A DESTAINUI destainui tranz. 1) (ganduri intime, framantari sufletesti etc.) A comunica in mod confidential; a incredinta; a confia. 2) (persoane) A arata asa cum este; a da pe fata; a trada. Ochii l-au destainuit. 3) (secrete oficiale) A aduce la cunostinta generala; a da in vileag; a dezvalui; a divulga. /des- + a tainui

A DEZVALUI dezvalui tranz. 1) (ganduri intime, framantari sufletesti) A comunica in mod confidential; a incredinta; a destainui; a confia. 2) (secrete de stat) A aduce la cunostinta generala; a da in vileag; a divulga; a destainui. [Sil. -lu-i] /dez- + a [in]valui

A DIVULGA divulg tranz. (taine, secrete) A aduce la cunostinta generala; a destainui; a dezvalui. /<fr. divulguer, lat. divulgare

NOTIUNE, notiuni, s. f. 1. Forma logica fundamentala a gandirii omenesti, care reflecta caracterele generale, esentiale si necesare ale unei clase de obiecte; concept. 2. cunostinta generala despre valoarea, sensul, insemnatatea unui lucru; idee, conceptie despre ceva. 3. (La pl.) Cunostinte, principii generale de baza intr-un anumit domeniu. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. notion, lat. notio, -onis.

UNIVERSITATE ~ati f. 1) Institutie de invatamant superior, avand mai multe facultati. ~atea de Stat din Moldova. ~ privata. ◊ ~ populara institutie pentru adulti, care ofera cursantilor cunostinte generale din variate domenii. 2) Cladire unde se afla aceasta institutie. [G.-D. universitatii] /<fr. universite, lat. universitas, ~atis

SCEPTICISM s. n. 1 Conceptie care pune la indoiala posibilitatea cunoasterii veridice a realitatii lumii exterioare sau, in general, a oricarei cunostinte certe, punand accentul pe caracterul relativ incomplet si imprecis al acesteia. 2 Atitudine de neincredere, de indoiala fata de cineva sau de ceva. – Din fr. scepticisme.

POLITEHNIZARE s. f. Orientarea invatamantului (de cultura generala) catre dezvoltarea cunostintelor tehnice si spre obtinerea unor deprinderi practice in diverse ramuri ale tehnicii. – Dupa rus. politehnizatija.

NEINSTRUIT, -A, neinstruiti, -te, adj. 1. Care nu a urmat o forma de invatamant pentru a se instrui, care nu poseda cunostinte temeinice (in general). 2. (Despre ostasi) Care nu si-a indeplinit stagiul militar (desi a implinit varsta legala). – Ne- + instruit.

POLITEHNIZARE ~ari f. Orientarea invatamantului de cultura generala spre insusirea cunostintelor tehnice si spre aplicarea lor in practica. /<rus. politehnizatia

POLITEHNIZARE s.f. Orientarea invatamantului de cultura generala catre dezvoltarea cunostintelor tehnice in toate ramurile principale de productie. [Dupa rus. politehnizatiia].

CULTURA¹ s. f. 1. totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire in decursul vremurilor. ◊ totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ♦ ~ generala = ansamblu de cunostinte necesare unui individ in viata zilnica; ~ de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin in contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. (arheol.) totalitatea vestigiilor materiale si spirituale pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. 3. totalitatea lucrarilor agrotehnice necesare pentru a obtine recolte bogate de la plantele de cultura. ♦ plante de ~ = plante cultivate de om. ◊ teren cultivat cu anumite plante. ◊ crestere, prasire a unor animale. 4. crestere in laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa in acest fel. 5. ~ fizica = dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc prin gimnastica si sport; educatie fizica. (< fr. culture, lat. cultura)

POLITEHNIZARE s. f. orientare a invatamantului de cultura generala catre dezvoltarea cunostintelor tehnice si spre formarea unor deprinderi practice in diverse ramuri ale tehnicii. (dupa rus. politehnizatiia)

REPETITIO EST MATER STUDIORUM (lat.) repetitia este mama invataturii – Precept folosit initial in scolile de limba latina si care a capatat apoi valoare generala: prin repetare, cunostintele se fixeaza mai temeinic.

NOTIUNE s.f. 1. Forma de reflectare a lumii in gandirea omeneasca, cu ajutorul careia sunt fixate caracterele generale, esentiale si necesare ale unei clase de obiecte (obtinute prin generalizare si abstractizare); concept. 2. cunostinta, idee cu caracter general asupra unui lucru. 3. (La pl.) Cunostinte, principii fundamentale; elementele de baza ale unei discipline, ale unui domeniu etc. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. notion, lat. notio < noscere – a cunoaste].

