesc diametral opus altui loc. 2) mat. Pereche de puncte diametral opuse pe o sfera. 3) Persoana sau lucru diametral opus unei alte persoane sau unui alt lucru. /<fr. antipode

ament n., pl. e (lat. amentum). Bot. Floricele mici de tot gramadite una linga alta si care formeaza un ciucure. – Pop. se zice mitisor si rinza.

blinda f., pl. e (fr. blinde germ. blende, derivat d. blenden, a orbi, a astupa). Fort. Aparatoare inaintea bombelor dusmanului facuta din fasine ori alta gramadire de nuiele sprijinite de pari (Se zice mai mult la pl.).

A SE SCURGE pers. 3 se scurge intranz. 1) (despre fluide) A iesi (dintr-un recipient) incet si in cantitati mici. 2) (despre suvoaie, torente de apa) A curge in josul pantelor pana la epuizare. 3) (despre ochi) A-si pierde lichidul pe care il contine ca urmare a spargerii globului ocular. 4) fig. (despre persoane, vehicule etc.) A urma unul dupa altul (fara intrerupere sau la intervale egale). 5) fig. (despre ore, zile, saptamani, luni etc.) A se consuma treptat; a trece; a curge. /<lat. excurrere

conac, conace, s.n. (inv.) 1. casa boiereasca la tara, pe o mosie. 2. resedinta a unui ispravnic sau a unui subprefect. 3. hotel turcesc. 4. loc de popas; statie de posta; popas. 5. han, gazda. 6. distanta de la un loc de popas la altul; posta. 7. interval de timp egal cu o jumatate de zi. 8. locuinta ciobaneasca departe de sat. 9. una din cele trei parti ale zilei de lucru. 10. una din cele trei mancari de peste zi. 11. zi de lucru. 12. vas pentru gatirea bucatelor.

cadratura si cua- f., pl. i (lat. quadratura, d. quadratus, patrat). Calitatea de a fi patrat. Cadratura cercului, unirea unor idei care se exclud una pe alta si care arata imposibilitatea unui lucru, ca cum ai zice albeata negrului. Mecanizm de ceasornic.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, reprezinta o cantitate vida si care se indica prin cifra 0; nula. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru, a face sa fie neglijabil. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care serveste ca origine a unei scari cu ajutorul careia se indica valorile unei marimi. ♦ Spec. Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. 4. (Lingv.) Desinenta (sau sufix) zero = absenta unui afix gramatical la o forma flexionara, care este marcata, fata de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei marci formale propriu-zise. – Din fr. zero.

DACA² conj. 1) (exprima un raport conditional) In caz ca. Daca va ploua, vom avea roada. 2) (exprima un raport cauzal) Fiindca; precum ca; deoarece; pentru ca; dat fiind ca; intrucat; de vreme ce; o data ce. Daca nu stia singur, umbla de la unul la altul. 3) (exprima un raport temporal) Cand; dupa ce. Daca se face ziua, plec mai departe. 4) (exprima un raport completiv) El intreaba daca pleci. 5) (serveste drept mijloc de introducere a propozitiilor optative independente) De. Daca s-ar face ziua! 6) (exprima un raport concesiv) Desi; cu toate ca. Chiar daca e timp rau, avionul va decola. / de + ca

COLAC, colaci, s. m. 1. Un fel de paine, de obicei in forma de inel, impletita din mai multe suluri de coca. ◊ Colaci domnesti = daruri obligatorii trimise domniei de orasele din Tara Romaneasca si din Moldova. ◊ Expr. A se face colac = a se aseza, a se culca cu corpul incolacit. Colac peste pupaza = se zice cand la un necaz sau la o nenorocire se adauga un alt necaz sau o alta nenorocire. A umbla dupa (sau a astepta) colaci calzi = a umbla dupa (sau a astepta) lucruri bune, placute si venite de-a gata. A astepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire buna. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de forma inelara. ◊ Colac de salvare = inel de pluta sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul caruia o persoana (naufragiata) se poate mentine deasupra apei; centura de salvare. ♦ Imprejmuire de piatra sau de lemn in jurul unei fantani; ghizd. 3. Rotocol de fum (de tigara). – Din sl. kolacĩ.

Baucis, taranca din Phrygia de conditie umila, casatorita cu Philemon, alaturi de care a trait toata viata in cea mai armonioasa intelegere. Odata, pe cind Zeus si Hermes cutreierau tinutul sub chipul si infatisarea a doi calatori, ei le-au dat gazduire in modestul lor bordei. Drept multumire zeii le-au transformat locuinta intr-un templu maret si le-au fagaduit sa le indeplineasca orice dorinta. Cum Philemon si Baucis au cerut sa nu se desparta niciodata, voia le-a fost indeplinita. Dupa ce au trait pina la adinci batrineti, au murit in aceeasi zi si au fost transformati, dupa moarte, in doi copaci, asezati unul linga altul, la intrarea templului.

ECHIVALENTA s. f. 1. insusire a tot ceea ce este echivalent; egalitate de valoare, de semnificatie etc. 2. (log.) relatie intre doua enunturi sau judecati care sunt adevarate sau false impreuna. 3. (mat.) relatie simetrica, reflexiva si tranzitiva intre elementele unei multimi. 4. simptom care substituie un altul obisnuit pentru o anumita boala. ◊ manifestare patologica la epileptici, care inlocuieste crizele propriu-zise. (< fr. equivalence)

BALAI, -AIE, balai, -aie, adj. 1. (Despre oameni) Blond. 2. (Despre animale) Cu parul alb, balan, plavan. ◊ Expr. Ca e laie, ca-i balaie sau ba e laie, ba-i balaie = ba una, ba alta; asa si pe dincolo. Ori laie, ori balaie = ori una, ori alta; sa se decida intr-un fel. Nici laie, nici balaie = nici asa, nici asa. ♦ (Substantivat, f.) Nume care se da vacilor sau iepelor albe. ◊ Expr. A intarcat balaia = s-a ispravit cu posibilitatea de a profita de slabiciunea sau de munca altuia, s-a dus chilipirul. A intrat balaia in sat = s-a luminat de ziua. – Din bal + suf. -ai.

clampanesc v. intr. (vsl. sirb. klapati, a clampani; germ. klappen, a flecari, klimpern, a clampani; ung. kalampalni, a clampani, kolompolni, a balangani. V. clamp). Se zice despre huietu lucrurilor de lemn s. a. cind se izbesc unele de altele. (Cele de metal clantanesc si zanganesc): barza clampaneste din cioc, papucii clampanesc in picioare. Ma clatin in mers: a clampani de batrineta [!]. A vorbi mult si in desert: ia nu mai clampani, mai! A clampani din piano, a cinta prea mult (si mai ales prost), a zdrangani. V. tr. A clampani o carte, a o inchide rapede [!] ca sa faca clamp. V. refl. Ma izbesc de colo colo: fereastra se clampaneste de vint. Ma vintur, ma fitii: ce te tot clampanesti pe aici? – Si clempanesc (nord).

