NICI² adv. 1) (atribuie celor spuse un caracter negativ mai pronuntat). ~ nu asculta. 2) (intra in componenta unor cuvinte compuse) Niciodata. Nicidecum. /<lat. neque

ASINTACTIC, -A adj. (Despre cuvinte compuse) Care nu este format pe baza regulilor sintactice de imbinare a cuvintelor. [< fr. asyntactique].

arhi- Prefix care exprima ideea de superlativ. A intrat direct din ngr., prin intermediul terminologiei bisericesti: arhidiacon, arhiepiscop, arhierarh, arhiereu. Acelasi fonetism propriu ngr. s-a pastrat apoi pentru termenii introdusi din fr.: arhiduce, arhitect, arhitrava. In articolele urmatoare sint mentionate acele cuvinte compuse cu arhi- al carui al doilea element nu are existenta independenta in rom.

ASINTACTIC, -A adj. (despre cuvinte compuse) care nu este format pe baza regulilor sintactice de imbinare a cuvintelor. (< fr. asyntactique)

POLISINTETIC, -A, polisintetici, -ce, adj. (Despre unele limbi) Ale carei fraze sunt formate dintr-un singur termen, ca rezultat al unirii tuturor partilor frazei intr-un lung cuvant compus. – Din fr. polysynthetique.

PRODUCTIV, -A, productivi, -e, adj. 1. Care produce (mult); care da randament. ◊ Pamant productiv = pamant fertil, rodnic. Rasa (de animale) productiva = rasa fecunda, prolifica. ♦ (Despre intreprinderi, meserii etc.) Rentabil, banos. 2. (Despre sufixe, prefixe, elemente de compunere, cuvinte etc.) Care formeaza, are numeroase derivate, compuse etc. ♦ (Despre conjugari) Care se imbogateste mereu. – Din fr. productif.

SOLFEGIU, solfegii, s. n. Mica piesa muzicala fara cuvinte, compusa in vederea exercitiilor; exercitiu vocal executat fara cuvinte, menit sa dezvolte auzul si deprinderea de a citi notele muzicale. – Din it. solfeggio.

TMEZA, tmeze, s. f. Intercalare a unui cuvant intre doua elemente ale unui cuvant compus sau ale unei unitati frazeologice. – Din fr. tmese.

TRISILABIC, -A, trisilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabique.

FAMILIE ~i f. 1) Grup de persoane inrudite prin casatorie sau prin sange care traiesc impreuna (sot, sotie, descendentii acestora). 2) Succesiune de generatii ce se trag dintr-un stramos; neam; semintie. ◊ ~ de limbi grup de limbi inrudite, care provin din aceeasi limba initiala. ~ de cuvinte totalitate a cuvintelor compuse si derivate formate de la radacina aceluiasi cuvant. 3) fig. Reuniune de oameni sau de popoare legate intre ele prin interese si idealuri comune. 4) biol. Categorie sistematica superioara genului si inferioara ordinului. [Art. familia; G. D. familiei; Sil. -li-e] /<lat. familia, fr. famille

MONOSILABA ~e f. cuvant compus dintr-o singura silaba. /<fr. monosyllabe

CALC s.n. 1. Copie a unei schite, a unui desen facut pe hartie speciala. ◊ Hartie de calc = hartie transparenta de copiat. 2. (Lingv.) Traducere dintr-o limba intr-alta limba a elementelor de formare a unui cuvant compus sau a unei expresii; preluarea de catre un cuvant a sensului sau a sensurilor unui cuvant strain; imprumut semantic. [< fr. calque, cf. it. calco].

INCORPORATIE s.f. 1. Incorporare. 2. Constructie gramaticala specifica unor limbi, constand in aceea ca se include complementul in verb, sudandu-se cu el si dand nastere unui nou cuvant compus. [Gen. -iei, var. incorporatie, incorporatiune. / < fr. incorporation].

biblie (biblii), s. f. – Biblia. Lat. med. biblia, din gr. βιβλία (sec. XVII). – Der. biblic, adj. (biblic). Toate cuvintele compuse modern cu acest cuvint provin direct din fr.: bibliofil, bibliofilie, bibliograf, bibliografie, biblioteca, bibliotecar, biblioteconomie etc.

MONOSILAB, -A adj., s.n. (cuvant) compus dintr-o singura silaba. [< fr. monosyllabe, cf. lat. monosyllabus, gr. monosyllabos].

