APROBA, aprob, vb. I. Tranz. A incuviinta o actiune, o parere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeasi parere cu cineva; a rezolva in mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare.

PARERE, pareri, s. f. 1. Opinie, punct de vedere; conceptie, idee, credinta. ◊ Expr. A fi de parere = a crede, a socoti, a considera. A(-si) da cu parerea (ori cate o parere) = a opina; a crede, a considera, a aprecia. A fi de aceeasi parere (cu cineva) = a fi de acord (cu cineva). A fi de alta parere = a crede altceva, a nu fi de acord. Parere de bine = bucurie, satisfactie, multumire. Parere de rau = mahnire, cainta, regret, invidie. 2. Iluzie, inchipuire. ◊ Loc. adv. Intr-o parere = intr-o doara; la intamplare. ♦ (Concr.) Aratare, nalucire, vedenie, fantoma. ◊ Expr. O parere de... = o cantitate infima de... – V. parea.

STRUNA, strune, s. f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc. care se intinde pe unele instrumente muzicale si produce, prin vibrare, sunete; coarda. ◊ Expr. A canta (sau a bate) cuiva in struna (sau in struna cuiva) = a fi de aceeasi parere cu cineva pentru a-i castiga simpatia, favoarea; a lingusi pe cineva. 2. Sfoara bine intinsa, facuta din fire elastice si rasucite, destinata sa tina intinsa panza ferastraului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge struna = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leaga carligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a fraului care inconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei. ◊ Expr. A tine (pe cineva) in struna = a infrana, a tine din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocosului = numele a doua plante erbacee cu frunzele ovale si flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.

A SE INVOI ma ~iesc intranz. pop. 1) A ajunge la o intelegere; a cadea de acord; a se intelege; a conveni. 2) A fi de aceeasi parere; a se declara de acord. ~ cu spusele cuiva. 3) A se intelege bine; a trai in buna intelegere; a se impaca. /in + voie

UNANIM ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care exprima un acord complet; acceptat de toti membrii unei colectivitati; comun; general. Decizie ~a. 2) la pl. (despre persoane) Care au aceeasi opinie; de aceeasi parere. /<fr. unanime

aproba (aprob, aprobat), vb. – A incuviinta ceva, a fi de aceeasi parere cu cineva; a rezolva in mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. Lat., it. approbare (sec. XIX). – Der. (din fr.) aprobativ, adj.; aprobator, adj.; dezaproba, vb.

APROBA, aprob, vb. I. Tranz. A incuviinta o actiune, o parere etc.; a fi de acord, de aceeasi parere cu cineva. ♦ A consimti in mod oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea. ◊ Expr. (Refl.) Se aproba, formula (scrisa) prin care o autoritate rezolva favorabil o cerere etc. – Lat. lit. approbare.

UNANIM, -A, unanimi, -e, adj. Acceptat, impartasit de toti, care exprima un acord total; care cuprinde pe toti sau apartine tuturor; fara exceptie, general. ♦ (La pl.) Care au aceeasi parere, a caror parere coincide. – Din fr. unanime.

trihi, trihesc, vb. IV (reg.) a se potrivi, a avea aceeasi parere.

UNANIM, -A adj. Acceptat, impartasit de toata lumea, de toti; general. ♦ (Despre adunari, colective) Care are aceeasi parere (in totalitatea membrilor sai). [< fr. unanime, cf. lat. unanimus < unus – unu, animus – suflet].

ACORD, acorduri, s. n. 1. Intelegere, consimtamant la ceva. ♦ Expr. A fi de acord sa... = a se invoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeasi parere (cu cineva). A cadea de acord = a ajunge la o intelegere deplina (cu cineva). De acord! = bine! ne-am inteles! (Pleonastic) De comun acord = in perfecta intelegere. 2. Conventie (internationala) care stabileste relatiile reciproce dintre parti, privind drepturile si indatoririle lor. 3. (In expr.) (Plata sau salariu) in acord = (sistem de remunerare) in raport cu cantitatea de produs realizat. Acord progresiv = plata muncii in proportie crescanda, in raport cu depasirea normei. ♦ (Concr.) Suma data sau primita ca plata in acord. 4. Expresie gramaticala care stabileste concordanta (in persoana, numar, gen sau caz) intre cuvinte legate prin raporturi de determinare. 5. Sonoritate rezultata din reunirea a cel putin trei sunete, formand o armonie. – Fr. accord.

A IMPARTASI ~esc tranz. 1) (ganduri, idei etc.) A face cunoscut (pentru a gasi sprijin spiritual sau moral). Sa-ti ~esc unele impresii. 2) (bucurii, necazuri etc.) A suporta impreuna; a imparti. Au ~it aceeasi soarta. 3) (pareri, opinii etc.) A primi ca bun; a accepta; a admite. ~este opiniile lui. 4) rel. A supune ritualului de impartasanie; a cumineca; a griji. /in + partas

cobace (-e), s. f. – 1. Coliba. – 2. Dependinte. – Var. (Trans.) cobase. Sb. kobaca (Densusianu, Hateg, 56; DAR). In Banat si Trans. de Sud. Din aceeasi familie par a face parte mai multe cuvinte, a caror legatura exacta este greu de definit: cobilcer (var. cobilser), s. n. (Banat, scrumiera); cobilteata, s. f. (cotet de gaini), pe care DAR il pune in legatura cu germ. Kobel „coliba”; cobirlau, s. n. (cotet de gaini; vizuina de urs); cobirna, s. f. (coliba); cobilete (var. copilet), s. n. (nisa, firida; colt, ungher). Poate sint in legatura cu coliba (vezi cuvintul), prin intermediul unei metateze a radicalului lor comun, cobil-.

plocat (plocate), s. n. – Cuvertura, patura, macat, care serveste si ca valtrap. – Var. poclad(a), plocad(a). Sl. pokladu „depus” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 60; Conev 61), cf. cladi, naclad; pentru metateza, cf. plocon. Forma placat, folosita in limbajul modern (Gib Mihaescu), este gresita, si datorata fara indoiala confuziei cu fr. plaquer. Plocau (var. poclau), s. n. (Bucov., plasa de pescuit) pare var. aceluiasi cuvint (dupa Scriban, din mag. pokhalo „pinza de paianjen”). – Cf. poclit.

prostire (prostiri), s. f. – (Mold.) Cearsaf. Rut. prostyra, sb. prostirac, din sl. prostirati „a intinde” (Cihac, II, 206). La aceeasi familie pare sa apartina prostovol, s. n. (Olt., unealta de pescar), a carui der. nu este clara, cf. sb. prostrica (Candrea), sb. pristor „plasa”. (Tiktin, urmat de Scriban, il pune in legatura cu sb. strovaliti „a dobori”). Cf. rostogol.