Aloidae, denumire purtata de doi giganti, Otus si Ephialtes, fiii lui Poseidon si ai Iphimediei, sotia lui Aloeus. Crescind nemasurat, cei doi frati au pornit sa lupte cu zeii; ca sa ajunga la cer, au pus unul peste altul trei munti: Olympul, Ossa si Pelionul. Au incercat apoi sa pravaleasca muntii in mare si sa inunde uscatul. In cele din urma l-au prins pe Ares si l-au tinut prizonier pina cind Hermes a reusit sa-l elibereze. Miniati de indrazneala lor, zeii i-au pedepsit. Dupa o legenda, ei au fost fulgerati de catre Zeus. Dupa o alta, Artemis, luind chipul unei caprioare, a trecut in goana printre ei intr-o zi, in timp ce se aflau la vinatoare. Cautind s-o doboare, ei s-au ucis reciproc. Pravaliti in Tartarus dupa moarte, au fost apoi inlantuiti, spate in spate, de o coloana. Li se atribuia intemeierea mai multor cetati printre care si Ascra, situata la poalele muntelui Helicon.

Amphion, fiul lui Zeus si al Antiopei. Avea un frate geaman, pe Zethus. Parasiti imediat dupa nastere pe muntele Cithaeron, de catre unchiul lor Lycus (v. si Lycus), care voia sa-i piarda, cei doi frati au fost gasiti si crescuti de niste pastori. Ajunsi mari, ei au izbutit sa-si regaseasca mama, pe Antiope, tinuta mult timp prizoniera si persecutata de Lycus si de sotia acestuia Dirce (v. si Dirce). Ca sa-i razbune suferintele indurate, Amphion si Zethus au distrus cetatea Thebae, unde domnea Lycus. Dupa ce l-au ucis impreuna cu Dirce, au pornit sa recladeasca zidurile cetatii. Zethus cara pietrele in spate. Amphion avea o lira fermecata, daruita de Hermes (sau de Apollo), la acordurile careia pietrele, vrajite, se rinduiau singure la locul lor. Mai tirziu, Amphion s-a casatorit cu Niobe, fiica lui Tantalus, cu care a avut mai multi copii. Si-a pus singur capat zilelor – dupa o legenda – indurerat de moartea copiilor sai ucisi de Apollo. Dupa o alta versiune, a fost el insusi sagetat de zeu.

RAPITOARE ~ f. 1) la pl. Ordin de pasari de talie mare, cu cioc gros si incovoiat, care se hranesc cu alte pasari si cu mamifere mici (reprezentanti: vulturul, uliul etc.). 2) Pasare din acest ordin. ~ de zi. ~ de noapte. /a rapi + suf. ~toare

HALIMA, carte populara alcatuita din fragmente ale colectiei de povestiri si basme arabe cunoscute sub titlul de „O mie si una de nopti”, imbogatita si cu alte povestiri si fabule orientale, traduse sau apocrife, din culegerea „O mie si una de zile” de Petis de la Croix. Realizata pentru prima data in lb. neogreaca (Aravicon Mithologhicon), la mijlocul sec. 18, aceasta selectie primeste numele de H. (inlocuindu-se cu aceasta numele povestitoarei Seherezada) si va fi tradusa, localizata si raspandita in numeroase manuscrise roman esti din a doua jumatate a sec. 18 si inceputul sec. 19. Prima versiune integrala in limba romana, datata 1783 si atribuita monahului Rafail de la manastirea Hurez, a fost tiparita de I. Gherasim Gorjanu, in patru vol., intre 1835 si 1838 („Halima sau povestiri mitologhicesti arabesti”).

ciugulesc v. tr. (ung. csokolni, a saruta. V. cioc, pigulesc). Se zice de pasari cind apuca cu ciocu grauntele. Maninc putin de colo si de colo, apuc putina mincare: ia ciuguleste si tu putin! V. refl. Se zice despre pasari cind se curata cu ciocu sau cind se alinta una pe alta si (ironic) despre inamorati cind se saruta.

ECHIVALENTA s.f. 1. Egalitate de valoare, de semnificatie etc.; insusirea a tot ceea ce este echivalent. ♦ (Log.) Relatie intre doua enunturi care sunt sau adevarate, sau false impreuna. 2. (Mat.) Relatie simetrica, reflexiva si tranzitiva intre elementele unei multimi. 3. (Med.) Simptom care substituie un altul obisnuit pentru o anumita boala. ♦ Denumire a manifestarii patologice la epileptici, care inlocuieste crizele propriu-zise. [Cf. fr. equivalence, it. equivalenza].

TRIOXID ~zi m. Compus chimic format din trei atomi de oxigen si unul sau mai multi atomi ai altui element. [Sil. tri-o-] /<fr. trioxyde

altern, -a adj. (lat. alternus. V. subaltern). Geom. Se zice despre unghiurile situate in partile opuse secantei cind doua drepte paralele is taiate de alta. Unghiuri alterne interne, situate in auntru [!] celor doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri A si B. Unghiuri alterne externe, situate afara din cele doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri C si D. (Unghiurile alterne interne is egale intre ele, si tot asa si cele alterne externe). Bot. Frunze, flori alterne, asezate de fie-care parte a ramurii, dar nu una in fata alteia.

