CI conj. 1. dar, insa, numai, (reg.) fara, (Ban. si Transilv.) ma. (Nu-i prost cine da, ~ cel ce rabda.) 2. cat. (Nu din zori si pana-n seara, ~ din seara pana-n zori.)

FARA conj. v. ci, dar, insa, numai.

MA conj. v. ci, dar, insa, numai.

TOTUSI conj., adv. 1. conj. dar, insa. (As vrea sa te cred, ~ am unele indoieli.) 2. conj. (prin Transilv.) meghis. (Sa treci ~ pe la mine.) 3. adv. inca, tot. (Cat ii da si ~ i se pare putin.)

OR¹ conj. dar, insa. ◊ deci, asadar. (< fr. or)

CI conj. (Adversativ; dupa o negatie sau o propozitie negativa) (Ba) dimpotriva. Nu avea baieti, ci numai fete. 2. (Adversativ; inv. si pop.; dupa o propozitie afirmativa careia i se opune o afirmatie contrara sau restrictiva). Cu toate acestea; totusi. ♦ (Dupa o propozitie ipotetica sau conditionata) dar, insa. 3. (Adversativ; reg.; adesea impreuna cu un imperativ; arata nerabdarea) Dar... 4. (Consecutiv; rar) Prin urmare, deci. – Din ce.

IAR adv., conj. I. Adv. 1. Inca o data, din nou; iarasi. 2. De asemenea, la fel. II. Conj. 1. (Adversativ) dar, insa. 2. (Copulativ) Si. [Var.: iara adv., conj.] – Et. nec.

OR¹ conj. dar, insa. ♦ Deci, asadar. – Din fr. or.

DECAT adv., conj. I. Adv. 1. (Comparativ de inegalitate) Era mai mare decat mine. 2. (Restrictiv, in constructii negative) Numai. ♦ Expr. N-am (sau n-ai etc.) decat sa... = a) singurul lucru care imi (sau iti etc.) ramane de facut...; b) sunt (sau esti etc.) liber sa, daca vreau (sau vrei etc.) sa... N-ai (sau n-are) decat! = poti (sau poate) s-o faci (sau s-o faca), putin imi pasa! II. Conj. 1. (Introduce o propozitie circumstantiala comparativa de inegalitate) Mai mult banuia decat stia. 2. (Introduce o propozitie circumstantiala de exceptie) Nu facea altceva decat sa citeasca. 3. (Introduce o propozitie circumstantiala opozitionala cu nuanta comparativa) In loc sa... 4. (Pop.; adversativ) insa, dar, numai ca. – De⁴ + cat.

CA conj. I. (cu functie subordonatoare) 1) (exprima un raport cauzal) Fiindca; caci; pentru ca; deoarece. 2) (exprima un raport consecutiv) Incat; de. 3) (exprima un raport concesiv) Desi; cu toate ca; macar ca. El, ca-i strain, si tot are grija... II. (cu functie coordonatoare) 1) (exprima un raport copulativ) Si. Numai porunci, ca totul era facut. 2) (exprima un raport adversativ) dar; insa. Va veni, numai ca mai tarziu. /<lat. quod

IAR² conj. (exprima un raport adversativ si leaga doua propozitii sau doua parti de propozitie coordonate) dar; insa. /<Orig. nec.

NUMAI¹ conj. (exprima un raport adversativ si leaga propozitii) dar; insa. S-a ajuns la acelasi rezultat, numai ca pe alta cale. ◊ Numai ca doar (atata) ca. /<lat. non magis

OR conj. livr. 1) (exprima un raport adversativ si leaga propozitii sau fraze) insa; dar. 2) (exprima un raport concluziv si leaga propozitii si fraze) Deci; asadar. /<fr. or

acera (acere), s. f. – Vultur, acvila. – Var. acira < Lat. aquῐla (Puscariu 10; REW 582; dar); cf. prov. aigla, fr. aigle, cat. aliga, sp. aguila, port. aguia. Cuvintul rom. este rar, astazi practic a disparut. Nu apare in texte vechi nici autentic populare; astfel incit poate fi creatie artificiala, datorata vreunui filolog latinist din sec. XIX (dupa cum crede dar; insa filologul avea, in acest caz, un exceptional simt al limbii). Adevarul este ca latinistii din sec. XIX au inventat forma acvila, s. f., care inca se mai foloseste, in limbajul poetic si heraldic, si der. acvilin, adj. (vulturesc, ca ciocul acvilei, coroiat).

acioaie, s. f. – Bronz (sau alt aliaj). – Var. cioaie. < It. acciaio „otel” (Hasdeu), etimon respins de dar, insa admis de Candrea si Scriban. Este unul din putinele cuvinte it. intrate in vechime in limba populara, probabil pe filiera comerciala. Schimbarea semantica, ce constituie principala obiectie a DAR, este posibila, daca se are in vedere faptul ca uzul popular indica prin acioaie orice aliaj, fara a fi posibila o identificare mai exacta.

brambura adj. – La intimplare, cum o da Domnul. Formatie expresiva (Iordan, BF, II, 192, si VI, 168, in care pare sa fi influentat germ. bramarbasieren „a se lauda”, Bramarbas „fanfaron, laudaros”, din sp. bramar. Cuvint foarte comun (lipseste din dar), insa nu pare popular. – Der. brambureala, s. f. (lucru inutil, fleac).

burlac (burlaci), s. m. – Necasatorit. Din rus. burlak, dupa Cihac, II, 35; Berneker 102; si dar; insa Berneker recunoaste ca termenul este obscur in rusa. – Der. burlacesc, adj. (de burlac); burlaceste, adv. (ca burlacii); burlaci, vb. (a trai ca burlac); burlacie, s. f. (viata de burlac).

calce (calce), s. f. – Galbenele (Caltha palustris). Probabil din lat. caltha, cuvint care apare la Plaut, si care inseamna „planta cu flori galbene”, cum sint intr-adevar galbenelele. Pentru a explica fonetismul, ar trebui plecat de la un der. *calthea › *calte (pentru te › ce, cf. arici). In general se admite ca acest cuvint calce reprezinta lat. calx, acuz. calcem (Candrea, Rom., XXXI, 273; Puscariu 256; REW 1534; Candrea-Dens., 215; dar); insa semantismul este mai putin clar.

china s. f. – Coaja de chinchina. Fr. quina. Cuv. vechi (lipseste din dar), insa a circulat in sec. XIX; cf. I. Vacarescu: de ce la doctori nu gasim vina, cind ne omoara cu iod sau china? – Der. chinchina, s. f., din fr. quinquina; chinina, s. f., din fr. quinine.

gaica (gaici), s. f. – Cheotoare; atirnatoare. Rus. gajka (Tiktin; dar); insa cuvintul rus este de origine necunoscuta (Vasmer, I, 252). Cf. sb. gajka „piulita”.

gligan (gligani), s. m. – 1. Porc mistret. – 2. Persoana ca un cal, uriasa. – Var. galigan, giligan. Bg. gligan (Conev 56; Candrea, Conv. lit., XXXIV, 1132; dar); insa originea din bg. nu este cunoscuta, cf. Mladenov 101, care pleaca de la un sl. *kliku. Var. se folosesc numai cu al doilea sens.