PARADOX, paradoxuri, s. n. 1. Enunt contradictoriu si, in acelasi timp, demonstrabil; parere (absurda) contrara adevarului unanim recunoscut; p. ext. ciudatenie; enormitate, absurditate. 2. (In sintagma) Paradox hidrostatic = faptul ca presiunea unui lichid pe fundul unui vas nu depinde de dimensiunile si de forma vasului respectiv. [Pl. si: paradoxe] – Din fr. paradoxe.

afif, adj. – Lefter, fara bani. Tc. hafif „usor”, din arab. hafῑf (DAR; Lokotsch 773). Tc. afif „cast”, propus de Roesler 588 si Seineanu, II, 9 pare a fi acelasi cuvint.

caua s. f. – Fiinta imaginara inspaimintatoare, bau-bau. Creatie expresiva de la cuvintul cau (cf. bau), care se spune uneori pentru a speria copiii. Originea onomatopeica a cuvintului a fost indicata numai de Pascu, I, 116. Dupa Cihac, II, 645, din ngr. ϰαυγᾶς „cearta”. Tiktin il deriva din lat. cave „ai grija”, opinie pe care o resping Puscariu 322 si REW 1785. In sfirsit, Puscariu, Dacor., V, 404-6 si DAR, porneste de la rut. kava „sperietoare”, care pare a avea aceeasi origine expresiva, dar care nu convine fonetic. Aceleiasi radacini expresive ii apartin cauna (var. cauni), vb. (a latra), cheuni (var. chiuni), vb. (a striga, a face zgomot), cf. scheuna, bauna.

daina (-nez, -at), vb. – (Trans.) A legana, a balansa. – Var. (Mold.) dainai. Creatie expresiva, ca dananai, bananai. Pare a fi acelasi cuvint ca dainai, vb. (Trans., a fredona). Dupa Cihac, II, 90, din pol. dindac „a legana”, ceh. dyndati „a legana”, iar dupa acelasi autor, II, 495, sensul de „a fredona” se explica prin mag. danolni. – Der. dainus, s. n. (Trans., leagan, balansoar); danius, s. n. (pista), cu numeroase var.: darnius, dirdius, dirlius, tirlius, dirdiis, derde(l)us (cf. Iordan, BF, VII, 230).

faes (-se), adj. – (Inv.) Nobil, generos, stralucit, ilustru. Mag. faj, poate prin intermediul unui der. neatestat *fajos (Puscariu, Dacor., VI, 117; Scriban). Din mag. fajt(a) provine faitos (var. haitos, haidos, faidos, haites), adj. (de neam, de vaza). Faglis, adj. (Mold., robust, frumos), pe care DAR il considera necunoscut, pare a fi acelasi cuvint; ca si faida, s. f. (Mold., gen, clasa), cf. mag. fajta „gen”. De la faida provine faidos, adj. (de neam; voinic, puternic), provine din mag. hajtos „lenes”.

ASTEROPSIE s. f. agnozie vizuala constand in imposibilitatea de localizare a obiectelor apropiate, care par plasate in acelasi plan in spatiu. (< astero- + -opsie)

PARADOX s. n. 1. enunt contradictoriu si in acelasi timp demonstrabil, parere contrara adevarului unanim acceptat; (p. ext.) ciudatenie. ◊ fapt despre care se poate demonstra atat ca este adevarat, cat si fals. 2. (fiz.) ~ hidrostatic = faptul ca presiunea unui lichid pe fundul unui vas nu depinde de dimensiunile si de forma lui. (< fr. paradoxe, gr. paradoxos)

leanca (lenci), s. f. – 1. Manta. – 2. Haina uzata. – 3. Femeie neglijenta. Rut. ljanka „haina de pinza de in”, din sl. lininu „de in” (Cihac, II, 167; Iordan, Dift., 78; DAR), cf. pol. lnjanka. Scriban deriva ultimul sens din numele de femeie (I)leana; cf. totusi, pentru evolutia semantica, buleandra, treanta, hanta, etc. Leanca, s. f. (urzitoare) pare sa fie acelasi cuvint (sensul ar fi de „alergatoare” si expresia a umbla leanca „a hoinari”). Skok 71 si DAR pleaca de la sb. lijenka „prajina de intins rufele spalate”; dar semantismul nu este convingator.

madari (-resc, -it), vb. – A mima, a momi. Origine incerta, probabil expresiva, cf. nineri. Relatia cu sl. mudleti „a intirzia” (Cihac, II, 180) este foarte indoielnica, ca si cea cu germ. maddern (Scriban). In Mold. si Trans. – Der. madaran, s. m. (increzut, infumurat); madaritura, s. f. (inv., alintare). Aceleasi intentii expresive pare sa-i apartina si mardasi (var. mardagi, mardaci), vb. (a murdari, a pata), cf. modirla.

oplean (oplene), s. n. – Fiecare din cele doua lemne transversale care leaga si sustine talpile saniei; scaun, slai. – Var. opleana. Sb., slov., ceh. oplen, rut. opleno (Tiktin). Cf. pleana, s. f. (Bucov., pana, ic; grindei; Banat, cusur), care pare a fi acelasi cuvint, poate incrucisat cu peana „ic”.

piftie (piftii), s. f. – Gelatina de carne, racituri. – Var. Banat piftui. Ngr. πηχτή, din ngr. πηϰτή „gelatina” (Cihac, II, 686), cf. tc. pihti, bg. pihtija, sb. pitija. Dupa Lokotsch 1670 din per. puhti „gelatina” care pare sa fie acelasi cuvint.

posidic (posidicuri), s. n. – 1. Plevusca, peste mic. – 2. Droaie de copii, copilaret. – 3. Fat, mormoloc. – Var. poji(r)dic, pojo(r)dic, posirdic, posildic, posindic, bosandic. Creatie expresiva, unde pos- exprima ideea de „forfot”, cf. fos-. Legatura cu mag. fosedek (Draganu, Dacor., III, 716), mag. posodek (Scriban) pare sa explice prin acelasi scop expresiv. Cf. posirca, s. f. (apa chioara), care pare sa apartina aceleiasi familii (dupa Cihac, II, 280, din sl. pozesti „a arde”, ipoteza improbabila, care se explica partial prin silinta exagerata ca din acest cuvint autorul ar face alcoolul de proasta calitate; in realitate se zice si pentru supe si bauturi nealcoolice).

