BUNAOara adv. De exemplu, de pilda, cum ar fi, sa zicem. [Var.: bunioara adv.] – Buna + oara.

VOCODER² s. n. (Muz.) Instrument electronic de analiza-sinteza in timp real, folosit pentru generarea unor efecte sonore deosebite cum ar fi imitarea vorbirii de catre instrumente muzicale clasice. – Din engl. vocoder.

PARCA¹ adv. Se pare ca..., s-ar crede ca..., s-ar zice ca...; (in constructii negative) nu prea. Parca il cunosc. ♦ Este posibil, se pare ca da. Ma cunosti? – Parca. ♦ (Cu valoare de conjunctie) Ca si cum, ca si cand. Imi raspunde parca n-ar avea gura. ♦ Ca si cum ar fi, ca si cand ar fi. Venea parca o adiere. – Parea + ca.

PILDA, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept invatatura, drept model de urmat, drept termen de comparatie; ceea ce poate servi ca obiect de imitatie sau inspiratie in privinta formei, aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pilda = de exemplu, bunaoara, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pilda = a imita exemplul cuiva. ♦ Dovada, proba, indiciu. ♦ Pedeapsa sau masura drastica, menita sa serveasca drept avertisment si pentru altii. 2. Povestire alegorica cu un cuprins religios sau moral, productie literara cu caracter moralizator, cu o structura apropiata de fabula; parabola; p. ext. maxima, sentinta; proverb, zicala; semnificatie, talc cuprins intr-o asemenea povestire, maxima, zicala sau intr-o actiune oarecare, intr-o fapta etc. ◊ Loc. prep. (Inv. si reg.) In pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabula. – Din magh. pelda.

MIXOVIROZA, mixoviroze, s. f. (Med.) Denumire generica pentru bolile provocate de mixovirusi cum ar fi rujeola, oreionul, gripa si alte boli virale respiratorii. – Din fr. myxovirose.

NELALOCUL adj., adv. (Urmat de un adj. pos.) (Care este, se desfasoara etc.) in mod nepotrivit, altfel de cum ar fi normal. – Ne- + la + loc.

NELALOCUL adj. invar. si adverbial Care este altfel de cum ar fi normal; in mod nepotrivit. /ne- + la + loc

acel, adj. si pron. – Aceea pron. f. (cu sensul n.): de aceea. – Mr. atel, megl. telea, istr. tel(a). Formele adj. antepus: acel (f. acea), gen. acelui (f. acelei), pl. acei (f. acele), gen. acelor. Ca adj. postpus si ca pron. capata un -a enclitic; ca rezultat al acestei adaugiri, se modifica structura fonetica a f. sing. aceia (‹ aceaia ‹ aceaa), care se scrie si aceea. Prezenta lui -a in cazurile prevazute nu s-a respectat strict in limba populara si in poezie. < Lat. ecce ille, devenit *ecce illum sau *eccum illum (Diez, I, 337); Puscariu, 9; Candrea-Dens., 532; REW 4266; DAR; Sanfeld, Syntaxe, 159-164); cf. it. quello, v. prov., sp. aquel, v. fr. cil, port. aquello. Explicarea lui -a paragogic prezinta incertitudini. Puscariu, 9 si DAR cred ca este rezultatul lui *eccum illum illac (cf. fr. celui-la, friul. kel-la). Aceasta ipoteza este imposibila, deoarece confunda un tratament presupus a fi romanic cu un fenomen tirziu din fr., si pentru ca pleaca de la o pronuntare primitiva *acela, greu de admis (daca s-ar admite, ar fi trebuit sa se pastreze, sau sa se reduca la pronuntarea grava, caz in care -a aton trebuia sa devina -a). T. Papahagi, din Morfologia limbii romane, 1937, 19, o explica prin fonetica sintactica. Pare mai curind o propagare a art. f. -a, care in limba veche se aplica si adj. si s. (padurea verdea, azi padurea verde; cf. trasaturi ale acestei concordante absolute in padurii verzi, care reproduce un mai vechi padurii verzii, si forme invechite cum ar fi tuturor oamenilor, fata de oamenilor buni). Reiese de aici ca femeia aceia, datorita nuantei sale dublu demonstrative, si-a conservat dubla articulare, ca alte ori femeia carea, cf. omul carele. Se intelege mai putin extinderea de la f. la m. si la cazurile oblice; dar numai daca se concepe ca art., se explica faptul ca, fiind aton, -a nu a devenit -a. Der. acelasi (f. aceiasi), adj. si pron., unde -si reprezinta lat. sic „astfel”, cf. cinesi, caresi, acestasi; in spiritul acestei comparatii, cf. expresiile regionale si mai curind infantile iciasa (‹ aici asa), coleasa (‹ colea asa); acelalalt (var. acel(l)alt), adj. si pron. Cf. cel.

barza (berze), s. f. – Pasare calatoare, cocostirc. – Var. (Olt.) bardas, bardos. Cuvint obscur, provenind probabil din lat. *gardea, in loc de ardea „bitlan”. Existenta lui g- in lat. este atestata de it., sp. garza, port. garca. Este dificil de explicat alterarea initialei in rom. Este posibil sa fie vorba de un b- primar, alterat tirziu in it. si sp., ca in cazul lui vadus › guado sau vastare › guastare (cf. Meyer-Lubke, Ital., 103; Rohlfs, Gramm., 250); sau mai curind de o confuzie balcanica a lui g cu b, permanenta in sl. (cf. sb. briziti fata de sl. griziti; sb. bozduvan din tc. bozdugan etc., si care se produce in rom. numai inainte de un u (rubus › rug; lingua › limba; nebula › negura; cf. lat. gula › sard. bula). Posibila der. de la ardea apare deja in REW 619. Totusi, se considera in continuare, in mod traditional si general, ca este vorba de un cuvint din fondul autohton (Hasdeu, Col. Traian, 1873, p. 140), identic cu alb. barth (f. bardhe) „alb” (cf. Hasdeu 2526; DAR; Philippide, II, 698; Meyer 27; Baric, Albanorum. Studien, II; Capidan, Raporturile, 519; Candrea; Rosetti, II, 110). Pe linga faptul ca aceasta explicatie este insuficienta, atita vreme cit nu cunoastem istoria cuvintului alb., este posibil sa avem a face cu o eroare de principiu. Ipoteza alb. se intemeiaza, intr-adevar, pe o serie de supozitii indoielnice, cum ar fi ideea prealabila ca ambele cuvinte, alb. si rom., sint identice; ideea ca pasarile primesc de obicei numele culorii penajului lor; si ideea ca albul atrage cel mai mult atentia din aspectul general al berzei. Nu trebuie sa ne surprinda, prin urmare, daca Lahovary 315 cauta etimonul acestui nume in vreo radacina anterioara indo-europenei, care ar trebui sa insemne „stralucitor”. In ce ne priveste, credem ca alb. barth „alb”, ca si rut. barza „oaie cu pieptul alb” (pe care Candrea, Elementele, 400 si Rosetti, II, 110 il considera der. din rom.) si sb. barzast „cafeniu, brun” nu au nici o legatura cu numele berzei, si reprezinta sl. brezu „alb”, intr-o faza anterioara metatezei lichidelor; cf. breaz.

beteala (-eli), s. f. – 1. Podoaba din fire de metal auriu (arareori argintiu) pe care miresele si-o pun in cap. – 2. Matase de porumb. Var. peteala, betea. Ngr. πετάλιον „foita de aur”, de unde lat. med. petalum „lamina aurea in capite Romani pontificis” (Du Cange); probabil inca un detaliu faptul ca costumul tipic al taranului roman imita moda imperiala bizantina. Dupa Cihac, II, 685 si Candrea, din gr. πετάλον, ngr. πετάλι „foaie, petala”. Totusi, chiar Cihac deriva peteala din sl. petalja „nod”, ca si cum ar fi un cuvint diferit. Var. este un sing. refacut, cf. Byck-Graur 29.

