BAZA, baze, s. f. I. 1. Parte care sustine un corp, o cladire sau un element de constructie; temei, temelie. ♦ Latura a unui triunghi sau a unui poligon ori fata a unui poliedru (care se reprezinta de obicei in pozitie orizontala). ♦ Dreapta care serveste ca linie de pornire pentru construirea unei serii de triunghiuri topografice. 2. Fig. Ceea ce formeaza temeiul a ceva, elementul fundamental, esential. ◊ Loc. adj. De baza = fundamental, esential. Fara baza = neintemeiat, inconsistent. ◊ Loc. adv. Pe (sau in) baza... sau pe baza de... = in conformitate cu..., pe principiul... ◊ Expr. A avea (ceva) la baza = a se intemeia pe ceva (sigur). A pune bazele a ceva = a intemeia, a funda. ♦ Elementul principal al unei substante chimice sau farmaceutice. 3. (De obicei urmat de determinarea „economica”) Totalitatea relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 4. Loc de concentrare a unor rezerve de oameni, de materiale etc., care serveste ca punct de plecare pentru o anumita activitate. Baza de aprovizionare. Baza de receptie. Baza de atac. ◊ Baza aeriana = aeroport militar. Baza navala = port militar. Baza sportiva = complex de instalatii sportive. 5. (In sintagma) Baza craniului = partea craniului care inchide cutia craniana inspre ceafa. II. Corp chimic alcatuit dintr-un atom metalic legat cu unul sau mai multi hidroxili, care albastreste hartia rosie de turnesol, are gust lesietic si, in combinatie cu un acid, formeaza o sare. III. 1. Distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare stereofonica. 2. (Electron.) Electrod corespunzator zonei cuprinse intre cele doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (Electron.; in sintagma) Baza de timp = unitate functionala a unor aparate electronice, care genereaza impulsuri la intervale de timp precise. – Din fr. base, (I 3) rus. [ekonomiceskaia] baza.

CREIER, creieri, s. m. 1. Partea cea mai importanta a sistemului nervos central la animale, organ al gandirii si al constiintei la om, situat in cutia craniana si compus din trunchiul cerebral, creierul mic si emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situata in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situata in regiunea anterioara si superioara a craniului. 2. Fig. Minte, inteligenta, judecata. ♦ Element care organizeaza si conduce o actiune. 3. (In expr.) Creierii (sau creierul) muntilor = locurile cele mai inalte si mai greu accesibile ale muntilor. [Var.: (inv.) crier s. m.] – Lat. c(e)rebellum.

SFENOID, sfenoide, s. n. Os nepereche, in forma de sa, situat la baza craniului intre etmoid si occipital, care desparte cutia craniana de cavitatile vecine. ◊ (Adjectival) Os sfenoid. – Din fr. sphenoide.

CREIER ~i m. 1) Organ central al sistemului nervos la om si la animale, aflat in cutia craniana; encefal. ◊ ~ul mare parte a creie-rului care se afla in regiunea anterioara si superioara a craniului. ~ul mic parte a creierului care se afla in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. A-si zbura (sau a-i zbura cuiva) ~ii a-si trage (sau a-i trage cuiva) un glonte in cap. 2) Facultatea de a gandi; minte; judecata; ratiune; intelect. 3) fig. Forta organizatorica si conducatoare a unei actiuni. 4): ~ii (sau ~ul) muntilor locurile centrale, inalte si greu accesibile ale muntilor. [Sil. cre-ier] /<lat. crebrum

ENCEFAL ~e n. Parte a sistemului nervos central situata in cutia craniana; creier. /<fr. encephale

HIDROCEFALIE f. Stare patologica constand in acumularea excesiva a lichidului cefalorahidian in cutia craniana. [G.-D. hidrocefaliei] /<fr. hydrocephalie

ENCEFAL s.n. Totalitatea centrilor nervosi centrali care se gasesc in cutia craniana; creier. [Pl. -luri, -le. / < fr. encephale, cf. gr. en – in, kephale – cap].