TMEZA s.f. Intercalare a unui cuvant intre doua elemente ale unui cuvant compus. [Cf. fr. tmese, gr. tmesis].

INCORPORATIE s. f. 1. incorporare. 2. constructie gramaticala specifica unor limbi, constand in aceea ca in verb se include complementul, sudandu-se cu el si dand nastere unui nou cuvant compus. (< fr. incorporation, lat. incorporatio)

TMEZA s. f. intercalare a unuia sau a mai multor cuvinte intre elementele componente ale unui cuvant compus. (< fr. tmese)

AUTO¹- Element de compunere care arata ca notiunea continuta de a doua parte a cuvantului compus se refera la subiect sau ca actiunea exprimata se indeplineste de la sine, prin mijloace proprii; serveste la formarea unor substantive ca: autolinistire, adjective ca: autocritic si verbe ca: autoadministra. [Pr.: a-u-] – Fr. auto- (< gr.).

PSEUDOPREFIX, pseudoprefixe, s. n. (Lingv.) Element de compunere sau cuvant cu ajutorul caruia se formeaza (in compunerea savanta) termeni stiintifici si tehnici; prefixoid. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + prefix.

LUNGIME, lungimi, s. f. 1. Marime fizica fundamentala care exprima intinderea spatiala a corpurilor sau fenomenelor; distanta dintre doua puncte; dimensiunea cea mai mare a unui corp sau a unei suprafete plane dreptunghiulare. ◊ Lungime de unda = distanta care separa intr-o unda doua puncte succesive aliate in aceeasi faza de oscilatie; spatiul parcurs de unda timp de o perioada. 2. Timp cat dureaza ceva; interval mare de timp; durata. 3. (Inform.; in sintagma) Lungimea cuvantului = numarul de biti care compun un cuvant. – Lung + suf. -ime.

SUFIXOID, sufixoide, s. n. (Lingv.) Element de compunere sau cuvant folosit ca sufix la formarea unor termeni stiintifici si tehnici. – Din fr. suffixoide.

SUFIXOID ~e n. Element de compunere sau cuvant folosit ca sufix la formarea unor termeni stiintifici si tehnici. /<fr. suffixoide

ACRONIM, -A adj., s.n. (cuvant) format din prima sau primele litere ale cuvintelor care compun o sintagma, o expresie, un titlu etc. [< fr. acronyme].

PASTEL s.n. 1. Creion de pictura, moale, colorat, facut din culori pulverizate amestecate cu talc si cu guma arabica. ♦ Desen, pictura reprezentand un peisaj din natura, executat cu astfel de creioane, cu acuarela sau cu ulei. 2. (Lit.) Poezie descriptiva cu fond liric, in care este infatisat un peisaj din natura. 3. Lucrare muzicala lirica, amintind de un pastel (2) sau compusa pe cuvintele acestuia. // adj. (Culoare) delicata, pala. [Pl. -luri, -le. / cf. fr. pastel, it. pastello < pasta – pasta].

ELEMENT I. s. n. 1. (ant.) fiecare dintre cele patru componente primordiale (focul, aerul, apa, pamantul) ale corpurilor si fenomenelor naturii. 2. (pl.) fenomene, forte ale naturii. 3. parte componenta a unui intreg, a unui ansamblu. ♦ (lingv.) ~ de compunere = tema, cuvant imprumutat, fara existenta independenta, numai in compunerea de tip savant; ~ de relatie = cuvant sau locutiune care exprima raporturi sintactice. ◊ membru al unei colectivitati etc. 4. (chim.) corp simplu, care in combinatie cu alte asemenea corpuri, da nastere corpurilor compuse. 5. (fig.) mediu in care traieste o fiinta. ♦ a fi in ul sau = a fi intr-o situatie favorabila. 6. (mat.) obiect fizic sau al gandirii cu care se formeaza o multime. 7. celula a unei pile electrice. 8. (pl.) principiu, notiune de baza a unei discipline, a unei teorii etc. II. s. m. fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. (< fr. element, lat. elementum)