gotca (-ci), s. f. – 1. Urzica (Tetrao bonasia). – 2. Varietati de rate (Anas tadorna, Anas moschata). Origine incerta. Ar putea fi o formatie expresiva, ce ar imita strigatul pasarii, cf. cotco(dac), dupa dar; insa acest cuvint difera foarte mult de la rata la urzica. Dupa Scriban, de la got „neam germanic”, ceea ce nu pare posibil. Dupa Bogrea, Dacor., IV, 820, din rut. gotka „urzica”, ce pare totusi a proveni din rom. (Candrea, Elemente, 405). Cihac, II, 502, pleca de la mag. goca „rata”.

iar adv. – 1. Alta data, din nou. – 2. La fel, de asemenea. – 3. (Conj.) Si, pe de alta parte. – 4. (Conj., inv.) Totusi, in ciuda. – 5. (Conj.) dar, insa. – Var. iara, ar(a). Mr. iar(a), megl. ara. Pare sa provina dintr-un lat. *era (Schuchardt, ZRPh., XV, 240; G. Paris, Rom., XX, 333; Meyer-Lubke, Rom. Gramm., III, 495; Puscariu 756; REW 2886; DAR; Pascu, I, 102), cf. engad. eir, prov. er(a), v. gal. ar, cu acelasi sens; cf. si ngr. ἄρα, ἔρα. – Der. iarasi, adv. (alta data), cu -si, ca cinesi, totusi.

janilie s. f. – Catifea, plus. – Var. janil. Fr. chenille (Candrea; dar), insa der. nu este clara.

adversativ, -a adj. (lat. adversativus). Care arata opunerea: ci, insa, dar is conjunctiuni adversative.

ama si (vechi) ama interj. plina de ironie ori dispret (turc. amma d. ar. emma; ngr. ma, bg. sirb. ama, id.). Dar ce, halal: Ama om destept! Ama cap de bou! Ama ai vorbit si tu! Conj. Sud. dar, insa: stiinta avusese, ama n' avea practica (Iov. 205).

PEDIG conj. v. dar, desi, insa, numai.

CI conj. (exprima un raport adversativ intre doua propozitii, de obicei negative) dar; da; insa. Nu tacea, ci raspunde o data. /<lat. quid

SI¹ conj. 1. (cu functie coordonatoare) 1) (exprima un raport copulativ) Eu si tu. E si frumos si destept. ◊ Ei si? ce-mi pasa mie? Ce importanta are? 2) (exprima un raport aditiv sau asociativ, formand numerale c*******e, numerale zecimale etc.) Treizeci si patru. Cinci intregi si doua zecimi. ◊ Si cu plus. 3) (exprima un raport adversativ) dar; iar; insa. Il aude si nu-l vede. 4) (exprima un raport concluziv) Deci; prin urmare; de aceea. Am spus ca fac si voi face. 5) (stabileste legatura cu cele spuse anterior, mai ales, la inceputul unei propozitii interogative) Si unde ai mai auzit aceasta? 2. (cu functie subordonatoare) pop. (exprima un raport concesiv) Desi; cu toate ca; macar ca. Si a stiut dar n-a spus. /<lat. sic

ceambur (ceambururi), s. n. – Expeditie in scop de jaf intr-o tara dusmana, incursiune, navala. Cuvint oriental, cf. tc. capul „incursiune” (Seineanu, II, 121; dar); lipseste insa etimonul direct numai daca nu este rut. cambul, pol. czambul. Sec. XVII, inv.

insa conj. 1. v. dar. 2. v. ci. 3. dar, numai, (prin Transilv.) pedig. (Esti buna la suflet, ~ nu ma prea iubesti.)

grapa (grape), s. f. – 1. Grebla. – 2. (Inv.) Steag. Sl. (bg.) grapa „grebla” (Cihac, II, 127; Scriban), cf. pol. grabie „grebla”. Schimbarea b › p trebuie sa fie sl. cf. bg. grapa „asperitate”, urma lasata de „varsatul-de-vint”, sb. grabac „sfisiere”, fata de rapav „sfisiat”. S-a invocat adesea got. greipan › germ. greifen (REW 4760; Giuglea, Contributii, 8-10), si, pentru a evita dificultatea unui imprumut vechi din germ., s-a presupus medierea alb. grep „cirlig”, grepth „clanta” (Philippide, II, 715; Puscariu, Dacor., VIII, 293; dar; Rosetti, II, 117); insa aceasta solutie pare mai putin convingatoare decit cea dinainte. – Der. grapa, vb. (a grebla); grapis, adv. (dificil, anevoie).

DAR conj., adv. 1. conj. insa, totusi. (As vrea sa te cred, ~ am unele indoieli.) 2. conj. ci, insa, numai, (reg.) fara, (Ban. si Transilv.), ci. (Nu-i prost cine da, ~ cel ce rabda.) 3. conj. insa, numai, (prin Transilv.) pedig. (Esti prea buna, ~ nu ma iubesti.) 4. conj. daramite, (rar) incamite, mite, nemite, (inv. si pop.) necum. (Munte cu munte se intalneste, ~ om cu om.) 5. conj. asadar, deci, (livr.) ci. (~, nu ne putem limita la ...) 6. adv. (interogativ) oare? pai? (~ asa sa fie?)

insa conj. (exprima un raport adversativ si leaga parti de propozitie, propozitii sau fraze) dar. El lucreaza incet, insa bine. /<lat. ipsa

caltabos (caltabosi), s. m. – Cirnat facut din carne de porc, orez, ceapa, piper si alte condimente. Este mincare tipica de sarbatorile Craciunului. – Var. cartabos. Origine necunoscuta. Cihac, II, 44, se gindeste la sl. klubasa „cirnat”, de unde pol. kiełbasa, rus. kalbasa, mag. kolbasz, insa der. prezinta dificultati. dar il leaga de ngr. γαρδούμια „intestin de vitel”, alb. gardumbezi „cirnat”. Cf. calbas.

ciondani (-nesc, it), vb. – 1. A bombani, a bodogani. – 2. A certa, a dojeni. – Var. ciondrani. Creatie expresiva ca dondani, bombani. Dupa Cihac, II, 490, din mag. civodni; insa fonetismul este dificil. dar propune sas. schaden „a certa”, care nu pare mai convingator (cf. Draganu, Dacor., III, 1089). Der. cioandra (var. cioanda), s. f. (disputa, cearta), pentru a carui terminatie cf. buleandra, fleandura; hoandra; ciondaneala, s. f. (cearta); ciondanit, s. n. (cearta).

carlan (carlani), s. m. – 1. Minz de doi ani. – 2. Berbec de un an. Origine necunoscuta. Ar putea fi dim. calan, cu r infix (dupa Lambrior 107; Cretu 327 si Candrea, Elemente, 405, din lat. *caballanus); dar al doilea sens este dificil de explicat. Abunda ipoteze incerte: din mag. kerlany (Cihac, II, 488), care fara indoiala provine din rom.; din lat. carnalis (Philippide, Principii, 150; Giuglea, Dacor., I, 245-7; Giuglea, LL, I, 171; cf. dar); cf. sp. carnero, insa der. este dificila; din sl. *krdlanu, de la krudo › cird (Weigand, Jb, XVI, 222); din fondul preromanic (Rusu, Dacor., XI, 148; Lahovary 321). – Der. cirlanar, s. m. (pastor, cioban). Din rom. este mag. kirlan, kerlany (Edelspacher 16).

gar interj. – Imita croncanitul ciorii. Creatie expresiva, cf. cir. – Der. garoi, s. m. (tigan), ale carui der. si semantism reproduc cuvintul cioroi (dupa dar, de la garvan; insa der. este dificila).