creier (-ri), s. m. – 1. Organul gindirii si al constiintei la om, situat in cutia craniana. – 2. Minte, judecata. – 3. Cap, capetenie, sef. – 4. Butuc de roata. – 5. Zona interioara si putin accesibila a unei regiuni muntoase. – Mr. criel, crier, megl. criel. Lat. cerebrum, prin intermediul unei reduceri *crebrum (Candrea, Rom., XXXI, 306; Candrea, Elements, XVI; REW 1827; Philippide, II, 636; Pascu, Lat., 275; DAR); sau lat. c(e)rebellum (Puscariu, 413; Candrea-Dens., 406; Weigand, Wlacho-Meglen, 8). Ambele solutii par posibile, dar prezinta dificultati fonetice; s-a incercat de aceea odinioara sa se explice prin Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 274 sau prin alb. krielj (Baric, Albanorum. St., I, 81). Pentru valoarea lui c oclusiv inainte de un e primitiv, cf. cearcan. Graur, BL, III, 50, crede ca ee (› eie) a rezultat dintr-o brisure intre doi r, ca in greier sau prooroc; insa nu s-a demonstrat ca ee nu este etimologic. Cuvintul este de uz general (ALR, I, 13); sensul 5 are aspectul unei etimologii populare fara sa se poate indica punctul de provenienta. – Der. creerus, s. m. (cerebel); descreerat, adj. (nebun, smintit).

ENCEFAL¹ s. n. totalitatea centrilor nervosi centrali care se gasesc in cutia craniana; creier. (< fr. encephale)

BAZA, baze, s. f. I. 1. Partea inferioara (mai larga) a unui corp, a unei cladiri sau a unui element de constructie, care sustine intreaga constructie. ♦ Una dintre laturile unui triunghi sau ale unui poligon, ori una dintre fetele unui poliedru, care are o pozitie speciala fata de celelalte laturi sau fete. ♦ Linie dreapta care serveste ca linie de pornire pentru construirea unei serii de triunghiuri in ridicarile topografice. 2. Fig. Ceea ce formeaza temeiul a ceva, elementul fundamental, esential. ◊ Loc. adj. De baza = fundamental, esential. ◊ Loc. adv. Pe (sau in) baza... sau pe baza de... = in conformitate cu..., pe principiul... ◊ Expr. A sta (sau a fi) la baza a ceva = a forma temelia, fundamentul a ceva. A avea (ceva) la baza = a se intemeia pe ceva sigur. A pune bazele a ceva = a intemeia, a funda. ♦ Elementul principal al unei substante chimice sau farmaceutice. ♦ Nota fundamentala sau tonica unui acord; (intr-un ansamblu vocal sau instrumental) extrema inferioara a armoniei. 3. (De obicei urmat de determinarea „economica”) Oranduirea economica a societatii intr-o etapa data a dezvoltarii ei. 4. Loc de concentrare a unor rezerve de oameni, de materiale etc., cuprinzand si instalatiile necesare spre a servi ca temei, ca punct de plecare pentru o anumita activitate. Baza de aprovizionare. Baza de receptie. Baza de atac. ◊ Baza aeriana = aeroport militar. Baza navala = port militar. Baza sportiva = complex de instalatii sportive. 5. (In expr.) Baza de articulatie = mod de articulatie a sunetelor, caracteristic pentru o anumita limba sau un anumit dialect; sistemul pozitiilor si miscarilor organelor fonatoare. 6. (In expr.) Baza craniului = partea craniului care inchide cutia craniana inspre ceafa. II. Corp chimic alcatuit dintr-un atom metalic legat cu unul sau mai multi hidroxili; are gust lesietic, albastreste hartia de turnesol si, in combinatie cu un acid, formeaza o sare. – Fr. base, (I 3) rus [ekonomiceskaia] baza.