PASTEL¹ I. s. n. 1. creion colorat, moale, pentru desen, din pigmenti pulverizati amestecati cu talc si guma arabica. ◊ desen cu astfel de creioane. 2. poezie descriptiva cu fond liric, in care este infatisat un peisaj (1). 3. lucrare muzicala lirica, amintind de un pastel (2) sau compusa pe cuvintele acestuia. II. adj. inv. (despre culori, desene) in tonuri pale; delicat. (< fr. pastel, it. pastello)

FAMILIE, familii, s. f. 1. Forma sociala de baza, intemeiata prin casatorie, si care consta din sot, sotie si din descendentii acestora. ◊ Aer de familie = fizionomie caracteristica, trasaturi comune unui grup de persoane inrudite prin sange. Nume de familie v. nume. 2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ♦ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup, alcatuita din matca, albine lucratoare si trantori. 3. Fig. Grup larg de oameni, de popoare etc. cu interese si idealuri comune. 4. Categorie sistematica in botanica si in zoologie, inferioara ordinului, care cuprinde mai multe genuri de organisme cu caractere comune. 5. Grup de cuvinte, derivate si compuse, formate de la acelasi cuvant de baza. ♦ Grup de limbi care provin dintr-o limba comuna initiala. – Din lat. familia, it. famiglia (cu unele sensuri ale fr. famille).

LOGO- Element de compunere care inseamna „cuvant”, „vorba”, „vorbire” si care serveste la formarea unor substantive. – Din fr. logo-.

compuneRE, compuneri, s. f. 1. Actiunea de a (se) compune si rezultatul ei; alcatuire, imbinare. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Concr.) Lucrare scolara asupra unei teme. 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte avand drept rezultat un cuvant nou. – V. compune.

-ARHIE Element secund de compunere savanta a cuvintelor cu semnificatia „stapanire”, „putere”. [Pron. -hi-e, gen. -iei. Scris si -archie. / cf. fr. -archie, it. -archia < gr. archos – stapan].

-ARHIC Element secund de compunere savanta a cuvintelor cu semnificatia de „conducator”. [Cf. fr. -archique, it. -archico, gr. archein – a fi la comanda, a porunci].

compus, -A I. adj. alcatuit din mai multe elemente. ♦ (gram.) timp ~ = timp format cu ajutorul verbelor auxiliare; frunza ~a = frunza avand limbul alcatuit din mai multe foliole, dispuse pe un ax; inflorescenta ~a = inflorescenta din mai multe inflorescente simple; fruct ~ = fruct provenind dintr-o asemenea inflorescenta. II. s. n. cuvant rezultat prin compunere (3). III. s. m. combinatie (3). (<compune)

AUTO¹- Element prim de compunere savanta pentru cuvinte care arata ca notiunea se refera la subiect sau ca actiunea exprimata se indeplineste de la sine. [Pron. a-u-. / < fr., it. auto-, cf. gr. autos – insusi].

PARTICULA s.f. 1. Particica de materie; corpuscul, microobiect. ♦ (Fiz.) Particula elementara = Particula constitutiva a materiei, care prezinta atat caracteristici corpusculare, cat si ondulatorii, comportandu-se ca o entitate cu insusiri specifice. 2. Element lexical si morfologic neflexibil, intrebuintat numai in compunere cu alte cuvinte. [Cf. fr. particule, lat. particula].

-BIOZA Element de compunere a unor cuvinte carora le confera sensuri de „viata”, „proces vital” etc. (ex. antibioza, parabioza, simbioza).

PRODUCTIVITATE s. f. Capacitatea sau insusirea de a fi productiv; capacitatea de a produce (mult); randament. ◊ Productivitatea muncii = eficienta a muncii exprimata prin raportul dintre cantitatea de produse realizata si volumul de munca consumat. ♦ Capacitatea unor sufixe, prefixe, elemente de compunere etc. de a forma (numeroase) derivate, compuse etc. ♦ Capacitatea unor cuvinte de a forma (multe) sensuri sau derivate noi. ♦ Capacitatea unor conjugari de a se imbogati mereu. – Din fr. productivite.

PREFIXOID ~e n. lingv. cuvant sau element de compunere utilizat ca prefix la formarea termenilor stiintifici si tehnici; pseudoprefix. /Din prefix

PSEUDOPREFIX ~e n. lingv. cuvant sau element de compunere utilizat ca prefix la formarea termenilor stiintifici si tehnici. /pseudo- + prefix

LOGO- Element prim de compunere savanta, cu semnificatia „cuvant”, „vorbire”, „discurs”. [< fr. logo-, it. logo-, cf. gr. logos].

FAMILIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire; (spec.) grup social avand la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte inrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. ◊ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decat genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continand un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

GAINA, gaini, s. f. Specie de pasare domestica, crescuta pentru carne si oua (Gallus domestica); pasare care face parte din aceasta specie; p. restr. femela cocosului. ◊ Expr. A se culca (odata) cu gainile = a se culca foarte devreme. Canta gaina in casa, se zice cand intr-o casnicie cuvantul hotarator il are femeia. ♦ compus: gaina-salbatica (sau -de-munte) = femela cocosului-de-munte. – Lat. gallina.

TRISILAB, trisilabe, s. n. cuvant sau (mai rar) vers compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabe.

ONOMATO- Element prim de compunere savanta cu semnificatia „nume”, „cuvant”. [ < fr., it. onomato-, cf. gr. onoma, onomatos].

BAS¹- (Inv.) Element de compunere intrat in limba prin cuvintele turcesti care denumesc functii sau ranguri ca: bas-aga, bas-caimacam etc. si folosit in romaneste cu sensul de „cel mai inalt”, „cel mai de frunte”, la formarea unor substantive ca: bas-boier, bas-razes etc. – Tc. bas.

cifrat, -a adj. compus din cifre care reprezenta [!] cuvinte si-s pricepute numai de cei intelesi intre ei: scrisoare cifrata.

TRISILABIC ~ca (~ci, ~ce) (despre cuvinte) Care consta din trei silabe; compus din trei silabe. /<fr. trissyllabique

LEXICO- Element prim de compunere savanta, cu semnificatia „(referitor la) cuvinte”, „de cuvinte”, „lexic”, „lexical”, „dictionar”. [< fr. lexico-, cf. gr. lexikon].

SOLFEGIU s.n. Mica piesa muzicala compusa pentru exercitii; exercitiu vocal fara cuvinte. [Pron. -giu. / < it. solfeggio, cf. fr. solfege].

LEXICALIZA vb. tr. a inregistra drept cuvant autonom un derivat sau un compus. (< fr. lexicaliser)

ELECTRO- Element prim de compunere savanta care intra in formatia unor cuvinte tehnice, aratand ca cuvantul se refera la „electricitate”. [Var. electri-. / < fr. electro-, germ. elektro-, cf. gr. elektron – ambra galbena].

IPOTETIC, -A adj. Bazat pe o ipoteza, de ipoteza. ♦ (Log.; despre judecati) Care sunt compuse din doua judecati categorice legate prin cuvintele „daca... atunci”. ♦ Presupus, nesigur. [< fr. hypothetique].

VOCI- Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) voce”, „cuvant”, „vocal”. [Var. voco-. / < fr., it. voci-, cf. lat. vox, vocis].

compuneRE s.f. 1. Actiunea de a compune si rezultatul ei; alcatuire. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea a doua cuvinte care formeaza un cuvant nou. 4. Lucrare scolara asupra unei teme. [< compune].

compun, -pus, a -pune v. tr. (lat. com-pono, -ponere. V. pun). Formez un intreg din mai multe parti. Produc, creez, inventez: a compune cintece. Adun literele ca sa formez cuvinte la tipar. (V. zetuiesc). Mec. Formez rezultanta fortelor mecanice.

VERB e n. lingv. 1) Parte de vorbire care cuprinde cuvinte ce indica actiunea, starea sau existenta unui obiect. ◊ ~ auxiliar verb care ajuta la formarea timpurilor si modurilor compuse. 2) la sing. livr. Mod de exprimare prin cuvant; limbaj. /

SABIR s.n. Limba de circulatie in bazinul mediteranean, compusa pe baza unui lexic italo-spaniol si cuvinte arabe. [< fr., it. sabir, cf. sp. saber – a sti].

compuneRE ~i f. 1) v. A compune. 2) lingv. Procedeu sintactico-morfologic de formare a unui cuvant nou prin reunirea a doua sau a mai multor cuvinte. 3) mat. Operatie de determinare a rezultantei a doi sau mai multi vectori. 4) Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui. 5) inv. Rezultat al unui proces de creatie artistica; compozitie. [G.-D. compunerii] /v. a compune

CONSTRUCTIE s.f. 1. Faptul de a construi: construire. ♦ Alcatuire, compunere. 2. (Concr.) Lucru construit, cladire, lucrare, edificiu. 3. Aranjamentul, aranjarea cuvintelor potrivit regulilor gramaticale ale unei limbi. [Gen. -iei, var. constructiune s.f. / cf. fr. construction, lat. constructio].