Cassandra, fiica lui Priamus si a Hecubei si sora geamana cu Helenus. Apollo, care o indragise, i-a fagaduit sa-i implineasca orice dorinta daca va consimti sa se uneasca cu el. Cassandra i-a cerut s-o inzestreze cu darul profetiei dar, de indata ce zeul i-a implinit vrerea, ea i-a refuzat dragostea. Minios, Apollo i-a lasat atunci darul facut, luindu-i insa inapoi puterea de a-si convinge semenii. Intr-adevar, toate profetiile ei in legatura cu destinele Troiei, cu rapirea Helenei sau cu Calul Troian n-au fost luate in seama de troieni, desi pina la urma s-au adeverit. In noaptea incendierii cetatii, Cassandra s-a refugiat in templul Athenei. A fost smulsa insa chiar de la picioarele statuii zeitei de catre Aiax, fiul lui Oileus, ca s-o necinsteasca. Mai tirziu, revenind ca prada de razboi lui Agamemnon, Cassandra i-a daruit doi fii: pe Teledamus si pe Pelops. Prezicindu-i lui Agamemnon nenorocirile care-l asteptau cind avea sa se intoarca acasa, Cassandra isi vede, o data mai mult, prorocirile nesocotite. Agamemnon tine cu orice pret sa se inapoieze la Mycenae si o ia si pe Cassandra cu el. Acolo insa sint ucisi amindoi de mina Clytaemnestrei (v. si Agamemnon).

2) dar sau dara si (fam.) da conj. adversativa (sirb. dar „dar”, dial. „cel putin”, da, dar. Cp. cu da 2 si iar). 1) insa: Pot da nu vreau. Vreau, da nu pot. Multi, da prosti. Da tu cine esti? D’apoi (ild. da apoi) cum crezi? Da lasa-ma’n pace! Da ducase d******i! 2) Deci, asa dar (pus la urma): Vom pleca dar! Ramii dar aici? Ramii aici dar? (pe cind dar ramii aici ar insemna „insa ramii aici”). 3) Apoi dar, poi dar (Munt.) se’ntelege, de sigur: Ai fost? Poi dar! Da-mi o suta de franci! Poi dar (mold. poi cum nu sau d’apoi cum nu! ironic). Barb. nu numai, dar si (dupa fr. non seulement, mais aussi), corect rom.: nu numai ci si (ca si germ. nicht nur, sondern auch).

bedreag (bedreaguri), s. n. – 1. Scaunel de cizmar. – 2. Capra de carutas. Origine necunoscuta. Dupa Cihac, din sl. bedro „femur”; insa derivarea nu este clara. dar il leaga de mag. bederegni „a rostogoli”, „a face sa se rostogoleasca”; iar Scriban se gindeste la germ. Brett(er)dach „coliba”.

inteti (intetesc, intetit), vb. – 1. A face mai puternic, mai intens. – 2. A grabi, a accelera. – 3. A mari, a spori. – 4. A incita, a stimula. – Var. inteta. Origine necunoscuta. Dupa Puscariu, Lat. ti, 42, din lat. incitāre, prin intermediul unei disimilari *inceti › inteti; insa Puscariu 882 considera etimonul necunoscut; dar respinge legatura unei legaturi cu intensus, avind in vedere dificultatile formale. Der. de la *attῑtiāre, cu schimbare de pref. (Weigang, Jb, XIX, 136; REW 769), nu este mai sigura. Scriban identifica acest vb. cu intisti, vb. (inv., a impinge, a urmari) din sl. tistati.

jimi (-mesc, -it), vb. – A fierbe, a misuna. Origine necunoscuta. Ar putea fi in legatura cu sl. zęti „a stoarce”, a carui tema la prezent este zimą, cf. jintui, jintita; sensul de „a fierbe” ar proveni in acest caz, de la procedeul ce consta in a stoarce grasimea jumarilor in foc, cf. bg. zumerki, sb. zmire, rom. jumari; insa toate acestea par incerte. DAR se refera, desigur gresit, la alb. dhemez „vierme”. Cf. jumuli. Der. jumet, s. f. (gloata), cu suf. -et; jumedie, s. f. (gloata), probabil in loc de jumet-ie (dupa dar, prin incrucisare cu sumedenie); jumegai (var. jumigai, jimigai), s. n. (resturi, farimituri).

catrinta (catrinte), s. f. – Sort, fusta din doua bucati. – Var. catrinta, cotrinta. < Origine expresiva, ca in alte cuvinte care inseamna „cirpa”, cf. treanta, fleoarta, hanta, buleandra etc. si var. cotreanta „cirpa” femeie de moravuri usoare; cu acelasi semantism ca toate cuvintele din aceasta clasa. A fost interpretat ca un der. dim. al numelui feminin Catrina (Scriban); lipseste insa explicatia semantica. Mag. katrinca, kotroncz (dar) provine probabil din rom., ca si tig. katrinka. Cihac, II, 488, creeaza o legatura cu pol. katan(k)a „fusta”, lituan. katenka „corsaj”, care par a fi si ele dim. ale aceluiasi nume. – [1561]

chisai (chisaiuri), s. n. – Argila. Mag. koso „sare gema”, dupa Bogrea, Dacor., IV, 799; insa schimbarea semantica nu este clara. dar prefera sa se refere la radicalul sl. kis- „umed”, cf. chisav. In Munt.

bila (bile), s. f. – Sfera, pietricica. Fr. bille. Cuvintul bila, s. f. (birna, traversa) ne este necunoscut ca termen popular. Cihac si dar il deriva din bg. bilo; este insa probabil sa fie vorba de acelasi cuvint fr.

coricov (-va), adj. – (Mar) paduret. Origine incerta. Din sl. goruku „amar” (dar) sau din sb. gorak „amar” (Scriban); insa fonetismul nu este clar. Mai curind, in legatura cu radacina expresiva corc-.

fasiu s. m. – Sotul cumnatei. Cr. fasa (Bogrea, Dacor., III, 730). Totusi, dar prefera sa plece de la fase insa este putin probabil (acest grad de inrudire ar fi imaginat in crucis, ca fata scutecelor; in acest caz ideea de baza ar fi cea de „incrucisat”, nu cea de „scutec”).

frusita (frusite), s. f. – Margareta (Bellis perennis). Origine necunoscuta. Dupa Cihac, II, 500, Puscariu, Diminutivsuffixe, 71 si dar, de la numele Frosa, Frusina „Eufrosine”; insa este dificil de explicat aceasta der. Dupa Tiktin, si Pascu, Beitrage, 40 de la frumusita, solutie nu chiar imposibila.

invelici (invelicesc, invelicit), vb. – A injura, a blasfemia. Origine incerta. Dupa dar, din bg. velicaja „a elogia”; insa explicatia semantica nu este clara.

