JOC ~uri n. 1) Activitate fizica sau mintala desfasurata din placere. ◊ ~ de societate distractie la care participa un grup de persoane lansate in dezlegarea unor probleme amuzante. ~ de cuvinte efect verbal, cu caracter de gluma, obtinut prin imbinarea unor cuvinte asemanatoare ca forma dar deosebite ca sens. A-si bate ~ de cineva a lua in ras pe cineva. 2) Distractie (a copiilor) lipsita de griji; joaca. 3) Competitie sportiva (de fotbal, de baschet etc.). ◊ ~uri olimpice competitii sportive, sub forma de manifestari internationale de mare amploare, care au loc o data la patru ani. 4) Dans popular. A lua la ~ . 5) Petrecere cu dansuri la tara; hora. ◊ A intra in ~ a lua parte la ceva; a participa. 6) Miscare repede si neregulata a ceva. ◊ ~ul valurilor. 7) tehn. Posibilitate (limitata) de deplasare independenta a pieselor dintr-un ansamblu. /<lat. jocus

PARONOMAZA s.f. Figura de stil care consta in alaturarea de cuvinte asemanatoare ca forma, dar cu inteles deosebit; paronomasie. [Cf. fr. paronomase, gr. paronomasia].

PARONOMAZA s. f. figura de stil, constand in alaturarea de cuvinte asemanatoare ca forma, dar cu inteles deosebit; paronomasie. (< fr. paronomase, lat., gr. paronomasia)

CALAMBUR, calambururi, s. n. Joc de cuvinte bazat pe un echivoc, pe deosebirea de sens a unor cuvinte asemanatoare ca forma. – Fr. calembour.

PARALOGIE, paralogii, s. f. (Rar) Transformare analogica a formei unui cuvant prin apropierea lui de un alt cuvant asemanator; cuvant rezultat dintr-o astfel de transformare; enunt care contine asemenea cuvinte. – Din fr. paralogie.

PARONIM, paronime, s. n. cuvant asemanator cu altul din punctul de vedere al formei, dar deosebit de acesta ca sens (si ca origine). – Din fr. paronyme.

PARONIMIC, -A, paronimici, -ce, adj. Care tine de paronime, referitor la paronime. ◊ Atractie paronimica = modificare a formei unui cuvant sub influenta altui cuvant asemanator cu el. – Din fr. paronymique.

OMONIM, -A adj. Care are acelasi nume, cu acelasi nume. // s.n. 1. (Lingv.) cuvant asemanator ca forma (aspect grafic, pronuntare etc.) cu altul, dar deosebit ca inteles. 2. (Rar) Persoana care poarta acelasi nume cu altcineva. 3. Joc care cere dezlegatorului sa gaseasca un cuvant cu mai multe intelesuri fara a i se schimba nici grafia literala, nici accentul. // s.m. si f. (Rar) Cel care poarta acelasi nume cu altcineva. [Cf. fr. h******e, lat. h*******s, gr. h*******s < h***s – asemanator, onoma – nume].

PARONIM s. n. cuvant asemanator cu altul ca forma, dar deosebit de acesta ca sens. (< fr. paronyme)

SCRABBLE s. n. Joc logic cu litere, asemanator jocului de cuvinte incrucisate. [Pr.: screbl] – Cuv. engl.

DISIMILATIE, disimilatii, s. f. (Fon.) Modificare sau disparitie a unui sunet dintr-un cuvant sub influenta altui sunet, identic sau asemanator (din acel cuvant); disimilare. – Din fr. dissimilation.

DISIMILATIE s.f. Modificare sau disparitie a unui sunet dintr-un cuvant sub influenta unui alt sunet identic sau asemanator din acelasi cuvant. [Gen. -iei, var. disimilatiune s.f. / cf. fr. dissimilation].

CONTAMINATIE s. f. 1. contaminare. 2. procedeu folosit de scriitorii latini constand in amestecarea subiectelor mai multor comedii grecesti pentru a alcatui una latineasca. 3. (lingv.) incrucisare intre doua limbi. ◊ modificare a formei unui cuvant sau a unei constructii gramaticale prin incrucisarea lor cu alte cuvinte ori constructii asemanatoare ca sens. ◊ influenta reciproca intre elemente folclorice. (< fr. contamination, lat. contaminatio)

DIFERENTIERE s. f. 1. actiunea de a diferentia. 2. proces prin care se realizeaza analiza insusirilor deosebite ale obiectelor in cadrul perceptiilor. ◊ (fon.) modificare sau disparitie a unui sunet intr-un cuvant sub influenta unui alt sunet, identic sau asemanator, din acelasi cuvant. (< diferentia)

DISIMILATIE s. f. modificare ori disparitie a unui sunet dintr-un cuvant sub influenta unui alt sunet identic sau asemanator din acelasi cuvant. (< fr. dissimilation)

CONTAMINARE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Aciunea de a (se) contamina si rezultatul ei; infectare, molipsire, contagiune. ◊ C. radioactiva = patrundere a unei substante radioactive intr-un mediu sau intr-un organ viu (animal sau vegetal), consecutiva unei explozii nucleare sau accidentelor produse in instalatiile de utilizeaza asemenea substante. 2. Modificare a formei unui cuvint sau a unei constructii gramaticale sub influenta altor cuvinte sau constructii asemanatoare. 3. Imbinare a doua sau a mai multe texte sau fragmente de texte, din care rezulta o opera noua. Utilizata ca procedeu stilistic, in vederea obtinerii unor efecte comice. Apare si in unele specii folclorice (descintecele sint frecvent contaminate cu blesteme).

CONSONANT, -A, consonanti, -te, adj. (Muz.: despre acorduri) Care este format din consonante (1); armonios. ♦ (Despre cuvinte) Care are o terminatie asemanatoare cu a altui cuvant. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant.

