Rezultate din textul definițiilor
IMPREJURARE, imprejurari, s. f. Situatie in care se afla cineva; circumstanta; intamplare. ◊ Loc. adv. Dupa imprejurari = potrivit situatiei; de la caz la caz. – V. imprejura.
ABLATIV, ablative, s. n. caz al declinarii in unele limbi, care exprima despartirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt complement circumstantial. ◊ Ablativ absolut = constructie sintactica specifica limbilor latina si greaca, alcatuita dintr-un substantiv (sau un pronume) si un participiu la cazul ablativ, avand rol de propozitie circumstantiala. – Din fr. ablatif, lat. ablativus.
ablativ1 s. n. caz al declinarii, specific anumitor limbi, care exprima punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc. ◊ ~ absolut = constructie sintactica in latina sau greaca cu rol de propozitie circumstantiala, dintr-un substantiv (sau pronume) si un participiu in ablativ. (< lat. ablativus, fr. ablatif)
ABSORBI, absorb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a inghiti, a incorpora o substanta etc. ♦ A retine o parte din particulele sau din energia radianta care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa in mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (dupa sorbi).
ABSORBTIE, absorbtii, s. f. 1. Fenomen fizic prin care un corp lichid sau solid incorporeaza prin difuzie din afara o substanta oarecare. ♦ Micsorare sau anulare a intensitatii unei radiatii care cade pe un corp. ♦ Fenomen optic caracteristic lentilelor ochelarilor de vedere de a retine, filtra etc. razele de lumina care dauneaza ochiului. 2. Proces de patrundere a apei, a substantelor minerale si organice, precum si a gazelor in celulele organismului. ◊ Absorbtie intestinala = patrunderea in sange si in limfa a produsilor rezultati din digestia alimentelor. 3. Incrucisare repetata a unei rase perfectionate cu una ameliorata in scopul imbunatatirii radicale a acesteia. [Var.: absorbtiune s. f.] – Din fr. absorption, lat. absorptio, -onis.
ACCELERATIE, acceleratii, s. f. Crestere a vitezei unui corp mobil in raport cu unitatea de timp. ♦ Acceleratie gravitationala = acceleratia pe care o au corpurile in cadere libera. [Var.: acceleratiune s. f.] – Din fr. acceleration, lat. acceleratio, -onis.
ACETAZOLAMIDA, acetazolamide, s. f. Medicament cu efecte diuretice, folosit in cazurile de insuficienta c******a, de ciroza hepatica etc. – Din fr. acetazolamyde.
ACORDAT, -A, acordati, -te, adj. (Despre unele parti ale propozitiei) Pus in acelasi caz, numar, gen sau persoana ca si cuvantul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile in consonanta. 3. Dat, atribuit; ingaduit, asigurat. – V. acorda.
ACUZATIV s. n. caz gramatical care are ca functiune specifica exprimarea complementului direct si a unor atribute. ◊ Acuzativ cu infinitiv = constructie sintactica specifica anumitor limbi, echivalenta cu o propozitie completiva directa, in care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.
ADJECTIV, adjective, s. n. Parte de vorbire flexibila care arata o insusire a unui obiect sau a unei fiinte si determina numele acestora, acordandu-se cu ele in gen, numar si caz. – Din fr. adjectif, lat. adjectivum.
AEROLIT, aeroliti, s. m. Meteorit format in cea mai mare parte din silicati, cu aspect de piatra, care cade pe pamant. [Pr.: a-e-] – Din fr. aerolithe.
AFARA adv. Dincolo de limitele unui spatiu inchis sau apropiat; in exterior. ◊ Loc. conj. Afara numai daca nu... = numai cu conditia ca..., afara de cazul cand... ◊ Loc. prep. (In) afara de... = fara a mai socoti si... ◊ Expr. A da afara = a scoate (cu forta) de undeva; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post. Afara din cale sau din cale-afara = peste masura, neobisnuit de... ♦ (Cu valoare de interjectie) Iesi! pleaca! du-te! – Lat. ad foras.
AFEREZA, afereze, s. f. Cadere a unui sunet sau a unui grup de sunete de la inceputul unui cuvant. – Din fr. apherese, lat. aphaeresis.
AFIRMATIV, -A, afirmativi, -e, adj. (Despre un enunt) Care are un caracter de afirmare, un sens pozitiv; (despre o judecata) care contine o afirmatie. ◊ Expr. In caz afirmativ = daca se va intampla asa; in cazul cand imprejurarile sunt favorabile. – Din fr. affirmatif, lat. affirmativus.
AJUTOR, -OARE, ajutori, -oare, s. m. si f., s. n. 1. S. m. si f. Persoana care ajuta pe alta intr-o activitate oarecare (secundand-o si subordonandu-i-se). 2. S. n. Sprijin, participare la efortul cuiva; indrumare (in imprejurari dificile); asistenta acordata cuiva; ajutorinta. ◊ A fi de (sau a veni, a sta in) ajutor (cuiva) = a fi de folos (cuiva), a-l sprijini. ♦ Drept banesc acordat salariatilor in cazul pierderii temporare a capacitatii de munca. ♦ Sprijin banesc. ♦ (Cu valoare de interjectie) Strigat al celor care se afla in primejdie. – Lat. adjutor, -is, adjutorium.
ALCATUI2, alcatuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A cadea la invoiala; a se intelege, a se invoi. – Din magh. alkudni.
ALIANTA, aliante, s. f. 1. Intelegere politica intre doua sau mai multe state, pe baza de tratat, prin care statele respective se obliga sa actioneze in comun sau sa se ajute in anumite imprejurari, in special in caz de razboi ori al unui atac indreptat de alte state impotriva unuia dintre statele aliate. ♦ Legatura, intelegere intre doua sau mai multe grupuri, in vederea realizarii unui obiectiv comun. 2. (In sintagma) Ruda prin alianta = persoana devenita, prin contractarea unei casatorii, ruda cu rudele sotiei sau ale sotului. ♦ (Reg.) Inel de logodna. [Pr.: -li-an-] – Din fr. alliance.
ALIVANTA interj. (Astazi rar) 1. Exclamatie (glumeata) rostita cand cade cineva. ◊ (Adverbial, in expr.) A da (sau a cadea, a veni etc.) alivanta = a da (sau a cadea etc.) peste cap. 2. Pleaca! sterge-o! [Var.: alivanti interj.] – Probabil ngr. alla vanda („intr-o parte, la o parte”).
ALOPECIE s. f. Cadere temporara a parului in urma unei boli de piele, a unei boli infectioase etc. – Din fr. alopecie.
ALTFEL adv. 1. In alt chip; altcum, altcumva, altminteri. ◊ Loc. adj. Altfel de = de alta natura, de alt soi. ◊ De altfel = insa; cu toate acestea. 2. Daca nu..., in caz contrar. – Alt + fel.
ALTMINTERI adv. 1. In alt chip; altfel. 2. De nu..., daca nu..., in caz contrar. 3. De altfel. [Var.: almintere, almintrele, altminterea, altmintrele, altmintrelea adv.] – Lat. alteramente.
ALUNECA, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-si pierde echilibrul, calcand pe o suprafata lucioasa (si a cadea, a se prabusi). 2. A se misca lin, fara a intampina vreo rezistenta; (despre doua corpuri aflate in contact) a se deplasa unul fata de celalalt tangential, fara a se rostogoli; a se strecura usor. 3. Fig. A se abate, a se lasa ispitit; a gresi. [Var.: luneca vb. I] – Lat. lubricare.
ANTIFURT adj. invar., s. n. (Dispozitiv) care avertizeaza in cazul patrunderii unei persoane in spatiul supravegheat sau care face mai dificil furtul. – Anti- + furt (dupa fr. antivol).
AUTOANTICORP, autoanticorpi, s. m. (Biol.) Anticorp produs de organism in cazuri patologice impotriva propriilor sale celule sau tesuturi.[Pr.: a-u-to-an-] – Din fr. auto-anticorps.
AUTODISTRUGERE s. f. Faptul de a se distruge singur. ♦ Spec. Proprietate pe care o au unele proiectile de a se distruge automat, dupa strabaterea unei anumite traiectorii, pentru a nu fi periculoase in cazul in care nu si-au atins tinta. [Pr.: a-u-] – Auto1- + distrugere (dupa fr. autodestruction).
AUTOTOMIE s. f. Proces de automutilare specific unor animale care consta in insusirea de a-si detasa in caz de primejdie o parte a corpului (coada, picior etc.), care ulterior se poate regenera. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotomie.
BAIE1, bai, s. f. I. 1. Scaldat, scalda, imbaiere. 2. Cada, vas special de imbaiat; feredeu. ♦ Apa de imbaiat. ◊ Expr. Baie de sange = cantitate mare de sange pierduta de cineva; p. ext. macel. ♦ Cladire cu instalatii speciale de imbaiere; p. restr. incapere special amenajata pentru imbaiere. 3. (Urmat de determinari) Expunere a corpului (gol), in scop igienic sau curativ, la actiunea vaporilor de apa, a soarelui, a aerului etc. 4. Recipient in care se pune un lichid, o solutie chimica etc. in vederea unor operatii tehnice; p. ext. lichidul, solutia chimica etc. in care se fac asemenea operatii. II. (La pl.) Statiune balneara. [Pr.: ba-ie] – Lat. bannea (= balnea). Cf. sl. banja.
BARAJ, baraje, s. n. 1. Constructie care opreste cursul unui rau spre a ridica nivelul apei in amonte, a crea o rezerva de apa, o cadere de apa pentru hidrocentrale etc.; stavilar, zagaz. 2. (Mil.) Lucrare de fortificatie facuta spre a opri inaintarea inamicului. ◊ Baraj (de artilerie)= trageri de artilerie pentru oprirea inaintarii inamicului. Foc de baraj= tragere calculata spre a acoperi cu o ploaie de proiectile o suprafata de teren, care sa devina astfel inaccesibila inamicului. ♦ Ceea ce constituie o piedica (in drum). 3. Intrecere suplimentara intre mai multi concurenti sau intre mai multe echipe care au obtinut acelasi numar de puncte, pentru a se putea departaja intr-un clasament oficial.4. [Psih.; in sintagma] Baraj psihic = simptom al schizofreniei care consta in oprirea brusca si nemotivata a unui act (4). – Din fr. barrage.
BALTACAI, baltacai, vb. IV. Intranz. A cadea pe neasteptate in apa. – Din baltac.
BEC1, becuri, s. n. 1. Sfera sau para de sticla in care se afla filamentul unei lampi electrice; p. ext. Lampa electrica. ◊ Expr. (Fam.) A fi (sau a cadea) pe bec = A fi sau a ajunge intr-o situatie fara iesire; a i se infunda, a o pati. 2. Sita unei lampi de gaz. 3. Orificiu prin care tasneste un lichid vaporizat, un jet de gaz sau un amestec de gaze sub presiune, spre a putea fi aprinse. – Din fr. bec [de gaz].
BERBEC, berbeci, s. m. I. 1. Masculul oii; arete. 2. (La sg. art.) Constelatie din emisfera boreala; unul din cele douasprezece semne ale zodiacului. ◊ Zodia berbecului = perioada dintre 21 martie si 21 aprilie, cand soarele trece in dreptul berbecului (I 2). II. 1. Masina de razboi intrebuintata odinioara la spargerea zidurilor si portilor unei cetati asediate. 2. Greutate mare, actionata mecanic sau manual, care prin cadere, serveste la baterea pilonilor, la batucit pamantul, la spargerea bucatilor mari de fonta etc. [Var.: berbece s. m.] – Lat. berbex, -ecis (= vervex).
BLIMP s. n. (Cin.) Carcasa insonora in care se introduce aparatul de filmat, in cazul filmarilor cu priza directa de sunet. – Din engl. blimp.
BOLID, bolizi, s. m. Meteorit de dimensiuni relativ mari, care cade pe Pamant cu viteza mare; stea cazatoare foarte stralucitoare. ♦ Fig. Vehicul, automobil de mare viteza. – Din fr. bolide.
BRANCA2, branci, s. f. 1. (Reg., In limba literara numai in loc. si expr.) mana ◊ Loc. adv. Pe (sau in) branci = pe maini si pe picioare, de-a busilea, tarandu-se. ◊ Expr. A merge (sau a se tari) pe branci = a merge (sau a se tari) pe maini si pe picioare, de-a busilea. A cadea in (sau pe branci) = a cadea istovit (de oboseala). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau in) branci = a munci pana la istovire. 2. (Pop.; in forma branci) Impunsatura, ghiont, izbitura. ◊ Expr. A-i da inima branci = a simti un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; laba. [Pl. si: (2, n.) branciuri – Var.: branci s. m.] – Lat. branca.
BRUMA, pers. 3 brumeaza, vb. I. (Rar) 1. Intranz. A cadea bruma (1). 2. Tranz. si refl. A (se) acoperi cu bruma (1) sau cu ceva care seamana cu bruma. – Din bruma.
BUFNI, bufnesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot infundat (prin cadere, izbire, explozie etc.). 2. Intranz. (In expr.) A bufni in (sau de) ras (ori plans) sau (tranz.) a-l bufni rasul (ori plansul) = a incepe sa rada (sau sa planga) brusc, zgomotos, fara sa se poata stapani. 3. Intranz. A bombani suparat, rau dispus. 4. Tranz. A izbi cu putere. 5. Intranz. A da buzna, a se napusti; a izbucni. – Buf1 + suf. -ni.
BUFNITURA, bufnituri, s. f. Faptul de a bufni; zgomot infundat produs de o cadere, izbire, explozie etc.; bufnit, bufnet, bufneala. – Bufni + suf. -tura.
BUM interj. Cuvant care imita zgomotul produs de o detunatura de arma, de o lovitura infundata sau de o cadere. – Onomatopee.
CADA, cazi, s. f. 1. Vas mare pentru imbaiat; baie1, vana (1). 2. Recipient mare, deschis, din lemn, din metal, din beton etc.; in care se introduc lichidele folosite in diverse operatii tehnologice. 3. Vas mare din doage, intrebuintat la prepararea vinului, a rachiului etc.; zacatoare. – Din sl. kadĩ.
CADUC, -A, caduci, -ce, adj. Lipsit de trainicie; subred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade inainte de vreme; care cade in fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridica) Care nu (mai) are putere legala. – Din fr. caduc, lat. caducus.
CASCADA, cascade, s. f. 1. Cadere naturala de apa pe cursul unui rau, provocata de o ruptura de panta in profilul longitudinal al vaii; cataracta. ◊ Expr. Cascada de ras = ras zgomotos, sacadat si prelungit. 2. (Tehn.; in sintagma) Montaj in cascada = model de legare a unor aparate sau masini electrice astfel incat curentul de la intrarea unui element sa fie egal eu cel de la iesirea elementului anterior. – Din fr. cascade.
CATAPULTA, catapulte, s. f. 1. Masina de razboi, folosita mai ales la atacul cetatilor, care servea, in antichitate si la inceputul evului mediu, la aruncarea pietrelor sau a butoaielor cu substante inflamabile asupra inamicului. 2. Dispozitiv pentru lansarea unei aeronave care, la decolare, trebuie sa atinga o viteza mare pe un spatiu redus. 3. Dispozitiv pentru aruncarea din avion a pilotului impreuna cu scaunul sau cu cabina, in vederea parasutarii lui in caz de pericol. – Din fr. catapulte, lat. catapulta.
CATARACTA, cataracte, s. f. I. Cadere naturala de apa produsa pe o succesiune de terenuri abrupte mici; ansamblu de cascade mai mici; cascada. II. Boala de ochi, care consta in opacifierea cristalinului si care poate duce la orbire totala sau partiala. – Din fr. cataracte, lat. cataracta.
caz, cazuri, s. n. 1. Imprejurare, circumstanta, situatie. ◊ caz de constiinta = Imprejurare in care cineva ezita intre sentimentul datoriei si un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul ca... = a presupune ca... A face caz de ceva = a acorda prea multa importanta unui lucru. A face caz de cineva = a scoate in evidenta in mod exagerat meritele cuiva. 2. Intamplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinari) Imbolnavire, boala. Doua cazuri de scarlatina. 4. (Gram.) Categorie specifica numelui, prin care se exprima raporturile logice dintre nume si diverse parti ale propozitiei; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprima diferitele functiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. – Din lat. casus, fr. cas.
cazUAL, -A, cazuali, -e, adj. 1. Care are un caracter intamplator, care depinde de imprejurari; accidental. 2. Care arata cazul gramatical. Desinenta cazuala. [Pr.: -zu-al] – Din lat. casualis.
cazUISTIC, -A, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistica (2), privitor la cazuistica. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care incearca sa rezolve cazurile de constiinta si sa justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte si prin subtilitati logice, devenite cu vremea pura sofistica; p. ext. argumentare subtila, abila, sofistica a unor teze false sau indoielnice. – Din fr. casuistique.
CADENIE s. f. (Inv.) Cuviinta. – cadea + suf. -enie.
CADERE, caderi, s. f. Faptul de a cadea. 1. Deplasare, miscare de sus in jos a unui lucru, coborare spre pamant sub efectul gravitatiei. ◊ Cadere de apa = diferenta de nivel intre doua puncte ale unui curs de apa; (concr.) masa de apa care cade de la o oarecare inaltime; cascada, cataracta. ♦ Lasare in jos a unui lucru care continua sa fie in parte sustinut. ♦ Deplasare a unui organ din pozitia sa normala. Caderea muschilor. ** Diferenta dintre valorile pe care le ia o marime in doua puncte diferite. Cadere de potential. ** (Med.; in sintagma) Cadere de tensiune = coborare a tensiunii arteriale sub limita normala. 2. Desprindere a unei parti componente dintr-un organism. 3. Rasturnare a unui corp; surpare. 4. Fig. Ocupare, cucerire. Caderea Cartaginei. 5. Fig. Insucces, nereusita. 6. Competenta, drept. Nu e in caderea lui sa ma judece. 7. Nereusita, esec. – V. cadea.
CAUS, cause, s. n. 1. Vas de lemn in forma de cupa sau de lingura mare, folosit pentru a lua apa, faina, graunte etc.; cauc; p. ext. nume dat unor unelte care au aceasta forma. ◊ Expr. A face mana caus = a da mainii forma unui recipient, apropiind degetele si adancind palma. ♦ Cantitatea de apa, faina, graunte etc. care intra intr-un caus (1). 2. Lingura mare de lemn cu care se toarna vinul din pritoaca in cada. 3. Lingura de forma speciala folosita la prepararea branzeturilor, cu care se scoate, se asaza si se amesteca coagulul. 4. Lingura de tabla sau de lemn cu ajutorul careia se scoate apa din barca. 5. Piesa din tabla folosita pentru legarea cablului de foraj de un ax sau a doua cabluri intre ele. 6. Cancioc. 7. (Mar.) Bazin mic intr-un port, pentru ambarcatiuni. – Lat. *cau (< cavus) + suf. -us.
cazATOR, -OARE, cazatori, -oare, adj. Care cade. – cadea + suf. -ator.
cazATURA, cazaturi, s. f. 1. Faptul de a cadea. 2. (La pl.) Deseuri. 3. (Depr.) Om sau animal batran si neputincios; om degradat moraliceste. 4. Portiune de padure batrana, cu copacii doborati de vant. – cadea + suf. -atura.
cazUT, cazuti, adj. (Despre ochi) Infundat in cap. – V. cadea.