dar¹ conj. 1) (exprima un raport adversativ si leaga doua propozitii sau doua parti de propozitie) Da; insa; iar. El are dorinta de a lucra, dar nu are conditii. 2) (exprima un raport conclusiv si leaga propozitii sau fraze) Deci. Vom incerca, dar sa solutionam problema. /Orig. nec.

framinta (-t, -at), vb. – 1. A preface aluatul intr-o masa omogena. – 2. A amesteca. – 3. A bate, a lovi. – 4. A chinui, a munci. – Mr. frimintu, frimintare, megl. frimint. Lat. fermentāre (Byhan 48; Meyer, Alb. St., IV, 53; Giuglea, Dacor., III, 576; Rosetti, I, 167). Evolutia semantica trebuie sa se explice prin confuzia a doua faze succesive in facerea piinii, confuzie fireasca intrucit drojdia care produce dospirea se adauga in timpul framintarii. Puscariu, ZRPh., XXXIII, 233; Puscariu, Dacor., I, 415; Puscariu 641; Candrea-Dens., 631; REW 3473; Capidan, Meglen., 130 si dar prefera sa plece de la fragmentāre; insa aceasta solutie pare mai putin probabila, caci framintatul nu incearca sa „fragmenteze” sau sa separe in particule, ci, dimpotriva sa lege si sa uneasca aceste particule intr-o masa. Der. framintator, adj. (care framinta; nelinistitor); framintatura, s. f. (aluat; framintare).

Alcmaeon, fiul prezicatorului Amphiaraus si al lui Eriphyle. Cind Amphiaraus, constrins de sotia sa, a fost nevoit sa plece in razboiul impotriva cetatii Thebae, de unde stia ca nu se va mai intoarce, el l-a insarcinat pe Alcmaeon sa-l razbune, ucigind-o pe Eriphyle si pornind o noua expeditie impotriva acestei cetati. Alcmaeon indeplineste dorinta tatalui sau. El participa la expeditia epigonilor, iar la intoarcere isi omoara mama. Urmarit de erinii, Alcmaeon se refugiaza la curtea regelui Phegeus si se purifica mai tirziu, casatorindu-se cu fiica acestuia, Arsinoe (sau Alphesiboea), careia-i daruieste colierul si vesmintul Harmoniei, cu care fusese corupta odinioara Eriphyle. Din pricina matricidului savirsit, pamintul tarii a incetat insa sa mai dea rod. Oracolul consultat cere ca Alcmaeon s-o porneasca din nou in pribegie, pentru a obtine purificarea definitiva de la riul Achelous. Zeul riului il purifica dindu-i-o in casatorie pe fiica sa, Callirrhoe. Conditia este insa ca Alcmaeon sa-i aduca lui Callirrhoe darurile facute lui Arsinoe. Intorcindu-se sa le ia, sub pretext ca vrea sa le daruiasca templului de la Delphi, Alcmaeon este descoperit si ucis. Moartea lui va fi razbunata mai tirziu de propriii lui fii, nascuti cu Callirrhoe, care-i omoara la rindul lor pe ucigasi.

cocioc (cociocuri), s. n. – 1. Mlastina. – 2. Cap, capat. Origine necunoscuta. Pare a fi un cuvint expresiv, bazat pe o reduplicare a lui cioc; insa aceasta explicatie nu se potriveste cu primul sens. dar propune o legatura cu rus. kocka „grind intr-o regiune mlastinoasa”.

boldei (boldei), s. m. – Ciine de talie mica, de vinatoare. Probabil engl. bulldog, alterat in pronuntarea pop. Este cuvint intrat in limba in sec. XIX, ca termen de vinatoare, si se aplica numai ciinilor de rasa straina. dar si Scriban il deriva de la bold; nu reusim insa sa ne explicam legatura semantica intre cele doua cuvinte. Totusi, aceasta apropiere spontana poate explica schimbarea pronuntarii. – Der. bold(e)ica, s. f. (catea de vinatoare). Daca etimonul pe care il propunem este corect, boldei, este dublet al lui buldog, s. m. (mops, ciine de prada), din engl., prin intermediul fr. bouledogue.

bolozan (-ne), s. n. – Nava, corabie. Origine necunoscuta. Seineanu, II, 57, il deriva din tc. bolozan; insa cuvintul nu apare in dictionarele turcesti, cf. Loebel 237 si dar. Cuvint rar, inv. Cf. sb. bolozan „trompeta”.

cioflingar (cioflingari), s. m. – Om de nimic, secatura, vagabond. – Var. cioflecar, ciofle(n)gar. Origine incerta. Este considerat de obicei der. de la germ. Schuhflicker „pantofar” (Borcea 181; Tiktin; Iordan, RF, II, 272; cf. dar), pentru care nu exista dificultati; la fel de bine insa ar putea fi vorba de un der. de la cioflec, sau de la ciof, var. de la ciuf, a carui der. este mai dificila fonetic dar se potriveste mai bine sensului. Dupa Graur 139, din. tig. coχengere „pantofar”. Oricum, nu poate fi valabila explicatia semantismului propusa de Graur, ca pantofarii obisnuiau sa poarte haine mai mult sau mai putin occidentale. Daca etimonul este exact, este vorba de o legatura care apare adesea, intre notiunea de „pantofar” si cea de „inselator”, cf. potlogar, papugiu, a incalta, a potcovi, etc.

corcan (-ni), s. m. – Lastar bastard. Origine necunoscuta. Pare deformatie de la circel datorata, poate, unei schimbari de suf.; insa fonetismul nu este clar. Legatura pe care o presupune dar cu rut. korkijka „coroana unui copac curatat de ramuri uscate”.

imburda (-dez, imburdat), vb. – A trinti, a dobori. Origine necunoscuta. De la bord „pietricica”, dupa Giuglea, Dacor., III, 595; din lat. *imburdāre ‹ burdus „catir”, dupa Puscariu, Dacor., III, 838 si dar; din mag. borda „coasta”, dupa Draganu, in dar; din lat. abhorridus, dupa Skok, ZRPh., XLIII, 191, cf. REW 23; insa nici una din aceste explicatii nu pare pertinenta. Pare a fi vorba mai curind de un der. expresiv, de la burdu, interj. care apare numai in compuneri ca hurdu-burdu, hurduc-burduc, etc., ce exprima ideea de hurducatura a unei carute, cf. hurduc.

beleag (-guri), s. n. – (Inv.) Semn, marca. Sl. belegu (dar). Este der. de la acelasi cuvint, beleazna, s. f. (cicatrice), insa este greu de lamurit drumul urmat de imprumut; cf. mag. belezna „defect de tesatura”, rut. blyzna „cicatrice” (Puscariu, Dacor., I, 225), rus. blizna „defect” (Bogrea, Dacor., III, 727), bg. belezka „semn”.

camenita (camenite), s. f. – Soba. – Var. caminita. Mag. kemence (dar). In Trans. Din sl. kameni „piatra”, dupa Miklosich, Lexicon, 281; este insa evident ca avem a face cu un dublet al lui camin.

