INAPOI adv. 1. In directie contrara inaintarii; in spate, indarat. ◊ Loc. vb. A da inapoi = a) a se retrage; b) fig. a ceda (intr-o discutie) intr-o actiune; c) fig. a fi in declin, a regresa. ♦ (Inv.; cu trimitere la un pasaj anterior dintr-un text) Mai sus. 2. La locul de provenienta; in locul unde a fost mai inainte. ◊ Loc. vb. A da (ceva) inapoi = a restitui; a inapoia. ◊ Expr. A-si lua vorba inapoi = a-si retrage vorba, fagaduiala facuta; a reveni asupra celor spuse, rectificandu-le. 3. Cu o treapta indarat, intr-un loc inferior altora ca valoare. 4. Mai demult, la o data anterioara celei prezente. – In + apoi.

ANTEDATA, antedatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o data anterioara celei reale. – Ante- + data (dupa fr. antidater).

A ANTEDATA ~ez tranz. (scrisori, acte etc.) A prevedea cu o data anterioara celei reale. /ante- + a data

ANTEDATA vb. I. tr. A pune o data anterioara pe un act, pe o scrisoare etc. [< ante- + data, dupa fr. antidater].

ANTEDATA vb. tr. a pune o data anterioara pe un act, pe un document. (dupa fr. antidater)

ANTEDATA s. f. data anterioara celei reale. (dupa fr. antidate)

ANTEDATA, antedatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o data anterioara celei reale. – Din ante- + data.

ANTEDATA, antedate, s. f. data anterioara celei considerate ca prezenta sau anterioara unei date reale. – Ante- + data (dupa fr. antidate).

CONTRAORDIN, contraordine, s. n. Ordin prin care se revoca un ordin dat anterior. [Pr.: -tra-o-] – Contra¹ + ordin. (dupa fr. contre-ordre).

ANTEDATA ~e f. data anterioara celei considerate ca prezenta sau a unei date reale. /ante- + data

CONTRAORDIN ~e n. Ordin prin care se anuleaza un ordin dat anterior. [Sil. -tra-or-] /contra- + ordin

ANTEDATA s.f. data anterioara celei considerate ca prezente sau a unei date reale. [Cf. fr. antidate].

ANAMNEZA s. f. 1. Reamintire a ideilor pe care sufletul le-ar fi cunoscut intr-o existenta anterioara. 2. Totalitatea datelor pe care medicul le capata interogand bolnavul cu privire la aparitia si evolutia bolii de care sufera, la antecedentele ei etc. – Din fr. anamnese.

INEDIT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre lucrari, texte, documente) Care nu a mai fost editat; publicat pentru prima data. 2) Care anterior nu a fost cunoscut; necunoscut; nou. /<fr. inedit, lat. ineditus

ANTECEDENT, antecedente, s. n., adj. 1. S. n. Fapt, intamplare anterioara unei anumite date sau stari. ◊ Antecedent penal = fapt penal existent in trecutul inculpatului si de care instanta judecatoreasca tine seama la stabilirea pedepsei. ♦ (La pl.) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boala si care trebuie sa fie cunoscute de medic in vederea stabilirii diagnosticului si a tratamentului. 2. Adj. Care se afla inainte, care s-a intamplat inainte. 3. (Log.) Primul termen al unei judecati ipotetice, introdus prin conjunctia „daca”; p. gener. tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unui demonstratii. – Din fr. antecedent, lat. antecedens, -ntis.

ANTECEDENTE s. n. pl. Fapte, intamplari anterioare unei anumite date sau stari. – Fr. antecedent (lat. lit. antecedens, -ntis).

antidata f., pl. e (anti- 2 si data, fr. antidate). data falsa si anterioara celei reale.

antidatez v. tr. (anti- 2 si datez, fr. antidater). Pun o data falsa si anterioara celei adevarate: a antidata un act. V. postdatez.

PREBURGHEZ, -A, preburghezi, -e, adj. (Rar) Care este anterior aparitiei burgheziei, care dateaza din epoca premergatoare burgheziei. – Pre¹- + burghez.

PRECAPITALIST, -A, precapitalisti, -ste, adj. Care este anterior aparitiei capitalismului, care dateaza din epoca premergatoare capitalismului. – Pre¹- + capitalist.

PRECLASIC, -A, preclasici, -ce, adj. Care este anterior perioadei clasice, care dateaza din epoca premergatoare clasicismului. ♦ (Substantivat) Scriitor sau creator de arta din aceasta perioada. – Din fr. preclassique.

SATURNIAN, -A adj. 1. perioada ~a = perioada anterioara revolutiei geologice care a dat continentelor forma actuala. 2. (despre oameni) trist, melancolic. 3. care apartine planetei Saturn. (< fr. saturnien)

BRITANNIA 1. Denumirea conventionala data insulei britanice in perioada anterioara cuceririi romane si a invaziei anglo-saxone (sec. 5-6). Incepind cu sec. 6, ins. s-a impartit in trei reg. istorice: Anglia, Tara Galilor si Scotia si in mai multe state feudale. 2. Prov. romana (52 i.Hr.-sec. 5 d. Hr.).