CENUSAR, (1) cenusare, s. n., (II, III) cenusari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal asezata sub gratarul locomotivei sau al unei sobe de incalzit, al unui cuptor etc. in care cade cenusa rezultata din ardere. 2. Atelier sau sectie dintr-o fabrica de tabacarie in care se executa operatiile premergatoare tabacirii. ♦ Bazin folosit in tabacarie, in care se pun pieile crude, cu o solutie de lapte de var, pentru a le curata de par. ♦ Solutie de lapte de var proaspat sau alcalin, folosita pentru depilarea pieilor crude si indepartarea epidermei. 3. Urna in care se pastreaza cenusa unei persoane incinerate; urna cinerara. II. S. m. (Inv. si ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, inalt, cu coroana ovala, cu frunze compuse si cu flori mici verzi-galbui (Ailanthus altissima). – Cenusa + suf. -ar.
CEZARIANA, cezariene, s. f. (Si adjectival) Interventie chirurgicala in regiunea abdominala, care consta in extragerea fatului viu prin deschiderea uterului, in cazuri de nastere dificila; cezarotomie. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. cesarienne.
CHEL, CHEALA, chei, chele, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care are chelie, caruia i-a cazut (tot) parul de pe cap; (despre cap) care nu are par; plesuv. – Din tc. kel.
CHELIE, chelii, s. f. 1. Cadere definitiva a parului de pe cap, provocata de diverse boli; calvitie, plesuvie. 2. Portiune a capului lipsita definitiv de par. – Chel + suf. -ie.
CHESON, chesoane, s. n. 1. Vehicul de artilerie, tras de cai, format dintr-o lada de tabla inchisa, impartita in compartimente, destinat pentru transportul munitiei. 2. Fiecare dintre despartiturile cu pereti metalici care se fac la o nava, cu scopul de a evita patrunderea masiva a apei in caz de avarie. ♦ Dulap pentru pastrarea efectelor pe bordul unei nave. 3. Constructie de beton, de otel etc. de forma unei cutii, care serveste la executarea fundatiilor sub apa sau in terenurile umede, precum si la repararea unei nave sub linia de plutire. – Din fr. caisson.
CHIAR, -A, chiari, -e, adv., adj. I. Adv.1. Tocmai, intocmai, exact. Porneste chiar acum. ♦ Insusi, singur, nu altcineva sau altceva decat... Era chiar copilul lui. 2. Pana si, inca si. Chiar prin somn tot simtea. ♦ Inca; deja. Chiar de la inceput. ♦ (Precedat de „nici”) Macar. ♦ (Urmat de propozitie concesiva introdusa prin „daca” sau „de”) Si in cazul. Ma asez chiar daca nu ma pofteste nimeni. 3. In realitate, cu adevarat, intr-adevar. Iata ca chiar vine. 4. (Inv.) In mod clar, lamurit. II. Adj. (Inv.) Clar, curat, pur, limpede. – Lat. clarus.
CHIVOT, chivoturi, s. n. Cutiuta asezata in altar in care se pastreaza cuminecatura rezervata celor care se impartasesc in caz de boala, inainte de moarte etc. ♦ Lada in care evreii mozaici tineau tablele legii. [Acc. si: chivot. – Pl. si: chivote] – Din sl. kivotu.
DACA conj. 1. (Introduce o propozitie conditionala) In cazul ca..., presupunand ca..., de... Doar daca. Numai daca. 2. (Introduce o propozitie optativa) Numai de... Daca nu m-ar vedea cineva. 3. (Introduce o propozitie temporala, avand uneori si o nuanta conditionala sau cauzala) Cand, in (sau din) momentul cand, de indata ce, dupa ce. 4. (Introduce o propozitie cauzala) Fiindca, pentru ca, deoarece. Daca nu stia sa scrie, umbla de la unul la altul. ♦ De vreme ce. 5. (Introduce o propozitie concesiva) Cu toate ca, desi. 6. (Introduce o propozitie interogativa indirecta) Ca, de... 7. (Cu valoare adverbiala) Cu greu, abia. 8. (In expr.) Las' daca = a) desigur ca nu; b) (in constructii negative) nu mai incape indoiala ca... – De4 + ca.
DATIV s. n. caz al declinarii care exprima, de obicei, destinatia actiunii unui verb, avand mai ales valoare de complement indirect si raspunzand la intrebarea „cui?” ◊ Dativ etic = dativul unui pronume care indica pe cel interesat in actiune. – Din fr. datif, lat. dativus.
DARAMATURA, daramaturi, s. f. 1. Zid, cladire daramata; ruina. ♦ Material cazut, surpat dintr-o cladire in ruina. 2. (La pl.) Crengi de copaci rupte si doborate la pamant; vreascuri. 3. (Fam.) Epitet deprecativ dat unui animal sau unui om slabanog. [Var.: darmatura s. f.] – Darama + suf. -atura.
EMPIRIC, -A, empirici, -ce, adj. Bazat (numai) pe experienta; care priveste empirismul, care are la baza empirismul. ◊ Formula empirica = formula obtinuta prin prelucrarea pur matematica a unor date experimentale, fara substrat teoretic. Medicina empirica = tratament al bolilor numai pe baza de experienta si de cazuri antecedente. – Din fr. empirique, lat. empiricus.
FUNGIBIL, -A, fungibili, -e, adj. (Jur.; despre lucruri) Care poate fi inlocuit cu altul de acelasi fel, de aceeasi calitate si aceeasi cantitate, in cazul cind formeaza obiectul unei obligatii. – Din fr. fongible, lat. fungibilis.
GENERIC, -A, generici, -ce, adj. Care apartine unei categorii intregi, privitor la o categorie intreaga (de fiinte, obiecte, fenomene); care cuprinde toate cazurile de acelasi fel. ♦ (Substantivat, n.) Partea de la inceputul sau de la sfarsitul unui film, in care sunt indicate numele principalilor realizatori ai filmului respectiv. – Din fr. generique.
GENITIV, genitive, s. n. (Gram.) caz al declinarii care indica dependenta, apartenenta, posesiunea si indeplineste functia de atribut. – Din fr. genitif, lat. genitivus [casus].
GENITIVAL, -A, genitivali, -e, adj. Care se afla in cazul genitiv, care are valoarea cazului genitiv; care se refera la cazul genitiv. – Genitiv + suf. -al.
GENUNCHI, genunchi, s. m. 1. Parte a piciorului (la oameni si la unele animale) care cuprinde regiunea articulatiei femurului cu tibia (incluzand si rotula). ◊ In genunchi = cu picioarele indoite din genunchi si cu gambele asezate pe pamant. Pe genunchi = pe portiunea anterioara a picioarelor, imediat mai sus de genunchi (1) (cand cineva sade). ◊ Expr. Cu genunchii la gura = ghemuit, strans. A cadea in genunchi (inaintea cuiva) = a se lasa cu genunchii (1) la pamant (inaintea cuiva) in semn de umilinta, de respect sau pentru rugaciune; p. ext. a ruga pe cineva in mod staruitor, calduros, cu umilinta. A i se taia cuiva genunchii = a avea senzatia ca nu se mai poate tine pe picioare (de emotie). ♦ Lovitura data cuiva cu genunchiul (1). 2. Deformare a pantalonilor in dreptul genunchilor (1). [Var.: (reg.) genunche s. m.] – Lat. genuc(u)lum (= geniculum).
GHEARA, gheare, s. f. 1. Formatie cornoasa ascutita, curbata, crescuta la varful degetelor unor reptile, pasari si mamifere, servind mai ales la aparare si la atac. ◊ Expr. (Fam.) A fi lung in (sau la, de) gheare = a avea obiceiul sa fure. A-si scoate( sau a-si arata) ghearele = a-si arata fondul ascuns si rau al firii. A fi ( sau a cadea, a incapea etc.) in ghearele ( sau gheara) cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) in posesiunea, in puterea sau sub autoritatea absoluta a cuiva, la discretia cuiva; a fi prins (si tinut inchis). A pune gheara (pe cineva) = a pune stapanire (pe cineva); a prinde (pe cineva). A fi ( sau a se zbate) in ghearele mortii = a fi grav bolnav, aproape de moarte. 2. (Tehn.) Piesa (1) asemanatoare cu o gheara (1), care serveste la apucat, impiedicat etc. – Et. nec.
GHEM2, ghemuri, s. n. Fiecare dintre punctele castigate de un jucator de tenis (dupa mai multe erori ale adversarului), in limitele unui set (1). [Scris si: game si pron. in acest caz: gheim, cf. pronuntiei din engl.] – Din engl. game.
GOGI, gogesc, vb. IV. Intranz. (Pop. si fam.) A fi suferind, bolnav (o perioada mai lunga), fara a prezenta simptome clare si de obicei fara a cadea la pat; a purta o boala pe picioare timp mai indelungat. – Et. nec.
GOLF1 s. n. 1. Joc sportiv, intre doua sau patru persoane, in care se urmareste introducerea unei mingi mici si dure in mai multe gauri succesive (aflate pe un teren special) prin lovirea ei cu o crosa. 2. (In sintagma) Pantaloni golf = pantaloni (initial de sport) mai largi decat cei obisnuiti, legati strans dedesubtul genunchiului, cu faldurile cazand (pana deasupra gleznei) peste legatura. – Din engl., fr. golf.
GRAMADA, gramezi, s. f. 1. Cantitate mare de obiecte, de materiale stranse ori aflate la un loc (unele peste altele); ingramadire. ♦ (Adverbial) In mare cantitate (la un loc), formand o gramada (1). ◊ Expr. A cadea (sau a se prabusi) gramada = a cadea jos (in nesimtire). A da (sau a face, a pune etc.) (pe cineva) gramada (jos) = a dobori; p. ext. a omori (pe cineva). 2. Cantitate, numar mare de fiinte (stranse, aflate la un loc); multime. ♦ Spec. Ingramadire (organizata) de jucatori la rugbi; meleu. – Din sl. gramada.
GRINDINA, pers. 3 grindina, vb. I. Intranz. impers. (Rar) A cadea grindina. – Din grindina. Cf. lat. grandinare.
GRINDINA, grindine (grindini), s. f. Precipitatie atmosferica alcatuita din particule de gheata avand forma unor pietricele; piatra. ♦ Fig. Ceea ce vine, cade, navaleste in mare cantitate. O grindina de lacuste. ♦ Fig. (Adverbial) In mare cantitate (si unul dupa altul). Sagetile cadeau grindina. – Lat. grando, -inis.
GROZAVI, grozavesc, vb. IV. Refl. (Fam. si depr.) A avea o impresie exagerat de buna despre propriile insusiri (si a face caz de ele); a se lauda. – Din grozav.
GRUP, grupuri, s. n. 1. Ansamblu de obiecte, de animale sau de plante asemanatoare, aflate laolalta. ♦ Ansamblu de obiecte, de piese etc. de acelasi fel, reunite pe baza caracteristicilor functionale si alcatuind un tot. Grup electrogen. ◊ Grup sanitar = incapere prevazuta cu closet, chiuveta (si, uneori, cu cada de baie). 2. Ansamblu de persoane reunite (in mod stabil sau temporar) pe baza unei comunitati de interese, de conceptii etc.; grupa, colectiv. ◊ Loc. adv. In grup = mai multi laolalta, in colectiv. In grupuri de cate... = cate (atatia) deodata. ◊ Expr. Grupuri-grupuri = (in) mai multe cete sau gramezi. ♦ Spec. Fractiune politica; grupare formata din reprezentantii unui partid sau ai unui curent politic. 3. (Mat.) Multime de elemente in care fiecarei perechi de elemente ii corespunde un element din aceeasi multime, in care este adevarata asociativitatea oricare ar fi elementele multimii, in care exista un element neutru si un element opus legii de compunere a multimii. – Din fr. groupe.
GUNOI1, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau netrebuincioase care se arunca. 2. Baliga amestecata cu paiele care au servit vitelor drept asternut, intrebuintata ca ingrasamant agricol organic. 3. Fir de pai, scama, murdarie etc. care se depune pe haine, care cade in lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepadatura. – Din sl. gnoĩ.
GUVERNA, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a indruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumita constructie. – Din fr. gouverner.
HARACHIRI s. n. Sinucidere prin spintecarea pantecelui, practicata in Japonia, in special de samurai, in caz de infrangere, dezonoare sau de condamnare la moarte. – Din fr. hara-kiri.
HADARAG, hadaragi, s. m. (Reg.) 1. Lemnul gros si mobil al imblaciului cu care se bat cerealele. 2. Piesa de lemn sprijinita pe piatra de moara, care scutura teica, lasand sa cada boabele din cosul morii; hadarau. 3. Fiecare dintre lemnele de care trag pescarii la navod. 4. Manerul de lemn cu care se invarteste rasnita. [Var.: hadarag s. m.] – Cf. magh. hadaro.
HAMUSIT, -A, hamusiti, -te, adj. Cu parul smuls, cazut, ros pe unele locuri. – V. hamusi.
HARZOB, harzoabe, s. n. (Reg.) 1. Funie groasa folosita la coborarea sau la ridicarea greutatilor din adancime. ◊ Expr. (Ir.) (A se crede) coborat cu harzobul din cer = (a se crede) mult superior celor din jur, (a fi) mandru, ingamfat. A cadea cu harzobul din cer = a veni, a pica pe neasteptate; a se realiza de la sine. 2. Lada care odinioara servea de scena si in spatele careia papusarul manuia papusile; lada papusilor. 3. Cosulet din cetina de brad, in care se pastreaza unii pesti. – Din bg. varzop „legatura”.
HEMOPTIZIE, hemoptizii, s. f. Eliminare de sange prin tuse, provocata de o hemoragie a cailor respiratorii, mai ales in cazurile de tuberculoza pulmonara. – Din fr. hemoptysie.
HEPARINA, heparine, s. f. Medicament care are proprietatea de a impiedica coagularea sangelui si care este folosit in cazul infarctului miocardic, al flebitelor etc. – Din fr. heparine.
HEPATOPTOZA, hepatoptoze, s. f. (Med.) Cadere a ficatului. – Din fr. hepatoptose.
HETEROFONIE, heterofonii, s. f. Deviere incidentala de la linia melodica de baza in cazul suprapunerii a doua sau a mai multor voci care intoneaza aceeasi melodie. [Var.: eterofonie s. f.] – Din fr. heterophonie.
HIDRATARE, hidratari, s. f. Actiunea de a se hidrata si rezultatul ei. ♦ Interactiune intre particulele unei substante dizolvate si moleculele de apa, insotita de degajare de caldura. ♦ (Med.) Introducere de apa in organism, care se efectueaza in caz de hemoragii, varsaturi etc. – V. hidrata.
HISTEROPTOZA, histeroptoze, s. f. (Med.) Cadere a uterului. – Din fr. hysteroptose
HISTEROTOMIE, histerotomii, s. f. Interventie chirurgicala pentru deschiderea uterului, in vederea extragerii fatului in caz de nastere anormala. – Din fr. hysterotomie.
HURUI, pers. 3 huruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude cand umbla o caruta, cand se rostogoleste un butoi sau cand cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se darama, a se surpa, a se narui. [Var.: hului, urui vb. IV] – Formatie onomatopeica.
ICTUS, ictusuri, s. n. 1. Intensificare a pronuntarii in versificatia antica, care marca partea cea mai reliefata a unei masuri metrice. 2. (Muz.) Note puternic accentuate care se gasesc in primele masuri. 3. (Med.) Stare patologica, manifestata brusc si intens, insotita de cadere; soc. ◊ Ictus apoplectic = apoplexie. Ictus epileptic = criza de epilepsie, manifestata prin pierderea brusca a cunostintei si prin convulsii. – Din lat., fr. ictus.
ILUMINAT1 s. n. Faptul de a (se) ilumina. ♦ Tehnica (producerii si a) raspandirii luminii (artificiale). ◊ Iluminat de avertizare = lumina intermitenta care se declanseaza pentru a atrage atentia asupra functionarii defectuoase a unor sisteme, instalatii, aparate. Iluminat de siguranta = sistem de lampi electrice, cu generator propriu, care asigura iluminarea in cazul intreruperii alimentarii prin reteaua electrica publica. – V. ilumina.
IMPALUDARE, impaludari, s. f. Aparitia si inmultirea cazurilor de malarie intr-un teritoriu. – Dupa fr., engl. impaludation.
IMPOSIBIL, -A, imposibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu e posibil, care nu se poate indeplini; irealizabil. ♦ Extrem de greu, de dificil. O munca imposibila. ♦ (Fam.; despre oameni) Nesuferit, insuportabil. 2. S. n. Ceea ce este (aproape) cu neputinta de realizat. ◊ Expr. A face imposibilul = a face tot ceea ce ii sta in putinta pentru a realiza ceva. ♦ (Adverbial) Cu neputinta, nici intr-un caz, cu nici un pret. – Din fr. impossible, lat. impossibilis.
INCIDENT, -A, incidenti, -te, s. n., adj. I. S. n. 1. Intamplare neasteptata (si neplacuta) care apare in desfasurarea unei actiuni. ◊ Incident de frontiera = ciocnire armata intre fortele graniceresti a doua state vecine. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiectie (secundara si neasteptata) ridicata in cursul unui proces de una dintre parti. II. Adj. 1. (Despre cuvinte sau propozitii) Care este intercalat intre partile unei propozitii sau fraze. 2. (Fiz.; in sintagma) Raza incidenta = raza de lumina care cade pe suprafata unui corp sau pe suprafata care separa doua medii. – Din fr. incident.
INCIDENTA, incidente, s. f. 1. Intalnire a unor raze (sau a unor fascicule de raze) de lumina intre ele sau cu o suprafata. ◊ Punct de incidenta = punct in care o raza de lumina intalneste un corp sau suprafata de separatie a doua medii. Unghi de incidenta = unghi format de raza incidenta cu perpendiculara in punctul de incidenta. 2. (Med.) Totalitatea cazurilor de imbolnavire provocate de o anumita boala infectioasa pe o perioada data, raportata la populatia totala. – Din fr. incidence.