pres (presuri), s. n. – Covor lung si ingust. Origine incerta. Probabil in loc de *prej, dintr-un cuvint sl. neidentificat, dar cf. sb. prezina „sort”, si opreg (Cihac, II, 285; Byhan 327; Tiktin). Cf. pregetoare (var. prigitoare, prijitoare, prejitoare), s. f. (fusta), in Trans., Bucov., care pare a fi acelasi cuvint.

tarac (-ci), s. m. – Prajina, stilp, pilon. – Var. mold. taras, taras. Mr. taraca. Tc. tarak „pieptene” (Tiktin; Lokotsch 2826), cf. ngr. ταράϰι „brida”, bg. tarak „grebla”, rus. tarak „prajina” (Vasmer, III, 77). Var. mold. se explica prin rut. taras (Candrea), pol., ceh. taras „terasare” (Cihac, II, 401; dupa Tiktin si Byck-Graur, BL, I, 24, de la pronuntarea mold. a pl. taraci). Otarac, s. m. (Olt., crevace, piesa incovoiata la scheletul luntrei) pare a fi acelasi cuvint.

tir (-ruri), s. n. – Tragere cu arma. Fr. tir. – Der. tiraj, s. n., din fr. tirage; tiralior, s. m., din fr. tirailleur. Tira, s. f. (Arg., sleahta, banda de hoti) pare sa aiba aceeasi origine, cf. fr. tire „pungasie”.

tugu interj. – Chemare, serveste mai ales pentru porci. – Var. Trans. tugule. Creatie expresiva, cf. tiugu (var. tiucu), interj. (chemare pentru pasari), cica, cicio, interj. (chemare pentru porci). Se pronunta cu virful buzelor, de unde der. tuguia, vb. (a ascuti, a face virf; a face buzele ca pentru a suge; refl., a se subtia, a avea virf), pe care Cihac, II, 537, il lega de mag. csucsozni „a face virf”; tugui, s. n. (mot, virf; pisc, culme). Tuhai, vb. (a maltrata) in Mold. pare sa fie acelasi cuvint. Tugulea, s. m., este numele unui personaj fictiv din unele povesti pentru copii.

A SE RALIA ma ~ez intranz. (despre persoane) 1) A se grupa in jurul cuiva sau a ceva pentru a actiona in comun. 2) A se alatura sustinand aceleasi idei. ~ la o parere. /<fr. rallier

dever (-ruri), s. n. – Volum al vinzarilor de marfuri. Tc. devr (Seineanu, II, 156; Lokotsch 505), cf. alb. devre, bg. devr. Cuvintul tc. pare a proveni din acelasi etimon ca daravera. Este inca frecvent.

selida (-de), s. f. – Pagina. Ngr. σελίδα (Tiktin). Sec. XVII, inv. Seligea, s. f. (captuseala pentru piei), inv., pare sa provina din acelasi cuvint, poate prin intermediul tc.

GLOMERULA, glomerule, s. f. 1. Agregat de pamant de mici dimensiuni, format prin alipirea unor particule elementare ale solului. 2. Formatie anatomica cu aspect de ghem, alcatuita din tuburi glandulare, vase de sange, nervi etc. 3. Tip de fruct format prin cresterea laolalta a mai multor fructe provenite din flori independente; tip de inflorescenta in care florile par a fi prinse la acelasi nivel de o axa. [Var.: glomerul s. n.] – Din fr. glomerule.

MATURA, maturi, s. f. 1. Obiect de uz casnic in forma unui manunchi, facut din tulpinile plantei cu acelasi nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curata o suprafata. ◊ Loc. vb. A da cu matura = a matura (1). 2. Numele a doua plante erbacee intrebuintate la confectionarea maturilor (1); a) planta bogat ramificata, cu flori verzi si violete; mei-tataresc (Sorghum vulgare); b) planta inalta pana la 2 metri, cu frunza lata si cu tulpina bogata in materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de maturi (2). 3. Planta erbacee cu tulpina ramificata, stufoasa, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosita la confectionarea maturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (In sintagma) Maturi de vrajitoare = simptom de boala la pomii fructiferi si la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii si caracterizat prin aparitia pe ramurile atacate a unor ramificatii degenerescente subtiri si dese. – Et. nec.

bicher (bicheri), s. m. – (Trans.) Pramatie, chefliu. Mag. betyar „flacau de la tara; petrecaret” (DAR). Pare a fi cuvint din aceeasi radacina primitiva ca si becher. – Der. bicheresc, adj. (chefliu); bicheri, vb. (Trans., a chefui; Mold., a trudi).

ciur interj. – Exprima zgomotul produs de un suvoi de apa. Creatie expresiva, cf. sp. chorro „siroi”. – Der. ciuroi, s. n. (suvoi), cf. Giuglea, Dacor., I, 250; ciurui, vb. (a picura, a clipoci). Apartin aceleaisi radacini siroi (var. sur(l)oi, sirloi, jirloi), s. n. (suvoi); sirui (var. siroi, surui), vb. (a picura). Ciurgau, s. n. (izvor, suvoi), din mag. csurgo (DAR), pare a face parte din aceeasi familie expresiva. Cf. Iordan, BF, VI, 181.

coplesi (coplesesc, – it), vb. – 1. A impovara, a covirsi, a napadi. – 2. A apasa, a oprima, a sufoca. Creatie expresiva, care pare a se baza pe aceeasi radacina imitativa ca pleosti „a zdrobi”; pentru valoarea expresiva a lui co-, cf. coflesi, cominji, cotropi. S-a propus ca etimon un lat. *complexare sau *complexire (Tiktin; Candrea-Dens., 391; REW 2102), care nu pare posibil, cf. Graur, BL, V, 94 si Rosetti, I, 160. Cuvint obscur, dupa Philippide, II, 708, sau poate legat de alb. kaplis „a bruma”, dupa Cihac, II, 716 si Scriban. – Der. copleseala, s. f. (aparare); coplesitor, adj. (apasator).

oara (ori), s. f. – 1. (Inv., rar) Ora, ceas. – 2. Data. – Mr., megl. oara. Lat. hōra (Densusianu, Hlr., 223; Puscariu 1213; Candrea-Dens., 1270; REW 4176), cf. alb. here (Philippide, II, 644), it., prov. ora, fr. heure, sp., port. hora. Expresia a-si veni in ori (Bucov., Trans., Banat, a-si veni in fire) pare sa aiba la baza acelasi cuvint. – Der. ao(a)re(a) (var. ao(a)ri), adv. (inv., o data; cind), cu a- adverbial, cf. alb. ahere.

