METAGRAMA, metagrame, s. f. Joc distractiv prin care se formeaza cuvinte noi inlocuind mereu cate o litera din cuvantul dat initial. – Din fr. metagramme.

METAGRAMA ~e f. Joc distractiv care consta in formarea de cuvinte noi prin inlocuirea mereu a cate o litera din cuvantul dat initial. /<fr. metagramme

FOND s.n. I. 1. Ceea ce este esential intr-un lucru, continut. ◊ Articol de fond = articol care trateaza o problema importanta actuala; editorial; fond lexical principal = partea esentiala si cea mai stabila a vocabularului unei limbi, cuprinzand cuvintele care exprima notiunile fundamentale din viata si activitatea oamenilor si constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. ♦ In fond = in realitate, de fapt. 2. Trasaturile de baza ale caracterului, ale individualitatii unei persoane. 3. Culoare care formeaza campul, baza unui tablou, din care se detaseaza, figurile, detaliile. ♦ (Poligr.) Strat de culoare sau ornament peste care se tipareste un text. 4. (Sport) Alergare de fond = alergare pe distanta lunga. II. 1. Totalitatea mijloacelor materiale si banesti de care dispune o intreprindere, o institutie etc. ◊ Fond de acumulare = parte a venitului national pe seama careia se realizeaza cresterea si perfectionarea productiei, se creeaza rezerve si se asigura sporirea fondurilor si rezervelor materiale din sfera neproductiva. 2. Totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu (mai ales cultural). ◊ Fond de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca. [< fr. fond].

JARGONAFAZIE s.f. (Med.) Afazie constand din folosirea de catre bolnavi a unor cuvinte noi, inexistente si fara semnificatie. [Gen. -iei. / < fr. jargonaphasie].

METAGRAMA s.f. Schimbare a unei litere intr-un cuvant. ♦ Joc care consta in a forma cuvinte noi inlocuind mereu cate o litera din cuvantul initial definit. [< fr. metagramme, cf. gr. meta – dupa, gramma – litera].

FOND s. n. I. 1. ceea ce este esential intr-un lucru, continut. ♦ articol de ~ = articol care trateaza o problema importanta actuala; editorial; ~ lexical principal = partea esentiala si cea mai stabila a vocabularului unei limbi, cuvintele care exprima notiunile fundamentale din viata si activitatea oamenilor si constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. ♦ in ~ = in realitate, de fapt. 2. trasaturile de baza ale caracterului, ale individualitatii unei persoane. 3. culoare de baza a unui tablou, a unei tesaturi etc. din care se detaseaza figurile, detaliile; fundal. ◊ strat de culoare sau ornament peste care se tipareste un text. 4. (sport) alergare de rezistenta pe distanta lunga. 5. (fiz.) radiatie greu de inlaturat sau inevitabila, cu caracter parazit, in prezenta careia se efectueaza o experienta sau masurare. II. 1. totalitatea mijloacelor materiale si banesti de care dispune o intreprindere, o institutie etc. ♦ ~ de acumulare = parte a venitului national pe seama careia se realizeaza cresterea si perfectionarea productiei, se creeaza rezerve si se asigura sporirea fondurilor si rezervelor materiale din sfera neproductiva. 2. totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu. ♦ ~ de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca; ~ de comert = totalitatea marfurilor si elementelor necesare care contribuie la exercitarea unui comert normal si profitabil. (< fr. fond)

JARGONAFAZIE s. f. tulburare de limbaj constand din folosirea de catre bolnavi a unor cuvinte noi, inexistente. (< fr. jargonaphasie)

AUGMENTATIV, -A, augmentativi, -e, adj., s. n. 1. (Afix) care serveste la formarea unui cuvant nou denumind un obiect de dimensiuni mai mari decat ale obiectului desemnat prin cuvantul de baza. 2. (cuvant) care este format cu un augmentativ (1). – Din fr. augmentatif.

PSeuDOPREFIXA, pseudoprefixez, vb. I. Tranz. A forma un nou cuvant cu ajutorul unui pseudoprefix. [Pr.: pse-u-] – Din pseudoprefix.

REDUPLICA, reduplic, vb. I. Tranz. A dubla. ♦ (Fon.) A repeta unul sau mai multe foneme din radacina unui cuvant, pentru a da cuvantului alta valoare morfologica sau stilistica sau pentru a forma un cuvant nou. – Din lat. reduplicare.

REGRESIV, -A, regresivi, -e, adj. Care se opune progresului, care tinde spre o stare sau o forma (economica, sociala, politica etc.) inapoiata; care da inapoi, care este in regres. ♦ Miscare regresiva = miscare care se face in directia inversa celei normale. (Lingv.) Derivare regresiva = mod de formare a unui cuvant nou prin suprimarea unui afix de la un cuvant (mai) vechi. Formatie regresiva sau derivat regresiv = cuvant format prin derivare regresiva. Asimilare regresiva = fenomen fonetic in care sunetul modificat se afla inaintea sunetului care exercita influenta modificatoare. – Din fr. regresif.

SUFIX, sufixe, s. n. Imbinare de sunete sau un singur sunet care se adauga dupa radacina sau dupa tema unui cuvant pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi. ◊ Sufix lexical = sufix care ajuta la formarea cuvintelor noi, schimband sensul sau categoria gramaticala a cuvantului de baza. Sufix gramatical (sau flexionar) = sufix cu ajutorul caruia se creeaza forme gramaticale. – Din fr. suffixe.

COMPUNERE, compuneri, s. f. 1. Actiunea de a (se) compune si rezultatul ei; alcatuire, imbinare. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Concr.) Lucrare scolara asupra unei teme. 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte avand drept rezultat un cuvant nou. – V. compune.

COMPUNERE ~i f. 1) v. A COMPUNE. 2) lingv. Procedeu sintactico-morfologic de formare a unui cuvant nou prin reunirea a doua sau a mai multor cuvinte. 3) mat. Operatie de determinare a rezultantei a doi sau mai multi vectori. 4) Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui. 5) inv. Rezultat al unui proces de creatie artistica; compozitie. [G.-D. compunerii] /v. a compune

CONVERSIUNE s.f. 1. Schimbare a conditiilor unui imprumut (prin prelungirea termenelor, micsorarea dobanzilor etc.). ♦ (Ec.) Preschimbare a unei valori (mai ales monetare) intr-o valoare de alta natura. 2. (Rar) Schimbare a naturii, a formei unui lucru. ♦ Transformare in urma unui proces chimic, a unei specii de molecule in alte specii de molecule. ♦ (Biol.; in forma conversie) schimbare in ordinea liniara a genelor; transmutatie genetica. 3. Reluare in ordine inversa a termenilor unei sintagme sau fraze, fara ca intelesul sa sufere; reversiune. ♦ Formare de noi cuvinte prin schimbarea categoriei gramaticale; hipotaxa. 4. (Log.) Rasturnare a unei judecati prin inlocuirea reciproca a subiectului cu predicatul. ♦ (Cib.) Traducere a unui cuvant, a unui numar sau a unui mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj intr-altul. [Var. conversie s.f. / cf. fr. , engl. conversion, lat. conversio].

DERIVARE s.f. 1. Provenire, coborare din... 2. Procedeu de formare a cuvintelor cu afixe. ◊ Derivare progresiva = procedeu de formare a cuvintelor prin adaugarea afixelor; derivare regresiva = procedeu de formare a unui cuvant nou prin suprimarea unui sufix de la un cuvant deja existent in limba. 3. (Mat.) Operatie de calcul diferential prin care se obtine o derivata. [< deriva].

INCORPORATIE s.f. 1. Incorporare. 2. Constructie gramaticala specifica unor limbi, constand in aceea ca se include complementul in verb, sudandu-se cu el si dand nastere unui nou cuvant compus. [Gen. -iei, var. incorporatie, incorporatiune. / < fr. incorporation].

MONOVERB s.n. Joc distractiv care consta in a reprezenta un cuvant prin litere combinate intre ele sau cu figuri, sensul acestuia reiesind din pozitia elementelor componente. ◊ Monoverb cu incastru = monoverb in care, prin introducerea unui cuvant sau a unei litere intr-o imagine, se obtine un cuvant nou; monoverb epentetic = monoverb ilustrat prin doua imagini, una numita „baza”, iar cealalta „plus”, cuvantul „plus” introducandu-se neschimbat intre literele care formeaza cuvantul „baza”. [Cf. gr. monos – unic, lat. verbum – cuvant].

COMPUNERE s. f. 1. actiunea de a compune. 2. bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. procedeu de formare a cuvintelor prin crearea unui cuvant nou din mai multe cuvinte intregi existente independent, cu ajutorul unor elemente de compunere sau din abrevieri. 4. lucrare scolara scrisa asupra unei teme; compozitie (6). (<compune)

COMPUNERE s.f. 1. Actiunea de a compune si rezultatul ei; alcatuire. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea a doua cuvinte care formeaza un cuvant nou. 4. Lucrare scolara asupra unei teme. [< compune].

NEOLOGISM s.n. (Lingv.) cuvant nou imprumutat dintr-o limba straina sau creat prin mijloace proprii in limba respectiva; (p. restr.) imprumut lexical recent. [< fr. neologisme, cf. gr. neos – nou, logos – cuvant].

REDUPLICA vb. I. tr. 1. (Rar) A dubla. 2. A repeta intr-un cuvant o silaba sau o litera pentru a da cuvantului alta valoare morfologica sau stilistica sau pentru a forma un cuvant nou. [P.i. reduplic. / < it. reduplicare].

REGRESIV, -A adj. (op. progresiv) Care merge, care da inapoi; opus, contra progresului. ♦ Miscare regresiva = miscare in directia inversa celei normale; derivare regresiva = mod de formare a unui cuvant nou prin suprimarea unui afix de la un cuvant vechi; asimilare regresiva = fenomen in care elementul asimilator se gaseste dupa elementul asimilat. [Cf. fr. regressif].

SUFIX s.n. Sunet sau imbinare de sunete care se adauga la radacina unui cuvant, creandu-se astfel noi cuvinte, sensuri sau valori gramaticale. [Pl. -xe. / cf. fr. suffixe, lat. suffixus].