INDIVIDUALIZARE, individualizari, s. f. Actiunea de a individualiza si rezultatul ei. ♦ Adaptarea si aplicarea unei conceptii, a unei legi etc. la cazuri particulare. ♦ Intruchipare a ideii artistice in imagini concrete, individuale; intruchipare a unei tendinte, a unei relatii (sociale) etc. in figuri individuale tipice. [Pr.: -du-a-] V. individualiza.
INOPOZABIL, -A, inopozabili, -e, adj. (Despre un act juridic) Care nu poate fi invocat fata de alte persoane si in alte cazuri decat cele determinate de lege; neopozabil. – Din fr. inopposable.
INTEROGATORIU, interogatorii, s. n. Totalitatea intrebarilor puse de judecator unei parti implicate intr-un proces si a raspunsurilor date de aceasta, care contribuie la rezolvarea cazului; (concr.) act in care sunt consemnate aceste intrebari si raspunsuri. – Din fr. interrogatoire.
INTIMAT, -A, intimati, -te, s. m. si f. Parte intr-un proces care se afla in situatia unui parat in caz de recurs sau in alta cale de atac. – V. intima. Cf. fr. intime.
IPOTECA, ipoteci, s. f. Drept real pe baza caruia creditorul poate vinde bunul imobil primit in garantie de la debitor, in cazul cand acesta nu isi plateste in termen datoria. – Din fr. hypotheque.
IRADIA, iradiez, vb. I. Tranz. si intranz. A trimite, a imprastia raze de lumina, de caldura etc.; a (se) propaga; p. a**l. a (se) raspandi, a (se) imprastia dintr-un punct central in toate partile. ♦ Intranz. (Despre radiatii) A cadea pe suprafata unui corp. [Pr.: -di-a] – Din fr. irradier, lat. irradiare.
ISPITI, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rau) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Inv.) A se lasa ademenit, a cadea in ispita, a gresi. 2. (Inv.) A pune la incercare sau la o proba pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Inv. si pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Inv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati.
IZBI, izbesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violenta; a (se) tranti. ♦ Tranz. si refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvarli. 2. Tranz. (Despre lumina) A cadea cu putere, a lovi drept in fata, in ochi. 3. Tranz. A ataca. 4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din sl. izbiti.
IZOLAT, -A, izolati, -te, adj. (Adesea adverbial) Separat; p. ext. indepartat; retras. ♦ Situat la distanta (unul de altul); razlet, ♦ Care constituie o exceptie. Un caz izolat. – V. izola. Cf. fr. isole, it. isolato.
IMPIEDICA, impiedic, vb. I. 1. Refl. A se lovi (cu piciorul) de ceva sau de cineva care sta in cale (si a cadea); a se poticni. ◊ Expr. A se impiedica in picioare = a se impletici. A i se impiedica (cuiva) limba = a nu putea articula bine sunetele. A se impiedica la vorba = a gangavi. ♦ Fig. A da mereu peste ceva sau peste cineva care supara, stinghereste. 2. Tranz. A pune unui animal piedica la picioare, a-i lega picioarele ca sa nu poata fugi. ♦ A infrana rotile unui vehicul (pentru a-l face sa mearga greu). ♦ A pune piedica de siguranta la mecanismul armelor de foc. 3. Tranz. Fig. A opri, a tine in loc pe cineva sau ceva; a se pune in calea cuiva sau a ceva. [Var.: (reg.) impiedeca vb. I] – Lat. impedicare.
IMPRASTIA, imprastii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa plece sau sa fuga ori a pleca, a fugi in toate partile; a (se) risipi, a (se) raspandi, a (se) razleti. ♦ P. a**l. A (se) risipi prin cadere, prin rupere, prin rasturnare. ♦ Tranz. Fig. A face sa dispara gandurile, a risipi o stare sufleteasca (apasatoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se raspandi, a se difuza. ♦ Tranz. si refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) intinde, a (se) difuza, a (se) raspandi. [Pr.: -ti-a] – In + prastie.
INDOIALA, indoieli, s. f. 1. Neincredere; ezitare, sovaiala; indoire. ◊ Loc. adv. Fara indoiala = desigur, neaparat. ◊ Expr. A cadea la indoiala = a incepe sa se indoiasca de ceva, a fi nesigur. A pune (ceva) la indoiala = a se indoi (III) de ceva. 2. (Rar) indoire (a corpului). [Pr.: -do-ia-] – Indoi + suf. -eala.
INGANDURA, ingandurez, vb. I. Refl. si tranz. A cadea sau a pune pe ganduri. ♦ A (se) ingrijora. – In + ganduri (pl. lui gand).
INGRADI, ingradesc, vb. IV. 1. Tranz. A imprejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotarnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adapost, a se apara cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stavili. 3. Refl. recipr. (Inv.) A se intelege, a cadea de acord. – Cf. sl. graditi.
INNOPTARE s. f. Faptul de a (se) innopta; cadere a noptii, innoptat1. – V. innopta.
INTAMPLARE, intamplari, s. f. Actiunea de a se intampla si rezultatul ei. 1. Ceea ce se intampla; fapt, eveniment. ♦ Peripetie; aventura (neplacuta). 2. Ceea ce se petrece in mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din intamplare = incidental. La intamplare sau la (ori in) voia intamplarii = in voia sortii; intr-o doara, la nimereala. (Pop.) La toata intamplarea = in orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) intamplare = pentru orice eventualitate. – V. intampla.
INTINA, intinez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca sa poata cadea usor). – Lat. *in-tenuare.
INTINAT, -A, intinati, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea usor, care abia se tine, gata sa cada, sa se darame. – V. intina.
INVOI, invoiesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A ajunge la o intelegere, a cadea de acord, a se intelege cu cineva. ♦ Refl. (Pop.) A se angaja, a se tocmi. 2. Refl. A se declara de acord cu ceva, a consimti la ceva. 3. Refl. recipr. (Pop.) A trai in buna intelegere cu cineva, a se intelege, a se impaca. 4. Tranz. A acorda cuiva ceea ce cere; a permite, a ingadui. ♦ A permite cuiva sa lipseasca (pentru scurt timp) de la serviciu, de la scoala, de la cazarma etc. – In + voie.
JERTFA, jertfe, s. f. 1. (In unele ritualuri religioase) Ceea ce se aducea ca dar divinitatii (mai ales vietati sacrificate pe altar); ofranda. ♦ Fig. Victima. ◊ Expr. A cadea jertfa = a fi sacrificat; a muri. 2. Sacrificiu, jertfire. 3. (Pop.) Prisos, belsug (de bucate, vin etc.) Din sl. zrutyva.
JUDECA, judec, vb. I. 1. Tranz. A-si forma o opinie despre cineva sau ceva, examinand argumentele, luand in considerare imprejurarile, urmarile etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a pretui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. si refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauza sau o persoana in calitate de judecator si a da o hotarare judiciara; p. ext. a hotari, a decide ca arbitru, a solutiona un litigiu. ◊ Lucru judecat = caz asupra caruia s-a dat o hotarare judiciara definitiva. ♦ Refl. recipr. A fi in proces, in litigiu cu cineva. – Lat. judicare.
KAMIKAZE s. m. invar., s. n. 1. S. m. invar. Luptator (japonez) care se sacrifica intr-o actiune de atac. 2. S. n. Avion de lupta incarcat cu exploziv, pilotat de un kamikaze (1), care cadea asupra tintei, folosit de japonezi in al II-lea razboi mondial. – Din fr. kamikaze.
LUNECA, lunec, vb. I. 1. Intranz. A-si pierde echilibrul, calcand pe o suprafata lucioasa; p. ext. a cadea. 2. Intranz. A se misca, a se deplasa cu usurinta, lin, fara zgomot; a se strecura usor. ♦ (Despre pasari) A zbura lin, cu usurinta. ♦ (Despre mancaruri sau bauturi) A se deplasa usor pe gat; a se inghiti usor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Inv) A se lasa ispitit, a se amagi, a se insela; a gresi. – Lat. lubricare.
MACFERLAN, macferlane, s. n. Pardesiu barbatesc (larg si) fara maneci, cu doua deschizaturi pentru brate, peste care cade o pelerina scurta. – Din fr. macfarlane.
PASAT, s. n. Porumb sau mei macinat mare. ♦ Mamaliga din mei (pisat). ◊ Expr. A-i curge (sau a-i cadea, a i se varsa cuiva) lapte (sau miere) in pasat = a-i merge cuiva bine; a izbuti in toate. A varsa (sau a turna) cuiva laptele in pasat = a-i face cuiva un bine. A-i cadea cuiva pasat in gura = a castiga ceva de-a gata, fara munca, pe neasteptate. – Lat. pisatum.
RUSALIE, rusalii, s. f. 1. (La pl.) Sarbatoare religioasa crestina, cu stravechi origini mitologice, provenind din ritualuri de pomenire a mortilor, care cade la 50 de zile dupa Pasti. 2. (In mitologia populara) Fiinta fantastica, asemanatoare cu ielele, reprezentata ca o zana rea, care dezlantuie furtuni, schilodeste pe oameni sau le ia mintile. 3. (Entom.) Larva acvatica a insectei Ephemeride Polingenia, care se gaseste mai ales in Dunare, constituind hrana principala a cegii; p. ext. efemera. – Din sl. rusalija.
TARAI2, tarai, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A cadea sau a face sa cada picatura cu picatura, a curge sau a face sa curga cate putin, cu intermitenta (producand un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte si despre unele pasari) A scoate sunete caracteristice, ascutite, scurte si repetate; a tatai (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbarnai. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A rasuna in v******i scurte si tremuratoare, lipsite de adancime; (despre muzicanti) a canta in acest mod. [Var.: tarcai vb. IV] – Tar1 + suf. -ai.
TEVAR, tevare, s. n. Aparat care serveste la racire, la inghetare; cada de racire prin care trec tevile la cazanul de fabricat tuica. – Teava + suf. -ar.
TOP interj. 1. Exclamatie care insoteste o saritura, o miscare brusca sau (rar) care sugereaza o cadere. 2. Exclamatie care se rosteste la sosirea cuiva sau la interventia neasteptata a cuiva. ♦ Cuvant care exprima o schimbare subita de atitudine, de situatie. [Var.: tup, tupa interj.] – Onomatopee.
UNIVERSAL, -A, universali, -e, adj. 1. Care apartine Universului, privitor la Univers; care se extinde asupra intregii lumi, care cuprinde tot ce exista si este comun tuturor; care se refera la toate fiintele sau lucrurile luate in consideratie intr-un caz dat; general, obstesc. ◊ (Adverbial) Universal valabil. ◊ (Substantivat, n.) Exista o unitate dialectica intre universal si particular. ◊ (Log.) Judecata universala = judecata care afirma (sau neaga) un predicat in legatura cu totalitatea sferei subiectului. (Jur.) Legatar universal = mostenitor unic al unei averi disponibile. ♦ Mondial. 2. Care se bucura de o mare faima; vestit, ilustru, celebru. 3. Care poseda cunostinte din toate domeniile, care are o cultura generala vasta. 4. (Despre unelte, instrumente, aparate) Care poate fi folosit la mai multe operatii, bun pentru mai multe situatii. ♦ (Substantivat, n.) Mandrina de strung. – Din fr. universel, lat. universalis.
VANA, vane, s. f. 1. Vas mare (de tabla, de lemn, de faianta etc.) pentru imbaiat sau (rar) pentru spalat rufe; cada. 2. Dispozitiv montat pe traseul ori la capatul unei conducte, care serveste la deschiderea, la intreruperea sau la reglarea circulatiei unui fluid. – Din germ. Wanne.
VANTURA, vantur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vanturatoare sau a le face sa cada de la o mica inaltime pentru ca vantul sa imprastie impuritatile usoare. ♦ Fig. A imprastia, a risipi; a spulbera. 2. A varsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas in altul, pentru a-l raci, pentru a-l amesteca etc. 3. A misca incoace si incolo, a agita. ♦ Fig. A framanta, a tulbura. 4. Fig. A da in vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vantura-lemne sau vantura-tara s. m. invar. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vant) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (=ventilare).
VISCEROPTOZA, visceroptoze, s. f. (Med.) Deplasare, cadere a viscerelor abdominale. – Din fr. visceroptose.
VOCATIV, vocative, s. n. (Gram.) caz al declinarii care exprima o chemare sau o invocare adresata cuiva. – Din fr. vocatif, lat. vocativus.
XEROZA, xeroze, s. f. Boala de ochi caracterizata prin uscarea si contractarea conjunctivei, prin disparitia secretiei lacrimale si opacifierea corneii, care, in unele cazuri, devine alba; xeroftalmie. – Din fr. xerose.
ZADA, zade, s. f. Arbore rasinos cu frunze lungi in forma de ace, care cad toamna, cu lemn tare si durabil, foarte pretuit. (Larix decidua) – Lat. pop. daeda (=taeda).
ZACARE, zacari, s. f. (Reg.) Boala grea si indelungata, zacere. ◊ Expr. A cadea in (sau la) zacare = a se imbolnavi greu. – Zacea + suf. -are.
ZACATOR, -OARE, zacatori, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Inv.) Care zace, care sta culcat, intins (la pamant). II. s. f. 1. Vas mare in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada. ♦ Vas mare cu gura larga ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii pentru a fi lasati sa fermenteze. 2. Vas mare de lemn captusit cu tabla subtire, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care sta pe loc si deasupra careia se roteste alergatoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihna; staniste, zacatura (1). – Zacea + suf. -ator.
ZACERE, zaceri, s. f. Faptul de a zacea; zacut1. ◊ Expr. A cadea la zacere = a cadea la pat, a se imbolnavi greu. – V. zacea.
ZALOG2, zaloguri, s. n. (Pop.) Amanet, garantie, gaj, chezasie ◊ Expr. A-si lasa pieile (sau pielea) zalog = a cadea in mainile dusmanului, a-si pierde viata, a se lasa omorat. ♦ Sechestru, ipoteca. 2. Obiect (rar persoana) lasat ca garantie. – Din sl. zalogu.
ZAPADA, zapezi, s. f. 1. Precipitatie atmosferica solida, sub forma de fulgi albi, alcatuiti din cristale de apa inghetata; strat provenit din aglomerarea acestor fulgi, cand temperatura solului este sub 0° C; omat, nea, ninsoare. 2. (Chim.; in sintagma) Zapada carbonica = bioxid de carbon in stare solida. – Cf. sl. zapadati „a cadea”.
ZBURATUI, zburatuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A zburataci (1). 2. A reteza dintr-o lovitura, facand sa cada, sa se prabuseasca. – Din zbura.
ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. Stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. Stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.
MANA s. f. 1. Lichen comestibil care creste pe stanci in forma unor mici ghemuri cenusii, purtate uneori in locuri foarte departate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p. ext. paine facuta din acest lichen. ♦ Fig. Rod; frupt. ♦ Belsug, abundenta. 2. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite. 3. Compus: mana-de-ape = planta erbacee toxica din familia gramineelor, cu frunze lanceolate si cu flori hermafrodite dispuse in spicule, care creste in preajma apelor si prin mlastini (Glyceria aquatica). 4. Roua sau ploaie de vara pe vreme insorita, care are un efect daunator asupra dezvoltarii plantelor; p. ext. stricaciune provocata de soarele prea fierbinte care apare imediat dupa ploaie. – Din sl. mana, ngr. manna.
APOZITIE, apozitii, s. f. 1. (Gram.) Atribut care se afla pe acelasi plan cu cuvantul determinat (de obicei in cazul nominativ). 2. (Med.) Depunere de celuloza in membrana celulei. – Din fr. apposition, lat. appositio, -onis.
ATARNA, atarn, vb. I. I. 1. Intranz. A sta suspendat, a cadea liber in jos (fiind prins sau suspendat de ceva). 2. Tranz. A agata, a suspenda de un carlig, de un cui etc., lasand sa cada liber in jos. 3. Refl. A se agata de cineva sau ceva. II. Intranz. 1. A se apleca spre pamant sub o povara sau din lipsa de putere. Crengile atarna de rod. 2. A avea o anumita greutate (relativ mare); a cantari (mult). III. Intranz. A depinde de cineva sau de ceva. – A3 + tarn.
MESA adv. (Fam.; in expr.) A intra (sau a cadea, a baga) mesa = a ajunge (sau a face pe cineva sa ajunga) intr-o situatie neplacuta, a intra (sau a baga pe cineva) intr-o incurcatura, intr-un bucluc. – Din ngr. mesa „inauntru”.
METEORIT, meteoriti, s. m. Bucata desprinsa dintr-un corp cosmic (care strabate atmosfera si cade la suprafata Pamantului). [Pr.: -te-o-] – Din fr. meteorite.
MIEL, miei, s. m. Puiul (mascul al) oii, in primele luni de la nastere. ◊ Zapada (sau omatul) mieilor zapada care cade uneori primavara tarziu. ♦ Blana prelucrata a puiului oii; carnea acestui animal. – Din lat. agnellus.
MARSA, marsez, vb. I. Intranz. (Frantuzism) A cadea de acord, a consimti; a se lasa antrenat intr-o actiune. ♦ A se lasa corupt. – Din fr. marche, germ. Marsch.
VERTICAL, -A, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are directia caderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (in sus). ◊ Dreapta verticala = dreapta care uneste un punct de pe pamant cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreapta verticala; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreapta care cade perpendicular pe un plan orizontal; directia urmata de aceasta linie. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei ceresti care intersecteaza un plan determinat de verticala locului si de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept in jos (de la inaltime). – Din fr. vertical.
MAGAREATA, magarete, s. f. 1. (Inv. si reg.) Magarita (1). 2. (Fam., in expr.) A cadea magareata pe cineva = a avea de suportat o neplacere, o acuzatie, o pedeapsa etc. fara a fi vinovat. – Magar + suf. -eata.
COMOTIE, comotii, s. f. Zguduire puternica, brusca a unui organ. ◊ Comotie cerebrala = zguduire puternica a creierului, provocata prin cadere, explozie, lovire etc. si manifestata prin tulburari care merg de la ameteala pana la pierderea cunostintei, coma si moarte. – Din fr. commotion.
CORDON, cordoane, s. n. I. 1. Cingatoare (de material plastic, de panglica, de panza, de piele etc.); centura, curea. ♦ Panglica lata de matase purtata diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decoratii inalte; gradul cel mai inalt al unei decoratii. 2. (Geogr.; in sintagma) Cordon litoral = fasie de uscat care desparte o laguna sau un liman de mare; sageata litorala, perisip. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosite in telefonie. 4. (Anat.; in sintagma) Cordon ombilical =ombilic. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decat partea centrala. II. 1. Sir de posturi militare insarcinate cu un serviciu de paza; linie compacta, formata de obicei din soldati care au ca sarcina sa asigure ordinea in cazul unei afluente de oameni. ◊ Cordon sanitar = ansamblul masurilor de izolare la care este supusa o localitate sau o tara unde bantuie o boala molipsitoare; (concr.) patrula sau grup de patrule care asigura aceasta izolare. 2. (Inv.) Frontiera, granita. – Din fr. cordon.