priu (-ie), adj. – (Bou) patat cu alb. Origine incerta. Ar putea fi vorba de lat. prῑvus „caracteristic” (Tiktin), dar semantismul nu este clar. – Der. prian (var. prior), adj. (tarcat cu alb), pe care Cihac, II, 290 il punea in legatura in mod putin convingator cu slov. prizan „pestrit” si Scriban cu sb. prijan „prieten”. Pric, adj. (Olt., patat cu alta culoare), pare a fi var. a aceluiasi cuvint; a fost pus in legatura de Diculescu, Elementele, 457, cu gr. ποιϰίλος „pestrit”. Pentru prior, Pascu, Arch. Rom., VI, 264, propunea un lat. *priulus.

cana (canale), s. f. – Colorant vegetal extras din frunzele plantei Lavsonia inermis. – Mr. ucna. Tc. kana, kina „Lavsonia inermis” (Seineanu, II, 84; Lokotsch 867), cf. bg. kana. – Der. cani, vb. (a (-si) vopsi parul); caneala, s. f. (vopsea, mai ales de par). Puscariu 267 se gindea, pentru a cani, la un lat. *canῑre, de la canēre, semantic imposibil. Canale, s. f. pl. (planta orientala, balsamina de cultura, sau Balsamina impatiens), pare a fi pl. de la acelasi cuvint oriental.

cariie (-ii), s. f. – Urma lasata pe trup de sudoare si murdarie, jeg. Lat. *carōnia, cf. it. carogna, fr. charogne, sp. carrona (REW 1707), toate su sensul primitiv de „cadavru”. Pe linga un sens secundar natural, de „puturos” (cf. port. carronho, valenc. carronya si v. engad. karuon „lenes”, cu aceeasi evolutie a rom. „puturos”), se pare ca a existat de asemenea o confuzie cu ideea de „riie”, al carei cuvint este aproape identic, cf. sp. carronar „a cauza riia”. Intrucit sp. rona inseamna firesc si riie si „jeg”, semantismul nu ofera nici o dificultate pentru rezultatul rom.

gara (-re), s. f. (Banat) Cenusa de paie. Sb. gara (Bogrea, Dacor., IV, 816). – Aceleiasi familii ii apartine garina, s. f. (Banat, Olt., hoceag), care a insemnat probabil la origine „loc de ars in padure”, cf. sl. garanu „ars”; si gariste, s. f. (Banat, cimpie), cf. sb. gariste „loc ars”.

pohod (pohoduri), s. n. – Ocazie, motiv, ratiune. – Var. po(d)vod. Sl. povodu (Cihac, II, 284), cf. pol. powod, rus. povod. – Der. pohodnic (var. podhodnic, po(d)vodnic), s. m. (dublura, cal de rezerva; cal de parada) pare a fi der. de la acelasi cuvint, cf. sb. povodnik „hat”, pol. powodnik „cel care mina cai”, contaminat cu sl. pochoditi „a umbla”. Cuvinte inv.

PAR PARI REFERTUR (lat.) se plateste cu aceeasi moneda – Enunt similar legii mozaice a talionului.

catrinta (catrinte), s. f. – Sort, fusta din doua bucati. – Var. catrinta, cotrinta. < Origine expresiva, ca in alte cuvinte care inseamna „cirpa”, cf. treanta, fleoarta, hanta, buleandra etc. si var. cotreanta „cirpa” femeie de moravuri usoare; cu acelasi semantism ca toate cuvintele din aceasta clasa. A fost interpretat ca un der. dim. al numelui feminin Catrina (Scriban); lipseste insa explicatia semantica. Mag. katrinca, kotroncz (DAR) provine probabil din rom., ca si tig. katrinka. Cihac, II, 488, creeaza o legatura cu pol. katan(k)a „fusta”, lituan. katenka „corsaj”, care par a fi si ele dim. ale aceluiasi nume. – [1561]

ciocni (ciocnesc, ciocnit), vb. – 1. A bate, a izbi. – 2. A bate in usa. – 3. A inchina, a lovi usor paharele inainte de a bea. – 4. A tabari, a navali, a se repezi. – 5. A rezista, a se opune. – Mr. ciucaes, megl. ciucnes. Formatie spontana, plecindu-se de la cioc „zgomot produs de o izbitura”, care prezinta un paralelism perfect cu ciocani. Se considera, totusi (Cihac, II, 55; DAR; Candrea), ca trebuie sa provina din vreo forma sl. ca rus. coknuti, bg. ceknuvam; ceea ce nu pare posibil, daca se ia in consideratie aceeasi posibilitate expresiva, aplicata identic boc(a)ni si poc(a)ni. Der. ciocnas, s. m. (miner care munceste intr-o salina), cf. ciocanas, probabil prin contaminare cu ocnas; ciocneala s. f. (izbitura); ciocnet, s. f. (izbitura); ciocnitura, s. f. (izbitura).

sgarda (-arzi), s. f. – 1. Salba, colier. – 2. Curea sau cerc de metal de la gitul ciinilor. – 3. (Arg.) Cravata. – Var. zgarda. Origine necunoscuta. Explicatiile prin gard (Geheeb 37), din rut. garda „podoaba” (Puscariu, Dacor., II, 610), din alb. skardhe (cf. Rosetti, II, 122) sau din gherdan (Scriban) nu sint satisfacatoare. Rut. pare sa provina din rom. (Miklosich, Wander., 20); acelasi lucru se poate spune si despre cuvintul alb.

tertel (-luri), s. n. – Siret, snur. Tc. tirtil (Seineanu, II, 356). Terpel, s. n. (libertate mai mare data vitelor mici ca sa poata paste), pare sa fie rezultatul unei disimilatii a aceluiasi cuvint; semantic trebuie pornit de la ideea de legatura sau piedica de picioare care tine animalul legat si din care se s********e treptat, de unde si expresia a da un terpel „a slabi coarda”.

bindisi (-sesc, -it), vb. – A se preocupa, a tine seama, a lua in consideratie, a fi la curent. – Mr. bindisire. Tc. beyendi, aorist de la beyenmek „a binevoi” (Iogu, GS, VI, 338); cf. ngr. μπεγεντίζω, pe care Graur, BL, IV, 73, il considera drept sursa imediata a cuvintului rom. Mai putin probabila pare explicatia pe care o dadea mai inainte aceluiasi cuvint Seineanu, II, pe baza tc. bende „sclav”.

