DATORA, datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de platit cuiva o suma de bani sau, p. ext., altceva; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morala sau legala fata de cineva, a-i fi indatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva fata de cineva. 3. Refl. A avea drept cauza. [Var.: datori vb. IV] – Din dator.

PLATI, platesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (in bani sau in natura) a unui bun obtinut sau cumparat, a unei consumatii etc. ◊ Expr. A plati cu capul (sau cu viata etc.) = a fi omorat pentru o greseala, o indrazneala, o fapta necugetata etc. A plati (cuiva) cu dobanda = a se razbuna (pe cineva) cu varf si indesat pentru o paguba sau o suferinta. ♦ A achita un impozit, o obligatie etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morala), a scapa de o obligatie. 2. Tranz. A rasplati cu bani o munca efectuata, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a pretui, a face. ◊ Expr. A nu plati (nici) o ceapa (degerata) sau (nici) doua parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

OBLIGATIE s.f. 1. Datorie; angajament, indatorire. ♦ Obligatiune (2) [in DN]. ♦ Act prin care cineva se obliga sau este obligat sa plateasca o suma sau sa (nu) faca un anumit lucru. 2. datorie morala; motiv de recunostinta. [Gen. -iei, var. obligatiune s.f. / cf. lat. obligatio, fr. obligation, rus. obligatiia].

RECTITUDINE s.f. 1. Starea, calitatea unei linii drepte. 2. (Fig.) Spirit de dreptate; sinceritate. ♦ Conformitate cu ratiunea, morala, datoria. [Cf. fr. rectitude, lat. rectitudo, it. rectitudine].

RECTITUDINE s. f. 1. insusirea unei linii drepte. 2. (fig.) conformitate cu ratiunea, morala, datoria. (< fr. rectitude, lat. rectitudo)

datorinta f. pl. e (cuv. fabr.) Trans. datorie morala, obligatiune.

SCRUPUL ~e n. Sentiment foarte dezvoltat al onoarei, al corectitudinii, al moralei, al datoriei manifestat in viata zilnica. ◊ Fara ~ (sau lipsit de ~, sau ~e) (care actioneaza) fara a tine cont de nici un fel de norme morale. /<fr. scrupule

INDATORIRE, indatoriri, s. f. 1. (Inv.) Obligatie baneasca. 2. Obligatie morala; sarcina obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Fapta sau gest cu care indatoram pe cineva; atentie, politete. – V. indatori.

A SE ACHITA ma achit intranz. A se elibera (de o obligatie materiala sau morala). ~ de o datorie. /<fr. aquitter

datorie ~i f. 1) Bun datorat cuiva. ◊ A se ingloda in ~i a avea datorii mari. 2) Sarcina morala sau materiala obligatorie; indatorire; angajament; obligatie. ◊ A-si face ~a a se achita (fata de cineva). La ~ acolo unde este obligat sa fie. A fi de ~a cuiva a tine de obligatia cuiva. Din ~ din obligatie. [Art. datoria; G.-D. datoriei; Sil. -ri-e ] /dator + suf. ~ie

DEONTOLOGIE s. f. 1. parte a eticii care studiaza normele si obligatiile specifice unei anumite profesiuni. ♦ ~ medicala = totalitatea regulilor si uzantelor care reglementeaza relatiile dintre medici sau dintre acestia si bolnavi. 2. teorie despre datorie, despre obligatiile morale. (< fr. deontologie)

VINOVAT, -A, vinovati, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vina, care a savarsit o greseala, o fapta pedepsita de lege, o abatere de la datorie sau de la morala; culpabil; pasibil de o pedeapsa. 2. (Despre faptele, comportarile etc. oamenilor) Care este in afara de lege sau de bunele moravuri, care nu poate fi ingaduit, permis; nepermis. – Din sl. vinovatu.

SCRUPUL, scrupule, s. n. Sentiment foarte dezvoltat al cinstei, al moralei, al corectitudinii, al datoriei, manifestat in actiunile, in munca, in realizarile cuiva. ◊ Loc. adj., adv. Fara (sau lipsit de) scrupul (sau scrupule) = (care se comporta, actioneaza) fara a tine seama de nici un considerent moral in atingerea unui scop. ◊ Expr. A-si face scrupule = a se framanta, a-si pune probleme de constiinta in fata unei dificultati, a unei alternative. – Din fr. scrupule, lat. scrupulum.

DATOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care datoreaza ceva; care are obligatia de a restitui o datorie (baneasca). ◊ A socoti (pe cineva) ~ a pretinde cuiva o datorie in mod neintemeiat. ~ vandut care este incurcat in datorii banesti. 2) Care are obligatia morala sau materiala de a actiona intr-un anumit fel; obligat. 3) Care este obligat moral la recunostinta (pentru un anumit serviciu); indatorat. /<lat. debitorius

RECUNOSTINTA ~e f. 1) Sentiment de recunoastere a datoriei fata de un binefacator; obligatie morala pentru o binefacere; gratitudine. 2) inv. Recompensa pentru o binefacere. /a recunoaste + suf. ~inta

datorie, datorii, s. f. 1. Suma de bani sau orice alt bun datorat cuiva. ◊ Loc. adv. Pe datorie = pe credit. ◊ Expr. A se baga in datorii = a face datorii, a se indatora. A se ingloda (sau a se ineca) in datorii = a se imprumuta cu sume mari, care nu mai pot fi restituite. 2. Obligatie legala sau morala; indatorire. ◊ Loc. adv. De (sau din) datorie = din obligatie, pentru ca trebuie. La datorie = in locul unde te cheama obligatiile (de serviciu). ◊ Expr. A fi de datoria cuiva sa... = a fi obligatia cuiva sa... A crede de datoria sa sa... = a se crede obligat sa... – Dator + suf. -ie.

DEONTOLOGIE s.f. 1. Parte a eticii care studiaza normele si obligatiile specifice unei activitati profesionale. ◊ Deontologie medicala = totalitatea regulilor si uzantelor care reglementeaza relatiile dintre medici sau dintre acestia si bolnavii lor; etica medicala. 2. Teorie despre datorie, despre originea, caracterul si normele obligatiei morale in general. [Gen. -iei. / < fr. deontologie, cf. gr. deon – ceea ce trebuie facut, logos – studiu].

SCRUPUL s.n. Sentiment dezvoltat al cinstei, al onoarei, al datoriei. ♦ Fara (sau lipsit de) scrupule = fara nici un considerent moral, imoral; incorect. ♦ Exactitate, precizie in actiuni, in lucrari. [< fr. scrupule, it. scrupolo, cf. lat. scrupulus – piatra mica].

CHEZAS, -A, chezasi, -e, subst. 1. S. m. si f. (Pop.) Persoana care garanteaza cu averea sa pentru o datorie facuta de altul; garant; p. ext. persoana care isi ia raspunderea morala pentru cineva sau ceva. 2. S. m. (Rar) Fiecare dintre capataiele de lemn pe care se asaza butoaiele cu vin in pivnita. – Din magh. kezes.

BRAHMANISM (‹ fr.) s. n. Sistem religios aparut in primele secole ale milen. 1 i. Hr. in India, inspirat direct din religia vedica. B. afirma caracterul iluzoriu al lumii si ideea renasterilor si distrugerilor periodice ale lumii. Doctrina morala a b., care prevede rasplata postuma dupa felul cum fiecare si-a indeplinit in viata datoria, sta la baza regimului castelor.

ach’it, a -‚a, v. Tr. (fr. acquiter, d. quitte, achitat). Platesc [!], rafuiesc: a achita o datorie. Constat plata: a achita un bilet, o factura. Fig. Liberez de supt acuzatiune: a achita un acuzat. V. Refl. Ma liberez de datorii materiale sau morale. Implinesc o insarcinare: s’ a achitat bine.

SFANT¹ ~a (sfinti, sfinte) 1) Care inspira sentimente luminoase si inaltatoare; demn de veneratie absoluta; sacru. ~a libertate. 2) Care este exceptional de important. datorie ~a 3) (despre unele elemente, fenomene din natura) Care se crede ca ar avea proprietati datatoare de viata. ~ul soare. ~ul pamant. 4) (despre persoane) Care duce o viata extrem de curata din punct de vedere moral. 5) (in conceptiile religioase) Care poseda har divin. Apa ~a. /<sl. sventu

GAJ, gajuri, s. n. Garantie depusa in contul unei datorii sau al executarii unei lucrari; bun care se depune drept garantie; amanet, zalog. ♦ Obiect depus, la unele jocuri de societate, de catre cel care a facut o greseala si care se rascumpara prin executarea unei pedepse hazlii. ♦ Asigurare, garantie morala data cuiva. – Din fr. gage.