DESINENTA, desinente, s. f. Element morfologic care, adaugat la tema unui cuvant, exprima in flexiunea nominala cazul, numarul (la adjectiv si genul), iar in flexiunea verbala persoana, numarul (si diateza). – Din fr. desinence.
ECLUZA, ecluze, s. f. Constructie hidrotehnica speciala, executata pe traseul unei cai navigabile, care permite trecerea navelor dintr-o portiune a traseului cu nivel de apa mai ridicat in alta portiune cu nivel de apa mai scazut si invers. ◊ Ecluza de salvare = camera metalica, de forma tronconica, montata pe corpul unui submarin, care permite iesirea echipajului in caz de naufragiu fara inundarea submarinului. – Din fr. ecuse.
DEVENI, devin, vb. IV. Intranz. 1. A se transforma, a se preface in..., a lua, a primi aspectul sau forma de... 2. A incepe sau a ajunge sa fie; a se face. A deveni profesor. 3. (Fam.; in expr.) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a intamplat. – Din fr. devenir.
FISA, fise, s. f. Mica placa de metal, de os, de material plastic etc., care, in baza unei conventii, poate inlocui monede sau poate servi ca marca de plata in localurile de consumatie, la jocurile de carti etc., jeton. ♦ (Piesa metalica in forma de) moneda care, introdusa in mecanismul unui automat, declanseaza functionarea acestuia. Fisa de telefon. ◊ (Fam.; in expr.) A-i pica (sau cadea) cuiva fisa a intelege repede despre ce este vorba. – Din ngr. fisa.
FLEXIONA, flexionez, vb. I. (Rar) 1. Refl. A se incovoia, a se indoi. 2. Tranz. A schimba terminatiile cuvintelor dupa gen, numar, caz si persoana. [Pr.: -xi-o-] – Din flexiune.
FULG, fulgi, s. m. 1. Pana subtire, de marime mijlocie, pe jumatate moale si matasoasa, care creste pe pantecele pasarilor si printre penele mai mari. ◊ Loc. adj. Ca fulgul = foarte usor. ◊ Expr. A bate (pe cineva) de-i merg (sau sa-i mearga) fulgii = a bate tare (pe cineva). Ca fulgul pe apa = la voia intamplarii. 2. Asociere de mici cristale de apa, care se formeaza iarna in atmosfera si care, cazand pe pamant, alcatuiesc zapada. 3. (La pl.) Crapaturi intermitente, grupate si fine, care se formeaza mai ales in lingourile sau in piesele de otel aliat cu nichel si cu cromnichel. 4. (La pl.) Produs alimentar sub forma de foite subtiri, obtinut din boabe de ovaz alimentar decorticat, din porumb sau din cartofi taiati fin. – Et. nec.
LEIT, -A, leiti, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (In expr.) A fi (sau a semana etc.) leit (sau leit-poleit) cu... = a fi intocmai, la fel, asemenea cu... 2. (Inv.; despre imbracaminte) care cade perfect pe corpul cuiva. ♦ (Despre oameni) Imbracat intr-o haina care cade perfect pe corp. 3. (Inv.; despre par) Rasfirat pe spate si pe umeri. – Din sl. lejon, lejati.
MAZARICHE s. f. I. Nume dat mai multor specii de plante furajere din familia leguminoaselor: a) planta agatatoare cu frunze perechi, terminate cu un carcel, si cu flori rosii, galbene sau violete (Vicia dumetorum); b) Planta cu flori de culoare violet-deschis, cu frunze terminate printr-un varf tepos (Vicia lathyroides); c) borceag; d) planta cu tulpina inalta acoperita cu perisori si cu flori de culoare violeta (Vicia villosa); e) planta cu frunzele compuse si cu florile de culoare alba (Vicia pannonica); f) bob1. ◊ Compus: mazariche-neagra sau mazarichea-cucului = orastica. II. Precipitatie atmosferica sub forma de bobite de zapada sau de gheata, care cade in timpul iernii. III. (Med.) Cisticercoza. [Var.: (reg.) mazeriche s. f.] – Din mazare.
ORDONANTA, ordonante, s. f. 1. Dispozitie scrisa emisa de o autoritate administrativa, judecatoreasca etc., act care contine aceasta dispozitie. ◊ Ofiter de ordonanta = ofiter atasat pe langa marile comandamente, cu misiunea speciala de a transmite ordinele. Ordonanta de plata = dispozitie, ordin de plata a unei sume. Ordonanta prezidentiala (sau, iesit din uz, presedintiala) = masura cu caracter urgent si provizoriu pe care presedintele unei instante judecatoresti o poate ordona, in cazuri exceptionale, pentru evitarea unei pagube iminente si ireparabile sau pentru inlaturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executari. ♦ (In trecut) Hotarare, sentinta judecatoreasca. ♦ (Inv.) Reteta medicala. 2. (In vechea armata) Soldat atasat pe langa un ofiter pentru servicii personale. 3. Aranjare, oranduire, organizare a elementelor unei opere de arta ale unei constructii etc. – Din fr. ordonnance.
PASAT s. n. 1. Seminte de mei (decorticate si adesea pisate); p. ext. boabe de porumb sau, rar, de alte cereale, pisate sau macinate mare. ◊ Expr. A face (pe cineva) pasat = a nimici, a face (pe cineva) pilaf. 2. (Bot.; reg.) Mei. 3. Mancare preparata din pasat (1) fiert, care se mananca cu lapte, cu unt si branza etc.; terci de malai sau de faina. ◊ Expr. A-i curge (sau a-i cadea, a-i pica etc.) (cuiva) lapte (sau miere) in pasat = a-i merge bine (cuiva); a izbuti in toate. A fi lapte cu pasat sau a fi pasat dulce = a fi lucru bun si placut (de mare folos pentru cineva). – Lat. pinsatum.
PENAL, -A, penali, -e, adj. (Despre dispozitii cu caracter de lege) Care are un caracter represiv, care se ocupa de infractiuni si prevede pedepsele care trebuie aplicate. ◊ Drept penal (si substantivat, n.) = ramura a stiintei dreptului care se ocupa de normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblu principalelor norme juridice care definesc infractiunile si stabilesc sanctionarea lor. Proces penal sau actiune penala = actiune in justitie pornita impotriva unui infractor cu scopul de a obtine pedepsirea lui potrivit legilor in vigoare. Fapt penal = infractiune. Sanctiune penala = pedeapsa prevazuta de legile penale. Clauza penala = clauza prin care partile unui contract evalueaza anticipat daunele ce se cuvin creditorului in caz de neexecutare, executarea cu intarziere sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale. – Din lat. poenalis, fr. penal.
PIEDICA, piedici, s. f. 1. Factor care impiedica realizarea unui tel, care sta in calea unei actiuni: stavila, obstacol, impediment: dificultate, greutate. ◊ Loc. vb. A pune piedica (sau piedici) = a impiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva sa cada, impiedicandu-l cu piciorul. ◊ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedica = a pune cuiva piciorul inainte pentru a-l face sa se impiedice si sa cada. ♦ (Rar) Greutate in vorbire. 2. (Concr.) Unealta, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau incetinirea miscarii unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinirea sau la sustinere etc. ♦ Franghie sau lant cu care se leaga picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i impiedica sa fuga cand sunt lasati sa pasca. 3. (Bot.; in compusul) Piedica-vantului = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii si albastrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piedeca s. f.] – Din lat. pedica.
PRABUSI, prabusesc, vb. IV. Refl. si tranz. 1. A cadea sau a face sa cada brusc si cu zgomot (de la inaltime); a (se) pravali, a (se) narui, a (se) surpa, a (se) darama. ♦ Refl. Fig. A decadea. ♦ (Despre ape) A cadea de la inaltime, a curge repede pe un loc abrupt. 2. Fig. A lua sau a face sa ia sfarsit, sa dispara (brusc). – Din scr. probusiti.
PRAVALI, pravalesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A (se) inclina, a (se) apleca intr-o parte; a (se) rasturna, a (se) rostogoli; a cadea sau a face sa cada, a (se) arunca in adancime, a (se) prabusi, a (se) tranti. ♦ Refl. A fugi in goana mare, a se napusti la vale; a se repezi spre ceva, a tabari, a da buzna. ♦ Refl. (Despre ape) A curge cu repeziciune, cazand de la inaltime; a se revarsa, a se intinde. ♦ Refl. Fig. A se intinde, a se raspandi, a se imprastia. ♦ Tranz. A arunca; a azvarli. 2. Refl. (Despre vant, furtuna, ploaie etc.) A se dezlantui cu putere, a se porni cu violenta. 3. Tranz. si refl. A (se) surpa, a (se) narui, a (se) darama, a (se) prabusi. – Din bg. provalja, scr. provaliti.
MONEDA, monede, s. f. Ban de metal (rar de hartie) care are sau a avut curs legal pe teritoriul unui stat; p. gener. ban de metal (de valoare mica); maruntis. ◊ Expr. A bate (sau a taia, a face) moneda = a emite bani de metal. A bate moneda (din sau cu ceva) = a insista, a face caz (de ceva). A plati (cuiva) cu aceeasi moneda = a raspunde (cuiva) printr-o comportare similara. (Fam.) Asta e moneda platita, se spune despre o intamplare neplacuta survenita in viata cuiva ca o pedeapsa pentru fapta sau faptele rele facute; fapta si rasplata. [Pl. si: monezi. – Var.: moneta s. f.] – Din ngr. monedha.
RELATIVITATE s. f. 1. Faptul de a fi relativ. 2. Proprietate a marimilor fizice de a avea valori dependente de conditiile concrete in care se efectueaza masurarea lor sau de sistemul de referinta la care sunt raportate. ◊ Teoria relativitatii = teorie fizica a interdependentei dintre spatiu, timp si materia in miscare, prin care se stabilesc, cu precizie mai mare decat in fizica clasica, legile generale ale tuturor fenomenelor fizice si pentru cazurile in care vitezele corpurilor nu sunt neglijabile fata de viteza de propagare a luminii in vid. – Din fr. relativite.
SECHESTRU, sechestre, s. n. Masura de asigurare ordonata de justitie sau de fisc in cazul de neplata a unei datorii, constand in sigilarea bunurilor debitorului sau in darea lor in pastrare unei a treia persoane (pana la vanzarea lor silita). ♦ (Jur.) Procedura care consta in incredintarea in mainile unei terte persoane, a unui bun asupra caruia exista un litigiu, pana la solutionarea litigiului. [Var.: (inv.) secvestru s. n.] – Din fr. sequestre, lat. sequester, -tris.
SPETA, spete, s. f. 1. Specie. 2. Pricina adusa spre rezolvare inaintea unui organ de jurisdictie. ◊ Loc. adv. In speta = in cazul de fata, in cazul dat. – Cf. germ. Spezies, fr. espece.
SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescenta caracteristica plantelor graminee, alcatuita din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axa centrala lunga. ◊ Expr. A da in spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge in faza de dezvoltare in care apare spicul (1); a inspica. 2. Stilizare decorativa in forma de spic (1), frecventa in arta populara pe cusaturi, tesaturi etc. 3. Varful firelor de par, mai lungi (si de alta culoare), din blana unor animale. 4. (In sintagma) Spic de zapada (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zapada amestecati cu stropi de ploaie, care cad pe pamant. 5. (Pop.) Varf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai inalta a acoperisului casei. [Pl. si: spicuri] – Lat. spicum.
STALCI, stalcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, cazand etc.). 2. Fig. A pronunta prost un cuvant, deformandu-i sunetele; a vorbi prost o limba; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sutlaciti.
TAXA, taxe, s. f. 1. Suma de bani care se percepe la anumite marfuri sub forma de impozit. ◊ Taxa pe valoarea adaugata = impozit general care se aplica pe fiecare stadiu al circuitului de productie al produsului final. 2. Plata efectuata in favoarea bugetului de stat de catre diferite persoane fizice sau juridice in cazul cand acestea se bucura de anumite servicii sau drepturi. ♦ Suma de bani care se plateste unei institutii in schimbul unor servicii prestate sau al anumitor drepturi. – Din fr. taxe.
TIHNI, pers. 3 tihneste, vb. IV. Intranz. A se bucura (in liniste) de ceva; a-i cadea bine, a-i prii ceva. [Var.: (pop.) ticni vb. IV] – Din sl. tihnonti.
TRANTI, trantesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvarli un obiect, o povara etc. ♦ A culca la pamant, a dobori. ♦ (Despre animale de calarie) A arunca pe calaret din sa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face sa cada. ♦ A face sa se izbeasca cu putere o usa, o poarta etc. 2. Refl. A se aseza brusc pe ceva, lasandu-se cu toata greutatea corpului. 3. Tranz. A-si pune la repezeala pe sine un obiect de podoaba sau de imbracaminte; a se imbraca in graba, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la tranta, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, in graba). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tartja.
FOLOSTINA, folostine, s. f. 1. Ramasita de la vegetale fierte, de la boabe de struguri tescuite, etc. 2. (Rar) Zapada care cade in fulgi mari. – Et. nec.
FORCEPS, forcepsuri, s. n. Instrument de obstetrica in forma de cleste, care serveste, in cazul nasterilor grele, la scoaterea copilului viu din pantecele mamei. – Din fr. forceps.
FOTODIODA, fotodiode, s. f. 1. Dioda a carei functionare este dependenta de intensitatea fluxului luminos care cade asupra sa. 2. Celula fotoelectrica. [Pr.: -di-o-] – Din fr. photodiode.
FOTOELECTRICITATE s. f. Fenomen datorita caruia un material emite electroni cand cade pe el lumina. ♦ Disciplina care se ocupa cu studiul fenomenelor fotoelectrice. – Din fr. photoelectricite.
FOTOELEMENT, fotoelemente, s. n. Aparat care emite un curent electric de intensitate variabila in raport cu lumina care cade pe el; pila sau celula fotovoltaica. – Din fr. photo-element.
FORMULA, formule, s. f. 1. Enunt precis al regulii de urmat pentru efectuarea unei anumite operatii; expresie precisa, generala si invariabila a unei idei, a unei relatii, a unei legi etc. (care se poate aplica mai multor cazuri particulare). ◊ Formula de politete = forma conventionala de exprimare, consacrata prin uz, cu care te adresezi unei autoritati sau unei persoane. ♦ Fraza-tip folosita oral in anumite ocazii sau care, scrisa, cuprinde termenii expresi in care trebuie redactat un act, o sentinta etc. 2. Relatie alcatuita din litere, cifre si semne matematice, constituind o identitate in care unul dintre membri este considerat ca expresie a celuilalt sau ca regula de urmat pentru a calcula valoarea celuilalt. 3. Expresie in simboluri chimice care reprezinta compozitia calitativa si cantitativa a moleculei unei substante. 4. Parola. 5. Mijloc, solutie. – Din fr. formule, lat. formula.
FORTAREATA, fortarete, s. f. Loc important din punct de vedere militar, puternic intarit, pregatit pentru aparare de lunga durata in caz de asediu. ◊ Fortareata zburatoare = denumire data in timpul celui de al doilea razboi mondial unor avioane de bombardament foarte mari. – Dupa fr. forteresse.
FRONTOGENEZA, frontogeneze, s. f. Proces meteorologic care, in cazul convergentei a doua mase de aer, formeaza o zona cu temperatura mai mare si cu umiditate. – Din fr. frontogenese.
ATUNCI adv. 1. (Temporal) In momentul acela (despre care este vorba), pe vremea aceea; intr-un moment concomitent cu o actiune sau urmand imediat dupa aceasta. 2. (Concesiv) (Numai) in acest caz. Daca te intreaba, ce te faci atunci ? ◊ (Cu rol de conjunctie) Daca mergi in oras, atunci treci pe la mine. [Var.: atunce, atuncea adv.] – Din lat. *ad-tuncce.
SUBSTANTIV, (1) substantive, s. n., (2) substantivi, adj. 1. S. n. Parte de vorbire care denumeste lucruri, fiinte sau notiuni abstracte si care se modifica, in cele mai multe limbi, dupa numar si caz. 2. Adj. (In sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopseste fibrele fara ajutorul mordantilor; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus.
PACTIZA, pactizez, vb. I. Intranz. A se intelege, a cadea la invoiala, a face un pact. ♦ Spec. A se ralia cu adversarul, tradand interesele propriei comunitati sociale, ale propriului stat. – Din fr. pactiser.
PALINDROM, palindromuri, s. n. Grup de cuvinte sau cuvant care poate fi citit de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga fara sa-si piarda sensul; p. ext. joc distractiv constand in gasirea unui cuvant care citit si normal si invers, sa aiba fie acelasi inteles, fie, in al doilea caz, sa dea un alt cuvant. – Din fr. palindrome.
PALISA, palisez, vb. I. Tranz. A lega ramurile pomilor fructiferi de un suport, de un spalier pentru a impiedica ruperea lor in caz de furtuna sau pentru a da ramurilor o anumita forma. – Din fr. palisser.
PANTA, pante, s. f. 1. Portiune de teren cu suprafata inclinata fata de planul orizontal, care formeaza de obicei versantul unei forme de relief; povarnis, coasta. ◊ Loc. adv. si adj. In panta = inclinat, piezis. ◊ Expr. A cadea (sau a aluneca) pe panta... (sau pe o panta...) = a) a se lasa prins, antrenat de...; b) a se indrepta catre..., a duce catre... 2. Unghi ascutit format de o dreapta sau de un plan cu dreapta sau cu planul orizontal; tangenta trigonometrica a acestui unghi; inclinare fata de orizontala. – Din fr. pente.
PARAcazATOR, paracazatoare, s. n. Dispozitiv de siguranta pentru oprirea din cadere a coliviei ascensorului, in cazul ruperii cablului sau al defectarii instalatiei. – Para2- + cazator.
PARADA, paradez, vb. I. Intranz. (Livr. si ir.) A se arata, a se pune (ostentativ) in evidenta, a face caz, parada de ceea ce face ori spune. – Din fr. parader.
PARASUTA, parasute, s. f. Dispozitiv in forma de umbrela sau de dreptunghi, cu suprafata mare, folosit pentru reducerea vitezei de cadere a unui corp lansat de la inaltime, de obicei dintr-un avion in zbor. ◊ Parasuta luminoasa = parasuta cu care se lanseaza un material pe baza de magneziu, care se aprinde in cadere, luminand puternic terenul de aterizaj, obiectivul de recunoastere etc. – Din fr. parachute.