SARADA s.f. Enigma in versuri formata din mai multe fragmente reprezentand cuvinte de sine statatoare, care, unite intre ele, dau un cuvant nou. ♦ Enigma. [< fr. charade, cf. prov. charrado – conversatie].

ANTOVERB s. n. problema enigmistica, ce consta in prezentarea unui cuvant sub forma unui text literar, unei ilustratii, cerand sa se afle antonimul acestuia, apoi antonimul cuvantului nou aflat. (< anto/nim/ + verb/2/)

INFIXATIE s. f. formare de noi cuvinte cu ajutorul infixelor. (< engl. infixation)

INCORPORATIE s. f. 1. incorporare. 2. constructie gramaticala specifica unor limbi, constand in aceea ca in verb se include complementul, sudandu-se cu el si dand nastere unui nou cuvant compus. (< fr. incorporation, lat. incorporatio)

LOGOGRIF s. n. 1. problema enigmistica in care prin suprimarea pe rand a cate unei litere sau silabe dintr-un cuvant se obtine un cuvant nou. 2. (fig.) lucru confuz, greu de descifrat; enigma. (< fr. logogriphe)

METAGRAMA s. f. 1. schimbare a unei litere intr-un cuvant. 2. problema enigmistica, in versuri sau in imagini, constand in obtinerea unui cuvant nou prin anagramare si inlocuirea unei vocale cu alta. (fr. metagramme)

MONOVERB s. n. joc distractiv constand in a reprezenta un cuvant prin litere combinate intre ele sau cu figuri, sensul acestuia reiesind din pozitia elementelor componente. o~ cu incastru = monoverb in care, prin introducerea unui cuvant sau a unei litere intr-o imagine, rezulta un cuvant nou. (< it. monoverbo)

NEOLOGISM s. n. cuvant nou, imprumutat dintr-o limba straina sau creat prin mijloace proprii in limba respectiva; (p. restr.) imprumut lexical recent. *acceptie noua a unui cuvant. (< fr. neologisme)

PREFIX s. n. 1. afix care se ataseaza inaintea radacinii sau temei unui cuvant, pentru a forma un cuvant nou. 2. (telec.) indicativ de apel; numar care indica o anumita localitate sau tara si trebuie format inaintea numarului de telefon al abonatului. (< fr. prefixe, lat. praefixus)

REDUPLICA vb. tr. 1. a dubla. 2. a repeta intr-un cuvant o silaba, o litera pentru a da cuvantului alta valoare morfologica sau stilistica ori pentru a forma un cuvant nou. (< lat. reduplicare)

REGRESIV, -A adj. 1. care merge, care da inapoi; contrar progresului.o derivare ~a = procedeu de formare a unui cuvant nou de la un cuvant existent in limba prin suprimarea unui afix; o miscare ~a = miscare in directia inversa celei normale. 2. (biol.) referitor la o regresiune, care constituie o regresiune. (< fr. regressif)

SINAGRAMA s. f. problema enigmistica constand in prezentarea unui cuvant din care trebuie sa se extraga o litera, ce urmeaza sa fie adaugata la inceputul sau sfarstiul unui sinonim al cuvantului nou format, obtinandu-se un cuvant nou. (< sin/onim/ + /ana/grama)

SINOVERB s. n. problema enigmistica ce consta din combinarea a doua sinonime din care se obtine un cuvant nou, cu un alt inteles decat cele de la care s-a pornit. (< sin/onim/ + verb /2/)

SARADA s. f. 1. enigma in versuri din mai multe fragmente reprezentand cuvinte de sine statatoare, care, unite intre ele, dau un cuvant nou. 2. lucru greu de inteles; enigma. (< fr. charade)

TRANSPOZITIE s. f. 1. transpunere. 2. (mat.) permutare in care toate elementele, in afara de doua (care se schimba unul cu celalalt), raman neschimbate. 3. (chim.) schimbare a pozitiei unor atomi sau radicali dintr-o molecula organica pentru a forma un izomer. 4. (muz.) transcriere sau executare a unei compozitii in alta tonalitate decat cea initiala. 5. (biol.) miscare a unei gene dintr-un set cromozomial sau dintr-un cromozom in altul. 6. problema enigmistica, in schimbarea pozitiei partilor componente ale unei sarade din a caror insumare inversa trebuie sa rezulte un cuvant nou. (< fr. transposition)

L’ETAT C’EST MOI (fr.) statul sunt eu – cuvinte pe care Ludovic al XIV-lea le-ar fi rostit in 1651 in fata Statelor generale. Indica chintesenta monarhiei absolute si, prin extensie, tendintele dictatoriale.

NEPOVESTIT, -A, nepovestiti, -te, adj. 1. Care nu a fost (inca) povestit. 2. (Pop.) Care nu poate fi exprimat prin cuvinte; nespus. – Ne- + povestit.

SENS, sensuri, s. n. 1. Inteles (al unui cuvant, al unei expresii, al unei forme sau al unei constructii gramaticale); semnificatie. ♦ (In semiotica) Intelesul unui semn. ♦ Continut notional sau logic. Imi spui cuvinte fara sens. 2. Temei rational; logica, rost, ratiune, noima. Sensul vietii. ♦ Rost, scop, menire. ◊ Loc. adv. Fara sens = fara rost, la intamplare. Intr-un anumit sens = privind lucrurile intr-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. In sensul cuiva = potrivit vederilor, parerilor cuiva. 3. Directie, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulatie a vehiculelor intr-o singura directie pe arterele cu mare afluenta, putandu-se folosi toata latimea partii carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele doua posibilitati de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singura dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.

A INTELEGE inteleg 1. tranz. 1) (esenta lucrurilor) A-si insusi prin activitatea gandirii; a patrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ◊ A da cuiva sa inteleaga (sau a da de inteles) a face pe cineva sa-si dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fara suparare; a avea simtul umorului. 2) (vorbirea orala sau scrisa) A receptiona descifrand sensul. ◊ Se intelege de la sine este de la sine inteles. 3) (persoane) A trata cu ingaduinta; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepozitia din) A avea de profitat; a castiga. N-am inteles nimic din concediu. 2. intranz. : Asa inteleg si eu! asa imi vine la socoteala; asa imi place si mie. ~ de cuvant a tine cont de ce i se spune. /<lat. intelligere

CALCHIA vb. I. tr. 1. A copia (o schita, un desen etc.) pe hartie de calc. 2. (Lingv.) A forma un cuvant sau o expresie printr-un calc lingvistic; a adauga un sens nou unui cuvant sub influenta unui cuvant strain. [Pron. -chi-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind, var. calca vb. I. / < fr. calquer, cf. it. calcare].

CONFITEOR s.n. Rugaciune catolica in timpul liturghiei sau inainte de impartasanie. [Pron. -te-or. / < lat. confiteor – eu declar, cuvant cu care incepe aceasta rugaciune].

CALCHIA vb. tr. 1. a copia pe hartie de calc. 2. a forma cuvinte, expresii noi prin calc (2); a adauga un sens nou unui cuvant sub influenta unui cuvant strain; decalca (2). (dupa fr. calquer)

ARGOU, argouri, s. n. Limbaj conventional al unui grup social care, spre a nu fi inteles de restul societatii, foloseste cuvinte speciale (regionale si straine), da sensuri noi unor cuvinte cunoscute etc. – Fr. argot.

APRES MOI (APRES nouS) LE DELUGE (fr.) dupa mine (dupa noi) potopul – cuvinte atribuite marchizei de Pompadour si lui Ludovic al XV-lea. Imbinare de egoism profund si nepasare pentru soarta generatiilor viitoare.

CALC, calcuri, s. n. 1. (In sintagma) Hartie de calc = Hartie translucida obtinuta prin macinarea fina a pastei de hartie, folosita la executarea desenelor in tus, pentru a fi apoi copiate pe hartie heliografica (ozalid). 2. Copia pe hartie de calc a unui desen; decalc (1). 3. Fenomen lingvistic care consta in atribuirea de sensuri noi, dupa model strain, cuvintelor existente in limba ori in formarea unor cuvinte ori expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte straine; decalc (2). – Din fr. calque.

CALCHIA, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schita cu ajutorul hartiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a imbogati un cuvant sau o expresie cu un sens nou cu ajutorul unui calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer.

CETATEAN, -A, cetateni, -e, s. m. si f. Locuitor al unui stat, care se bucura de drepturi civile si politice si care are anumite obligatii fata de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvant cu care ne adresam unei persoane al carei nume nu-l cunoastem. – Cetate + suf. -ean.

SUBLINIERE, sublinieri, s. f. Actiunea de a sublinia si rezultatul ei; (concr.), linie trasa sub un text sau un cuvant scris. [Pr.: -ni-e-] – V. sublinia.

NI interj. 1. (Pop.) cuvant cu care se indeamna la mers, se cheama sau se gonesc unele animale. 2. (Reg.; exprima ideea de uimire, de admiratie) Uite, vezi. – Cf. magh. ne.

NEOLOGIC adj. (LINGV.) nou, (rar) neologistic. (cuvinte ~.)

CALC ~uri n. 1): Hartie de ~ hartie transparenta folosita pentru reproducerea desenelor. 2) Copie a unui desen tehnic executata pe aceasta hartie. 3) lingv. Fenomen de limba constand in formarea unor cuvinte sau expresii noi cu mijloace lingvistice proprii dupa modelul altei limbi sau in atribuirea de sensuri noi, dupa un model strain, unor cuvinte si expresii existente in limba. /<fr. calque

EPENTEZA ~e f. Introducere a unui sunet nou intr-un cuvant. /<fr. epenthese, lat. epenthesis

METAFORA ~e f. Figura de stil care consta in a da unui cuvant o semnificatie noua, printr-o comparatie subinteleasa. /<lat. metaphora, it. metafora, fr. metaphore

NEEXPRIMABIL ~a (~i, ~e) (negativ de la exprimabil) Care nu poate fi exprimat prin cuvinte; de nespus. /ne- + exprimabil

METAFORA s.f. Figura de stil care consta in a atribui unui cuvant un inteles nou pe baza unei comparatii subintelese. [Cf. lat., gr. metaphora, it. metafora, fr. metaphore].