ciup interj. – Exprima zgomotul produs de ciugulitul pasarilor, sau de mersul pe virfuri. – Var. cip. Creatie spontana. – Der. ciup, s. n. (cioc), cuvint rar; ciupi, vb. (a ciocani, a lovi cu ciocul; a rupe lastari, a paste; a minca pe apucate; a fura cantitati mici; a culege, a aduna; a pisca; a bate, a face zob; refl., a se ameti, a se chercheli), care se considera de obicei der. de la sb. cupati, „a ciupi, a smulge”, si acesta din alb. tsupis „a ciuguli” (Cihac, II, 50; Puscariu, Lr., 265; DAR; cf. Conev 96; Rosetti, II, 114), insa ex. straine s-ar putea multiplica (bg. cupja „a rupe”, cupkam „a ciuguli”, mag. csipni „a ciupi”), probabil datorita radacinii expresive comune; ciupeala, s. f. (sterpelire; furtisag; actiunea de a ciupi); ciupitura, s. f. (ciupeala; cantitate mica); ciupitor, adj. (borfas); ciupeli, vb. (a ciuguli, a da cu ciocul; a minca pe apucate; a jumuli; a pirli porcul pentru a-l curata de par; a fura, a sterpeli), creatie expresiva, cu adaugarea grupului -li (Graur, BL, VI, 146), pe care Tiktin si DAR il explica prin mag. csupalni „a smulge”, cuvint cu siguranta in legatura, cu sb. (in schimb, din mag. csiperesz provine ciupara, care circula in Trans., cu aceleasi acceptii); ciupelnita, s. f. (Bucov., groapa); ciupai, vb. (Bucov., a merge pe virfuri; despre mistreti, a grohai; a se balaci), der. normal de la ciup, pe care DAR il separa ca si cum ar fi trei cuvinte diferite, explicindu-l pe primul prin rut. capati „a merge.” Ca si in alte cazuri de creatii spontane, este greu de stabilit legatura exacta a lui ciup cu alb. kjep „cioc”; nu pare insa de folos nici sa ajungem, pentru a o explica, la limbile anterioare indoeurop. (Lahovary 324).

CAVALIER, -A I. adj. perspectiva ~a = proiectie oblica a obiectelor pe un plan, ca si cum ar fi vazute dintr-un punct situat la infinit; plan ~ = plan stabilit dupa aceasta perspectiva. II. s. n. 1. terasa inalta, intr-o fortificatie, pentru amplasarea tunurilor. 2. cordon continuu de pamant sau alte materiale de-a lungul unui drum, rezultat din curatirea santurilor. (< fr. cavalier)

FLANGER [-JER] s. n. aparat electronic care da senzatia de apropiere sau de departare a unui sunet produs de instrumente cum ar fi chitara sau orga. (< engl. flanger)

fleci (-cesc, -it), vb. – A marunti, a zdrobi, a terciui; a reduce un corp solid la o masa inconsistenta. – Var. fleciui, flecui. Creatie expresiva, facind parte din aceeasi familie si corespunzind aceleiasi intentii ca fleasc; cf. si lat. flaccus, flaccidus „flescait”, pol. flaczec „a flescai” (dupa Cihac, II, 110, pol. ar fi etimonul cuvintului rom.). Var. flecui are si sensul de „a murdari, a umple de noroi”, care deriva in mod evident din cel primar; totusi, DAR il pune in legatura cu germ. flecken, cu care are in comun numai intentia expresiva. Cu schimbare de suf. s-a obtinut var. flecni, vb. (Trans., a inchega; a bate, a face praf; a imbata), ale carui sensuri pleaca toate de la acela de „a se inmuia”, cf. flescai. A dat nastere la o lunga serie de der. expresivi, a caror idee comuna este cea de „obiect fara consistenta”. Der. fleac, s. n. (bagatela, nimicuri; moft), a carui origine expresiva nu ridica probleme (cf. Iordan, BF, II, 174), trebuie sa fi desemnat la inceput fie un „cuvint fara consistenta” fie un obiect flasc cum ar fi o cirpa nefolositoare sau o fructa zdrobita, cf. semantismul sp. papandujo. Totusi, DAR il pune in legatura cu germ. Fleck „petic” (plecind de la o confuzie cu flec, cf. aici); Korting 3804 si Loewe 57 pleaca de la lat. flaccus, cf. Giuglea, Dacor., III, 1090 si REW 3343; iar Scriban propune o relatie cu rut. fljak care pare der. din rom. Este cuvint identic cu felega, s. f. (cirpa), cf. rut. felegi „zdrente” (dupa Tiktin si DAR, rut. este etimonul cuvintului rom.); peletic, s. n. (pensula de olar), cf. Iordan, BF, II, 186; felegos, adj. (zdrenturos). – Der. flecar, adj. (vorbaret, palavragiu), cf. sl. flekavu „bilbiit”, tot formatie expresiva (dupa Cihac, II, 109, rom. provine din sl.); flecari, vb. (a sta la taifas, a palavragi); flecarie, s. f. (birfa, vorba de claca); flecati, vb. (Trans., a palavragi); flecaros, adj. (palavragiu); flecustet, adj. (nimic, bagatela); fleoanca (var. fleanca, flioanca, fleoarca, fleoarta, fleandura, fleanta, fle(a)ura, fulendrita, loandra, moleandra), s. f. (cirpa; gura, cioc, limba; femeie usoara), pentru ale carei asociatii semantice cf. Iordan, BF, II, 167-72; fle(o)nca(n)i, vb. (a palavragi); fle(o)ncaneala (var. fle(o)ncanitura), s. f. (birfa, vorba de claca); flencau s. m. „baiat, tinar” prin incrucisare cu flacau, cf. trancau si, in general, paralelismul cu der. lui tranc; fleace, s. f. (noroi, glod); fleciu, adj. (flasc, zdrobit, moale, stricat); flenches, adj. (cu coarnele cazute); flenduros, adj. (zdreturos); fleng (var. flenc), adj. (cu urechile cazute); flentoi, adj. (zdrentaros); fleortotina, s. f. (p*********a); fleos, adj. (moale, flasc); fleuri, vb. (Trans., palavragi); fleros, adj. (Trans., palavragiu); tranca-fleanca, interj. (exprima ideea de flecareala); flet, adj. (tont, prost); nataflet, adj. (tont). In general, si cu exceptia articolului citat al lui Iordan, toate cuvintele mentionate aici se considera ca fac parte din familii diferite. Fleandura este pus de obicei in legatura cu germ. (sas.) flander „zdrenturos” (Borcea 186; DAR), sau cu sl. (sb., ceh.) flandra „p*********a” (Cihac, II, 109; DAR), cuvinte care au la baza numele de Flandes, cf. ceh. flandra, pol. fladra „pinza” (Danicic, III, 60); insa istoria acestor cuvinte este neclara si Miklosich, Fremdw., 88 si Wander., 15 considera ca sb., pol., rut. flandra provin din rom. Este vorba mai curind de o radacina comuna expresiva. Fleoarta, de origine necunoscuta pentru DAR, ar avea legatura cu sas. Flarre „ruptura”, dupa Draganu, Dacor., V, 273 si ar fi identic cu fleura, dupa acelasi autor, pe cind Cihac, II, 660, pune in legatura acest cuvint cu ngr. φλύαρος „palavragiu”; Bogrea, Dacor., I, 258, il considera ca un rezultat al incrucisarii lui flaut cu fluer, sau al lat. flabrum „suier al vintului”.

lap interj. – Exprima zgomotul produs de a lipai sau zgomotul produs de doua corpuri care se lipesc, cum ar fi solul si piciorul gol sau mina palmuind o fata. – Var. leap, leop, lip, liop. Creatie expresiva, cf. hap, fr. lapper. – Der. lapai, vb. (a se balaci, a plescai), cf. bg. lapam „a inghiti”; lapait, s. n. (actiunea de a bea cu zgomot); lapa, s. f. (terci), pe care Cihac, II, 668 si DAR il deriva din gr. λαπᾶς; lepsi, vb. (a palmui; a turti), cu suf. expresiv -si (cf. Iordan, BF, II, 188); lepsit, adj. (turtit; p*****t, zapacit, nating); leapse, s. f. (palma, scatoalca; baba-oarba); leoapa, s. f. (scatoalca); leopai (var. liopai, lipai), vb. (a palmui, a plescai; a merge cu zgomot cu picioarele goale; a tropai; a trancani), cf. rut. ljopaty „a flecari” (dupa Cihac, II, 169, din slov. lapiti, sb., cr. hlapiti „a plescai”; dupa Scheludko, BA, I, 165, din rut.); liopait (var. lipait), s. n. (balaceala, plescait; tropait); lioapa (var. liopa, leo(a)pa, (h)leoap(c)a), s. f. (gura, plisc); leoampa, s. f. (posirca, supa apoasa); lempai, vb. (a minca pe apucate, a ciuguli); liompoti (var. liopoti, leo(m)poti), vb. (Bucov., a sorbi, a halpai); leoarba (var. lioarba), s. f. (gura, plisc); leorbai (var. liorbai, leorhai, leorpai), vb. (a trancani; a bate cimpii; a se bilbii; a halpai; a croncani); leorbau, s. m. (flecar, golan, urlator); leorpai (var. liorpai), vb. (a flecari). Se intilnesc cu der. expresive de la licai si liorc; cf. si lipa.