PARA2, pere, s. f. 1. Fructul parului1. *Expr. A-i pica (sau a-i cadea cuiva) para in gura = a obtine ceva fara efort, fara munca. Nu plateste nici o para putreda, se spune despre cineva sau ceva fara nici o valoare. 2. P. a**l. Nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. in forma de para2 (1). – Lat. pira.
PARTICULARIZA, particularizez, vb. I. Refl. si tranz. fact. A deveni sau a face sa devina particular (I 2); a (se) reduce la un caz concret; a (se) individualiza. – Din fr. particulariser.
PATARAMA, patarame, s. f. Intamplare neplacuta sau neobisnuita; patanie. ◊ Expr. A sti patarama cuiva = a cunoaste slabiciunile sau defectele cuiva, a sti cat pretuieste cineva. A da (sau a cadea, a ajunge, a gusta) patarama cuiva = a o pati la fel cu altcineva. – Cf. pataranie.
PARPARITA, parparite, s. f. 1. Mica piesa metalica fixata in piatra alergatoare de la moara, in care intra capatul de sus al fusului. 2. (Reg.) Cilindru care sustine pietrele morii si care este pus in miscare prin actiunea rotii cu masele. 3. Gaura in mijlocul pietrei alergatoare de la moara, in care cad grauntele din teica pentru a fi macinate. 4. (Reg.) Teica (la moara). [Acc. si: parparita] – Din sl. pruprica, ucr. perepelyca.
ASTERNUT, asternuturi, s. n. Faptul de a (se) asterne; (concr.) totalitatea obiectelor cu care se pregateste patul (sau locul) pentru dormit; rufarie de pat; pat astfel pregatit. ◊ Expr. A cadea (sau a pica) la asternut = (la ghicitul in carti) a prevesti venirea cuiva (strain) in casa. ♦ (Concr.) Culcus (pentru animale). V. asterne.
APLICA, aplic, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva in practica; a intrebuinta, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corectie = a pedepsi cu bataia (pe cineva). 3. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare.
ANTIHORMON, antihormoni, s. m. Substanta de aparare aflata in serul sanguin si produsa de organism in cazul unui tratament indelungat cu hormoni. – Din fr. anti-hormone.
ANTIPRURIGINOS, -OASA, antipruriginosi, -oase, adj., s. n. (Medicament, tratament) folosit in cazuri de prurigo. – Din fr. antiprurigineux.
APIREXIE s. f. Lipsa a febrei in cazul unei boli. – Din fr. apyrexie.
APOI adv. 1. Dupa aceea, pe urma. A venit apoi la mine. ♦ (Cu valoare de conjunctie) Atunci, in cazul acesta, daca e asa, asa fiind. Daca e adevarat, apoi ai dreptate. 2. (De obicei precedat de conjunctii; adesea cu valoare de conjunctie) Pe langa asta, si inca, unde mai pui ca; dar; altminteri. Si-apoi era razboi pe vremea aceea. [Var.: (pop.) pai, poi adv.] – Lat. ad-post.
DESCOPERI, descopar, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoana ceea ce le acopera. ♦ Refl. A-si scoate palaria, caciula etc. ♦ Fig. A lasa neocrotit, neaparat, expus unui atac. A descoperi aripa dreapta a unei armate. ♦ A face sa nu aiba acoperire legala. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) da pe fata, a (se) dezvalui, a (se) da de gol, a (se) trada. 2. A gasi un lucru cautat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune in bataie de joc cuiva care face caz de un lucru stiut, cunoscut de toata lumea. ♦ A patrunde o taina, un mister. – Lat. disco(o)perire.
PICURA, picur, vb. I. 1. Intranz. si tranz. A cadea sau a face, a lasa sa cada in picaturi. ♦ Intranz. impers. A ploua usor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A rasuna, a vibra (incet); a picui. 3. Intranz. (Inv. si reg.; de obicei cu determinarile „de somn”, „din picioare”) A motai, a picoti. – Din picur.
PICURIS s. n. (Rar) Cadere a apei sub forma de picaturi; p. ext. loc unde apa unui izvor curge in picaturi. – Picur + suf. -is.
PLANTA1, plante, s. f. Nume generic dat organismelor vegetale, cu o organizare mai simpla decat a animalelor si care isi extrag hrana prin radacini, caracterizandu-se prin prezenta clorofilei, prin faptul ca membrana celulei este formata din celuloza si, in cazul speciilor superioare, prin alcatuirea corpului din radacina, tulpina si frunze; p. restr. vegetala, mai ales erbacee, cultivata de om sau care creste in mod natural si este utila omului. – Din lat. planta, fr. plante.
VINA, vini, s. f. Fapta care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greseala, vinovatie; pacat; culpa. ◊ Loc. adj. De vina = vinovat, responsabil. Fara vina = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestari) ireprosabil, perfect. ◊ Loc. conj. Din vina... = in urma greselii infaptuite de...; din cauza, din pricina... ◊ Expr. (Pop.) Bata-l vina! exprima o mustrare cu o nuanta de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a baga (cuiva) vina = a invinovati, a invinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vina din (sau pentru) ceva = a considera drept greseala o fapta a cuiva. A cadea in vina = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. Fapta pedepsita de lege; infractiune; delict; crima. – Din sl. vina.
PLESUVIE, plesuvii, s. f. 1. Lipsa a parului de pe cap, ca urmare a caderii lui; boala care pricinuieste aceasta cadere; chelie. 2. Portiune a capului ramasa fara par; chelie. 3. Portiune a unui munte lipsita de vegetatie. – Plesuv + suf. -ie.
PLOAIE, ploi, s. f. 1. Precipitatie atmosferica sub forma de picaturi de apa provenite din condensarea vaporilor din atmosfera. ◊ Loc. adv. Pe ploaie = in timp ce ploua. In (sau sub) ploaie = in bataia ploii. ◊ Expr. (Fam.) Apa de ploaie, se zice despre o afirmatie lipsita de continut si de temei, despre o actiune neserioasa etc. (Fam.) A(-si sau a-i) aranja ploile = a(-si) pregati terenul, a(-si) face atmosfera favorabila, a(-si) rezolva treburile, afacerile. A se lumina a ploaie = (despre cer, vazduh) a capata o lumina difuza care anunta venirea ploii. ♦ Picatura de ploaie (1). ♦ P. a**l. Ceea ce vine (sau cade) in cantitate mare, ceea ce se revarsa, ceea ce este abundent. O ploaie de sageti. ◊ (Astron.) Ploaie de stele = abundenta de stele cazatoare venind din aceeasi parte a cerului. 2. Alice marunte pentru vanat pasari si animale mici. [Pr.: ploa-ie] – Lat. *plovia (= pluvia).
PLOUA, pers. 3 ploua, vb. I. 1. Intranz. impers. A cadea, a curge ploaia. ◊ Expr. A ploua cu galeata (sau ca din cofa) = a ploua foarte tare, cu picaturi mari si repezi. Ploua de varsa = ploua foarte tare. A ploua ca prin sita = a ploua marunt si des; a cerne, a bura. Parca tot ii ninge si-i ploua, se spune despre o persoana posomorata si mereu nemultumita. (Fam.) A se face ca ploua = a da impresia ca nu observa un lucru sau un fapt neplacut. ♦ Tranz. impers. A cadea ploaia asupra cuiva sau a ceva; a uda. 2. Tranz. si intranz. P. a**l. A cadea (de sus) sau a lasa sa cada ceva in cantitate sau in numar mare si in mod neintrerupt. [Pr.: plo-ua] – Lat. plovere (= pluere).
PLUTA1, plute, s. f. Ambarcatie usoara, plutitoare, uneori prevazuta cu flotoare, construita din trunchiuri de copac prinse impreuna si destinata transportului trunchiurilor pe ape curgatoare. ◊ Expr. A face pluta = a inota plutind orizontal (pe spate). (Rar) A cadea de-a pluta = a cadea intins la pamant. ♦ Platforma de lemn plutitoare, folosita pentru salvare pe apa. ◊ Pluta-far = pluta mare, cu o baliza din panouri si o instalatie de semnale de ceata, servind pentru orientare. – Din. bg. pluta.
POLOG1, poloage, s. n. 1. (Pop.) Cantitate de iarba (sau de alte plante) cosita dintr-o singura miscare de coasa; manunchi de fan sau de grau secerat (care urmeaza sa fie adunat sau legat in snopi). ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a zacea, a cadea) polog = a sta (sau a zacea, a cadea) gramada. 2. (Reg.) Intoarcere sau imprastiere a fanului cosit (pentru a se usca). 3. (Reg.) Iarba buna de cosit. – Din bg., scr. polog.
POTICNI, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. si intranz. A se lovi in timpul mersului cu piciorul de ceva si a-si pierde echilibrul; a se impiedica. ♦ A cadea (in urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedica in mers sau, fig., intr-o actiune. 3. Refl. Fig. A intampina o dificultate sau a nu izbuti in desfasurarea unei actiuni. ♦ Spec. A pronunta cu greutate cuvintele, a vorbi cu intreruperi, cu greutate. – Din sl. potuknonti.
LOCATIE, locatii, s. f. 1. Inchiriere. ♦ Chirie platita pentru anumite lucruri luate in folosinta temporara. ◊ Taxa de locatie = taxa care se plateste drept sanctiune in caz de depasire a termenului de incarcare sau de descarcare a vagoanelor de cale ferata sau a autovehiculelor. 2. (Jur.) Contract prin care una dintre parti se obliga sa procure si sa asigure celeilalte parti folosinta unui lucru pentru un timp determinat in schimbul unei sume de bani. [Var.: locatiune s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis.
OBLIC, -A, oblici, -ce, adj. 1. Inclinat fata de o dreapta sau fata de un plan; piezis, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care face un unghi diferit de 0° sau de 90° cu o alta dreapta sau cu un plan. ♦ (Despre cilindri si prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) inclinate fata de baza; (despre conuri si piramide) cu dreapta care uneste varful cu centrul bazei inclinata fata de baza. ♦ (Despre ochi) Cu colturile exterioare ridicate spre tample; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Banuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; in sintagma) caz oblic = nume dat uneori in gramatica romana cazurilor genitiv si dativ, iar in gramatica altor limbi, in mod curent, tuturor cazurilor, cu exceptia nominativului si a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique.
PRABUSIT, -A, prabusiti, -te, adj. 1. cazut sau culcat (brusc si cu zgomot) la pamant; naruit; surpat, daramat. ♦ Fig. (La pl.; despre ochi) Intrat in orbite. ♦ Fig. Descurajat, deznadajduit. – V. prabusi.
PRECADERE s. f. Intaietate, prioritate, preferinta acordata unei persoane, unei probleme etc. ◊ Loc. adv. Cu precadere = in primul rand, inainte de orice; mai ales, in (mod) special, indeosebi, de preferinta. – Pre1- + cadere.
PRECEDENT, -A, precedenti, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care preceda pe cineva sau ceva in timp sau in spatiu; premergator, anterior. 2. S. n. Fapt sau caz anterior analog, care poate servi ca exemplu, ca regula de conduita sau ca justificare pentru faptele sau cazurile ulterioare similare. ◊ Loc. adj. Fara precedent = asa cum nu a mai fost, asa cum nu s-a mai intamplat pana in prezent; nemaipomenit, nemaiintalnit, exceptional. – Din fr. precedent.
PRECIPITATIE, precipitatii, s. f. 1. Precipitare. 2. Vapori de apa condensati care cad din atmosfera pe suprafata pamantului sub forma de ploaie, ceata, bruma, zapada, grindina etc. [Var.: precipitatiune s. f.] – Din fr. precipitation, lat. precipitatio, -onis.
PRECIPITIU, precipitii, s. n. (Inv.) Abis, prapastie. ♦ Cadere de la inaltime. ♦ Fig. Dezastru, ruina. – Din lat. praecipitium.
PRINS2, -A, prinsi, -se, adj. 1. Care a cazut in mainile cuiva, care este lipsit de libertate; captiv. ◊ Expr. A se da prins = a se recunoaste invins, a se preda. ♦ (Despre incheieturi, articulatii etc.) Anchilozat. 2. Ocupat cu diverse treburi, coplesit de treburi. 3. (Despre lapte) Inchegat, coagulat; batut. – V. prinde.
PRII, pers. 3 prieste, vb. IV. Intranz. unipers. (Construit cu dativul) A-i fi cuiva prielnic, favorabil, a-i fi de folos, a-i cadea bine; a-i tihni; a face sa prospere. – Din sl. prijati.
DEGRINGOLADA, degringolade, s. f. Prabusire, rostogolire rapida, cadere. ♦ Fig. Decadere treptata, degradare progresiva, ruinare. – Din fr. degringolade.
PROIECTIL, proiectile, s. n. Corp metalic exploziv aruncat in spatiu de o arma de foc sau lasat sa cada asupra unei tinte, pentru a o distruge. ◊ Proiectil-racheta = racheta alcatuita dintr-un proiectil obisnuit prevazut cu un motor-racheta pentru a-i asigura propulsia. [Pr.: pro-iec-] – Din fr. projectile.
PUF1 interj. Cuvant care reda zgomotul produs de eliminarea brusca si cu intermitente a aerului (pe nari, pe gura), de lovirea in cadere a unui corp de o suprafata moale etc. – Onomatopee.
LAC1, lacuri, s. n. Intindere mai mare de apa statatoare, inchisa intre maluri, uneori cu scurgere la mare sau la un rau. ◊ Lac de acumulare = lac (artificial) situat in amonte de o hidrocentrala, care constituie rezerva de apa necesara producerii energiei. ◊ Expr. A sari (sau a cadea, a da etc.) din lac in put = a da de un rau mai mare, incercand sa scape de un alt rau. ♦ Fig. Cantitate mare de apa sau de alt lichid. – Lat. lacus.
PUZDERIE, puzderii, s. f. 1. Resturi lemnoase care cad din tulpina canepii sau a inului la melitare si la scarmanare. ◊ Expr. A (se) face puzderie = a (se) sfarama, a (se) face praf; a (se) distruge. 2. Multime de fulgi, de stropi de ploaie, de gunoaie marunte etc. (rascolite de vant). 3. (Cu determinari la pl. introduse prin prep. „de”) Multime, numar mare. [Var.: (reg.) pozderie s. f.] – Din sl. pozderije.
SERIF2, serifi, s. m. Functionar administrativ din Anglia sau din Statele Unite ale Americii, insarcinat cu mentinerea ordinii intr-un district sau comitat, avand in anumite cazuri si puteri judecatoresti. – Din engl. sheriff.
OARA1, ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul in care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumuland valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decat cel construit anul trecut. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de cate ori! = in repetate randuri, adesea. De putine ori = rareori. De cate ori = de fiecare data. ◊ Loc. conj. Ori de cate ori = in toate randurile, in toate cazurile cand..., de fiecare data. – Lat. hora.
BAC interj. Exprima zgomotul produs de o lovitura sau o cazatura. Forma expresiva, bazata pe consonanta tipica cu scopul evocarii zgomotului unei lovituri sau cazaturi, cf. boc, cioc1, hac, tac, tic1, toc1. Intentia imitativa reproduce trei posibilitati ale zgomotului: 1. O singura lovitura, bac. 2. Ritmul binar, care indica o miscare in doi timpi, cu implicarea duratei, baltac. 3. Ritmul ternar sau intrerupt, care pare sa includa intentii secundare, de opozitie fata de miscare si de cadere definitiva, baldabac. – Varianta: baca
STEAZA, steze, s. f. (Reg.) 1. Piua de batut postav; p. ext. cladire in care se afla instalata aceasta piua. 2. Instalatie rudimentara, formata dintr-o impletitura de nuiele, amenajata sub o cadere de apa, in care se dau la piua scoartele, panura si alte tesaturi. – Et. nec.
STIRB, -A, stirbi, -e, adj. 1. Caruia ii lipseste unul sau mai multi dinti. ◊ Compus: stirba-baba-cloanta s. f. = a) vrajitoare batrana din mitologia populara; porecla data unei femei batrane si rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade taraboanta) se spune in gluma copiilor cand le cad dintii de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea sparta, ciocnita; caruia ii lipseste o bucatica din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de taiat) Cu taisul tocit; caruia ii lipseste o bucatica; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. strubu.
CORTINA, cortine, s. f. Perdea de stofa, de catifea etc. care desparte sala de spectacol de scena si care, prin ridicare sau prin lasare in jos sau tragere in parti, marcheaza inceputul, respectiv incheierea unui spectacol sau a unui fragment de spectacol. ♦ Perdea de metal care desparte sala de spectacol de scena si care este folosita, in caz de incendiu, pentru a impiedica extinderea focului. – Din it. cortina.
FANFARON, -OANA, fanfaroni, -oane, s. m. si f., adj. (Persoana) care se lauda pentru calitati inchipuite, care face caz de meritele actiunilor sale; laudaros. – Din fr. fanfaron.
OPTIUNE, optiuni, s. f. 1. Faptul sau dreptul de a alege din doua sau mai multe lucruri, posibilitati etc. pe acela sau pe aceea care iti convine; alegere. ♦ Spec. Alegere, in temeiul unui drept, intre doua sau mai multe situatii juridice. ◊ Drept de optiune = a) drept acordat cuiva de a-si alege cetatenia (de obicei in cazuri de stabilire in alt stat); b) drept acordat cuiva de a accepta o mostenire sau de a renunta la ea. 2. Conditie stipulata uneori in tranzactiile comerciale, potrivit careia o parte contractanta, care isi asuma obligatii ferme, acorda celeilalte parti, pentru un anumit termen, dreptul de a alege intre diferitele conditii ale contractului sau chiar dreptul de a renunta la tranzactie. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. option, lat. optio, -onis.
FALT, falturi, s. n. 1. Cleste de forma speciala, folosit la tragerea pe calapod a fetelor incaltamintei. 2. Fiecare dintre bucatile mici de piele care cad in urma prelucrarii pieilor la masina de faltuit. 3. Taietura, scobitura facuta pe marginea unei scanduri, a unei tigle etc., pentru a permite imbinarea cu alta scandura, tigla etc. cu o taietura corespunzatoare. ♦ Indoitura facuta de-a lungul marginii unei foi de tabla subtire, pentru a permite imbinarea cu alta foaie; p. ext. imbinare astfel realizata. 4. (Poligr.) Bentita de panza sau de hartie rezistenta de care se lipesc plansele intercalate intr-un volum. – Din germ. Falz[eisen].
