BINE adv., s. n. sg. I. Adv. 1. In mod prielnic, in mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o invatatura, o intamplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (sa...) = a(-i) veni cuiva la indemana; a fi avantajat de o situatie prielnica. ◊ (In formule de salut) Bine ai (sau ati) venit (sanatos, sanatosi)! ◊ (Referitor la sanatate) A se simti bine. A(-i) face (cuiva) bine (mancarea, bautura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ti-e bine? = a) (ce), nu esti sanatos? ai o slabiciune fizica?; b) (ce), esti nebun? nu esti in toate mintile? 2. In concordanta cu regulile eticii sociale, in mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Sa te porti bine cu oricine. ♦ Expr. (Fam. si ir.) Bine ti-a facut! = asa trebuia, asa se cuvenea sa-si faca (pentru purtarea ta urata, condamnabila)! ♦ In concordanta cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Canta si danseaza bine. Cu rochia asta iti sade bine. ◊ Barbat sau femeie bine facut(a) = barbat sau femeie chipes(a). ♦ In concordanta cu adevarul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine ca asa stau lucrurile. Sa stiu bine ca mor, si nu ma las pana nu-mi aflu dreptatea! ◊ De-a binelea = de-adevarat, cu adevarat. ♦ (Avand valoarea unei afirmatii) Bine, am sa procedez cum vrei tu! ◊ Expr. (Ca) bine zici = (ca) zici asa cum trebuie. Ei bine... = dupa cum spuneam... ♦ Cu grija, cu atentie. Uita-te bine si invata. 3. Deplin, in intregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani si mai bine. ♦ Mult si prielnic. A plouat bine. A mancat si a baut bine. II. S. n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care actioneaza in folosul, in sprijinul, care ajuta pe cei din jurul sau. ◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Sa-ti (sau sa va) fie de bine! = a) sa-ti (sau sa va) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (gresit) impotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lauda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blandete, cu intelegere, cu bunavointa fata de cineva suparat, irascibil sau indarjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca stiinta. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, placut la vedere. – Lat. bene (in sensul II 3, calc dupa gr. Agathos, germ. das Gut).

CARTE, carti, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tiparita si legata sau brosata in volum. ◊ Carte albastra (sau alba, neagra etc.) = publicatie oficiala a unui guvern care contine documente justificative privitoare la o problema politica. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om invatat; a vorbi asa cum trebuie; a face caz de eruditia sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de invatat. Cum scrie la carte = asa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoana care citeste, studiaza mult; carturar. ♦ Diviziune mai mare decat un capitol a unei scrieri de proportii mari. 2. Fig. Cunostinte de scriere si de citire; invatatura, stiinta, cultura. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atesta sau confera unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ◊ Carte de munca = carnet de munca. 2. Bucata de carton, cu insemnari scrise sau tiparite, careia i se dau diferite intrebuintari: pentru corespondenta (carte postala), ca permis de intrare la un concert, la o biblioteca (carte de intrare), indicand numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizita) etc. ♦ Fiecare din cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferentiate dupa culorile, semnele si figurile imprimate pe ele si intrebuintate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cartile pe fata = a-si arata gandurile sau planurile, a spune adevarul. A(-si) juca ultima carte = a face o ultima incercare (riscand) in vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile si a se avanta cu toate riscurile intr-o confruntare (desperata) in scopul atingerii unui ideal. A da in carti = A pretinde ca ghiceste viitorul cu ajutorul cartilor de joc. III. (Inv. si pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovada. ◊ Carte de judecata = hotarare, sentinta judecatoreasca. – Refacut din carti (pl. lui *carta < lat. charta), prin analogie cu parte-parti; (II) din fr. carte.

OM, oameni, s. m. 1. Fiinta superioara, sociala, care se caracterizeaza prin gandire, inteligenta si limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin pozitia verticala a corpului si structura piciorului adaptata la aceasta, mainile libere si apte de a efectua miscari fine si creierul deosebit de dezvoltat. ◊ Loc. adv. Din om in om = de la unul la altul. Ca de la om la om = in mod sincer, deschis, prieteneste. ◊ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toti) oamenii = om obisnuit, care nu se deosebeste prin nimic esential de altii. Ca omul = cum se intampla sau s-ar putea intampla oricui. Ca oamenii = cu manifestari obisnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = raspuns pe care il da o persoana care bate la usa pentru a-l asigura pe stapanul casei ca vine cu intentii bune. ♦ Persoana integra, care intruneste calitati morale deosebite, care se remarca prin cinste si corectitudine. ◊ Expr. (A fi) un om (o data) si jumatate = (a fi) persoana de incredere inzestrata cu insusiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltandu-i insusirile umane caracteristice; a asigura invatatura cuiva calificandu-l intr-o profesiune; b) a da, a oferi (cuiva) o situatie materiala sau sociala buna. A se face om = a) a se instari, a se capatui, a se imbogati; b) a se indrepta. 2. (Cu determinari care indica un raport de dependenta) Persoana care se afla in slujba cuiva; persoana de incredere. ◊ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treaba. (A fi) omul (sau om al) d******i = (a fi) om rau, viclean. 3. Persoana de vaza, de seama. ♦ Persoana matura. 4. Barbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tau” etc.) Sot. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresam unei persoane (de s*x masculin). 5. (La sg.) Persoana oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelatiei boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. h**o.

PROST, PROASTA, prosti, proaste, adj., s.m.si f. 1. Adj., s. m. si f. (Om) lipsit de inteligenta, fara judecata, fara minte; natarau, nerod, tont, prostanac. ◊ Expr. Un prost si jumatate = foarte prost. A face pe prostul = a simula prostia. ♦ (Om) care se increde usor; (om) naiv, credul. ◊ Expr. A-si gasi prostul = a-si gasi omul pe care sa-l poata insela usor, pe care sa-l poata duce de nas. 2. Adj., s. m. si f. (Inv. si pop.) (Persoana) fara stiinta de carte; (om) neinvatat, ignorant. ♦ (Om) lipsit de rafinament; (om) simplu, neevoluat. 3. Adj. De conditie sociala modesta, din popor, de jos, de rand. ◊ (In trecut) Soldat prost = ostas fara grad; soldat. 4. Adj. Obisnuit, comun. ♦ De calitate inferioara, lipsit de valoare. 5. Adj. (Adesea adverbial) Care nu este asa cum trebuie (din punct de vedere calitativ, functional etc.); necorespunzator, nesatisfacator. ♦ (Adverbial; in legatura cu verbul „a vorbi”) Stricat, incorect. ♦ (Despre situatii, stiri, intamplari etc.) Neplacut, nefavorabil, nenorocit. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rau. ♦ Nepriceput, nepregatit, neindemanatic intr-o meserie, intr-o profesiune etc. 6. Adj. Daunator; neprielnic. ◊ Expr. Gluma proasta (sau de prost gust) = gluma fara haz, care supara, jigneste. Vorba proasta = vorba indrazneata sau injurioasa; p. ext. cearta. – Din sl. prostu.

CORECT, -A, corecti, -te, adj. 1. Care respecta regulile, normele dintr-un domeniu dat; asa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o tinuta, o purtare, o atitudine ireprosabila; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus.

