Rezultate din textul definițiilor
MONOPOL, monopoluri, s. n. 1. Drept exclusiv al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva; dominatie intr-un domeniu, intr-una sau mai multe ramuri economice. ♦ (Pop.) Rachiu fabricat de o intreprindere care detine un monopol (1). 2. Privilegiu exclusiv, de drept si de fapt, pe care il poseda un individ, o intreprindere sau un organism public de a fabrica, de a vinde sau de a exploata anumite bunuri sau servicii. ♦ Intreprindere mare sau uniune de intreprinderi care concentreaza in mana lor productia si desfacerea unor produse importante, cu scopul stabilirii unor preturi mari si al obtinerii unor profituri ridicate. 3. Fig. Drept exclusiv pe care si-l aroga cineva. – Din germ. Monopol, fr. monopole.
A CONSIDERA consider tranz. 1) (de obicei, urmat de o propozitie complementara) A gasi de cuviinta; a gandi; a crede; a socoti. ◊ Considerand ca... avand in vedere ca... 2) A aprecia printr-o judecata; a socoti; a crede. Consideram acest fapt drept o incalcare flagranta a legii. 3) (persoane) A desemna printr-un calificativ, de obicei depreciativ; a califica; a numi; a face; a taxa; a eticheta. 4) (persoane) A trata cu consideratie; a pretui; a aprecia. 5) A supune unei analize; a analiza; a cerceta; a studia; a investiga. /<fr. considerer, lat. considerare
INAMOVIBILITATE s.f. faptul, dreptul de a fi inamovibil. [Cf. fr. inamovibilite].
OPTIUNE s. f. 1. faptul, dreptul de a (putea) alege intre doua sau mai multe lucruri, posibilitati etc. 2. conditie existenta in unele tranzactii comerciale, potrivit careia i se acorda cumparatorului un termen in care el poate definitiva tranzactia sau poate renunta la ea, pe cand pentru vanzator obligatia ramane ferma. (< fr. option, lat. optio)
EROIC, -A, eroici, -ce, adj. Care tine de erou, caracteristic eroilor, cu calitati de erou; p. ext. maret, grandios. ♦ (Despre opere literare, artistice) Care are drept subiect faptele unor eroi. [Pr.: -ro-ic] – Din fr. heroique, lat. heroicus.
PROPRIU, -IE, proprii, adj. 1. Care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se da unui lucru sau unei fiinte spre a le deosebi de alte lucruri sau fiinte din aceeasi categorie si care se scrie cu initiala mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De baza, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.
OPTIUNE, optiuni, s. f. 1. faptul sau dreptul de a alege din doua sau mai multe lucruri, posibilitati etc. pe acela sau pe aceea care iti convine; alegere. ♦ Spec. Alegere, in temeiul unui drept, intre doua sau mai multe situatii juridice. ◊ drept de optiune = a) drept acordat cuiva de a-si alege cetatenia (de obicei in cazuri de stabilire in alt stat); b) drept acordat cuiva de a accepta o mostenire sau de a renunta la ea. 2. Conditie stipulata uneori in tranzactiile comerciale, potrivit careia o parte contractanta, care isi asuma obligatii ferme, acorda celeilalte parti, pentru un anumit termen, dreptul de a alege intre diferitele conditii ale contractului sau chiar dreptul de a renunta la tranzactie. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. option, lat. optio, -onis.
dreptATE, (rar) dreptati, s. f. Principiu moral si juridic care cere sa se dea fiecaruia ceea ce i se cuvine si sa i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaste drepturile fiecaruia si de a acorda fiecaruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau dupa) dreptate = dupa lege, cum se cuvine, in mod just, pe drept, echitabil. Pe buna dreptate = pe drept cuvant, in mod intemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate savarsita cuiva; a recunoaste dreptul cuiva intr-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi intemeiat in ceea ce spune sau in ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaste ca ceea ce spune sau face (cineva) este intemeiat, indreptatit, just. ♦ (Pop.) Judecata. – Din dreptatate (inv. „dreptate” < drept + suf. -atate).
ADEVERINTA ~e f. Dovada scrisa prin care se adevereste un drept, un fapt. ~ de salariat. /a adeveri + suf. ~inta
FABULATIE ~i f. 1) rar v. AFABULATIE. 2) Figura retorica care consta in prezentarea unor fapte imaginare drept reale. /<fr. fabulation, lat. fabulatio, ~onis
PROPRIU, -IE adj. 1. Care apartine cuiva in mod exclusiv; personal. ◊ Amor propriu = sentiment al propriei demnitati, constiinta valorii proprii. 2. Caracteristic, particular. 3. Indicat, bun pentru... 4. (Despre un cuvant sau un termen) Care reda precis ideea de exprimat. ◊ Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri; op. figurat) Prim, de baza, natural. [Pron. -priu. / < lat. proprius, cf. fr. propre].
PROPRIU, -IE adj. 1. care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. 2. caracteristic, particular. 3. care este bun, indicat pentru... 4. (despre cuvinte, stil etc.) care reda exact notiunea sau ideea ce trebuie exprimata. ♦ ~-zis = de fapt; la drept vorbind. ♦ (despre sensuri) prim, de baza. (< lat. proprius, fr. propre)
ADEVERINTA, adeverinte, s. f. Dovada scrisa de recunoastere a unui fapt, a unui drept. – Adeveri + suf. -inta.
INAMOVIBILITATE s. f. faptul, calitatea sau dreptul de a fi inamovibil. – Din fr. inamovibilite.
CONFABULATIE f. Stare psihica patologica, manifestata prin tendinta de a prezenta drept reale unele fapte sau realitati imaginare; mitomanie. [Sil. -ti-e] /<fr. confabulation
PROPRIU ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care apartine unei persoane; individual. ◊ Nume (sau substantiv) ~ nume dat unei fiinte sau unui lucru pentru a le deosebi de alte fiinte sau lucruri. 2) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronuntare ~e. 3) Care este in concordanta deplina; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Sens ~ sens initial, de baza. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre
FABULATIE s.f. 1. Figura retorica prin care se reda ca real ceva imaginar; prezentare a unor fapte, intamplari imaginare drept reale sau posibile. 2. Povestire alegorica; (p. ext.) povestire cuprinsa intr-o opera literara; afabulatie. [Gen. -iei, var. fabulatiune s.f. / cf. fr. fabulation, lat. fabulatio].
ADEVERINTA, adeverinte, s. f. Dovada scrisa de recunoastere a unui fapt, a unui drept; chitanta, recipisa. – Din adeveri + suf. -inta.
Alcithoe (sau Alcathoe), una dintre fiicele lui Minyas, preschimbata de Dionysus in liliac, drept pedeapsa pentru faptul ca le-a interzis sclavelor ei sa participe la serbarile date in cinstea zeului.
