LEGE, legi, s. f. I. Categorie filozofica ce exprima raporturi esentiale, necesare, generale, relativ stabile si repetabile intre laturile interne ale aceluiasi obiect sau fenomen, intre obiecte sau fenomene diferite sau intre stadiile succesive ale unui anumit proces. ♦ Modificare cu caracter regulat care intervine intr-un fenomen, intr-un proces etc., exprimand esenta lui. II. 1. Norma cu caracter obligatoriu, stabilita si aparata de puterea de stat. ◊ Lege nescrisa = traditie, obicei al pamantului. Omul legii = a) reprezentant al autoritatii de stat; b) persoana care respecta cu strictete prevederile legale. Om de lege = jurist, avocat. ◊ Loc. adj. Fara (de) lege = pacatos; misel. ◊ Loc. adv. Dupa lege = just, legal. In lege = de-a binelea, cu totul; strasnic. ◊ Expr. Vorba (sau cuvantul cuiva) e lege = vorba lui se respecta cu strictete. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neaparat asa. In numele legii, formula intrebuintata atunci cand se invoca autoritatea legala. In baza legii = in conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecata. 3. Legalitate, constitutionalitate. III. Religie, credinta. ◊ Expr. Pe legea mea! = zau! pe constiinta mea! ♦ Datina, obicei. ◊ Expr. In legea cuiva = in felul cuiva, cum se pricepe cineva. – Din lat. lex, legis.

PRECUM conj., adv. I. Conj. 1. (Introduce propozitii circumstantiale de mod) Cum, asa cum, dupa cum. Sper ca se va face precum doresc. ◊ Loc. adj. si adv. Precum se cade = cum se cuvine, cum trebuie (sa fie). 2. (Introduce propozitii comparative) Tot astfel cum, ca si. M-a ajutat precum il ajutasem si eu. 3. (Urmat de conj. „si”, stabileste un raport copulativ in cadrul aceleiasi propozitii) Ca (si), cat (si); cum (si). Si-a destainuit bucuriile, precum si necazurile. 4. (Introduce propozitii, adesea incidente, care cuprind o afirmatie, o observatie etc. sigura, categorica, cu caracter de concluzie) Dupa cum, asa cum. ◊ Expr. (Exclamativ si fam.) Precum vezi = asa-i, asta-i (situatia). Precum urmeaza, formula prin care este anuntata o enumerare, o completare, o lamurire (a unei expuneri, a unei explicatii, a unei relatari). 5. (Pop.; urmat de conj. „ca sa”, introduce propozitii finale) Pentru (ca sa...). ◊ (Urmat de conj. „ca”, introduce propozitii completive directe) A sustinut precum ca toate sunt adevarate. II. Adv. Ca de exemplu, ca de pilda. – Pre² + cum.

SEDEA, sed, vb. II. Intranz. 1. A se afla asezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A sedea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerabdator si ingrijorat; a fi grabit sa plece. A sedea pe comoara = a fi foarte bogat si zgarcit. 2. A lua loc, a se aseza. ♦ A se opri din mers asezandu-se; a poposi. ♦ (De obicei la imperativ sau in constructii negative) A avea astampar, a fi linistit. Sezi locului ! 3. A sta, a se gasi, a ramane catva timp intr-un anumit loc, intr-o anumita situatie sau pozitie; a nu se misca din locul sau din pozitia ocupata. ◊ Expr. A sedea la masa = a lua masa, a manca. A(-i) sedea cuiva ceva la inima = a fi preocupat, stapanit de ceva, a dori ceva foarte mult. A sedea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezenta sa sau cu prea multe insistente. A sedea cu mainile in san (sau incrucisate, la brau, cu bratele incrucisate etc) = a nu face, a nu intreprinde nimic. A sedea stramb si a judeca (sau a vorbi, a grai) drept = a discuta cu franchete; a recunoaste adevarul. 4. A petrece catva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a ramane, a zabovi (intr-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla asezat sau depozitat intr-un loc. 5. A avea locuinta, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (In expr.) A(-i) sedea (cuiva) bine (sau rau, frumos, mandru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi asa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla intr-o anumita situatie (in raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nici o ocupatie. Sade toata ziua. – Lat. sedere.

TREBUI, pers. 3 trebuie, vb. IV. 1. Intranz. A avea nevoie (de ceva); a fi nevoie (de ceva). ◊ Loc. adv. Cum trebuie = asa cum se cuvine, cum se cade; bine. ◊ Expr. Asa-ti trebuie! = asa ti se cuvine, asa meriti. Atata i-a trebuit (ca sa...) = asta a asteptat (ca sa...) 2. Tranz. unipers. si impers. Este necesar sa..., este obligatoriu sa..., se cere (neaparat) sa... 3. Tranz. unipers. si impers. A fi probabil sau posibil, a se putea presupune. [Prez. ind. pers. 1 sg.: (rar) trebui si trebuiesc] – Din sl. trebovati.

CUMSECADE adj. invar. (Adesea adverbial) 1. (Despre oameni) Cu purtari bune; de treaba, onest, cinstit. 2. Care este asa cum se cuvine, cum se cere, cum trebuie; potrivit, bun. – Cum + se + cade.