NOTA, note, s. f. 1. Insemnare, inregistrare in scris a unei observatii referitoare la o anumita chestiune; text scris care contine o scurta insemnare, un comentariu. ◊ Expr. A lua nota (de ceva) = a lua cunostinta (de ceva); a tine seama (de ceva), a retine (ceva). ♦ (La pl.) Notite (luate la o ora de scoala, de curs etc.). ♦ (La pl.) Insemnari sau reflectii literare scrise cu privire la o calatorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotarile la un text literar sau stiintific, cuprinzand informatii suplimentare de amanunt, referinte bibliografice etc., trecute in josul paginii respective ori la sfarsitul sau la inceputul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisa) prin care guvernul unui stat informeaza guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protesteaza asupra lezarii unor interese etc. ♦ Comunicare scurta facuta de obicei in scris de o institutie; adresa, instiintare. 4. Socoteala scrisa, document cuprinzand sumele pe care cineva trebuie sa le achite pentru obiecte cumparate, pentru consumatii; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care serveste la inregistrarea unor operatii contabile etc. 5. Calificativ care reprezinta, printr-o cifra sau o mentiune speciala, aprecierea cunostintelor sau a comportarii unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de catre profesor, de catre membrii unui juriu etc. 6. Semn conventional pentru reprezentarea grafica a sunetelor muzicale, indicand inaltimea si durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ◊ Expr. Nota discordanta (sau falsa) = afirmatie, atitudine care nu se potriveste intr-un caz dat. A forta (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obisnuite, a intrece masura. A fi in nota = a fi in concordanta cu o situatie data. Ca pe note = bine, asa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanta, insusire, trasatura caracteristica, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota.

FRUMOS, -OASA, frumosi, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre fiinte si parti ale lor, despre lucruri din natura, obiecte, opere de arta etc.) Care place pentru armonia liniilor, miscarilor, culorilor etc.; care are valoare estetica; estetic. ◊ Arte frumoase = pictura, sculptura, gravura (in trecut si arhitectura, poezie, muzica, dans) ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezeste admiratia din punct de vedere moral. ◊ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al starii atmosferice). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. In mod placut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; asa cum se cuvine. ◊ Expr. A sta (sau a sedea) frumos = (despre obiecte de imbracaminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtari) a fi asa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre caini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi laudabil. III. S. n. Categorie fundamentala a esteticii prin care se reflecta insusirea omului de a simti emotie in fata operelor de arta, a fenomenelor si a obiectelor naturii etc. si care are ca izvor obiectiv dispozitia simetrica a partilor obiectelor, imbinarea specifica a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus.

NORMAL, -A, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este asa cum trebuie sa fie, potrivit cu starea fireasca, obisnuit, firesc, natural. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusa intr-un punct al unei curbe. Linie normala (si substantivat, f.) = a) dreapta perpendiculara pe planul tangent la o suprafata, in punctul de contact; b) dreapta perpendiculara pe tangenta la o curba, in plan sau in spatiu, in punctul de contact. ♦ Spec. Sanatos (din punct de vedere fizic si psihic). 2. Care este conform cu o norma (1). ♦ (Despre marimi) A carei valoare este apropiata de valoarea intalnita cel mai des.3. (Inv.; in sintagma) Scoala normala (si substantivat, f.) = scoala pedagogica. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale.

POTRIVEALA, potriveli, s. f. (Pop.) 1. Potrivire, asemanare; concordanta, acord. ◊ Loc. adj. Cu potriveala = potrivit, nimerit. 2. Coincidenta. 3. (Pop.) Aranjare a ceva la locul potrivit; aranjare intr-un anumit fel, asa cum trebuie; impodobire, aranjare. – Potrivi + suf. -eala.

POTRIVI, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A avea sau a face sa aiba insusiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face sa fie la fel; a fi sau a pune pe acelasi plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A aseza ceva la locul nimerit; a aranja intr-un anumit fel, a face sa stea asa cum trebuie. ♦ A impodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face sa corespunda, sa fie la fel cu altceva, a adapta, a da dupa... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza atat cat trebuie (pentru a fi bun). A potrivi o mancare din sare. 4. Tranz. A da forma dorita, necesara etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hartie cateva poezii. 5. Refl. si tranz. A fi sau a face pe masura cuiva, a-i veni sau a face sa vina bine. Haina i se potriveste. ♦ Refl. A fi in concordanta, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face in asa fel incat...; a calcula, a chibzui, a cumpani. 7. Refl. (Pop. si fam.) A da cuiva ascultare, a-i face pe voie; a consimti. 8. Refl. (Inv. si pop.) A se impotrivi. – Din potriva.

PRECUM conj., adv. I. Conj. 1. (Introduce propozitii circumstantiale de mod) Cum, asa cum, dupa cum. Sper ca se va face precum doresc. ◊ Loc. adj. si adv. Precum se cade = cum se cuvine, cum trebuie (sa fie). 2. (Introduce propozitii comparative) Tot astfel cum, ca si. M-a ajutat precum il ajutasem si eu. 3. (Urmat de conj. „si”, stabileste un raport copulativ in cadrul aceleiasi propozitii) Ca (si), cat (si); cum (si). Si-a destainuit bucuriile, precum si necazurile. 4. (Introduce propozitii, adesea incidente, care cuprind o afirmatie, o observatie etc. sigura, categorica, cu caracter de concluzie) Dupa cum, asa cum. ◊ Expr. (Exclamativ si fam.) Precum vezi = asa-i, asta-i (situatia). Precum urmeaza, formula prin care este anuntata o enumerare, o completare, o lamurire (a unei expuneri, a unei explicatii, a unei relatari). 5. (Pop.; urmat de conj. „ca sa”, introduce propozitii finale) Pentru (ca sa...). ◊ (Urmat de conj. „ca”, introduce propozitii completive directe) A sustinut precum ca toate sunt adevarate. II. Adv. Ca de exemplu, ca de pilda. – Pre² + cum.

PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic si rotund, asemanator cu o intepatura de ac, folosit ca semn de punctuatie, pentru a indica pauze intre propozitii sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvant sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊ Doua puncte = semn de punctuatie constand din doua puncte (I 1) asezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arata ca urmeaza o vorbire directa, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct si virgula = semn de punctuatie constand dintr-un punct (I 1) asezat deasupra unei virgule, folosit pentru a desparti partile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuatie constand din trei (sau mai multe) puncte (I 1) asezate in linie orizontala, folosit pentru a arata o intrerupere in sirul gandirii, al actiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esential intr-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjectie) Gata! destul! 2. Semn conventional in forma de punct (I 1), care indica pe o harta asezarile omenesti, care marcheaza zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale pentru a-i prelungi durata cu inca o jumatate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit in matematica, indicand efectuarea unei inmultiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croseta; model de cusatura, de broderie etc. 5. (In sintagma) Punct tipografic = unitate de masura pentru lungime, folosita in tipografie, 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza departarii. ♦ Pata mica, rotunda, detasata pe un fond de alta culoare. 7. (In sintagma) Punct de ochire = locul din tinta in care tragatorul potriveste precis linia de ochire. II. 1. Figura geometrica plana fara nici o dimensiune (reprezentata prin partea comuna a doua linii care se intalnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafata, in spatiu. ◊ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat in fabrici, uzine, santiere etc. 2. Valoare a unei marimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinata in cadrul unei actiuni, al unei discutii, al unei probleme etc. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajeaza prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleaca cineva; b) inceputul unei lucrari, al unei actiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregatit sa... Punct de vedere = aspectul sub care cineva priveste o problema sau atitudinea pe care o are fata de ea; mod de a gandi. Din punct de vedere = in privinta..., sub raportul... Din punct in punct sau punct cu punct = amanuntit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face sa functioneze in conditiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile asa cum trebuie, fara a neglija nici un amanunt; a restabili adevarul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine imbracat. A pune pe cineva la punct = a arata cuiva ce se cuvine si ce nu, a da cuiva o lectie de buna-cuviinta. 2. Moment, stadiu, faza, etapa de dezvoltare. ◊ Loc. adv. Pana la un (sau la acest) punct = pana la o anumita limita sau etapa; intr-o anumita masura. ◊ Expr. Pana la ce punct = in ce masura, pana unde... Punct mort = situatie fara iesire. ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de masura luata ca baza de clasificare, in special la sporturi. ♦ Unitate de masura pentru indicarea situatiei participantilor la unele jocuri (zaruri, carti, biliard etc.). ♦ Unitate de masura pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursa. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru rationalizarea anumitor produse industriale; tichet detasat dintr-o astfel de cartela. ◊ Loc. adj. si adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartela; rationalizat; b) fig. fara a avea pregatirea corespunzatoare functiei pe care o ocupa. – Din lat. punctum (cu unele sensuri dupa fr. point).