METAFORA s. f. figura de stil constand in a atribui unui cuvant un inteles nou pe baza unei comparatii subintelese. (< fr. metaphore, lat., gr. metaphora, it. metafora)

BRE interj. 1. (Fam.) cuvant cu care atragem atentia cuiva ca ne adresam lui. 2. cuvant care exprima mirare. – Tc. bre.

CETATEAN, -A, cetateni, -e, s. m. si f. Locuitor al unui stat, care se bucura de drepturi civile si politice. ♦ (La vocativ) cuvant cu care ne adresam unei persoane al carei nume nu-l cunoastem. – Din cetate + suf. -ean.

NOLI ME TANGERE (lat.) nu ma atinge – Ioan, 20, 17. cuvinte pe care Iisus i le-a adresat Mariei Magdalena in dimineata Invierii. Semnifica interdictia de a te atinge de o persoana sau de un lucru.

SIC TRANSIT GLORIA MUNDI (lat.) asa trece gloria lumii – Thomas a Kempis, „Imitatio Christi”, I, 3,6. cuvinte adresate unui nou papa, la alegerea sa. Textul original: „O quam cito transit gloria mundi” („O, ce repede trece gloria lumii”).

corup, -rupt, a -rupe v. tr. (lat. con-rumpere, d. con-, impreuna, si rumpere, a rupe. V. e- si i-rup). Stric, alterez: caldura corupe laptele, miazmele corup aeru. Fig. Depravez: a corupe obiceiurile. Mituiesc: a corupe un judecator. V. refl. Ma stric, ma depravez. Evoluez: cuvintele se corup. – Fals conrup.

EPENTEZA, epenteze, s. f. Fenomen fonetic constand din aparitia in interiorul unui cuvant a unui sunet nou. – Din fr. epenthese, lat. epenthesis.

cuvant s. 1. termen, vorba, (livr.) verb, vocabula, (pop.) zicere, (reg.) boace, (inv.) glas, grai, limba, parola, vorbire, voroava. (Un ~ nou intrat in limba.) 2. cuvant imitativ v. onomatopee. 3. (la pl.) v. text. 4. v. conferinta. 5. v. discurs. 6. v. cazanie. 7. v. interventie. 8. cuvant introductiv v. introducere; cuvant inainte v. prefata. 9. v. afirmatie. 10. v. angajament. 11. v. glas. 12. v. pretext.

A SE AGLUTINA pers. 3 se ~eaza 1) (despre particulele unor materiale) A se uni prin adeziune formand un tot. 2) lingv. (despre afixe, cuvinte) A se alipi la alt cuvant formand o unitate noua. [Sil. a-glu-] /<fr. agglutiner, lat. agglutinare

NEFLEXIBIL, -A adj. Care nu este flexibil; inflexibil. ♦ (Gram.; despre cuvinte) Lipsit de flexiune. [< ne- + flexibil, dupa fr. inflexible].

SCART s. n. problema enigmistica in care prin extragerea uneia sau a mai multor litere, a unei silabe ori a unui grup de litere dintr-un cuvant se obtine un cuvant cu un inteles nou. (< it. scarto)

SUFIX s. n. afix care se adauga la radacina sau tema unui cuvant, pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi. (< fr. suffixe)

ne- – Prefix care adauga cuvintelor simple un sens negativ sau privativ. Sl. ne. Corespunde lui in- romanic; se ataseaza la aproape toate categoriile de cuvinte, inclusiv la neologisme: neatent ‹ atent, necontrolat ‹ controlat (in acest caz aproape totdeauna adj.). In comp. ne mai insemna „niciodata”: ne mai auzit. Cf. Rosetti, III, 69.

CALC, calcuri, s. n. 1. (In expr.) Hartie de calc = hartie transparenta pentru copiat. ♦ Copia unei schite sau a unui desen, luata pe hartie de calc. 2. Traducerea din alta limba a elementelor de formare a unui cuvant sau a unei expresii; adaugarea la un cuvant a unui sens nou, dupa modelul unui cuvant strain; imprumut semantic. – Fr. calque (< it.).

CALCHIA, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schita cu ajutorul hartiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii transpunand din alta limba elementele de formare; a imbogati un cuvant cu un sens nou, dupa modelul unui cuvant strain. [Pr.: -chi-a] – Dupa fr. calquer.

NEEXPRIMABIL, -A, neexprimabili, -e, adj. Care nu poate fi exprimat prin cuvinte; de nespus; inefabil, inexprimabil. – Ne- + exprimabil.

A SE LAUDA ma laud intranz. A spune cuvinte de lauda despre sine insusi. /<lat. laudare

EPENTEZA s. f. aparitie a unui sunet nou (consoana) in interiorul unui cuvant intre doua sunete greu de pronuntat. (< fr. epenthese, lat., gr. epenthesis)

SARRAUTE [saro:t], Nathalie (pe numele adevarat Natalia Ilianova Cerniak) (1900-1999), scriitoare si eseista franceza de origine rusa. Reprezentanta a „noului roman”, a respins experimentale formaliste, incercand sa surprinda sub aparenta banalitatii limbajului si a obiectelor, faptele personajelor, forfota vie a existentei. Scrieri teoretice („Era suspiciunii”, „noul roman: ieri, azi”, „Folosirea cuvantului”), romane („Tropisme”, „Fructele de aur”, „Intre viata si moarte”), teatru („Pentru sau contra”).

BRE interj. 1. (Fam.) cuvant cu care atragem atentia cuiva ca ne adresam lui. 2. (De obicei repetat) cuvant care exprima mirare. – Din tc. bre.

SUFIX ~e n. Afix care, adaugat dupa radacina sau dupa tema unui cuvant, formeaza un derivat cu sens nou. ~ lexical. ~ gramatical. /<lat. suffixus, fr. suffixe

re-. – Pref. care indica repetarea unei actiuni verbale. Fr. re-. Se ataseaza atit la cuvintele imprumutate deja cu pref. (reconstitui, din fr. reconstituer), ca si cuvintele mostenite (realege „a alege din nou” ‹ alege). In general, in acest ultim caz, este de asemeni un calc din fr.: reculege „a se concentra” ‹ culege „a aduna”, ca fr. recueillir ‹ cueillir. Cum acest pref. se poate atasa la un numar indefinit de vb., se citeaza numai cuvintele care merita o mentiune speciala.

HORRESCO REFERENS (lat.) ma infior povestind – Vergiliu, „Eneida”, II, 204. cuvintele de la inceputul povestirii lui Enea despre moartea cumplita a lui Laocoon.

NEGRAIT, -A, negraiti, -te, adj. Care nu poate fi spus, exprimat (in cuvinte), inexprimabil; p. ext. exceptional, nemaipomenit, extraordinar. – Ne- + grait.

SINGUR, -A, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este insotit de nimeni, fara nici un tovaras, fara altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; parasit. 2. Prin fortele sale, fara ajutorul, interventia, indemnul, voia cuiva; din proprie initiativa. ♦ De la sine. 3. (Precedand substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oras. ♦ (In constructii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvant. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai placut. 4. (Determina subiectul sau obiectul; uneori tine locul numelui) (eu sau tu, el etc.) insumi (insuti, insusi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) in persoana. Am eu singur grija. – Lat. singulus.

BA³ adv. (accentueaza sensul cuvintelor pe care le insoteste) Chiar. Nu-mi pare rau, ba imi pare bine. /<bulg., sb. ba

IMAGINE s.f. 1. Forma de reprezentare in constiinta a realitatii inconjuratoare pe baza senzatiilor dobandite cu ajutorul simturilor. 2. Reprezentare a unui obiect obtinuta din reunirea razelor luminioase emanate de la un corp si reflectate de altul. 3. Reprezentare plastica a unei fiinte, a unui obiect etc. facuta prin fotografiere, prin desen etc. ♦ Reflectare artistica a unui obiect, a unui peisaj etc. facuta prin sunete, prin cuvinte, prin culori etc. 4. (Mat.) Simbol. [Pl. -ni, -ne, gen. -nii, var. imagina s.f. / < lat. imago, cf. it. immagine].

boldei (boldei), s. m. – Ciine de talie mica, de vinatoare. Probabil engl. bulldog, alterat in pronuntarea pop. Este cuvint intrat in limba in sec. XIX, ca termen de vinatoare, si se aplica numai ciinilor de rasa straina. DAR si Scriban il deriva de la bold; nu reusim insa sa ne explicam legatura semantica intre cele doua cuvinte. Totusi, aceasta apropiere spontana poate explica schimbarea pronuntarii. – Der. bold(e)ica, s. f. (catea de vinatoare). Daca etimonul pe care il propunem este corect, boldei, este dublet al lui buldog, s. m. (mops, ciine de prada), din engl., prin intermediul fr. bouledogue.

PRODUCTIVITATE s. f. 1. insusirea de a fi productiv; randament, eficienta. ♦ a muncii = cantitatea de produse obtinute in procesul muncii de un lucrator intr-o perioada de timp determinata; eficienta cu care este cheltuita o anumita cantitate de munca in procesul de productie. 2. capacitate a unor cuvinte de a forma sensuri sau derivate noi. (< fr. productivite)

PRODUCTIVITATE s. f. Capacitatea sau insusirea de a fi productiv; capacitatea de a produce (mult); randament. ◊ Productivitatea muncii = eficienta a muncii exprimata prin raportul dintre cantitatea de produse realizata si volumul de munca consumat. ♦ Capacitatea unor sufixe, prefixe, elemente de compunere etc. de a forma (numeroase) derivate, compuse etc. ♦ Capacitatea unor cuvinte de a forma (multe) sensuri sau derivate noi. ♦ Capacitatea unor conjugari de a se imbogati mereu. – Din fr. productivite.

NEANALIZABIL, -A, neanalizabili, -e, adj. (Despre texte, cuvinte) Care nu poate fi analizat; inanalizabil. [Pr.: ne-a-] – Ne- + analizabil (dupa fr. non-analysable).

NELAMURIT, -A, nelamuriti, -te, adj. Care nu este lamurit, care nu se poate distinge (precis); cu contururi incerte; nedeslusit, confuz, vag. ♦ Greu de precizat (in cuvinte), de explicat, de definit, de lamurit; neinteles. – Ne- + lamurit.