FONO- Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) sunet”, „(referitor la) cuvant, vorbire, fonatie”. [Var. fon-. / < fr. phono-, it. fono-, cf. gr. phone – voce].

TROPIC, -A adj. (Liv.) Referitor la tropi; care se refera la o anumita folosire a cuvintelor in functie stilistica; figurat; tropologic. // Element secund de compunere savanta cu semnificatia „(relativ la o) miscare”, „tendinta de miscare intr-o anumita directie”, „tropism”. [Cf. fr. tropique < it. trope, germ. tropisch].

compuneRE s. f. 1. actiunea de a compune. 2. bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. procedeu de formare a cuvintelor prin crearea unui cuvant nou din mai multe cuvinte intregi existente independent, cu ajutorul unor elemente de compunere sau din abrevieri. 4. lucrare scolara scrisa asupra unei teme; compozitie (6). (<compune)

SABIR s. n. limba de circulatie la bazinul mediteranean, compusa pe baza unui lexic italo-spaniol avand si cuvinte arabe. (< fr. sabir)

AUXILIAR, -A, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajuta la ceva, care se afla pe plan secundar fata de ceva principal; (element) ajutator. ♦ (Parte de vorbire) care exprima raporturi intre cuvinte; (verb) care ajuta la formarea timpurilor si a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul caruia se poate rezolva mai usor o problema. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.

SCART interj. 1. cuvant care imita zgomotul ascutit, strident produs de usi, roti etc. ♦ cuvant care imita zgomotul ascutit, alternativ al unui lucru care se misca cand intr-un sens, cand in altul. ♦ compus; (depr.) scarta-scarta-pe-hartie s. m. = functionar, contopist. 2. cuvant care imita zgomotul caracteristic produs de incaltaminte in timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la incaltaminte, pentru a o face sa scartaie in timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamatie de dezaprobare, de impotrivire sau de dispret fata de afirmatia cuiva; da' de unde! vorba sa fie! [Var.: scarta, scartai interj.] – Onomatopee.

NANO- Element prim de compunere savanta, cu semnificatia „pitic”, folosit mai ales la formarea cuvintelor care denumesc masuri si care inseamna „a miliarda parte”. [< fr. nano-, cf. gr. nanos – pitic].

BAS¹- (Inv.) Element de compunere avand sensul de „principal, cu gradul cel mai inalt”, izolat din cuvinte turcesti care denumeau functii sau ranguri (bas-aga, bas-caimacam etc.) si folosit uneori la formarea de substantive. – Din tc. bas.

-LALIE Element secund de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) pronuntare”, „(de) vorbire”, „(de) articulare a cuvintelor”. [< fr. -lalie, cf. gr. lalein – a vorbi].

KILO- (‹ fr. {s}; gr. khilioi „mie”) 1. Element de compunere care intra in denumirea unitatilor de masura pentru a exprima multiplicarea cu o mie de ori; are simbolul k si se scrie inaintea simbolului unitatii de masura (ex. kilometru). 2. (INFORM.) Element de compunere care indica multiplicarea de 2¹⁰, adica 1024, a cantitatii de informatiei desemnata de cuvantul pe care il preceda (ex. kilobyte, kilooctet).

TEMA s. f. 1. subiect, problema principala care se dezvolta intr-o expunere; aspect al vietii care se reflecta intr-o opera artistica. 2. motiv melodic al unei compozitii muzicale pe care se compun variatiunile. 3. lucrare scrisa data elevilor pentru aplicarea cunostintelor. 4. (lingv.) parte a unui cuvant alcatuit din radacina (impreuna cu prefixele si sufixele), comuna numai unuia si aceluiasi cuvant. 5. (mil.) ~ tactica = plan stabilit pentru a servi ca baza studiului teoretic sau practic, cu sau fara trupe, al unei operatii de razboi. (< fr. theme, lat., gr. thema, it. tema)

GRAFIE s.f. 1. Scriere (a cuvintelor). ♦ Mod de a scrie un cuvant, un text; scris. 2. (Arte) Totalitatea trasaturilor care caracterizeaza linia unui desenator. // Element secund de compunere savanta cu semnificatia „scriere”, „desen”, „descriere”, „studiu”, „scris”. [Gen. -iei: / < fr. graphie, it. grafia, cf. gr. graphe – arta de a scrie].