A TREBUI pers. 3 trebuie intranz. 1) (despre persoane, lucruri) A avea ca necesitate; a-i fi necesar. 2) A constitui o necesitate. ◊ Cum trebuie cum se cuvine; cum se cade; bine. 3) A fi dator; a avea obligatia. Trebuie sa plec. 4) A fi posibil. Trebuie sa fie coapta poama. /<sl. trebovati

GASI, gasesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din intamplare sau cautand anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-si gasi beleaua = a se afla intr-o situatie neplacuta, a avea necazuri. (Intranz.) Ti-ai gasit! = as! de unde! nici gand! A-si gasi (sau, refl., a se gasi) sa... = a-i veni (pe neasteptate si intr-un moment nepotrivit) sa..., a se apuca sa... (Reg.) A (-i) gasi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-si gasi mormantul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. si refl. A intalni pe cineva sau a se intalni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-si gasi omul (sau nasul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poti insela sau birui, care te obliga sa te comporti cum se cuvine. Sa te gasesc sanatos! formula de salut la despartire. ♦ A descoperi o noua metoda, un nou preparat, un nou aparat etc. (in urma unor cercetari si studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferinte fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neasteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a gasit (de...)? = (exprima reprosul) ce ai? ce ti s-a intamplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla intr-o anumita situatie, imprejurare etc.; a se prezenta intr-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de parere ca...; a socoti, a crede ca... – Cf. sl. gasiti „a stinge”.

OM, oameni, s. m. 1. Fiinta superioara, sociala, care se caracterizeaza prin gandire, inteligenta si limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin pozitia verticala a corpului si structura piciorului adaptata la aceasta, mainile libere si apte de a efectua miscari fine si creierul deosebit de dezvoltat. ◊ Loc. adv. Din om in om = de la unul la altul. Ca de la om la om = in mod sincer, deschis, prieteneste. ◊ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toti) oamenii = om obisnuit, care nu se deosebeste prin nimic esential de altii. Ca omul = cum se intampla sau s-ar putea intampla oricui. Ca oamenii = cu manifestari obisnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = raspuns pe care il da o persoana care bate la usa pentru a-l asigura pe stapanul casei ca vine cu intentii bune. ♦ Persoana integra, care intruneste calitati morale deosebite, care se remarca prin cinste si corectitudine. ◊ Expr. (A fi) un om (o data) si jumatate = (a fi) persoana de incredere inzestrata cu insusiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltandu-i insusirile umane caracteristice; a asigura invatatura cuiva calificandu-l intr-o profesiune; b) a da, a oferi (cuiva) o situatie materiala sau sociala buna. A se face om = a) a se instari, a se capatui, a se imbogati; b) a se indrepta. 2. (Cu determinari care indica un raport de dependenta) Persoana care se afla in slujba cuiva; persoana de incredere. ◊ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treaba. (A fi) omul (sau om al) d******i = (a fi) om rau, viclean. 3. Persoana de vaza, de seama. ♦ Persoana matura. 4. Barbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tau” etc.) Sot. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresam unei persoane (de s*x masculin). 5. (La sg.) Persoana oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelatiei boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. h**o.

FRUMOS, -OASA, frumosi, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre fiinte si parti ale lor, despre lucruri din natura, obiecte, opere de arta etc.) Care place pentru armonia liniilor, miscarilor, culorilor etc.; care are valoare estetica; estetic. ◊ Arte frumoase = pictura, sculptura, gravura (in trecut si arhitectura, poezie, muzica, dans) ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezeste admiratia din punct de vedere moral. ◊ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al starii atmosferice). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. In mod placut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; asa cum se cuvine. ◊ Expr. A sta (sau a sedea) frumos = (despre obiecte de imbracaminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtari) a fi asa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre caini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi laudabil. III. S. n. Categorie fundamentala a esteticii prin care se reflecta insusirea omului de a simti emotie in fata operelor de arta, a fenomenelor si a obiectelor naturii etc. si care are ca izvor obiectiv dispozitia simetrica a partilor obiectelor, imbinarea specifica a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus.

STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni si animale) A se opri din mers, a ramane pe loc; a se intrerupe dintr-o actiune, dintr-o miscare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din functionare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai ca trag, formula prin care cineva este somat sa ramana pe loc, sa nu se apropie (altfel riscand sa fie impuscat). A sta tintuit (sau nemiscat) (pe loc) = a nu face nici o miscare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi intruna, a nu mai tacea. ♦ (La imperativ, avand si valoare de interj.) Opreste! asteapta! ◊ Expr. Stai sa-ti spun (sau sa vezi) = lasa-ma sa-ti spun, ai rabdare, asteapta. Stai putin (sau un pic, cu binisorul etc.) = ai (putina) rabdare, nu te grabi. ♦ (Despre ploaie, vant) A conteni, a inceta, a se opri. 2. A ramane nemiscat intr-un loc, a nu pleca, a nu se indeparta de undeva; (despre vehicule) a stationa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga incoace si incolo, a nu avea astampar. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binisor! = sezi linistit! astampara-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) astepti? ce (mai) doresti? Sta ce sta si... = asteapta cat asteapta si... A sta la (sau pe) locul sau = a) a nu pleca, a nu-si parasi locul; b) a pastra masura, a fi modest, rezervat. 3. A ramane intr-un serviciu, intr-o slujba, intr-o ocupatie. 4. A ramane, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a intarzia, a zabovi. II. 1. A se afla, a se gasi, a fi intr-un anumit loc. ◊ Expr. A sta inaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) inainte (sau in fata) = a) a se gasi la mica distanta in fata cuiva, privindu-l, vorbindu-i, asteptand porunci; b) a se impotrivi, a infrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva in cale (sau in drum) ori a sta in calea (sau in drumul) cuiva = a) a iesi inaintea cuiva (impiedicandu-l sa inainteze); b) a impiedica pe cineva sa faca ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de fata = a asista. A sta in fata cuiva = (despre sarcini, greutati etc.) a trebui, a urma sa fie realizat, rezolvat de cineva. A sta in umbra = a) a pandi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanta de...; b) a nu interveni, a se tine in rezerva. A-i sta (cuiva) in coaste (ori in coasta) sau ca un ghimpe in coaste (sau in inima, in ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanenta amenintare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la indemana cuiva, in imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limba, se zice cand cineva este gata sa spuna un lucru pe care n-ar trebui sa-l spuna sau cand nu gaseste termenul cautat si are totusi impresia ca e pe punctul de a si-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inima = (despre ganduri, preocupari) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grija, neliniste. A sta (piatra) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a impovara, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau talpile) = a fi decapitat. 2. A trai, a vietui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Inv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua sa fie; a dainui, a se mentine. III. 1. A avea o anumita pozitie sau atitudine, a se tine, a se aseza sau a fi asezat intr-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta gramada (sau roi) = a se ingramadi, a se inghesui, a se imbulzi. ◊ Expr. A sta piatra (sau teapan, infipt in pamant) = a se tine drept si nemiscat. A sta cu mainile in san (sau incrucisate, la brau, cu bratele incrucisate) = a) a sta in inactivitate; b) a nu lua nici o masura, a nu intreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dintii la stele = a rabda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta in pat = a zacea (de boala). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi nelinistit, agitat, nerabdator. Stai jos! formula prin care cineva este invitat sa ia loc. A sta la masa = a lua masa, a manca. A sta ca o gaina (sau curca) plouata = a arata necajit, fara vlaga, fara chef. A sta in picioare = a nu se da batut, a rezista. ♦ Fig. (Inv.) A se tine tare pe pozitie, a nu da inapoi. ◊ Loc. vb. A sta impotriva (sau impotriva cuiva) sau a-i sta cuiva impotriva = a se impotrivi cuiva, a infrunta pe cineva. A sta pavaza = a apara pe cineva sau ceva. 2. A se indeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grija de... ◊ Expr. A sta (de cineva) sa... = a nu lasa (pe cineva) in pace pana ce nu..., a-i bate (cuiva) capul sa... 3. A fi fixat, prins in ceva sau de ceva, a atarna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) in cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) in minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) in firea (cuiva) = a tine de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) in putinta = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Inv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafata unui lichid. IV. 1. (In expr.) A-i sta cuiva bine (sau rau) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi asa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rau). 2. (Despre situatii, treburi etc.) A fi intr-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rau), a se desfasura. V. (In locutiuni verbale sau in legatura cu alt verb, da acestora un aspect de durata) Stau si-mi aduc aminte. ◊ Expr. si loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorba (sau la taifas, taclale, povesti etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfatui cu cineva; a sta de vorba cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe ganduri = a fi absorbit de ganduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe ganduri = a sovai, a ezita. A sta la indoiala (sau in cumpana) = a) a ezita inainte de a lua o hotarare, a sovai; b) a se indoi de ceva. A sta de paza (sau de straja) sau a sta straja = a pazi. A sta la (sau de) panda = a pandi. A sta la tocmeala = a se tocmi, a se targui. VI. (Urmat de o propozitie secundara construita cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata sa... Sta sa inceapa ploaia. [Prez. ind. pers. 3 sta, imperf. stateam (reg. steteam) si stam, perf. s. statui (reg. stetei)] – Lat. stare.

LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, portiune determinata in spatiu. ◊ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se afla cineva, stand nemiscat, fara a se deplasa. In (sau pe) loc = a) pe aceeasi bucata de pamant, acolo unde se afla cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, intr-o clipa. ◊ Expr. Pe loc repaus = comanda militara indicand iesirea din pozitia de nemiscare a soldatului si adoptarea unei pozitii mai libere. A-i sta cuiva mintea in loc, se spune cand cineva se afla in fata unui lucru de neinteles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai inainte, unde statea de obicei. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = a i se potoli (cuiva) emotia, a se linisti; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lectie de buna-cuviinta, a arata cuiva ce se cuvine si ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau miscarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispozitii (sau asupra unei miscari gresite). La un loc = impreuna, laolalta. Pana intr-un (sau la un) loc = pana la un punct sau pana la un moment; intr-o masura oarecare. In (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc in loc (sau dintr-un loc intr-altul) = a) de colo pana colo, incoace si incolo; b) din distanta in distanta, ici si colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici si colo, pe alocuri. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-si (mai) afla (sau gasi) locul sau a nu-l (mai) tine (sau incapea) pe cineva locul = a nu mai avea astampar sau odihna; a fi nerabdator, nelinistit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se tine, a ramane, a incremeni) tintuit locului (sau pe loc, in loc) = a sta neclintit, fara sa se miste. A sta la un loc = a sta linistit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce in alta parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fata locului = (a se deplasa) acolo unde s-a intamplat ceva (pentru a face cercetari). O palma de loc = o distanta mica. ♦ (Pop.) Bucata de pamant (cultivabil). ◊ Loc de casa = teren destinat pentru constructie. Loc de veci = teren intr-un cimitir aflat in proprietatea cuiva si destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; tinut; p. ext. tara. ♦ Asezare omeneasca, localitate; regiunea, tara, localitatea in care s-a nascut cineva. ◊ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se afla cineva. 2. Spatiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ Loc de munca (sau de productie) = parte din suprafata unei unitati economice in care un lucrator sau un grup de lucratori executa anumite operatii in vederea obtinerii productiei, folosind in acest scop utilaj si echipament tehnic corespunzator. Loc de munca = intreprindere sau institutie in care o persoana isi desfasoara activitatea in mod obisnuit. ◊ Expr. A lua loc = a se aseza. Ia loc! = sezi! A-si face loc = a-si croi un drum, a razbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) asa cum se cuvine. 3. Pasaj intr-o scrisoare; publicatie in care a aparut un anumit lucru. II. 1. Slujba, post²; functie. 2. Situatie sociala a cuiva; p. gener. situatie. ◊ Loc comun v. comun. ◊ Expr. (A se pune) in locul cuiva = (a se inchipui) in situatia cuiva (pentru a-l putea intelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se intampla, a se produce. Din capul locului = de la inceput. IV. (In expr.) In loc de... sau in locul..., se spune pentru a arata o inlocuire, o substituire. In loc sa... (sau de a...), se spune pentru a arata raportul de opozitie dintre doua idei, doua actiuni etc. – Lat. locus.

LUME, lumi, s. f. I. 1. Totalitate a celor existente in realitate; univers, cosmos. ◊ Expr. De cand (e sau cu) lumea (si pamantul) = de (sau din) totdeauna; vreodata; Cat (e) lumea (si pamantul) = vesnic; (in constructii negative) niciodata, nicaieri. (Reg.) Pana-i lumea = vesnic; (in constructii negative) niciodata. Nici pentru toata lumea sau pentru nimic in lume = cu nici un pret, cu nici un chip. Ca (doar) nu piere lumea, se spune atunci cand vrei sa convingi pe cineva ca un anumit lucru nu e prea greu de facut sau ca nu cere un sacrificiu sau o graba prea mare. Parca toata lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri ceresti format din Pamant si astrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. 3. Globul pamantesc (cu intreaga lui viata animala si vegetala), pamantul locuit de om. ◊ Lumea veche = pamantul cunoscut inainte de descoperirea Americii (Asia, Europa si Africa). Lumea noua = cele doua Americi si Oceania. Lumea tacerii = universul adancurilor marine si oceanice. ◊ Expr. In (sau prin) toata lumea (sau lumea toata) = pretutindeni, peste tot. In (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) in lume (sau in toata lumea, in lumea larga) = a pleca departe, fara sa se stie unde. A da cuiva drumul in lume = a da cuiva libertatea sa plece. A(-si) lua lumea in cap = a pleca (departe) parasind totul (mai ales din cauza unor suparari mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a calatori mult si in locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (si de-a latul) = a cutreiera toata lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dusii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adanc. 4. (Inv. si reg.) Lumina. Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A iesi la lume = a ajunge la lumina, la loc deschis, la larg. II. 1. Populatia globului pamantesc, omenirea intreaga; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viata etc. si care prezinta trasaturi specifice. Lumea artistilor. 3. Oameni, multime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoana care are experienta vietii in societate, care cunoaste uzantele; persoana dornica de petreceri, exuberanta, vesela. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) in rand cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalti; (a fi) cu rost, asezat, cu o viata chibzuita. Lume(a) de pe lume sau lumea toata, o lume (toata, intreaga) = multime nenumarata, foarte multi oameni. A purta lumea pe degete = a insela oamenii; a-si bate joc de ei, a fi smecher, abil. A iesi (sau a scoate capul) in lume = a aparea in societate, a lua contact cu oameni si situatii noi, a incepe sa frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de rasul lumii = a ajunge (sau a fi) intr-o situatie degradanta; a se face de ras. III. 1. Mediu in care se desfasoara existenta umana; viata, existenta. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naste. A se duce (fiecare) in lumea lui = a-si vedea (fiecare) de treburile sale. Nu stie pe ce lume e (sau se afla) = nu stie nimic din ce se intampla; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea draga = a-i placea (cuiva) sa traiasca; a-i fi foarte placut sa... Cand ti-e lumea mai draga = cand te simti mai bine; cand nici nu te gandesti, cand nici nu te astepti. Zi-i lume si te mantuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viata laica; viata vesela, libera. ◊ Loc. adj. De lume = care se refera la viata de placeri, la dragoste. 2. (In sintagmele) Lumea alba = (in basme) viata pamanteasca, in care traiesc oamenii. Lumea neagra = (in basme) viata subpamanteana, in care ar trai duhurile rele. Lume de apoi (sau lumea cealalta, ceea lume) = a) (in conceptiile religioase) viata de dincolo de moarte; b) (in basme) regiune imaginata dincolo de acest pamant, celalalt taram. – Lat. lumen.