Charybdis, fiica monstruoasa a lui Poseidon si a lui Gaea, care salasluia odinioara pe coasta Siciliei, in apropiere de Messina. Lacoma si nesatioasa din fire, Charybdis se spunea ca ar fi devorat cirezile lui Heracles, fapt pentru care, drept pedeapsa, a fost lovita de trasnetul lui Zeus si transformata intr-un monstru marin. Charybdis inghitea de trei ori pe zi apa marii si o data cu ea, navele corabierilor nesabuiti care s-ar fi aventurat prin partea locului. Insusi Odysseus era sa fie inghitit de ea, dar a scapat ca prin minune de moarte, agatindu-se de ramurile unui smochin care se afla la intrarea pesterii unde statea ascuns monstrul. In fata Charybdei, de cealalta parte a strimtorii care despartea Italia de Sicilia, se afla un alt monstru, Scylla (v. si Scylla).
Cyclopes, fiinte fabuloase, reprezentate ca niste uriasi cu un singur ochi in frunte. Ciclopii erau de mai multe categorii: existau ciclopi uranieni (Arges, Brontes si Steropes) – nascuti din Uranus si Gaea, – ciclopi pastori (v. Polyphemus) care populau coastele Siciliei si, la sfirsit, ciclopii faurari, ajutoarele lui Hephaestus. Acestia din urma lucrau in muntele Aetna, alaturi de zeul faurar, arme pentru oameni si pentru zei. Au fost ucisi de Apollo (v. si Apollo), drept razbunare pentru faptul ca au lucrat trasnetul cu care Zeus l-a ucis pe Asclepius.
BANUI, banuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimti; a intrevedea o anumita situatie, o anumita solutie etc. 2. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte (rele); a suspecta. 3. Intranz. (Reg.) A se supara pe cineva; a-i face mustrari. 4. Intranz. (Reg.) A regreta, a se cai. – Din magh. banni.
MOSTENIRE, mosteniri, s. f. faptul de a mosteni. 1. drept de succesiune; (concr.) totalitatea bunurilor ramase de la o persoana decedata si intrate in posesiunea altcuiva; p. restr. bun obtinut prin drept succesoral. 2. Fig. Patrimoniu cultural, bunuri morale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generatie la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, insusiri care se transmit ereditar. – V. mosteni.
DOCUMENT, documente, s. n. 1. Act prin care se adevereste, se constata sau se preconizeaza un fapt, se confera un drept, se recunoaste o obligatie. 2. Text scris sau tiparit, inscriptie sau alta marturie servind la cunoasterea unui fapt real actual sau din trecut. – Din fr. document, lat. documentum.
EXEMPLU ~e n. 1) Obiect care serveste drept orientare pentru reproducere sau pentru imitatie; fason; mostra; model. ◊ A da (sau a fi) ~ a da sau a servi drept model de urmat. 2) fapt concret care ilustreaza o teza; pilda. 3) Model ideal care intruneste caracterele esentiale ale unui grup de obiecte sau fenomene similare; tip. /<fr. exemple, lat. exemplum
PILDA ~e f. 1) Ceea ce poate servi drept invatatura; model; exemplu. 2) fapt concret care ilustreaza o teza; exemplu. ◊ De ~ de exemplu. 3) Pedeapsa sau masura care poate servi drept avertisment si altora. 4) rar Invatatura expusa in forma alegorica; povestire moralizatoare. ◊ A vorbi in ~e (sau childuri) a vorbi facand aluzii; a vorbi cu subintelesuri. /<ung. pelda
DOCUMENT s. n. 1. inscris prin care se atesta un fapt, se confera un drept, se recunoaste o obligatie etc. 2. text, inscriptie, fotografie etc. care poate servi la cunoasterea mai temeinica a unui eveniment, a unui fapt istoric sau actual. (< fr. document, lat. documentum)
FABULATIE s. f. 1. prezentare a unor fapte sau intamplari imaginare drept reale sau posibile; (p. ext.) minciuna. 2. povestire alegorica. 3. afabulatie. (< fr. fabulation, lat. fabulatio)
POSESIUNE s. f. 1. faptul de a poseda (1); drept de stapanire asupra unui lucru. 2. colonie1 (2). 3. delir in care bolnavul afirma ca in corpul sau s-a instalat o alta fiinta. (< fr. possession, lat. possessio)
BANUI, banuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimti. Banuiam ca n-am s-o mai gasesc (SADOVEANU). 2. Tranz. A intrezari ceva. Se uita mereu pe ferestre, acolo unde banuia prin intunerec arbori (DUMITRIU). 3. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte rele; a suspecta. 4. Intranz. (Reg.) A se supara pe cineva; a-i face mustrari. Asa a trebuit sa se intample si n-ai cui banui (CREANGA). 5. Intranz. (Reg.) A regreta. Da ia seama ce iubesti, Nu cumva sa banuiesti (JARNIK-BIRSEANU). – Magh. banni.
2) contest si -ez, a -a v. tr. (lat. con-testari, a lua ca martur. V. a-, de- si pro-test, testimoniu). Refuz a recunoaste un drept, neg existenta unui fapt: a contesta cuiva un drept. V. intr. Disput, discut: contestara mult timp.
FABULA, fabulez, vb. I. Tranz. A imagina fapte, intamplari etc. prezentandu-le drept reale sau posibile; p. ext. a minti. – Din fr. fabuler.
DATA1 ~e f. 1) Timpul precis cand s-a produs sau urmeaza sa se produca un fapt, un eveniment. ~ istorica. 2) Indicatie a acestui timp pe un act. 3) la pl. fapte concrete cunoscute care servesc drept punct de plecare pentru cercetarea unei probleme sau pentru a trage o concluzie. ~e stiintifice. /<fr. date
ELIGIBILITATE s. f. 1. faptul de a fi eligibil. 2. drept de a fi ales intr-o functie sau intr-un organ reprezentativ. (< fr. eligibilite)
PENAL, -A I. adj. referitor la infractiuni sanctionate cu pedepse. ♦ drept ~ = ramura a stiintei dreptului care studiaza normele juridice cu caracter represiv; cod ~ = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infractiunile si stabilesc sanctionarea lor; fapt ~ = infractiune. II. s. n. drept penal. (< fr. penal, lat. poenalis)
INTRUZIUNE, intruziuni, s. f. 1. faptul de a (se) introduce fara drept intr-o societate, intr-o functie etc. 2. Proces de patrundere si de solidificare a magmei in crapaturile scoartei terestre sau de-a lungul suprafetelor cu rezistenta slaba. ♦ (Concr.) Corp de roci formate in urma acestui proces. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. intrusion.