ciobirnac (-ce), s. n. – 1. Hirdau, ciubar. – 2. Par care serveste la transportat ciubere. Mag. csobornek „de ciubar”, de la csobor „ciubar” (Scriban, Arhiva, 1912; DAR). De la aceeasi radacina provine ciobirlac, s. n. (linguroi), care pare a fi deformare de la cuvintul anterior.

samca s. f. – 1. Nume popular al diavolului. – 2. Boala de copii, atribuita unei interventii malefice. Origine incerta. Pare sa fie sl. (bg.) samu, sama, samo „acelasi, aceeeasi” in forma dim., caz in care ar un eufemism, cf. iele, dinsele. Der. din sl. samuka „femeie” (Scriban) nu pare convingatoare. Cf. Samodiva, s. f. (duh rau, dragaica), din acelasi cuvint sl., si bg. diva „zina”; pentru comp., cf. samavolnic, samodirjet. – Der. samcuta, s. f. (nasturel, Nastartium officinale).

fulg (fulgi), s. m. 1. Mici cristale de apa care alcatuiesc zapada. 2. Pana subtire si moale. – Identitatea semantica pare a indica faptul ca este vorba de o var. de la f**c (< lat. f**ccus), cu metateza (*folcus) si cu aceeasi schimbare a finalei ca in stang, vitreg. Nu par deloc probabile ipotezele emise de Puscariu 665 si DAR, cf. REW 3554a, care pune in legatura acest cuvant cu lat. fulgere „a straluci”; de Korting 3864, din lat. fluxus; si inca si mai putin opinia lui Giuglea, Dacor., III, 626, care pleaca de la v.germ. vlugel (> germ. Flugel). – Der. fulgui, vb. (a ninge cu fulgi rari); fulguitura, s. f. (ninsoare cu fulgi rari). – [3512]

carboava (carboave), s. f. – 1. Rubla ruseasca de argint. – 2. (Inv.) Moneda rom. de 5 lei, cu efigia regelui Carol I. Rus. karbovec (Cihac, II, 40; DAR). Sensul 2, care apare la Caragiale, pare ironic. Din rus. karbovanec, dubletul carboanta, s. f. cu acelasi sens.

arzuliu, (arzulie), ad.j – Inflacarat, aprins, focos. Tc. arzulu „dornic” (DAR; Pascu, Beitrage, 14), cu semantism datorat asocierii cu arz-, de la a arde. Dupa Candrea-Dens., 78, de la arde. Probabil din acelasi cuvint tc., intr-o forma redusa *arzu, care nu ni se pare clara, deriva arzoi (var. arzui), adj. (aprins, inflacarat, pasionat), pe care DAR il deriva direct din a arde.

gimba (-b, -at), vb. – A surprinde, a lua prin surprindere. – Var. agimba, ingimba. Pare a fi rezultatul unei interpretari expresive a lui gabui, care are acelasi sens, prin intermediul unui infix nazal, sau al unei incrucisari cu radacina expresiva ging-, cf. sgimboi. Der. din lat. *camba „picior” (Philippide, II, 714; REW 1539, DAR) este incerta. – Der. gimbosi, vb. (inv., a insela; a zapaci, a nauci), este de asemenea un der. expresiv, cu suf. -osi, ca ghibosi de la ghibui (Graur, BL, IV, 106); gimboase, s. f. pl. (inselaciuni, tertipuri), cuvint pe care DAR il gloseaza gresit prin „resturi, reziduuri”, punindu-l in legatura cu sl. gąba „ciuperca”.

tij adv. – Idem, la fel. Pol. tez (Tiktin) sau mai bine sl. tizu (Cihac, II, 414; Conev 59), cu cons. finala alterata prin analogie cu pl. tiji. Este dubletul lui tiz, s. m. (persoana care poarta acelasi nume cu alta), a carui der. din tc. duz „egal” (Roesler 604) pare improbabila. – Din rom. provine bg. tizul (Capidan, Raporturile, 234).

NUMITOR, numitori, s. m. Termen al unei fractii ordinare, scris sub linia de fractie, care reprezinta impartitorul operatiei de impartire. ◊ Expr. A aduce la acelasi numitor = a) a face ca doua sau mai multe fractii ordinare sa aiba acelasi numitor; b) a impaca puncte de vedere deosebite sau a uniformiza (fara temei) pareri, tendinte, conceptii diferite. – Numi + suf. -tor.

cehadaie (-ai), s. f. – 1. Protap de plug. – 2. Persoana insolvabila sau neserioasa. – Var. ce(a)cadaie, cicat(a)ie. Mag. csagato (Puscariu, Dacor., III, 673). Rar, in Trans. de Vest. Inainte acelasi Puscariu, ZRPh., XXXI, 302 se gindea la lat. cicada, cu suf. -aie, care nu pare posibil. Acceptia 2 pare a se explica prin asemanarea sa cu cehai sau cicali.

coromisla (coromasle), s. f. – 1. Cobilita cu care se duc doua galeti in acelasi timp. – 2. La caruta, orcic. – 3. Constelatia Casiopea. – 4. (Trans.) Fata vioaie si dezinvolta. Origine incerta. Pare der. de la rus., rut. koromyslo (Cihac, II, 73); cuvintul nu este insa sl., apare numai in aceste doua limbi, si dupa Berneker 573 ar putea proveni din rom. curmezis „de-a latul, piezis”, ipoteza care de asemenea pare improbabila. Sensul 4 pare a indica o contaminare a lui coropisnita „insecta daunatoare” cu salamizdra „salamandra”; semantismul nu este insa clar pentru celelalte acceptii.

PERSISTA vb. intr. a se mentine in aceeasi stare; a dura, a dainui. ◊ a ramane ferm la o hotarare, la o parere; a starui. (< fr. persister, lat. persistere)

PERSISTA vb. I. intr. A ramane in aceeasi stare de miscare sau de repaus. ♦ A ramane ferm la o hotarare, la o parere; a starui. [P.i. persist. / < fr. persister, it., lat. persistere].

