ANTONIMIE ~i f. Corelatie intre doua cuvinte cu sens opus. [G.-D. antonimiei] /<fr. antonymie

ANTONIMIE s.f. Corelatie intre doua cuvinte cu sens opus. [Gen. -iei. / < fr. antonymie].

ANTONIM ~e n. lingv. cuvant cu sens opus al altui cuvant. /<fr. antonyme

POLARIZARE ~ari f. 1) v. A POLARIZA si A SE POLARIZA. 2) lingv. Scindare a sensului unui cuvant in sensuri opuse. /v. a (se) polariza

ANTONIM s.n. (Lingv.) cuvant cu sensul opus altui cuvant corelativ. ♦ Joc care cere sa se caute un cuvant opus altuia indicat sau care reiese dintr-o definitie. [Pl. -me. / fr. antonyme, cf. anti – contra, gr. onyma – nume].

ANTONIM s. n. 1. cuvant cu sens opus altui cuvant. 2. joc care cere sa se caute un cuvant opus altuia, indicat sau care reiese dintr-o definitie. (< fr. antonyme)

PRIVATIV, -A, privativi, -e, adj. (Livr.) Care lipseste pe cineva de ceva, care exclude ceva. ♦ Spec. (Despre afixe) Care exprima lipsa, excluderea, dand cuvantului derivat un sens opus celui de baza. – Din fr. privatif.

PRIVATIV ~a (~i, ~e) 1) Care are proprietatea de a priva; care lipseste pe cineva de ceva. Pedeapsa ~a de libertate. 2) Care tine de privatiune; propriu privatiunii. 3) gram. (despre afixe) Care exprima lipsa, excluderea, atribuind cuvantului derivat un sens opus celui de baza. /<fr. privatif

POLARIZARE s. f. 1. faptul de a (se) polariza; polarizatie. 2. dezvoltare in directii opuse a sensurilor unui cuvant, initial cu un singur inteles. 3. (fil.) formare a unor termeni opusi, polari. 4. metoda terapeutica prin folosirea curentului electric de foarte joasa amplitudine, trecut prin electrozi fixati cu polul pozitiv pe arcadele orbitale, iar cu cel negativ la nivelul picioarelor. (< polariza)

IRONIE s.f. 1. cuvant, fraza continand o usoara batjocura, folosind semnificatii opuse sensului lor obisnuit; zeflemea, persiflare. ◊ Ironia soartei = situatie intervenita contrar tuturor asteptarilor, ca un joc neasteptat al intamplarii. 2. Categorie estetica si filozofica desemnand expresii sau imagini cu semnificatii opuse sensului obisnuit, in scopul ridiculizarii disimulate. ♦ Figura de stil prin care se enunta ceva pentru a se intelege contrariul. [Gen. -iei. / < fr. ironie, cf. it., lat. ironia, gr. eironeia – intrebare].

COLIZIUNE s. f. 1. lovire, ciocnire de tendinte, forte, de interese contrare; conflict. 2. izbire puternica intre doua corpuri care se misca in sensuri opuse. ◊ (fig.) incaierare, confruntare. ◊ abordaj. 3. ~ omonimica = intalnire a doua sau mai multe cuvinte omonime. (<fr. collision, lat. collisio)

POLARIZARE s.f. 1. Fenomen fizic prin care unele corpuri capata insusirea de a avea poli magnetici sau electrici; polarizatie. ♦ Proces fizic prin care raza de lumina isi schimba miscarea normala ondulatorie pe mai multe planuri intr-o miscare ondulatorie pe un singur plan. 2. Stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♦ Stare a unui mediu ale carui proprietati sunt descrise local de marimi vectoriale; (p. ext.) marimea vectoriala care descrie o astfel de stare. 3. Diferentiere si dezvoltare in directii deosebite a sensurilor unui cuvant care avea initial un singur inteles. ♦ (Fil.) Formare a unor termeni opusi polari. [< polariza].

COLIZIUNE s.f. 1. Lovire, ciocnire de tendinte, de forte, de interese contrare; conflict. 2. (Rar) Izbire puternica intre doua corpuri care se misca in sensuri opuse. ♦ Incaierare, lupta violenta. ♦ Abordaj. 3. Coliziune omonimica = fenomen prin care doua sau mai multe cuvinte diferite devin omonime. [Var. colizie s.f. / cf. fr. collision, it. collisione, lat. collisio – izbire].