lepada (lepad, lepadat), vb. – 1. A arunca, a azvirli. – 2. A lua, a scoate, a descarca. – 3. A respinge, a inlatura. – 4. A alunga, a expulza. – 5. (Trans., Banat) A varsa, a vomita. – 6. A a****a. – 7. A parasi, a lasa. – 8. (Refl.) A nega, a se apara, a se dezvinovati. – 9. (Refl.) A renega. – Mr. me aleapidu „ma grabesc”. Lat. lapidāre (Lexiconul de la Buda; Puscariu 936, cu dubii; Tiktin; Iordan, Dift., 152; Capidan, Aromanii, Bucuresti 1932, p. 220; Candrea). Dificultatea care se opune acestei derivari este de ordin semantic, deoarece e greu sa se porneasca de la sensul din lat. a lapida. Dar pe linga sensul curent, cuvintul trebuie sa fi avut in limba populara acelasi sens cu dilapidāre, cum ar fi „a arunca cu pietre; a azvirli (ca pe un lucru inutil)”. Sensul de „a azvirli” este in mod sigur primar, deoarece explica si pe cel din mr. si coincide cu cele mai vechi exemple: lepadara griul in mare (Cod. Voronetean); sa lepadam tot raul (Coresi); leapada icoanele de in biserica (Moxa). Der. din lat. liquidāre (E. Herzog, Dacor., I, 220-22 si Dacor., V, 483-96; REW 5076a; cf. impotriva Rosetti, I, 160) nu pare posibila. Cu atit mai putin este convingatoare ipoteza care porneste de la un lat. *lepidāre, de la lepis „scama”, cu sensul primitiv (despre sopirle) „a napirli anual” (Dragan, Dacor., VI, 295-9 si VII, 139) explicatie preferata, se pare, de DAR, cf. REW 5076a N. Nu au nici o probabilitate explicatiile date de Cihac, II, 512 (din mag. lapedal „respins, aruncat”) si de Cretu 341 (lat. vilipendere). Der. lepadat, s. n. (a***t); lepadatoare, s. f. (cucurbetica, Aristolochia clematitis); lepadatura, s. f. (a***t; stirpitura; p*********a; deseu, rebut). – Din rom. provine mag. lapedal si sas. lepedan „a arunca”.

pedestru (pedestra), adj. – 1. Care merge pe jos. – 2. (Trans. de S. si V.) Schilod, invalid. – Mr. pedestru. Probabil direct din lat. pedestrem (Puscariu 1295; Meyer, Alb. St., IV, 95; Candrea). In general e considerat un imprumut tirziu (Tiktin; REW 6346) pentru ca l-a conservat pe d si pentru ca nu a diftongat f., *pedeastra (nu cunoastem f. de la sensul 2). In ciuda acestor dificultati, prezenta in mr., sensul popular din Trans. si expresiile cum ar fi carare de om pedestru (Doc. Munt. 1650), exclud ideea unui imprumut tirziu, care ar fi trebuit sa pastreze nuanta militara. Der. pedestri, vb. (a cere sa descalece; refl., a descaleca); pedestras, s. m. (drumet, persoana care merge pe jos; soldat de infanterie); pedestrime, s. f. (infanterie).

sora (-surori), s. f. – Persoana de s*x feminin considerata in raport cu copiii acelorasi parinti. – Var. inv. sor rar surora. Mr. sor(a), megl. sora. Lat. soror (Puscariu 1608; REW 8102), cf. vegl. saur, v. it. suora (calabr. suora, sora, sorura), sard., prov. sorre, fr. soeur, cat., sp., v. port. sor. Uz general (ALR, I, 163). Rezultatul normal sor, a fost adaptat posterior la decl. s. f., dar se mai foloseste in Trans. de V. si in anumite expresii, cum ar fi sor cu frate, s. m. (planta, Melampyrum nemorosum), sor(u)-mea, sor(u)-ta, sor(u)-sa. Pentru pl. imparisilabic, cf. si nora, om. Der. sorica, s. f. (Maram., Bucov., sora mai mica); surata (mr. surata), s. f. (sora de suflet; sora, titlu de prietenie; prietena, camarada), format ca firtat, v. aici (de la un lat. *sororiāta ‹ sororiāre, dupa Pascu, I, 158; legatura cu sl. sestra › posestrima, sugerata de Candrea, nu prezinta interes); suratie, s. f. (fratie de suflet); insurati vb. refl. (a se infrati: a lega prietenie); surioara, s. f. (dim. de la sora); insorari, vb. (Mold., a asocia, a uni doua gospodarii taranesti). Din rom. provine mag. szurata (Candrea, Elemente, 409; Edelspacher 23).

tovar (-ruri), s. n. – 1. Sarcina, povara. – 2. Talpa, piele de bovine tabacita. – Var. (2) toval. Sl. tovaru „sarcina” (Cihac, II, 283; Tiktin), cf. povara si sb. tovar „sarcina”, rus. tovar „marfa”. Explicatia celui de-al doilea sens nu pare suficienta (pentru a o explica, Tiktin porneste de la rus. opoikovyj tovar „piele de tauras”; dar sensul de „piele de tauras” este propriu primului cuvint si nu se intelege cum ar fi trecut la al doilea). Mai probabil este vorba de o confuzie cu tc. duval „piele” (Popescu-Ciocanel). Cf. tovaras. Rut. tovar „piele” trebuie sa fi venit din rom. – Der. tovari, vb. (a incarca; a se napusti, a tabari), din sb. tovariti. Tiktin considera ca in sensul al doilea al acestui vb. trebuie sa fi intervenit o confuzie cu tabari: asta ar fi posibil, fara ca ipoteza sa fie necesara, caci e usor de trecut de la sensul de „a impovara” la cel de „a se napusti”, cf. sp. cargar.

uita (-t, -at), vb. – 1. A nu tine minte. – 2. (Refl.) A privi. – 3. A tine cont, a considera. – Var. Banat, Maram., zauita. Mr. ultu, ultare, megl. ul’t(ari), istr. utu. Lat. oblῑtare (Cipariu, Principii, 165; Schuchardt, ZRPh., XXXII, 472; Puscariu 1788; Skok, ZRPh., XLIII, 192; REW 6015), cf. prov., cat. oblidar, fr. oublier, sp., port. olvidar. Trecerea semantica de la „a uita” la „a privi” trebuie sa se fi verificat prin intermediul sensului reflexiv a se uita pe sine, si de aici „a ramine nemiscat”, evolutie care este identica cu a sp. fijarse. Aceasta intrebuintare a lui „a se uita” este inca in uz; si se zice chiar cu ton familiar, s’a uita pe el, despre un copil care s-a murdarit. Totusi, multi autori deosebesc cele doua sensuri, ca si cum ar fi cuvinte diferite. Cretu 378 cauta sa explice sensul de „a privi” pornind de la lat. tuitāre; si Meyer-Lubke, apud Puscariu 1789, de la un lat. *obitāre, pornind de la expresia obire oculis; ambele incercari par deopotriva nesigure. Var. cu suf. sl. za-. Der. uite (vulg. io(i)te), interj. (priveste, vezi), in loc de uita-te, cf. iata si Procopovici, Dacor., X, 72-9; uitacios (var. uituc), adj. (care uita, care nu are memorie); uitator, adj. (uituc; care priveste, spectator); uitatura, s. f. (privire); uitucie, s. f. (lipsa de memorie); neuitat, adj. (care care nu se poate uita).

AIEVEA adv. I. Adv. 1. In realitate. Intelese... ca... tot ce i se intampla nu-i in vis, ci aievea (CaraGIALE) ♦ Cu adevarat, intr-adevar. Credeam aievea in basmul Cosanzenei (BENIUC) ♦ Ca si cum ar fi sau s-ar intampla in realitate. Inchise ochii si-l vazu pe Mitrea aievea in fata (SADOVEANU) ♦ (Adjectival) Real, palpabil, concret. 2. In vazul tuturor, pe fata; deschis. ♦ Limpede, lamurit. [Var.: aieve adv.] – Slav (v. sl. jave, bg. jave).