EXPROMISIUNE s.f. Substitutie de debitori in dreptul roman, care se caracteriza prin faptul ca nu exista o intelegere prealabila intre debitori. [Pron. -si-u-. / < lat. expromissio, fr. expromission].
DOCUMENT s.n. Act, dovada scrisa prin care se atesta un fapt, se confera, se recunoaste un drept, o obligatie etc. ♦ Scrisoare, lucru (text, inscris, inscriptie, fotografie, monument etc.) care poate servi la cunoasterea mai temeinica a unui eveniment, a unui fapt istoric sau actual. [< lat. documentum, cf. fr. document, it. documento].
QUIPROQUO s.n. 1. (Liv.) Intervertire, confuzie de persoane sau lucruri. 2. (Teatru) Incurcatura produsa din faptul ca un personaj este luat drept altul. [Pron. cvi-pro-cvo. / < fr. quiproquo, cf. lat. quid pro quo].
EXPROMISIUNE s. f. substitutie de debitori in dreptul roman, care se caracteriza prin faptul ca nu exista o intelegere prealabila intre debitori. (< lat. expromissio, fr. expromission)
QUIPROQUO [CVI-PRO-CVO] s. n. 1. intervertire, confuzie de persoane sau lucruri. 2. (teatru) incurcatura comica produsa de faptul ca un personaj este luat drept altul. (< fr. quiproquo, lat. quid pro quod, unul pentru altul)
MERITA, merit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de rasplata sau de pedeapsa potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul sa primeasca o rasplata (buna sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ♦ A justifica, a indreptati pretuirea, interesul sau grija care i se acorda. ♦ Spec. (Despre marfuri, obiecte de schimb) A justifica pretul cerut; a face, a valora. – Din fr. meriter.
DETERMINA, determin, vb. I. Tranz. 1. A conditiona in mod necesar, a servi drept cauza pentru aparitia sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotari (o data, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza insusirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (in vederea repartizarii acestora in categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva sa ia o anumita hotarare. 4. (Despre cuvinte sau propozitii) A preciza sensul altui cuvant sau altei propozitii. Adverbele determina verbele pe care le insotesc. – Din fr. determiner, lat. determinare.
A URMARI ~esc tranz. 1) (fiinte) A tine mereu in campul vizual, mergand pe urma. ~ hotul. 2) A privi cu atentie. ~ o emisiune. 3) (despre ganduri, sentimente, imagini etc.) A preocupa in permanenta si complet; a obseda; a stapani. 4) A supune unor observatii (cu gandul); a examina. ~ cursul evenimentelor. 5) jur. (persoane sau fapte) A supune prevederilor legii. 6) A avea drept scop. ~ instituirea unui cenaclu. /urma + suf. ~ari
CULISA s.f. 1. Parte a scenei situata inapoia decorurilor. ♦ (Fig.; la pl.) Ceea ce se ascunde inapoia unui fapt, unui eveniment; dedesubturile unei situatii. 2. Scobitura dreapta in care aluneca o piesa mobila; ghidaj; (p. ext.) piesa care aluneca de-a lungul acestei scobituri. ♦ Partea mobila a unui instrument de suflat din alama. [< fr. coulisse].
jelerie s.f. (inv.) faptul de a locui un loc fara drept de proprietate.
RESTITUTIO IN INTEGRUM (lat.) restituite integrala – Repunerea unei persoane in starea anterioara uni fapt juridic care i-a lezat un drept. In sens generic, in mod obisnuit, repararea totala a unor prejudicii materiale sau morale aduse cuiva.
POSESIUNE, posesiuni, s. f. 1. faptul de a poseda (1); stapanire a unui lucru; dreptul de a se folosi, de a dispune de ceva. 2. (Inv.) Proprietate (de pamant); mosie. 3. Tara slab dezvoltata, lipsita de independenta, stapanita de un stat mai puternic; colonie. [Pr.: -si-u-. – Var.: posesie s. f.] – Din fr. possesion, lat. possessio, -onis.
NEAMESTEC s. n. faptul de a nu se amesteca; principiu de drept international care interzice unui stat sau unui grup de state sa se amestece in treburile interne ale altui stat. [Pr.: ne-a-] – Ne- + amestec.
SUBIECTIV, -A adj. 1. Care considera constiinta individuala drept baza a tot ce exista; care neaga faptul ca la baza senzatiilor se afla obiecte reale, independente de om. 2. Care are un caracter personal, partinitor, lipsit de obiectivitate. 3. (Gram.) Propozitie subiectiva (si s.f.) = propozitie subordonata care indeplineste functiunea de subiect al propozitiei regente. [Pron. -bi-ec-. / cf. lat. subiectivus, fr. subjectif].
MOTIVA vb. tr. a expune, a arata motivele unui fapt, ale unei actiuni; a justifica. ◊ a servi drept cauza pentru... (< fr. motiver)
SUPOZITIE ~i f. 1) Parere bazata pe fapte aparente; prezumtie; presupunere; ipoteza. 2) log. Enunt care serveste drept premisa ipotetica pentru alte enunturi. [G.-D. supozitiei] /<fr. supposition
MOTIVA vb. I. tr. A expune, a arata motivele unui fapt, ale unei actiuni etc.; a justifica. ♦ A servi drept cauza pentru...; a pricinui. [< fr. motiver, it. motivare].
PRAGMATIC, -A adj. 1. Referitor la pragmatism; bazat pe pragmatism. ♦ (Peior.) Care ia drept criteriu al adevarului valoarea practica. 2. Bazat pe studierea faptelor. 3. (Ist.) Pragmatica sanctiune = lege care emana de la parlament sau de la suveran, cu privire la o importanta problema laica sau religioasa. [Cf. fr. pragmatique, lat. pragmaticus < lat., gr. pragma – afacere].