FAPT, fapte si (4) fapturi, s. n. 1. Intamplare sau imprejurare reala, lucru petrecut in realitate. Fapt istoric. ◊ Loc. adv. si adj. De (sau in) fapt = (care este) in realitate, efectiv. ◊ Expr. Fapt e ca... = nu e mai putin adevarat ca..., adevarul e ca..., in orice caz. ♦ Fenomen. Fapte de limba. 2. Actiune savarsita de cineva; fapta. ◊ Expr. Fapt implinit = actiune care s-a incheiat, care nu mai poate fi schimbata; situatie definitiva. 3. (Pop.; in legatura cu unele momente ale zilei; urmat de determinari in genitiv sau introduse prin prep. „de”) Inceput. Faptul zilei. In fapt de seara. 4. (Pop.; in superstitii) Farmec, vraja. – Lat. factum.
FEREDEU, feredeie, s. n. (Reg.) Baie, cada pentru imbaiat; local public pentru facut baie. ♦ Localitate balneara. – Din magh. dial. feredo (lit. furdo).
FIDEIUSIUNE s. f. Contract prin care o persoana se angajeaza in fata creditorului sa execute obligatia debitorului in cazul cand acesta nu ar executa-o el insusi in termen. [Pr.: -iu-si-u-] – Din fr. fidejussion, lat. fidejussio, -onis.
OTICNI, oticnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A se sili din rasputeri, a face sfortari sa respire sau sa vomite; a se opinti; p. ext. a izbucni. 2. (Reg.) A cadea. – Cf. icni.
REFULAT, -A refulati, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj. (Despre imagini, tendinte, instincte, impulsuri etc.) Deplasat, cazut, respins, in subconstient. 2. S. m. si f. Persoana care isi refuleaza (1) dorintele, instinctele, impulsurile etc. – V. refula. Cf. fr. refoule.
EROU, eroi, s. m. 1. Persoana care se distinge prin vitejie si prin curaj exceptional in razboaie, prin abnegatie deosebita in alte imprejurari grele ori in munca. ◊ Erou al Muncii (Socialiste) = cea mai inalta distinctie in Republica Socialista Romania; persoana care a primit aceasta distinctie. ♦ Ostas cazut pe campul de lupta. 2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei intamplari; persoana care, intr-o anumita imprejurare, atrage atentia asupra sa. 3. (In mitologia greco-romana) Semizeu, persoana nascuta dintr-o zeitate si o fiinta pamanteana, inzestrata cu puteri supraomenesti sau care a devenit celebra prin faptele sale deosebite. – Din fr. heros, lat. heros.
FLORII s. f. pl. Sarbatoare crestina, care cade in duminica dinaintea Pastelui; duminica Floriilor. – Lat. *florilia (= Floralia).
FUNDARISI, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lasa ancora sa cada in vederea ancorarii sau afurcarii unei nave. – Fund1 + suf. -arisi.
CONCERTA, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre sefi de state, diplomati etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cadea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o masura (politica) comuna. – Din it. concertare.
LAPOVITA, pers. 3 lapoviteaza, vb. I. Intranz. impers. A cadea ploaie amestecata cu zapada. – Din lapovita.
LUMINOBLOC, luminoblocuri, s. n. Instalatie cu generator propriu pentru iluminatul de siguranta in cazul in care se intrerupe curentul de la reteaua electrica. – Lumina + bloc.
MUSCA, musc, vb. I. l. Tranz. A apuca cu dintii si a strange tare (provocand durere, ranind sau sfasiind). ◊ Expr. A-si musca mainile (sau degetele) = a) a se cai amarnic; b) a se infuria. A-si musca limba (sau buzele) = a-si ascunde un sentiment puternic, a se stapani. A-l musca pe cineva de inima sa... = a se lasa ispitit sa..., a fi cat pe-aci sa... A musca pamantul = a cadea la pamant (ranit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pisca, a intepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzatie chinuitoare, neplacuta (de frig, foame etc.). 2. Intranz. si tranz. A rupe cu dintii o portiune dintr-un aliment (pentru a manca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe rautacioase, sarcastice; a intepa. – Et. nec.
CLOCI, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. (Despre pasari) A sedea pe oua incalzindu-le, pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boala = a fi pe cale de a cadea bolnav. 2. Tranz. Fig. A pune la cale; a planui, a urzi. ♦ A se gandi in tacere si insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv.; a lenevi, a trandavi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente) A prinde miros urat; a se strica, a se altera. ♦ (Despre oameni) A se molesi de trandavie. Fata ei se clocise de sedere (ISPIRESCU). – Bg. kloci.
LEOP interj. Cuvant care imita sunetul produs de un corp moale cand cade pe o suprafata neteda. – Onomatopee.
LUMINAT2, -A, luminati, -te, adj. 1. Care primeste lumina, pe care cade lumina; plin de lumina; luminos. 2. Fig. (Despre oameni) Cu (multa) stiinta de carte; care intelege, discerne, care judeca limpede; plin de intelepciune; instruit, cultivat, invatat. ♦ Cu idei avansate, progresist. Oameni luminati. ♦ Lamurit, edificat. 3. (Rar) Care raspandeste, emite lumina; luminos, stralucitor. ♦ Fig. (Despre fata, ochi etc.) Care exprima, radiaza multumire, bucurie. 4. (Inv.; ca termen de reverenta, adesea pe langa cuvinte reprezentand un titlu, o calitate) Inaltat, marit, slavit. – V. lumina.
CONDITIE, conditii, s. f. 1. Fapt, imprejurare, de care depinde aparitia unui fenomen. 2. (La pl.) Imprejurare in care se petrece un fenomen. 3. Clauza a unei intelegeri, a unei conventii. Conditiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. si adv. Fara conditii = fara pretentii. ◊ Loc. conj. Cu conditia (ca sa)... = numai in cazul ca..., cu obligatia (ca sa)... 4. (Jur.) Intamplare viitoare si nesigura de a carei indeplinire atarna existenta unei obligatii. ♦ Situatie juridica a unei persoane. 5. Situatie sociala a cuiva. – Fr. condition.
CONDESCINDE, condescind, vb. III. Intranz. (Rar) A consimti de complezenta; a ceda, a cadea de acord in mod formal; a catadicsi. – Din fr. condescendre.
CONDITIE, conditii s. f. 1. Fapt, imprejurare de care depinde aparitia unui fenomen sau care influenteaza desfasurarea unei actiuni, putand-o frana sau stimula. 2. (La pl.) Imprejurarile in care se petrece un fenomen. ◊ Conditii de mediu = totalitatea factorilor de mediu biotici si abiotici in care traieste o fiinta. 3. Clauza a unei intelegeri, a unei conventii, a unor negocieri etc. Conditiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. adv. Fara conditii = fara pretentii. ◊ Loc. conj. Cu conditia (ca sa)... = numai in cazul ca..., cu obligatia (ca sa)... 4. (Jur.) Eveniment viitor si nesigur de a carui indeplinire atarna existenta unei obligatii. ♦ Situatie juridica a unei persoane. 5. Situatie sociala a cuiva. 6. (Sport; in sintagma) Conditie fizica = situatie a unui sportiv din punct de vedere fizic si al pregatirii sale teoretice si practice. – Din fr. condition.
ZACATOARE, zacatori [si zacatoare] s. f. 1. Vas mare cu doage, in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada ♦ Vas mare cu gura larga, ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii, pentru a fi lasati sa fiarba. 2. Vas mare de lemn, captusit cu tinichea, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Denumita si piatra zacatoare = (intr-o moara de apa) piatra (fixa) aflata in partea inferioara a morii, deasupra careia se roteste piatra alergatoare (mobila). 4. Loc unde stau vitele la odihna ziua; (in special) Loc la stana unde se odihnesc oile dupa muls; staniste. (din zacea) [si DLRLC]
CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de par zbarlit (cazut pe frunte). 2. S. m. Nume dat in gluma oamenilor, mai rar animalelor, cu parul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neingrijit. 3. S. m. Numele mai multor pasari rapitoare de noapte din familia bufnitelor, cu doua smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec.
EXTENSIUNE, extensiuni, s. f. 1. Dezvoltare, crestere; amplificare, extindere. ♦ Proces prin care un cuvant isi largeste intelesul. ♦ (Log.) Sfera. 2. Alungire sau intindere a unui membru sau a trunchiului anatomic in caz de luxatii sau de fracturi. [Pr.: -si-u-. – Var.: extensie s. f.] – Din fr. extension, lat. extensio, -onis.
RIGOARE, rigori, s. f. Asprime, severitate, strictete, strasnicie. ◊ Loc. adj. De rigoare = care este cerut de o anumita imprejurare, de o anumita eticheta; potrivit imprejurarii. ◊ Loc. adv. La rigoare = in caz de extrema necesitate. ♦ (La pl.) Principii severe; rigurozitate. – Din fr. rigueur, it. rigore, lat. rigor, -ris.
COPTURA, copturi, s. f. 1. Produs alimentar facut din aluat si copt in cuptor sau in spuza; p. ext. prajitura de casa. 2. Puroi. ♦ Buba coapta; abces. 3. Bucata de roca incomplet desprinsa de tavanul sau de peretii unei galerii de mina si care ameninta sa cada. – Copt2 + suf. -ura sau lat. coctura (refacut dupa copt2).
EXEMPLU, exemple, s. n. 1. Ceea ce serveste drept model, ceea ce serveste pentru a ilustra ceva; persoana care, prin calitatile sale, poate servi drept model; pilda. ◊ Expr. A da (sau a fi) exemplu = a se purta astfel incat sa trezeasca si in altii dorinta de a-l imita, a constitui un model demn de urmat. A da de (sau ca) exemplu = a atrage atentia asupra unor persoane, a unor lucruri etc., pentru a indemna pe altii sa le imite. A urma exemplul (cuiva) sau a lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept) exemplu = a imita (pe cineva sau ceva) 2. caz sau fapt tipic care intruneste caracteristicile unei categorii intregi, citat pentru a lamuri, a sprijini o idee, o demonstratie. ◊ Loc. adv. De exemplu = de pilda, bunaoara. [Pr.: eg-zem-] – Din fr. exemple, lat. exemplum.
LIN2, linuri, s. n. 1. Vas de lemn, de tabla sau de beton in forma de jgheab, in care se aduna si se storc strugurii. 2. Vas de lemn, de tabla sau de beton in care se pune la fermentat materia prima folosita la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cada de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face tuica. – Din ngr. linos.
LIOP interj. Cuvant care imita sunetul produs de un lucru ud care se lipeste de ceva sau de un corp care cade pe un loc ud ori alunecos. – Onomatopee.
ZAPADI, zapadesc, vb. IV. Tranz. (Var., inv.) A inzapezi. (din zapada < sl. zapadu = cadere; cf. bg. zapad = apus)
LOCATIV, -A, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. caz al flexiunii nominale in unele limbi, care arata locul unde se petrece actiunea verbului. 2. Adj. Privitor la casele inchiriate; al caselor inchiriate. ◊ Valoare locativa = venitul pe care il poate aduce un imobil sau un apartament in cazul inchirierii lui. Spatiu locativ = ansamblul incaperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.
MEDICAL, -A, medicali, -e, adj. Care apartine medicului1 sau medicinei, privitor la medic1 sau la medicina; de medic1, de medicina. ◊ Concediu medical = concediu care se obtine in caz de boala. Gimnastica medicala = sistem de exercitii de gimnastica menite sa corecteze diferite defecte sau sa reactiveze unele functii fiziologice. – Din fr. medical.
MEDICO-LEGAL, -A, medico-legali, -e, adj. Care apartine medicinii judiciare, privitor la medicina judiciara. ◊ Act medico-legal = document care contine rezultatele unei expertize medicale intr-un caz care intereseaza justitia. – Din fr. medico-legal.
CONVENI, convin, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde cu dorintele cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cadea de acord cu cineva; a se invoi, a se intelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A incheia o conventie. – Din fr. convenir, lat. convenire.
CUVENI, pers. 3 cuvine, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerintele morale; a se cadea. – Lat. convenire.
MELEGAR2, melegare, s. n. Bazin de lemn in care cade minereul sfaramat din steampurile taranesti. – Et. nec.
MIELOCIT, mielocite, s. n. (Biol.) Celula precursoare a leucocitelor care se gaseste normal in maduva osoasa rosie si care apare in sange in cazuri de leucemie. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. myelocyte, engl. myelocyte.
MIODINIE, miodinii, s. f. Durere musculara care apare in anumite cazuri de reumatism, nevralgie etc. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myodynie.
MORGA1, morgi, s. f. Cladire special amenajata in care se depun cadavrele neidentificate si unde se fac autopsii in cazul cand este necesar sa se constate cauza mortii. ♦ Sala speciala intr-un spital unde se depun mortii pana la inmormantare. – Din fr. morgue.
CLISMA, clisme, s. f. Introducere a unui lichid in intestinul gros, pe cale rectala, pentru evacuarea fortata a materiilor f****e, de obicei in cazurile de constipatie; clistir. – Din ngr. klisma, germ. Klysma.
CLOASMA s. f. (Med.) Aparitia pe fata a unor pete galbene-maronii, in cazuri de sarcina, in hepatita etc. [Pr.: clo-as-] – Din fr. chloasme.
CONTRATIPIE s. f. Procedeu de retusare fotografica facuta pe un negativ intermediar, folosit in cazul in care negativul principal este foarte pretios si nu poate fi retusat. – Din fr. contretypie.
MORATORIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amanare pe o anumita perioada a platii datoriilor unui debitor, acordata de o instanta judecatoreasca inainte sau dupa ajungerea lui in stare de faliment; amanare a platii datoriilor publice si particulare scadente, stabilita prin lege, pe un anumit timp. 2. Adj. Care tine de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acorda un termen de plata (amanat). ◊ Dobanzi moratorii = dobanzile pe care urmeaza sa le plateasca cineva de la data acordarii moratoriului pana la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despagubiri care se acorda creditorului in caz de intarziere de plata a unei obligatii si care se calculeaza din momentul trimiterii somatiei. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.
NAPARLI, naparlesc, vb. IV. Intranz. (Despre animale) A suferi o naparlire; a-si schimba parul, penele sau pielea; (despre par, pene, piele) a cadea de pe corp in cursul naparlirii. – Din bg. naparlja.
NARAVI, naravesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A lua sau a face sa ia un obicei rau; a (se) deprinde, a (se) invata cu narav (1). 2. Refl. si tranz. (Inv. si pop.) A (se) obisnui, a (se) deprinde. 3. Refl. recipr. (Inv. si reg.) A cadea de acord; a se intelege, a se impaca. – Din narav.
NEACORDAT, -A, neacordati, -te, adj. 1. (Gram.; despre unele parti de propozitie) Care nu este in acelasi caz, numar, gen si persoana cu termenul determinat. 2. (Despre premii, titluri) Care nu a fost atribuit. 3. (Despre instrumente muzicale) Care nu a fost supus acordarii; care nu mai este acordat; dezacordat, discordat. [Pr.: ne-a-] – Ne- + acordat.
NELUME s. f. (in loc. adj. si adv.) Ca nelumea = (care este) cum nu trebuie, cum nu se cade. – Ne- + lume.
NINGE, pers. 3 ninge, vb. III. Intranz., impers. 1. A cadea zapada. ◊ Expr. (Parca) ii tot ninge si-i ploua (intruna), se spune despre o persoana vesnic nemultumita, posomorata. A-i ninge in barba (sau pe cap, in par) = a incarunti. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu zapada. 2. A cadea ca fulgii de zapada; a cerne. ♦ Tranz. A lasa sa cada (ca fulgii de zapada). – Lat. ningere.
NINSOARE, ninsori, s. f. 1. Faptul de a ninge; cadere a zapezii. ◊ Loc. adv. Pe ninsoare = in timp ce ninge. 2. (Concr.) Zapada, ◊ Fig. Caruntete. – Nins + suf. -oare.
NOMINATIV, -A, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. caz al flexiunii nominale a carui functie specifica este aceea de subiect si care este considerat forma de baza a substantivului. 2. Adj. (Fin.; in sintagma) Obligatie nominativa = obligatie care poarta inscris numele creditorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif.
TABARI, tabar, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva, a da navala asupra cuiva; a se napusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva in mod insistent; a apostrofa pe cineva; a sari cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni in graba. 2. (Inv.) A-si aseza tabara; a poposi. 3. (Inv.) A cadea de oboseala. Ticalosul magar... au inceput supt sarcina a tabari. (TICHINDEAL). – Din tabara.
CONTRARECEPTIE, contrareceptii, s. f. Operatie de receptie repetata in caz de litigiu, pentru a verifica receptia facuta anterior. – Contra1 + receptie (Dupa fr. contre-reception).
NEOPOZABIL, -A, neopozabili, -e, adj. (Despre un act judiciar) Care nu poate fi invocat fata de alte persoane si in alte cazuri decat in cele determinate de lege; inopozabil. [Pr.: ne-o-] – Ne- + opozabil (dupa fr. non-opposable).
NICAIERI adv. (In propozitii negative) In nici un loc; in nici o alta parte; in nici un alt caz; la nimeni, niciunde. [Var.: (reg.) nicaierea, nicairea, nicairi, nicaiurea adv.] – Lat. nec aliubi.
NICIDECUM adv. In nici un chip, in nici un caz; defel, deloc; nicicum, nicicacum, nicidecat. – Nici + de + cum.
EXTAZIAT, -A, extaziati, -te, adj. cazut in extaz, plin de admiratie, cuprins de extaz; p. ext. incantat, fermecat. [Pr.: -zi-at] – V. extazia.
ENDEMIE, endemii, s. f. Prezenta intr-o comunitate a unei boli infectioase sau de nutritie sub forma de cazuri sporadice care izbucnesc periodic in aceleasi regiuni. – Din fr. endemie.
EVENTUALITATE, eventualitati, s. f. Situatie care s-ar putea ivi, caz posibil; imprejurare viitoare posibila. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. eventualite.
REZOLUTIE, rezolutii, s. f. 1. Hotarare luata de un colectiv in urma unor dezbateri. 2. Rezolvare pe care cel in drept o da unei cereri, unui act etc. 3. (Med.)Disparitie a semnelor de boala sau a unui proces patologic. 4. (Jur.) Desfiintare, cu efect retroactiv, a unui contract, in cazul in care una din obligatiile reciproce, carora acesta le da nastere, nu a fost executata. [Var.: rezolutiune s. f.] – Din fr. resolution, lat. resolutio, -onis.
EXECUTIE, executii, s. f. 1. Faptul de a executa; executare.
2. Incasare fortata a unei datorii pe cale judecatoreasca sau prin mijloace fiscale.
3. Aducere la indeplinire a unei sentinte de condamnare la moarte.
4. Ducere la indeplinire a unei hotarari judecatoresti referitoare la evacuarea unei locuinte, la
atribuirea copiilor in
caz de divort etc. [
Pr.:
eg-ze-] – Din
fr. execution.