BALAI, -AIE, balai, -aie, adj. 1. (Despre oameni sau parul lor) Blond. 2. (Despre animale) Plavan. ♦ (Substantivat, f.) Nume care se da vacilor sau iepelor albe. ◊ Expr. (Fam.) A intarcat balaia = s-a ispravit cu posibilitatea de a profita de slabiciunea sau de munca altuia, s-a terminat cu foloasele usor obtinute. (Pop.) A intrat balaia in sat= s-a luminat de ziua. Ori laie, ori balaie v. laie. – Bal + suf. -ai.

AN² ~i m. Perioada de timp cuprinzand 12 luni, in care Pamantul face o revolutie in jurul Soarelui. ◊ ~ bisect (sau bisectil) an avand 366 de zile. An-lumina unitate de masura egala cu distanta strabatuta de lumina in vid intr-un an. Pe ~ in cursul unui an. ~ agricol perioada de timp de la o toamna la alta, cat tine ciclul de lucrari agricole. Cu ~ii a) timp indelungat; b) cu trecerea anilor. ~i de zile ani in sir. Din ~ in paste foarte rar. /<lat. annus

ASA¹ adv. 1) In felul acesta; in modul acesta; astfel. ◊ ~-zis sau ~-numit conventional numit astfel; pretins; fals; aparent; impropriu. Si ~, si ~ si intr-un fel, si intr-altul. Ori ~, ori ~ sau intr-un fel, sau intr-altul. ~ si ~ nu prea bine; potrivit. Azi ~, maine ~ mereu in felul acesta. 2) In acelasi fel; in acelasi mod. 3) Intru totul; intocmai; exact. O fapta ~ de frumoasa. /<lat. eccum-sic

A SPUNE spun 1. tranz. 1) A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice. ~ adevarul. ~ pe de rost. ◊ ~ drept a spune adevarul. Cine ar fi putut ~ cine ar fi putut sa creada. A nu ~ nici carc a nu scoate nici o vorba. ~ verde in fata (sau in ochi) a da adevarul pe fata, fara ocolisuri. A-i ~ cuiva inima a presimti. Dupa cum se ~ cu alte cuvinte. ~ povesti a comunica lucruri ireale. 2) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a zice; a canta; a interpreta. 3) (pe cineva cuiva) A prezenta ca vinovat de infaptuirea unor actiuni reprobabile tinute in taina, dand in vileag cu intentii rele; a pari; a denunta. 2. intranz. A purta numele; a se numi; a se chema. Cum iti ~? /<lat. exponere

A SE LUPTA ma lupt intranz. 1) A se bate corp la corp (unul cu altul). 2) A fi in lupta (unul cu altul); a purta razboi (unul cu altul). 3) fig. (despre persoane) A face incercarea de a invinge o greutate, de a atinge un scop etc. ◊ Se lupta ziua cu noaptea se face ziua; se lumineaza de ziua. /<lat. luctare

an m. (lat. annus, it. pg. anno, pv. fr. cat. an, sp. ano). Timpu cit se invirteste pamintu in prejuru soarelui. A fi de atitia ani, a avea cutare etate. A fi mare sau mic de ani, a fi mare sau mic in etate. An adv. Anu trecut, acu un an: asa a fost si an. La anu, la anu viitor, (si iron.) nici-odata: ai sa capeti la anu! An tart, acu doi ani in urma. An cu an sau (mai rar) an de an, in fie-care an pe rind: datoria a crescut an cu an. – Anu crestinesc incepe la 1 Ianuariu si are 12 luni de cite 30 si 31 de zile, afara de Februariu, care are 28, iar din 4 in 4 ani 29. Anu turcesc are 12 luni lunare de cite 29 si 30 de zile. Epoca inceputului anului a variat la toate popoarele; Egiptenii, Haldeii, Persii s. a. incepeau anu la echinoctiu de toamna (21 Septembre), alte popoare la solstitiu de iarna, altele la cel de vara. La Franceji, la suirea lui Carol IX, incepea la Paste. Un edict al acestuia, la 1564, ordona sa inceapa la 1 Ianuariu, data pur civila. Anu financiar sau bugetar incepe la 1 April, cel scolar, de de ordinar [!], la 1 Septembre.

SIMPLU ~a (~i, ~e) 1) (in opozitie cu compus) Care este omogen prin compozitia sa. Substante ~e. ◊ Floare ~a floare cu un singur rand de petale si de stamine. 2) (in opozitie cu complicat) Care poate fi inteles de oricine; necomplicat; elementar. Problema ~a. 3) si adverbial Care este lipsit de artificii sau rafinament; natural; neafectat. ◊ ~ ca buna ziua foarte simplu. 4) (in opozitie cu dublu) Care consta dintr-o singura parte. Usa ~a. 5) (despre persoane) Care nu se evidentiaza din altii; de rand. Muncitor ~. 6) Care este inferior ca pret sau calitate. Incaltaminte ~a. [Sil. sim-plu] /<fr. simple

proor s. n. – 1. Zori de zi. – 2. Ajunul sarbatorii de Sf. Gheorghe. – Var. prour, improor, amproor, napraor, amprour. Ngr. πρόωρος „foarte devreme” (Bogrea, Dacor., I, 266; Diculescu, Elementele, 448; Candrea). S-au propus alte explicatii, care par mai putin convingatoare: din lat. per rōrem (Hasdeu 1108); de la per si roura (Spitzer, RF, II, 284-87); din lat. provǒlāre (Procopovici, Dacor., V, 383-90; REW 6793c); de la un lat. *priulus (Pascu, Arch. Rom., XXV, 197); din ngr. πενίορθρον „de dimineata” (Diculescu, Elemente, 448); din lat. prō hōra (Graur, BL, III, 50). Daca der. pe care o propunem este exacta, nu-si au loc explicatiile lui Graur, privitoare la dezvoltarea o › oo, cf. prooroc.

africat, -a adj. (lat. affricatus, frecat de). Gram. Se zice despre consonantele ce, ge, t (din cer, ger, tir) care-s compuse din ts, dj, ts, precum si dz (adica „frecate una de alta”). V. palatal.

