CIOROVAI, ciorovaiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri si fara a-si spune cuvinte grele; a se ciondani. – Et. nec.

ALTERCATIE s.f. Cearta; disputa violenta, schimb de cuvinte grele. [Gen. -iei, var. altercatiune s.f. / cf. fr. altercation, lat. altercatio].

IMPLETICI, impleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se impiedica unul de altul in mers; (despre oameni) a merge clatinandu-se, impiedicandu-se. ♦ P. a**l. (Despre limba) A se incurca in timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se incurca, a se incalci. ♦ Tranz. si refl. A (se) incolaci. [Var.: (reg.) impleteci vb. IV] – Et. nec.

FRANTURA, franturi, s. f. 1. Frangere; ceea ce se obtine frangand sau rupand ceva; bucata desprinsa de la locul ei sau ramasa dintr-un intreg imbucatatit. ◊ Expr. Frantura de limba = vorbire incalcita; p. ext. fraza incalcita, alcatuita din cuvinte greu de rostit. ♦ Portiune dintr-un intreg; fractiune (1). 2. (Pop.) Fractura. 3. (Rar) Spartura. – Lat. *franctura (=fractura) sau frant + suf. -ura.

FRANTURA ~i f. 1) Parte desprinsa in urma frangerii unui obiect. ◊ ~ de limba a) vorbire confuza, greu de inteles; b) enunt continand cuvinte greu de rostit. 2) Bucata dintr-un intreg; fragment. ~ de cantec. 3) pop. Fractura a unui os. /<lat. franctura

GLOSA s.f. 1. Explicatia unui text obscur sau a unui cuvant greu de inteles. ♦ Comentariu, nota la un text. 2. Poezie cu forma fixa ale carei versuri din prima strofa sunt comentate pe rand in cate o strofa urmatoare, ultima strofa continand aceleasi versuri ca si prima, insa in ordine inversa. [< fr. glose, cf. germ. Glosse, lat. glossa, gr. glossa].

A SE IMPLETICI ma ~esc intranz. 1) (despre persoane) A merge impiedicandu-se. 2) (despre picioare) A se impiedica unul de altul in mers. ◊ A i se ~ cuiva limba a se incurca la vorbire; a rosti cuvintele cu greu. 3) (despre obiecte) A se amesteca in neordine. 4) rar A se strange in forma de colac; a se incolaci; a se incovriga. /<lat. implecticare

SARADA s. f. 1. enigma in versuri din mai multe fragmente reprezentand cuvinte de sine statatoare, care, unite intre ele, dau un cuvant nou. 2. lucru greu de inteles; enigma. (< fr. charade)

NELAMURIT, -A, nelamuriti, -te, adj. Care nu este lamurit, care nu se poate distinge (precis); cu contururi incerte; nedeslusit, confuz, vag. ♦ greu de precizat (in cuvinte), de explicat, de definit, de lamurit; neinteles. – Ne- + lamurit.

EPENTEZA s. f. aparitie a unui sunet nou (consoana) in interiorul unui cuvant intre doua sunete greu de pronuntat. (< fr. epenthese, lat., gr. epenthesis)

BLESTI, blestesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A sufla (greu), a-si trage (cu greu) sufletul. 2. A articula (cu greu) un sunet, a vorbi (greu). ♦ A scoate un cuvant; a cracni. ♦ A vorbi mult. – Din bleasc.

LOGOGRIF s. n. 1. problema enigmistica in care prin suprimarea pe rand a cate unei litere sau silabe dintr-un cuvant se obtine un cuvant nou. 2. (fig.) lucru confuz, greu de descifrat; enigma. (< fr. logogriphe)

VAE VICTIS! (lat.) vai de cei invinsi! – Titus Livius, „Ab urbe condita”, V, 48. Cu aceste cuvinte si aruncandu-si sabia grea in cumpana, a intampinat Brennus, capetenia galilor, protestul tribunului Sulpicius, care observase cum galii invingatori cantareau cu greutati false cele o mie de livre de aur, tribut platit de romanii asediati pe Capitoliu (387 i. Hr.) in schimbul libertatii lor.

DISARTRIE s.f. (Med.) Articulare defectuoasa a cuvintelor. [< fr. dysarthrie, cf. gr. dys – greu, arthron – articulatie].

cobace (-e), s. f. – 1. Coliba. – 2. Dependinte. – Var. (Trans.) cobase. Sb. kobaca (Densusianu, Hateg, 56; DAR). In Banat si Trans. de Sud. Din aceeasi familie par a face parte mai multe cuvinte, a caror legatura exacta este greu de definit: cobilcer (var. cobilser), s. n. (Banat, scrumiera); cobilteata, s. f. (cotet de gaini), pe care DAR il pune in legatura cu germ. Kobel „coliba”; cobirlau, s. n. (cotet de gaini; vizuina de urs); cobirna, s. f. (coliba); cobilete (var. copilet), s. n. (nisa, firida; colt, ungher). Poate sint in legatura cu coliba (vezi cuvintul), prin intermediul unei metateze a radicalului lor comun, cobil-.

HUZDUP interj. (Reg.) cuvant care imita caderea rapida a unui corp greu. – Onomatopee.

PASARESC ~easca (~esti) 1) rar Care este caracteristic pentru pasari; de pasare. Tril ~. 2) fig. (despre limba, vorbire, cuvinte etc.) Care nu este pe intelesul oamenilor; greu de inteles. /pasare + suf. ~esc

BARIGLOSIE s.f. (Med.) Dificultate in pronuntarea cuvintelor. [Gen. -iei. /< fr. baryglossie, cf. gr. barys – greu, glossa – limba].

scarj! interj. (reg.) cuvant care imita zgomotul neplacut al unui obiect greu tarat pe jos, al ferestraului ori al joagarului cand taie lemne etc.