comanac (-ce), s. n. – 1. Caciula, palarie. – 2. Acoperamint al capului caracteristic calugarilor ortodocsi. – 3. (Trans.) Capac, acoperis. – 4. Creanga, ramura. – Var. cumanac, camanac. Istr. coromac, cumarac. Origine obscura. Dupa Scriban, Arhiva, 1914, 133 (urmat, cu rezerve de dar), din lat. calamancum „mot, virf”, de unde sp. calamaco, germ. Kalmank, insa aceasta der. prezinta multe dificultati. Cf. Densusianu, GS, II, 390. Scriban mentioneaza si sb. kalamank „boneta” si ngr. ϰαμηλαύϰιον. – Der. comanaci, vb. refl. (Trans., a se umili, a adula servil).

covirsi (-sesc, -it), vb. – 1. A depasi. – 2. A da pe dinafara, a trece peste. – 3. A inunda, a invada. – 4. A coplesi. – 5. A invinge, a supune, a domina. Se pare ca trebuie plecat de la un sl. *povrusiti „a coplesi”. S-a produs desigur o schimbare de prefix, ca in covirni › povirni, probabil sub influenta lui cotropi, sau a expresivitatii mai mari a lui co-. Cf. virf. Dupa Puscariu, Dacor., VI, 313 si dar, de la expresia rom. cu virf „plin”; pe linga diferite dificultati insa, acest tip de compunere ar fi ciudat in rom. Dupa Scriban, din sl. vrusiti cu prefix ku. – Der. covirsitor, adj. (coplesitor; prea puternic).

cufringe (-g, -nt), vb. – A sparge, a face bucati. Probabil der. interna de la fringe „a sparge”, cu acelasi prefix ca in coflesi, coplesi, cominji, cotropi. Dupa Philippide, ZRPh., XXXI (1907), 309; REW 2139 si dar, din lat. *confrango, in loc de confringo. Ipoteza nu este imposibila; insa trebuie sa observam ca termenul rom. nu este curent, si apare numai in unele formule de vrajitorie, unde se gasesc din plin de obicei creatiile spontane.

caterinca (caterinci), s. f. – Flasneta. – Var. cat(i)rinca, catarinca. De la un cintec german care incepea cu cuvintele „Charmante Catherine”, cintat la flasnete (Tiktin; dar); cf. rut. katerinka, rus. sarmanka. Se considera ca rom. provine din rut., insa ar putea fi si formatie rom., cu suf. -ca.

Eos, la greci, zeita diminetii, corespunzatoare Aurorei din mitologia romana. In fiecare dimineata ea cobora din ceruri si alerga printre nouri intr-un car tras de cai iuti, vestind ivirea zorilor si rasaritul primelor raze de soare. Era fiica lui Hyperion si a Theiei si sora cu Helius si cu Selene. Cu Astraeus a avut mai multi copii, printre care vinturile, pe nume: Boreas, Notus si Zephyrus. Se spunea ca Eos si-ar fi atras minia Aphroditei, care a surprins-o odata cu zeul Ares. Ca sa se razbune, zeita dragostei a facut din Eos o vesnica indragostita. Intr-adevar, existenta ei este plina de episoade amoroase: l-a rapit pe Orion si l-a dus cu ea in insula Delos, l-a rapit pe Cephalus si l-a dus cu ea in Syria, unde i-a daruit un fiu – Phaethon, l-a rapit, in sfirsit, pr Tithonus si l-a dus cu ea in Aethiopia, unde i-a daruit doi fii, Emathion si Memnon. La rugamintea ei, Zeus l-a facut pe Tithonus nemuritor, uitind insa sa-i daruiasca si tinerete vesnica. Tithonus a devenit intr-adevar nemuritor, dar a imbatrinit atit de rau incit Eos, rusinata, l-a zavorit in palatele ei, de unde n-a mai iesit niciodata.

cervana (cervane), s. f. – Varietate de unguras, planta erbacee (Lycopus europaeus). Origine necunoscuta. Cihac, II, 48 (si Conev 44) pornesc de la sl. cruvenu „rosu”, fiind o planta folosita in vopsitorie, insa Tiktin ii contrazice. Este probabil ca etimonul propus de Cihac sa fie exact, dar sa fi existat o confuzie in ce priveste planta, cum se intimpla adesea in botanica populara.

ORNITORINC (‹ fr.; {s} ornito- + gr. rynkhos „cioc”) s. m. Mamifer primitiv, monotrem, semiacvatic, cu corpul turtit, de c. 50 cm lungime, cu cioc asemanator celui de rata si cu membrane inotatoare intre degete (Ornithorhynchus anatinus). Traieste in Australia si ins. Tasmania si se hraneste cu viermi, insecte si moluste. Se inmulteste prin oua, dar isi hraneste puii cu lapte. A fost intens vanat pentru blana; in prezent este ocrotit.

insa Conj. 1. (Adversativ, leaga doua propozitii sau doua parti de propozitie) Cu toate acestea, totusi, dar. 2. (Arata trecerea la alta idee) dar, pe de alta parte. – Lat. ipsa.

altita (altite), s. f. – Broderie pe partea superioara a minecii la ie sau camasa. Lat. altitia, de unde it. altezza. Se explica prin pozitia relativa a broderiei; partea inferioara a minecii, cind este brodata, nu se poate numi astfel. Dupa Cihac, Hasdeu si dar, din sb. latica „margine de rochie” (de unde, in Ban., var. latita); este posibil insa ca cuvintul sb. sa provina din rom. Este dubletul lui alteta, s. f., din it. (sec. XIX).

chima (-me), s. f. – Germen, saminta. Sb. kima (dar) sau din germ. Keim, prin intermediul sas. kim (Lacea, Dacor., IV, 778). Inainte, Philippide, Principii, 138, incercase sa-l explice prin gr. ϰῦμα (cf. ciuma) ipoteza acceptata de Bogrea, Dacor., II, 654. – Der. chimita, s. m. (diavol; bufon, caraghios), care pare a fi un dim. de la cuvintul anterior (Bogrea si dar il explica prin numele unui personaj popular in trecut datorita sotiilor sale; nu este insa posibil sa se aplice diavolului numele unui personaj real, si nici nu s-ar explica prin alte mijloace apelativul Chimita, astfel incit este de presupus ca acesta din urma este o simpla porecla).

cerceta (cercetez, cercetat), vb. – 1. A examina, a cerceta, a iscodi, a verifica. – 2. A consulta, a sonda, a aprecia. – 3. A intreba. – 4. (Inv.) A vizita, a fi in relatii. Lat. circitāre (Diez, Gramm., I, 32; Puscariu 344; Candrea-Dens., 314; REW 1943; Iordan, Dift., 141; dar), cuvint care s-a pastrat numai in rom. – Der. cercetas, s. m. (explorator; boy scout); cercetasie, s. f. (organizatie a cercetasilor); cercetasime, s. f. (grupare de cercetasi); cercetator, adj. (care cerceteaza). Dosoftei foloseste forma cercata, „a examina” pe care Pascu, Beitrage, 9 si dar o explica drept rezultat al contaminarii lui cerceta cu cata (sau cu cerca, dupa REW 1943); insa forma aceasta nu pare sigura.