LUME, lumi, s. f. I. 1. Totalitate a celor existente in realitate; univers, cosmos. ◊ Expr. De cand (e sau cu) lumea (si pamantul) = de (sau din) totdeauna; vreodata; Cat (e) lumea (si pamantul) = vesnic; (in constructii negative) niciodata, nicaieri. (Reg.) Pana-i lumea = vesnic; (in constructii negative) niciodata. Nici pentru toata lumea sau pentru nimic in lume = cu nici un pret, cu nici un chip. Ca (doar) nu piere lumea, se spune atunci cand vrei sa convingi pe cineva ca un anumit lucru nu e prea greu de facut sau ca nu cere un sacrificiu sau o graba prea mare. Parca toata lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri ceresti format din Pamant si astrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. 3. Globul pamantesc (cu intreaga lui viata animala si vegetala), pamantul locuit de om. ◊ Lumea veche = pamantul cunoscut inainte de descoperirea Americii (Asia, Europa si Africa). Lumea noua = cele doua Americi si Oceania. Lumea tacerii = universul adancurilor marine si oceanice. ◊ Expr. In (sau prin) toata lumea (sau lumea toata) = pretutindeni, peste tot. In (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) in lume (sau in toata lumea, in lumea larga) = a pleca departe, fara sa se stie unde. A da cuiva drumul in lume = a da cuiva libertatea sa plece. A(-si) lua lumea in cap = a pleca (departe) parasind totul (mai ales din cauza unor suparari mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a calatori mult si in locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (si de-a latul) = a cutreiera toata lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dusii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adanc. 4. (Inv. si reg.) Lumina. Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A iesi la lume = a ajunge la lumina, la loc deschis, la larg. II. 1. Populatia globului pamantesc, omenirea intreaga; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viata etc. si care prezinta trasaturi specifice. Lumea artistilor. 3. Oameni, multime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoana care are experienta vietii in societate, care cunoaste uzantele; persoana dornica de petreceri, exuberanta, vesela. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) in rand cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalti; (a fi) cu rost, asezat, cu o viata chibzuita. Lume(a) de pe lume sau lumea toata, o lume (toata, intreaga) = multime nenumarata, foarte multi oameni. A purta lumea pe degete = a insela oamenii; a-si bate joc de ei, a fi smecher, abil. A iesi (sau a scoate capul) in lume = a aparea in societate, a lua contact cu oameni si situatii noi, a incepe sa frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de rasul lumii = a ajunge (sau a fi) intr-o situatie degradanta; a se face de ras. III. 1. Mediu in care se desfasoara existenta umana; viata, existenta. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naste. A se duce (fiecare) in lumea lui = a-si vedea (fiecare) de treburile sale. Nu stie pe ce lume e (sau se afla) = nu stie nimic din ce se intampla; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea draga = a-i placea (cuiva) sa traiasca; a-i fi foarte placut sa... Cand ti-e lumea mai draga = cand te simti mai bine; cand nici nu te gandesti, cand nici nu te astepti. Zi-i lume si te mantuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viata laica; viata vesela, libera. ◊ Loc. adj. De lume = care se refera la viata de placeri, la dragoste. 2. (In sintagmele) Lumea alba = (in basme) viata pamanteasca, in care traiesc oamenii. Lumea neagra = (in basme) viata subpamanteana, in care ar trai duhurile rele. Lume de apoi (sau lumea cealalta, ceea lume) = a) (in conceptiile religioase) viata de dincolo de moarte; b) (in basme) regiune imaginata dincolo de acest pamant, celalalt taram. – Lat. lumen.

SEDEA, sed, vb. II. Intranz. 1. A se afla asezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A sedea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerabdator si ingrijorat; a fi grabit sa plece. A sedea pe comoara = a fi foarte bogat si zgarcit. 2. A lua loc, a se aseza. ♦ A se opri din mers asezandu-se; a poposi. ♦ (De obicei la imperativ sau in constructii negative) A avea astampar, a fi linistit. Sezi locului ! 3. A sta, a se gasi, a ramane catva timp intr-un anumit loc, intr-o anumita situatie sau pozitie; a nu se misca din locul sau din pozitia ocupata. ◊ Expr. A sedea la masa = a lua masa, a manca. A(-i) sedea cuiva ceva la inima = a fi preocupat, stapanit de ceva, a dori ceva foarte mult. A sedea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezenta sa sau cu prea multe insistente. A sedea cu mainile in san (sau incrucisate, la brau, cu bratele incrucisate etc) = a nu face, a nu intreprinde nimic. A sedea stramb si a judeca (sau a vorbi, a grai) drept = a discuta cu franchete; a recunoaste adevarul. 4. A petrece catva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a ramane, a zabovi (intr-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla asezat sau depozitat intr-un loc. 5. A avea locuinta, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (In expr.) A(-i) sedea (cuiva) bine (sau rau, frumos, mandru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi asa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla intr-o anumita situatie (in raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nici o ocupatie. Sade toata ziua. – Lat. sedere.

DOS, dosuri, s. n. 1. Partea de dindarat a unui obiect, a unei constructii, a unei curti, a unei fiinte etc. ◊ Loc. adv. De-a-ndoasele(a) sau pe de-a-ndoasele(a) = altfel de cum trebuie, de cum e firesc, anapoda; intors invers; cu spatele inainte, de-a-ndaratele(a); Cu dosul in sus = invers de cum e normal, de cum trebuie; in mare dezordine. In dos = in lipsa, in absenta, fara sa fie de fata. ◊ Expr. A scapa pe (sau prin) usa din dos = a scapa cu mare greutate (si pe cai necinstite) dintr-o incurcatura. A intra pe (sau prin) usa din dos = a obtine o favoare (pe cai necinstite, prin protectie). A da dos (la fata) sau a da dosul = a se retrage; a fugi; a o sterge. A intoarce cuiva dosul = a se intoarce cu spatele la cineva in semn de suparare; a rupe relatiile de prietenie (cu cineva). In dosul lucrurilor = dincolo de aparente. ♦ Sezut, fund, fese. ◊ Expr. A se scula (sau a fi etc.) cu dosul in sus = a se trezi (sau a fi) indispus (fara motiv). 2. (In sintagmele) Dosul mainii (sau palmei, labei) = partea din afara a mainii (sau a palmei, a labei). Dosul limbii = partea de dedesubt a limbii. 3. Partea mai putin aratoasa (neimpodobita si neexpusa vederii) a unui obiect. ♦ Spec. Partea de dinauntru a unei haine. ◊ Pe dos = a) loc. adv. (in legatura cu obiecte de imbracaminte) cu partea de dinauntru in afara; b) loc. adv. altfel de cum trebuie, de cum e firesc; c) loc. adj. (fig., despre oameni) sucit, ciudat, bizar. 4. (Pop.) Loc unde nu bate soarele; loc ferit, ascuns, adapostit. – Lat. pop. dossum (= dorsum).