PRAGMATIC, -A I. adj. 1. care urmareste aspectul practic, utilitatea; (peior.) care ia drept criteriu al adevarului valoarea practica. 2. bazat pe studierea faptelor. ♦ ~ a sanctiune = lege care emana de la parlament sau de la suveran, cu privire la o importanta problema laica sau religioasa. II. s. f. parte a semioticii care studiaza modul in care omul intelege si foloseste semnele. (< fr. pragmatique, lat. pragmaticus, gr. pragmatikos, /II/ engl. pragmatics)
SUCCESIUNE s. f. 1. insiruire, sir de persoane, de lucruri, de fapte etc. 2. (jur.) mostenire. ◊ avere lasata ca mostenire. 3. transmitere a puterii politice, faptul de a succede unui predecesor. 4. transmitere a unor drepturi si obligatii ale unui stat catre alt stat. 5. (biol.) inlocuirea in timp a unei unitati de vegetatie prin alta. (< fr. succession, lat. successio)
EXEMPLU, exemple, s. n. 1. Ceea ce serveste drept model, ceea ce serveste pentru a ilustra ceva; persoana care, prin calitatile sale, poate servi drept model; pilda. ◊ Expr. A da (sau a fi) exemplu = a se purta astfel incat sa trezeasca si in altii dorinta de a-l imita, a constitui un model demn de urmat. A da de (sau ca) exemplu = a atrage atentia asupra unor persoane, a unor lucruri etc., pentru a indemna pe altii sa le imite. A urma exemplul (cuiva) sau a lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept) exemplu = a imita (pe cineva sau ceva) 2. Caz sau fapt tipic care intruneste caracteristicile unei categorii intregi, citat pentru a lamuri, a sprijini o idee, o demonstratie. ◊ Loc. adv. De exemplu = de pilda, bunaoara. [Pr.: eg-zem-] – Din fr. exemple, lat. exemplum.
GAJ ~uri n. 1) Obiect de valoare lasat sau luat drept garantie; amanet; zalog. 2) (in jocurile de societate) Obiect depus de un jucator care pierde cu drept de a fi rascumparat prin executarea unei pedepse. 3) fig. fapt care reprezinta o garantie; asigurare. ~ de fidelitate. /<fr. gage
PRESUPUNERE, presupuneri, s. f. faptul de a presupune; ceea ce este admis in mod prealabil drept posibil, real, adevarat; supozitie, ipoteza, presupus, presupozitie. – V. presupune.
DIPLOMA ~e f. 1) Document prin care se certifica faptul ca o persoana are o calificare profesionala ce ii da dreptul sa poarte un anumit grad sau titlu. 2) Document de distinctie pentru merite deosebite obtinute de un participant la un concurs sau la o expozitie. 3) ist. Act prin care se acorda sau se recunostea un drept sau un privilegiu. /<fr. diplome, lat. diploma
DOCUMENT ~e n. 1) Act scris prin care se atesta un fapt (identitatea, nasterea, casatoria etc.), se confera sau se recunoaste un drept. 2) Marturie scrisa sau tiparita (text, inscriptie, fotografie etc.) care serveste la cunoasterea sau adeverirea unui fapt istoric. /<fr. document, lat. documentum
NATURALIZARE s.f. 1. Actiunea de a (se) naturaliza si rezultatul ei; (spec.; jur.) obtinerea cetateniei unui stat pe baza recunoasterii unui drept special; incetatenire; naturalizatie. 2. Forma de adaptare a organismelor, caracterizata prin faptul ca un grup de indivizi devin capabili sa traiasca intr-un mediu nou; aclimatizare. [< naturaliza].
AUTORITAR, -A, auroritari, -e, adj. Caruia ii place sa uzeze (si uneori sa abuzeze) de dreptul de a comanda, de a da dispozitii; care gaseste satisfactie in faptul de a fi ascultat. Om autoritar. ♦ Care impune ascultare, care nu admite replica. Atitudine autoritara. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.
DECADERE, decaderi, s. f. faptul de a decadea; declin, regres. ♦ Degradare morala; declasare, depravare. ♦ Decadere din drepturi = lipsire a unei persoane de unele din drepturile sale civile sau politice ca urmare a savarsirii anumitor infractiuni. – V. decadea.
SAMAVOLNICIE, samavolnicii, s. f. faptul de a actiona dupa bunul plac, nesocotind si incalcand vointa si drepturile altora; act samavolnic. – Samavolnic + suf. -ie.
DIRECT2 adv. 1) Fara inconjur; de-a dreptul. 2) In mod nemijlocit. ◊ A fi ~ raspunzator a raspunde personal de anumite fapte. /<fr. direct, lat. directus
NOTARE s.f. 1. Actiunea, faptul de a nota; notatie. 2. Mentiune in cartea funciara cu privire la drepturile reale imobiliare inscrise in ea. [< nota].
CAPITIS DEMINUTIO (lat.) restrangerea capacitatii juridice – Expresie din dreptul roman care indica initial completa degradare din drepturile juridice a unui cetatean roman si deci radierea din registrele censului, fapt care ducea automat la sclavie. Incepand cu sec. 5 i. Hr. expresia se foloseste si pentru alte forme de degradare juridica (pierderea cetateniei, a dreptului de a depune marturie etc.).
PROVOCA, provoc, vb. I. Tranz. 1. A atata, a intarata, a incita pe cineva (sfidandu-l); spec. (Jur.) a aduce pe cineva (prin acte de violenta, lezarea demnitatii sau alte fapte ilicite) intr-o stare de surescitare favorabila comiterii unei infractiuni. 2. A avea drept urmare; a determina, a constitui, a cauza, a prilejui, a pricinui. ♦ Spec. A produce intentionat un eveniment, un proces, un fenomen; a starni. 3. A chema, a invita pe cineva sa participe la o competitie, la o intrecere. – Din fr. provoquer, lat. provocare.
CORIANDRU, coriandri, s. m. Planta erbacee anuala din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, cu miros patrunzator si fructe in forma de globulete, bogate in uleiuri eterice, fapt pentru care semintele uscate se intrebuinteaza in industria farmaceutica, a parfumurilor sau drept condiment (Coriandrum sativum). [Pr.: -ri-an-] – Din ngr. koriandron.
PERPENDICULARITATE s. f. faptul sau insusirea de a fi perpendicular (1); pozitie perpendiculara; relatie care exista intre doua drepte sau planuri care formeaza intre ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. – Din fr. perpendicularite.
POZITIVISM s. n. 1. Curent filozofic din sec. XIX-XX care respinge filozofia ca reprezentare teoretica generalizata a lumii, sustinand ca se bazeaza numai pe faptele verificabile experimental. ◊ Pozitivism logic = neopozitivism. ♦ Curent in stiintele juridice care admite numai existenta dreptului pozitiv, practic. 2. Interes exagerat pentru problemele practice. – Din fr. positivisme.
DOVADA, dovezi, s. f. 1. fapt sau lucru care arata, demonstreaza ceva; proba convingatoare, marturie. ◊ Loc. adv. Ca (sau drept) dovada = ca semn ca..., pentru a dovedi ca... ◊ Loc. vb. A da dovada de... = a dovedi, a vadi, a arata, a manifesta. ♦ Spec. Proba juridica. 2. Act, document prin care se adevereste ceva; adeverinta. – Din dovedi (derivat regresiv).