A SE IMBALA ma ~ez intranz. A vorbi de rau, folosind cuvinte triviale. /in + bale

INTRU prep. 1) (exprima un raport spatial, concretizand interiorul unui spatiu sau al unui obiect, directia) In. Lucreaza intr-un cabinet spatios. 2) (exprima un raport temporal, concretizand perioada de timp) Au plecat intr-o duminica. 3) (exprima un raport modal) Au strigat intr-un glas. ◊ Intr-un suflet in mare graba. Intr-adins in mod intentionat; in mod voit. Intr-o doara la intamplare; la nimereala. 4) inv. (exprima un raport final si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente circumstantiale de scop) In. I-au venit intr-ajutor. 5) (exprima un raport instrumental) S-a imbracat intr-o rochie noua. 6) (exprima un raport transgresiv si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente indirecte sau atribute) Cenusareasa s-a transformat intr-o printesa. /<lat. intro

JUXTALINIAR, -A adj. (Despre traduceri) Facut cuvant cu cuvant, reproducandu-se paralel si textul original. [Pron. -ni-ar. [Cf. fr. juxtalineaire < lat. iuxta – langa, linea – linie].

pro- – Pref. care arata repetitia. Sl. pro-. Apare in mai multe cuvinte imprumutate din sl., dar a fost productiv numai in Banat, unde se ataseaza la cuvinte de provenienta variata: procoase „a coase din nou”; profierbe „a refierbe”; prostringe „a reculege”; proface „a reface”.

afectez v. tr. (lat. affectare. V. infectez). Uzitez mult: a afecta oare-care cuvinte. Iau forma de: cristalele afecteaza forme geometrice. Ma prefac: a afecta o fata de om onest. Destinez: a afecta bani pentru un ospiciu. Ipotechez: a afecta o casa la Creditu Urban. Impresionez, misc: mizeria lui m' a afectat. V. refl. Ma intristez: ne afectam de mizeria altuia. Ma prefac, simulez sentimente ca sa par interesant (ma alint, ma izmenesc, ma spanceiesc).

INTORSATURA, intorsaturi, s. f. 1. Cotitura, curba (a unui drum, a unei ape); Intorsura (1), cot (I 2). ♦ Fig. Schimbare esentiala in mersul, in dezvoltarea unei intamplari; curs nou, infatisare noua. 2. Fig. (Rar) Intorsura (2). 3. Fig. Fel de a aseza cuvintele, propozitiile intr-o fraza. – Intors² + suf. -atura.

NEFLEXIBIL, -A, neflexibili, -e, adj. Care nu este flexibil; inflexibil. ♦ (Gram.; despre cuvinte sau forma lor) Care este lipsit de flexiune. – Ne- + flexibil (dupa fr. inflexible).

A CONSTRUI ~iesc tranz. 1) (case, ziduri etc.) A realiza prin lucrari de constructie; a zidi; a cladi; a ridica; a inalta; a dura; a edifica. 2) (masini) A face dupa un anumit proiect. 3) (figuri geometrice) A desena pe baza dimensiunilor date. 4) fig. A infaptui printr-un efort creator. ~ o viata noua. 5) (enunturi, fraze, propozitii) A forma selectand si asezand cuvintele in conformitate cu regulile gramaticale sau cu efectul stilistic scontat. [Sil. -stru-i] /<fr. construire, lat. construere

JUXTALINEARA ~e adj. : Traducere ~ traducere facuta cuvant cu cuvant si cu reproducerea paralela a textului original. [Sil. -ne-a-; Var. juxtaliniara] /<fr. juxtalineaire

NEICA m. pop. 1) (cuvant de adresare a unei persoane tinere catre un barbat mai in varsta) Nene; bade. 2) (cuvant de adresare a unei fete baiatului iubit) Bade. /ne[ne] + suf. ~ica

PALINGRAFIE s.f. Tendinta patologica de a repeta in scris aceleasi propozitii sau cuvinte. [Gen. -iei. / < germ. Palingrafie, cf. gr. palin – din nou, graphein – a scrie].

PALILALIE s.f. (Med.) Tulburare a vorbirii care consta in repetarea involuntara a unor propozitii sau cuvinte. [Gen. -iei. / < fr. palilalie, cf. gr. palin – din nou, lalein – a vorbi].

FIXARE s. 1. fixat, imobilizare, intepenire, pironire, prindere, tintuire, (rar) pecetluire. (~ in cuie a unui obiect.) 2. v. asamblare. 3. agatare, prindere. (~ vitei de vie de araci.) 4. v. amplasare. 5. v. stabilire. 6. (fig.) gravare, imprimare, intiparire, pecetluire, sapare. (~ acestor cuvinte in memorie.) 7. v. stabilizare. 8. hotarare, precizare, punere, stabilire. (~ unui nou termen.) 9. determinare, precizare, stabilire, statornicire. (~ datei exacte a evenimentului.) 10. precizare, punere, stabilire. (~ unui diagnostic.) 11. v. calculare. 12. v. consfintire.

INFORMATIE s. 1. comunicare, instiintare, stire, veste. (O ~ de mare importanta.) 2. v. stire. 3. (inv.) cuvant. (N-a primit ~iile lui.) 4. referinta, relatie. (Ce ~ii imi poti da despre ...?) 5. v. nota. 6. v. documentare. 7. v. sursa. 8. v. indicatie.

A SE LAMENTA ma ~ez intranz. A-si exprima nemultumirea, suferinta, durerea prin cuvinte; a se vaicari; a se tangui. /<fr. lamenter, lat. lamentari

A SE VAICARI ma ~esc intranz. A-si exprima jalea sau durerea prin cuvinte sau prin strigate; a scoate vaiete; a se tangui; a se vaita; a se lamenta. /Din vai

A SE VAITA ma vait intranz. A-si exprima jalea sau durerea prin cuvinte sau prin strigate; a scoate vaiete; a se tangui; a se vaicarui; a se lamenta. /Din vai

APROPO adv. (Fam.) Fiindca a venit vorba (de asta); bine ca mi-am adus aminte! // s.n. (De obicei la pl.) cuvinte spuse pe departe (adesea rau intentionate) la adresa cuiva; aluzii rautacioase. [Pl. -ouri. / < fr. a-propos].

RECONSTITUI vb. IV. tr. 1. A constitui din nou, a recompune. ♦ (Lingv.) A stabili forma aproximativa a unui cuvant neatestat dintr-o limba pe baza legilor de corespondenta fonetica. 2. A restabili un fapt asa cum a fost. ♦ A stabili la fata locului imprejurarile in care s-a petrecut o infractiune. 3. A reface un edificiu, o opera de arta pe baza de fragmente sau de documente. [Pron. -tu-i, p.i. reconstitui, 3,6 -ie. / cf. fr. reconstituer].

DIEM PERDIDI (lat.) mi-am pierdut ziua – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”, VIII. cuvinte pe care obisnuia sa le rosteasca imparatul Titus, daca intr-o zi nu facea o fapta buna.

UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care il determina denumeste obiectul neindividualizat in discutie) Un prieten. ◊ (Accentueaza notiunea exprimata de substantiv) O bucurie se vestea in ochii ei. ◊ (Da sens general substantivului) Un artist, fie si mai genial decat Paganini. ♦ (Inaintea unui nume propriu sugereaza o comparatie) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se parea ca vad un Platon. ♦ (Da valoare substantivala unor cuvinte pe care le preceda) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.

OBSCEN, -A, obsceni, -e, adj. (Despre gesturi, cuvinte, atitudini etc.) Nerusinat, trivial, indecent; vulgar, p*********c. – Din fr. obscene, lat. obscenus.

PERISPOMEN adj., s. n. (cuvant grec) care poarta accentul circumflex pe ultima silaba. (< fr. perispomene, gr. perispomenon)

DOS MOI PU STO KAI KINO TEN GHEN (Δόζ μοι πού στῶ χαί χινῶ τήυ γῆυ) (gr.) dati-mi un punct de sprijin si voi urni Pamantul din loc – cuvinte atribuite lui Arhimede si devenite celebre ca simbol al inventivitatii si al puterii creatoare nelimitate a omului, atunci cand exista temeiuri obiective sau rationale.

LA GARDE MeuRT, MAIS NE SE REND PAS (fr.) garda, moare, dar nu se preda – cuvinte de raspuns atribuite generalului Cambronne, comandant in garda imperiala, caruia, in batalia de la Waterloo, englezii i-au cerut sa se predea impreuna cu cei cativa oameni ce-i mai ramasesera.

QUALIS ARTIFEX PEREO! (lat.) ce artist piere cu mine! – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”. Acestea ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Nero, care se socotea un mare poet, actor si cantaret. Expresia are astazi sens ironic.

MAI interj. (Fam.) 1. cuvant de adresare catre una sau mai multe persoane de s*x masculin, mai rar feminin, care marcheaza intre vorbitori un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior; ba. 2. cuvant folosit pentru a exprima admiratie; mirare, nedumerire; neincredere; nemultumire; ironie. [Var.: ma interj.] – Et. nec.

PERISPOMEN adj., s.n. (cuvant grec) Care poarta accentul circumflex pe ultima silaba. [Cf. fr. perispomene, gr. perispomenos].

SUBLINIERE s.f. Actiunea de a sublinia si rezultatul ei; subliniat; (concr.) linie care se trage sub un cuvant, sub un text etc. pentru a-l scoate in evidenta. [Pron. -ni-e-. / < sublinia].

RECONSTITUIRE s. f. 1. actiunea de a reconstitui; restabilire. 2. (lingv.) reconstructie. 3. (biol.) reasamblare a celulelor diferentiate si izolate pentru a forma un nou individ. 4. problema de perspicacitate constand in a reface un careu de cuvinte, un proverb, o figura geometrica prin alaturarea de diverse fragmente; puzzle. (< reconstitui)

RECONSTRUI vb. tr. 1. a construi din nou, a recladi. ◊ a reconstitui. 2. (lingv.) a stabili forma aproximativa a unui cuvant neatestat dintr-o limba pe baza legilor de corespondenta fonetica; a reconstitui (2) o limba. (< fr. reconstruire)

TIMEO DANAOS ET DONA FERENTES (lat.) ma tem de danai chiar si cand aduc daruri – Vergiliu, „Eneida”, II, 49. cuvintele prin care marele poet troian, Laocoon, a incercat sa-i convinga pe concetatenii sai sa nu introduca in cetate calul de lemn lasat de ahei pe tarm si in care se aflau Odiseu si luptatorii lui.