A SE STRANGE ma strang intranz. 1) (despre fiinte) A veni din toate partile, intalnindu- se in acelasi loc; a se aduna. ◊ ~ de pe drumuri a veni acasa. A i se ~ funia la par (cuiva) a ajunge la o situatie critica. 2) A se face ghem; a se ghemui; a se zgribuli; a se zgarci. ◊ A i se ~ cuiva inima a simti un sentiment puternic de tristete, de durere sau de frica. 3) (despre articole vestimentare) A se reduce in largime sau in lungime. Camasa s-a strans. 4) (despre lichide sau despre corpuri ce contin lichide) A trece in stare semisolida; a deveni mai dens; a se indesi; a se ingrosa. Glodul peste noapte s-a strans. /<lat. stringere

fara s. f. – Casta, rasa. – Mr. fara. Ngr. φαρα, cf. alb. fare (Meyer 100; Philippide, II, 641), bg. fara (Berneker 279). Pare sa provina din longob. fara (Puscariu, Dacor., VII, 293; Giuglea, Dacor., II, 396; DAR), si a fost citat ca element v. germ. in rom., nejustificat, se pare, intrucit este vorba de un cuvint imprumutat dintr-un idiom balcanic, in epoca recenta. In acelasi timp, este cuvint incert, intrebuintat de patru ori de Petru Maior, care foloseste adesea cuvinte mr. (si acesta pare a fi cazul lui fara) si o data intr-un text popular din Hateg, in care este posibil sa fie o patrundere a mr. Dupa Mladenov 660, cuvintul ar fi de origine tc.

DIVERGENTA s. f. 1. deosebire, opozitie de pareri, de conceptii etc.; (p. ext.) neintelegere, conflict. 2. proprietate a unui fascicul de radiatii pornind din acelasi punct de a-si mari sectiunea. ◊ insusire a unui sistem optic (lentila, oglinda) de a transforma fasciculele paralele sau convergente in fascicule divergente. 3. (biol.) deosebire intre indivizi, specii etc. in procesul de adaptare la conditii variate de mediu, in lupta pentru viata. 4. (mat.) proprietate a unei serii de a fi divergenta. (< fr. divergence, lat. divergentia)

licai (-aiesc, – it), vb. – A linge, a linchi. – Var. lincai, linchi, linciuri. Creatie expresiva. Alte explicatii par echivoce (din v. germ. lecchon, Diez, I, 246; din sl. lokati, Miklosich, Lexicon, 343 si Cihac, II, 171; acelasi Cihac, II, 511, pune in legatura pe linciuri cu leciu, si Scriban, cu mag. lecsegni „a plesni, a trosni”. Lui linchi ii corespunde limpi, vb. (a linge), cu var. limbi (sec. XVIII), prin confuzie cu limba. Der. li(n)cait, s. n. (lipait, lingere); lincaiala, s. f. (linsoare); linciureala, s. f. (plescaiala, balaceala). Se intilneste cu der. expresive de la lap si liorc.

bazaochi (bazaoache), adj. – 1. Nerusinat, pungas. – 2. Sasiu, care se uita crucis. Sl. bezoku „necuviincios”. Sensul 2 pare a se datora unei interpretari gresite a cuvintului, gratie consonantei sale, care il apropie de ochi. Pentru acelasi motiv, DAR si Scriban il explica prin sl. bezokij „fara ochi”; cf. REW 33.

chihai (-aesc, -it), vb. – 1. A tusi. – 2. A importuna, a deranja. Creatie expresiva, cf. chicoti; se intilneste cu alte creatii spontane de acelasi tip, cum sint: chifui, vb. (a bombani); chifti, vb. (a ride); hihai, vb. (a hohoti) etc. Sensul 2 pare a fi suferit influenta lui cehai. – Der. chihaitura, s. f. (atac de tuse).

arababura s. f. – Dezordine, incurcatura, scandal. – Var. harababura, (h)alababura. Tc. anababulla, sau ngr. ἀλλαμπάμπολλα, cu var. ἀναμπαμποῦλα si ἀναμπουμποῦλα (DAR). Pare a fi creatie expresiva, comuna si altor limbi; cf. lat. med. baburra „nebunie” (Du Cange; Castro 174), ngr. βαβοῦρα cu acelasi sens, ven. alabala „in chip confuz”, sp. zurriburri.

mica (-ci), s. f. – Fragment, farima, parcela, parte. Lat. mῑca (Puscariu 1068; Candrea-Dens., 1093; Tiktin; REW 5559), cf. it. mica, fr. mie, sp. miga. Der. din sl. migu „clipa, moment” (bg., pol. mig, sb., rus. miga), propusa de Graur, BL, VI, 156 si de Scriban, se bazeaza pe expresii ca o mica de ceas, in care mica dobindeste sensul special de „parte dintr-o ora” si pare posibila doar ca incrucisare semantica. E dubletul lui mica, s. f. (mineral in foite), din fr. (lat.) mica. Probabil acelasi cuvint este cel care s-a pastrat in expresia mici farime (var. mii farime, mii si farime), cu sensul de „bucatele”, in care mici „bucati” s-a confundat cu mici „de marime redusa”. – Cf. dumica, nimic.

armasar (armasari), s. m. – Cal mascul necastrat. Lat. armessārius, de la [equus] admissārius, cu acelasi sens (Schuchardt, Vokal., I, 141; Puscariu 126; Candrea-Dens., 93; REW 177; DAR; Phillipide, II, 631); cf. alb. harmesuar, sard. ammesardzu (Wagner 108). Forma armessārius, atestata, pare inexplicabila la Candrea-Dens., dar apare explicata in DAR. In plus, pentru trecerea lui ad- la ar- inaiante de labiala, cf. A. Ernoult, Mel. Soc. Ling., XIV (1907-8), p. 473-5. Este de asemenea posibil sa fi intervenit in acest caz analogia cu gr. χάρμα „atelaj, tractiune de cai”. REW 177 presupune ca din alb. a intrat in rom. o forma harmasar (cu s), care pare a se datora unei greseli (cf. Graur, BL, V, 86). – Din rom. provine rut. harmasar (Miklosich, Wander., 16; Candrea, Elemente, 404).

vergura (-re), s. f. – V*****a. – Mr. virghira. Lat. virgo, v******s (Koerting 10209; Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Puscariu 1860; Tiktin; REW 9364), dar fonetismul nu este clar. Puscariu propune sa se porneasca de la un lat. *virgula si Capidan, Raporturile, 553, explica mr. prin alb. v****r. Tiktin se gindeste la un paralelism cu tarm(uri), care nu pare posibil, caci in acest caz nu s-ar aplica o terminatie n. -uri. Inv., este dubletul lui v****n, adj. neol., de la acelasi cuvint lat. Der. v****nal, adj., din fr. v****nal; v****nitate, s. f., din fr. v****nite.