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. 1. Partea superioara a corpului omenesc (la animale partea anterioara), alcatuita din cutia craniana si fata (la animale bot) si legata de trunchi prin gat. ◊ Loc. adv. Din cap pana-n picioare = in intregime, cu desavarsire. (Pana) peste cap = prea mult. Cu noaptea-n cap = foarte de dimineata. Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; fig. a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a tranti (pe cineva) la pamant; fig. a da jos dintr-o situatie, a dobori, a invinge. A da paharul peste cap = a goli paharul dintr-o inghititura. A scoate capul in lume = a iesi intre oameni, in societate. A i se urca (cuiva) la cap = a) a deveni ingamfat, indraznet, obraznic; b) a fi ametit de bautura. A nu-si (mai) vedea capul de... sau a nu sti unde-i sta capul = a nu sti ce sa mai faca, a fi coplesit de... A-si pierde capul = a se zapaci. A nu mai avea unde sa-si puna capul = a ajunge fara adapost, pe drumuri. A nu-l durea (nici) capul = a nu se sinchisi de ceea ce se intampla. A da din cap = a clatina capul (in semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omori; fig. a ataca, a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul in traista = a umbla distrat, neatent. A se da cu capul de toti peretii (sau de pereti) = a fi cuprins de desperare sau de necaz. A-si lua lumea in cap = a pleca, ratacind in lume. A-si pleca capul = a se simti rusinat, umilit; a se da invins. Cu capul plecat = rusinat, umilit; invins. Pe dupa cap = pe dupa gat, la ceafa. Batut (sau cazut) in cap = tampit, prost. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A nu fi nimic de capul cuiva = a fi lipsit de calitati. A cadea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, in) capul cuiva = a fi lovit de o nenorocire, a trebui sa suporte o serie de dificultati. A cadea pe capul cuiva = a sosi pe neasteptate la cineva (creandu-i neplaceri). A sta (sau a se tine) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a starui fara incetare pe langa cineva. A se duce de pe capul cuiva = a lasa pe cineva in pace. (Reg.) A nu sti (sau a nu avea) ce-si face capului = a se afla intr-o imprejurare grea si a nu mai sti ce sa faca. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Parul capului. ◊ Expr. A-si pune mainile in cap sau a se lua cu mainile de cap = a se lua cu mainile de par (de necaz, de ciuda sau de deznadejde); p. ext. a-i fi necaz, ciuda, a fi deznadajduit. 2. Capatai; capataiul patului. 3. Individ, ins, om. Cate 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, pe intrecute. ♦ (La pl.) Capital. Am vandut cirezile Si mi-am scos capetele (TEODORESCU). 4. Minte, gandire, judecata; memorie. ◊ Loc. adj. si adv. Cu cap = (in mod) inteligent, destept. Fara cap = (in mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecata dreapta; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau usor) la (sau de) cap = a fi destept. A fi greu (sau tare) de cap = a fi prost. A fi (sau a umbla) cu capul prin (sau in) nori = a fi zapacit, distrat. A-i baga (sau vari cuiva ceva) in cap = a face pe cineva sa creada ceva. A nu(-i) intra (cuiva) in cap = a nu putea pricepe (ceva). A lua in (sau a baga la) cap = a pricepe; a tine minte. A-i iesi (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gandul la...; a uita. A nu-i mai iesi (cuiva ceva) din cap = a-l stapani mereu (acelasi gand). A-l duce (sau a-l taia pe cineva) capul = a se pricepe. A-l duce (sau a-i sta) capul la... = a-i trece prin minte, a se gandi la... A-si bate (sau a-si framanta, a-si sparge) capul = a se gandi intens (spre a solutiona o problema). A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) sa inteleaga ceva. A fi (sau a ramane, a umbla etc.) de capul sau = a fi (sau a ramane etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul sau = a face (ceva) fara a se consulta cu altcineva. A intoarce (sau a suci) capul cuiva = a face pe cineva sa-si piarda dreapta judecata; a zapaci; a face pe cineva sa se indragosteasca. A avea cap sa... = a avea posibilitatea sa..., a putea sa... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se intemeiaza acuzarea. 5. (Inv.) Viata. (Astazi in expr.) A-si pune capul (la mijloc) = a-si pune viata in joc; a garanta cu viata pentru cineva. O data cu capul = cu nici un pret. In ruptul capului = cu primejdia vietii; cu nici un pret. A-si face de cap = a face ceva ce poate sa-i primejduiasca viata; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = striga; b) (Bot.) cap-de-cocos = dulcisor¹; capul-ariciului = sovar; capul-sarpelui = planta erbacee acoperita cu peri aspri si cu flori rosii ca sangele (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelatiei balaurului. II. Capetenie, sef, conducator. ♦ Initiator. III. 1. Varf (al unui obiect). ♦ Extremitate sau piesa de extremitate a unui dispozitiv, instrument etc. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemanator cu un cap (I 1), folosit in diverse scopuri tehnice. 2. Partea extrema cu care incepe sau sfarseste ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriu inamic, dincolo de un curs de apa, de un defileu etc.; p. ext. fortele armate care ocupa acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor si a mijloacelor de lupta. ◊ Loc. adv. Cap la (sau in) cap = cu partile extreme alaturate. ◊ Expr. Cap de tara = margine de tara; hotar. (Reg.) Nu-i (un) cap de tara = nu-i nimic, n-are importanta. A sta (sau a se ridica) in capul oaselor = a se ridica stand in pat, stand asezat, sezand. 3. Partea de dinainte; inceput, frunte. In capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de saptamana, de iarna etc.) = inceputul unui an (al unei saptamani etc.). Cap de coloana = cel sau cei care stau in fruntea unei coloane. Cap de afis = primul nume dintr-o lista de persoane afisate in ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. In cap de noapte sau in capul noptii = dupa ce s-a intunecat bine. Din (sau de la) cap = de la inceput; de la inceputul randului. Din capul locului = inainte de a incepe ceva; de la inceput. ♦ Partea principala, mai aleasa (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masa. 4. Partea de jos sau dindarat a unui lucru; capat; (cu sens temporal) sfarsit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfarsi (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a invinge, a razbi. In cap = (dupa numerale) exact, intocmai. 5. Bucatica rupta sau ramasa dintr-un obiect; p. ext. lucru de mica importanta. ◊ Expr. Nici un cap de ata = absolut nimic. Pana la un cap de ata = tot. – Lat. caput.