imbuiba (imbuib, imbuibat), vb. – 1. A ghiftui, a indopa cu mincare. – 2. (Refl.) A minca lacom, in exces. – 3. A creste din abundenta, a se inmulti. Origine necunoscuta. Nici una din explicatiile date pina acum nu pare multumitoare. Dupa Densusianu, Archiv. lat. Lex., XII, 425, Din lat. bubia, glosare incerta a lui „sfirc”, pe baza unui der. *imbubiāre, cf. Puscariu 72 si REW 4286a; insa autorul a renuntat mai tirziu la aceasta ipoteza, convingindu-se ca glosarea era incorecta. Dupa Giuglea, Dacor., II, 632-37, din lat. imbuere, prin intermediul unei forme pop. *imbuviāre, cf. dar, si Rosetti, I, 167, care stabileste o legatura cu lat. bubῑre „a umfla”. Sub aspect semantic, cuvintul ofera o identitate perfecta cu buieci, cf. buiac; insa explicatia fonetica este dificila cf. sl. buiti sę „a trai inconjurat de placeri”, cu care DAR admite ca s-a incrucisat.

castron (castroane), s. n. – 1. Vas adinc in care se aduc la masa unele mincaruri. – 2. Supiera. Fr. casserole; insa nu este usor de indicat intermediarul, cf. sas., pol. kastrol, rus. kastrjolja, sb. castrola (Cihac, II, 45; dar). Direct din fr., dupa Iordan, Dift., 285; din bg. kastron, dupa Pascu, Arch. Rom., VI, 231, in vreme ce Capidan, Raporturile, 222, afirma ca bg. provine din rom.

coman s. n. – Diavolul. Cuvint rar, atestat o singura data, in Mold. Dupa dar, de la numele cumanilor, popor turanic care a ocupat partea rasariteana a Romaniei in sec. XI-XIII; insa aceasta ipoteza este putin probabila. Este posibil sa fie vorba de un der. cu suf. – man, de tipul *dracoman, cf. gogoman, hotoman, pronuntat pe jumatate din scrupule de tip tabu.

glie (glii), s. f. – 1. Pamint, ogor. – 2. Pamint, cimp. Sl., din aceeasi familie cu clisa; insa etimonul exact nu a fost inca identificat; cf. slov. glie „coca, pap”, rut, rus. glej „lut, argila” (dar). Cel de al doilea sens este pur literar. Dupa Korting 4166 si Tiktin, urmati de REW 3782, din lat. gleba, incrucisat cu rut. gliba.

baratui (-uesc, -it), vb. – A cumpara, a se tirgui, a discuta. – Var. barata, baratai, barati. Sb. baratati „a tirgui”, din it. barattare „a face schimb” (dar; Iordan, BF, II, 55). Candrea, GS, VI, 321, presupune ca etimon lat. balatrare, cf. sp. baladrar, port. bradar (Corominas, I, 372), insa aceasta ipoteza pare putin convingatoare.

catarama (catarame), s. f. – Piesa din metal cu care se incheie o cingatoare. – Var. catarama. Origine incerta. Dupa Lacea, Dacor., III, 741 din germ. dar si Galdi, Dict., 191), din germ. Kettenriemen, prin intermediul pronuntarii sas. (*kattenramen, care nu este documentata). Der. este posibila, insa marea raspindire a cuvintului rom. nu se potriveste cu ideea unui imprumut sas. Bogrea, Dacor., IV, 798 (cf. Lokotsch 1089) prefera sa se refere la tc. kantarma. – Der. (in)catarama, vb. (a prinde in catarama); descatarama, vb. (a desface, a descheia).

cotruta (cotrute), s. f. – 1. Vatra, partea din fata a cuptorului sau a sobei. – 2. Aparatoare la horn. – 3. Lant pentru ceaun. – 4. Cotet pentru pisica, pentru ciini sau gaini. – Var. cotret, catret. Sl. (slov. kotrec), cf. ceh. katrc „coliba”; mag. katroc, katrocz, kotroc (Cihac, II, 77; Lacea, Dacor., III, 741). dar considera ca sensul 4 reprezinta un cuvint diferit, si il deriva pe cel anterior din bg. kotor „groapa”, fiind insa putin probabil sa fie asa. Pentru a explica semantismul, trebuie sa avem in vedere vechiul obicei popular de a face o nisa sub vatra pentru animalele mici, cum sint pisicile, cateii, puii, pentru a folosi astfel caldura sobei. Cf. cotet, ca si legatura semantica a lui cotar, cu cotirlau.

desuchiat (-ta), adj. – 1. Neglijent, sleampat. – 2. Nebun, smintit. – Var. (Mold., Trans.) suchiat, suchet. Origine incerta. Ar putea fi un lat. *dissubuculatus de la subucula „camase, tunica pe corp”; daca primul sens este primitiv, cf. sp. descamisado; insa rezultatul s nu este clar. Dupa Scriban, de la suchet, si acesta de la mag. suket „surd”; dar in acest caz nu s-ar explica compunerea cu des-. Pascu, I, 136, citeaza mr. discul’are „a deochea” ‹ lat. *de exoculāre (cf. deochia), care nu are legatura cu desuchiat.

Amphiaraus, vestit prezicator si erou grec care a domnit in Argos. Era fiul lui Oecleus si al Hypermnestrei. A participat la vinatoarea mistretului din Calydon si la expeditia argonautilor. S-a casatorit cu Eriphyle, sora lui Adrastus (v. si Adrastus), cu care a avut patru copii: pe Alcmaeon, Amphilochus, Eurydice si Demonassa. Indemnat de Eriphyle, careia Polynices ii cistigase complicitatea daruindu-i colierul Harmoniei, Amphiaraus il insoteste pe cumnatul sau Adrastus in expeditia organizata de acesta impotriva cetatii Thebae, desi cunostea dinainte sfirsitul ei tragic si faptul ca-i va aduce moartea. La plecare, ii cere insa fiului sau Alcmaeon sa-l razbune, ucigind-o pe Eriphyle de indata ce-i va sosi vestea mortii lui (v. si Alcmaeon). In luptele de la portile cetatii Thebae Amphiaraus savirseste minuni de curaj, dar nu poate schimba voia soartei. Urmarit de Periclymenus, el incearca sa scape fugind. Cind e gata sa fie insa ajuns din urma, dispare din ochii dusmanului sau, fiind inghitit, impreuna cu car, cai si vizitiu, de pamintul care se deschisese inaintea lui. Dupa moarte, Amphiaraus a fost onorat ca un erou. Se spunea ca Zeus i-ar fi daruit nemurirea. I s-a ridicat un templu si i s-a instituit un oracol in Attica, la Oropos.

ceapsa (cepse), s. f. – (Banat, Trans., Bucov.) Boneta, scufita, comanac. – Var. ceapta. Etimonul trebuie sa fie un cuvint sl. (cepici „mitra”), care pare sa fi intrat in rom. prin intermediul sb. cepac, slov. cepica sau mag. csapsza (Cihac, II, 47; Iordan, Dift., 72; dar; Galdi, Dict., 87); cf. si rus. cepec „boneta”, pol. czepiec „boneta”. Edelspacher 11 deriva forma mag. din rom., fara a fi insa probabil acest fapt. Cf. sapca. – Der. cepita, s. f. (Trans., rar, boneta militara), din mag. csapica.