OMENESTE adv. 1. Din punct de vedere omenesc, in mod omenesc; cat poate un om. 2. In conditii omenesti, ca oamenii; p. ext. cu omenie, cumsecade, cum se cuvine. – Om + suf. -este.

ORDINE, ordini, s. f. 1. Dispozitie, succesiune regulata cu caracter spatial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, insiruire, rand, randuire, oranduiala. ◊ Ordine de bataie = dispozitiv de lupta. Ordine de zi = program care cuprinde totalitatea problemelor care urmeaza sa fie discutate intr-o sedinta, intr-o adunare. ◊ Loc. adj. si adv. La ordinea zilei = de actualitate, care face valva; important. 2. Asezare a unor obiecte potrivit unor cerinte de ordin practic si estetic, randuiala; p. ext. conformitate cu o cerinta, cu o norma, cu o disciplina, cu o regula. ◊ Loc. adv. In ordine = asa cum se cuvine; in regula. ◊ Expr. A chema pe cineva la ordine = a soma pe cineva sa respecte anumite norme (de conduita) incalcate; a admonesta. 3. Principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii, lege proprie naturii. ◊ Expr. (Inv.) De ordine = de natura..., de felul..., de domeniul. 4. Organizare, oranduire sociala, politica, economica; regim; spec. stabilitate sociala, respectul institutiilor sociale stabilite. ◊ Ordine publica = ordine politica, economica si sociala dintr-un stat, care se asigura printr-un ansamblu de norme si masuri deosebite de la o oranduire sociala la alta si se traduce prin functionarea normala a aparatului de stat, mentinerea linistii cetatenilor si a respectarii drepturilor acestora. – Din lat. ordo, -inis, it. ordine.

MERTEPEA s. f. (Turcism inv.: in loc. adv.) De la mertepea = cum se cuvine, cu rost. – Din tc. mertebe „ordine, rang, grad”.

ETICHETA, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o eticheta pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva asa cum se cuvine sau cum crede ca se cuvine. – Din fr. etiqueter.

DREPTATE, (rar) dreptati, s. f. Principiu moral si juridic care cere sa se dea fiecaruia ceea ce i se cuvine si sa i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaste drepturile fiecaruia si de a acorda fiecaruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau dupa) dreptate = dupa lege, cum se cuvine, in mod just, pe drept, echitabil. Pe buna dreptate = pe drept cuvant, in mod intemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate savarsita cuiva; a recunoaste dreptul cuiva intr-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi intemeiat in ceea ce spune sau in ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaste ca ceea ce spune sau face (cineva) este intemeiat, indreptatit, just. ♦ (Pop.) Judecata. – Din dreptatate (inv. „dreptate” < drept + suf. -atate).

REGULA, reguli, s. f. 1. Norma, lege pe baza careia are loc un proces, se desfasoara o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ Mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune. ◊ Regula de trei = metoda pentru determinarea celei de a patra proportionale a trei numere date. Regula de trei simpla = regula de trei in care numerele sunt direct proportionale. Regula de trei compusa = regula de trei in care cea de a patra proportionala se refera la numere care sunt si ele deduse printr-o regula de trei. ♦ Obicei, linie de conduita, principiu conducator. 2. Randuiala, ordine; regularitate. ◊ Loc. adv. De regula = de obicei, in mod obisnuit. In (buna) regula = in ordine, asa cum se cuvine. In toata regula = dupa toate regulile, in lege. 3. (Pop.) M*********e. – Din lat. regula, it. regola (cu unele sensuri dupa fr. regle).

DEPLASAT, -A., deplasati, -te, adj. Care nu se afla la locul lui. ♦ (Despre oameni si manifestarile lor) Care nu este asa cum se cuvine in raport cu situatia, cu momentul dat; nepotrivit, nelalocul lui; necuviincios. – V. deplasa. Cf. fr. deplace.

DEPLIN, -A, deplini, -e, adj., adv. 1. Adj. Intreg, complet² (1); desavarsit, perfect. 2. Adv. De tot, in intregime, pe de-a-ntregul, complet. (Pop.) Asa cum trebuie, cum se cuvine. Face slujba deplin. – De⁴ + plin.

APRECIA vb. 1. v. evalua. 2. a calcula, a potrivi, a socoti. (A ~ ceva din ochi.) 3. a pretui, (fig.) a gusta. (A ~ un spectacol bun.) 4. a cinsti, a considera, a onora, a pretui, a respecta, a stima, (inv.) a respectarisi, a respectalui, a respectui, a socoti. (I-a ~ cum se cuvine.) 5. v. considera. 6. a aviza. (A ~ favorabil proiectul.)