BOLTA, bolti, s. f. 1. Zidarie sau constructie cu partea superioara arcuita in forma de semicerc sau numai bombata in sus. ♦ Incapere, gang sau galerie subterana cu tavanul arcuit. ♦ Constructie de lemn sau de vergele de fier in forma de arc, care serveste de sprijin plantelor agatatoare. ♦ Fig. Arc de verdeata format de ramurile unite ale copacilor. ♦ (In sintagma) Bolta cereasca sau bolta cerului = cer² (1). 2. (In sintagmele) Bolta craniana = partea superioara a cutiei craniene. Bolta palatina = palat¹, cerul-gurii. 3. (Reg.) Pravalie, dugheana. [Var.: (reg.) boalta s. f.] – Din scr. bolta, magh. bolt.

CALOTA, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti obtinute prin taierea unei sfere cu un plan. 2. Bolta a carei suprafata interioara are, in sectiune, forma unui semicerc. 3. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota sferica. 4. Partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 5. (In sintagma) Calota craniana = partea superioara a cutiei craniene. 6. (In sintagma) Calota glaciara = masa de gheata care acopera portiuni mari in regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Din fr. calotte.

HIDROCEFALIE, hidrocefalii, s. f. Afectiune caracterizata prin acumularea excesiva de lichid cefalorahidian in membranele creierului, insotita de atrofia acestuia, iar la copii si de cresterea progresiva a cutiei craniene, incomplet osificata. – Din fr. hydrocephalie.

TEASTA, teste, s. f. (Pop.) 1. cutie craniana, craniu, scafarlie, harca; p. ext. cap¹. 2. Carapace. – Lat. testa.

