ANTONIMIE s. f. corelatie intre doua cuvinte antonime (1). (< fr. antonymie)

ANTOVERB s. n. problema enigmistica, ce consta in prezentarea unui cuvant sub forma unui text literar, unei ilustratii, cerand sa se afle antonimul acestuia, apoi antonimul cuvantului nou aflat. (< anto/nim/ + verb/2/)

ANTONIM, antonime, s. n. cuvant care, considerat in raport cu altul, are sens contrar. – Din fr. antonyme.

antonim s. n. 1. cuvant cu sens opus altui cuvant. 2. joc care cere sa se caute un cuvant opus altuia, indicat sau care reiese dintr-o definitie. (< fr. antonyme)

ANTONIM, antonime, s. n. cuvant care, considerat in raport cu altul, are sensul exact contrar. Antonimul lui „mare” este „mic”. – Fr. antonyme (< gr.).

antonim ~e n. lingv. cuvant cu sens opus al altui cuvant. /<fr. antonyme

antonim s.n. (Lingv.) cuvant cu sensul opus altui cuvant corelativ. ♦ Joc care cere sa se caute un cuvant opus altuia indicat sau care reiese dintr-o definitie. [Pl. -me. / fr. antonyme, cf. anti – contra, gr. onyma – nume].