CINSTE f. 1) Calitate morala si sentiment al demnitatii, dreptatii si constiinciozitatii, care servesc drept calauza in conduita omului; caracter onest; onestitate; probitate; integritate. E de o ~ ireprosabila. 2) Sentiment de inalt respect fata de o persoana; consideratie; deferenta; condescendenta. ◊ Cu ~ a) asa cum se cuvine; b) in mod constiincios. A trai cu ~ a) a trai fiind stimat; b) a trai cinstit. A da ~ea pe rusine a-si pierde reputatia; a se compromite. ~ si slava formula folosita pentru a sublinia stima deosebita de care se bucura cineva sau ceva. Pe ~ea mea!, pe cuvant de ~ formule folosite pentru a intari o afirmatie. 3) Statornicie in sentimente si in obligatii; fidelitate. 4) Stare a unei persoane v*****e; feciorie; v*********e. 5) Semn distinctiv care se acorda cuiva pentru merite recunoscute; onoare. ◊ Cu ~ cu onoare. De ~ care face cuiva onoare. In ~ea cuiva (sau a ceva) in onoarea, spre lauda cuiva sau a ceva. A avea ~ea sa... a avea fericita ocazie. A-i face cuiva ~ a face ca cineva sa fie demn de respect, de lauda. 6) pop. Totalitate a regulilor respectate in cursul unei ceremonii. A fost primit cu multa ~. 7) Ospatare a cuiva (in semn de recunostinta), mai ales, cu bauturi alcoolice. ◊ A face ~ a trata pe cineva (in semn de recunostinta) cu bautura (si cu mancare); a cinsti. 8) inv. Dar facut cuiva pentru un serviciu. ◊ In ~ in dar; drept plocon. Pe ~ (facut) constiincios; excelent; dupa toate regulile. [G.-D. cinstei] /<sl. tisti

CUVIINTA ~e f. Conduita unanim acceptata; purtare cuviincioasa. ◊ A gasi (a crede, a socoti) de ~ a crede ca este potrivit. Dupa ~ dupa cum se cuvine. Buna-~ atitudine cuviincioasa; decenta. [G.-D. cuviintei; Sil. -vi-in-] /<lat. convenientia

OM oameni m. 1) Fiinta sociala inzestrata cu ratiune si cu vorbire articulata, capabila sa-si confectioneze unelte de munca, cu ajutorul carora poate transforma realitatea in care traieste. ~ onest. ~ in varsta. ◊ Ca oamenii cum trebuie, cum se cuvine; omeneste. ~ ca toti oamenii om normal, care nu se deosebeste de altii. ~ bun (sau de omenie) om cumsecade, blajin, cinstit, ospitalier. ~ de lege jurist. ~ de stat persoana care reprezinta puterea de stat. ~ de stiinta savant. A face (pe cineva) ~ a) a da (cuiva) o educatie buna; a contribui la instruirea cuiva; b) a face (cuiva) o situatie; a aranja (pe cineva) in viata. A se face ~ a) a prinde la minte; a se cuminti; b) a deveni bogat; a imbogati; a se instari. 2) Persoana ca intruchipare a unor calitati morale si intelectuale. ◊ ~ mare a) om ilustru; personalitate marcanta; b) persoana matura. (A fi) un ~ si jumatate (a fi) inzestrat cu calitati (morale) exceptionale. A fi din oameni a-si trage originea din oameni gospodari, cumsecade. ~ de paie om fara principii de care profita cineva, pentru a-si atinge anumite scopuri; marioneta. 3) pop. Persoana de s*x masculin; barbat. 4) Persoana de s*x masculin casatorita, luata in raport cu femeia ce i-a devenit sotie; sot; barbat. 5) Persoana de incredere. ◊ A avea ~ul sau (undeva) a avea o persoana (undeva) care poate acorda un ajutor la nevoie. 6) ist. Persoana aflata intr-o slujba oficiala. ◊ ~ domnesc slujbas insarcinat cu executarea hotararilor domnitorului. 7) Constelatia boreala Hercule. [G.-D. omului] /<lat. h**o

STRAMB¹ adv. 1) (in opozitie cu drept) Cu deviere de la pozitia normala; intr-o parte. A merge ~. A creste ~. ◊ A sta (sau a sedea) ~ si a judeca drept a se comporta cum se cuvine, indiferent de conditii. A rade (sau a zambi, a surade) ~ a rade (sau a zambi, a surade) fortat. A se uita ~ a privi cu ochii rai. A calca ~ a apuca pe o cale gresita. 2) fig. In mod neadevarat, mincinos. A vorbi ~. /<lat. strambus

bine adv. – 1. Perfect, in mod sau in cantitate satisfacatoare. – 2. Asa cum se cuvine, potrivit. – 3. Da, intr-adevar, asa e (formula de aprobare). – 4. (Fam.) Elegant, ferches, aratos (cu acest sens se foloseste numai ca adj.) – 5. (S. m.) Bunastare, fericire. – 6. (S. m.) Avere, bunuri. – 7. Beneficiu (impreuna cu vb. a face). – 8. Element care intra in compunerea unui anumit numar de cuvinte, pentru a exprima ideea de „bine”: binecredincios, binevesti; in general este traducere din gr. εὐ -. – Mr. gine, megl. bini, istr. bire. Lat. bene (Puscariu 203; REW 1028; Candrea-Dens., 160; DAR), cf. it. bene, prov. ben, fr., sp. bien, port. bem. Der. binete, s. f. (formula de salut, buna ziua), de la formula de salut bine ati venit sau bine v-am gasit (pentru posibilitatea de derivare a acestui cuvint, megl. ghineata, megl. bineata, cu suf. -eata, cf. Pascu, Beitrage, 15); binisor, adv. (potrivit, asa si asa; incet, cu bagare de seama).

podobie, podobii, s.f. 1. (pop.) melodie dupa care sunt intonate diverse cantece bisericesti la unele sarbatori. 2. (inv.) infatisare, chip, aspect. 3. (inv.) insusire, calitate. 4. (inv.; in loc. adv.) „cu (pre)podobie” = dupa cum se cuvine, in mod corespunzator.