CHIOAR, veche cetate situata in aproprierea riului Lapus, mentionata pentru prima data in 1368, dar cu o existenta anterioara. Apanaj al voievozilor romani din Maramures si si centru de district din Transilvania medievala. Cetatea si-a perdut din importanta in sec. 18, cazind treptat in ruina. Numita si Cetatea de Piatra.

PRESOCRATIC, -A, presocratici, -ce, adj., s. m. pl. 1. Adj. anterior lui Socrate. 2. S. m. pl. Nume dat unui grup de filozofi greci care, inaintea lui Socrate, au construit sisteme care incercau sa explice lumea, natura. – Din fr. presocratique, engl. pre-Socratic.

anterior, -OARA, anteriori, -oare, adj. (Adesea adverbial) 1. Care preceda o anumita data; precedent. 2. Care este asezat in partea de dinainte. 3. (Despre sunete) Articulat in partea dinainte a cavitatii bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. anterieur, lat. anterior.

RECORD I. s. n. 1. performanta constatata oficial, care intrece toate rezultatele obtinute pana la o anumita data in competitiile de acelasi gen. 2. rezultat superior celor obsinute anterior. II. adj. care constituie un nivel superior, exceptional. (< fr. record)

SCARABEU (‹ fr., lat.) s. m. Denumire data insectelor coleoptere din genul Scarabaeus, coprofage, cu corpul negru, latit si turtit, raspandite in N Africii, Asiei Anterioare si Centrale si in E Europei. Pentru a asigura dezvoltarea larvelor, formeaza mici bulgari sferici de balegar pe acre ii rostogolesc apoi in adaposturi anume pregatite. In Egiptul antic s. din specia Scarabaeus sacer era considerat sacru.

URUBU (‹ engl.; cuv. tupi) s. m. Denumire data in America Latina unor pasari negrofage din familia Cathartidae asemanatoare ca aspect exterior cu vulturii. Capu, gatul si partea anterioara a pieptului sunt lipsite de pene, adesea viu colorate, ciocul puternic, curbat la varf. Printre cele mai raspandite specii se numara u. cu cap rosu (Cathartes aura), care in S.U.A. este cunoscut sub numele de vultur-curcan, cu anvergura a aripilor de 1,5 m, u. negru (Coragyps atratus) si u. cu cap negru (Cathartes burrovianus). Se considera ca fac parte din ord. Falconiformes, ca si vulturii, dar studii genetice recente au dus la incadrarea lor in ord. Ciconiiformes.

CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioara, terminala, lunguiata si cornoasa a capului pasarilor, care inlocuieste sistemul dentar; plisc, clont. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrana care incape o data in cioc (1). ♦ Fig. Gura a omului. 2. Parte sau prelungire ascutita a unor obiecte; capat, varf (ascutit). 3. Barbison, tacalie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minti sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = planta erbacee cu frunzele paroase, adanc crestate si cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mica planta erbacee cu tulpina paroasa intinsa pe pamant, cu frunze compuse, flori rosii, roz sau albe si fructe lungi, asemanatoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-intors = pasare calatoare cu penajul alb patat cu negru, cu ciocul lung, subtire si usor arcuit in sus, cu picioarele inalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. cok, rom. cioc¹.

RATIONAL, -A, rationali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile si cerintele ratiunii; care poate fi conceput cu ajutorul ratiunii. ♦ (In filozofia rationalista) Izvorat sau dedus din ratiune, considerat ca independent de experienta si anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpanit, chibzuit, cu judecata, cu ratiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecata, cu masura, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; in sintagmele) Numar rational = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele intregi si fractionare, pozitive si negative, precum si numarul zero, si care pot fi exprimate printr-un raport intre doua numere intregi. Expresie rationala = expresie algebrica care nu contine extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; in sintagma) Mecanica rationala = mecanica teoretica. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis.

ROMAN, -A, romani, -e, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care apartine populatiei de baza a Romaniei sau este originara din Romania. 2. (Pop.) Taran. ♦ Barbat, sot. ♦ Om (in general), barbat. 3. (In forma ruman) Denumire data, in evul mediu, in Tara Romaneasca, taranilor dependenti de stapanii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care apartine Romaniei sau romanilor (I 1), referitor la Romania sau la romani; romanesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de romani. Romana comuna (sau primitiva) = stadiu in evolutia limbii romane anterior diferentierii dialectale; straromana. [Var.: ruman s. m.] – Lat. romanus.

PROGNOZA s.f. 1. Previziune, prevedere bazata pe date stiintifice; (p. ext.) pronostic. ♦ Text in care se arata modul cum va evolua vremea intr-un anumit interval de timp. 2. Anticipare a desfasurarii in viitor a unor fenomene si procese din domeniul economiei, tehnologiei, stiintei, societatii in ansamblul ei etc., plecand de la experienta anterioara si folosind metode si tehnici necesare obtinerii de cunostinte privind evolutia acestora intr-o perspectiva mai indepartata. 3. Prevedere a aparitiei unor boli criptogamice sau a unor daunatori ai plantelor in vederea luarii din timp a masurilor de combatere. [Cf. fr. prognose, lat., gr. prognosis < pro – inainte, gnosis – cunoastere].