PAPAGAL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor pasari tropicale cataratoare, cu ciocul mare si incovoiat, cu pene felurit si viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (si convingator), a fi bun de gura. ◊ compus: papagal-tiganesc = stancuta: papagal-de-brazi = forfecuta. ♦ Epitet dat unei persoane care repeta mecanic parerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. si peior.) Gura (ca organ al vorbirii). 2. Cleste cu dinti, folosit la lucrarile de montare sau de reparare a tevilor. – Din ngr. pap(p)aghal(l)os, it. pappagallo.

-LOGIE Element secund de compunere savanta, cu sensul de „disciplina”, „stiinta”, „expunere stiintifica”. [< fr. -logie, it. -logia, cf. gr. -logia < logos – cuvant, discurs].

TROP s.m. Termen generic pentru orice figura de stil, care consta in intrebuintarea unui cuvant sau a unei expresii in sens figurat. // (Si in forma tropo-) Element prim si secund de compunere savanta cu semnificatia „schimbare”, „care se schimba”, „care se intoarce”, „cu o anumita directie”, „cu o anumita caracteristica”, „care se rasuceste”. [< fr. trope, lat. tropus, gr. tropos].

TEMA s.f. 1. Subiect, materie, problema (principala) care urmeaza sa fie lamurita; ideea fundamentala care se dezvolta intr-o expunere, intr-o opera literara etc. ♦ Grup de fenomene, de aspecte ale vietii materiale si spirituale prezente in opera de arta. ♦ Motiv melodic al unei compozitii muzicale, pe care se compun variatiunile. 2. Subiect de compozitie pentru scolari. ♦ Lucrare (scrisa) pregatita de un scolar. 3. (Gram.) Parte a unui cuvant alcatuita de radacina, impreuna cu prefixele si sufixele. [Cf. fr. theme, it. tema, lat. thema < gr. thema – subiect].

GEN¹ s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)

DETERMINANT, -A adj. Care determina, care este de natura sa determine; hotarator; determinativ. ♦ (Gram.) Care arata o calitate. // s.m. Simbol matematic compus din numere asezate in linii si coloane reprezentand o expresie algebrica si folosit mai ales in rezolvarea ecuatiilor. // s.n. cuvant, propozitie care precizeaza, lamureste semnificatia unui cuvant, a unei propozitii. [Cf. fr. determinant, it. determinante].

SCRIERE, scrieri, s. f. 1. Actiunea de a scrie si rezultatul ei. 2. (Concr.) Sistem de semne grafice conventionale prin care sunt reprezentate in scris sunetele sau cuvintele unei limbi. ♦ (Inv.) Ortografie. ♦ Mod particular de a caligrafia semnele grafice; fel de a scrie. 3. (Concr.) Text scris: exprimare in scris; compunere, redactare a unui text: scrisoare (5), scris¹ (4). ♦ Opera literara sau stiintifica. – V. scrie.

GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. Diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ♦ Stil personal, maniera de a compune. 3. Totalitatea lucrarilor muzicale clasificate in functie de tematica, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume neinsufletite, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietati cu trasaturi comune importante. // (Si in forma geno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) neam”, „origine”, „generatie”. [< lat. genus].

CONSTRUCTIE s. f. 1. faptul de a construi; construire. ◊ alcatuire, compunere. 2. cladire, lucrare, edificiu. ◊ (pl.) ramura a economiei nationale care are ca obiect executarea cladirilor. 3. ~ i de masini = ramura a industriei care produce masini, unelte, instalatii, utilaje. 4. grup (stabil) de cuvinte intre care exista anumite raporturi gramaticale. ◊ mod de aranjare a cuvintelor in propozitie si a propozitiilor in fraza. (< fr. construction, lat. constructio)