NOTIUNE s. f. 1. forma a cunoasterii rationale care denumeste o clasa de obiecte cu insusiri esentiale comune. 2. cunostinta, idee cu caracter general asupra unui lucru. 3. (pl.) cunostinte, principii fundamentale ale unei discipline, ale unui domeniu etc. (< fr. notion, lat. notio)

LICEU, licee, s. n. Scoala de cultura generala, in care sunt admisi absolventi ai scolilor generale si unde se predau cunostintele necesare continuarii studiilor in invatamantul superior sau diverse specialitati pentru pregatirea cadrelor medii. – Din fr. lycee, lat. lyceum.

INTRODUCERE, introduceri, s. f. Actiunea de a (se) introduce si rezultatul ei. 1. Bagare, varare. ♦ Includere, inserare, inglobare; punere in practica. 2. Capitol al unei lucrari sau parte de la inceputul ei, in care se prezinta, in linii generale, intentiile acesteia, elementele sau notiunile fundamentale necesare intelegerii ei; introductie. ♦ Partea de la inceput a unei compozitii (artistice), a unei scrisori etc. 3. Lucrare stiintifica in care se expun notiunile generale, elementare sau pregatitoare ale unui domeniu de cunostinte. – V. introduce.

UNIVERSAL, -A, universali, -e, adj. 1. Care apartine Universului, privitor la Univers; care se extinde asupra intregii lumi, care cuprinde tot ce exista si este comun tuturor; care se refera la toate fiintele sau lucrurile luate in consideratie intr-un caz dat; general, obstesc. ◊ (Adverbial) Universal valabil. ◊ (Substantivat, n.) Exista o unitate dialectica intre universal si particular. ◊ (Log.) Judecata universala = judecata care afirma (sau neaga) un predicat in legatura cu totalitatea sferei subiectului. (Jur.) Legatar universal = mostenitor unic al unei averi disponibile. ♦ Mondial. 2. Care se bucura de o mare faima; vestit, ilustru, celebru. 3. Care poseda cunostinte din toate domeniile, care are o cultura generala vasta. 4. (Despre unelte, instrumente, aparate) Care poate fi folosit la mai multe operatii, bun pentru mai multe situatii. ♦ (Substantivat, n.) Mandrina de strung. – Din fr. universel, lat. universalis.

UNIVERSAL, -A adj. 1. Care se extinde asupra intregii lumi, care cuprinde tot si este comun tuturor lucrurilor; general. ♦ adv. Universal valabil. 2. (Log.; despre judecati) Al carei predicat se refera la intreaga sfera a subiectului. ♦ (Jur.) Legatar universal = mostenitor unic al unei averi disponibile. ♦ Mondial. 3. Care poseda cunostinte din toate domeniile, care are o cultura generala vasta. 4. (Despre unelte, aparate) Care poate fi folosit la mai multe operatii. // s.n. Mandrina de strung. [< fr. universel, it. universale, lat. universalis].

UNIVERSAL, -A I. adj. 1. care se extinde la intregul univers, care cuprinde tot ce exista. ◊ comun unei totalitati cuprinzatoare de entitati; general. 2. (log.; despre judecati) al carei predicat se refera la intreaga sfera a subiectului. ◊ mondial. 3. care poseda cunostinte din toate domeniile, care are o cultura generala vasta. 4. (despre unelte, aparate) care poate fi folosit la mai multe operatii. II. s. n. mandrina de strung. (< fr. univesel, lat. universalis)

PROCLAMATIE, proclamatii, s. f. Text oficial prin care se aduce la cunostinta publica un fapt de mare importanta si de interes general; declaratie scrisa prin care se face un apel in vederea unei actiuni importante; proclamare. [Var.: (inv.) proclamatiune s. f.] – Din fr. proclamation, lat. proclamatio, -onis.

PROCLAMA, proclam, vb. I. Tranz. 1. A anunta ceva in mod solemn si oficial; a aduce la cunostinta publica (printr-o proclamatie) un fapt de mare importanta si de interes general. 2. A acorda cuiva in mod oficial un titlu, un drept, o calitate. ◊ Refl. Colonia s-a proclamat independenta. 3. A crea, a institui, a stabili, a introduce. 4. A sustine ceva deschis, cu convingere; a afirma cu tarie. – Din fr. proclamer, lat. proclamare.