HUSTIULIUC interj. (Reg.) cuvant care imita zgomotul produs prin caderea unui corp greu in apa. – Onomatopee.

STIOBALC interj. (Reg.) cuvant care imita zgomotul produs de caderea unui corp (greu) in apa; baldabac ! – Onomatopee.

LOGOGRIF s.n. Joc distractiv care consta in a gasi un cuvant caruia, daca i se adauga sau i se indeparteaza pe rand cate o litera, capata de fiecare data un alt inteles. ♦ (Fig.) Lucru spus in termeni obscuri, greu de descifrat; enigma. [< fr. logogriphe, cf. gr. logos – cuvant, griphos – enigma].

ABSTRACT, -A, abstracti, -te, adj. 1. Care rezulta din separarea si generalizarea celor mai esentiale particularitati proprii unui grup de fenomene; care este detasat de raporturi sau de legaturi concrete. Stiinta abstracta. ♦ (Substantivat, n.) Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb, denumind actiunea acestuia. ◊ Loc. adv. In abstract = pe baza de deductii logice (si nu de date concrete); rupt de viata reala. ♦ (Substantivat, n.) cuvant abstract (1). 2. Care este conceput (prea) general, (prea) teoretic; greu accesibil intelegerii. – Germ. abstrakt (lat. lit. abstractus).

ZDUP interj., s. n. 1. Interj. cuvant care imita zgomotul unei caderi precipitate sau al unor pasi grei, apasati. 2. S. n. (Fam.) Inchisoare. – Onomatopee.

ZDUP interj. cuvant care imita zgomotul unei caderi precipitate sau al unor pasi grei, apasati. – Onomatopee.

ABSTRACT, -A, abstracti, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care rezulta din separarea si generalizarea insusirilor caracteristice ale unui grup de obiecte sau de fenomene; care este considerat independent, detasat de obiecte, de fenomene sau de relatiile in care exista in realitate. ◊ Loc. adv. In abstract = pe baza de deductii logice, teoretice, fara legatura cu datele sau cu faptele concrete. 2. Adj. Conceput in mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de inteles din cauza lipsei de ilustrari concrete. 3. S. n., adj. (cuvant) care are sens abstract (1). ♦ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb si exprima actiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.

BARIOTROP s.n. Joc distractiv care consta in a gasi un cuvant cu doua sau mai multe sensuri, dupa cum intervine accentul. [Pl. -puri. / cf. gr. barys – greu, tropos – intoarcere].

LOGOGRIF, logogrifuri, s. n. Joc distractiv care consta in deducerea unui cuvant din altul prin adaugarea, eliminarea sau inversarea unor sunete sau silabe; p. ext. limbaj obscur, ininteligibil; lucru greu de descifrat. [Pl. si: logogrife] – Din fr. logogriphe.

REBUS ~uri n. 1) Joc in care un cuvant sau o fraza sunt reprezentate printr-un an-samblu de desene, semne sau litere care urmeaza sa fie descifrate. 2) fig. Scriere sau lucru greu de descifrat; sarada; enigma. /<fr. rebus, germ. Rebus

SARADA, sarade, s. f. Un fel de ghicitoare in versuri sau formata din cifre simbolice, desene, care propune aflarea unui cuvant cu ajutorul partilor sau silabelor lui, fiecare dintre acestea avand o semnificatie proprie. ◊ Expr. A vorbi in sarade = a vorbi cu aluzii, enigmatic, putin inteligibil. ♦ Lucru greu de inteles, neclar. – Din fr. charade.

A MOLFAI molfai 1. tranz. 1) A mesteca in gura cu saliva, fara a musca cu dintii; a mozoli; a morfoli. 2) (alimente) A mesteca cu greu in gura, numai cu gingiile si cu limba din cauza lipsei dintilor; a morfoli. 2. intranz. 1) A manca, scotand un zgomot (urat) in timpul mestecarii alimentelor in gura; a clefai. 2) fam. A vorbi neclar, pronuntand nedeslusit cuvintele; a morfoli. /Onomat.

A MORFOLI ~esc 1. tranz. 1) A mesteca (in gura) cu saliva, incet si greu, fara a musca cu dintii; a molfai; a mozoli. 2) (alimente) A mesteca cu greu (in gura), numai cu gingiile si cu limba (din cauza lipsei dintilor); a molfai. 3) (lucruri necomestibile) A invarti intre dinti; a roade cu dintii. 4) fig. fam. (lucruri) A face sa se morfoleasca; a mozoli; a mototoli. 5) fig. A umple de murdarie; a manji; a murdari; a terfeli. 2. intranz. fam. A vorbi neclar, pronuntand nedeslusit cuvintele; a molfai. /Onomat.

VAI interj. cuvant care exteriorizeaza sentimente (intense) de: a) durere, suferinta, deprimare, deznadejde; b) compatimire, mila, regret, necaz, ciuda; c) bucurie, placere, admiratie, entuziasm; d) nerabdare; e) surpriza. ♦ Loc. adj. si adv. (Substantivizat) Ca vai de lume = (care se afla) intr-o stare foarte rea, in ultimul grad; (care este) foarte rau, foarte prost. ♦ (Substantivat, n.) Tanguire, planset, strigat jalnic; p. ext. suferinta, durere. ♦ Expr. A fi vai (si amar) de = a fi rau de cineva, a se afla intr-o situatie grea, jalnica. Cu chiu, cu vai sau cu chiu si vai = cu mare greutate, dupa multa osteneala; abia-abia. – Cf. lat. vae.