A DENEGA deneg tranz. inv. 1) (fapte, fenomene, afirmatii) A declara ca neadevarat; a tagadui; a nega; a contesta; a dezminti. 2) (drepturi ale unei persoane) A pune la indoiala. /<lat., it. denegare, fr. denier
AUTONOMIE s. f. 1. (fil.) faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria vointa. 2. drept de a se guverna sau administra prin organe proprii, in anumite domenii, in cadrul unui stat condus de o putere centrala. ◊ autoconducere. 3. distanta maxima pe care o poate parcurge o nava sau timpul maxim de zbor al unui avion (elicopter) fara refacerea plinurilor de combustibil. 4. calitate a unui cuvant de a avea un sens lexical deplin. (< fr. autonomie, lat. autonomia)
CERTIFICAT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirma exactitatea unui fapt, autenticitatea unui inscris sau in care se atesta o anumita calitate, in vederea valorificarii unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegator = (in unele state) act prin care se constata inscrierea unui cetatean, in listele electorale si pe baza caruia acesta isi exercita dreptul la vot. Certificat prenuptial = certificat medical eliberat celor ce vor sa se casatoreasca, prin care se atesta ca starea sanatatii acestora este corespunzatoare pentru intemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.
COMPLEMENTAR, -A adj. Care intregeste un lucru, un fapt etc.; care complineste, completeaza; intregitor. ◊ Unghi complementar = unghi care formeaza impreuna cu altul un unghi drept; culori complementare = culori care prin suprapunere dau culoarea alba. // s.f. (Mat.) Una dintre cele doua submultimi ale unei multimi mai mari. [Cf. fr. complementaire].
OPTIUNE s.f. 1. faptul sau posibilitatea de a opta, de a alege intre doua sau mai multe lucruri; (spec.) drept al cuiva de a-si alege cetatenia; optare. 2. Conditie existenta in unele tranzactii comerciale, potrivit careia i se acorda cumparatorului un termen in care el poate definitiva tranzactia sau poate renunta la ea, pe cand pentru vanzator obligatia ramane ferma. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. option, lat. optio].
PROCLAMA, proclam, vb. I. Tranz. 1. A anunta ceva in mod solemn si oficial; a aduce la cunostinta publica (printr-o proclamatie) un fapt de mare importanta si de interes general. 2. A acorda cuiva in mod oficial un titlu, un drept, o calitate. ◊ Refl. Colonia s-a proclamat independenta. 3. A crea, a institui, a stabili, a introduce. 4. A sustine ceva deschis, cu convingere; a afirma cu tarie. – Din fr. proclamer, lat. proclamare.
SATISFACTIE ~i f. 1) Sentiment de multumire provocat de implinirea unei dorinte. 2) fapt care produce multumire; motiv care satisface. 3) Act prin care se face dreptate sau se obtine un drept. ◊ A cere (sau a da) ~ a) a cere (sau a face) dreptate; b) a provoca sau a accepta o provocare la duel. [G.-D. satisfactiei; Sil. -ti- e] /<lat. satisfactio, ~onis, fr. satisfaction
BARNUTIU, Simion (1808-1864, n. Bocsa, jud. Salaj), om politic si ginditor roman. Fruntas al Revolutiei de la 1848-1849 din Transilvania; vicepresedinte al Adunarii Nationale de la Blaj din 3-5/15-17 mai 1848, unde a rostit un discurs celebru, in care cerea egalitatea in drepturi a romanilor cu celelalte nationalitati. Dupa infringerea Revolutiei a emigrat in Moldova (1851), unde a activat ca profesor de filozofie si drept public al Univ. din Iasi. A sprijinit domnia lui Al. I. Cuza si politica de reforme a acestuia („dreptul public al romanilor”). A introdus predarea in limba romana a filozofiei, in Transilvania. A promovat kantianismul, fapt care a favorizat deschiderea gindirii filozofice romanesti catre stiinta si atitudine critica („Psihologia empirica si logica”, „Metafizica”).
PLATA, plati, s. f. 1. faptul de a plati o suma de bani datorata; achitare. ♦ Sistem, mod dupa care se plateste. 2. Suma de bani data cuiva pentru munca depusa, drept contravaloare a unui obiect cumparat, a folosintei unui lucru etc. 3. Rasplata (morala) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsa care se da cuiva pentru fapte rele. ◊ Expr. A-si lua plata = a-si primi pedeapsa cuvenita. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde stie, unde-i place. A lasa (pe cineva) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lasa in voia sortii, a lasa in pace. – Din sl. plata.
IPOTECA s.f. drept real care greveaza un imobil, un teren etc. al carui proprietar l-a dat ca garantie creditorului sau; faptul de a ipoteca. [Cf. fr. hypotheque, lat. hypoteca, gr. hypoteke].
CONTA, Vasile (1845-1882, n. Ghindaoani, jud, Neamt), filozof roman. Prof. univ. de drept civil la Iasi. Autorul unui sistem filozofic materialist, cuprinzand o teorie senzualist-empirista a cunoasterii, o analiza evolutionista a faptului biologic, o teorie de determinismului universal, numit „fatalism” aplicata si fenomenelor psihice si sociale („Bazele metafizicii”, „Teoria ondulatiunii universale”, „Teoria fatalismului”). Sub influenta lui A. Compte si H. Spencer a sustinut posibilitatea sociologiei ca stiinta („Originea speciilor”).
GRESEALA, greseli, s. f. fapta, actiune etc. care constituie o abatere (constienta sau involuntara) de la adevar, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (si care poate atrage dupa sine un rau, o neplacere); eroare; (concr.) ceea ce rezulta in urma unei astfel de fapte, actiuni etc. ◊ Loc. adv. Fara greseala = perfect. Din greseala = fara voie, involuntar, neintentionat. – Gresi + suf. -eala.
DOMENIU, domenii, s. n. 1. Proprietate funciara feudala intinsa, care a stat la baza societatii medievale in Europa Apuseana. 2. Sector al unei stiinte, al unei arte; sfera de activitate. 3. (Mat.) Multime de puncte situate pe o dreapta, pe o suprafata, in spatiu, caracterizata prin aceea ca pentru fiecare punct exista o vecinatate a lui cuprinsa in multime si prin faptul ca oricare pereche de puncte din multime se pot uni printr-o linie poligonala cuprinsa in acea multime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de masura. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium.
SANCTIUNE s.f. (Jur.) 1. faptul de a sanctiona; sanctionare; confirmare, intarire a unui act de catre o autoritate superioara celei care l-a efectuat. ♦ Aprobare, intarire, confirmare. 2. Pedeapsa, osanda. ♦ (In dreptul international) Sistem de masuri cu caracter de pedeapsa luate contra partii care nu respecta obligatiile asumate printr-o conventie. [Cf. fr. sanction, lat. sanctio].