gospodar (gospodari), s. m. – 1. Domn, titlu dat domnitorilor Munteniei si Moldovei, in documentele sl., ca traducere pentru domn. – 2. Stapin. – 3. Stapinul casei, capul familiei. – 4. (Adj.) Harnic, priceput, care care stie sa se chiverniseasca, econom. – Var. (rar) hospodar. Sl. gospodari (Miklosich, Lexicon, 138; Cihac, II, 125), cf. ceh. hospodar „priceput”, rus. gospodari „gospodar”. – Der. gospod, adj. (domnesc), abreviere de la sl. gospodini, termen administrativ fara circulatie reala; gospodareasa (var. gospodarita), s. f. (stapina casei); gospodina, s. f. (femei care se ocupa de treburile casei, casnica), cf. sl. gospodynja; gospodaresc, adj. (economic, priceput; de calitate); gospodareste, adv. (serios, cum se cuvine); gospodaros, adj. (priceput); gospodari, vb. (a conduce o casa, a administra; a casatori, a deveni cap de familie; refl., a intemeia o familie); gospodarie, s. f. (menaj, activitate casnica; bunurile, averea unei case; pereche casatorita, familie); gospodin, s. m. (domn), din sl. gospodinu, inv., rar.

bine adv. (lat. bene, d. benus, bonus, bun; it. bene, pv. ben, fr. sp. bien, pg. bem). Asa cum se cuvine, frumos, conform adevarului, esteticii sau moralei: a face bine, a vorbi bine. Tare, mult, foarte: a plouat bine, e beat bine (= e beat rau). A sedea bine, a sedea linistit, a fi cuminte, a fi astimparat; a veni, a se potrivi bine pe corp: haina-i sade bine. A sta bine, a fi infloritor, a fi bogat: bine stai! Bine facut, robust, zdravan. Bine vazut, stimat, respectat. A vinde bine, a vinde cu folos. A fi bine, a-ti fi bine, a fi sanatos: acuma-s bine, dar ieri mi-a fost rau. Nu ti-i bine? Esti nebun? A face bine cu, a’mprumuta cu: fa-mi bine c’un franc! A pune bine (Munt.), a pune la o parte, a economisi, a ascunde ca sa se pastreze. Sa-ti fie de bine, sa-ti foloseasca, sa-ti priiasca (iron. ori serios): sa-ti fie de bine prinzu! Ia fa bine si pleaca de aci, ia fa bunatate (ori placere) si pleaca de aci! Exclamativ: 1) ca aprobare (= imi place, am inteles, am auzit): Dute-n’data! – Bine! 2) Ca aprobare ironica sau ca amenintare: Vrea sa zica, nu vrei? Bine sau Bine-bine! Mai bine, mai degraba, preferabil: daca e asa, ramin mai bine acasa. Mai mult: doi ani si mai bine, mai bine de doi ani. A vrea mai bine, a prefera. De-a binele, serios, cu tot dinadinsu, de tot: a adormit de-a binele. Cu binele, cu binisoru, cu blindeta, incet. Vezi bine! se’ntelege, fara’ndoiala! Ba bine ca nu! se’ntelege, nici nu poate fi altfel! De bine, de rau, cu mai multe ori mai putin folos: avea de bine, de rau, o vacuta, care i-a murit. Mult si bine V. mult. Bine zici! in adevar, ai dreptate (cp. cu curat asa!). De bine ce, arata contrastu, surpriza: lupii mi-au mincat caii de bine ce mi-i cumparasem; de bine ce l-am ajutat, m’a ocarit. S.n. fara pl. Actiune buna, frumoasa, morala: binele va fi rasplatit, mult bine a facut saracilor. Folos: ploaia a facut mult bine semanaturilor. Noroc, bucurie: du-te cu bine, vino cu bine (formula de urare unuia care pleaca). S’auzim de bine, sa fim sanatosi, ramineti sanatosi. Ramii cu bine, ramii sanatos (formule de a-ti lua adiio). A vorbi de bine, a lauda (o persoana).

ciorovaiesc si -voiesc (ma) v. refl. (sirb. cavarijati, a flecari, ruda cu rut. cvara, ciorovaiala, si poate si cu turc. cav-cav, ciripire, ung. csor-por, ciorobor, csorompolni, a vocifera. V. sfara 2). Fam. Ma cert ori discut cu glas tare: Sa ne ciorovaim pentru nimicuri? Joia viitoare mergem impreuna sa facem actele, cum se cuvine intre frati (Rebr. 2, 40). V. cicalesc, ciondanesc.

