MACARONISM s. n. 1. Miscare literara din sec. XVI-XVII care parodia si satiriza pedantismul moravurilor cavaleresti intr-un stil burlesc plin de cuvinte latine si latinizate ridicol. 2. Ansamblu de aspecte care caracterizeaza macaronismul. 3. Apartenenta la macaronism. – Din fr. macaronisme.

LATINIZA, latinizez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale savanta si in mod masiv cuvinte latine intr-o limba sau a reface forma cuvintelor de origine latina din acea limba pentru a le face cat mai apropiate de forma originara. – Din fr. latiniser.

LATINIZA vb. I. tr. 1. A introduce intr-o limba cuvinte latine pe cale savanta; a da cuvintelor de origine latina o forma apropiata de cea originara. ♦ A da o forma latina unor cuvinte de alta origine. 2. tr., refl. A adopta limba si cultura latina; a deveni latin. [< fr. latiniser, cf. lat.t. latinizare].

LATINIZA vb. I. tr. a introduce intr-o limba, pe cale savanta, cuvinte latine; a da cuvintelor de origine latina o forma apropiata de cea originara. ◊ a da o forma latina unor cuvinte de alta origine. II. tr., refl. a impune, adopta limba si cultura latina. (< fr. latiniser)

latinISM¹ ~e n. Imprumut din limba latina; cuvant de origine latina. /<fr. latinisme

ALIAS adv. cuvant latin insemnand „altfel”, folosit pentru a arata o varianta; zis si... [Pron. -li-as. / < lat., fr. alias].

LATINISM s.n. 1. cuvant, constructie imprumutate din latina; neologism de origine latina. 2. Tendinta a unor lingvisti romani din sec. XVIII-XIX de a da limbii romane un aspect cat mai apropiat de cel al limbii latine, excluzand cuvintele de alta origine; curentul latinist. [Cf. fr. latinisme].

CIUNISM s. n. Curent latinist extremist in lingvistica si filologia romaneasca legat de numele lui Aron Pumnul, care preconiza supunerea neologismelor romanice acelorasi transformari fonetice suferite de cuvintele mostenite din latina; pumnism. – Din terminatia lexicalizata -ciune + suf. -ism.

A latinIZA ~ez tranz. 1) A face sa se latinizeze. 2) (limbi) A umple cu latinisme. 3) (cuvinte de provenienta latina) A face sa aiba o forma apropiata de cea originara. /<fr. latiniser

CIUNISM s. n. curent latinist extremist, initiat de Aron Pumnul, care preconiza supunerea neologismelor romanice acelorasi transformari suferite de cuvintele mostenite din latina; pumnism. (< -ciune + -ism)

MACARONISM s. n. 1. miscare literara din sec. XVI-XVII care parodia si satiriza pedantismul moravurilor cavaleresti, prin compozitii burlesti, scrise intr-o limba impestritata cu cuvinte si forme latine si latinizate. 2. cuvant, expresie specifica macaronismului (1). 3. apartenenta la macaronism (1). (< fr. macaronisme)

ROTACISM s. n. fenomen fonetic, constand in transformarea unei consoane intervocalice in r; (in limba romana) transformarea in r a lui n intervocalic in cuvinte mostenite din latina. (< fr. rhotacisme)

analitic, -a adj. (vgr. analytikos). Care lucreaza analizind: metoda analitica. Limba analitica, care descompune cugetarea exprimind ideile si relatiunile lor pin [!] vorbe si particule izolate, cum face limba romaneasca cind zice pe altii (doua cuvinte), pe cind latina zicea alios (un cuvint), sau fr. les hommes fata de rom. oamenii. Geometrie analitica, studiata cu ajutoru algebrei. Adv. In mod analitic. V. sintetic.

ROTACISM, (2) rotacisme, s. n. 1. Fenomen fonetic care consta in transformarea unei consoane intervocalice in „r”. 2. Transformarea, in limba romana, a lui „n” intervocalic in „r”, la cuvintele mostenite din limba latina. – Din. fr. rhotacisme.

PREFACE vb. 1. v. metamorfoza. 2. v. renova. 3. v. transforma. 4. a deveni, a se face, a se transforma. (Totul s-a ~ in scrum.) 5. v. modifica. 6. v. transforma. 7. (FON.) a se altera, a se modifica, a se schimba, a se transforma. („N” intervocalic s-a ~.) 8. (FON.) a se modifica, a se schimba, a se transforma, a trece. („L” inter-vocalic se ~ in „r” in cuvintele romanesti de origine latina.) 9. a (se) schimba, a (se) transforma, (reg.) a (se) veli, a (se) velnici, (inv.) a veni. (Bucuria lor s-a ~ in suspine.) 10. v. simula.