cojoc n., pl. oace (vsl. kozuhu, d. koza, pele [!]; sirb. bg. rut. kozuh, de unde si ung. kosok, kosog si ngr kozoka). Haina scurta sau lunga (cu minici [!] sau fara minici) facuta din blana de oaie (sau si de alt animal) cusuta de o haina de postav sau purtata asa cum este, cu pelea [!] afara. Isi scutura baba cojoacele, ninge, mai ales in zilele babei (1-9 Martie, cind poporu zice ca o baba, care reprezenta [!] iarna, isi scutura cojoacele la munte). A scutura sau a scarmana cuiva cojocu sau blana (cum au cinii, lupii), a-l bate rau. A avea ac de cojocu cuiva, a avea mijloace de a-l constringe. A-ti intoarce cojocu (pe dos), (ca taranu cind e timp rau), a-ti schimba atitudinea, a te arata mai energic. A intreba de ce (din ce) e cojocu, a mai perde [!] timpu cu vorba. V. burca 1, bitusa, tihoarca, bonda.

HAIS interj. Strigat cu care se mana boii injugati pentru a merge spre stanga. ◊ Loc. adj. Din (sau de) hais(a) = (despre o vita injugata) din stanga. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) A face hais(a) = a carmi la stanga. A trage (sau a fi) unul la hais si celalalt la cea sau a zice unul hais si celalalt cea, se spune despre doi oameni care nu se inteleg. A trage hais(a) = a nu fi de acord cu altii. [Var.: haisa interj.] – Cf. scr. ais.

AURORA s. f. 1. lumina care preceda rasaritul soarelui; zori de zi. ♦ ~ polara = fenomen atmosferic specific regiunilor polare, iluminarea cerului in timpul noptii, prin arcuri de culoare albastra, verde-galbuie sau rosie. 2. (fig.) inceput al unei alte epoci. (< fr. aurore, lat. aurora)

Agamedes, fratele lui Trophonius si fiul lui Erginus, regele din Orchomenus. Agamedes si Trophonius au fost doi arhitecti celebri, care au construit, printre altele, si edificiul care adapostea comoara lui Hyrieus, regele Boeotiei. Legenda spune ca cei doi frati ar fi lasat o intrare tainica, prin care puteau intra oricind ca sa prade. Faptul fiind descoperit de catre rege, Agamedes a fost ucis de Trophonius ca sa nu-l divulge si pe el. Fratricidul a fost insa pedepsit pe data. Pamintul s-a deschis si l-a inghitit pe Trophonius. Dupa o alta versiune, cei doi frati ar fi construit templul lui Apollo de la Delphi. Cerindu-i zeului rasplata cuvenita, Apollo le-a fagaduit-o in opt zile, ragaz in care i-a sfatuit sa petreaca in voie. La implinirea timpului, cei doi frati au fost gasiti fara viata in patul lor. Moartea usoara care le-a curmat zilele a fost, se pare, cea mai buna rasplata pe care zeul a crezut de cuviinta sa le-o ofere.

PARABOLOID ~zi m. geom. Suprafata formata prin miscarea unei parabole care se deplaseaza in asa fel, incat planul ei ramane mereu paralel cu el insusi, iar varful descrie o alta parabola situata intr-un plan perpendicular. /<fr. paraboloide

RAZBOIUL CRIMEII (1853-1856), razboi purtat intre Rusia, pe de o parte, si Turcia, Marea Britanie, Franta si Regatul Sardiniei, pe de alta. Izbucnit ca urmare a acutizarii divergentelor anglo-franco-ruse in problema orientala, in general, si problema impartirii posesiunilor Imp. Otoman aflat in declin, in special. In primele zile ale razboiului, flota rusa a distrus la Sinope flota turca. Operatiunile militare s-au desfasurat pe Dunare, in Transcaucazia si in Crimeea, in Marea Baltica si in Kamceatka. Teatrul principal al razboiului a fost Crimeea, unde aliatii au provocat infrangeri grele armatei ruse, cucerind, dupa un indelung asediu, orasul Sevastopol (1855). Razboiul s-a incheiat prin Tratatul de Pace de la Paris (1856).

VENUS, statiune balneoclimaterica estivala, situata pe tarmul de V al Marii Negre, la 3-20 m alt., la 3 km N de municipiul Mangalia de care apartine din punct de vedere ad-tiv. Climat temperat maritim, cu veri calduroase si mai mult senine (in medie 25-28 de zile insorite pe lunile de vara, cu durata de stralucire a soarelui de 10-12 ore pe zi) si ierni blande (in ian. temp. medie de 0ºC). Statiunea este recomandata atat pentru persoanele sanatoase care pot beneficia de cura heliomarina in timpul vacantelor de vara, cat si pentru tratamentul unor afectiuni reumatismale, posttraumatice, a unor stari de anemie secundara, de debilitate, decalcifieri, rahitism, a unor boli dermatologice, endocrine, ginecologice s.a. Plaja naturala, extinsa pe 1,5 km lungime (intre statiunile Venus si Saturn) si 200 m latime, are un nisip fin si pe alocuri apar izvoare cu ape minerale sulfuroase, hipotermale, captate si folosite la dusuri. Statiunea V. a intrat in nomenclatorul statiunilor balneare in anul 1972. Pavilion amenajat pentru ungeri cu namol sapropelic si pentru bai sulfuroase.

Amphitrite, fiica lui Nereus si a lui Doris si una dintre nereide. Intr-o zi, pe cind se juca impreuna cu surorile ei in apropiere de insula Naxos, a fost rapita de Poseidon, cu care a avut mai tirziu un fiu, pe Triton, o alta divinitate marina. Amphitrite era considerata regina marii.

STRUNA ~e f. 1) pop. Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumentele muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; coarda. ◊ A zice din ~ a canta la vioara (sau la cobza). A canta cuiva in ~ (sau in ~a cuiva) a sustine pe cineva in actiunile lui; a tine hangul. A o intoarce pe alta ~ a) a-si schimba atitudinea fata de cineva, devenind mai sever; b) a schimba vorba; c) a-si schimba parerea. Treaba merge (sau lucrurile merg) ~ treaba (sau lucrurile) se desfasoara foarte bine. 2) Parte a fraului care trece pe sub barbia calului. ◊ A tine pe cineva in ~ a infrana pornirile cuiva; a tine din scurt pe cineva. /<sl. struna

SALAHOR, salahori, s. m. Muncitor necalificat, platit cu ziua, care lucreaza mai ales la constructii de case, de sosele etc., (in trecut) taran scutit de dari, pus de domnie la dispozitia Portii Otomane pentru repararea cetatilor turcesti, intretinerea drumurilor si pentru alte munci grele. [Var.: (pop.) salaor s. m.] – Din tc. salahor.