CUVIINTA, cuviinte, s. f. Regula de buna conduita, atitudine sau purtare cuviincioasa; politete, decenta. ◊ Loc. adv. Dupa cuviinta = asa cum trebuie. ◊ Expr. A gasi (sau a crede, a socoti) de cuviinta = a gasi, a crede etc. ca e bine, potrivit. Cele de cuviinta = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [Pr.: -vi-in-] – Lat. convenientia.

NADEJDE, nadejdi, s. f. Incredere sau convingere ca ceea ce faci ori doresti se va realiza; speranta, nadajduire; incredere in sprijinul, in ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine ca cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊ Loc. adj. De nadejde = in care poti avea toata increderea. ◊ Loc. adv. De (sau cu) nadejde = asa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ◊ Loc. vb. A trage nadejde = a spera, a nadajdui. ◊ Expr. In nadejdea... = in speranta..., bazandu-se pe... A se lasa in nadejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...). A-si pune (sau a avea) nadejdea (in cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se increde (in...). Slaba nadejde = putin probabil, nesigur. ♦ (Concr.) Ceea ce da incredere, certitudinea ca se va realiza dorinta cuiva. – Din sl. nadezda.

COLEA adv. (Pop.) 1. (Cu sens local) (Pe) aici (pe) aproape, in apropiere, alaturi. Sta colea. ◊ Expr. Ici (si) colea sau pe ici, (pe) colea = pe alocuri. De ici, (de) colea = de aici (si) din alta parte, dintr-un loc in altul. Colea si colea = rar, putin; pe ici pe colo. Ba ici, ba colea = in toate partile, pretutindeni. De colea pana colea = dintr-un loc intr-altul, incoace si incolo. Mai colea de... = ceva mai departe de... 2. (Cu sens temporal) Atunci, in timpul cand..., in momentul cand... ◊ Expr. Cand colea, se spune pentru a pregati pe ascultator ca urmeaza ceva neasteptat. 3. (Cu sens modal) Cu adevarat, intr-adevar. Castiga colea, nu gluma. ◊ Expr. Stii, colea = zdravan; de soi; asa cum trebuie; extraordinar. [Acc. si: colea] – Din acolea.

REZON, rezoane, s. n. (Inv.) 1. Indreptatire, justificare, cauza, motiv, temei. 2. Ratiune, judecata dreapta. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la rezon = a invata minte (pe cineva), a pune la respect; a constrange sa judece mai bine, sa se poarte cum trebuie. ♦ (Cu valoare de interjectie) Ai dreptate! just! da! desigur! – Din fr. raison.

DEPLIN, -A, deplini, -e, adj., adv. 1. Adj. Intreg, complet² (1); desavarsit, perfect. 2. Adv. De tot, in intregime, pe de-a-ntregul, complet. (Pop.) Asa cum trebuie, cum se cuvine. Face slujba deplin. – De⁴ + plin.

DESERVI¹, deservesc, vb. IV. Tranz. A face cuiva un rau serviciu, a actiona in dauna cuiva, a nu servi cum trebuie. – Din fr. desservir.

ROSTUI, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aseza, a aranja asa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva intr-un post, intr-o situatie convenabila. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etansare si a netezi rosturile dintre caramizile unei zidarii, dintre pavelele sau bordurile unei sosele etc. pentru a impiedica patrunderea apei de ploaie sau de infiltratie. 4. A forma cu mana rostul urzelii la razboiul de tesut. 5. A bate, de o parte si de alta, varful dintilor unei panze de ferastrau. – Rost + suf. -ui.

SCARTAI, scartai, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutatii etc.) un zgomot ascutit, strident, neplacut. ◊ Expr. A unge osia ca sa nu scartaie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scartai usa cuiva = a starui pe langa cineva cu insistente plictisitoare. ♦ (Despre vehicule incarcate cu poveri) A merge, a inainta cu greu (facand un zgomot strident). ♦ (Despre incaltaminte) A produce (in timpul mersului) un zgomot ascutit, caracteristic. 2. P. a**l. A canta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scartaie o melodie. = A scrie greu, miscand anevoie (si apasat) tocul pe hartie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascutite, asemanatoare cu scartaitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre actiuni, activitati, intreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu functiona cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simti bine, a o duce rau cu sanatatea. [Var.: scartai, scartii vb.IV] – Scart + suf. -ai.

CUMSECADE adj. invar. (Adesea adverbial) 1. (Despre oameni) Cu purtari bune; de treaba, onest, cinstit. 2. Care este asa cum se cuvine, cum se cere, cum trebuie; potrivit, bun. – Cum + se + cade.

ARANJA vb. 1. a aseza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a imparti, a intocmi, a ordona, a organiza, a orandui, a potrivi, a pune, a repartiza, a randui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (inv.) a drege, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 2. v. pregati. 3. v. pune. 4. a face, a pregati. (~ patul.) 5. (a-si) aseza, a(-si) potrivi. (Isi ~ cravata.) 6. a aseza, a indrepta, a netezi. (Isi ~ parul.) 7. v. regla. 8. a potrivi, a ticlui, (pop. si fam.) a drege, (pop.) a o brodi. (A ~ astfel lucrurile incat...) 9. v. rezolva. 10. v. reglementa. 11. v. gati.

POTRIVI vb. 1. v. adapta. 2. v. ajusta. 3. a (se) nimeri, (Ban. si Transilv.) a (se) pasali. (Potcoava nu se ~.) 4. a-i veni, (Transilv.) a i se vaji. (Pantoful i se ~.) 5. v. veni. 6. v. aranja. 7. a indrepta, (prin Transilv.) a aiepta. (A ~ cuvertura.) 8. a doza, a proportiona. (A ~ substantele intr-un amestec.) 9. a aranja, a aseza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a imparti, a intocmi, a ordona, a organiza, a orandui, a pune, a repartiza, a randui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (inv.) a drege, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 10. v. regla. 11. v. acorda. 12. a aprecia, a calcula, a socoti. (A ~ ceva din ochi.) 13. v. asorta. 14. v. concorda. 15. v. prinde. 16. v. asemana. 17. v. corespunde. 18. a cadra, a corespunde, a merge, (inv. si reg.) a veni. (Ce faci tu nu se ~ cu momentul ales.) 19. v. preta. 20. v. nimeri. 21. a aranja, a ticlui, (pop. si fam.) a drege, (pop.) a (o) brodi. (A ~ astfel lucrurile incat ...) 22. a se intampla, a se nimeri, (pop.) a se brodi, (inv. si reg.) a se prileji, a se prilejui, (Transilv.) a talali, (prin Maram.) a se talni, (Ban.) a se zgodi. (S-a ~ sa fie acolo.) 23. v. cadea.