PESCAR, pescari, s. m. I. Persoana care se ocupa cu pescuitul si uneori cu conservarea pestelui (1) pescuit; persoana care practica pescuitul sportiv; p. ext. persoana care vinde peste. II. Nume dat unor specii de pasari din familii diferite care traiesc pe langa ape, in carduri mari si se hranesc cu peste (1), dintre care unele sunt de talie mijlocie, cu corp indesat, cu gat scurt, cu cioc ascutit si curbat la varf, cu picioare scurte si degetele anterioare reunite printr-o membrana inotatoare (Larus), iar altele au corpul scurt, ciocul mare, penajul colorat in tonuri de cenusiu si albastru-verzui (Alcedo). – Lat. piscarius.

BALENA (‹ fr., lat.) s. f. 1. Nume dat unor mamifere acvatice din ordinul cetaceelor, raspindite in toate oceanele, dar mai ales in zonele reci si temperate cuprinzind peste 80 de specii, cele mai mari atingind lungimea de 30 (33) m si greutate de 150 (160) t, avind in loc de dinti niste lame cornoase lungi (fanoane), corpul fusiform si membrele anterioare transformate in lopeti. Se vineaza pentru carne, grasime, fanoane si piele. Cea mai cunoscuta specie este b. albastra (Balenoptera musculus). 2. Lamela flexibila, fabricata din fanoane de b. (1), din otel, din materiale plastice etc., folosita la confectionarea corsetelor, a umbrelelor, la fixarea gulerelor camasilor etc.

GENUNCHI, genunchi, s. m. 1. Parte a piciorului (la oameni si la unele animale) care cuprinde regiunea articulatiei femurului cu tibia (incluzand si rotula). ◊ In genunchi = cu picioarele indoite din genunchi si cu gambele asezate pe pamant. Pe genunchi = pe portiunea anterioara a picioarelor, imediat mai sus de genunchi (1) (cand cineva sade). ◊ Expr. Cu genunchii la gura = ghemuit, strans. A cadea in genunchi (inaintea cuiva) = a se lasa cu genunchii (1) la pamant (inaintea cuiva) in semn de umilinta, de respect sau pentru rugaciune; p. ext. a ruga pe cineva in mod staruitor, calduros, cu umilinta. A i se taia cuiva genunchii = a avea senzatia ca nu se mai poate tine pe picioare (de emotie). ♦ Lovitura data cuiva cu genunchiul (1). 2. Deformare a pantalonilor in dreptul genunchilor (1). [Var.: (reg.) genunche s. m.] – Lat. genuc(u)lum (= geniculum).

CUI, cuie, s. n. 1. Piesa mica, cilindrica sau in patru muchii, de metal sau de lemn, turtita la un capat si ascutita la celalalt, cu care se fixeaza intre ele diferite piese, care se bate in zid sau in lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesa de siguranta formata dintr-o bucata de sarma indoita, cu un ochi la un capat, care impiedica desfacerea piulitelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rau face sa uiti raul anterior. (Fam.) A face (sau a taia) cuie = a simti frigul, a dardai de frig. A-i intra cuiva un cui in inima = a se strecura in sufletul cuiva o teama, o banuiala, o indoiala, o grija etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care si-l ia cineva, legandu-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-si pune pofta in cui = a renunta la o dorinta, la un lucru ravnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemanatoare ca forma cu un cui (1). – Lat. cuneus.

SINTEZA s.f. (op. analiza). 1. Metoda generala de cunoastere care consta din recompunerea unui tot sau a unui intreg din partile sale componente. ♦ Reunire. ♦ (Concr.) Lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operatie, metoda prin care se obtine un compus chimic din elementele lui sau din compusi mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor in care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. 4. Unitate dialectica a laturilor contrare. 5. (In filozofia lui Hegel) Etapa finala a triadei, care uneste in sine intr-un chip nou unele trasaturi ale ambelor etape anterioare ale dezvoltarii (teza si antiteza). [Cf. fr. synthese, lat., gr. synthesis < syn – cu, thesis – asezare].

jneapan (jnepeni), s. m. – 1. Ienupar (Iuniperus communis). – 2. Nume dat mai multor plante care seamana cu ienuparul (Iuniperus nana; Pinus Pumilio; Pinus Mughus). – Var. jneap, jin(e)apan, jireapan, jneapar, jnepen(e), sneap(an), etc. Mr. giuneapine, megl. juneapin. Lat. ienῑperus, var. pop. de la iunῑperus (Puscariu, 908; Candrea-Dens., 903; REW 4624; DAR), cf. it. ginepro, sp. enebro. Este dublet al lui ienuper. Var. jneap, pl. jnepi, este un sing. analogic pe baza lui jneapar(i) considerat ca pl. (Byck-Graur 28). Jep, s. m. (ienupar) este de la forma anterioara (dupa Puscariu, Lr., I, 257, ar fi cuvint celtic, si preindoeurop. dupa Lahovary 332). Din rom. provine rut. zenepyr (Candrea, Elemente, 406).