A SE FACE ma fac refl. I. 1) A avea loc accidental; a se intampla. Ce se face pe lume! ◊ Ce s-a facut (cu cineva)? Ce s-a intamplat (cu cineva)? S-a facut! ne-am inteles! 2) A se crea aparenta; a se parea; a parea. Se facea ca zburam. 3) A incepe sa fie; a deveni; a ajunge. ~ actor. ~ mare. ◊ ~ nevazut a disparea. ~ de ocara (sau de rusine) a se compromite, atragandu-si oprobriul public. 4) v. A SE PREFACE. ◊ ~ mort in papusoi a se preface. II. (in imbinari) 1) (despre perioade ale zilei, fenomene sau stari ale naturii) ~ ziua. ~ frig. 2) (despre cai de comunicatie) ~ drum. ~ partie. 3) (despre senzatii sau sentimente) A i ~ dor. 4) (despre persoane sugerand ideea de procurare sau de obtinere) ~ cu casa. ~ cu diploma. 2. tranz. A trece dintr-o stare in alta; a deveni. ~ medic. /<lat. facere

PROPRIU, -IE, proprii, adj. 1. Care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se da unui lucru sau unei fiinte spre a le deosebi de alte lucruri sau fiinte din aceeasi categorie si care se scrie cu initiala mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De baza, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.

PROPRIU ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care apartine unei persoane; individual. ◊ Nume (sau substantiv) ~ nume dat unei fiinte sau unui lucru pentru a le deosebi de alte fiinte sau lucruri. 2) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronuntare ~e. 3) Care este in concordanta deplina; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Sens ~ sens initial, de baza. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre

CLACA (‹ bg., scr.) s. f. 1. Forma a rentei in munca prestata de tarani serbi si liberi, fara pamint, in Tara Romaneasca si Moldova, in beneficiul stapinilor de pamint. A cunoscut o permanenta crestere, ajungind in sec. 19 la 56 de zile in Tara Romaneasca si 84 in Moldova. Desfiintata prin reforma agrara din 1864, ea s-a mentinut sub forme deghizate pana in sec. 20; (in Moldova) boieresc (2). 2. Munca colectiva benevola pe care o fac taranii, unii in folosul altora, si care de obicei este insotita de o mica petrecere cu povestiri, glume, jocuri etc. V. sezatoare (1).

COLIziUNE, coliziuni, s. f. 1. Ciocnire violenta intre doua corpuri care se misca unul spre altul; izbire, lovire. 2. Ciocnire de forte, tendinte, interese contrare in domeniul relatiilor omenesti; conflict, cearta, disputa. ♦ (Rar) Incaierare, bataie, lupta. 3. (In sintagma) Coliziune omonimica = fenomen lingvistic prin care doua sau mai multe cuvinte diferite ajung omonime. [Pr.: -zi-u-. – Var.: (inv.) colizie s. f.] – Din fr. collision, lat. collisio, -onis.

EFEMERIDA ~e f. 1) la pl. Ordin de insecte cu corp subtire si moale, care traiesc in stare adulta cateva zile sau cateva ore; rusalie. 2) Insecta din acest ordin. 3) la pl. Note (de ziar, reviste, calendare, carti) care indica evenimentele petrecute la aceeasi data in ani diferiti. 4) Tabele in care se indica pozitiile zilnice ale Soarelui si ale altor corpuri ceresti pentru o perioada de un an. /<fr. ephemeride, lat. ephemeris, ~idis

AVANS, avansuri, s. n. 1. Plata anticipata a unei parti dintr-o suma curenta datorata ca retributie sau salariu, ca acoperire a unei lucrari efectuate in contul unor zile-munca, la incheierea unui contract etc. 2. (In expr.) A face (cuiva) avansuri = a incerca sa obtina prietenia sau dragostea cuiva prin lingusiri, concesii (de ordin etic) etc. 3. Interval de timp, distanta etc. cu care cineva sau ceva se afla inaintea altuia. – Din fr. avance.

data f., pl. dati (d. dau). Oara, moment: o data (pl. de doua ori). Intiia data sau intiia oara, prima data sau prima oara (pl. a doua, a treia oara). Rind, serie de timp: asta data, de asta data, data asta (acuma, in acest timp). alta data, odata, odinioara (lat. olim), nu acuma: alta data eram mai fericit, sa vii alta data. De o cam data. V. deocamdata. Pe data, indata, imediat (V. odata). Dintr’o data, pe data, indata, dintr’o singura lovitura: dintr’o data l-a invins. Data, pl. date (fr. date, it. data, d. lat. datum, pl. data). ziua, timpu cind s’a facut, cind s’a emis un lucru: pe peatra era data anului 1504 (moartea lui Stefan cel Mare). Pl. Notiuni, informatiuni ale stiintei (fr. donee): in aceasta carte is date importante.

caltabos (caltabosi), s. m. – Cirnat facut din carne de porc, orez, ceapa, piper si alte condimente. Este mincare tipica de sarbatorile Craciunului. – Var. cartabos. Origine necunoscuta. Cihac, II, 44, se gindeste la sl. klubasa „cirnat”, de unde pol. kiełbasa, rus. kalbasa, mag. kolbasz, insa der. prezinta dificultati. DAR il leaga de ngr. γαρδούμια „intestin de vitel”, alb. gardumbezi „cirnat”. Cf. calbas.

ciuperca f., pl. i (ung. cseperke, csiperke, csop;orke si csuporka, ceh. pecarka, pecirka, sirb. bg. pecurka si cepurka, d. vsl. pesti-pekon, a coace. V. pitarca). O planta criptogama de forma unei umbrele (a******s). Fig. Iron. Palarie moale. Revista ori gazeta proasta. Paguba (ori jaf) in ciuperci, paguba de lucruri fara valoare. A rasari ca ciupercile dupa ploaie, se zice despre revistele si ziarele proaste care apar si dispar rapede [!]. – In Bts. Dor. Bucov. ciuparca, pl. -arci, in Dolj ciupearca, pl. -erci. Is multe feluri de ciuperci (bureti, ghebe, hribi, opintici, riscovi, zbitciogi s. a.), unele bune de mincat, altele veninoase. In caz de otravire, pina la venirea medicului, trebuie sa iei un vomitiv, nu purgativ, si sa te feresti de a bea otet, eter sau apa sarata, care raspindesc otrava in trup.