BINISOR¹ adv. (diminutiv de la bine) 1) Destul de bine; satisfacator. A se simti ~. 2) Cum se cuvine; cum trebuie. ◊ Sezi ~ stai cum trebuie; fii cuminte. /bine + suf. ~isor

A SE CADEA se cade intranz. 1) (despre sarcini, bunuri materiale etc.) A apartine in mod firesc; a reveni; a se impune; a incumba; a se cuveni. 2) A fi dator (din obligatie morala); a se cuveni. ◊ Cum se cade cum se cere; cum trebuie. /<lat. cadere

A SE CUVENI pers. 3 se cuvine intranz. 1) (despre sarcini, bunuri materiale sau spirituale) A apartine in mod firesc; a reveni; a se impune; a incumba; a se cadea. 2) A fi dator (din obligatie morala); a se cadea. ◊ Cum se cuvine cum se cere; cum trebuie. /<lat. convenire

DOS ~uri n. 1) Partea de dindarat a unui lucru sau a unei fiinte care se opune fetei. ◊ In ~ul... in spatele; inapoia... Din ~ul din spatele; dinapoia. Pe din ~ a) prin intrarea din spate a unei case; b) pe ascuns; in taina. Pe de-a-ndoaselea a) altfel de cum trebuie; anapoda; b) invers; in alta ordine decat cea normala. 2) Extremitate dorsala a corpului pe care se sade; fund; sezut. 3) Partea interioara a unei haine. ◊ Pe ~ a) cu fata inauntru; b) altfel decat trebuie. 4) Loc ferit, adapostit, unde nu ploua, nu bate soarele, vantul. 5); ~ul mainii (sau palmei) partea de din afara a mainii sau a palmei. /<lat. dossum

FRUMOS¹ adv. 1) Intr-un mod care place. A scrie ~. 2) Asa cum trebuie; bine. A se purta ~. /<lat. formosus

A INSPECTA ~ez tranz. 1) (activitati ale persoanelor, institutiilor, organizatiilor etc.) A controla in mod oficial, pentru a constata daca totul decurge cum trebuie. 2) A examina, a cerceta cu atentie. [Sil. in-spec-] /<fr. inspecteur, lat. inspectare

A INVATA invat 1. tranz. 1) (activitati, actiuni, procese) A insusi prin eforturi sustinute. ~ o meserie. 2) (persoane) A face sa capete cunostinte si/sau deprinderi intr-un domeniu oarecare; a pregati; a instrui; a prepara. ◊ ~ minte a pedepsi pentru a-i da invatatura pe viitor. 3) A sustine cu sfaturi, cu recomandari (cum trebuie procedat intr-o situatie sau alta); a sfatui; a povatui; a indruma. 4) (lectii, poezii, roluri etc.) A retine in memorie; a memoriza. 2. intranz. pop. A urma cursurile (unei institutii de invatamant); a-si face studiile. /<lat. invitiare

NORMAL¹ adv. 1) In mod firesc; natural. 2) Conform prevederilor; cum trebuie. /<fr. normal, lat. normalis, it. normale

NOTA² ~e f. 1) Semn conventional folosit pentru reprezentarea grafica a unui sunet muzical. A canta pe ~e. ◊ A pune o melodie pe ~e a reprezenta grafic o melodie; a inscrie o melodie. 2) Sunet muzical corespunzand acestui semn. ~a sol. ◊ ~ falsa (sau discordanta) a) nota care nu corespunde muzicii; b) element care nu este in concordanta cu restul ansamblului. Ca pe ~e cum trebuie; bine. 3) la pl. Volum sau foaie aparte continand piese muzicale. /<fr. note, lat., it. nota

NUMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-strictie sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decat; nimic altceva decat; nu in alt mod decat; nu in alt timp decat; nu in alt loc decat; nu din alta cauza decat; nu in alt scop decat; doar; exclusiv. Poate ~ atata. Acesta este ~ inceputul. ◊ Nu ~ (ca) a) pe langa; afara de; b) mai mult decat. ~ asa (sau asa ~) a) de mantuiala; b) fara a se adanci; c) fara nici un rost; fara scop; fara motiv; d) fara a urmari un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; in treacat. 2) (exprima modalitatea unei actiuni) Gata sa; cat pe ce. Era ~ sa plece. ◊ ~ bun (sau ~ bine) asa cum trebuie; potrivit. 3) (accentueaza continutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat si s-a pus pe lucru. 5) In intregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis

OM oameni m. 1) Fiinta sociala inzestrata cu ratiune si cu vorbire articulata, capabila sa-si confectioneze unelte de munca, cu ajutorul carora poate transforma realitatea in care traieste. ~ onest. ~ in varsta. ◊ Ca oamenii cum trebuie, cum se cuvine; omeneste. ~ ca toti oamenii om normal, care nu se deosebeste de altii. ~ bun (sau de omenie) om cumsecade, blajin, cinstit, ospitalier. ~ de lege jurist. ~ de stat persoana care reprezinta puterea de stat. ~ de stiinta savant. A face (pe cineva) ~ a) a da (cuiva) o educatie buna; a contribui la instruirea cuiva; b) a face (cuiva) o situatie; a aranja (pe cineva) in viata. A se face ~ a) a prinde la minte; a se cuminti; b) a deveni bogat; a imbogati; a se instari. 2) Persoana ca intruchipare a unor calitati morale si intelectuale. ◊ ~ mare a) om ilustru; personalitate marcanta; b) persoana matura. (A fi) un ~ si jumatate (a fi) inzestrat cu calitati (morale) exceptionale. A fi din oameni a-si trage originea din oameni gospodari, cumsecade. ~ de paie om fara principii de care profita cineva, pentru a-si atinge anumite scopuri; marioneta. 3) pop. Persoana de s*x masculin; barbat. 4) Persoana de s*x masculin casatorita, luata in raport cu femeia ce i-a devenit sotie; sot; barbat. 5) Persoana de incredere. ◊ A avea ~ul sau (undeva) a avea o persoana (undeva) care poate acorda un ajutor la nevoie. 6) ist. Persoana aflata intr-o slujba oficiala. ◊ ~ domnesc slujbas insarcinat cu executarea hotararilor domnitorului. 7) Constelatia boreala Hercule. [G.-D. omului] /<lat. h**o

PANZA ~e f. 1) Tesatura obtinuta din fibre naturale (de bumbac, canepa, in etc.), de obicei alba, folosita, mai ales, la confectionarea albiturilor. ◊ ~ de casa panza tesuta la stative. ~ tare panza rara, mult scrobita, folosita in croitorie. ~ de paianjen paienjenis. A zari (sau a vedea) ca prin ~ a vedea nedeslusit; a vedea ca prin ceata. A i se lua (sau a i se ridica, a-i cadea) ~a de pe ochi a) a incepe sa vada mai bine; b) a incepe sa priveasca lucrurile cum trebuie. A tese ~ele a urzi intrigi. A prinde (sau a lega) gura ~ei a) a face noduri la capetele urzelii dupa terminarea tesutului; b) a scapa de greutati; a o duce mai bine. Pana-n ~ele albe pana la extrem. 2) fig. Suprafata continua si neteda; intindere. ~a cerului. ◊ ~ de apa subterana strat de apa aflat in interiorul solului. 3) mai ales la pl. Bucata mare de tesatura rezistenta, fixata de catargul unui vas, care, fiind intinsa de vant, provoaca propulsarea vasului; vela. Iaht cu ~e. ◊ A intinde ~ele a) a desface panzele pe un vas; b) a initia o actiune; a intreprinde ceva. 4) Pictura executata pe o bucata de tesatura; tablou. ~ele incantatoare ale lui Picasso. 5) Impletitura din diferite fire (textile, metalice etc.) folosita in scopuri tehnice. 6) Lama dintata pe care se produce procesul de sariaj. [G.-D. panzei] /Orig. nec.