EXFOLIATIE, exfoliatii, s. f. 1. (Med.) Desprindere, sub forma de lamele subtiri, a straturilor superficiale ale pielii, ale unui os, cartilagiu sau tendon necrozat. 2. Cadere treptata a scoartei copacilor in mici bucatele. ♦ Desprindere de foi subtiri de la suprafata unui metal. [Pr.: -li-a-] – Din fr. exfoliation.
DISTRIBUTIVITATE s. f. Proprietate a unei operatii matematice sau logice de a putea fi efectuata separat asupra diferitilor termeni dintr-o expresie, rezultatul astfel obtinut fiind acelasi ca si in cazul cand operatia ar fi fost aplicata intregii expresii. – Din fr. distributivite.
EXPERTIZA, expertize, s. f. 1. Cercetare cu caracter tehnic facuta de un expert, la cererea unui organ de jurisdictie sau de urmarire penala ori a partilor, asupra unei situatii, probleme etc. a carei lamurire intereseaza solutionarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport intocmit de un expert asupra cercetarilor facute. 2. (Med.; in sintagma) Expertiza medicala = a) stabilire, in urma unui examen medical, a capacitatii de munca a unui bolnav sau a unui om sanatos in conditiile solicitarilor fizice si psihice din diferite profesiuni; b) consultatie sau autopsie efectuata de medicul legist in cazuri de ranire, accident, viol, otravire, omor etc. – Din fr. expertise.
DOAGA, doage, s. f. 1. Fiecare dintre bucatile de lemn (putin incovoiate) care formeaza corpul unor vase stranse in cercuri. ◊ Expr. A-i lipsi cuiva o doaga sau a fi (cam) intr-o doaga = a fi trasnit, nebun; a avea comportari anormale. 2. Fig. Fire, mentalitate (ciudata, sucita). ◊ Expr. A ajunge (sau a veni, a cadea) in doaga cuiva = a ajunge sa se identifice (in sens rau) cu cineva in felul de a fi, de a gandi. – Lat. doga.
DOBORI, dobor, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a rasturna, a darama (la pamant). 2. A face sa se desprinda si sa cada din locul unde este fixat, atarnat, agatat. ♦ A face sa cada o fiinta sau un obiect care zboara sau pluteste in aer. 3. A infrange, a supune, a distruge, a rapune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desfiinta, a starpi, a lichida o stare de lucruri, o situatie etc. ♦ Fig. A birui, a coplesi. L-a doborat suferinta. 4. (Sport) A depasi cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. obori.
DRAPA, drapez, vb. I. 1. Tranz. A impodobi sau a acoperi o fereastra, o usa etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobila etc. cu stofa aranjata in cute. ♦ A aranja un obiect de imbracaminte in cute dispuse artistic. 2. Tranz. si refl. A (se) imbraca cu un vesmant larg care cade in falduri. – Din fr. draper.
DRAPAT, -A, drapati, -te, adj. 1. Care este impodobit sau acoperit cu o draperie. 2. Care este dispus in cute; care cade in falduri. – V. drapa.
SORT, sorti, s. m. (De obicei la pl.) Sistem de alegere, de desemnare, de repartitie prin aruncarea unor zaruri, prin tragerea unor bilete etc., care lasa sa decida intamplarea, dand sanse egale tuturor participantilor; zar sau bilet folosit la aceasta operatie. ◊ Expr. A trage la sorti = a) a hotari, prin sorti, o imparteala, un castig etc.; a participa, ca parte interesata, la o alegere prin sorti; b) (In vechiul sistem de recrutare) a recruta pentru indeplinirea serviciului militar prin sistemul sortilor. A cadea (sau a iesi) la sorti = a fi ales sau desemnat prin sorti. A se alege sortii = a se ajunge la un rezultat, a se clarifica o situatie. Sorti de izbanda = posibilitati de reusita; sansa. – Refacut din sorti (pl. lui soarta).
SPINARE, spinari, s. f. 1. (Anat.) Spate (1). ◊ Loc. adv. In (sau pe) spinare sau de-a spinare (sau spinarea), cu spinarea = tinand o povara peste umar, pe spate, in spate. ◊ Expr. A cadea in spinarea cuiva = a cadea in grija sau in sarcina cuiva. A trai pe spinarea cuiva = a trai ca un parazit, din munca altuia. A arunca (ceva) in spinarea cuiva = a face pe cineva raspunzator de o vina (de obicei fara temei). 2. Parte a unui obiect de imbracaminte care acopera spatele omului. 3. Partea cea mai inalta a unui munte, a unui deal, a unei stanci; culme prelungita; creasta, coama. ♦ Creasta unui val de apa. – Lat. spinalis.
TEICA, teici, s. f. 1. Cutie mobila (de lemn) in care cad grauntele din cosul morii inainte de a trece intre pietre. 2. Jgheab din care beau sau mananca vitele si pasarile. 3. (Reg.) Mic vas de lemn legat de o prajina, cu care se scoate apa dintr-un put. [Var.: teuca s. f.] – Et. nec.
COJIT, -A, cojiti, -te, adj. 1. (Despre legume, fructe etc.) Care a fost curatat de coaja. 2. (Despre piele) de pe care s-au luat sau au cazut coji; descuamat. 3. (Despre pereti si despre varul sau tencuiala de pe pereti) Degradat (la suprafata) prin umflare, crapare etc. din cauza conditiilor de mediu; coscovit, scorojit. – V. coji.
DEcadea, decad, vb. II. Intranz. 1. A ajunge intr-o stare mai rea, a fi in declin; a regresa. ♦ A ajunge intr-o stare morala degradanta, a se degrada moraliceste; a se declasa, a se deprava. 2. (In expr.) A decadea din drepturi = a pierde un drept prin neindeplinirea in termenul prevazut de lege a unor conditii sau formalitati. – De4- + cadea (dupa fr. dechoir). Cf. it. decadere.
TONIC, -A, tonici, -ce, adj., subst. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poarta accentul, pe care cade accentul. * Accent tonic = accentul muzical al vocalelor si al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta intai a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta intai a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanta, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; intaritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.
TOPIC, -A, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor in propozitie sau a propozitiilor in fraza. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupa cu studiul ordinii cuvintelor in propozitie si a propozitiilor in fraza. 2. (La pl.; in retorica antica) Argumente de natura generala, aplicabile in toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care apartine topicii (I), privitor la topica. 2. (Despre nume) Care denumeste locuri, localitati. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.
TORACOPLASTIE, toracoplastii, s. f. Interventie chirurgicala care consta in rezectia unor portiuni din coastele unei regiuni toracice pentru a putea pune in stare de repaus plamanul bolnav, pana la vindecare, in caz de tuberculoza. – Din fr. thoracoplastie.
TOCMI, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra pretului unei marfi, pentru a cadea la invoiala; a se targui. 2. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) angaja ca sluga, lucrator etc. 3. Tranz. A inchiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Inv.) A pune ordine; a orandui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Inv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tukumiti.
TRANC interj. Cuvant care imita zgomotul produs de o cadere sau de o lovitura puternica si brusca. [Var.: tranca interj.] – Onomatopee.
TRASNI1, trasnesc, vb. IV. 1. Intranz. impers. si unipers. A se produce trasnete, a cadea trasnete. ◊ Expr. A trasni (pe cineva) (ca) din senin = a lovi (pe cineva) in mod neasteptat. (Intranz.) A-i trasni cuiva ceva (prin cap) sau (rar, tranz.) a-l trasni (pe cineva) prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neasteptata, ciudata, nesabuita. 2. Tranz. si intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦ Intranz. Fig. A-si manifesta mania zgomotos si cu furie, strigand, vociferand; a tuna si a fulgera. 3. Refl. Fig. A innebuni, a se ticni. ♦ Tranz. si refl. A (se) ameti de bautura, a (se) imbata. 4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declansa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din sl. tresnonti.
TREBUI, pers. 3 trebuie, vb. IV. 1. Intranz. A avea nevoie (de ceva); a fi nevoie (de ceva). ◊ Loc. adv. Cum trebuie = asa cum se cuvine, cum se cade; bine. ◊ Expr. Asa-ti trebuie! = asa ti se cuvine, asa meriti. Atata i-a trebuit (ca sa...) = asta a asteptat (ca sa...) 2. Tranz. unipers. si impers. Este necesar sa..., este obligatoriu sa..., se cere (neaparat) sa... 3. Tranz. unipers. si impers. A fi probabil sau posibil, a se putea presupune. [Prez. ind. pers. 1 sg.: (rar) trebui si trebuiesc] – Din sl. trebovati.
TREPANATIE, trepanatii, s. f. Operatie care consta in executarea cu ajutorul trepanului a unei deschideri in oasele craniului, practicata in cazul extirparii anumitor tumori cerebrale, a scoaterii unor cheaguri de sange etc. – Din fr. trepanation.
TROACA, troace, s. f. 1. Albie, copaie, covata (scurta si lata). 2. Lada mare in care cade faina macinata la moara. 3. Vas de lemn (in forma de jgheab, de lada lunga etc.) in care se pune apa sau mancarea pentru animale. 4. (Fam.; la pl.) Catrafuse, calabalac. [Var.: (reg.) troc s. n.] – Din germ. dial. Trok.
TRONC interj. Cuvant care imita zgomotul produs de o ciocanire, de o cadere, de trantirea unui lucru etc. ◊ Expr. A-i cadea cuiva (cu) tronc (la inima) = a-i deveni cuiva drag dintr-o data; a indragi (pe neasteptate). ♦ Exclamatie care exprima surpriza in fata unui lucru neasteptat sau a unei situatii neprevazute. ◊ Expr. (Fam.) Tronc, Marghioalo, se spune cand cineva face sau spune ceva nepotrivit cu situatia in care se gaseste. – Onomatopee.
TROSC interj. Cuvant care imita zgomotul produs de o cadere, de o trosnitura, de o lovitura, de o rupere. – Onomatopee.
TUBAJ, tubaje, s. n. (Med.) Metoda de examen clinic care consta in introducerea unui tub de cauciuc sau metalic in stomac sau in duoden pentru extragerea si analiza sucurilor respective. ◊ Tubaj laringian = introducerea unui tub metalic in laringe in caz de asfixie. – Din fr. tubage.
RESPIRATIE, respiratii, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizeaza schimbul de gaze (absorbirea oxigenului si eliminarea bioxidului de carbon) intre organismele vii si mediul inconjurator; actiune ritmica si mecanica prin care animalele superioare inspira aerul ambiant continand oxigenul necesar intretinerii vietii si expira bioxidul de carbon si vaporii de apa rezultati din arderi; rasuflare. ◊ Respiratie artificiala = mijloc de reanimare care consta in efectuarea unui ansamblu de miscari ce se executa asupra corpului unei persoane, pentru a provoca reluarea miscarilor respiratorii normale, intrerupte in caz de asfixiere, sincopa etc., in vederea introducerii si scoaterii alternative si ritmice a aerului din plamani. Opera (sau studiu, lucrare) de larga respiratie = opera (sau studiu, lucrare) de mare amploare, complexa. ♦ Aerul respirat; suflare. – Din fr. respiration, lat. respiratio.
RABUFNI, rabufnesc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A produce prin izbire sau prin cadere un zgomot surd si puternic; a (se) tranti, a (se) izbi producand un zgomot infundat. ♦ Intranz. (Despre zgomote) A rasuna puternic. 2. Intranz. A izbucni cu putere; a tasni, a navali. ♦ Tranz. A da drumul la..., a imprastia. ♦ A napadi. 3. Intranz. A-si exprima pe neasteptate si in mod violent nemultumirea, dupa ce tacuse mult timp. – Din razbufni (inv. „a rabufni” < raz- + bufni).
RASTURNA, rastorn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din pozitia lui normala, facandu-l sa cada intr-o parte sau sa ajunga cu susul in jos. ◊ Expr. A rasturna brazda = a taia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A intoarce (un recipient) cu fundul in sus pentru a face sa cada sau sa curga continutul; a varsa. ◊ Expr. A rasturna pe gat = a bea repede, pe nerasuflate. 2. Tranz. A culca la pamant, a pravali, a dobori. ♦ Tranz. si refl. (Despre oameni) A face sa cada sau a cadea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A inlatura dintr-o situatie inalta, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situatie, o pozitie, un plan, o conceptie. 4. Refl. A sta sau a se aseza intr-o pozitie comoda, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Ras- + turna.
RAPAIT2 s. n. Faptul de a rapai; zgomotul ploii, al grindinii etc. care cade pe o suprafata tare. ♦ Succesiune de lovituri ritmice, dese si scurte; zgomot produs de astfel de lovituri. – V. rapai.
RASCROIALA, rascroieli, s. f. Actiunea de a rascroi si rezultatul ei; taietura adancita in croiala unei haine, in special la maneci si la gat; rascroitura. ♦ Bucata de material care cade cand se rascroieste. [Pr.: -cro-ia-] – Rascroi + suf. -eala.
REGATA, regate, s. f. 1. Denumire data unei competitii sportive nautice (caiac, canoe, iahting, canotaj) in ansamblul ei tehnic. ♦ Proba in competitiile de iahting, care are mai multe etape in cadrul aceluiasi program. 2. Forma de cravata care se innoada si cade vertical de-a lungul plastronului camasii. – Din fr. regate.
RAURA, pers. 3 raureaza, vb. I. 1. Intranz. A curge ca un rau (1). ♦ Fig. (Despre par) A cadea in jos (pe spate); a undui. 2. Tranz. (Rar; despre rauri) A strabate un loc (alimentandu-l cu apa). 3. Tranz. A impodobi o ie, o camasa etc. cu rauri (3). [Pr.: ra-u-. – Var. (inv.) rauri vb. IV] – Din rau.
REZILIERE, rezilieri, s. f. Actiunea de a rezilia si rezultatul ei; desfacere a unor contracte, in cazul in care una dintre obligatiile reciproce nu a fost executata, mentinandu-se acele efecte ale contractului care s-au produs pana la data desfacerii lui. [Pr.: -li-e- – Var.: (inv.) reziliare s. f.] – V. rezilia.
REVERSIBIL, -A, reversibili, -e, adj. 1. Care poate reveni, care poate fi adus sau intors inapoi. ♦ (Jur.; despre bunuri) Care urmeaza sa revina, in anumite cazuri, in posesia fostului proprietar. ♦ (Despre rente, pensii) Care, la moartea titularului, trece asupra altei persoane (indreptatite). 2. (Fiz.; despre unele transformari) Care se poate produce atat intr-un sens, cat si in sens invers, fenomenul trecand succesiv prin aceleasi stari, pentru a se intoarce la starea initiala. ♦ (Chim.; despre reactii) In care corpurile ce iau nastere din combinarea unor substante pot sa se recombine, pentru a forma din nou o anumita cantitate din substantele initiale. 3. (Mec.) Care poate actiona, care se poate misca in doua sensuri opuse. ◊ Plug reversibil = plug alcatuit din doua trupite simetrice, care poate rasturna brazda, la dus si la intors, in aceeasi parte si care serveste, in special, la araturi pe coaste, pe deal. – Din fr. reversible.
REVOCARE, revocari, s. f. 1. Actiunea de a revoca si rezultatul ei; revocatie. 2. (Jur.) Desfacere unilaterala a unui act prin manifestarea de vointa a persoanei care l-a facut. ♦ Desfacere a unui act juridic in cazurile prevazute de lege. 3. Act prin care organul de stat competent hotaraste incetarea calitatii sale de membru intr-un organ ales. ♦ Retragere de catre alegatori a mandatului incredintat unei persoane de a-i reprezenta in organele de conducere ale statului. – V. revoca.
REcadea, recad, vb. II. Intranz. 1. A cadea, a se prabusi din nou. 2. A se lasa din nou in jos, a reveni la nivelul sau la starea normala; a cadea la loc. – Re1- + cadea.
RUINAT, -A, ruinati, -te, adj. 1. cazut in ruina; darapanat. 2. Fig. Care si-a pierdut averea; saracit, scapatat. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.
RISCA s. f. Numele unui joc de noroc in care jucatorii trebuie sa ghiceasca pe ce parte va cadea o moneda aruncata in sus. – Din rus. reska.
COMISIE, comisii, s. f. 1. Colectiv organizat care functioneaza pe langa o institutie, o adunare etc. si care are sarcina de a face propuneri, de a lua hotarari sau de a executa mandate in cazuri speciale. 2. Organism international sau organ al unei organizatii internationale. 3. (Inv.) Sectie de politie. [Var.: comisiune s. f.] – Din rus. komissiia, fr. commission.
ROSTEI, rosteie, s. n. (Reg.) Dispozitiv in forma unui cadru in care sunt fixate vergele de lemn sau de otel si care se foloseste ca inchizatoare la usi si la ferestre; p. restr. gratie, zabrea. ♦ Gratarul de la soba, prin care cade cenusa. – Din magh. rostely.
ROURA, pers. 3 roureaza, vb. I. 1. Intranz. A cadea roua. 2. Tranz. si refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de roua. [Pr.: ro-u-] – Lat. rorare (dupa roua).
DECLINA, declin, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; in expr.) A-si declina numele, calitatea etc. = a-si spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza sa-si asume o sarcina, o raspundere, o functie, a nu vrea sa solutioneze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la indoiala, a nu admite, a nu recunoaste competenta cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre astri) A cobori spre asfintit; a apune, a scapata. – Din fr. decliner, lat. declinare.
DECLINARE, declinari, s. f. Actiunea de a declina si rezultatul ei. 1. Totalitatea modificarilor suferite de forma unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol pentru exprimarea cazurilor la singular si la plural. ♦ Clasa sau categorie de substantive sau de adjective care folosesc aceleasi mijloace in realizarea flexiunii. 2. (In sintagma) Declinare de competenta = trimitere a unei pricini spre solutionare la organul de jurisdictie competent de catre organul sesizat cu solutionarea ei, care constata incompetenta sa. – V. declina.
DECLINAT, -A, declinati, -te, adj. (Gram.; despre parti de vorbire flexibile) Trecut prin toate cazurile. – V. declina.
DEFOLIATIE s. f. Cadere inainte de vreme a frunzelor arborilor sau ale altor plante; defoliere. [Pr.: -li-a-] – Din fr. defoliation.
DESPOTCOVIT, -A, despotcoviti, -te, adj. Caruia i-au cazut sau i-au fost scoase potcoavele; fara potcoave. – V. despotcovi.
DESPRINDE, desprind, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi si a scoate sau a lua ceva din locul in care a fost prins, asezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, sireturile etc. care il sustin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tractiune; a dejuga, a deshama. II. Refl. 1. A se desface si a cadea sau a se indeparta de la locul unde era prins, fixat; a se detasa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se deslusi. ♦ (Despre oameni) A iesi dintr-un grup sau dintr-o multime, a se detasa. ♦ (Rar) A se desparti, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reiesi. ♦ A se distinge, a se intelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Des1- + prinde.