PARIETAL, -A, parietali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se refera la peretele unei cavitati a organismului, care apartine acestui perete. Pleura parietala ◊ Os parietal (si substantivat, n.) = fiecare dintre oasele pereche, simetrice, care formeaza partea de mijloc a boltii cutiei craniene. 2. Adj. (Rar) Care tine de perete, care se executa pe pereti; mural. 3. S. f. (La pl.) Ordin de plante erbacee si lemnoase cu invelis floral dublu si cu ovulele dispuse pe peretii ovarului; (si la sg.) planta din acest ordin. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. parietal.

OCCIPITAL, -A, occipitali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Os nepereche lat, care formeaza partea de dinapoi si de jos a cutiei craniene. 2. Adj. Care apartine occipitalului (1), care se refera la occipital. ◊ Lobul occipital = lobul posterior al creierului, unde sunt localizati centrii vederii. Orificiul occipital = orificiul circular din osul occipital, prin care trec maduva spinarii si nervii spinali. – Din fr. occipital.

ENDOCRANIU, endocranii, s. n. Fata interna a cutiei craniene. – Din fr. endocrane (dupa craniu).

TEMPORAL¹, temporale, s. n. Os pereche asezat de o parte si de alta a cutiei craniene, in regiunea tamplelor, fiind cuprins intre occipital, parietal si sfenoid, de forma unei scoici rotunjite, cu trei prelungiri pe care sunt inserati muschii gatului. ♦ (Adjectival) Os temporal. ♦ (Adjectival) Care apartine regiunii tamplelor, privitor la aceasta regiune. – Din fr. temporal.

SINCIPUT, sincipute, s. n. Parte din osul capului care reprezinta punctul cel mai inalt al cutiei craniene; crestetul capului. – Din fr., lat. sinciput.

cutie, cutii, s. f. 1. Obiect de lemn, de metal, de carton etc. in forma de cub, de paralelipiped etc., gol in interior, in care se pastreaza sau care protejeaza diverse lucruri. ◊ Expr. (Scos) ca din cutie = foarte ingrijit imbracat sau prezentat. (Fam.) (Baga) capul la cutie! = (la jocul „de-a capra”) fereste-ti capul, propteste-l in piept! fig. fii prudent, pazeste-te! cutie de scrisori = cutie speciala, plasata pe strada de catre organele postale, in care expeditorii introduc scrisorile; cutie particulara in care factorii postali depun corespondenta adusa la domiciliu. 2. Aparat, dispozitiv, organ special etc. avand forma unei cutii (1). cutie de viteze. cutie de rezonanta. 3. (In sintagma) cutie craniana = cavitate osoasa in care se afla creierul; teasta capului, craniu. 4. Sertar. 5. (Inv.) Casa de bani; caseta. – Din tc. kutu, ngr. kuti, bg., scr. kutija.

CRANIU s. (ANAT.) capatana, harca, scafarlie, tigva, teasta, cutie craniana, (pop. si fam.) devla, (inv. si reg.) scafa, (inv.) glava, glavatana. (~ unui mort deshumat.)

cutie s. 1. (rar) pixida, (inv. si reg.) sicriu, (Transilv.) scatula, (latinism inv.) capsa. (Pune butonii intr-o ~.) 2. sertar. (~ de la tejghea.) 3. (ANAT.) cutie craniana v. craniu; cutie toracica v. torace.

DEVLA s. v. cap, capatana, craniu, cutie craniana, harca, scafarlie, tigva, teasta.

GLAVA s. v. cap, capitol, capatana, craniu, cutie craniana, harca, scafarlie, tigva, teasta.

GLAVATANA s. v. capatana, craniu, cutie cra-niana, harca, scafarlie, tigva, teasta.

SCAFA s. v. albie, carapace, capatana, ceasca, craniu, cupa, curs, cutie craniana, disc, harca, matca, pahar, platou, scafarlie, taler, talger, tas, teica, tigva, teasta, test, vad.