ABUZ, abuzuri, s. n. 1. Incalcare a legalitatii; (concr.) fapta ilegala. ◊ Abuz de putere = delict savarsit de cineva prin depasirea atributiilor sale. Abuz de incredere = inselaciune care consta din insusirea ilegala, instrainarea sau refuzul de restituire a unui obiect incredintat spre pastrare sau spre utilizare. Abuz de drept = delict care consta in exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului sau social-economic. 2. Intrebuintare fara masura a unui lucru; exces. ◊ Loc. adv. Prin abuz = abuziv, exagerat. 3. (Rar) Eroare care consta din exagerarea unui fapt, a unei pareri etc. – Din fr. abus, lat. abusus.
RAZA ~e f. 1) Fascicul ingust de lumina care porneste de la o sursa de lumina sau de la un obiect stralucitor. ~e solare. ◊ O ~ de speranta fapt pozitiv care, desi, neinsemnat, da curaj. 2) la pl. fiz. Flux de particule sau de energie a oscilatiilor electromagnetice; radia-tie electromagnetica. ~e Rontgen. 3) mat. Segment de dreapta care uneste un punct al circumferintei cercului sau al suprafetei sferei cu centrul acestora. 4) Limita pana la care se extinde ceva. ~ de influenta. 5) Fiecare dintre fofezele unei vartelnite. [G.-D. razei] /<lat. radia
CERE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obtine ceva, pentru a-l convinge sa-ti indeplineasca o dorinta. ◊ Expr. A cere voie sa... = a starui (pe langa cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obtine permisiunea sa... 2. A face unei fete propuneri de casatorie; a peti. 3. A cersi. 4. A pretinde ceva in baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteala (sau cont, inv., seama) = a pretinde de la cineva lamuriri, satisfactie etc. (in urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la raspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face sa fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea cautare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.
A MISTIFICA mistific tranz. 1) (fapte, adevaruri etc.) A denatura in mod intentionat, prezentand ca veritabil; a prezenta intr-o lumina seducatoare, dar falsa. 2) (persoane) A induce in eroare; a face sa ia un adevar drept neadevar (recurgand la diferite mijloace necinstite); a insela; a amagi; a pacali. /<fr. mystifier, it. mistificare
A SUNA sun 1. intranz. 1) A produce un sunet zuruitor. Clopotelul suna. ◊ Suna a gol a scoate sunete inabusite, caracteristice unui vas desert. A-i ~ (cuiva) doagele a fi batran si ramolit. A-i ~ cuiva scandura, a-i ~ cuiva ceasul (mortii sau de vesnicie) a-i veni cuiva vremea sa moara. 2) A se face auzit. Valea suna. ◊ A-i ~ cuiva la (sau in) urechi a starui in auzul cuiva; a-si aminti obsesiv (un fapt). A nu-i ~ (cuiva) bine la ureche a nu-i placea cuiva ceea ce aude. 3) (despre urechi) A produce falsa senzatie a unui sunet ascutit si prelung. Imi suna urechea dreapta. 4) rar (despre persoane) A scoate (dintr-un instrument muzical) sunete armonice; a canta. ~ din bucium. 5) A fi formulat in cuvinte; a glasui. 6) reg. A intra in legatura telefonica; a telefona. 2. tranz. A anunta ceva cu ajutorul unor sunete speciale. ~ alarma. ~ desteptarea. /<lat. sonare
STALP ~i m. 1) Element de constructie, lung si gros, din lemn, din metal sau din beton armat, care, pus vertical, serveste pentru a sustine ceva. ~ de gard. ~ de telegraf. ◊ A sta ~ a sta drept si nemiscat. ~ de cafenea se spune despre o persoana care isi petrece timpul mai mult prin cafenele. A pune (sau a tintui) la ~ul infamiei (sau rusinii) a condamna in public faptele urate ale cuiva. ~ de hotar stalp care indica o granita. 2) fig. Persoana care constituie un sprijin pentru cineva sau ceva. ~ii societatii. ◊ ~ul casei sustinatorul (capul) familiei. /<sl. stlupu
UZ, uzuri, s. n. 1. faptul sau posibilitatea de a folosi ceva; intrebuintare, folosire; folosinta. ◊ Loc. vb. A face uz de... = a (se) folosi de... ◊ Expr. Scos (sau iesit) din uz = care nu (se) mai foloseste. 2. Spec. (Jur.) dreptul de a se folosi de un lucru care este proprietatea altuia. 3. Uzanta, obicei. 4. (Inv.) Comportare, maniera. – Din lat. usus, it. uso.
tartor (-ri), s. m. – 1. Seful demonilor si al duhurilor rele in general. – 2. Demon. – 3. Instigator, autor, protagonist al unor fapte rele. – Var. inv. si Mold. tartar. Gr. τάρταρος (Murnu 55), partial prin intermediul sl. tartaru. Modificarea vocabulismului pare a se datora unei analogii cu martor (ar trebui sa se porneasca de la *tartar, caci tartar reprezinta pronuntia mold.). – Der. tartorita, s. f. (diavolita; autoarea unei fapte rele). Tartacot, s. m. (spiridus pitic si rau in basme) poate fi si el o deformare a lui tartar, ca cea din tatar, cf. tatarca „tataroaica”. Bg. tartor, pe care Conev 107 il da drept etimon al rom., ar putea proveni din rom.
SIR, siruri, s. n. 1. Grup, multime de fiinte sau de lucruri dispuse in succesiune, desfasurate in linie (dreapta); rand, sirag (1). ◊ Loc. adv. si adj. In sir = in rand unul dupa altul. ♦ Sirag (2). ♦ (Inv.) Rand scris sau tiparit. ♦ Lant de munti; masiv muntos. ♦ Dara formata de un lichid care se prelinge pe ceva. 2. Succesiune de fapte, evenimente, unitati de timp etc. Sir de intamplari. ◊ Loc. adj. si adv. In sir = pe rand, succesiv, neintrerupt, necontenit. 3. Desfasurare continua si regulata, inlantuire logica a ideilor, a faptelor intr-o expunere, intr-o relatare; fir. ◊ Loc. adj. si adv. Fara sir = lipsit de legatura logica, incoerent. 4. (Mat.) Multime infinita, ordonata, ale carei elemente pot fi puse in corespondenta cu multimea numerelor naturale. – Refacut dupa sire (pl. lui sira).
TRANSMITE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunostinta cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emitator de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face sa ajunga la altul, a trece din om in om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoana la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiatii, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiatii, unde etc.) a trece dintr-un loc in altul; a se propaga. 5. A comunica o miscare de la o masina la alta sau de la un organ al unei masini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere.