A MURMURA mumur 1. tranz. 1) (cuvinte, sunete, propozitii) A pronunta cu voce joasa si nedeslusit. 2) (melodii, cantece) A canta incet si fara cuvinte, ca pentru sine; a ingana; a fredona. 2. intranz. (despre ape curgatoare, frunze miscate de vant etc.) A face sa se auda un murmur; a produce un zgomot lin, continuu si placut; a susura; a sopoti. /<lat. murmurare, fr. murmurer

MACTE, NOVA VIRTUTE, PUER SIC ITUR AD ASTRA (lat.) slava tie, copile, pentru noua ta fapta de vitejie, asa se ajunge la stele – Vergiliu, „Eneida”, IX, 641. cuvinte de imbarbatare pe care Apolo le adreseaza lui Ascanius, in razboiul troienilor cu latinii. P. ext. Indemn la o actiune hotarate, iesita din comun.

NeuTRAL, -A, neutrali, -e, adj. 1. (Rar) Neutru (1). 2. (Despre sensul cuvintelor) Care este indiferent fata de genul (feminin sau masculin) indicat de forma cuvantului; care se poate referi la obiecte de orice gen. 3. (Chim.; rar) Neutru (4). [Pr.: ne-u-] – Din lat. neutralis, it. neutrale.

SUBLINIAT², -A, subliniati, -te, adj. 1. (Despre texte sau cuvinte scrise) Scos in evidenta printr-una sau mai multe linii trase dedesubt. 2. Fig. (Despre fraze, cuvinte rostite) Pus in evidenta printr-o accentuare speciala, printr-un gest expresiv. [Pr.: -ni-at] – V. sublinia.

CRACNI, cracnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales in constructii negative) A protesta prin vorbe, fara prea multa vehementa, a murmura cuvinte de protest, a se impotrivi cu vorba. [Var.: carcni vb. IV] – Carc + suf. -ni.

INTELEGERE s. 1. percepere, pricepere, sesizare, (inv.) pricepatura, stiutura. (~ situatiei.) 2. cunoastere, perceptie, pricepere. (Proces de ~.) 3. patrundere, pricepere, (livr.) comprehensiune, (inv.) vedere. (Inzestrat cu o ~ deosebita.) 4. v. judecata. 5. v. constiinta. 6. bunavointa, ingaduinta, marinimie, mila, (inv. si pop.) milostenie, (inv.) priinta, (turcism inv.) musaadea. (A demonstrat multa ~.) 7. (pop.) ingaduinta. (~ fata de necazurile cuiva.) 8. v. armonie. 9. acord, aranjament, combinatie, contract, conventie, invoiala, invoire, legamant, pact, tranzactie, (inv. si pop.) legatura, (pop.) targ, tocmeala, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (inv.) asezamant, cuvant, simfonie, sulf, sart, (arg.) susta. (Conform ~...) 10. v. invoiala. 11. acord. 12. acord, invoiala, vorba. (Asa ne-a fost ~?)

A REDA redau tranz. 1) (un obiect oarecare) A da din nou; a restitui; a inapoia; a intoarce. 2) fig. (ganduri, sentimente etc.) A prezenta prin cuvinte sau prin alt mijloc (artistic); a zugravi; a exprima; a reflecta. Cartea reda zbuciumul autorului. /re- + a da

DELINEAVIT s. n. cuvant care insoteste, intr-unul din colturile de jos ale unei gravuri, numele autorului. [Pr.: -ne-a-] – Cuv. lat.

VECHI veche (vechi) 1) (in opozitie cu nou) Care este facut demult; care este in intrebuintare de mult timp. Oras ~. Haina veche. cuvant ~. ◊ Vorba veche vorba din batrani; proverb. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anilor trecuti. Grau ~. Cartofi ~. ◊ Vin ~ vin avand calitati deose-bite, datorita pastrarii indelungate. 3) (despre alimente, medicamente etc.) Care si-a pierdut proprietatile pozitive; alterat; stricat. Carne veche. 4) (despre persoane) Care este cunoscut de multa vreme. Prieten ~. Colaborator ~. ◊ Lumea veche a) lume care a existat in antichitate; b) oranduire sociala perimata. 5) ( mai ales despre specialisti) Care are experienta bogata intr-un domeniu de activitate; care activeaza de multa vreme. Medic ~. 6) Care vine din vechime; ramas din batrani; batranesc. Idee veche. Metode ~. /<lat. veclus

euFEMISM s.n. (Lingv.) cuvant, expresie cu care se inlocuieste in vorbire sau in scris un cuvant sau o expresie care desemneaza ceva urat, jignitor sau obscen. [< fr. euphemisme, cf. gr. eu – bine, phemi – vorbesc].

NE SUTOR, ULTRA CREPIDAM (lat.) cizmare, numai sus de sanda! – Pliniu cel Batran, „Naturalis historia”, 35-36. cuvintele pictorului Apelles adresate unui cizmar care, dupa ce criticase felul in care era pictata sandaua intr-un tablou, incerca sa aprecieze si restul tabloului. Astazi, se adreseaza acelora care vorbesc despre lucruri ce depasesc competenta lor.

PARES CUM PARIBUS FACILLIME CONGREGANTUR (lat.) cei ce se asemana se aduna extrem de usor – Cicero, „De senectute”, 3, 1. cuvinte devenite, prin traducere in toate limbile, expresie proverbiala cu sens peiorativ. In romaneste: spune-mi cu cine te aduni, ca sa-ti spun cine esti.

NEOLOGIC, -A, neologici, -ce, adj. (Despre cuvinte, expresii) Care a fost imprumutat recent dintr-o limba straina; care constituie o formatie lingvistica noua; propriu neologismelor; neologistic. Formatie neologica. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neologique.

RESTABILI, restabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A stabili din nou, a readuce in starea de la inceput (sau in alta mai buna). 2. Tranz. A reconstitui cuvinte, texte, manuscrise etc. in forma (presupusa) originara. 3. Refl. A-si reface sanatatea zdruncinata, a se intrema; a se insanatosi; a se inzdraveni. – Re¹ + stabili (dupa fr. retablir).

INTRARE s. 1. venire. (Dupa ~ lui in casa.) 2. (BIS.; n. pr.) Intrarea in biserica = (pop.) vovedenie. 3. v. bagare. 4. acces. (Pe unde e ~ in uzina?) 5. (concr.) usa. (Ne asteptau cu totii la ~.) 6. (concr.) v. alee. 7. v. patrundere. 8. v. angajare. 9. v. aderare. 10. patrundere, trecere. (~ cuvan-tului in limba literara.)

OPINIE ~i f. Punct de vedere particular (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); parere; judecata; considerent; cuvant. ◊ A face ~ separata a nu adera la parerea altora (a majoritatii). [G.-D. opiniei; Sil. -ni-e] /<lat. opinio, ~onis, fr. opinion

X s. m. invar. A douazeci si noua litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera, care reda pe cs (la inceputul cuvintelor sau in cuvinte ca „explozie”, „expozitie” etc.) sau pe gz (in cuvinte ca „exemplu”, „examen” etc.). ♦ Simbol matematic pentru numarul 10 in sistemul roman de scriere a numerelor. ♦ (Fiz.; in sintagma) Radiatie (sau raze) X = radiatie de natura electromagnetica de mica lungime de unda, care impresioneaza (2) placa fotografica. [Pr.: ics].

NEOLOGISM, neologisme, s. n. cuvant imprumutat de curand din alta limba sau creat recent intr-o limba prin mijloace proprii. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neologisme.

A SUBLINIA ~ez tranz. 1) A evidentia printr-o linie sau mai multe linii trase dedesubt. ~ un cuvant. 2) fig. A scoate in evidenta in mod deosebit; a accentua. ~ importanta unui eveniment. [Sil. sub-li-ni-a] /sub- + a linia

ANADIPLOZA s.f. (Lit.) Procedeu stilistic care consta in a incepe o fraza cu cuvantul sau cu cuvintele de la sfarsitul frazei precedente; geminatie, reduplicatie. [< fr. anadiplose, cf. lat., gr. anadiplosis < gr. ana – din nou, diplosis – dublare].

MAI¹ adv. 1) (serveste la formarea gradului comparativ) ~ incet. ~ inalt. ~ bun. 2) (in imbinare cu articolul cel, cea (cei, cele) serveste la formarea gradului superlativ relativ) Cel ~ bun. Cel ~ inalt. 3) (atenueaza ideea exprimata de cuvantul determinat) In parte; intrucatva; intr-o oarecare masura. Ploaia ~ incetase. 4) (exprima ideea de aproximatie) Aproape; aproximativ. Cam ~ imi vine a crede. 5) In oarecare masura; putin. Vantul s-a ~ potolit. Vrea sa ~ lucreze. 6) (arata ca o actiune dureaza inca) ~ lucreaza lacatus. 7) (arata repetarea unei actiuni) Din nou; iar. L-ai ~ vazut pe Gheorghe? 8) (cu sens intensiv) Ce ~ fulgera! 9) (exprima ideea de aproximatie) Aproape; cam; aproximativ. ~ cat dansul de mare. ~ nimic. ◊ ~-~ gata-gata; cat pe ce. 10) In afara de aceasta; in plus. ◊ Ce ~ atata vorba sa terminam discutia. /<lat. magis

NEARTICULAT, -A adj. 1. (Fon.; despre sunete) Care nu este articulat; (despre cuvinte) pronuntat neclar. 2. (Gram.) Care nu este determinat de un articol (hotarat). 3. Care nu este format din articulatii. [< ne- + articulat].