PAI, paie, s. n. Tip de tulpina simpla, in general fara ramificatii si cu internodurile lipsite de maduva, caracteristic pentru cereale (grau, orz, orez etc.) si pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) gramada de asemenea tulpini ramase dupa treierat. ◊ Expr. Om de paie = om fara personalitate, de care se serveste cineva pentru a-si atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecatoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocneste (fara a izbucni). A intemeia (ceva) pe paie = a cladi, a realiza (ceva) pe temelii subrede. (Fam.) Vaduva, (sau, rar) vaduv de paie = sotie sau sot care a ramas o perioada scurta de timp fara sot sau, respectiv, fara sotie. A fugi ca taunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a inrautati si mai mult situatia (dintre doi adversari); a intarata, a atata pe cei care se cearta. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucata din aceasta tulpina sau tub subtire din material plastic cu care se sorb unele bauturi. – Lat. palea.

Bellerophon(tes), fiul lui Glaucus, regele Corinthului, si al Eurymedei. Savirsind din greseala o crima, Bellerophon e nevoit sa-si paraseasca patria si sa se refugieze la curtea lui Proetus, regele Tiryntului. Acolo insa Antea, sotia lui Proetus, se indragosteste de el. Cu toate ca Bellerophon ii respinge dragostea, el trezeste gelozia lui Proetus care-l indeparteaza, trimitindu-l la curtea socrului sau, Iobates, spre a fi ucis. Ca sa-l piarda, Iobates ii da o serie de insarcinari: sa se lupte cu himera (v. si Chimaera), pe care Bellerophon izbuteste s-o omoare, calarind pe calul sau inaripat Pegasus (v. si Pegasus), sa se razboiasca cu amazoanele, pe care le invinge etc. Plin de admiratie fata de vitejia lui Bellerophon, Iobates sfirseste prin a-i cruta zilele si a-i da pe fiica sa de sotie, impreuna cu o parte din regat. Scapat de razbunarea muritorilor, Bellerophon e urmarit totusi de minia zeilor. El se duce in pustiu unde, dupa o viata retrasa, moare in cele din urma departe de oameni. Intr-o alta varianta, minat de o trufie oarba, el ar fi incercat sa ajunga pe calul sau inaripat, pina la lacasul zeilor. A fost insa pravalit de Zeus inapoi pe pamint, unde si-a curmat singur viata.

ISLAM (‹ fr.; din araba „supunere fata de Dumnezeu”) s. n. 1. Religie monoteista fondata in V Arabiei, la inceputul sec. 7 (anul 622 fiind considerat inceputul erei musulmane). I. se bazeaza pe Coran, ale carui capitole (sure) au fost revelate Profetului Mahomed, prin mijlocirea arhanghelului. Coranul si traditia alcatuita din spusele si faptele Profetului (hadit) prescriu credinciosilor cinci obligatii rituale fundamentale (asa-zisii „stalpi ai islamului”): „marturia de credinta” („Nu exista al Dumnezeu decat Allah, Mahomed este trimisul lui Dumnezeu”); rugaciunea (facuta de cinci ori pe zi); dania; postul (cel mai de seama este al Ramadanului); si pelerinajul la Mecca (cel putin o data in viata). Cele doua curente principale ale i. sunt: sunnismul si siismul. Cei peste 1 miliard de musulmani, inregistrati in toata lumea la mijlocul anilor ’90, se impart in sunniti (85%), siiti, kharigiti si alte secte minoritare. Sin. islamism, mahomedanism. 2. Totalitatea popoarelor care practica religia islamica.

SLOBOD ~da (~zi, ~de) pop. 1) (despre persoane) Care se bucura de libertate; care poate face ce vrea; liber. ◊ A avea mana ~da a fi darnic. Cu inima ~da linistit, impacat. 2) (despre oameni) Care are drepturi politice si cetatenesti depline; liber. 3) (despre state, popoare) Care nu se afla sub stapanire straina; nestapanit de alt stat; neatarnat; liber; suveran; autonom; independent. 4) si adverbial (despre actiuni) Care se efectueaza fara restrictii; care se face cu usurinta; fara efort; nestanjenit; nestingherit; liber. Respiratie ~da. A pasi ~. 5) Care nu este ocupat; liber. Odaie ~da. Drum ~. 6) (despre timp) Care poate fi folosit dupa bunul plac al cuiva; disponibil. zi ~da. 7): Cu ~da cu desertul; fara incarcatura. /<sl. slobodi, svobodu

chimie f. (fr. chimie, mlat. chimia, d. mgr. himia [scris hemeia, din care cauza Germanii zic chemie], d. vgr. hymeia, dupa hymos, suc, adica „stiinta sucurilor”, dupa cum se dibuia pe atunci, si Hemmis, un oras in Egipt, de unde si ar. kimia, adica „stiinta egipteneasca”. V. alchimie). Stiinta care se ocupa de natura si proprietatile corpurilor simple, de actiunea moleculara a lor asupra altora si de combinatiunile datorite [!] acestei actiuni. Propriu vorbind, chimia incepe cu Francezu Lavoisier in sec. 18 inlocuind alchimia. – Rar si himie, si himie.