CONTAMINATIE, contaminatii, s. f. Modificare a unui cuvant sau a unei constructii gramaticale prin incrucisarea lor cu alte cuvinte sau cu constructii asemanatoare ca sens. – Din fr. contamination, lat. contaminatio.

CONSONANT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre acorduri) Care produce consonante; format din consonante; armonios. Acord ~. Interval ~. Fraze ~te. 2) (despre cuvinte) Care are o terminatie asemanatoare cu a altui cuvant. /<lat. consonans, ~ntis, fr. consonant

PARONIMIC, -A adj. Referitor la paronime, la paronimie. ◊ Atractie paronimica = modificare a formei unui cuvant sub influenta altuia, asemanator cu el. [< fr. paronymique].

DISIMILATIE ~i f. lingv. Fenomen fonetic care consta in modificarea sau omisiunea unui sunet dintr-un cuvant sub actiunea altui sunet asemanator sau identic (din acelasi cuvant). [Art. disimilatia; G.-D. disimilatiei; Sil. -ti-e] /<fr. dissimilation

CONSONANT, -A adj. (Muz.; despre acorduri) Format din consonante; armonios. ♦ (Despre cuvinte) Care au o terminatie asemanatoare. [Cf. lat. consonans, fr. consonant, it. consonante].

CONSONANT, -A adj. (muz.; despre intervale, acorduri) format din consonante; armonios. ◊ (despre cuvinte) care au o terminatie asemanatoare. (< fr. consonant, lat. consonans)

HAPLOLOGIE, haplologii, s. f. (Lingv.) Suprimare prin disimilatie totala a unei silabe identice sau asemanatoare cu o silaba din acelasi cuvant sau din cuvinte invecinate. Prin haplologie, „cucoane” devine „coane”. – Din fr. haplologie.

SINONIM, -A, sinonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cuvinte, expresii, afixe etc.) Care are (aproape) acelasi inteles cu alt cuvant, cu alta expresie, cu alt afix etc. ♦ P. gener. asemanator, identic, similar; corespunzator. 2. S. n. cuvant, expresie, afix etc. care are acelasi (sau aproape acelasi) inteles cu alt cuvant, cu alta expresie, cu alt afix etc. – Din fr. synonyme.

buf (-fi), s. m. – Bufnita. – Var. bufa, bufna, buh(n)a, buhnita, buhac, puhaci, puhace. – Mr., megl. buf. Lat. būfus, de la būho, būfo (Puscariu 231; REW 1352; Pascu, I, 54); cf. it. gufo, sp. buho, port. bufo. Forma simpla are circulatie, generalizindu-se formele contaminate cu cuvinte mai mult sau mai putin asemanatoare din alte limbi, cum sint bg. buchu(l), mag. buhu (› buha), ngr. μποῦφος, pol. puhacz (› puhaci), poate si cu creatiile expresive bazate pe interj. buf.

CAMP s. n. 1. spatiu delimitat in care este cuprinsa imaginea de pe o pelicula cinematografica. ♦ ~ vizual = portiune din spatiu care poate fi cuprinsa cu privirea. 2. ~ operator = portiune de piele special pregatita pentru o interventie chirurgicala. ♦ fasie de panza care delimiteaza plaga operatorie. 3. portiune din spatiu in care fiecarui punct i se asociaza o marime fizica bine determinata. ♦ (inform.) subimpartire din punct de vedere logic a unei cartele continand, fiecare, o informatie reprezentata codificat. 4. multime de valori ale uneia sau mai multor marimi variabile. ♦ ~ lexical = ansamblu de cuvinte din aceeasi sfera semantica, care exprima notiuni asemanatoare sau asociabile. 5. (arte) fond in limitele caruia poate fi reprezentata o imagine, un motiv ornamental etc. (dupa fr. champ, lat. campus)

GRUP ~uri n. 1) Ansamblu de fiinte sau de lucruri asemanatoare, aflate impreuna sau in vecinatate. ~ de elevi. ~ de cuvinte. ◊ In ~ in colectiv; impreuna. 2): ~ sanitar incapere inzestrata cu closet, chiuveta (uneori si cu cada). 3) Asociatie bazata pe idei, conceptii, scopuri sau activitate comuna; grupare. ~ social. ~ parlamentar. 4) Ansamblu de persoane, fenomene sau obiecte cu trasaturi comune. ~ etnic. ~ de limbi. /<fr. groupe

ZEPPA s.f. Problema enigmistica asemanatoare monoverbului cu incastru, in care prin introducerea unei litere sau silabe intr-un cuvant de baza se obtine un alt cuvant cu alt inteles. (din it. zeppa)

OMOGRAF, -A adj., s.n. (cuvant) care se scrie la fel cu un alt cuvant, dar difera din punct de vedere fonetic. [Var. h******f, -a adj. / < fr. h********e, cf. gr. h***s – asemanator, graphein – a scrie].

GEN ~uri n. 1) Grup de fiinte sau de obiecte care se caracterizeaza printr-o anumita insusire; fel; soi; specie; categorie. 2) Fel de a fi al cuiva; natura. 3) biol. Categorie sistematica inferioara familiei si superioara speciei. ~ul felinelor. 4) gram. Categorie gramaticala care indica forma ce o iau cuvintele pentru a indica sexul fiintelor pe care le denumesc (extinzandu-se si la numele de lucruri). ~ul masculin. ~ul neutru. 5) (in teoria literaturii si a artei) Grup de opere caracterizate prin trasaturi asemanatoare (in ce priveste tema, stilul, forma etc.). ~ epic. ~ muzical. ◊ Pictura de ~ pictura care reprezinta aspecte ale vietii cotidiene. /<lat. genus, ~eris