asijderea adv. – La fel, tot asa, de asemenea. – Var. asisdere(a), asijdere. Hibrid format din asis (forma veche a lui asa) si sb. takozdere „la fel” (Hasdeu 2004; Puscariu 133; dar). Pare a fi fost vorba la inceput de o stingacie a vechilor traducatori din sl. (asa este sinonim cu tako, insa -zdere nu poate fi tradus, nici nu pare sa fi circulat numai in rom.). S-a pastrat datorita limbajului ecleziastic, dar fara circulatie populara.

cormana (cormane), s. f. – 1. Parte a plugului care rastoarna si marunteste brazdele, rasturnatoare. – 2. La moara de apa, stavila. – 3. (Inv.) Catarg. – 4. Ascutire prea scurta, care toceste taisul. – Var. corman, corman, cormana. Origine incerta. Se considera in general der. de la mag. kormany „cirma” (Cihac, II, 493; Cancel 13; dar; Galdi, Dict., 88), cuvint care provine din sl. krumilo „cirma”, cf. cirmi, si de asemenea sb. korman, rus. kormilo „cirma”; insa semantismul din rom. pare izolat si prezinta dificultati. Este posibil sa se produs o contaminare cu alt cuvint, compara de ex. gr. ϰορωνόν „extremitate indoita”.

faula (-le), s. f. – (Trans. de Vest) Mod de a fi, aspect, aparenta. – Var. faula. Lat. fābula „istorie”, cf. subula › sula, stabulum › staul; schimbarea de accent ca in audio › aud. Cuvintul nu a fost studiat, si circula putin; insa pare a insemna, mai curind decit „aspect fizic”, ceva in sensul de „dispozitie, tinuta”. Cf. citatul lui Frincu-Candrea, in dar; ian spune-mi faula lui. Tiktin si dar dau cuvintul drept necunoscut. Este dublet de la fabula. Cf. it. fola „priveste” (Battisti, III, 1676).

aci, adv. – 1. Aici, in locul acesta 2. Atunci, in momentul acela. – Var. acia, acile(a), acice(a). Mr. atia, istr. ti(a). < Lat. *eccum hῐc (Puscariu 12; Candrea-Dens., 8; REW 4129; dar); cf. it. qui, engad. (a)qui(a), v. prov., cat., sp., port. aqui, fr. ici. Pentru varianta acice, Puscariu 13 propune *eccum hicce; insa poate fi unul din multele rezultate ale intilnirii lui aci cu aici. – Der. aciasi, adv. (inv., in acelasi loc; in acelasi timp), cu -si, cf. acelasi.

crap (crapi), s. m. – Peste (Cyprinus carpio). -Mr., megl. crap. Sb., bg. krap (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 81; Meyer 204; dar); cf. slov., cr., alb. krap, rus. karp. Inainte s-a considerat reprezentant al lat. carpa (Diez, I, 114; Diez, Gramm., I, 32; Philippide, Principii, 66); insa aceasta der. este putin probabila. Nu trebuie sa se excluda, totusi ipoteza ca este un cuvint autentic balcanic, caci in lat. cuvintul este strain de fondul traditional, si dupa Meillet-Ernout, este in legatura cu numele dacilor din Muntii Carpati.

SINCATEGOREMATIC, -A adj. 1. (log.; despre cuvinte, simboluri) care nu are semnificatie luat izolat, putand insa aparea ca parte constituanta intr-o expresie cu semnificatie. 2. (fil.; despre infinit) care contine elemente reale, actualizate, a caror multime este inepuizabila, dar care nu constituie intregul prin aditia lor. (< fr. syncategorematique)

alac, s. m. – Specie de griu foarte rezistenta. Origine obscura. Pare a proveni indirect din lat. alica, prin intermediul unei forme asemanatoare celei care a dat alaga in sp. (lat. *alaca, cf. Corominas, I, 75), insa der. este dificila. In general se admite ca etimonul pentru rom. este mag. alakor (Cihac, II, 475; Densusianu, Rom., XXXIII, 273; REW 337; Pascu, R. crit., VII, 66; Galdi, Dict., 170); dar in mag. este cuv. strain (Draganu, Dacor., VII, 201), probabil rom. (Edelspacher 8). Si mai indoielnica este legatura cu alb. akue (Hasdeu 667). Philippide, II, 696, sugereaza alb. laker „verdeata”, din gr. λάϰανον.

Helenus, fiul lui Priamus, regele Troiei, si al Hecubei. Ca si sora sa, Cassandra, Helenus fusese inzestrat de Apollo cu darul profetiei. A participat la razboiul troian, luptind alaturi de Hector, si a fost ranit de catre Menelaus. Dupa moartea lui Paris s-a numarat printre pretendentii la mina Helenei. A fost respins insa in favoarea lui Deiphobus si, simtindu-se jignit, s-a retras pe muntele Ida. Acolo a fost luat prizonier de greci, carora le-a dezvaluit – gratie darului sau de prezicator – ce conditii trebuiau indeplinite pentru ca Troia sa poata fi cucerita: Pyrrhus, fiul lui Achilles, sa lupte in rindurile grecilor, Palladium, statuia miraculoasa cazuta din ceruri, sa fie luata de la troieni si grecii sa puna mina pe osemintele lui Pelops. Dupa incendierea Troiei, Helenus a revenit, ca prada de razboi, lui Pyrrhus pe care l-a salvat de la moarte sfatuindu-l – tot gratie darului sau de prezicator – sa nu aleaga drept cale de intoarcere marea, pe care avea sa piara ulterior intreaga flota a grecilor. Mai tirziu, Helenus s-a casatorit cu Amdromacha (v. si Andromacha), cu care a avut un fiu, Cestrinus. Dupa moartea lui Pyrrhus i-a urmat la tron, capatind o parte din regatul acestuia. Cind Aeneas, in drum spre Italia, a trecut prin Epirus, el a fost gazduit acolo de catre Helenus.

cioi (-iuri), s. n. – 1. Nod, umflatura, batatura. – 2. Strachina, blid. Origine necunoscuta. Dupa Bogrea, Dacor., II, 655, ar fi var. de la acioaie; insa aceasta der. pare putin probabila. Ar putea fi un der. de la acest cuvint, cioinac (var. cioinag), s. n. (foarfeca; varietate de struguri), pe care Seineanu, I, 138 si dar il deriva de ciuin.

BRANZA, (2) branzeturi, s. f. 1. Produs alimentar obtinut prin coagularea laptelui cu ajutorul cheagului sau al unor coagulanti sintetici. Frate, frate, dar branza-i pe bani (= in afaceri nu poate fi vorba de sentimentalism). ◊ Expr. Branza buna in burduf de caine, se spune despre un om plin de calitati, care insa nu le foloseste in scopuri bune. A nu face nici o branza = a nu face, a nu ispravi nimic; a nu fi bun de nimic. (Duca-se, du-te etc.) opt cu a branzei sau opt (si) cu a branzei noua, se zice cand scapi (sau doresti sa scapi) de o persoana suparatoare. 2. (La pl.) Diferite feluri de branza (1).