A POTRIVI ~esc tranz. 1) A face sa se potriveasca. 2) A face sa ocupe pozitia necesara; a pune sa stea cum trebuie; a aseza; a aranja. 3) (volumul, masa, marimea) A determina cu aproximatie. 4) (instrumente muzicale) A face sa produca sunetele necesare; a acorda. 5) (ceasul) A pune sa mearga la fel cu altul. 6) (persoane) A face sa capete un aspect ingrijit; a gati, a chiti; a aranja; a dichisi. 7) (mancaruri) A gusta adaugand anumite ingrediente (pentru a da un gust bun). 8) (vorbe, glume) A rosti la timpul si la locul cuvenit. 9) A hotari (in minte), examinand toate posibilitatile; a chibzui; a cumpani. ~ cum e mai bine. /Din potriva

A PREVEDEA prevad tranz. 1) A intui din timp (pe baza unor date cunoscute); a vedea in perspectiva cu mult inainte; a intrevedea. 2) A asigura drept completare necesara (pentru a intregi un ansamblu); a inzestra. 3) (despre legi) A indica cu precizie (cum trebuie sa se procedeze intr-o anumita situatie). /pre- + a vedea

RAU³ rele n. 1) Calitate care intruchipeaza tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu parere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) sa aiba parte de lucruri neplacute. De bine, de ~ desi nu este asa cum trebuie, dar te poti impaca si cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeata de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boala care apare la unii calatori pe mare. ~ de munte stare de indispozitie generala care apare in timpul urcarii la mari inaltimi. 2) Principiu care vine in contradictie cu morala; fapta nesocotita. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a barfi pe cineva. /<lat. reus

REGULA ~i f. 1) Norma potrivit careia se desfasoara o activitate; precept. 2) mat. Mod de rezolvare a unor probleme. ◊ ~ de trei (simpla si compusa) metoda pentru determinarea celei de-a patra marimi date. 3) Principiu calauzitor; linie de conduita. ~ de politete. ◊ De ~ in mod obisnuit; de obicei. 4) Asezare a unor obiecte potrivit unor cerinte. ◊ A face ~ a face ordine. In (buna) ~ asa cum trebuie; in ordine. In toata ~a in conformitate cu legea; in deplina ordine. [G.-D. regulii] /<lat. regula, fr. regle

regularnic, regularnica, regularnici, regularnice, adj. (inv.) dupa regula, asa cum trebuie.

CLAUDICA vb. intr. 1. a schiopata. 2. a calca nesigur, a se impletici; a sovai. (fig.) a nu fi cum trebuie, a se clatina. (< fr. claudiquer, lat. claudicare)

PUNCT s. n. 1. element fundamental in geometrie, reprezentat de intersectia a doua linii. ◊ punct de incidenta = locul in care raza incidenta intalneste raza reflectata. ◊ semn mic si rotund ca o impunsatura de ac. ◊ a pune punctul pe i = a ataca esentialul intr-o problema, a spune ce era mai important. 2. loc determinat in spatiu, in care se afla sau se intampla ceva. ◊ punct medical = serviciu medical organizat cat mai aproape de locul de munca (uzina, santier etc.). ◊ loc pe un aerodrom unde sta echipa de elevi repartizati pentru zbor aceluiasi instructor. ◊ punct c******l = fiecare dintre cele patru directii principale ale orizontului, considerate in raport cu axa polilor; punct de aplicatie = locul delimitat de pe cuprinsul unui corp asupra caruia se exercita o forta. 3. loc, regiune, parte. 4. valoare a unei marimi la care se produce un fenomen specific. ◊ punct critic = stare critica; punct mort = a) moment in care o piesa a unui mecanism isi inceteaza miscarea; b) momentul cand organismul sportivului, in timpul unei competitii, din cauza suprasolicitarii, nu mai raspunde cu promptitudine cerintelor. 5. unitate numerica luata ca baza de clasificare, in special in sport, in jocuri de societate etc. 6. semn de punctuatie mic si rotund (.) care se pune la sfarsitul unui enunt pentru a marca o pauza, o abreviere sau, in matematica, dupa o cifra, insemnand efectuarea unei inmultiri etc. ◊ punct de ochire = locul din tinta in care tragatorul potriveste linia de ochire; punct tipografic = unitate de masura a lungimii folosita pentru materialul tipografic, egala cu 0,376 mm. ◊ pata mica rotunda pe un fond alb de culoare. 7. model al unei broderii, dantele, cusaturi etc. 8. parte, diviziune, fragment dintr-un intreg; capitol; paragraf. 9. chestiune, problema. ◊ punct de vedere = aspectul sub care este privita o problema, mod de gandire, parere; punct de onoare = ceea ce constituie mandria cuiva, angajeaza onoarea acestuia; a fi pe punctul de a... = a fi gata sa... 10. aspect, ipoteza, situatie; faza, treapta, perioada. ◊ a pune ceva la punct = a) a regla, a repara ceva; b) a aranja lucrurile cum trebuie; a pune pe cineva la punct = a-i da cuiva o lectie de buna cuviinta, a admonesta. (< lat. punctum, dupa fr. point)

BINE² s. n. sg. 1. Multumire, fericire, bunastare. ◊ Loc. adv. Cu bine = cu succes, in mod fericit. ◊ Expr. A i se fi urat cu binele, se spune cand cineva isi risca situatia, comitand imprudente. A da binelui cu piciorul = a nu accepta o situatie buna. A nu fi (sau a nu face) a bine = a nu fi semn bun. 2. Ceea ce este recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Loc. adv. Cu binele = cu vorbe bune, cu blandete. ◊ Expr. A vorbi (pe cineva) de bine = a lauda (pe cineva). A se lua cu binele pe langa cineva = a se purta frumos cu cineva, a-l lingusi pentru a-i castiga bunavointa. A lua pe cineva (sau a-i lua cuiva ceva) in nume de bine = a se arata binevoitor si multumit de cineva. ◊ Compus: om-de-bine = om care face fapte bune, care se preocupa de multumirea celorlalti. 3. (Concr.) Fapta buna. ◊ Expr. Fa bine si... (sau de...) = fii bun si... (sau de...). (Reg.) A face (cuiva) bine cu ceva = a imprumuta (pe cineva) cu ceva. ♦ Folos, avantaj. ◊ Expr. A-i face (cuiva) bine = a ajuta (pe cineva). Sa-ti fie de bine! = a) (urare adresata celui care termina de mancat sau de baut) sa-ti priasca!; b) (ir.) nu ai decat sa suporti toate consecintele (faptelor tale)! 4. (In expr.) De-a binele(a) = bine de tot; asa cum trebuie. De bine, de rau = dupa posibilitati, mai mult sau mai putin; cumva. [Forma gramaticala: (in expr.) binele(a)] – Lat. bene.

CARTE, carti, s. f. I. 1. Scriere tiparita si legata sau brosata in volum. ◊ Carte albastra (sau alba, neagra etc.) = publicatie oficiala a unui guvern, continand documente justificative privitoare la o problema politica. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca din carte = a vorbi ca un om invatat; a face caz de eruditia sa, a fi pedant. ♦ Diviziune mai mare decat un capitol a unei scrieri de proportii mari. 2. Fig. Cunostinte de scriere si citire; invatatura, stiinta, cultura. ◊ Expr. A se pune pe carte = a se apuca serios de invatat. Cum scrie la carte = asa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoana care citeste, studiaza mult; carturar. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atesta sau confera unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. Carte de munca. 2. Bucata de carton, cu insemnari scrise sau tiparite, careia i se dau diferite intrebuintari: serveste pentru corespondenta (carte postala), ca permis de intrare la un concert, la o biblioteca (carte de intrare), contine numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizita) etc. ♦ Fiecare dintre cele 52 sau 32 de bucati de carton, diferentiate dupa culorile, semnele si figurile insemnate pe ele si intrebuintate la jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cartile pe fata = a-si da pe fata gandurile, a-si arata planurile. A(-si) juca ultima carte = a face o ultima incercare pentru atingerea unui scop. A da in carti = a pretinde ca face prevestiri cu ajutorul cartilor de joc. III. (Inv. si pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovada. Ai carte, ai parte (= daca ai studii, poti ajunge departe). ♦ Carte de judecata = hotarare, sentinta judecatoreasca. – Lat. charta.