NEARTICULAT, -A adj. 1. (fon.; despre sunete) care nu este articulat; (despre cuvinte) pronuntat neclar. 2. (gram.) care nu este determinat de un articol (hotarat). 3. care nu este format din articulatii. (< ne- + articulat)

APASA, apas, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A se lasa cu toata greutatea asupra unui lucru; a presa, a impinge (cu putere), a exercita o forta de presiune asupra unui corp. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia in vorbire un cuvant, o fraza etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima. ♦ A chinui, a innabusi, a coplesi. O greutate imi apasa inima (NEGRUZZI). – Lat. *appensare.

adica conj. (lat. ad id quod. V. ca. Cp. si cu dica). Vrea sa zica, cu alte cuvinte: regele animalelor, adica „leu”. Si anume: a platit si restu, adica un franc. Oare: Adica crezi ca ma tem? Adica ce te crezi tu? – Mai rar si lit. adica (vechi adeca), mai ales in locutiunea la adica, la urma urmei, judecind bine, in momentu deciziv [!] (la dica), la adica, nu-s nici eu asa de slab; sa n' o patim tocmai la adica! – De acest cuv. (ca si de anume) abuzeaza Romanii germanizati traducind pe germ. namlich: era adica bolnav (corect rom. caci era bolnav). Altii, ca sa evite o pretinsa cacofonie, zic ca adica, care adica ild. adica ca, adica care, cum zice poporu, care nu stie de asemenea fleacuri. Tot asa, nu e mai corect sa zici cum adica ild. adica cum.

NEACCENTUAT, -A, neaccentuati, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care nu poarta accent, care nu este scos in relief. 2. Fig. Lipsit de culoare, de stralucire; sters. [Pr.: ne-ac-cen-tu-at] – Ne- + accentuat.

NEARTICULAT, -A, nearticulati, -te, adj. 1. (Fon.; despre sunete) Care nu este articulat; (despre cuvinte) pronuntat neclar, ingaimat. 2. (Gram.) Care nu este insotit de articol (hotarat); in care cuvintele nu sunt insotite de articol (hotarat). 3. (Fiziol.) Care nu este format din articulatii, care nu are articulatii. [Pr.: ne-ar-] – Ne- + articulat.

dumica (-c, -at), vb. – A sfarima, a farimita, a taia in bucatele. – Mr. dińic, dińicari. Lat. *dēmῑcāre, de la mῑca „bucatica”, cf. mica (Puscariu 499; Candrea-Dens., 1095; REW 2551; Rosetti, I, 166, care greseste propunind lat. demicāre „a lupta”). Rezultatul normal, demicāre sau dimicare (atestat in sec. XVII) a fost disimilat. Cf. formatia paralela din fr. emittier ‹ mie ‹ lat. mica. Dupa Cihac, II, 94, din slov., ceh. demikat, mag. domika „terci”; este insa mai probabil ca aceste cuvinte sa provina din rom. (cf. Scriban). – Der. dumicat, s. m. (farima; imbucatura).

METAFRAZA s.f. 1. Traducere a unei poezii in proza; traducere a unui text pentru a ne reda cu fidelitate continutul. 2. Anafora constand in reluarea notiunii printr-un sinonim, pentru a evita repetarea monotona a aceluiasi cuvant. [< fr. metaphrase, cf. gr. metaphrasis].

PALINDROM s.n. cuvant, fraza sau vers care se poate citi in cele doua sensuri. ♦ Joc distractiv constand in gasirea unui cuvant sau a unei fraze care, citite direct si invers, sa aiba acelasi inteles. [< fr. palindrome, cf. gr. palin – din nou, dromos – alergare].

ACORD ~uri n. 1) Intelegere intre doua sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi si indatoriri. ~ international. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimtamant; intelegere. ◊ De comun ~ in intelegere deplina. A fi (sau a cadea) de ~ a se invoi cu...; a accepta. De ~! ma invoiesc! bine! Munca in ~ munca normata, remunerata in raport cu rezultatele obtinute. 3) Concordanta de numar, gen, caz si persoana intre cuvintele care se afla in anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfecta a mai multor sunete muzicale (cel putin trei), produse in acelasi timp; armonie. 5) Garnitura de coarde pentru un instrument muzical. /<fr. accord, it. accordo

RESTABILI vb. I. tr. 1. a stabili din nou, a aduce in starea in care a fost la inceput sau in alta mai buna. 2. a stabili, a reconstitui (un cuvant, un text). II. refl. a se intrema, a se inzdraveni. (dupa fr. retablir)

CONTAMINARE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Aciunea de a (se) contamina si rezultatul ei; infectare, molipsire, contagiune. ◊ C. radioactiva = patrundere a unei substante radioactive intr-un mediu sau intr-un organ viu (animal sau vegetal), consecutiva unei explozii nucleare sau accidentelor produse in instalatiile de utilizeaza asemenea substante. 2. Modificare a formei unui cuvint sau a unei constructii gramaticale sub influenta altor cuvinte sau constructii asemanatoare. 3. Imbinare a doua sau a mai multe texte sau fragmente de texte, din care rezulta o opera noua. Utilizata ca procedeu stilistic, in vederea obtinerii unor efecte comice. Apare si in unele specii folclorice (descintecele sint frecvent contaminate cu blesteme).

Acontius, tinar din insula Ceos care, sosind la Delos la sarbatorile date in cinstea zeitei Artemis, s-a indragostit de Cydippe, fiica unui nobil atenian. Pentru a cistiga dragostea tinerei, pe care a urmarit-o pina in templul lui Artemis, Acontius a recurs la un siretlic: el i-a aruncat fetei un mar pe care statea scris: „Jur pe templul lui Artemis sa ma casatoresc cu Acontius”. Citind cu glas tare ceea ce era scris pe mar, Cydippe a rostit in fata altarului zeitei cuvintele care constituiau de fapt un juramint. Reintorcindu-se la Athenae, unde tatal ei dorea s-o marite cu alt barbat, Cydippe a cazut bolnava: era la mijloc mina zeitei, care o pedepsea in felul acesta pentru sperjur. In cele din urma, consultind oracolul, tatal fetei a aflat de juramintul facut de fiica lui si a consimtit sa-i dea lui Acontius mina Cydippei.

A SUNA sun 1. intranz. 1) A produce un sunet zuruitor. Clopotelul suna. ◊ Suna a gol a scoate sunete inabusite, caracteristice unui vas desert. A-i ~ (cuiva) doagele a fi batran si ramolit. A-i ~ cuiva scandura, a-i ~ cuiva ceasul (mortii sau de vesnicie) a-i veni cuiva vremea sa moara. 2) A se face auzit. Valea suna. ◊ A-i ~ cuiva la (sau in) urechi a starui in auzul cuiva; a-si aminti obsesiv (un fapt). A nu-i ~ (cuiva) bine la ureche a nu-i placea cuiva ceea ce aude. 3) (despre urechi) A produce falsa senzatie a unui sunet ascutit si prelung. Imi suna urechea dreapta. 4) rar (despre persoane) A scoate (dintr-un instrument muzical) sunete armonice; a canta. ~ din bucium. 5) A fi formulat in cuvinte; a glasui. 6) reg. A intra in legatura telefonica; a telefona. 2. tranz. A anunta ceva cu ajutorul unor sunete speciale. ~ alarma. ~ desteptarea. /<lat. sonare

somina (-ne), s. f. – 1. (Banat) Traversa. – 2. (Mold.) Acoperis mic, streasina, iesitura, acoperis de protectie, sopron. – 3. Birlog, vizuina, ascunzatoare. – Var. somena. Probabil rezultatul confuziei diferitelor cuvinte sl., cf. sb. somin „iesitura”, sominj „cotlon”, sőigj „fumar deschis in acoperis” (Candrea).

RECONSTITUI, reconstitui, vb. IV. Tranz. 1. A constitui din nou, a reface un lucru intreg; a recompune. ♦ Fig. A reface din memorie; a evoca, a reconstitui. ♦ (Lingv.) A reface forma aproximativa a unui cuvant neatestat dintr-o limba, pe baza comparatiei dintre formele existente in limbile inrudite; a reconstrui. 2. (Jur.) A restabili la fata locului conditiile in care s-a petrecut o infractiune. 3. A reface fara modificari un edificiu sau o opera de arta, in desen sau in spatiu, pe baza de fragmente sau de documente. – Din fr. reconstituer.

LINIUTA, liniute, s. f. Linioara. ◊ Liniuta de unire = a) semn ortografic care serveste pentru a marca rostirea impreuna a doua sau a mai multor cuvinte sau pentru a desparti cuvintele in silabe; b) semn de punctuatie folosit pentru a uni doua sau mai multe cuvinte legate intre ele printr-un strans raport lexical, morfologic sau sintactic; linioara, cratima. ♦ (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru. [Pr.: -ni-u-] – Linie + suf. -uta.

NEGATIE s. f. 1. negare. ◊ judecata, propozitie care neaga ceva. ◊ semn grafic care arata o negatie (in logica sau matematica). ◊ cuvant care da un sens negativ unei propozitii. 2. categorie a dialecticii care reflecta trecerea de la o calitate la alta, inlaturarea vechiului si afirmarea noului, unitatea dintre continuu si discontinuu in procesul dezvoltarii. ♦ negarea ĩ = principiu fundamental al dialecticii potrivit caruia dezvoltarea este inteleasa ca un proces continuu de innoire, de negare si preluare selectiva a vechiului. 3. anulare a repartizarii unui absolvent al invatamantului superior in vederea angajarii pe alt post. (< fr. negation, lat. negatio)

CAVE NE CADAS! (lat.) ia seama sa nu cazi! – In cortegiile triumfale la romani, in spatele invingatorului, se afla un sclav, care-i spunea aceste cuvinte, avertisment impotriva trufiei.

A DERIVA deriv 1. intranz. 1) A fi de origine; a se trage dintr-un neam oarecare; a proveni. 2) (despre cuvinte) A fi format prin afixare. 3) (despre vase plutitoare sau avioane) A se abate de la directia data sub influenta vanturilor sau a curentilor; a devia. 2. tranz. 1) (cuvinte) A forma cu ajutorul afixelor. 2) mat. (functii) A determina prin calcul pentru a obtine derivata. 3) (ape curgatoare) A abate din albie, dand o directie noua. 4) (vehicule) A orienta de pe o cale de comunicatie pe alta. /<fr. deriver, lat. derivare

cafti (-tesc, -it), vb. – A lovi, a bate. Origine necunoscuta. Cuvint de argou. Nu stim daca are vreo legatura cu mr. mi cahtescu „mor (de ris)”. – Der. cafteala, s. f. (bataie). Din acest ultim cuvint ar putea proveni iud. sp. haftona „bataie”, daca nu cumva ambele cuvinte duc la o sursa comuna, in acest caz, orientala.

