OMONIMIE s.f. Faptul sau insusirea de a fi omonim; situatia in care se afla doua sau mai multe cuvinte omonime. [Gen. -iei, var. h*******e s.f. / cf. fr. h*******e].

COLIZIUNE s. f. 1. lovire, ciocnire de tendinte, forte, de interese contrare; conflict. 2. izbire puternica intre doua corpuri care se misca in sensuri opuse. ◊ (fig.) incaierare, confruntare. ◊ abordaj. 3. ~ omonimica = intalnire a doua sau mai multe cuvinte omonime. (<fr. collision, lat. collisio)

OMONIMIE s. f. faptul, insusirea de a fi omonim; situatie in care se afla doua sau mai multe cuvinte omonime. (< fr. h*******e)

omonim (cuvant) s. n., pl. omonime

COLIZIUNE, coliziuni, s. f. 1. Ciocnire violenta intre doua corpuri care se misca unul spre altul; izbire, lovire. 2. Ciocnire de forte, tendinte, interese contrare in domeniul relatiilor omenesti; conflict, cearta, disputa. ♦ (Rar) Incaierare, bataie, lupta. 3. (In sintagma) Coliziune omonimica = fenomen lingvistic prin care doua sau mai multe cuvinte diferite ajung omonime. [Pr.: -zi-u-. – Var.: (inv.) colizie s. f.] – Din fr. collision, lat. collisio, -onis.

COLIZIUNE s.f. 1. Lovire, ciocnire de tendinte, de forte, de interese contrare; conflict. 2. (Rar) Izbire puternica intre doua corpuri care se misca in sensuri opuse. ♦ Incaierare, lupta violenta. ♦ Abordaj. 3. Coliziune omonimica = fenomen prin care doua sau mai multe cuvinte diferite devin omonime. [Var. colizie s.f. / cf. fr. collision, it. collisione, lat. collisio – izbire].

OMONIM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. cuvant care are aceeasi forma si aceeasi pronuntare cu alt cuvant sau cu alte cuvinte, de care difera ca sens si ca origine. 2. S. m. Persoana care poarta acelasi nume cu altcineva; tiz. – Din fr. h******e.

omonim² ~a (~i, ~e) si substantival (despre cuvinte luate in raport unul fata de altul) Care este identic ca forma (dar se deosebeste radical ca sens). /<fr. h******e

UNIVOC, -A adj. 1. (Fil.) Care poate fi definit intr-un singur fel; care poate fi denumit intr-un singur fel sau cu un singur nume. ♦ (Despre cuvinte) Care pastreaza acelasi sens sau aceeasi valoare in intrebuintari diferite. ♦ omonim. ◊ Rima univoca = rima care consta din repetarea aceluiasi cuvant. 2. (Mat.; despre elementele unei multimi; op. biunivoc) Care corespunde unui singur element din alta multime. [Cf. fr. univoque, lat. univocus < unus – un, vox – voce].

omonim, -A adj. Care are acelasi nume, cu acelasi nume. // s.n. 1. (Lingv.) cuvant asemanator ca forma (aspect grafic, pronuntare etc.) cu altul, dar deosebit ca inteles. 2. (Rar) Persoana care poarta acelasi nume cu altcineva. 3. Joc care cere dezlegatorului sa gaseasca un cuvant cu mai multe intelesuri fara a i se schimba nici grafia literala, nici accentul. // s.m. si f. (Rar) Cel care poarta acelasi nume cu altcineva. [Cf. fr. h******e, lat. h*******s, gr. h*******s < h***s – asemanator, onoma – nume].

omonim, -A I. adj. 1. care are acelasi nume. 2. (muz.; despre relatia dintre doua tonalitati) care au aceeasi tonica, dar mod diferit. II. s. n. 1. cuvant identic ca forma si pronuntare cu un altul, dar deosebit ca sens. 2. joc care cere dezlegatorului sa gaseasca un cuvant cu mai multe intelesuri, fara a i se schimba nici forma grafica, nici accentul. II. s. m. f. cel care poarta acelasi nume cu altcineva. (< fr. h******e)