SURD ~da (~zi, ~de) 1) si substantival Care este lipsit de simtul auzului. ◊ A face pe ~dul a se preface ca nu aude sau ca nu intelege. A bate toba (sau toaca) la urechile ~dului a vorbi in zadar. ~dul nu aude, dar le (sau o) potriveste se spune despre cineva care da la o intrebare cu totul alt raspuns, decat cel asteptat. Du-te (sau sa te duci) unde a dus ~dul roata si mutul iapa se spune cuiva, pe care il alungi si nu vrei sa mai stii nimic despre el. 2) fig. Care vadeste o nepasare absoluta; caruia nu-i pasa de necazurile altuia. 3) si substantival Care nu are rezonanta; lipsit de sonoritate; mat; sters. Vuiet ~. A raspuns ~. ◊ Consoana ~da consoana care este emisa fara vibrarea coardelor vocale. 4) fig. (despre stari, sentimente, senzatii etc.) Care este putin pronuntat; care nu se manifesta acut. Durere ~da. /<lat. surdus

cometa f., pl. e (neol. din sec. 17, d. lat. cometa, care vine d. vgr. kometes, iar acesta d. kome, coama, par lung). Stea ratacitoare care descrie in prejuru [!] soarelui o lunga elipsa ori parabola si care e insotita de o coada luminoasa (si de aceia poporu o numeste stea cu coada). – Unii zic comet, pl. tot e. – E recunoscut astazi ca cometele tin de sistema noastra planetara si ca strabat spatiu in orbite foarte excentrice, al caror focar il ocupa soarele. Is multe al „caror mers si inturnare [!] poate fi calculata din ainte [!] cu oare-care aproximatiune. Cometa numita a lui Halley revine la fie-care 75 de ani; alta isi face revolutiunea in trei ani si jumatate, alta in sase si trei sferturi s. a. – Poporu, in ignoranta lui, atribue [!] cometelor oare-care influenta asupra lucrurilor de pe pamint, ceia ce e o pura superstitiune.

BABA ~e f. 1) Femeie de o varsta inaintata; femeie batrana. ◊ zilele ~ei (sau ~ele) primele doua saptamani din luna martie, care se caracterizeaza prin timp schimbator. (De-a) ~a-oarba joc de copii in care unul dintre ei, legat la ochi, trebuie sa-i prinda pe ceilalti jucatori. (De-a) ~a-gaia joc de copii in care unul dintre ei o face pe closca care isi apara puii, iar altul pe gaia, care vrea sa-i fure. 2) inv. Femeie batrana care pretinde ca ar putea vindeca bolile cu ajutorul mijloacelor empirice (descantece, vraji, buruieni). /<sl. baba

care pron. rel. si interog., pl. tot asa; cu alte cuvinte, e invariabil la nominativ. In vechime varia: care, f. carea, pl. carii, f. carile (lat. qualis, ce fel; it. quale, pv. pg. qual, fr. quel, sp. cual). Cine, ce: Munte care arunca foc. Care e muntele cela? Munti care (fals cari) arunca foc. Barbatu a carui femeie, femeia al carei barbat, barbatu ai carui copii, femeia ai carei copii, oamenii al caror gind, oamenii a caror tara, parintii ai caror fii, m****e ale caror fiice. – Care de care, fie-care mai mult de cit cel-lalt, unu mai mult de cit altu. – Care... care, unii... altii: s´a (ori s´au) dus care pe jos, care cu caruta. – Care pe care? Cine va invinge? – Fie-care: care, cum vedea, se mira (fie-care, indata ce vedea, se mira; indata ce vedea, fie-care se mira. Care cum formeaza o locutiune si se poate scrie si fara virgula: care cum vedea, se mira). – In est se zice si care e acolo? ild. cine e acolo?

ZACATOARE, zacatori, s. f. 1. Vas mare in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada. ♦ Vas mare cu gura larga, ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii, pentru a fi lasati sa fermenteze. 2. Vas mare de lemn, captusit cu tinichea, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii, deasupra careia se roteste alergatoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihna; staniste. – Din zac (prez. ind. al lui zacea) + suf. -(a)toare.

Charybdis, fiica monstruoasa a lui Poseidon si a lui Gaea, care salasluia odinioara pe coasta Siciliei, in apropiere de Messina. Lacoma si nesatioasa din fire, Charybdis se spunea ca ar fi devorat cirezile lui Heracles, fapt pentru care, drept pedeapsa, a fost lovita de trasnetul lui Zeus si transformata intr-un monstru marin. Charybdis inghitea de trei ori pe zi apa marii si o data cu ea, navele corabierilor nesabuiti care s-ar fi aventurat prin partea locului. Insusi Odysseus era sa fie inghitit de ea, dar a scapat ca prin minune de moarte, agatindu-se de ramurile unui smochin care se afla la intrarea pesterii unde statea ascuns monstrul. In fata Charybdei, de cealalta parte a strimtorii care despartea Italia de Sicilia, se afla un alt monstru, Scylla (v. si Scylla).

TITAN³, al saselea satelit al planetei Saturn; 5.150 km diametru; perioada de rotatie egala cu cea de revolutie: 15,9 zile. Temperatura solului: -178ºC. Date despre el au fost furnizate de sondele americane „Voyager 1” (1980) si „Voyager 2” (1981) si de sonda „Cassini”, realizata de N.A.S.A. in colaborare cu Agentia Spatiala Europeana. „Cassini” a intrat in orbita lui T. in 2004 si a lansat sonda „Huygens”, care a aterizat in zona ecuatoriala a lui T. (pe 14 ian. 2005). Atmosfera lui T., densa si opaca, contine 98,4% azot si doar 1,6% metan si alte gaze. Suprafata satelitului prezinta zone netede, care alterneaza cu un relief mai accidentat si lacuri de metan lichid. Sonda „Cassini” a pus in evidenta si existenta unei activitati vulcanice. Descoperit de Chr. Huygens in 1655.

ZACATOR, -OARE, zacatori, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Inv.) Care zace, care sta culcat, intins (la pamant). II. s. f. 1. Vas mare in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada. ♦ Vas mare cu gura larga ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii pentru a fi lasati sa fermenteze. 2. Vas mare de lemn captusit cu tabla subtire, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care sta pe loc si deasupra careia se roteste alergatoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihna; staniste, zacatura (1). – Zacea + suf. -ator.