SUBLINIA, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvant sau un text scris, spre a-l scoate in evidenta. 2. Fig. A pune in evidenta, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistenta deosebita. [Pr.: -ni-a] – Sub¹- + linia (dupa fr. souligner).

A SE TANGUI ma ~iesc intranz. 1) A-si impartasi durerea, neplacerile, jeluindu-se cuiva; a se plange; a se caina; a se jelui. 2) A-si exprima jalea sau durerea prin cuvinte sau prin strigate; a se vaicari; a se lamenta; a se vaieta. 3) fig. A scoate sunete jalnice; a plange; a suspina. Vantul se ~ieste. /<sl. tongovati

VAE VICTIS! (lat.) vai de cei invinsi! – Titus Livius, „Ab urbe condita”, V, 48. Cu aceste cuvinte si aruncandu-si sabia grea in cumpana, a intampinat Brennus, capetenia galilor, protestul tribunului Sulpicius, care observase cum galii invingatori cantareau cu greutati false cele o mie de livre de aur, tribut platit de romanii asediati pe Capitoliu (387 i. Hr.) in schimbul libertatii lor.

BLASFEMIE f. livr. 1) cuvant prin care se ultragiaza o divinitate. 2) Act de defaimare a lucrurilor considerate sfinte (sau demne de un respect deosebit); profanare; sacrilegiu; pangarire. [Art. blasfemia; G.-D. blasfemiei; Sil. -mi-e] /<lat. blasphemia

tirimi adv. – Egal, indiferent. Ngr. ταiρι μοι „mi-e totuna” (Bogrea, Dacor., I, 268). Cuvint rar, putin atestat. Poate Bogrea l-ar fi confundat cu tiromi, vb. (a lenevi, a trindavi), si tiromeala, s. f. (inertie, pasivitate, indolenta), cuvinte din Olt., care par sa fie var. lui aromi cu pref. expresiv ta-, cf. taminda.

A SE IMPLETICI ma ~esc intranz. 1) (despre persoane) A merge impiedicandu-se. 2) (despre picioare) A se impiedica unul de altul in mers. ◊ A i se ~ cuiva limba a se incurca la vorbire; a rosti cuvintele cu greu. 3) (despre obiecte) A se amesteca in neordine. 4) rar A se strange in forma de colac; a se incolaci; a se incovriga. /<lat. implecticare

arta f., pl. e (lat. ars, artis). Exprimarea emotiunilor superioare pin [!] cuvinte, sunete, colori [!] sau forma (ceia ce, impreuna cu literele si stiintele, constituie una din cele mari [!] diviziuni ale activitatii omenesti): arta poeziii, muzicii, picturii, sculpturii. Stiinta: arta medicinei. Maiestrie, gust artistic: a lucra cu arta. Artele liberale, cele in care se lucreaza cu inteligenta. Artele mecanice, cele care depind de mina. Artele frumoase, pictura si sculptura sau si muzica. V. belearte.

KILO- (‹ fr. {s}; gr. khilioi „mie”) 1. Element de compunere care intra in denumirea unitatilor de masura pentru a exprima multiplicarea cu o mie de ori; are simbolul k si se scrie inaintea simbolului unitatii de masura (ex. kilometru). 2. (INFORM.) Element de compunere care indica multiplicarea de 2¹⁰, adica 1024, a cantitatii de informatiei desemnata de cuvantul pe care il preceda (ex. kilobyte, kilooctet).

LATINISM, (1) latinisme, s. n. 1. cuvant, forma sau constructie sintactica imprumutate (fara necesitate) din limba latina (si neasimilate inca in limba care a facut imprumutul). 2. Curent aparut in lingvistica si in filologia romaneasca din sec. XIX, care, pentru a demonstra caracterul latin al limbii romane, a incercat sa elimine din ea cuvintele de alte origini si sa modifice astfel forma celor latine, incat sa le apropie cat mai mult de forma originara; a contribuit la generalizarea scrierii cu caractere latine si a adus noi argumente in sprijinul originii latine a limbii romane. – Din fr. latinisme. Cf. latin.

FIXA vb. 1. a imobiliza, a intepeni, a pironi, a prinde, (reg.) a protapi. (A ~ ceva in cuie.) 2. a prinde, a pune. (~ olanele pe casa.) 3. a intepeni, a pecetlui. (~ piatra pe mormant.) 4. v. asambla. 5. a se agata, a se prinde. (Vita de vie se ~ de araci.) 6. v. amplasa. 7. v. stabili. 8. v. posta. 9. v. atinti. 10. a-i ramane, (fig.) a se grava, a se imprima, a se intipari, a se pecetlui, a se sapa, (inv. fig.) a se tipari. (cuvintele lui i s-au ~ in constiinta.) 11. v. ordona. 12. v. alege. 13. v. institui. 14. v. stabiliza. 15. a determina, a hotari, a preciza, a stabili, a statornici, (inv.) a defige, a insemna, a statori. (A ~ un nou termen.) 16. a preciza, a pune, a stabili. (A ~ un diagnostic.) 17. v. calcula. 18. a determina, a preciza, a stabili, a statornici. (Cum ati ~ concentratia vinului?) 19. v. consfinti.

FERI vb. 1. v. apara. 2. a se pazi, (inv. si reg.) a se socoti, (inv.) a se lepada, a se veghea. (Sa te ~ de raceala.) 3. v. evita. 4. a evita, a ocoli, a se pazi, (inv.) a se indupleca. (Se ~ sa faca un anumit lucru.) 5. a evita. (Ma ~ sa-l intalnesc.) 6. a fugi. (~ din calea lui!) 7. a-si ascunde. (A-si ~ ochii, privirile.) 8. a se da, a se trage. (S-a ~ repede intr-o parte.) 9. v. eschiva. 10. a evita, a ocoli. (Se ~ de cuvintele abstracte.)

CEARTA, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre intre doua sau mai multe persoane; sfada, galceava. ◊ Expr. A cauta cearta cu lumanarea = a provoca cearta cu orice pret. 2. (Rar) Neintelegere, dusmanie, ura. Sa-i dau un pahar de vin, De certuri Sa ne-mpacam (TEODORESCU). – Postverbal al lui certa.

FARA, conj., prep. I. (Urmat de o propozitie circumstantiala de mod sau de un infinitiv care ii tine locul, are valoarea unei negatii) A ascultat fara sa raspunda nimic. ♦ (Urmat de o propozitie concesiva sau de un infinitiv care ii tine locul) Desi nu..., cu toate ca nu... Fara sa fie desavarsit, e multumitor. 2. (Reg.; dupa negatie, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Inv.; adverbial) Decat, (in) afara de...; exceptand pe... II. Prep. 1. (Introduce complemente circumstantiale de mod si atribute, continand ideea de excludere) Lipsit de... Om fara necazuri. ♦ (In legatura cu cuvinte care arata cantitatea sau masura, indicand cat lipseste pana la o masura deplina) Este ora zece fara cinci minute. ♦ (In operatii aritmetice de scadere) Minus, mai putin. Patru fara doi. 2. (Introduce complemente circumstantiale sociative negative) Pot eu sa traiesc si fara tine. ♦ (Introduce complemente circumstantiale instrumentale negative) A scos cuiele fara cleste. – Lat. foras „afara”.

CALD, -A, calzi, -de, adj. 1. Care se gaseste la o temperatura relativ inalta (fara a fi fierbinte) fata de mediul ambiant sau corpul omenesc; care da senzatia de caldura. ◊ Expr. Nu-i tine nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l intereseaza, ii este indiferent. Nici calda, nici rece = asa si asa, nici asa, nici asa. (Substantivat) Ma ia cu cald = sunt cuprins de fierbinteala, am febra. ♦ Fierbinte, incins. ♦ (Despre paine) Proaspat. ♦ (Despre imbracaminte) Calduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, tari etc.) Cu temperatura constant ridicata in tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, infocat; patimas, prietenos, afectuos. cuvinte calde. Privire calda. ♦ 4. Fig. (Despre vesti, stiri, informatii etc.) De ultima ora, recent. – Lat. caldus (= calidus).

INTELEGE vb. 1. v. dumeri. 2. v. sesiza. 3. a percepe, a pricepe, a sesiza, (fig.) a patrunde. (A ~ sensul celor citite.) 4. v. interpreta. (Cum ~ acest context?) 5. a auzi, a pricepe. (Nu ~ sa ma lasi in pace?) 6. a-si explica, a pricepe. (Pur si simplu nu ~ cum a disparut.) 7. a concepe, a pricepe. (Nu ~ de ce s-a intamplat astfel.) 8. a cunoaste, a pricepe, a sti. (~ franceza ?) 9. v. asculta. (Cine nu ~ de cuvant, o pateste.) 10. a se impaca, (pop.) a se ingadui, a se invoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se barabari, (Transilv. si Ban.) a se naravi. (Se ~ bine impreuna.) 11. v. conveni. 12. a conveni, a se invoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se indogati, (Ban.) a se toldui, (inv.) a se lovi, a pristani, a se targui, a se tocmi, a veni, (grecism inv.) a se simfonisi. (Se ~ asupra pretului.) 13. v. pactiza.

SENS s. I. 1. (LINGV.) acceptie, continut, insemnare, inteles, semnificatie, valoare, (rar) semantica, semantism, (inv.) noima, simt, talc. (~ul unui cuvant.) 2. v. semnificatie. 3. coerenta, logica, noima, sir. (Vorbeste fara ~.) 4. justificare, logica, motivare, noima, ratiune, rost, temei. (Nu vad ~ul acestei decizii.) 5. inteles, mesaj, semnificatie, talc, (inv.) socoteala. (~ul adanc al unei poezii.) 6. semnificatie, talc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~uri noi.) 7. v. scop. 8. importanta, insemnatate, semnificatie, valoare, (fig.) pret. (~ul actului Unirii.) II. 1. directie, parte. (In ce ~ o iei?) 2. directie, latura, parte. (Din toate ~urile veneau spre noi.) 3. cale, directie, linie. (Ce ~ va urma aceasta dezvoltare?) 4. directie, linie, orientare. (~ul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, maniera, mod, (rar) spirit. (Se pot face si alte observatii in acelasi ~.)