Eurystheus, fiul lui Sthenelus si al Nicippei. Cind Heracles era pe punctul de a se naste, Zeus, voind sa-i faca un dar fiului sau, a hotarit ca tronul cetatii Mycenae sa revina primului nou nascut dintre urmasii lui Perseus. De buna seama, el se gindise la erau. Geloasa, Hera i-a zadarnicit insa planurile, facind sa intirzie nasterea lui Heracles si grabind-o in schimb pe cea a lui Eurystheus. In felul acesta Eurystheus a devenit rege in Mycenae. Temindu-se toata viata de erou, atunci cind oracolul ii porunceste lui Heracles sa-l slujeasca pe Eurystheus, acesta din urma il pune la cele mai grele incercari, cu gindul ascuns sa-l piarda (v. si Heracles). Departe de a-i implini voia, cele douasprezece munci ale lui Heracles, savirsite la porunca lui Eurystheus, nu fac altceva decit sa sporeasca gloria eroului. Dupa moartea lui Heracles, ura lui Eurystheus se revarsa asupra fiilor celui dintii, pe care-i urmareste in toate peregrinarile lor (v. si Heraclidae). In cele din urma, Eurystheus cade rapus intr-o lupta impotriva atenienilor.

bitca (batci), s. f. – Coasta, povirnis. Origine necunoscuta. dar propune, dar este putin probabil, mag. botko, botok „cap, miner”; rezultatul probabil ar fi fost *batcau. Diculescu 181 (urmat de Scriban) se gindeste la un gepidic *butt(i)ka, din germ. butt- (› fr. butte); insa parerea sa a fost in general respinsa.

fiara (fiare), s. f. – Animal salbatic, bestie. – Mr. hiara. Lat. fera (Puscariu 601; Candrea-Dens., 582; REW 3264; dar); cf., it., sp. fera, fr. fier. – Der. fieros, adj. (feroce, crud), creatie artificiala (sec. XIX), pe baza fr. feroce; fierosie, s. f. (ferocitate), termen literar; fioros, adj. (feroce; inspaimintator, cutremurator), cuvint identic cu fieros, insa popular si modificat prin confuzie cu fior (ultimul sens este artificial si literar; totusi dictionarele il deriva pe fioros de la fior). Fieratec si infieratic, adj. (salbatic, crud), par a fi der. personali ai lui Dosoftei (sec. XVII).

au conj. – 1. Sau, ori. – 2. Oare? (particula care introduce si intareste interogatia). – Mr. au, ai. Lat. aut (Diez, I, 292; Puscariu 165; Candrea-Dens., 114; REW 810; dar); cf. alb. a, it., sp. o (sard. a), v. prov. o(z), fr. ou, port. ou. Primul sens este rar in limba actuala. Cel de al doilea are o anumita circulatie actuala, desi limitata; a fost insa adoptat de limbajul poetic, ca termen consacrat pentru interogatia emfatica.

Ariadne, fiica regelui Minos si a Pasiphaei. Cind Theseus a sosit in Creta pentru a se lupta cu Minotaurul (v. si Theseus), Ariadne, care se indragostise de erou, l-a ajutat sa iasa din coridoarele intortocheate ale labirintului calauzindu-se dupa un fir care i-a aratat calea de intoarcere. Ca sa o scape de minia lui Minos, Theseus i-a fagaduit Ariadnei s-o ia cu el la Arhenae. A parasit-o insa pe drum, in insula Naxos, unde, dupa o varianta, a fost ucisa de Artemis. Dupa o alta legenda, Dionysus, care trecea pe acolo, s-ar fi indragostit de tinara fata si ar fi luat-o in casatorie. Ca dar de nunta el i-a oferit o coroana de aur, faurita de Hephaestus, coroana care mai tirziu a fost transformata intr-o constelatie.

Eurydice 1. Sotia lui Orpheus. Odata, in timp ce se afla pe cimp, Aristaeus a vazut-o si, indragostindu-se de ea, a vrut s-o violeze (v. si Aristaeus). Cautind sa se salveze, Eurydice a luat-o la fuga, dar a fost muscata de un sarpe si a murit. Indurerat, Orpheus n-a pregetat sa coboare in Infern ca s-o intilneasca. Acolo, prin cintecele lui minunate a reusit sa-i induplece pe zeii subpaminteni sa i-o inapoieze pe Eurydice. El s-a legat insa cu juramint sa n-o priveasca inainte de a fi pasit dincolo de hotarele lumii subpamintene. Altfel urma s-o piarda pentru totdeauna. Orpheus nu si-a putut tine insa juramintul. El n-a putut rezista dorintei arzatoare de a-si privi sotia inainte de a ajunge pe pamint. In felul acesta Eurydice a ramas pentru totdeauna in lumea mortilor. 2. Mama lui Danae. 3. Sotia lui Creon, regele din Thebae. Auzind de moartea fiului ei, Haemon, s-a sinucis. 4. Fiica lui Amphiaraus si a Eriphylei.

aburca (-c, at), vb. – 1. A urca, a sui. – 2. A urca, a ridica. Dintr-un der. vulg. al lat. ŏrior, cf. urca. S-ar putea pleca de la *aboricare; insa dificultatea conservarii lui b intervocalic este mare, aproape de nerezolvat. Se poate datora unei reduplicari, rezultat al unui b protetic *bŏricāre de la *ŏricāre, (precum *burere, bustum de la urere), sau al unei compuneri cu ad. Cealalta ipoteza, emisa de Puscariu, ZRPh., XXXI, 616 si acceptata de dar si REW 606, pleaca de la lat. *arboricare < arbor. Explicatia nu convinge, nu numai datorita ciudateniei imaginii, ci si pentru ca nu se tine seama de evidenta identitate a lui aburca cu urca si, prin urmare, de necesitatea de a le gasi o origine comuna.

Gigantes, fiii lui Uranus si ai lui Gaea (v. si Gaea). Erau fiinte monstruoase, de statura uriasa si cu o forta de neinvins. Desi de origine divina, erau totusi muritori: puteau fi omoriti, dar numai de catre un zeu si de catre un muritor in acelasi timp, motiv pentru care zeii, in gigantomahie (lupta dintre olimpieni si giganti), l-au chemat in ajutor pe Heracles. Se spunea ca Gaea i-ar fi nascut pe giganti ca sa-i razbune pe fratii lor, titanii, inchisi de catre Zeus in Tartarus. Gigantii au atacat cerul, aruncind cu stinci si cu trunchiuri de copaci. Ei au fost insa nimiciti de catre olimpieni, cu sprijinul lui Heracles (v. si Heracles). Printre giganti se numarau: Alcyoneus, Clytius, Enceladus, Ephialtes, Eurytus, Hippolytus, Mimas, Pallas, Polybotes, Porphyrion si Thoas.

cosinzeana (cosinzene), s. f. – Prototip al frumusetii, in basmele populare. – Ileana Cosinzeana, personaj feminin mitic, care personifica idealul lui Fat Frumos. Origine incerta. Este evidenta inrudirea cuvintului cu sinzeana; insa prima parte a cuvintului este mai putin clara. Este poate o amintire a Sfintei Elena, mama lui Constantin, daca se admite o forma Helena Co(n)s(t)antiana: z s-ar explica prin pronuntarea ngr. *Cos(t)andiana, sau mai bine printr-o contaminare posterioara cu sinziana. Pentru pierderea primului t, cf. forma sl. Kustenitu ‹ Kονσταντίνος (Vaillant, BL, XIV, 7). Philippide, Principii, 138, se gindea la lat. semidivina, ca epitet al Elenei din Troia, solutie evident imposibila; pentru dar si Scriban, este vorba de o var. de la sinzeana.