TRANSMITE vb. 1. a comunica, a spune, a zice, (inv.) a parastisi, (fig.) a servi. (I-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutati.) 2. a prezenta. (Iti ~ salutarile lui.) 3. a-i duce. (A-i ~ salutari de la ...) 4. v. inmana. 5. v. preda. 6. v. impartasi. 7. v. anunta. 8. a da, a trece, (fam.) a pasa. (~ scrisoarea din mana in mana.) 9. a purta, a trece. (~ paharul din mana in mana.) 10. v. transfera. 11. a trece. (Maladia s-a ~ de la unul la altul.) 12. v. raspandi. 13. v. propaga. 14. v. emite.

brinza f., pl. inuz. e (met. din lat. zaberna, din care pe de o parte, s’a facut zagirna, torba de pus brinza la scurs, iar pe de alta zbirna, apoi brinza, de unde si ung. brindza, slovac. si rut. bryndza, pol. brendza. Tot asa: rus. dial. paner, brinza, it. „paner”; lat. mantica, desag., sp. manteca, unt; rom. ghiveci, oala si „un fel de mincare”, sau canura care la inceput insemna „teava”, apoi „firu infasurat pe aceasta teava”. Cp. si cu sfarog si sifon.). O substanta alba consistenta care se scoate din lapte (Cind lasi laptele crud doua zile zile intr’o oala, se formeaza la suprafata smintina. Dupa ce iei smintina cu lingura si ajungi la zer, pui oala sa se’ncalzeasca linga foc, dar nu sa fearba. Astfel, brinza se intareste. Luind oala si rasturnind-o intr’o pinza zeru se scurge, si ramine brinza curata). Fig. Iron. A nu face brinza intr’o afacere, a nu reusi. A strica brinza pe cineva, a te certa, a rupe relatiunile cu el. Nu e nici o brinza de capu lui (ori de el), nu valoreaza nimic. V. cas, urda, telemea.

apoi adv. (lat. ad, la, si post, pe urma, dupa. V. poi). Pe urma, dupa aceia: a venit, si apoi s' a dus. Din apoi, de dinapoi, posterior: partea din apoi, partea din apoia casei. V. ainte). De apoi, ultim: ziua, vremea, judecata de apoi. In cea de apoi (Let.), in cele din urma, in sfirsit. S' apoi (din si apoi), si daca, chear asa sa fie, nu-mi pasa, si ce e cu asta? De ex.: Te va prinde! S' apoi! Apoi de! Apoi da! loc. care arata incurcatura sau ironia: Te-am prins, hotule! Apoi da! Iarta-ma si dumneata! D' apoi cum (din da, dar apoi cum), dar cum, poi dar, poi cum alt-fel? De ex.: Te duci si tu? D' apoi cum?! (adica: „se' ntelege ca ma duc!”). D' apoi cum nu?! dar cum nu, poi cum alt-fel (ironic ori serios): L-ai prins? D' apoi cum nu?! (adica: se' ntelege!„). Mai apoi, mai pe urma. Adj. Cel din urma: multi vor fi intiii si apoii intiii (Cor.).

ZACATOARE, zacatori [si zacatoare] s. f. 1. Vas mare cu doage, in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada ♦ Vas mare cu gura larga, ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii, pentru a fi lasati sa fiarba. 2. Vas mare de lemn, captusit cu tinichea, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Denumita si piatra zacatoare = (intr-o moara de apa) piatra (fixa) aflata in partea inferioara a morii, deasupra careia se roteste piatra alergatoare (mobila). 4. Loc unde stau vitele la odihna ziua; (in special) Loc la stana unde se odihnesc oile dupa muls; staniste. (din zacea) [si DLRLC]

automobil, -a adj. (cuv. ibrid, d. auto- si mobil; fr. automobile. Cuv. corect ar fi fost automat). Care se misca fara cai (adica printr´un motor cu abur, electricitate s. a.) vorbind de vehicule: o trasura automobila. S. n., pl. e. Trasura automobila. – Se zice des si rau si -il si otomobil. Prima incercare a unui automobil cu abur fu a lui Cugnot, la 1769. La 1831 s´au pus in functiune in Anglia omnibuse cu abur. La 1875 Bollee facu un automobil cu care merse, in 1878, de la Paris la Viena. La 23 Octobre 1883, Belmont si-a brevetat la Paris un automobil de lemn cu o masina de bronz cu toate caracterele motorului actual, in special ale carburatorului. El a lucrat 15 ani la inventiunea lui perfectionind-o, dar a murit sarac. Primu care a pus in practica motoru cu benzina fu Daimler in Cannstatt (Bavaria) si, aproape in acelasi timp, Benz, in Mannheim, in anu 1886. Motoru lui Daimler fu perfectionat in Francia. alt inventator fu si Siegfried Markus, mort la 1899 la Viena. Sint si automobile cu spirt si cu electricitate.

Aiax 1. Fiul lui Oileus, regele locrienilor. A participat la razboiul troian, unde s-a distins prin vitejia sa. Era renumit printre greci si ocupa locul al doilea dupa Achilles in ceea ce priveste iuteala picioarelor lui. Aiax si-a atras minia zeilor urmarind-o pe Cassandra pina in incinta templului zeitei Athena, unde a necinstit-o. Drept urmare, la intoarcerea spre patrie, zeita (dupa altii Poseidon) a dezlantuit o furtuna care i-a sfarimat corabia. Aiax a reusit totusi sa se salveze, agatindu-se de o stinca. Continuind insa sa-i sfideze pe zei, Poseidon de data aceasta a lovit cu tridentul in stinca pe care se refugiase Aiax, scufundind-o in mare. 2. Fiul lui Telamon, regele din Salamis si nepotul lui Aeacus. A participat la razboiul troian, fiind cel mai viteaz dintre greci dupa Achilles. Dupa moartea acestuia Aiax si-a disputat cu Odysseus armele lui Achilles. Cistigatorul a fost Odysseus. Vazindu-se invins, Aiax a fost cuprins de o furie oarba si, pierzindu-si mintile, s-a napustit asupra unei cirezi de vite, pe care le-a ucis luindu-le drept dusmanii sai. Mai apoi, revenindu-si in simtiri si rusinat de isprava sa, Aiax si-a pus singur capat zilelor.