PARCERE SUBIECTIS ET DEBELLARE SUPERBOS (lat.) sa cruti pe cei supusi si sa-i zdrobesti pe ce-i trufasi – Vergiliu, „Eneida”, VI, 853. Anchise, tatal lui Enea, il povatuieste cum trebuie sa se poarte un conducator.

NELUME s. f. (in loc. adj. si adv.) Ca nelumea = (care este) cum nu trebuie, cum nu se cade. – Ne- + lume.

TREBUI, pers. 3 trebuie, vb. IV. 1. Intranz. A avea nevoie (de ceva); a fi nevoie (de ceva). ◊ Loc. adv. cum trebuie = asa cum se cuvine, cum se cade; bine. ◊ Expr. Asa-ti trebuie! = asa ti se cuvine, asa meriti. Atata i-a trebuit (ca sa...) = asta a asteptat (ca sa...) 2. Tranz. unipers. si impers. Este necesar sa..., este obligatoriu sa..., se cere (neaparat) sa... 3. Tranz. unipers. si impers. A fi probabil sau posibil, a se putea presupune. [Prez. ind. pers. 1 sg.: (rar) trebui si trebuiesc] – Din sl. trebovati.

A TREBUI pers. 3 trebuie intranz. 1) (despre persoane, lucruri) A avea ca necesitate; a-i fi necesar. 2) A constitui o necesitate. ◊ cum trebuie cum se cuvine; cum se cade; bine. 3) A fi dator; a avea obligatia. Trebuie sa plec. 4) A fi posibil. Trebuie sa fie coapta poama. /<sl. trebovati

MISTER s.n. 1. Ritual religios secret in Grecia si Roma antica, la care participau numai cei initiati. ♦ Taina; secret. 2. Doctrina religioasa care nu era impartasita decat unui numar restrans de initiati. ♦ Dogma religioasa crestina care trebuie primita asa cum este data si care se crede a fi inaccesibila ratiunii omenesti. 3. (In evul mediu in tarile catolice) Drama religioasa cu subiect biblic si hagiografic. [Cf. fr. mystere, lat. mysterium – lucru ascuns].

MISTER¹ s. n. 1. (pl.) ritual religios secret in Grecia si Roma antica, la care participau numai cei initiati. 2. doctrina religioasa care nu era impartasita decat unui numar restrans de initiati. ◊ dogma religioasa crestina care trebuie primita asa cum este si care se crede a fi inaccesibila ratiunii. 3. lucrare dramatica medievala cu subiect biblic si hagiografic. 4. ceea ce este necunoscut, neinteles, inca inexplicabil; taina; secret. (< fr. mystere, lat. mysterium, gr. mysterion)

URS ursi m. 1) Mamifer omnivor, de talie mare, greoi si masiv, cu blana deasa, de obicei de culoare bruna, cu botul alungit si coada scurta. ◊ ~ alb (sau polar) urs cu blana alba raspandit in regiunile arctice. A se aduna (sau a se uita) ca la ~ a se aduna multa lume sa priveasca ceva neobisnuit. De cand avea ~ul coada din timpuri foarte indepartate. ~ul nu joaca de voie, ci de nevoie constrangerea e necesara pentru acei care nu inteleg de buna voie (ca trebuie sa faca ceva). cum merge ~ul la deal incet si apasat; greoi. Mierea-~ului planta erbacee de padure, avand tulpina e****a, slab ramificata, cu frunze late, paroase si cu flori mici, rosii, violacee sau albe. 2) fig. Om greoi si matahalos. ◊ A trai ca ~ul in barlog a evita societatea; a duce un mod de viata retras. 3) reg. Bot de mamaliga cu branza in mijloc; cocolos; bulz. /<lat. ursus

raboj (-oaje), s. n. – Tablita de lemn in care se insemnau cu crestaturi partile unei socoteli. – Var. Munt. rabos. Mold., Trans. rabus. Mr. arabus, megl. rabus. Sl., cf. bg., sb., cr. rabos, sb. rabus, slov. rabusa, pol. rabuse (Cihac, II, 319; Conev 78), mag. rovas, cf. ravas. Der. din sl. rabu „sclav”, cu suf. -os (Lacea, Dacor., V, 401) nu pare probabila fiindca, dupa cum bine a vazut Cihac, trebuie sa se porneasca de la sl. rovu „crestatura”, cf. rofii.

rataci (ratacesc, ratacit), vb. – 1. A pierde; a razleti. – 2. A gresi drumul, a se abate din cale. – 3. A instraina, a aliena. – 4. A hoinari, a vagabonda. Origine indoielnica, dar probabil expresiva, cum o arata suf. -ci. trebuie sa tina de familia expresiva a lui racan, cf. ratacanie. Der. din lat. errāticus (Puscariu 1450; REW 2905; Tiktin; Candrea) sau *errāticāre (Puscariu, Dimin., 141) este neconvingatoare. – Der. rataceala, s. f. (pierdere a drumului); ratacitor, adj. (hoinar, pribeag).

sperla (-le), s. f. – Funingine, negreala, spuza. – Var. sperla. Origine incerta. Daca acest cuvint este expresiv, cum pare sa indice suf., trebuie pornit de la ideea de „producere de scintei”, cf. sfirii, pirii (se numeste sperla spuza care acopera focul cu mult fum). Legatura cu sl. para „fum”, mag. pernje „cenusa fierbinte” (Cihac, II, 243) este dubioasa. – Der. sperli (var. sparli), vb. (a fugi, a o intinde; a fura), se leaga mai putin de sensul actual al lui sperla, decit de radacina lui expresiva (dupa Conev 61, din bg. sparljam, care pare sa provina din rom.).

ATATA² pron. nehot. 1. (Inlocuieste un nume sau o propozitie exprimand o masura, o cantitate etc.) cum dai maslinele...? – Atata ! (DELAVRANCEA). ◊ Expr. Atata-ti trebuie! = ai s-o patesti! va fi vai si amar de tine! Atata mi-a (sau ti-a etc.) trebuit = asta asteptam (sau asteptai etc.), nu am (sau nu ai etc.) mai putut rabda. Nici atata = si mai putin. Atata(-i) tot sau atata si nimic mai mult = asta e ! cu asta am incheiat ! sa nu astepti mai mult ! Cat... atata sau atat cat = acelasi grad, numar, pret etc. 2. Acest singur lucru, numai acesta. [Var.: atat pron. nehot.] – Lat. eccum-tantum.

NESTORIANISM (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Nestorie) s. n. Doctrina religioasa opusa arianismului, fundata de Nestorie si condamnata ca erezie de sinodul din Efes (431); sustinea ca in Iisus Hristos trebuie sa distingem doua persoane, doua individualitati, asa cum se disting doua naturi – umana si divina – opuse una celeilalte. Persecutati, adeptii lui Nestorie s-au refugiat in Persia si de acolo mai departe, pana in Imp. Chinez; astazi se mai afla in Iran, Irak si Siria.