BUNAOara adv. De exemplu, de pilda, cum ar fi, sa zicem. [Var.: bunioara adv.] – Din buna + oara.

RENGA, poeme japoneze inlantuite, formate din 31 de silabe in grupe de cate 5, 7, 5 si 7, 7, la care isi aduc de obicei contributia doi poeti. Genul literar a cunoscut o deosebita inflorire intre sec. 13 si 16, atingand punctul culminant in sec. 15. In zilele noastre se considera ideal un grup de 7-8 persoane care sa compuna aproximativ 100 de strofe. Regulile de compozitie sunt stricte, deoarece importanta nu este legatura, ci efectul general creat de poem. Se aleg teme traditionale cum ar fi: particularitati ale anotimpurilor, florile de cires, luna plina, dragostea etc.

adjudic, a -a v. tr. (lat. adjudico, -are). Atribui pin [!] judecata o proprietate. Acord celui ce ofera mai mult la concurenta. Decern. – Gresit adjudec, dupa cum ar fi gresit revindec fata de vindec. V. atirdisesc.

baraj n., pl. e (fr. barrage). Zapor, bariera ridicata pe un drum si mai ales intr’un riu navigabil (cum ar fi sloiurile gramadite si oprite undeva).

alunecus n., pl. -uri. Loc pe unde aluneci, cum ar fi din cauza poleiului sau a noroiului.

anacronizm n., pl. e (vgr. ana-hronismos, d. ana, inapoi si hronos, timp. V. sincronizm). Gresala [!] de cronologie, cum ar fi reprezentarea lui Cezar in costumu lui Napoleon. Aducerea unui lucru care a fost dat uitarii si nu mai place azi.

anestezic, -a adj. (cuv. rau format d. anestezie, ild. anestetic, cum ar fi cerut spiritu limbii grecesti. V. estetic). Med. Care provoaca anestezie, ca cloroformu, eteru s. a. S. n., pl. e. Substanta care produce anestezie.

aniversar, -a adj. (lat. anniversarius, d. annus, an, si vertere, a intoarce). Care aduce aminte un eveniment care a fost in aceiasi zi, dar cu un an sau mai multi in ainte [!]. S. f., pl. e. Ceremonie comemorativa: a sarba [!] aniversara [!] (adica ziua aniversara) a unei nasteri, a unei victorii. – Fals aniversare, pl. ari, ca cum ar fi un infinitiv.

antart adv. (lat. anno tertio, in anu al treilea). Acuma doi ani (cum ar fi 1913 fata de 1915). – Scris si antert de latinisti.

1) ca adv. de mod, calitate si cantitate (lat. quam, ca, de cit, care e o forma de ac. al lui qui, care). 1. Cum (precum, dupa cum) e, par´ca, oare-cum: negru ca carbunele (ca carbunele de negru), rece ca ghiata, dulce ca mierea, ros ca singele, inalt ca (sau cit) casa, inalt ca (sau cit) tine (infl. de cu tine. Numai in P. P. din Ardeal: Ca-i pacat De Dumnezeu Sa pieie voinic ca eu; De-aici pina la Brasau Nu-i voinic strain ca eu (J. B. 97 si 139), in ochii lui lucea (adica ceva) ca o lumina. 2. Cum (precum, dupa cum), traieste, se obisnuieste ori se intimpla, curat, chear, de-a binele [!]: a trait ca un sfint, era mort ca toti mortii, un bou ca toti boii (imbogatitu din fabula lui Gr. Al.). Ca omu (de multe ori iron.), cum obisnuiesc oamenii: Ei! Si el saracu, ca omu (adica: cu poftele lui)! Ca vai de capu lui, intr´un hal jalnic. La razboi va la razcoi, cind mai bine, cind mai rau (de ex., intr´o calatorie). 3. Cum (precum) e sau a fost, bunaoara, de exemplu: fel de fel de cereale, ca: griu, orz, ovas; un ris ca de copil. Vechi: Ca miluieste Domnul, Ca este tatal, asa si fiiul (Ps. S. 332 si 528). Una ca asta, o intimplare ca asta, asemenea fapta (lucru, comedie): n´am mai auzit una ca asta! O bataie ca aceia, o bataie strasnica (ca o bataie despre care s´a dus vestea´n lume). 4. Aproape, aproximativ, de vre-o, vre-o, cam, mai-mai, par´ca: copil ca de opt ani, erau ca(sau: ca la) o suta de oameni. Ca mine[!], ca cum ar fi mine, foarte curind: ca mine vei fi student! 5. Vest. De cit: mai iute ca vintu, mai multi ca(sau de sau de cit) o suta. 6. Vechi. Cam: O carte ca veche. Ca ce crezi tu? Ca ce te bizuiesti tu? 7. In calitate de: a functionat mult ca director, l-au ales ca membru (drept membru, de membru ori simplu membru). 8. In ceia ce priveste, in privinta acestui lucru, din punct de vedere, cit despre: Eu ca eu! Dar sa vad ce ai sa faci tu! Foamea ca foamea! Dar frigu era grozav! Scrie bine si ca fond, si ca forma. 9. In loc de, drept, egal cu, ca si: era ca frate, asta era ca plata. 10. Conj. L. V. (dupa vsl. iako sau iakoze). Cind, dupa ce: si ca sfirsira, intoarsera-se (Cor. Ev. 577, 29. Acad.). 11. Daca, dupa ce (corespunzind cu gerundiu): si ca multe zile prebindi (= si dupa ce zabovi, si zabovind. Cod. Vor. 68, 8). 12. Interj. Vest. Ia: Ci ca mai stai! Ca si, cit si, tot ca, tot asa cum e: Dumnezeu ploua peste cei buni, ca si peste cei rai; stiinta, ca si onestitatea, inspira admiratiune. Ca (si) cum, par´ca, intocmai ca (ob. cu optativu): porunceste ca si cum ar fi el stapin. Nici (ca) cum, nici (ca) cit, (rar), nici de cum, de loc.

1) caz n., pl. uri (lat. casus, d. cadere, a cadea, a se intimpla. V. incident). Intimplare: caz extraordinar. Exemplu: medicina citeaza multe cazuri de vindecare pin [!] sugestiune. Imprejurare: ce sa fac in asemenea caz? Teol. Caz de constiinta, imprejurare grea in care religiunea permite sau opreste actiunea ta. Gram. Diferitele forme ale aceluiasi numar la un cuv. declinabil: cele sase cazuri ale limbii latine. A face caz de, a da atentiune, a te alarma. In acest caz, atunci, in aceste conditiuni. In ori-ce caz, in tot cazu, ori-ce s´ar intimpla, ori-cum ar fi. – La caz ca, barb. ild. „in cazu cind, daca”.

cenotaf n., pl. e si uri (vgr. kenotaphion, d. kenos, gol, si taphos, mormint). Mormint gol in memoria unui mort al carui corp nu s´a gasit, cum ar fi un soldat cazut in lupta (Romanii obisnuiau sa faca asemenea morminte).

1) cerc n., pl. uri (lat. circus, it. sp. pg. cerco. V. tarc). Suprafata plana limitata de o circumferenta [!]. Circumferenta insasi: a descrie un cerc. Circumferenta, cingatoare de lemn ori de fer [!] cu care se leaga doagele butoiului. Fig. Reuniune, adunare: cerc numeros. Intindere, limite: cercu stiintei omenesti. Cerc vitios, rationament defectuos care ar trebui mai intii sa probeze ceia ce serveste a proba, cum ar fi: opiu adoarme fiind-ca are proprietatea somnifera. In cerc, circular, in forma de cerc. Cerc de butuc, cerc care leaga doua catarguri, doua grinzi.

boccea si buccea f., pl. e (t. boghca, d. pers. bog, pinza de invalit si de purtat ceva). Pinza de invalit si de purtat ceva, cum ar fi o basma mare in care aduci mere. Tulpan colorat mai fin de imbrobodit (Munt est.). Legatura de mai multe papusi de tutun. V. bojinchita.