DESUETUDINE s. f. (In expr.) A cadea in desuetudine = a iesi din uz, a nu se mai folosi, a nu mai fi obisnuit; a se perima. [Pr.: -su-e-] – Din fr. desuetude, lat. desutudo, -inis.
DESIRA, desir, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte insirate pe ata, in special despre margele) A iesi de pe ata pe care au fost insirate (adesea cazand si imprastiindu-se). ◊ Tranz. Desira margele. 2. (Despre ata infasurata pe ghem sau despre gheme) A se desfasura intr-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Desira ata de pe ghem. 3. (Despre impletituri sau obiecte impletite) A se desface, a se destrama. ◊ Tranz. A desirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) in toata lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri si peisaje din natura) A se desfasura in fata privitorului. – Lat. diserrare. Cf. sir.
DEZONGULARE, dezongulari, s. f. (Med. vet.) Desprindere si cadere a cornului, copitei la animale. – Din fr. desongler.
SALTEA, saltele, s. f. Obiect facut dintr-un fel de sac de panza, de material plastic etc. in care se introduce (si se fixeaza prin cusaturi din loc in loc) un strat gros de lana, de iarba-de-mare, de paie, de vata sau care se umple cu aer si care se aseaza pe pat (pentru a forma un asternut moale) sau pe apa (pentru a pluti). ♦ Saltea de apa = mic rezervor de apa creat la piciorul unui baraj pentru a amortiza lovitura apei care cade asupra terenului de la piciorul barajului. Saltea de beton = constructie de protectie a albiei raurilor, alcatuita din placi de beton sau de beton armat. Saltea de piatra = strat de piatra uscata care are rolul de a colecta infiltratiile de apa din galeriile de tunel. Saltea de protectie = Invelis al unui cablu electric, cu rolul de a-l proteja de deteriorarile care pot surveni in timpul curburii la montare. – Din ngr. siltes.
SANITAR, -A, sanitari, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care se refera la sanatate, privitor la sanatate; (despre legi, masuri, servicii etc.) destinat ocrotirii si ingrijirii sanatatii publice. Serviciu sanitar. ♦ Punct sanitar = cea mai mica unitate de asistenta medicala, functionand in intreprinderi sau in locuri de munca izolate. Agent sanitar (si substantivat, m.) = persoana din cadrul personalului medical mediu al unui spital sau al unui serviciu medical, care se ocupa (in mediul rural) cu ingrijirea bolnavilor, cu executarea masurilor de dezinfectie in cazuri de epidemii etc. Spirt sanitar = spirt folosit ca dezinfectant extern, impropriu pentru baut. 2. S. m. Soldat instruit pentru a da primul ajutor ranitilor si a se ingriji de ridicarea si transportarea lor de pe campul de lupta. – Din fr. sanitaire.
SALBATICI, salbaticesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre animale) A deveni salbatic. 2. Refl. (Despre plantatii, terenuri etc.) A se paragini. 3. Refl. (Despre locuri, tinuturi) A deveni salbatic, pustiu, nelocuit, inaccesibil. 4. Refl. (Despre oameni) A cadea in salbaticie, in primitivism. 5. Refl. si tranz. A deveni sau a face sa devina salbatic, nesociabil, retras, izolat. [Var.: (pop.) salbataci vb. IV] – Din salbatic.
DIETA1, diete, s. f. Regim alimentar special, recomandat in caz de boala, pentru pastrarea sanatatii, scaderea greutatii corporale etc. [Pr.: di-e-] – Din fr. diete.
SCALDA, scalde, s. f. (Pop.) 1. Loc de scaldat; scaldatoare. 2. Vas mare pentru imbaiat; cada. – Din scalda (derivat regresiv).
SCLEROSCOP, scleroscoape, s. n. Aparat pentru masurarea duritatii unui material prin ricoseul unui percutor in cadere libera pe materialul respectiv. – Din fr. scleroscope.
SCOC, scocuri, s. n. 1. Canal, jgheab prin care curge apa pentru a pune in miscare roata morii sau a joagarului; laptoc, uluc. ♦ Groapa, adancitura facuta de apa care cade din scoc (1) ♦ P. gener. Jgheab, canal pentru scurgerea unui lichid. 2. Constructie din lemn in forma de jgheab, pe care aluneca bustenii de la locul de taiere pana la caile de transport. 3. Jgheab sau tub metalic folosit la transportul prin alunecare al produselor miniere excavate. – Din scr. skok.
SCALDATOARE, scaldatori, s. f. 1. Loc de scaldat; scalda. 2. (Pop.) Cada, albie; p. ext. bazin. 3. Imbaiere, baie; scaldat. 4. Fig. (Rar) Trecere a soarelui dincolo de linia orizontului; apus. – Scalda + suf. -atoare.
SCAPATA, scapat, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Luna si alti astri; la pers. 3) A cobori spre asfintit; a apune, a asfinti. ♦ A aluneca in jos, a cadea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A saraci. – Lat. *excapitare.
SCUTUR s. n. (Rar) Faptul de a (se) scutura; miscare care provoaca o cadere. – Din scutura (derivat regresiv).
SCUTURATURA, scuturaturi, s. f. Faptul de a (se) scutura. 1. Miscare brusca si repetata; clatinare, zgaltaire, zdruncinare. 2. Dereticare, curatenie. 3. Scuturatul pomilor (ca sa cada fructele). – Scutura + suf. -atura.
SEDIMENTARE, sedimentari, s. f. Actiunea de a se sedimenta si rezultatul ei. ♦ Totalitatea proceselor fizice, chimice si biologice care se desfasoara la suprafata scoartei terestre si in urma carora are loc depunerea unor fragmente sau particule de minerale, roci, organisme etc. din care provin rocile sedimentare. ♦ Fenomen de depunere lenta a particulelor solide dintr-o suspensie, dintr-o emulsie etc. prin cadere libera sau prin centrifugare; sedimentatie. ◊ (Med.) Viteza de sedimentare = intervalul de timp in care se depun globulele rosii dintr-o cantitate de sange recoltat intr-un tub de sticla gradat, care permite depistarea unor procese infectioase. – V. sedimenta.
SOSITOR, -OARE, sositori, -oare, adj. (Rar) Care soseste, care vine, ajunge undeva. ◊ Bob sositor = bob (folosit in ghicitul cu bobii) care cade stingher in partea dreapta a ciurului si care este socotit ca prevesteste sosirea cuiva; p. ext. musafir care soseste pe neasteptate. – Sosi + suf. -tor.
SESIZA, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a intelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunostinta, a tine seama, a-i pasa de cineva sau de ceva. 2. A instiinta o autoritate despre un caz care trebuie luat in cercetare; a deferi o pricina spre rezolvare autoritatii competente. – Dupa fr. saisir.
S*****I, slobod, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A pune in libertate: a elibera. ♦ A elibera dintr-o stransoare, dintr-o legatura care imobilizeaza. ♦ Refl. (Despre obiectul care leaga) A se slabi, a se desface. 2. A lasa un animal in libertate. 3. A permite cuiva sa plece, a da voie sa se departeze. ◊ A nu-l s*****i (pe cineva) inima sa... = a nu se indura sa faca un lucru. ♦ (Rar) A concedia. ♦ (Reg.) A elibera dupa terminarea serviciului militar; a lasa la vatra. 4. A da drumul, a lasa sa cada. 5. A descarca o arma de foc; a arunca sageti dintr-un arc. 6. A raspandi, a emana, a degaja. ♦ A emite un sunet, un strigat, un cuvant. – Din slobod.
S.O.S.2, s.o.s.-uri, s. n. Apel international radiotelegrafic transmis de o nava in pericol de scufundare. ♦ P. gener. Apel, semnal prin care se cere ajutor in caz de pericol. [Citit: se-o-se sau es-o-es] – Din engl., fr. s.o.s.
SPRIJIN, sprijine, s. n. 1. Ceea ce serveste sa sustina, sa sprijine (1), sa prinda ceva (ca sa nu cada). 2. Fig. Ajutor, asistenta, ocrotire. ♦ (Concr.) Sustinator, ocrotitor, sprijinitor. – Din sl. suprenzenu.
SPRIJINI, sprijin, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) sustine, a (se) rezema, a (se) propti (ca sa nu cada). ♦ Fig. A pune baza pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) intemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-si da concursul la ceva. 3. Tranz. (Inv. si reg.) A tine piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.
STRIDOR s. n. (Med.) Zgomot suierator al respiratiei, specific in cazuri de spasm sau de obstructie a laringelui. – Din lat., fr. stridor.
STRAMBAT, -A, strambati, -te, adj. 1. Deplasat din locul sau din pozitia normala; lasat sau cazut intr-o parte. 2. Schimonosit, deformat, pocit. – V. stramba.
STRUJITURA, strujituri, s. f. Fasie, aschie de lemn sau de metal care cade in timpul prelucrarii unui material la strung, cu rindeaua, cu barda etc. – Struji + suf. -tura.
SUSPENSOR1, suspensoare, s. n. Bandaj, dispozitiv cu ajutorul caruia este sustinuta o hernie, un organ cazut etc. – Din fr. suspensoir.
SUSTINE, sustin, vb. III. 1. Tranz. A servi de suport (unui lucru); a sprijini. ♦ A ajuta, a sprijini pe cineva (ca sa nu cada). 2. Tranz. Fig. A lua o atitudine favorabila fata de o actiune, de o cauza etc.; a sprijini; a apara. 3. Tranz. Fig. A aduce argumente in sprijinul unui principiu, al unei teorii etc., a afirma cu tarie ceva, a proclama. ♦ A se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obtine un titlu, un grad sau un post. 4. Tranz. Fig. A ajuta, a intretine cu mijloace materiale o institutie, o persoana etc. ♦ Refl. A-si castiga existenta; a se intretine singur. 5. Refl. A se tine in picioare. ♦ Fig. (Rar) A se mentine pe pozitie; a rezista. – Din lat. sustinere, fr. soutenir (dupa tine).
CON2, conuri, s. n. 1. Suprafata descrisa de o dreapta care se deplaseaza sprijinindu-se pe o curba inchisa imobila si pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric marginit de o asemenea suprafata si de un plan. 2. (Geogr.; in sintagmele) Con vulcanic = forma de relief conica cat un munte, constituita in urma eruptiilor vulcanice, din lava, cenusa etc. Con de dejectie = forma de relief in evantai, rezultata din acumularea materialului transportat de torenti acolo unde se micsoreaza panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumina = manunchi de raze care pleaca dintr-un punct luminos si cade pe o suprafata. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numerosi solzi lemnosi, care reprezinta florile mascule sau femele. – Din fr. cone.
CULEGE, culeg, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strange cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva cazut in mizerie, oferindu-i mijloace de trai si adapost. ♦ Fig. A dobandi, a obtine, a capata. A culege aplauze. 2. A ridica, a strange ceva de pe jos. 3. A aduna laolalta; a colectiona. ◊ Expr. Alege pana culege, se spune despre cineva foarte pretentios, care, tot alegand, ramane cu partea cea mai proasta. 4. A aduna din casete literele necesare si a le aseza in culegar; a zetui. ◊ Masina de cules = masina cu ajutorul careia se executa operatiile de culegere si de turnat litere (monotip) sau randuri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere.
CUMSECADE adj. invar. (Adesea adverbial) 1. (Despre oameni) Cu purtari bune; de treaba, onest, cinstit. 2. Care este asa cum se cuvine, cum se cere, cum trebuie; potrivit, bun. – Cum + se + cade.
CURSA2, curse, s. f. 1. Dispozitiv de diferite forme pentru prinderea animalelor salbatice; teren anume pregatit pentru ca animalul care paseste in limitele lui sa fie prins; capcana. 2. Fig. Mijloc viclean pentru a prinde pe cineva spre a-l demasca sau pentru a-i face rau; uneltire, manevra. ◊ Expr. A intinde (sau a pune) cuiva o cursa (sau cursa) = a cauta sa ademeneasca pe cineva pentru a-l prinde sau pentru a-l da de gol. A atrage (pe cineva) in cursa = a momi, a ademeni, a ispiti. A cadea (sau a se prinde) in cursa = a intra intr-o mare incurcatura. – Cf. alb. kurthe.
CURARIZARE s. f. Administrare de curara la animalele folosite pentru experienta sau ca tratament la om in caz de convulsii, in tetanos, spasme laringiene etc. – Din curara.
A (se) ridica ≠ a (se) aseza, a (se) injosi, a cadea, a scadea, a (se) scufunda
A cadea ≠ a rezista, a (se) ridica, a supravietui, a tine
Ascensiune ≠ cadere, coborare, decadenta, decadere, declin, regres
Cadere ≠ ascensiune, inaltare, marire
Inaltare ≠ cadere
Marire ≠ cadere, micsorare, reducere, scadere
AGATA vb. 1. a (se) atarna, a (se) prinde, a (se) spanzura, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acrosa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgreptana, (reg.) a (se) tagarta, (prin Munt.) a (se) atagarta, (Transilv.) a (se) imprinde. (~ ceva in cui.) 2. a se apuca, a se atarna, (reg.) a se tagarta. (Se ~ de crengi ca sa nu cada.) 3. v. fixa.
ALUNECA vb. 1. a se da, a luneca. (~ pe gheata.) 2. v. deplasa. 3. (inv. si pop.) a scapata. (~ si cade.)
ANCHETA vb. (JUR.) a cerceta, a instrui, (livr.) a instrumenta. (A ~ un caz.)
APARTE adv., adj. 1. adv. v. separat. 2. adj. v. anumit. 3. adj. deosebit, distinct, separat, special. (Un capitol ~ din lege.) 4. adj. deosebit, particular, special, specific, sui generis. (Are un gust ~.) 5. adj. deosebit, individual, neobisnuit, singular, special, (livr.) insolit. (Un caz ~.) 6. adj. v. ales.
APLECA vb. I. 1. a atarna, a cadea, a (se) cobori, a (se) culca, a (se) curba, a (se) inclina, a (se) incovoia, a (se) indoi, a (se) lasa, a (se) pleca, (inv. si pop.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (inv.) a (se) inchina. (Crengile se ~ de rod.) 2. v. povarni. 3. v. stramba. II. (Mold., Bucov., Transilv. si Ban.) a i se ciumurlui. (A mancat ceva si i s-a ~.)
ASEZA vb. 1. a sta, a sedea, (pop.) a se pune. (Te rog sa te ~ pe scaun.) 2. v. culca. 3. a poposi. (Calatorul s-a ~ la umbra unui copac.) 4. a lua, a pune. (L-a ~ pe genunchi.) 5. a pune, (reg.) a alipui. (~ cana pe masa.) 6. v. stabili. 7. v. posta. 8. v. amplasa. 9. v. depune. 10. v. cadea. 11. v. aranja. 12. v. asterne. 13. v. pune. 14. v. potrivi. 15. v. aranja. 16. (pop. si fam.) a (se) capatui, a (se) rostui. (S-a ~ si el la casa lui.) 17. (fam. fig.) a se asterne, a se pune. (Se ~ pe carte, pe invatatura.)
ASTERNE vb. 1. v. culca. 2. v. depune. 3. v. cadea. 4. a aseza, a intinde, a pune. (~ fata de masa.) 5. v. pune. *6. (fam. fig.) a se aseza, a se pune. (Se ~ pe carte, pe invatatura.)
ATARNA vb. 1. v. agata. 2. a se agata, a se apuca, a se prinde, a se tine, (pop.) a se anina, (reg.) a se tagarta. (Se ~ de crengi ca sa nu cada.) 3. a spanzura, a sta. (Pe perete ~ un tablou.) 4. a cadea, a curge, a spanzura. (Parul ii ~ pe spate.) 5. v. apleca. 6. a depinde, (inv.) a spanzura. (Totul ~ de el.)
BAIE s. 1. v. imbaiere. 2. v. cada. 3. baie de soare v. plaja.
BRODI vb. v. aranja, cadea, intampla, nimeri, pica, potrivi, ticlui.
BURAU s. v. cascada, cataracta, cadere de apa.
CADA s. 1. baie, vana, (inv. si pop.) scaldatoare, (inv. si reg.) scaldatura, (Mold., Bucov. si Transilv.) feredeu, (Transilv., Ban. si Mold.) scalda, (prin Transilv.) siroada. (A intrat in ~ sa se imbaieze.) 2. v. zacatoare.
CALITATE s. 1. v. insusire. 2. insusire, natura. (~ unui lucru.) 3. v. valoare. 4. insusire, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de pret.) 5. v. nivel. 6. v. dar. 7. (pop.) mana. (Faina de ~ a doua.) 8. titlu. (Are ~ de inginer.) 9. autoritate, cadere, competenta, drept, indreptatire, (inv.) volnicie. (Nu am ~ sa ma pronunt.) 10. v. functie.
CASCADA s. (GEOGR.) cataracta, cadere de apa, (pop.) saritoare, sipot, urlatoare, (reg.) duruitoare, (prin Ban.) burau, (Transilv. si Maram.) sarita, (prin Ban. si Transilv.) saritura, (inv.) povornitoare.
caz s. 1. v. situatie. 2. v. intamplare. 3. v. imbolnavire. 4. (GRAM.) (inv.) cadere. (E la ~ul acuzativ.)
cazA s. v. casuta, compartiment, despartire, despartitura.
cadea vb. 1. a pica. (Statueta a ~ de pe etajera.) 2. v. prabusi. 3. a pica, a se prabusi, a se pravali, a se rasturna, (rar) a se poticni. (Calul a ~ la pamant.) 4. a se prabusi, a se pravali. (Apa ~ de la inaltime, formand o cascada.) 5. a scapa. (Ii ~ painea din mana.) 6. a sari. (I-au ~ patru nasturi de la haina.) 7. v. lasa. 8. a se aseza, a se asterne, a se depune, a se lasa, a pica. (A ~ bruma peste campii.) 9. a da. (A ~ o ploaie zdravana.) 10. v. apleca. 11. v. atarna. 12. a esua, a pica. (A ~ la examen.) 13. a muri, a pieri. (A ~ la datorie.) 14. a se nimeri, a pica, a se potrivi, (pop.) a se brodi. (Sarbatoarea a ~ intr-o sambata.) 15. v. veni. 16. v. cuveni. 17. v. trebui. 18. v. putea. (Se ~ ca noi sa stam pasivi?) 19. v. reveni.
cadea vb. v. afla, arunca, azvarli, fi, gasi, napusti, navali, precipita, repezi, sari, situa, tabari, veni, zvarli.