CALD, -A, calzi, -de, adj. 1. Care se gaseste la o temperatura relativ inalta (fara a fi fierbinte). ◊ Expr. Nu-mi tine nici de cald, nici de rece = nu ma intereseaza. Ma ia cu cald = sunt cuprins de fierbinteala. ♦ Fierbinte, incins. Bate fierul pana e cald (= nu amana un lucru care trebuie facut imediat). ♦ (Despre paine) Proaspat. ◊ Loc. adj. Bun ca painea calda = cumsecade, milos. ♦ (Despre imbracaminte) Calduros. 2. Fig. Aprins, infocat; prietenos, afectuos. cuvinte calde. Privire calda. – Lat. caldus (= calidus).

NECREDINCIOS, -OASA, necredinciosi, -oase, adj., s. m. si f. 1. (Om) care isi calca cuvantul dat; (om) infidel. 2. (Om) care nu se increde (usor) in ceva. 3, (Om) care nu crede in nici o doctrina religioasa; ateu; (om) care se abate de la dogmele unei religii, in special de la dogmele religiei crestine; eretic. ♦ Spec. (Inv. si pop.) Mahomedan; turc. – Ne- + credincios.

SEMNIFICATIE s. 1. (LINGV.) acceptie, continut, insemnare, inteles, sens, valoare, (rar) semantica, semantism, (inv.) noima, simt, talc. (~ unui cuvant.) 2. (SEMIOTICA) denotatie. (~ si conotatie.) 3. inteles, ratiune, rost, sens, talc, (inv. si pop.) mestesug, (pop.) noima, (Mold. si Munt.) merchez, (inv.) tocmeala. (Ce ~ are aceasta afirmatie?) 4. inteles, mesaj, sens, talc, (inv.) socoteala. (~ adanca a unei poezii.) 5. sens, talc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~ii noi.) 6. importanta, insemnatate, sens, valoare, (fig.) pret. (a actului Unirii.)

ZICE vb. 1. a spune, a vorbi, (pop.) a cuvanta, a glasui, a grai. (~-i inainte, nu te sfii!) 2. a rosti, a spune, a vorbi, (pop.) a cuvanta, a glasui, a grai. (~ numai prostii.) 3. a afirma, a declara, a marturisi, a relata, a spune. (A ~ urmatoarele ...) 4. a exprima, a formula, a pronunta. (A ~ urmatoarea opinie ...) 5. a face, a spune. (El ~: – Nu vreau!) 6. a comunica, a spune, a transmite. (I-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutati.) 7. a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a sustine. (~ ca marfa e de buna calitate.) 8. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se sopti, a se vorbi, a se zvoni. (Se ~ ca a plecat.) 9. a articula, a grai, a pronunta, a rosti. (N-a ~ un cuvant.) 10. a se chema, a se numi, a se spune. (Cum se ~ pe la voi acestei flori?) 11. a admite, a presupune, a spune. (Sa ~ ca-i asa cum sustii.) 12. a contine, a cuprinde, a scrie, a spune. (Ce ~ aceste documente?) 13. a ordona, a porunci, a spune. (Fa ce-ti ~ el!) 14. a obiecta, a reprosa, a spune. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)

NE- (‹ sl.) Element de derivare cu sens negativ si privativ, care seveste: a) la formarea unor derivate de la substantive (neastampar, neinfricare), de la adjective (neastamparat, neconditionat), de la pronume (necine), de la verbe (nesocoti, nemultumi), de la adverbe (necum). ♦ Cu intercalarea lui „mai”: nemaiintalnit; b) pentru a construi forma negativa a verbului la gerunziu (nesuportand zgomotul, a plecat), la supin (zmogot de nesuportat). ♦ Pe langa cuvinte din orice categorie gramaticala formeaza derivate nestabile, care, in corelatie cu pozitivul alcatuiesc constructii expresive: lesne, nelesne.

laun (-ni), s. m. – Planta, Myriophyllum verticillatum. Origine obscura. Pare cuvint inrudit cu vb. la „a spala” (dupa Bogrea, Dacor., II, 667, prin intermediul unui lat. *lavōnem „spalatorie”; mai curind cu ajutorul suf. expresiv -un, cf. bauna, gaunos etc.). Este planta care creste in ape statatoare; dar formarea cuvintului e putin clara. – Der. launos, adj. (murdar); Launele, s. f. pl. (riu in Olt.), al carui nume este vizibil identic cu cuvintele anterioare (dupa Iordan, Rum. Toponomastik, 141, cf. DAR, din lat. leonem).

TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, ca pestele, ca pamantul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate). A sta in nemiscare. 2. A inceta sa vorbeasca, a se intrerupe din vorba. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde. ◊ Tranz. Am trecut prin viata, durerile tacand (EFTIMIU). ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.

ACORD, acorduri, s. n. 1. Intelegere, consimtamant la ceva. ♦ Expr. A fi de acord sa... = a se invoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeasi parere (cu cineva). A cadea de acord = a ajunge la o intelegere deplina (cu cineva). De acord! = bine! ne-am inteles! (Pleonastic) De comun acord = in perfecta intelegere. 2. Conventie (internationala) care stabileste relatiile reciproce dintre parti, privind drepturile si indatoririle lor. 3. (In expr.) (Plata sau salariu) in acord = (sistem de remunerare) in raport cu cantitatea de produs realizat. Acord progresiv = plata muncii in proportie crescanda, in raport cu depasirea normei. ♦ (Concr.) Suma data sau primita ca plata in acord. 4. Expresie gramaticala care stabileste concordanta (in persoana, numar, gen sau caz) intre cuvinte legate prin raporturi de determinare. 5. Sonoritate rezultata din reunirea a cel putin trei sunete, formand o armonie. – Fr. accord.

spin (-ni), adj. m. – Glabru, fara par. – Mr. spin. Gr. σπάνος, de la στάνυς „lipsa de densitate” (Densusianu, Hlr., 345; Philippide, II, 14 si 733; Bezdechi, Dacor., IV, 1282; REW 8118b; Rohlfs, EWUG, 2012; Rosetti, II, 68; Sandfeld 29), cf. alb. spenk, sl. spanu. Prezenta unui intermediar lat. *spanus nu pare o ipoteza posibila si nici necesara (calabr., sicil. spanu este imprumut direct din gr.). Der. din sl. este posibila, dar se loveste de dificultatea trecerii lui an › in, care este aceeasi din cuvintele mult discutate, jupin, smintina, stina si stapin. – Der. spinatic (var. spinatec), adj. (glabru).

TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abtine sa vorbeasca. ◊ Loc. adv. Pe tacute = in tacere, in ascuns. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, malc, ca pestele, ca pamantul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate) A sta in nemiscare, a nu se face auzit. 2. A inceta sa vorbeasca, sa planga, a se intrerupe din vorba; a amuti. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = nu mai vorbi! ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.

A INTOARCE intorc 1. tranz. 1) A face sa se intoarca. ♦ ~ ceasul a rasuci arcul ceasului (pentru a-l face sa mearga). 2) fam. (despre o boala) A lovi din nou; a inturna. Gripa l-a intors. 3) A schimba cu locul astfel incat o parte sa ocupe pozitia alteia. ~ fanul. ♦ ~ pe o parte si pe alta a cerceta amanuntit. ~ casa pe dos a face dezordine in casa. ~ foaia (sau cojocul) pe dos a-si schimba atitudinea fata de cineva devenind mai aspru. 4) (corpul sau parti ale corpului) A misca intr-o parte. ~ capul. ~ privirea. ♦ ~ (cuiva) spatele a manifesta o atitudine de indiferenta sau suparare fata de cineva. 5) (bani, lucruri) A da inapoi; a inapoia; a restitui. ♦ ~ cuvantul a raspunde urat. ~ binele (sau raul) facut a rasplati pe cineva pentru o fapta buna (sau rea). ~ vizita a face o vizita de raspuns. 6) (mai ales tauri) A lipsi de glandele s*****e; a jugani. 2. intranz. A se schimba revenind la o stare contrara. A intors-o in frig. /<lat. intorquere

A SE TINE ma tin intranz. I. 1) A sta prins (de ceva sau de cineva). ~ de copac. 2) A avea stabilitate; a nu cadea. Casa se mai ~. 3) A merge mereu in imediata apropiere (a cuiva sau a ceva). ~ de tata-sau. 4) A nu se indeparta (de ceva) conformandu-se. ~ de lege. II. (in imbinari) 1) (sugereaza ideea de indeletnicire) ~ de munca. ◊ ~ de ale sale a continua sa procedeze in felul sau. ~ de casa a duce o viata casnica; a nu fi usernic. ~ la distanta a) a merge la o oarecare departare dupa cineva sau dupa ceva; b) a fi putin sociabil. 2) (sugereaza ideea de dainuire a insusirii sau a imprejurarii exprimate de cuvantul din imbinare) ~ mandru. ◊ A nu se mai putea ~ pe picioare a) a fi cuprins de o mare slabiciune fizica; b) a fi beat. /<lat. tenere

TITLU s.n. 1. Calitate obtinuta de cineva in urma unor studii speciale sau in urma unei performante sportive. ♦ Titlu de glorie = merit, renume, fala. ♦ (In oranduirea feudala si capitalista) Demnitate, rang. 2. cuvant sau text situat in fruntea unei carti, a unui capitol etc. indicand rezumativ materia care se trateaza; (p. ext.) orice lucrare editata. ♦ Partea scrisa de la inceputul unui film, care indica numele acestuia, realizatorii si studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimata pe filmele vorbite in limbi straine. ♦ Cu titlu de = Cu caracter de, ca... 3. Capitol in textele de legi, in regulamente etc. 4. (Jur.) Titlu de proprietate = act scris care stabileste dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; (ec.) titlu de credit = document scris consacrat prin acte normative si reprezentand o obligatie de rambursare la scadenta a unei anumite sume de bani. 5. (Fig.) Baza legala, drept. 6. Cantitatea de metal nobil dintr-un aliaj, exprimata in parti la mie; titru (2). [< lat. titulus].