PROTEST, proteste, s. n. 1. faptul de a protesta; opozitie hotarata, manifestare energica impotriva unei actiuni considerate ca nejusta. ◊ Nota de protest = comunicare scrisa prin care un guvern ia atitudine impotriva unui act savarsit de guvernul altei tari si considerat contrar tratatelor sau normelor de drept international. 2. (In economia capitalista) Act public prin care organele judecatoresti constata neplata la scadenta a unei polite. [Pl. si: (inv.) protesturi] – Postverbal al lui protesta.
adevara (-verez, -at), vb. A confirma, a sustine, a intari justetea unui fapt. – Var. adeveri. < Lat. *addeverāre, cf. it. avverare, fr. averer, sp. averar. Var. este astazi forma cea mai curenta. Der. adevarat, adj. (conform cu adevarul, autentic, veritabil); adeverinta, s. f. (adevar, dovada); adeveritor, adj. (care adevereste); adeveritor, s. m. (in dreptul vechi, 12 boieri desemnati sa cerceteze si sa judece orice pricina la care se considera necesara o examinare de experti); neadevarat, adj. (fals, mincinos).
CONDITIE s. f. 1. imprejurare, fapt etc. care ofera cadrul pentru aparitia unui fenomen. 2. (biol.) ~tii de mediu = totalitatea factorilor in care sunt obligate sa traiasca organismele. 3. clauza (a unei intelegeri, a unei conventii). 4. (jur.) eveniment viitor si nesigur de care depinde nasterea sau stingerea unui drept. 5. situatie sociala a cuiva. ♦ ~ fizica = nivel superior al pregatirii fizice a unui sportiv. (< fr. condition, lat. conditio)
TRANSMISIUNE s. f. 1. faptul de a transmite; transmitere. 2. comunicare intre un post emitator si un post receptor de telegrafie, telefonic sau radiofonic; emisiune radiofonica. ◊ (mil.; pl.) trupe specializate in executarea si asigurarea legaturilor prin radio, telefon etc. 3. (jur.) trecere a unui lucru, a unui drept unei alte persoane. (< fr. transmission, lat. transmissio)
REDUCTIE, reductii, s. f. 1. faptul de a reduce. ♦ (Concr.) Copie in mic a unui obiect. ♦ (Concr.) Piesa de legatura intre tuburi sau tevi cu diametre diferite. 2. (Med.) Reducere (2). 3. (Jur.; in forma reductiune) Restrangere prin hotarare judecatoreasca, dupa moartea unei persoane, a liberalitatilor facute de ea prin incalcarea drepturilor unor mostenitori. [Var.: reductiune s. f.] – Din fr. reduction, lat. reductio, -onis.
COMUNITATE (‹ fr., lat.) s. f. 1. faptul de a fi comun mai multor lucruri sau fiinte; posesiune in comun. ◊ (Dr.) C. de bunuri = regim al bunurilor sotilor, in temeiul caruia bunurile dobandite cu titlu oneros in timpul casatoriei apartin, cu exceptiile prevazute de lege, ambilor soti, care au deopotriva, dreptul de a le administra si de a dispune de ele. 2. Grup de oameni cu interese, credinte sau norme de viata comune; totalitatea locuitorilor unei localitati, ai unei tari etc. ◊ C. lingvistica = grup de oameni care comunica intre ei folosind acelasi idiom (limba, dialect, grai). 3. Ansamblu de organisme vegetale si animale intre care se stabilesc relatii de existenta si interactiune.
ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arata un fapt, o obligatie, identitatea cuiva etc. ◊ Act de acuzare = concluzie scrisa intocmita de organele judiciare spre a dovedi vinovatia cuiva. 2. Manifestare a activitatii umane; actiune, fapta, fapt. ◊ Expr. A lua act (de ceva) = a declara in mod formal ca a luat cunostinta (de ceva). A face act de prezenta = a aparea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politete. A face un act de dreptate = a recunoaste meritele si drepturile unei persoane nedreptatite. ♦ Rezultatul unei activitati constiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde catre realizarea unui scop. 3. Diviziune principala a unei opere dramatice, reprezentand o etapa in desfasurarea actiunii. – Din lat. actum, fr. acte.
ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arata un fapt, o obligatie, identitatea cuiva etc. ♢ Act de acuzare = concluzie scrisa, intocmita de organele judiciare si servind ca baza de dezbateri la un proces. 2. Manifestare a activitatii umane; actiune, fapt. ♢ Expr. A lua act (de ceva) = a declara in mod formal ca a luat cunostinta (de ceva). A face act de prezenta = a aparea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politete. A face un act de dreptate = a recunoaste meritele si drepturile unei persoane nedreptatite. ♦ Rezultat al unei activitati constiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde catre realizarea unui scop. 3. Diviziune mai mare in desfasurarea actiunii unei opere dramatice. – Lat. lit. actum (fr. acte).
Hecate, divinitate misterioasa, identificata adeseori cu Artemis. Era fiica lui Perses si a Asteriei. La inceput, Hecate era considerata drept o divinitate binevoitoare, care impartea oamenilor felurite binefaceri: prosperitate, victorie, succese etc. Mai tirziu ea trece drept o divinitate care cirmuieste lumea subpaminteana si, in aceasta calitate, este protectoarea vrajilor, a descintecelor si a tuturor manifestarilor legate de magie. Statuia ei, infatisind o femeie cu trei capete, se afla la toate raspintiile drumurilor – locuri socotite prin excelenta potrivite pentru magie – fapt pentru care era denumita si Trivia.
PENAL, -A, penali, -e, adj. (Despre dispozitii cu caracter de lege) Care are un caracter represiv, care se ocupa de infractiuni si prevede pedepsele care trebuie aplicate. ◊ drept penal (si substantivat, n.) = ramura a stiintei dreptului care se ocupa de normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblu principalelor norme juridice care definesc infractiunile si stabilesc sanctionarea lor. Proces penal sau actiune penala = actiune in justitie pornita impotriva unui infractor cu scopul de a obtine pedepsirea lui potrivit legilor in vigoare. fapt penal = infractiune. Sanctiune penala = pedeapsa prevazuta de legile penale. Clauza penala = clauza prin care partile unui contract evalueaza anticipat daunele ce se cuvin creditorului in caz de neexecutare, executarea cu intarziere sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale. – Din lat. poenalis, fr. penal.
TRANSMISIUNE, transmisiuni, s. f. I. faptul de a transmite. 1. Trecere a energiei, a radiatiilor, a undelor dintr-un loc in altul, fara deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonica. ♦ Trupe (sau unitati etc.) de transmisiuni = trupe specializate in executarea si asigurarea legaturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) Trecere a unui bun, a unui drept de la o persoana la alta. II. (In forma transmisie) Ansamblu de organe de masini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul carora se transmite miscarea de la un organ de masina la altul sau de la o masina la alta. [Pr.: -si-u-, – Var.: transmisie s. f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis.