BINISOR¹ adv. (diminutiv de la bine) 1) Destul de bine; satisfacator. A se simti ~. 2) cum se cuvine; cum trebuie. ◊ Sezi ~ stai cum trebuie; fii cuminte. /bine + suf. ~isor

A SE CADEA se cade intranz. 1) (despre sarcini, bunuri materiale etc.) A apartine in mod firesc; a reveni; a se impune; a incumba; a se cuveni. 2) A fi dator (din obligatie morala); a se cuveni. ◊ cum se cade cum se cere; cum trebuie. /<lat. cadere

A SE cuveni pers. 3 se cuvine intranz. 1) (despre sarcini, bunuri materiale sau spirituale) A apartine in mod firesc; a reveni; a se impune; a incumba; a se cadea. 2) A fi dator (din obligatie morala); a se cadea. ◊ cum se cuvine cum se cere; cum trebuie. /<lat. convenire

RAU¹ adv. (in opozitie cu bine) 1) Contrar regulilor morale; asa cum nu se cuvine; aiurea. ◊ A se pune ~ cu cineva a intra in conflict cu cineva. A sta ~ a o duce greu. A-i merge (cuiva) ~ a nu avea noroc; a avea o viata grea. (E) ~ cu ~, dar mai ~ (e) fara ~ nu este tocmai bine asa cum este, dar poate fi si mai grav, daca vei pierde si ceea ce ai. A-i fi (cuiva) ~ (sau a se simti ~) a) a duce o viata grea; b) a se simti bolnav. A-i sedea (sau a-i sta) ~ a nu i se potrivi; a nu-i sta bine. A i se face (sau a-i veni cuiva) ~ a simti (pe neasteptate) o senzatie de indispozitie fizica. A se avea ~ cu cineva a fi in cearta cu cineva. A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu dusmanie. A-i parea (cuiva) ~ a regreta. 2) Foarte tare. A bate ~ pe cineva. ◊ cum e mai ~ mai prost nici nu se poate. /<lat. reus

A POTRIVI ~esc tranz. 1) A face sa se potriveasca. 2) A face sa ocupe pozitia necesara; a pune sa stea cum trebuie; a aseza; a aranja. 3) (volumul, masa, marimea) A determina cu aproximatie. 4) (instrumente muzicale) A face sa produca sunetele necesare; a acorda. 5) (ceasul) A pune sa mearga la fel cu altul. 6) (persoane) A face sa capete un aspect ingrijit; a gati, a chiti; a aranja; a dichisi. 7) (mancaruri) A gusta adaugand anumite ingrediente (pentru a da un gust bun). 8) (vorbe, glume) A rosti la timpul si la locul cuvenit. 9) A hotari (in minte), examinand toate posibilitatile; a chibzui; a cumpani. ~ cum e mai bine. /Din potriva

DORI, doresc, vb. IV. Tranz. 1.. A fi stapanit de tendinta launtrica de a face, de a avea sau de a dobandi ceva; a tine, a ravni, a nazui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit= a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lasa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intentia; a vrea. cum doresti (sau doriti etc.), formula prin care se lasa la aprecierea interlocutorului luarea unei hotarari. 2. A tine mult sa vada sau sa revada pe cineva sau ceva drag, a astepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerabdare. 3. A simti o atractie e*****a. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor.

CUVIINTA, cuviinte, s. f. Regula de buna conduita, atitudine sau purtare cuviincioasa; politete, decenta. ◊ Loc. adv. Dupa cuviinta = asa cum trebuie. ◊ Expr. A gasi (sau a crede, a socoti) de cuviinta = a gasi, a crede etc. ca e bine, potrivit. Cele de cuviinta = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [Pr.: -vi-in-] – Lat. convenientia.

2) ca conj. (lat. quia, fiind-ca). In unire cu sa al conjunctivului, arata scopu (pentru a) sau rezultatu (in cit): Maninc ca sa traiesc. Adun azi ca sa am mine [!]. Era prea mindru ca sa cerseasca (era asa de mindru in cit nu putea cersi). Cu verbele de necesitate ori deciziune, se pune ca numai cind aceste vorbe-s separate de subjunctiv: e necesar, trebuie, se cuvine, s´a hotarit ca patria sa fie aparata. Dar: patria trebuie (sa fie) aparata, hotarim sa´ncepem lupta. Tot asa: ca sa porti razboi, iti trebuie bani (urit pentru ca sa!). Cu vorbele de miscare sau de afect e mai elegant fara ca: ma duc sa vad (nu ca sa vad), doresc, vreau sa ma duc (nu ca sa ma duc). Vechi (in porunci): ca sa n´aiba = sa n´aiba. Est. Fam. Ca mai ba, de loc, nici de cum (cu conjunctivu): auzind asta, ca mai ba sa plece (n´a mai plecat).

SOCOTEALA ~eli f. 1) Totalitate a operatiilor aritmetice efectuate in vederea determinarii valorii unei marimi; calcul. ◊ A face ~ a da cuiva suma de bani care i se cuvine. A-si gresi ~elile a se insela in asteptarile sale. A iesi la ~ cu ceva (sau cu cineva) a ajunge la un oarecare rezultat; a o scoate la capat. A rade pe ~ cuiva a-si bate joc de cineva. A pune ceva la ~ a lua in seama ceva; a tine cont de ceva. A da cuiva ~ a raspunde in fata cuiva de un lucru. A cere ~ cuiva de ceva a face pe cineva sa raspunda de ceva. A tine ~ a lua in considerare. Pe ~eala cuiva pe cheltuiala cuiva. 2) rar Fel de a privi. ◊ A-si da cu ~eala a fi de parere. A-i veni cuiva la ~ a-i conveni. 3) Limita pana la care este posibil ceva; masura. ◊ Cu (sau fara) ~ a) cu (sau fara) chibzuiala; b) cu (sau fara) masura. 4) rar pop. Activitate intreprinsa in vederea unui scop. ◊ cum e ~eala? cum stau lucrurile? Care e situatia? [G.-D. socotelii] /a (se) socoti + suf. ~eala