cheie f., pl. chei (lat. clavis; it. chiave, pv. cat. clau, fr. clef, sp. llave, pg. chave. V. clavicula, clavir). Instrument de deschis si inchis un lacat ori o broasca. Un fel de surubelnita care insurubeaza apucind surubu: cheie de ceasornic, de bicicleta. Semn muzical care determina numele si inaltimea notelor: cheia sol, cheia fa. La trompete (cornuri, goarne), mecanizmu care, impins cu mina, modifica sunetu: corn cu chei (sau cornet cu pistoane sau fligorn). Fig. Carte care te face sa pricepi alta carte, cum ar fi o traducere. Punct foarte important: Strassburgu e cheia Franciii. Cheie de bolta, peatra [!] din mijlocu boltei si pe care se reazama toate petrele, fiind pusa cea din urma. Fig. Principiu, baza: religiunea e cheia de bolta a ordinii sociale.

ciofligar m. (var. din ciflicar, clacas din satele bulgaresti. Cp. cu vecin, ciocoi, covrigar, mitocan). Mold. Iron. Orasean rau imbracat (cum ar fi un meserias, un functionaras), taran imbracat oraseneste: taranului ii plac boierii, dar nu si ciofligarii! – In Mold. nord. si -car, in Munt. -ingar, in Bucov. cioflincar. V. bascaliu si ingherocat.

ciuciulete m. (cp. cu ung. csucs, virf, si bg. cuculka, mot. V. ciurciulit). Munt. Trans. Zbirciog. Un fel de prajitura de faina. Cucuruz, fructu bradului. Adv. Ud ciuciulete, ud leoarca, ud pina la pele [!] (asa in cit [!] hainele sa stea lipite de trup ca cum ar fi o frunza ciuciulita sau ca solzii pe cucuruzu bradului). – In Arg. ud ciurciumel.

UNIVERSALE (UNIVERSALII) (‹ lat.) Proprietate care poate fi predicata despre toti indivizii de un anumit fel (precum „rosul”) sau relatie (relatia de rudenie, cum ar fi cea de frate, relatiile cauzale, relatiile de spatiu sau timp). Introducerea conceptului in filozofie se atribuie lui Socrate. Chestiunea de ordin metafizic cu privire la u. se refera la natura reala a u., generand asa-numita cearta (disputa, problema) universaliilor. In Antic., discutata in contradictoriu de Platon si Aristotel, ea devine centrala in Ev. med. cand s-au conturat trei pozitii principale: realismul (u. exista independent de lucrurile particulare); nominalismul (u. nu exista independent de lucrurile particulare); conceptualismul (u. exista numai in minte). In sec. 20 problema u. a renascut mai ales in traditia filozofiei analitice (Frege, Russell, Wittgenstein, Quine). V. realism, nominalism, conceptualism.

comisionar m. (fr. commissionnaire. V. comisiune). Cel ce vinde si cumpara pe socoteala altuia si primeste o remiza. Persoana care primeste insarcinari de la public, cum ar fi cautarea unei case, ducerea unei scrisori, unui pachet mic s. a. V. hamal.

bulharie, bilharie si balharie f. (ruda cu bulhac). Munt. est. Lucruri aruncate, gunoi facut pin casa ori pin curte, cum ar fi niste bucati de hirtie, coji de pepene s.a.

conclud. -clus, a -clude v. tr. (lat. con-cludere, d. cludere, a inchide. V. inchid, cheie). Termin, finesc, inchei. Scot o concluziune. V. intr. Dau concluziuni. Opinez: a conclude pentru cea mai grava pedeapsa. – Fals conchid, dupa cum ar fi fals exchid ild. exclud.

conspiratiune f. (lat. conspiratio, -onis). Unire contra statului ori a unui particular. Conspiratiunea tacerii, invoiala secreta de a nu mai vorbi despre o persoana (de a o ignora), ca si cum ar fi moarta, cu scopu de a-i reduce valoarea. – Si -atie.

corp n., pl. uri (lat. corpus). Ori-ce substanta, organica sau anorganica: toate corpurile-s solide, lichide sau gazoase. Partea materiala a unei fiinte, trup: corp de om, de vita. Parte de armata mai mare de cit diviziunea: armata romaneasca are sapte corpuri. Regiment: banii corpului. Corporatiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toti la un loc: corpu didactic (corepunde terminatiunii -ime cind e vorba de profesiuni: corpu studentesc = studentimea). Parte principala din ceva: casa asta are doua corpuri, corp de pompa. Corp ceresc, stea sau bolid. Corp de garda, post militar, soldati de paza. Corp al delictului, obiect care probeaza existenta delictului, cum ar fi un cutit ramas de la asasin. Corpuri legiuitoare, Camera si Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu ori cu societatea din care faci parte. A te constitui in corp, a te aduna, a te stringe formind un corp. In Let. corpus (rus. pol. korpus) si (grecizat) corpos, pl. uri, corp de armata (ca 3, 266-267).

cracana f., pl. e si ani (d. crac). Lucru ramificat, cum ar fi o prajina despicata la virf p. a sustinea [!] ceva. (In Munt. si cracan, n., pl. e). Poama cracana (Mold.), un fel de struguri negri cu ramurile rare (Butucii care ii produc se numesc „butuci cracani”, ca adj.). In Munt. cringana (d. cring) ca s. f.

ASA adj. invar., adv. I. Adj. invar. 1. (Preceda substantivul) Asemenea, astfel de...; atat de mare, de mult, de frumos etc. Asa nunta si asa veselie, mai rar (ISPIRESCU). 2. (Urmeaza dupa un substantiv sau adjectiv) Simplu, obisnuit. Tot felul de arme: unele impodobite cu nestemate, altele numai asa (ISPIRESCU). ◊ Expr. Mai asa = nu prea bun (sau frumos, mult etc.). II. Adv. 1. In felul acesta; astfel. ◊ Loc. adj. Asa-zis sau asa-numit = pretins. ◊ Expr. Asa o fi = e posibil; poate. Si asa = in orice caz; oricum, tot. Nici asa = oricum ar fi, in orice conditii. Si asa, si asa = si intr-un fel, si intr-altul. Ori asa, ori asa = sau intr-un fel, sau intr-altul. Asa..., asa = dupa cum..., astfel. Asa si asa = a) nu prea bine; potrivit; b) in felul in care s-a aratat. Azi asa, maine asa = continuand mereu in acest fel. Nici asa, nici asa = nici intr-un fel, nici intr-altul. ♦ (Concluziv, reluand firul povestirii sau rezumand cele povestite) Si asa, s-a pagubit sarmana capra si de cei doi iezi (CREANGA). ◊ Loc. conj. Asa ca = deci. ◊ Expr. Asa-zicand = pentru a spune astfel. ♦ Aceste, acele lucruri. El asa dac-auzea Fug-acasa ca-mi pleca (TEODORESCU). 2. Dupa cum se va spune, dupa cum se va vedea. A inceput sa spuna asa. 3. Chiar precum se spune; intocmai, exact; da. ◊ Expr. Asa e? (sau nu-i asa?) = am dreptate? (sau nu am?) Asa? sau cum asa? = adevarat sa fie? Asa? sau asa sta treaba?! = va sa zica astfel stau lucrurile?! Asa, da! = sunt de acord cu ceea ce spui (sau faci) acum. Mai asa = a) desigur, fireste; b) nu prea tare. Cam asa = dupa cum zici, ai (macar in parte) dreptate. 4. In acelasi fel, asemenea. Bate acum si tu gaina... c-asa am batut si eu cocosul (CREANGA). ◊ Expr. Si-asa mai departe = etcetera. 5. Atat de tare, de mult, de mare, de bine etc.; intr-atata. Asa stralucea, de orbea pe cei ce se uitau (ISPIRESCU). ♦ (Pop.) Cum s-ar putea crede, cum este de obicei. O fata si-un fecior, nu frumosi asa, ci cum n-au mai fost (RETEGANUL). 6. (Cu sensul reiesind din context) a) Cu usurinta; usor, repede. b) La intamplare, la nimereala. c) Dupa bunul plac; oricum. d) Dintr-o data, ca din senin; pe nesimtite, fara a-si da seama. e) Pe degeaba. – Lat. eccum-sic.

AParTE adv. In mod separat, deosebit (de...). ♦ (In teatru, ca indicatie pentru actori). Ca si cum ar vorbi cu sine insusi, dar cu glas tare. ♦ (Adjectival) Deosebit, special, anumit. Trasatura aparte. – A³ + parte (dupa fr. a part).

IDENTIFICA, identific, vb. I. Tranz. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru; a recunoaste. ♦ A considera mai multe notiuni, obiecte, fiinte etc. diferite ca fiind identice. ♦ Refl. A se transpune in situatia cuiva, a simti sau a actiona asa cum ar face-o altul, a deveni acelasi cu... – Din fr. identifier, lat. identificare.

