hacuitor, hacuitoare, s.n. (reg.) cutit mare pentru a hacui (a taia marunt) carnea.

BULICHER, bulichere, s. n. (Reg.) cutit mare si lung; cutit stricat, care nu taie. – Cf. magh. bugyli „briceag”.

TOCATOR, -OARE, tocatori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toaca, care marunteste, care zdrobeste ceva. II. S. n. 1. cutit mare sau masina de tocat carne, nutret etc. 2. Placa de lemn, de material plastic etc. pe care se toaca zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocatoare s. f.] – Toca + suf. -ator.

SATAR, satare, s. n. 1. cutit mare de bucatarie, scurt, lat si greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc. 2. Secure folosita in trecut ca arma de lupta sau ca unealta a calaului. – Din tc. satir.

BULICHER ~e n. pop. 1) cutit mare si lung. 2) fig. Cutit care nu taie; cutit tocit. /cf. ung. bugyli

SATAR ~e n. 1) cutit mare, cu lama lata si grea, folosit in bucatarie. 2) inv. Secure de lupta cu care erau inarmati satargiii. 3) Securea calaului. /<turc. satir

SINGER, singere, s. n. (Inv.) cutit mare, putin incovoiat, care se purta la brau.

satir (-re), s. n. – cutit mare, secure. – Mr. satire. Tc. (arab.) satir (Seineanu, II, 316; Lokotsch 1873; Ronzevalle 99), cf. ngr. σατήρι, alb. sater, bg. satar.

BULICHER, bulichere, s. n. (Reg.) cutit mare care nu taie bine. – Comp. magh. bugyli „briceag”

cutit-de-mare (zool.) s. m.

SECATOR ~oare n. Foarfece mare cu cutite scurte si brate lungi, folosit la gradinarit. /< fr. secateur

prohab, prohaburi, s.n. (reg.) 1. slitul, deschizatura din fata a pantalonilor barbatesti; despicatura in dreptul taliei, a rochiei sau a fustei. 2. haina, rufa rupta; zdreanta. 3. incretitura de fusta. 4. fiecare din cele doua clape care astupa pe dinauntru deschizaturile dinainte ale cioarecilor (ca sa nu se vada camasa). 5. motiv ornamental in cojocarie format din mai multe motive de broderie. 6. taietura mare de cutit. 7. prapad.

SPADA s.f. (Iht.) Peste marin din fam. xiphiide (pesti-sabie), numit si peste-cu-spada sau xifie (Xiphias gladius), cu un corp fusiform de pana la 4 m lungime, ca adult lipsit de solzi, caracterizat prin maxilarul superior alungit in forma de spada, aprox. 1/3 din lungimea sa, lipsit de dinti, cu marginile ascutite ca niste cutite, iar cel inferior mult mai scurt. Se pescuieste preponderent in marea Mediterana si in Atlantic, fiind foarte apreciat ca peste de consum, cu carne alba, delicata; it. pesce spada; fr. espadon; engl. swordfish; germ. Schwertfisch; v. sabie.

VARF ~uri n. 1) Partea de deasupra (ascutita) a obiectelor inalte; creasta. ~ul acoperisului. ~ul copacului. ◊ Cu ~ incarcat pana sus; foarte plin. Cu ~ si indesat mai mult decat trebuie; cu prisosinta. Asta pune (sau face) ~ (la toate) asta e peste orice masura; asta este din cale-afara. 2) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; culme; creasta; coama; spinare; crestet; pisc. 3) Capatul (de obicei mai ascutit) al unui obiect sau organ. ~ul cutitului. ~ul degetului. ◊ Din ~ul buzelor a) de man-tuiala; b) cu dispret; sfidator. 4) Punct de intretaiere a doua laturi ale unei figuri geometrice. 5) fig. Moment central in desfasurarea unei activitati. ~ul adunarii. ◊ Ore de ~ ore cu o mare aglomeratie sau cu o solicitare intensa. 6) la pl. Totalitate a persoanelor de frunte ale unei societati, clase, organizatii. /<sl. vruhu

briceag (bricege), s. n. – cutitas, brisca. Var. briceac, briceaga. Mag. bicsak, tc. bicak (DAR; Popescu-Ciocanel 16), care se considera in general a fi rezultatele sl. brici, dar care sint, cu mai mare probabilitate, cuvinte orientale, cf. cuman. bicak (Kuun 97), tig. bica „secure” (Wlislocki 74); cf. si bg. bricak, pol. biczak. R. se explica prin influenta lui brici. Der. sint proprii Trans. de Nord: bricegeana, s. f. (dans tipic); bricica, s. f. (briceag); briscuta, s. f. (cutit); briscali, vb. (a bate).

corp n., pl. uri (lat. corpus). Ori-ce substanta, organica sau anorganica: toate corpurile-s solide, lichide sau gazoase. Partea materiala a unei fiinte, trup: corp de om, de vita. Parte de armata mai mare de cit diviziunea: armata romaneasca are sapte corpuri. Regiment: banii corpului. Corporatiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toti la un loc: corpu didactic (corepunde terminatiunii -ime cind e vorba de profesiuni: corpu studentesc = studentimea). Parte principala din ceva: casa asta are doua corpuri, corp de pompa. Corp ceresc, stea sau bolid. Corp de garda, post militar, soldati de paza. Corp al delictului, obiect care probeaza existenta delictului, cum ar fi un cutit ramas de la asasin. Corpuri legiuitoare, Camera si Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu ori cu societatea din care faci parte. A te constitui in corp, a te aduna, a te stringe formind un corp. In Let. corpus (rus. pol. korpus) si (grecizat) corpos, pl. uri, corp de armata (ca 3, 266-267).

PLASA¹, plase, s. f. I. 1. Impletitura cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confectionat dintr-o astfel de impletitura; fileu. ◊ Plasa pescareasca = unealta de pescuit formata dintr-o retea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) in plasa = a insela, a amagi, a seduce (pe cineva). 2. Impletitura cu ochiuri (din sfoara, sarma etc.) care se aseaza in spatele portilor de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) si pentru a pune in evidenta cu usurinta marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o mosie in evul mediu, in Tara Romaneasca, cuvenita unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui judet, in vechea impartire administrativa a tarii; ocol. III. (Rar.) Limba de cutit; tais. – Din sl. plasa.