A SOCOTI ~esc tranz. 1) A supune unui calcul; a determina printr-un calcul; a calcula. 2) A fi de parere; a gasi de cuviinta; a gandi; a crede; a considera. 3) A pretui printr-o judecata favorabila; a aprecia; a crede; a considera. 4) A interpreta in acelasi mod; a trata intocmai. ~ ca pe un frate. 5) rar A pune pe seama (cuiva). /<lat. succutere

starui (staruiesc, staruit), vb. – 1. (Inv.) A se baza, a consista. – 2. A persevera, a continua. – 3. A permanentiza, a dura, a dainui in aceleasi conditii. – 4. (Inv.) A-si indrepta privirea, a avea in vedere. – 5. A insista, a persista, a se incapatina. – 6. A sprijini, a recomanda, a aprecia, a ocroti. Pare formatie culta, pornind de la stare, pentru a obtine cu ajutorul suf. nuantele pe care limbile romanice le indica prin intermediul pref. (Tiktin; Candrea), cf. dare si darui, tirg si tirgui etc. Apare pentru prima oara la Cantemir. In evolutia sa semantica ar fi putut sa se sprijine pe pol. staworac „a insista”, cf. ceh. starati „a insista” (Cihac, II, 363; Conev 98); dar aceasta coincidenta ar putea fi intimplatoare. Der. staruinta, s. f. (permanenta, persistenta; insistenta; perseverenta; favoare, protectie); staruitor, adj. (insistent).

toiag (-iege), s. n. – 1. Par, baston. – 2. Cirja. – 3. Bita de cioban. – 4. Cirja pastorala. – 5. Baston ca insemn de autoritate. – 6. Sceptru. – 7. Sprijin, reazem. – 8. Lovitura cu bastonul. – 9. Luminare de morti care se face de aceeasi lungime cu cel raposat. – 10. (S. f. pl.) Numele a trei stele din constelatia Orion. – Mr. tuiag(a), megl. tuiaga. Sl. (sb.) toiaga, cf. bg. tojag (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 416; Conev 65; Byck-Graur, BL, I, 14); pare cuvint oriental, cf. tc. toyaka. – Der. to(i)egi, vb. (a umbla, a cutreiera; a bate cu ciomagul).

bolborosi (bolborosesc, bolborosit), vb. – 1. A vorbi nedeslusit, a biigui, a ingaima. – 2. A gilgii. – 3. (Despre curcani) A croncani. – Var. borborosi, bolborai, bolbora. Creatie expresiva, bazata pe consonanta b-l-b (cf. bilbii, boblet) si pe ritmul ternar, cf. bic. Bol-bol apare ca imitatie a croncanitului curcanului. aceeasi consonanta intervine la ngr. βορ-βορίζω „a gilgii”, alb. belbere „a biigui”, sb. brbositi, brboriti „a vorbi repezit”, rus. balaboliti „a vorbi fara sir” (cf. Berneker 69). Din rom. pare a proveni rut. borborosy „bodoganeala”. Der. bolboroseala, s. f. (zgomot facut de ceva care bolboroseste; gilgiiala); bolborositor, adj. (care bolboroseste); bolborositura, s. f. (bolboroseala).

SUPRAOM, supraoameni, s. m. Om inzestrat cu calitati exceptionale, care realizeaza lucruri ce par mai presus de puterile omenesti. ♦ Tip de om superior, care, in conceptia lui Fr. Nietzsche, ar trebui sa apara si sa se afle fata de omul actual in acelasi raport in care se afla omul actual fata de maimuta. – Supra- + om (dupa germ. Ubermensch, fr. surhomme).

meteahna (metehne), s. f. – 1. (Inv.) Stricaciune, cusur, neplacere, neajuns, suparare. – 2. Imperfectiune, defect, lipsa, dauna, pata. Creatie expresiva, bazata pe ideea de „imperfectiune” exprimata prin aceleasi mijloace ca in metehau, cf. si matahala, metearca; finala ca in bahna, care este posibil sa fie de asemeni cuvint expresiv. Der. din sb., cr. mahana (Cihac, II, 194) nu pare posibila; cea de la beteag „bolnav” (Tiktin; Scriban) se bazeaza pe o var. beteahna, folosita de Dosoftei; dar cum inventivitatea verbala a acestui autor este cunoscuta, e vorba mai curind de o indicatie in plus asupra originii sale expresive.

spin (-ni), adj. m. – Glabru, fara par. – Mr. spin. Gr. σπάνος, de la στάνυς „lipsa de densitate” (Densusianu, Hlr., 345; Philippide, II, 14 si 733; Bezdechi, Dacor., IV, 1282; REW 8118b; Rohlfs, EWUG, 2012; Rosetti, II, 68; Sandfeld 29), cf. alb. spenk, sl. spanu. Prezenta unui intermediar lat. *spanus nu pare o ipoteza posibila si nici necesara (calabr., sicil. spanu este imprumut direct din gr.). Der. din sl. este posibila, dar se loveste de dificultatea trecerii lui an › in, care este aceeasi din cuvintele mult discutate, jupin, smintina, stina si stapin. – Der. spinatic (var. spinatec), adj. (glabru).

ALATURI adv. 1. (Local) Langa cineva sau ceva, la dreapta sau la stanga cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adj. De alaturi = vecin, invecinat. ◊ Expr. (Fam.) A nimeri (sau a fi, a merge, a calca) alaturea cu drumul = a gresi (in comportare, in pareri etc.). ♦ In alt punct decat cel vizat (dar foarte aproape de acesta). 2. (Modal) Unul langa altul, unul impreuna cu altul (sau cu altii). ◊ Loc. prep. Alaturi de... (sau, rar, cu...) = pe acelasi plan, pe langa. ◊ Expr. A fi alaturi de cineva = a fi solidar cu cineva. [Var.: alaturea adv.] – A³ + lature.

buzna adv. – Brusc, pe neasteptate in graba. – Var. busta, nabuzna. Origine necunoscuta. Ultima var. pare a indica o provenienta sl. Dupa Cihac, forma autentica ar fi busta, legata de vb. busi; DAR o pune in legatura cu mag. buszma „badaran”. Mai curind este vorba de un cuvint din aceeasi familie cu napusti; caz in care var. ar fi in loc de *napustna.

ROSTI, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunta sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunta, a-si spune parerea autorizata. ♦ Tranz. A comunica o dispozitie, un ordin, o sentinta. ♦ A se preocupa de ceva; a pregati. 4. Intranz. A infasura pe sulul din fata al razboiului de tesut portiunea de panza tesuta, desfasurand in acelasi timp o portiune corespunzatoare de urzeala de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua tesutul de cate ori rostul se micsoreaza. – Din rost.

iar adv. – 1. Alta data, din nou. – 2. La fel, de asemenea. – 3. (Conj.) Si, pe de alta parte. – 4. (Conj., inv.) Totusi, in ciuda. – 5. (Conj.) Dar, insa. – Var. iara, ar(a). Mr. iar(a), megl. ara. Pare sa provina dintr-un lat. *era (Schuchardt, ZRPh., XV, 240; G. Paris, Rom., XX, 333; Meyer-Lubke, Rom. Gramm., III, 495; Puscariu 756; REW 2886; DAR; Pascu, I, 102), cf. engad. eir, prov. er(a), v. gal. ar, cu acelasi sens; cf. si ngr. ἄρα, ἔρα. – Der. iarasi, adv. (alta data), cu -si, ca cinesi, totusi.