PROTEST, proteste, s. n. 1. faptul de a protesta; manifestare energica impotriva unei actiuni considerate ca nejusta; opozitie hotarata; (concr.) act scris prin care se exprima o asemenea manifestare; protestatie. ◊ Nota de protest = act prin care un guvern dezaproba un act savarsit de guvernul altei tari si considerat contrar tratatelor sau normelor de drept international. 2. Act public prin care organele judecatoresti constata neplata la scadenta a unei polite. – Din protesta (derivat regresiv).
EGALITATE, egalitati, s. f. 1. faptul de a fi egal, stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Situatie in care mai multi participanti realizeaza acelasi numar de puncte in cadrul aceluiasi concurs. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor si tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri, prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. (Mat.) Relatie intre doua sau mai multe cantitati, elemente, termeni etc. egali; expresie a acestei relatii, scrisa cu ajutorul semnului egal (2). – Din fr. egalite.
CONSTIINTA s. f. 1. forma cea mai evoluata, proprie omului, de reflectare psihica a realitatii obiective prin intermediul senzatiilor, perceptiilor si gandirii, sub forma de reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. ◊ gandire, spirit. 2. faptul de a-si da seama; intelegere. ♦ ~ sociala = ansamblul conceptiilor etc. unei societati ca reflectare a vietii ei materiale; ~ de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ♦ proces de ~ = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale; mustrare de ~ = remuscare. 4. libertate de ~ = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. (< fr. conscience, lat. conscientia)
CONSTIINTA s.f. 1. Forma cea mai inalta, proprie omului, de reflectare a realitatii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- si al vietii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzand senzatii, perceptii, reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. 2. faptul de a-si da seama; intelegere. ◊ Constiinta sociala = viata spirituala a societatii ca reflectare a vietii ei materiale; constiinta de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ◊ Proces de constiinta = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale.; mustrare de constiinta = remuscare. 4. Libertate de constiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. [Pron. -sti-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, dupa stiinta].
TRANSMISIUNE s.f. 1. faptul de a transmite; transmitere. 2. Comunicare intre un post emitator si un post receptor de telegrafie, telefonie sau radiofonie; emisiune radiofonica. ♦ (la pl.) Ansamblul mijloacelor tehnice de legatura utilizate de unitatile militare in timpul operatiilor. ◊ Trupe de transmisiuni = trupe specializate in executarea si asigurarea legaturilor prin radio, telefon etc. 3. (Jur.) Trecere a unui lucru, a unui drept unei alte persoane. [Pron. -si-u-, var. transmisie s.f. / cf. fr. transmission, lat. transmissio].
CONVENTIONALISM s.n. 1. Caracterul a ceea ce este convetional. 2. (Lit.; arte) Tendinta de supunere la regulile general acceptate, fara o percepere proprie, realista a faptelor; prezenta masiva in opera de arta a unor elemente de continut sau de expresie devenite clisee; lipsa unei viziuni estetice-ideologice proprii. 3. Conceptie filozofica de tip pozitivist, potrivit careia axiomele geometrice, ca si legile stiintei sunt simple simboluri sau conventii create de oamenii de stiinta din considerente de comoditate a gandirii, in mod arbitrar. ♦ Conventionalism moral = teorie care considera morala drept rezultat al conventiei, al acordului dintre indivizi asupra a ceea ce este bine sau rau. [Pron. -ti-o-. / < fr. conventionnalisme].
EGALITATE s.f. 1. faptul de a fi egal; silarea, egalizarea retribuirii muncii, a trebuintelor si consumului personal al membrilor societatii. ♦ Stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Rezultat constituit dintr-un numar egal de puncte realizat de mai multi participanti la o competitie; situatie in care exista un asemenea rezultat. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor, tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. 3. Grupare a doua expresii matematice legate prin semnul egal (=). [Cf. fr. egalite, lat. aequalitas].
CADERE, caderi, s. f. faptul de a cadea. 1. Deplasare, miscare de sus in jos, coborare spre pamant (ca efect al gravitatiei). Caderea corpurilor. ♦ Lasare in jos a unui lucru care continua sa fie in parte sustinut. ♦ Deplasare a unui organ din pozitia sa normala. Caderea muschilor. 2. Desprinderea unei parti componente dintr-un organism. 3. Rasturnare a unui corp; surpare. 4. Fig. Ocupare, cucerire. Caderea Cartaginei. 5. Fig. Insucces, nereusita. 6. (In expr.) Cadere de apa = cascada, cataracta. 7. (In expr.) Cadere de acord = ajungere la o intelegere. 8. Competenta, drept.
PRADA, prazi, s. f. 1. faptul de a prada; pradare, jefuire, jaf; devastare. 2. (Concr.) Totalitatea bunurilor materiale si (in trecut) a persoanelor luate de cel care prada (mai ales in timp de razboi). ◊ Loc. vb. (Inv.) A face prada = a prada. 3. Persoana prinsa, rapita, ajunsa in puterea cuiva. ◊ Expr. Prada (sau prada) cuiva = la discretia, in stapanirea unei persoane sau a unui sentiment, a unei idei, a unei porniri. 4. Vietate care serveste ca hrana animalelor salbatice carnivore sau pasarilor rapitoare; p. ext. vanat; p. gener. orice poate servi drept hrana vietuitoarelor. ◊ Pasare de prada = pasare rapitoare. 5. (Reg.) Risipa, cheltuiala inutila. – Lat. praeda.
CADERE, caderi, s. f. faptul de a cadea. 1. Deplasare, miscare de sus in jos a unui lucru, coborare spre pamant sub efectul gravitatiei. ◊ Cadere de apa = diferenta de nivel intre doua puncte ale unui curs de apa; (concr.) masa de apa care cade de la o oarecare inaltime; cascada, cataracta. ♦ Lasare in jos a unui lucru care continua sa fie in parte sustinut. ♦ Deplasare a unui organ din pozitia sa normala. Caderea muschilor. ** Diferenta dintre valorile pe care le ia o marime in doua puncte diferite. Cadere de potential. ** (Med.; in sintagma) Cadere de tensiune = coborare a tensiunii arteriale sub limita normala. 2. Desprindere a unei parti componente dintr-un organism. 3. Rasturnare a unui corp; surpare. 4. Fig. Ocupare, cucerire. Caderea Cartaginei. 5. Fig. Insucces, nereusita. 6. Competenta, drept. Nu e in caderea lui sa ma judece. 7. Nereusita, esec. – V. cadea.
VALOARE s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)