ACROCEFALIE f. Deformatie congenitala a craniului caracterizata prin aspectul ascutit, conic al cutiei craniene. /<fr. acrocephalie

CALOTA ~e f. 1) Parte a unei sfere obtinuta prin sectionarea acesteia cu un plan; emisfera. 2) Bolta cu suprafata interioara in forma de semicerc. ◊ ~ craniana partea superioara a cutiei craniene. ~ glaciara masa de gheata care acopera suprafete mari din regiunile polare. 3) Parte a unei palarii care acopera crestetul capului si este marginita de boruri. 4) Boneta mica care acopera numai varful capului; tichie. /<fr. calotte

CEFALOSCOPIE ~i f. Examinare a cutiei craniene. [Art. cefaloscopia; G.-D. cefaloscopiei; Sil. -pi-e] /<fr. cephaloscopie

CRANIOMETRU ~e n. Instrument cu care se masoara dimensiunile cutiei craniene. [Sil. -ni-o-] /<fr. craniometre

MICROCEFALIE f. Stare patologica congenitala, caracterizata prin dezvoltarea insuficienta a cutiei craniene si a creierului. /<fr. microcephalie

OCCIPUT ~uri n. anat. Os al cutiei craniene, situat in partea posterior-inferioara a acesteia, deasupra vertebrelor gatului. /<fr., lat. occiput

TREPANATIE ~i f. Interventie chirurgicala constand in deschiderea unei cavitati (mai ales a cutiei craniene) prin perforarea oaselor cu ajutorul trepanului, pentru extirparea tumorilor, cheagurilor de sange etc. ~ dentara. [G.-D. trepanatiei] /<fr. trepanation

ENCEFALOSCOP s.n. Aparat pentru examinarea interiorului cutiei craniene. [< fr. encephaloscope, cf. gr. enkephalos – creier, skopein – a privi].

ENDOcranian, -A adj. Din interiorul cutiei craniene; al endocraniului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. endocranien].

EXTRAcranian, -A adj. (Situat) in afara cutiei craniene. [Pron. -ni-an, pl. -nieni, -niene. / cf. fr. extracranien].

NEUROCRANIU s.n. Portiune a cutiei craniene care contine creierul. [Pron. -niu. / cf. it. neurocranio < gr. neuron – nerv, kranion – craniu].

PLATICEFALIE s.f. Diformitate care consta din turtirea cutiei craniene. [Gen. -iei. / < fr. platycephalie].

CALOTA s.f. 1. (Mat.) Calota sferica = parte dintr-o sfera obtinuta prin taierea acesteia cu un plan; (anat.) calota craniana = partea superioara a cutiei craniene; (geol.) calota glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor foarte inalti; inlandsis. 2. Parte a unei palarii care acopera capul. ♦ Tichie (care se asaza pe crestetul capului). 3. Bolta de tunel, partea superioara a unei excavatii. ♦ Partea superioara a unei turele. ♦ Piesa metalica de forma emisferica, servind la protejarea sau la etansarea unui spatiu care contine un fluid. [< fr. calotte, it. calotta].

ENDOCRANIU s.n. Fata interna a cutiei craniene. [Pron. -niu. / < fr. endocrane, cf. gr. endon – inauntru, kranion – craniu].

scafila, scafile, s.f. (reg.) cutie craniana, craniu.

PARIETAL, -A adj. (Anat.) Referitor la peretele unei cavitati. ♦ Os parietal (si s.n.) = fiecare dintre cele doua oase care formeaza partile laterale ale cutiei craniene, fiind situate intre osul frontal si osul occipital. ♦ Pictura parietala = pictura rupestra. // s.f.pl. Grup de plante dicotiledonate cu ovulele fixate de peretele carpelelor in perechi simetrice. [Pron. -ri-e-. / < fr. parietal(es), cf. lat. paries – perete].

PITECANTROP s.m. Nume dat unei maimute antropoide fosile, foarte apropiata, mai ales prin structura cutiei craniene, de omul primitiv; omul-maimuta. [< fr. pithecanthrope, cf. gr. pithekos – maimuta, anthropos – om].