ASOCIATIV, -A, asociativi, -e, adj. 1. Care apartine unei asociatii (4), privitor la o asociatie; (despre memorie) care evoca imagini prin asociatie (4). 2. (Despre unele operatii matematice) Care duce la acelasi rezultat independent de modul cum au fost grupate elementele unui grup ordonat. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. associatif.

FAINA, (2) fainuri, s. f. 1. (De obicei urmat de determinari care arata felul) Pulbere obtinuta prin macinarea boabelor de cereale sau a altor seminte de plante si folosita in alimentatie. ◊ Expr. Alta faina se macina acum la moara = s-a schimbat situatia, lucrurile nu mai sunt cum au fost. 2. Pulbere obtinuta prin macinarea anumitor materiale. ◊ Faina animala = produs obtinut din cadavre de animale, resturi de la fabricile de conserve, sange etc., sterilizat, folosit mai ales pentru hrana puilor, a pasarilor ouatoare si a porcilor. Faina de peste = produs sub forma de pulbere obtinut din pesti inferiori si necomestibili sau din diferite resturi de la fabricile de conserve de peste, folosit pentru hrana porcilor, a pasarilor etc. Faina de oase = pulbere fina obtinuta prin macinarea oaselor si folosita ca supliment valoros in hrana animalelor si ca ingrasamant in agricultura. – Lat. farina.

SUNNA s.f. 1. Una dintre cartile sfinte ale mahomedanilor. 2. Transmiterea conversatiilor, comportarii, faptelor si explicatiilor profetului Mahomed Coranului asa cum au fost ele redactate in cele sase culegeri hadith (2.) canonice. (cf. fr. sunna < ar. sunnah) [def. 1. MDN, 2. Brockhaus]

SPUNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin viu grai un gand, o parere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ti spuneam eu! = ai vazut ca a fost asa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formula care exprima mirarea, neincrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ti spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuitie, a intui, a presimti. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cantec; a canta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destainui, a marturisi ceva cuiva. ♦ A pari, a denunta pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lamuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obisnui, a se zice intr-un anumit fel. – Lat. exponere.

cumParA, cumpar, vb. I. Tranz. 1. A intra in posesiunea unui lucru, platind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. cum am cumparat-o, asa o vand = cum mi s-a povestit mie, asa povestesc si eu altora. 2. Fig. A castiga de partea sa pe cineva, platindu-l; a mitui. – Lat. comparare.

CE pron., adj., adv., interj. 1. pron. care, (pop.) de. (Cei ~ priveau.) 2. adj. care. (~ vant te-a adus aici?) 3. pron. orice, orisice, (inv.) verice. (Zica lumea ~ o vrea.). 4. adv. cat, cum. (~-as mai rade!) 5. interj. (interogativ) cum? poftim? (fam. si pop.) ha? (~? N-am auzit!)

CAT conj., adv., prep., s. I. 1. conj. ca, cum, precum. (Noi ~ si ei ...) 2. adv., prep. ca, precum. (E inalt ~ bradul.) 3. adv. (pop.) precat. (~ imi dau seama ...) 4. conj. oricat. (~ era el de retinut, tot ...) 5. conj. ci, ce, cum. (~ as mai rade!) 6. adv. v. ce. II. s. (MAT.) (inv.) catuitor, cuprinzator, cvotient, petrecator. (~ al unei impartiri.)

EVOLUA vb. 1. v. dezvolta. 2. a se desfasura, a merge. (Treaba ~ bine.) 3. a se desfasura, a se intampla, a se petrece, (inv.) a se purta. (Iata cum au ~ faptele.) 4. a decurge, a se desfasura, a se petrece. (Partida a ~ in bune conditii.)

FIXA vb. 1. a imobiliza, a intepeni, a pironi, a prinde, (reg.) a protapi. (A ~ ceva in cuie.) 2. a prinde, a pune. (~ olanele pe casa.) 3. a intepeni, a pecetlui. (~ piatra pe mormant.) 4. v. asambla. 5. a se agata, a se prinde. (Vita de vie se ~ de araci.) 6. v. amplasa. 7. v. stabili. 8. v. posta. 9. v. atinti. 10. a-i ramane, (fig.) a se grava, a se imprima, a se intipari, a se pecetlui, a se sapa, (inv. fig.) a se tipari. (Cuvintele lui i s-au ~ in constiinta.) 11. v. ordona. 12. v. alege. 13. v. institui. 14. v. stabiliza. 15. a determina, a hotari, a preciza, a stabili, a statornici, (inv.) a defige, a insemna, a statori. (A ~ un nou termen.) 16. a preciza, a pune, a stabili. (A ~ un diagnostic.) 17. v. calcula. 18. a determina, a preciza, a stabili, a statornici. (cum ati ~ concentratia vinului?) 19. v. consfinti.

INDICA vb. 1. v. arata. 2. v. trasa. 3. a arata, a preciza, a spune, (inv. si reg.) a semna, (inv.) a permite, (grecism inv.) a prohdeorisi. (Dupa cum am ~.) 4. a preciza, a pune. (~ te rog si data.) 5. a arata, a mentiona, a preciza, a semnala, a specifica, (inv.) a specializa. (Vom ~ urmatoarele recomandari ...) 6. v. prescrie. 7. v. aminti. 8. a arata, a desemna, a semnala. (Tabel care ~ invingatorii in concurs.) 9. v. marca. 10. v. inregistra. 11. v. denota. 12. v. demonstra.

PROCEDA vb. 1. a actiona, (inv.) a purcede. (cum ai ~?) 2. a face. (~ cum crezi!)

SCAPA vb. 1. v. desprinde. 2. v. cadea. 3. a (se) salva, (pop.) a (se) izbavi, a (se) mantui, (inv.) a (se) haladui, a (se) litrosi, a (se) milui, a (se) mistui, a (se) ratui. (cum ai izbutit sa ~?) 4. v. elibera, a libera, a salva, a scoate, (inv. si pop.) a s*****i, (pop.) a mantui, (inv.) a apuca, a ierta, a volnici. (I-a ~ din robie.) 5. v. iesi. 6. v. libera. 7. v. evada. 8. v. scoate. 9. v. scutura. 10. v. descotorosi. 11. v. debarasa. 12. a se achita. (A ~ de o mare obligatie.) 13. v. dezbara. 14. v. sustrage. 15. v. pierde. 16. v. omite. 17. v. strecura.

STATORNICI vb. 1. v. stabili. 2. a (se) stabili, (fig.) a (se) introna. (Intre cele doua state s-au ~ relatii prietenesti.) 3. a determina, a fixa, a preciza, a stabili. (cum ati ~ concentratia vinului?) 4. v. consfinti. 5. a se incuiba, a se inradacina, (fig.) a se inteleni. (Un obicei care s-a ~.) 6. (fig.) a se impamanteni, a se incetateni. (S-a ~ urmatoarea practica ...) 7. v. institui. 8. a determina, a fixa, a hotari, a preciza, a stabili, (inv.) a defige, a insemna, a statori. (A ~ un nou termen.) 9. v. ordona. 10. v. orandui. 11. v. permanentiza.

CAZ¹ ~uri n. 1) Stare de lucruri; realitate concreta; situatie. ◊ ~ de constiinta situatie in care cineva sovaie intre sentimentul datoriei si un interes propriu. A admite ~ul ca... a presupune ca... 2) Lucru petrecut in mod incidental; situatie neasteptata; intamplare; accident. ◊ ~ de forta majora situatie in care cineva este nevoit sa actioneze altfel de cum ar vrea. A face ~ de ceva a acorda prea multa importanta unui lucru. 3) (urmat, de obicei, de determinari introduse prin prepozitia de) Fenomen imprevizibil in evolutia unei boli; accident; imbolnavire; boala. 4) Actiune definita prin lege penala. ~ grav. /<lat. casus, fr. cas

cum² conj. (introduce propozitii subordonate) Am procedat cum ai zis. /<lat. quomo (do)

HESPERIDA s.f. Fruct carnos asemanator cu baca (cum are portocalul, lamaiul etc.). [< fr. hesperides, cf. Hesperide – nimfe care pazeau gradina cu mere de aur daruite de Geea Herei la nunta acesteia cu Zeus].