TRANSFORMA vb. 1. v. metamorfoza. 2. a (se) preface, a (se) schimba, (inv.) a (se) pravali. (A ~ marea in uscat.) 3. a deveni, a se face, a se preface. (Totul s-a ~ in scrum.) 4. v. modifica. 5. v. face. 6. (FON.) a se altera, a se modifica, a se preface, a se schimba. („N” intervocalic s-a ~.) 7. (FON.) a se modifica, a se preface, a se schimba, a trece. („L” intervocalic se ~ in „r” in cuvintele romanesti de origine latina.) 8. a (se) preface, a (se) schimba, (reg.) a (se) veli, a (se) velnici, (inv.) a veni. (Bucuria lor s-a ~ in suspine.)

latinISM s. n. 1. cuvant, constructie imprumutate din latina si neintegrate inca. 2. curent in lingvistica si filologia romana din sec. XIX, care, continuand ideile fruntasilor ccolii Ardelene, din dorinta de a demonstra multilateral, impotriva teoriilor false si tendentioase, latinitatea poporului roman si a limbii sale, a ajuns la unele exagerari pe linia latinizarii fortate a limbii; curentul latinist. (< fr. latinisme)

SAVANT, -A I. adj., s. m. f. (om de stiinta) cu cunostinte vaste si profunde; erudit. II. adj. 1. care denota multa eruditie. 2. (lingv.; despre cuvinte, constructii) imprumutat (recent) din greaca sau latina; format din elemente grecesti sau latinesti; (p. ext.) folosit de oamneii instruiti, livresc. ◊ care are la baza limbile si cultura greco-latina; cult. ◊ (despre limbi) folosit ca limba de cultura. (< fr. savant)

CONTAMINATIE s.f. Contaminare, molipsire. 2. Incrucisare a sensurilor a doua cuvinte; influenta reciproca dintre doua cuvinte sau doua elemente lingvistice. ♦ Procedeu folosit de scriitorii latini, care consta in amestecarea subiectelor mai multor comedii grecesti pentru a alcatui una latineasca. [Gen. -iei, var. contaminatiune s.f. / cf. lat. contaminatio, fr. contamination].

LATINISM, (1) latinisme, s. n. 1. cuvant, forma sau constructie sintactica imprumutate (fara necesitate) din limba latina (si neasimilate inca in limba care a facut imprumutul). 2. Curent aparut in lingvistica si in filologia romaneasca din sec. XIX, care, pentru a demonstra caracterul latin al limbii romane, a incercat sa elimine din ea cuvintele de alte origini si sa modifice astfel forma celor latine, incat sa le apropie cat mai mult de forma originara; a contribuit la generalizarea scrierii cu caractere latine si a adus noi argumente in sprijinul originii latine a limbii romane. – Din fr. latinisme. Cf. latin.

latinIZAT, -A, latinizati, -te, adj. (Despre cuvinte, texte etc.) Care a capatat o forma, un aspect apropiat de limba latina. – V. latiniza.

MACTE, NOVA VIRTUTE, PUER SIC ITUR AD ASTRA (lat.) slava tie, copile, pentru noua ta fapta de vitejie, asa se ajunge la stele – Vergiliu, „Eneida”, IX, 641. cuvinte de imbarbatare pe care Apolo le adreseaza lui Ascanius, in razboiul troienilor cu latinii. P. ext. Indemn la o actiune hotarate, iesita din comun.

SCANDA, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunandu-l in diferitele sale unitati metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuand fiecare cuvant, fiecare silaba. ♦ A citi o fraza muzicala accentuand timpii tari. – Din fr. scander.

CONTAMINATIE s. f. 1. contaminare. 2. procedeu folosit de scriitorii latini constand in amestecarea subiectelor mai multor comedii grecesti pentru a alcatui una latineasca. 3. (lingv.) incrucisare intre doua limbi. ◊ modificare a formei unui cuvant sau a unei constructii gramaticale prin incrucisarea lor cu alte cuvinte ori constructii asemanatoare ca sens. ◊ influenta reciproca intre elemente folclorice. (< fr. contamination, lat. contaminatio)

GRAECA SUNT, NON LEGUNTUR (lat.) (aceste cuvinte) sunt scrise pe greceste, nu se citesc – Avertisment asupra unui text ininteligibil, dificil, in Evul Mediu, limba greaca nemaifiind cunoscuta, pasajele scrise in greceste din lucrarile latine se sareau.

ORTOGRAFIE (‹ lat.; ngr.; {s} orto- + graphe „scriere”) s. f. (LINGV.) Ansamblu de scrierea corecta a cuvintelor unei limbi; aplicarea practica a acestor reguli. Exista doua tipuri principale de o.: fonetica, atunci cand scrierea reda pronuntarea limbii literare, si etimologica, atunci cand scrierea reflecta aspectul mai vechi al cuvintelor, mult depasit de pronuntare (de ex. in limbile franceza si engleza). Ortografia limbii romane este in general fonetica; incepand din 1860, cand s-a introdus scrierea oficiala cu litere latine, au existat numeroase sisteme ortografice, care oglindesc disputele reprezentantii curentului fonetic si al celui etimologic. Actuala o. se bazeaza, in cea mai mare parte, pe principiul fonetic sau fonematic, a carui aplicare este limitata uneori de principiile gramaticale sau de principiul etimologic, care impune exceptii in scrierea unor cuvinte vechi si a unor neologisme. ♦ Modul in care cineva scrie cuvintele.

GRATIE s.f. 1. Gingasie, finete, eleganta (in atitudini, in miscari). ♦ (La pl.) Atitudini, cuvinte dragalase; dragalasenii, farmece. ◊ A intra in gratiile cuiva = a obtine bunavointa cuiva. 2. (Rel.) Dar, ajutor supranatural pe care divinitatea l-ar acorda oamenilor pentru a se mantui. 3. Fiecare dintre cele trei zeitati feminine care personificau amabilitatea, veselia, bucuria si frumusetea in mitologia greco-latina. // prep. Cu ajutorul, datorita, multumita. [Gen. -iei. / < lat. gratia, cf. it. grazia].