CALOTA s. f. 1. fiecare dintre cele doua parti ale unei sfere, obtinute prin sectionarea acesteia cu un plan. ♦ ~ craniana = partea superioara a cutiei craniene; ~ glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor foarte inalti; inlandsis. 2. parte a unei palarii care acopera capul. ◊ tichie (pe crestetul capului). 3. partea superioara a unei cupole semisferice, a unei excavatii; bolta de tunel. ◊ partea superioara a unei turele. ◊ piesa metalica de forma emisferica. (< fr. calotte)

ENDOCRANIU s. n. fata interna a cutiei craniene. (dupa fr. endocrane)

EXTRAcranian, -A adj. in afara cutiei craniene. (< fr. extracranien)

LEPTOCEFALIE s. f. micsorare anormala a cutiei craniene. (< germ. Leptozephalie)

NEUROCRANIU s. n. portiune a cutiei craniene care contine creierul. (< it. neurocranio)

OPODIDIM s. m. monstru cu o cutie craniana unica, dar cu doua fete distincte. (< fr. opodidyme)

PAHICEFALIE s. f. ingrosare anormala a oaselor cutiei craniene. (< fr. pachycephalie)

PARIETAL, -A I. adj. 1. (anat.) referitor la peretele unei cavitati. ♦ os ~ (si s. n. = fiecare dintre cele doua oase care formeaza partile laterale ale cutiei craniene, intre osul frontal si occipital. 2. (bot.; despre plancentatie) in care ovulele sunt fixate pe marginea carpelelor. 3. pictura ~a' = pictura rupestra. II. s. f. pl. ordin de plante dicotiledonate cu ovulele fixate de peretele carpelelor in perechi simetrice. (< fr. parietal/es/)

PLATICEFALIE s. f. diformitate constand din turtirea cutiei craniene. (< fr. platycephalie)

PODENCEFAL s. m. monstru la care encefalul este situat in parte in afara cutiei craniene, legat de aceasta printr-un pedicul. (< fr. podencephale)

TECTOCEFALIE s. f. anomalie congenitala din prezenta unei cutii craniene turtite, in forma de acoperis. (< engl. tectocephaly)

TREPANATIE s. f. operatie in deschiderea cutiei craniene, in scopuri terapeutice, cu ajutorul trepanului (1). (< fr. trepanation)

CALOTA, calote, s. f. 1. Partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 2. (In expr.) Calota craniana = denumire data oaselor care alcatuiesc partea de sus a cutiei craniene. 3. Fiecare dintre cele doua parti ale unei sfere, obtinute prin taierea sferei cu un plan. 4. Bolta de tunel; partea superioara a unei excavatii de teren, p. ext. a unei turele, a unei constructii (in forma de calota (3)). 5. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota (3). 6. (In expr.) Calota glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Fr. calotte.

CIOCLOVINA USCATA, pestera in NV M-tilor Sureanu, la 775 m alt., pe terit. satului cu acelasi nume (jud. Hunedoara). Lungime: 450 m. Constituita dintr-o galerie orizontala, fosila, cu portiuni concretionare; locuita in epoca paleolitica (Paleoliticul superior). In stratul de cultura aurignaciana, in care apar si elemente musteriene, a fost descoperita o cutie craniana de tip „homo sapiens fosilis” (c. 60.000-10.000 i. Hr.).

cutie ~i f. 1) Obiect (de lemn, de metal, de carton etc.) gol pe dinauntru, in care se pastreaza sau se transporta diferite obiecte. ◊ Scos ca din ~ imbracat elegant. 2): ~ craniana oasele care inconjoara creierul; craniu; teasta. 3): ~ toracica scheletul din regiunea toracelui unde se afla inima, plamanii etc. 4): ~ de rezonanta cutie care amplifica sunetele. 5): ~ de viteze cutie la automobil unde se afla mecanismul schimbatorului de viteza. [Art. cutia; G.-D. cutiei; Sil. -ti-e] /<turc. kutu, ngr. kuti