DIRECT, -A adj. 1. Care duce la tinta, drept, fara ocoluri. 2. Imediat, nemijlocit, lipsit de intermediar. 3. (Despre complemente) Care este legat nemijlocit de verb, indicand asupra cui trece actiunea verbului respectiv. ♦ (Despre constructii lexicale) In care cuvintele sunt asezate in ordinea lor normala sau logica. ♦ (Despre stil) Care relateaza cuvintele asa cum au fost spuse. ◊ Intrebare directa = intrebare care se realizeaza printr-o propozitie principala sau independenta. // adv. Fara inconjur, de-a dreptul, drept. [Cf. lat. directus, fr. direct].

ALTFEL adv. 1. In alt chip. Altfel n-ai cum sa le zici (JarNIK-BarSEANU). ◊ (Adjectival, precedat de adv. „mai”) Eu te socoteam mai altfel (ISPIRESCU). ◊ Loc. adj. Altfel de = de alta natura, de alt soi. ◊ Expr. De altfel = insa; cu toate acestea; in plus. 2. Daca nu, in caz contrar. – Din alt + fel.

AParTE adv. Separat. ♦ (In teatru, ca indicatie pentru actori). Ca si cum ar vorbi cu sine insusi, dar cu glas tare. ♦ (Adjectival) Deosebit, special. avea un fel aparte de a vorbi. – Din parte (dupa fr. a part).

CAZ, cazuri, s. n. I. 1. Imprejurare, circumstanta, situatie. In acest caz. In tot cazul. ◊ Caz de forta majora = situatie in care cineva nu poate proceda cum ar vrea, din cauza unor imprejurari mai puternice decat vointa sa. Caz de constiinta = imprejurare in care cineva ezita intre sentimentul datoriei si un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul ca... = a presupune ca... A face caz de ceva = a acorda prea multa importanta unui lucru. A face caz de cineva = a scoate in evidenta in mod exagerat meritele cuiva. 2. Intamplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinari) Imbolnavire, boala. Doua cazuri de scarlatina. II. Fiecare dintre formele prin care se exprima diferitele functiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. – Lat. lit. casus (fr. cas).

1) as v. ajutator (lat. vŏlebam, [imperfectu lui volo] din care s´a facut vurea, vrea [ca vream d. vreau si-a adaugat mai tirziu m de la pl.], apoi s´a adaugat lat. sic, asa [rom. si] ca si in acelasi, si s´a facut reasi [ca la Istrieni], apoi as. Tot asa celelalte pers.: volebas, -at, -amus, -atis,. ebant au dat rom. vureai, vurea, vuream, vureati, vurea, apoi vreai, vrea, vream, vreati, vrea, apoi reai, rea [influentat de ajutatoru are, ar´, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 si 309: n´are hi halduit, are hi rasarit, s´are hie uitat], ream, reati, rear [ca la Istrieni] si, in sfirsit, ai, ar, am, ati, ar (face). V. voi 2.

2) as si asa (cp. cu turc. hasa, „fereasca Dumnezeu”, si cu rus. asi, „cum se poate?!”, interj. negativa si dubitativa insotita de intrebare: L-ai gasit? As! De unde?! Se poate? – L-am gasit! – As? Ei, as? cum se poate?

cloanta (oa dift.) f., pl. e (d. clont, fiind-ca babele au adese-ori numai un dinte ori doi, cum ar avea pasarea ciocu). Fam. Baba fara dinti si rea. Baba cloanta, baba rea din povesti.

cobie f. (vsl. kobi, auguriu, conditiune, kobeniie, koblieniie, auguriu, auspiciu; sirb. kob, intilnire, soarta auguriu, prezicere; alb. koba). Est. Pasare funesta care meneste a rau. Piaza rea, om funest. Tifna, o boala a pasarilor cauzata de o pelita ca o unghie care li se face supt limba, le impiedica de a bea si le face sa tipe ca cum ar tusi. – In vest cobe, fiinta funesta, si cobie, boala pasarilor. Pe aiurea si coabe, pl. cobi.

comanditez v. tr. (fr. commanditer). Com. Procur fondurile fara a lua parte la gestiunea ei [!] (cum as face ca actionar).

cotar m. (d. cot). Cel ce masoara cu cotu capacitatea butoaielor. Munt. Un fel de omida (chematobia brumata) care ataca mai ales prunii si care se numeste si masurator din cauza mersului ei: se stringe si se intinde ca cum ar masura cu cotu.

creasta f., pl. este (lat. crista, it. pv. sp. cresta fr. crete). Mot de carne sau de pele [!] ingrosata, cum are la cap cocosu si alte pasari si unele reptile. Fig. Muche [!], punct culminant: creasta casei, a dealului. Creasta cocosului, o planta din familia amarantului (celosia cristata). Trans. O planta labiata numita si talpa gistei (leonurus cardiaca). O ciuperca foarte gustoasa (clavaria flava).

FATA MORGANA s. f. Fenomen optic frecvent in regiunile calde, datorita caruia imaginile obiectelor aflate la (sau dincolo de) orizont apar ca si cum s-ar reflecta intr-o apa. ♦ Aparitie inselatoare, iluzie trecatoare. – Cuv. it.

ANTIFON¹, antifoane, s. n. Versete sau parafrazari din psalmi care sunt repetate de doua coruri sau de doua voci, ca si cum si-ar raspunde reciproc; cantare repetata de doua coruri, la slujba bisericeasca. – Din sl. antifonu.

MIRAJ, miraje, s. n. I. 1. Fenomen optic produs prin refractia treptata a luminii in straturi de aer cu densitati diferite, datorita caruia in unele regiuni apar la orizont imagini rasturnate si suplimentare ale unor parti din natura, ale unor lucruri indepartate etc., ca si cum s-ar reflecta intr-o apa; p. ext. fata morgana. 2. Fig. Imagine inselatoare; inchipuire, iluzie desarta. 3. Fig. Farmec, atractie irezistibila. II. (In sintagma) Mirajul oualor = operatie de examinare a oualor supuse incubatiei naturale sau artificiale.pentru a urmari starea si dezvoltarea embrionului. [Var.: (rar) miragiu s. n.] – Din fr. mirage.

EIDETISM s. n. Anomalie intalnita in special la copii, care consta in reprezentarea foarte vie a obiectelor vazute anterior, ca si cum acestea ar fi prezente. [Pr.: e-i-] – Din fr. eidetisme.

SANCHI adv. (Fam.) Vorba sa fie! asa sa crezi! cum s-ar zice. [Var.: sanche adv.] – Din tc. sankı.

SMINTIT, -A, smintiti, -te, adj. (Adesea substantivat) Care si-a pierdut dreapta judecata sau care se comporta ca si cum si-ar fi pierdut-o; iesit din minti; nebun. ♦ (Despre manifestari ale oamenilor ) Care denota lipsa de judecata, nechibzuinta, nebunie; nechibzuit, nebunesc. – V. sminti.

AIUREA adv., adj., interj. 1. adv. altundeva, (Ban. si Transilv.) ainde, aindine. (A plecat ~.) 2. adv. v. anapoda. 3. adv. v. alandala. 4. adj. v. smintit. 5. interj. (fam.) sanchi!, (arg.) zexe! ( – Sa faci asa cum ti-am spus! – ~!)

CarACTERIZA vb. 1. a defini. (cum l-ai ~ pe X?) 2. a individualiza. (Isi ~ sugestiv personajele.) 3. a se autocaracteriza, a se autodefini, a se defini. (Se ~ veridic in memoriile sale.)

DESFASURA vb. 1. a (se) desface, (pop.) a (se) desfira, (reg.) a (se) dezveli. (Se ~ un fir depanat.) 2. v. desface. 3. a (se) intinde, (Mold.) a (se) disterne. (Actiunea se ~ pe o anumita perioada.) 4. a se derula, a evolua, a se intampla, a se petrece, (inv.) a se purta. (Iata cum s-au ~ faptele.) 5. a evolua, a merge. (Treaba se ~ bine.) 6. a decurge, a evolua, a se petrece. (Partida s-a ~ in bune conditii.) 7. v. disputa. 8. a depune, a duce, a efectua, a executa, a face, a indeplini, a intreprinde, a presta. (A ~ acolo o munca utila.) 9. a da, a duce, a purta, a sustine, (inv.) a sta. (Au ~ o lupta continua pentru ...)