NOTIUNE ~i f. 1) Idee generala, contura-ta logic, despre o clasa de obiecte sau despre un fenomen din realitatea inconjuratoare; concept. ~ abstracta. 2) la pl. Cunostinte elementare despre esenta unui lucru; element de baza dintr-un anumit domeniu. ~i ge-nerale. [G.-D. notiunii; Sil. -ti-u-] /<fr. notion, lat. notio, ~onis

IGNORANTA f. 1) Stare de ignorant; lipsa de cunostinte sau de practica intr-un anumit domeniu; incompetenta; nestiinta. 2) Lipsa de instruire si de cultura generala; incultura. [G.-D. ignorantei] /<fr. ignorance, lat. ignorantia

INFORMATIE s. f. 1. stire, veste, comunicare. ◊ lamurire asupra cuiva sau a ceva; totalitatea materialului de informare si de documentare; izvor, sursa. 2. notiune centrala a teoriei comunicatiilor si a ciberneticii, desemnand elementele noi in raport cu cunostintele prealabile, cuprinse in structura unui mesaj, in semnificatia unui simbol. ♦ teoria ĩ = teorie matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale canalelor de transmisie si ale instalatiilor de pastrare si de prelucrare a informatiilor. 3. ~ genetica = totalitatea materialului genetic dintr-o celula. (< fr. information, lat. informatio)

INSTRUCTIE s. f. 1. Ansamblu de cunostinte, priceperi si deprinderi, predate cuiva sau capatate de cineva, prin care se urmareste insusirea unei culturi generale si a unei specializari profesionale; invatatura; invatamant; instructiune (2). 2. Pregatire a ostasilor in vederea insusirii teoriei si practicii militare. 3. (Jur.) Activitate de cercetare a cauzelor penale. ◊ Judecator de instructie = (in unele tari) magistrat insarcinat cu cercetarea cauzelor penale. – Din fr. instruction.

TEORIE s.f. 1. Reflectare sistematizata, generalizata a unui ansamblu de cunostinte si de idei, privind unele domenii ale realitatii obiective sau ale constiintei sociale. 2. Ansamblu de principii care servesc ca indrumator in practica; ansamblu de cunostinte, de idei, de ipoteze care dau explicatia unor fenomene etc. ♦ Teorie a literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, defineste genurile si speciile, curentele si metodele artistice, elementele si particularitatile stilului, notiunile de versificatie etc. [Pron. te-o-, gen. -iei. / cf. fr. theorie, lat., gr. theoria].

ORIZONT s.n. 1. Linie care reprezinta intersectia aparenta a suprafetei Pamantului cu bolta cereasca. ◊ Orizont ceresc = cercul mare rezultat din intersectarea sferei ceresti cu un plan perpendicular pe raza observatorului si care trece prin centrul Pamantului. 2. (Fig.) Intindere a cunostintelor, perspectiva; putere de orientare; nivel intelectual. 3. Strat sau ansamblu de strate de aceeasi origine si aproximativ de aceeasi varsta, alcatuit in general din aceeasi roca. ♦ Totalitatea lucrarilor miniere care se afla la acelasi nivel. 4. Fundal (in teatru, in pictura etc.). [Var. orizon s.n. / < lat., gr. horizon, cf. fr. horizon, it. orizzonte].

UNIVERSALISM s.n. 1. Caracterul, insusirea a ceea ce este universal; multilateralitate in cunostinte; universalitate. 2. (Fil.) Denumire data teoriilor care afirma existenta unei realitati ca un tot unic, universal. 3. Directie idealista care promoveaza ideea unei morale unice, general-umane, in cadrul societatii. [Cf. fr. universalisme].

INFORMATIE, informatii, s. f. 1. Comunicare, veste, stire care pune pe cineva la curent cu o situatie. 2. Lamurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitate a materialului de informare si de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele noi, in raport cu cunostintele prealabile, cuprinse in semnificatia unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicatie a unui instrument etc.). ◊ Teoria informatiei = teoria matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale canalelor de transmisie si ale instalatiilor de pastrare si de prelucrare a informatiilor. 4. (Biol.; in sintagma) Informatie genetica = totalitate a materialului genetic dintr-o celula capabila sa creeze secvente de aminoacizi care, la randul lor, formeaza proteine active. – Din fr. information, lat. informatio.

IDEE ~i f. 1) Reprezentare generala si abstracta, care se formeaza in constiinta omului, despre un obiect sau despre un fenomen; concept; notiune. 2) Rezultat al procesului de gandire; gand. ◊ ~ fixa idee care staruie mereu in mintea cuiva; idee obsedanta. A avea ~ a avea cunostinte sumare despre ceva. 3) Fel de a vedea lucrurile din jur, de a reprezenta realitatea. 4) Conceptie de baza a unei opere. ~ea romanului. ~ea spectacolului. 5) Intentie de a intreprinde ceva. [Sil. de-e-] /<lat., gr. idea