NESTORIAN, -A, nestorieni, -e, adj., s.m. 1. Adj. Care apartine nestorienilor (2). 2. S.m. Membru al unei secte religioase care sustinea ca trebuie sa se distinga in Isus Christos doua persoane, asa cum se disting doua naturi (umana si divina); doctrina condamnata de biserica crestina bizantina in 431, fapt care a dus imediat la separarea nestorienilor de aceasta din urma, concentrandu-se in Persia si supravietuind pana in prezent indeosebi in Asia Mica. (cf. fr. nestorien, engl. nestorian < Nestorius (n.pr.) = patriarh al Constantinopolului din 428 pana in 431, cand a fost acuzat de erezie la sinodul din Efes, a propovaduit doctrina dupa care natura umana si cea divina a lui Isus sunt una si aceeasi ca actiune, dar diferite ca persoana, doctrina care s-a raspandit ulterior in Asia) [si MW]

calce (calce), s. f. – Galbenele (Caltha palustris). Probabil din lat. caltha, cuvint care apare la Plaut, si care inseamna „planta cu flori galbene”, cum sint intr-adevar galbenelele. Pentru a explica fonetismul, ar trebui plecat de la un der. *calthea › *calte (pentru te › ce, cf. arici). In general se admite ca acest cuvint calce reprezinta lat. calx, acuz. calcem (Candrea, Rom., XXXI, 273; Puscariu 256; REW 1534; Candrea-Dens., 215; DAR); insa semantismul este mai putin clar.

cum GRANO SALIS loc. adv. (mod de a sugera ca cele spuse trebuie luate oarecum in gluma) cu un graunte de sare, cu umor. (< lat. cum grano salis)

guit interj. – Imita strigatul porcului. Creatie expresiva, cf. covit. – Der. guita, vb. (despre porci, a scoate strigate), cf. bg. gucam (dupa Conev 57, din bg. kvici); guitatura, s. f. (guitat). Dupa cum g(r)unguni, gurlui, gunguri inseamna totodata „a guita” si „a ginguri”, aceasta radacina expresiva trebuie sa reuneasca ambele sensuri, cf. gut, s. m. (porumbel).

pedestru (pedestra), adj. – 1. Care merge pe jos. – 2. (Trans. de S. si V.) Schilod, invalid. – Mr. pedestru. Probabil direct din lat. pedestrem (Puscariu 1295; Meyer, Alb. St., IV, 95; Candrea). In general e considerat un imprumut tirziu (Tiktin; REW 6346) pentru ca l-a conservat pe d si pentru ca nu a diftongat f., *pedeastra (nu cunoastem f. de la sensul 2). In ciuda acestor dificultati, prezenta in mr., sensul popular din Trans. si expresiile cum ar fi carare de om pedestru (Doc. Munt. 1650), exclud ideea unui imprumut tirziu, care ar fi trebuit sa pastreze nuanta militara. Der. pedestri, vb. (a cere sa descalece; refl., a descaleca); pedestras, s. m. (drumet, persoana care merge pe jos; soldat de infanterie); pedestrime, s. f. (infanterie).

cotruta (cotrute), s. f. – 1. Vatra, partea din fata a cuptorului sau a sobei. – 2. Aparatoare la horn. – 3. Lant pentru ceaun. – 4. Cotet pentru pisica, pentru ciini sau gaini. – Var. cotret, catret. Sl. (slov. kotrec), cf. ceh. katrc „coliba”; mag. katroc, katrocz, kotroc (Cihac, II, 77; Lacea, Dacor., III, 741). DAR considera ca sensul 4 reprezinta un cuvint diferit, si il deriva pe cel anterior din bg. kotor „groapa”, fiind insa putin probabil sa fie asa. Pentru a explica semantismul, trebuie sa avem in vedere vechiul obicei popular de a face o nisa sub vatra pentru animalele mici, cum sint pisicile, cateii, puii, pentru a folosi astfel caldura sobei. Cf. cotet, ca si legatura semantica a lui cotar, cu cotirlau.

cum GRANO SALIS (lat.) cu un graunte de sare – Pliniu cel Batran, „Naturalis historia”, XXIII, 8. Mod de a sugera ca cele spuse trebuie luate, intr-o oarecare masura, in gluma.

stropoli (-lesc, -it), vb. – A se ocupa cu ceva, a roboti. – Var. stroboli. Creatie expresiva, dupa cum o indica suf. -li; legatura cu bg. tropolja „a tropai” (Candrea) nu este convingatoare. – Der. stropoleala, s. f. (roboteala prin jurul casei). Aceleiasi radacini trebuie sa-i apartina stropsi (var. Trans. strocsi), vb. (a calca, in picioare, a turti, a stilci; a pisa, a deforma; a strica, a distruge; refl., a certa, a dojeni), fara indoiala in loc de *troposi (dupa Cihac, II, 422 si Candrea, din sl. sutrasiti „a calca in picioare”, bg. strosvam „a marunti”); stropsala (var. stropsitura), s. f. (strivire; cearta).

TEXTURA s. f. 1. aspectul unei tesaturi, determinat de finetea si legatura firelor. 2. structura unei roci, a unui aliaj, a unui material solid. 3. felul cum sunt dispuse fibrele unei parti a corpului. 4. mod de dispunere a componentelor unei lucrari muzicale sau literare. 5. imprimat de dimensiuni mici, sub forma de fasie, care se lipeste intr-o lucrare tiparita peste pasajele care trebuie rectificate. (< fr. texture, lat. textura)

cuta (cute), s. f. – 1. Pliu, indoitura. – 2. Zbircitura, incretitura, rid. – 3. Punga sub ochi. – 4. (Rar) Felie, bucata taiata. Origine incerta. Pare a fi vorba de lat. cutem „piele” (Puscariu, Conv. lit., XXXIX, 61-3; Puscariu 469; Lausberg 42; cf. parerea contrara la Domaschke 88), cf. sard. kude, sicil. kuti, piem. ku. Semantismul este dificil; poate trebuie explicat prin contaminarea cu gr. ϰότις „crestatura, incizie”. Cealalta explicatie, bazata pe bg. skut „margine, tiv” (Skok 67) nu este mai convingatoare. DAR propune bg. kutta, pe care nu il cunoastem, si care ar putea proveni din rom., daca este cuvint atit de rar cum pare. – Der. cuta, vb. (a indoi, a face cute).

birzoi (-oaie), adj. – Ridicat, imbirligat; se spune exclusiv despre coada unor animale, cum sint ciinele, capra, calul etc. Sl. burzu „rapid” (› sb. brz, bg. braz; cf. Berneker 108), in parte contaminat de mag. borzolni (› rom. burzului). In afara de influenta acestui ultim cuvint, schimbarea semantica a lui birzoi se explica printr-o confuzie intre cauza si efect, caci animalele care alearga o fac de obicei cu coada ridicata. Der. birzeica, s. f. (sanie); birzoi, vb. (a-si pierde cumpatul, a-si iesi din fire; a se zbirli, a se speria); birzoiat, adj. (zbirlit; prost dispus); imborzoia, vb. (Trans., a se increti). Presupunem ca trebuie sa se adauge aceleiasi familii cuvintul birzoc, s. m. (cinepa ce ramine fara a creste), care trebuie probabil inteles „planta ce creste rapid”, adica „(planta) prematura, care nu ajunge la maturitate”.