MALDAR, maldare, s. n. 1. Multime de obiecte de acelasi fel, ingramadite unele peste altele; p. ext. cantitate mare dintr-o anumita materie. 2. Gramada de tulpini, de plante secerate, de nuiele, de crengi etc. (legate la un loc). ♦ Gramada (nu prea mare) de fan, de paie, de iarba cosita etc. [Var.: maldur s. n.] – Et. nec.

OCNITA, ocnite, s. f. (Pop.) 1. Diminutiv al lui ocna (1). 2. Adancitura intr-o soba de zid, in cuptorul sau in peretii caselor taranesti, in care se pastreaza diferite obiecte; firida, nisa. ♦ Firida mica facuta ca element decorativ in partea exterioara a zidului unei cladiri. 3. Groapa adanca; hruba. 4. (Reg.) Schelet de pari in forma de prisma triunghiulara cu doua laturi deschise, pe care se intind cerealele cosite sau secerate ca sa se usuce; acoperis de scanduri sprijinit pe tarus, sub care se intind snopii de cereale in acelasi scop. [Pl. si: ocniti] – Ocna + suf. -ita.

parere ~i f. 1) Consideratie a unei persoane (despre ceva sau despre cineva); punct de vedere particular; judecata; opinie; pozitie; cuvant ◊ A fi de ~ a considera; a crede. A fi de alta ~ (sau a nu fi de aceeasi ~ cu cineva) a crede altfel decat cineva. ~ de bine satisfactie; bucurie. Cu ~ de rau cu regret. 2) pop. Produs al perceperii denaturate a realitatii inconjuratoare; inchipuire; iluzie. ◊ O ~ (de) ceva abia sesizabil. Intr-o ~ intr-un mod neserios. [G.-D. parerii] /v. a (se) parea

jaca (jeci), s. f. – Saculet, traista. Mag. zsak „sac”. Este dublet al lui jaf si al lui sac. Aceleiasi familii ii apartin jascau, s. n. (Trans., Mold., sac), din mag. zsacsko, dim. al cuvintului anterior; jechila, s. f. (saculet, traista; obiecte ale ciobanului), probabil cu suf. -ila (der. propusa de DAR, din germ. Sackel, pare putin probabila).

babalic (babalici), s. m. – 1. Batrin, mos neputincios. – 2. Stilp, par. – Var. babaluc, bubuluc. Megl. babaloc. Tc. babalik „parinte”, titlu de reverenta (Seineanu, II, 31), cf. bg. babaluk „bunic”. Var. se inteleg mai ales pentru sensul 2. Expresia din babaluc „din totdeauna”, care se foloseste in Banat (DAR), reprezinta sb. babaluk, de aceeasi provenienta.

urdoare (-ori), s. f. – Secretie depusa pe marginea pleoapelor, puchin. Origine incerta. Pare a fi lat. odōrem cu r propagat ca in calabr. orduri, „miros”; sensul primitiv de putoare, s-ar fi confundat cu cel de „murdarie”. Dupa Puscariu, Conv. lit., XXXIX, 303 (cf. Puscariu 1828; Tiktin; REW 4187), dintr-un lat. *horridōrem, der. putin convingator (fr. ordure, it. ordura nu pot reprezenta aceeasi forma). Chiar dupa Puscariu, Dacor., V, 410, de la un lat. *udor, putin clar. Legatura cu urdina „a avea diaree” (Cihac, II, 440) nu este posibila. – Der. urduros, adj. (puchinos).

zapsi (-sesc, -it), vb. – A prinde, a surprinde. Origine incerta. Pare a fi sb. zabusiti „a afla, a gasi” caz in care este dubletul lui zapusi. Aceasta der., semnalata deja de Philippide, Principii, 17, ar fi mai convingatoare daca s-ar confirma forma zapsi, mentionata de acest autor si care nu apare in dictionare. Apropierea de zapt (Iordan, BF, II, 195), interesanta, suscita aceeasi indoiala fonetica. Der. de la a gajbi (Tiktin) sau din letonul zapstit „a prinde” (Scriban) nu este convingatoare.

bircii (-iesc, it), vb. – A murdari, a minji. – Var. zbircii (cu der.). Sb. brkati, bg. barkam „a amesteca” (Scriban). Pentru var., cf. sb. zbrka „dezordine”. – Der. birciiala, s. f. (actiunea de a murdari; munca murdara). Probabil de aceeasi origine este cuvintul zbirci, interj., cu care copiii indica o greseala la joc, si der. sau a zbirci „a gresi, a nu nimeri”, cf. sb. zabrkati „a gresi, a pierde”, care in general se confunda cu a zbirci „a increti, a mototoli”. Pe de alta parte, din familia bg. barkam „a amesteca” pare a face parte bracaci, s. n. (ceaun), cf. bg. barkalka, barkacka (lingura de spuma).

desfaca (-ac, -at), vb. – A dezghioca. – Var. desfaca. Mr. disvucare. Origine incerta, probabil expresiva. Nu pare posibil sa se separe acest cuvint de contrariul lui insfaca, de la care poate deriva, ca deschide de la inchide sau descalta de la incalta. Totusi, Candrea-Dens., 568 si Candrea propun lat. *disfabicāre; iar Pascu, Beitrage, 16, pleaca de la mr., ceea ce nu explica si care nu este sigur ca este acelasi cuvint. Pentru Scriban, este vorba de o var. de la dehoca. Densusianu, Rom., XXXI, 76, se gindea la o incrucisare a lui desface cu desghioca.

PROBABILITATE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este probabil; aparenta de adevar, posibilitate cu multe sanse de realizare. ♦ Dupa toate probabilitatile = dupa cat se pare. 2. Marime folosita in formularea legilor statistice ale fenomenelor, care nu sunt perfect determinate prin anumite conditii experimentale date. ♦ Teoria probabilitatii = teorie despre evenimente intamplatoare cu caracter de masa; calculul probabilitatilor = ramura a matematicii care se ocupa cu studiul probabilitatilor producerii unui fenomen sau a unui eveniment dintr-un complex de fenomene sau de evenimente de acelasi fel. [Cf. lat. probabilitas, fr. probabilite].