FUNCTIE/FUNCTIUNE s. f. 1. activitate prestata de cineva pentru a se achita de obligatiile impuse de serviciu; insarcinare, sarcina; slujba. 2. rol sintactic pe care il indeplineste un cuvant in propozitie. ◊ (log.) operatie care prin aplicare asupra unui argument ii confera acestuia o valoare corespunzatoare. 3. activitate proprie unui organ, unei fiinte animale sau vegetale. 4. totalitatea proprietatilor chimice ale unui compus, determinate de o anumita grupa de atomi din molecula. 5. (mat.) marime variabila care depinde de una sau de mai multe marimi variabile. 6. a fi in ~ de... = a depinde de... 7. (inform.) subprogram care calculeaza si intoarce subprogramului apelant o singura valoare. (< fr. fonction, lat. functio)

analiza f., pl. e (vgr. analysis, d. analyo, desfac). Chim. Descompunerea unui lucru in partile care-l compuneau: analiza apei, a aerului. Analiza cantitativa, calitativa, dupa cum se cerceteaza cantitatea sau calitatea elementelor constitutive. Gram. Analiza logica, descompunerea unei fraze in propozitiuni si a propozitiunilor in subiect, predicat s. a. Analiza gramaticala, cercetarea cuvintelor din punctu de vedere al speciii, genului s. a. Analiza literara, aratarea partilor urite sau frumoase ale unei scrieri. Mat. Expunerea proprietatilor figurilor traduse in ecuatiuni algebrice. Log. Enumerarea, distingerea si compararea intre ele a ideilor partiale cuprinse intr' una generala. Extras, rezumat, recensiune a unei scrieri sau discurs. – La Negr. analis, n., pl. uri (dupa ngr.). V. sinteza.

PRIMAR, -A I. adj. 1. initial, de la inceput, originar; primordial, principal. (p. ext.) de primul grad, de baza. ♦ invatamant ~ = forma de invatamant, cu caracter obligatoriu, in care se predau notiunile elementare ale principalelor discipline; era ~a = paleozoic; medic ~ = medic care, prin concurs, a devenit superior medicului specialist. ◊ simplu, rudimentar, simplist. ◊ (despre cuvinte) primitiv (I, 4) o (ec.) sector ~ = ansamblu de activitati economice producator de materii prime (agricultura si industriile extractive). ◊ (med.; despre simptome) care apare in prima faza a unei boli. 2. care se manifesta brutal; care dovedeste lipsa de cultura, de rafinament. 3. (despre elemente si compusi chimici) cu o singura valenta satisfacuta de un anumit element sau radical. II. s. m. reprezentant ales, cu atributii administrative in orase si comune. (< lat. primarius, fr. primaire)

CONSTRUCTIE, constructii, s. f. 1. Cladire executata din zidarie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care serveste la adapostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casa, edificiu, cladire. 2. Faptul de a construi. ◊ Loc. adj. si adv. In constructie = (aflat) in cursul procesului de construire. ♦ Alcatuire, compunere, structura. 3. (La pl.) Ramura a economiei nationale care are ca obiect efectuarea de constructii (1); ramura a tehnicii care se ocupa cu studiul, proiectarea si executarea constructiilor. ◊ Constructii de masini = ramura de baza a industriei care produce masini-unelte, utilaje, mijloace de transport etc.; ramura a stiintelor care se ocupa cu studiul, proiectarea si construirea instalatiilor, masinilor etc. 4. (Lingv.) Grup de cuvinte intre care exista anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte; mod de a grupa cuvintele in propozitii si propozitiile in fraze. – Din fr. construction, lat. constructio.

RAS- (Inaintea vocalelor si a consoanelor sonore, in forma raz-) Element de compunere care: 1. a) formeaza, de la verbe, derivate care exprima o imprastiere, o repetare sau o intensificare a actiunii exprimate de verbul simplu; b) formeaza, de la adjective, derivate care exprima intensificarea insusirii exprimate de adjectivul simplu; c) (rar) formeaza, de la substantive, derivate care exprima ideea de intensitate in raport cu substantivul simplu; d) formeaza, de la substantive denumind grade de rudenie, derivate care indica generatii departate; e) formeaza, de la adverbe de timp, derivate indicand un timp mai indelungat decat cel exprimat de adverbul simplu; 2. a) formeaza, de la verbe, derivate care exprima ideea revenirii la o stare mai veche; b) formeaza, de la verbe, derivate care exprima ideea modificarii (in sens negativ) a situatiei dinainte; 3. formeaza, de la verbe, substantive si adjective, derivate cu sensul mai departat de cel al cuvantului simplu. [Var.: raz-] – Din sl. ras-, raz-.