EXACT adj., adv. 1. adj. adevarat, corect, drept, just. (Concluzii ~.) 2. adv. bine, corect, precis. (I-a dat ~ calculul.) 3. adj. fidel. (Reproducere ~.) 4. adv. intocmai, literal, textual, ad litteram. (A reprodus ~ cele citite.) 5. adj. fix, precis. (A batut ora ~.) 6. adv. fix, precis, punct, (fig.) matematic. (~ la ora 9.) 7. adv. normal, regulat. (Trenul soseste ~.) 8. adj. v. punctual. 9. adj. v. riguros. 10. adv. v. precis. 11. adv. v. riguros. 12. adv. v. intocmai. 13. adv. v. drept. 14. adv. asa, intocmai. (Este ~ cum spui; ai sa faci ~ cum ti-am spus?) 15. adv. v. chiar.

INHAITA vb. (reg.) a se incardosa, a se incardui. (cum te-ai putut ~ cu el?)

NIMERI vb. 1. v. lovi. 2. a ochi, (pop.) a pali, (reg.) a talni, (Transilv.) a talali. (A ~ drept in tinta.) 3. v. potrivi. 4. a o potrivi, (pop.) a o brodi. (A o ~ ca nuca-n perete.) 5. a da. (Am ~ un om de treaba.) 6. (pop. si fam.) a o bobi, a o brodi, a o dibaci. (cum de ai ~t-o atat de bine?) 7. a se intampla, a se potrivi, (pop.) a se brodi, (inv. si reg.) a se prileji, a se prilejui, (Transilv.) a talali, (prin Maram.) a se talni, (Ban.) a se zgodi. (S-a ~ sa fiu si cu acolo.) 8. a apuca, a se intampla, (Munt.) a ragadui. (Il lovea cu ce a ~.) 9. v. cadea.

DOar adv. 1) Numai. ~ tu ai venit. 2) cum se stie. ~ n-ai plecat! 3) Dupa cum se pare; poate; probabil. Va reusi ~ pana la urma! ◊ Fara ~ si poate fara nici o indoiala; numaidecat; neaparat. Intr-o ~a la intamplare. [Monosilabic] /<lat. de-hora

FATA MORGANA f. 1) Fenomen optic caracteristic zonelor calde, datorita caruia imaginile obiectelor aflate la orizont apar ca si cum s-ar reflecta intr-o apa. 2) fig. Iluzie trecatoare. /Cuv. it.

numete adv. (reg.) cum s-ar zice, asa ca si cum; chipurile.

buric (-ce), s. n. – 1. Ombilic. – 2. Virful degetului. – 3. Centru. – Mr., megl., istr. buric. Lat. umbilῑcus (Puscariu 240; REW 9045; Candrea-Dens., 200; Dar), prin intermediul unei forme asimilate *umbulῑcus, in care prima parte s-a simtit probabil ca art. indef., cf. it. belico, (um)bilico; cf. si prov. ombelic, embelic, fr. nombril, sp. ombligo, port. umbigo. Sandfeld 36 leaga in mod inexplicabil sensul de „centru” cu gr. ὀμφαλός, ca si cum nu ar fi o extindere normala si generala a sensului primitiv al cuvintului. Der. buricat, adj. (proeminent); burica, vb. (a bomba, a curba); buricatura, s. f. (proeminenta).

sanchi adv. – Ca sa zic asa, cum s-ar zice. – Var. sanche. Tc. sanki „crede ca” (Seineanu, II, 313), Lokotsch 1832).

ANTIFON¹, antifoane, s. n. Versete sau idei din psalmi care se repeta de doua coruri sau de doua voci, ca si cum si-ar raspunde reciproc; cantare repetata de doua coruri, la slujba bisericeasca. – Slav (v. sl. antifonu < gr.).

boboteaza f. pl. eze (poate din Apa-boteaza, cum s’ar mai zice pin Ban., Hateg, Maram., daca nu din Bogboteaza, dupa vsl. bogoiavlenie, id., ori d. po- si botez. V. po-). Ziua de 6 Ianuariu, cind e Botezu Domnului. Geru Bobotezei, mare ger.

dec, interj. de mirare si ironie ca si tronc: Dec! Nu cum-va ai pofti? Dec! Da asta ce-a mai fi oare?

crupada f., pl. e (fr. croupade, dupa it. groppata). Saritura in care calu stringe supt [!] pintece picioarele din apoi [!] ca cum s´ar pitula.

NIZNAI adv. (Pop. si fam.) Ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, n-ar sti nimic, simuland indiferenta, nepasare, dezinteres. ◊ Expr. A se face niznai sau (substantivat) a face pe niznaiul = a se preface ca nu stie nimic. – Din rus. ne znaju „nu stiu”.

CAND conj. 1. (temporal) ca. (Acum ~ ne-am odihnit, putem pleca.) 2. (temporal) daca. (~ vede ca ..., pleaca repede.) 3. (temporal) cum. (Frunza-n codru ~ invie.) 4. (temporal) (pop.) cum. (Din ceasul ~ te-am vazut ...) 5. (cauzal) cum, deoarece, fiindca, intrucat. (~ stiu ca vine, sunt emotionat.) 6. (conditional) daca, (pop.) de. (Ce pot sfaturile mele, ~ nici lacrimile nu folosesc.)

CONSULTA vb. 1. a intreba. (Sa-l ~ intr-o chestiune.) 2. a se sfatui, (rar) a se consfatui, (inv. si pop.) a se chibzui, (Mold.) a se cislui, (inv., in Transilv.) a se divani. (S-au ~ intre ei cum sa procedeze.) 3. v. cerceta. 4. a cerceta. (~ catalogul unei biblioteci.) 5. (MED.) a examina. (Medicul ~ un pacient.)

MEU¹ mea (mei, mele) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale inlocuieste numele obiectului posedat de vorbitor, precum si numele vorbitorului) are un manual ca al meu. ◊ Pe-a mea dupa cum doresc eu. Ai mei membrii familiei sau rudele vorbitorului. /<lat. meus, mea

1) adevar n., pl. uri (d. adevar 2). Calitatea lucrului adevarat, realitate. Principiu, axioma, maxima: adevaruri matematice. Sinceritate: a vorbi cu accentu adevarului. Pict. si sculpt. Expresiune fidela a naturii: e adevar in acest cap. – in adevar, intr' adevar, in realitate, adevarat, chear [!] cum este. – Vechi -ara, f. pl. ere (ca vara, vere, fem. d. var). si de-adevar (ea dift.) pl. uri. In vest adavar.

cifut si ciufut, -a adj. (turc. cufut, cifud, epitet plin de dispret adresat Jidanului: cum. guhud, d. ar. iehud, iuda, jidan; ngr. tsifuti, bg. cifut. La Sirbi Civut e un monstru antropofag). Fam. Rar. Avar, feroce Abras.

cozmopolit, -a s. si adj. (vgr. kosmopolites, d. kosmos, lume, si polites, cetatean). Cetatean al lumii intregi, ca si cum toate tarile ar fi tara ta. Care n´are patrie fixa si se muta de colo colo. Compus din multe natiuni: in orasele mari e multa populatiune cozmopolita.

DORI, doresc, vb. IV. Tranz. 1.. A fi stapanit de tendinta launtrica de a face, de a avea sau de a dobandi ceva; a tine, a ravni, a nazui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit= a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lasa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intentia; a vrea. cum doresti (sau doriti etc.), formula prin care se lasa la aprecierea interlocutorului luarea unei hotarari. 2. A tine mult sa vada sau sa revada pe cineva sau ceva drag, a astepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerabdare. 3. A simti o atractie e*****a. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor.

GERMISarA, asezare civila romana din Dacia Superior, dezvoltata ca statiune balneara (in legatura cu apele termale existente) si care au luat nastere, dupa cum o arata numele, dintr-o mai veche asezare dacica. Azi Geoagiu-Bai, jud. Hunedoara.

Baucis, taranca din Phrygia de conditie umila, casatorita cu Philemon, alaturi de care a trait toata viata in cea mai armonioasa intelegere. Odata, pe cind Zeus si Hermes cutreierau tinutul sub chipul si infatisarea a doi calatori, ei le-au dat gazduire in modestul lor bordei. Drept multumire zeii le-au transformat locuinta intr-un templu maret si le-au fagaduit sa le indeplineasca orice dorinta. cum Philemon si Baucis au cerut sa nu se desparta niciodata, voia le-a fost indeplinita. Dupa ce au trait pina la adinci batrineti, au murit in aceeasi zi si au fost transformati, dupa moarte, in doi copaci, asezati unul linga altul, la intrarea templului.

HA interj. 1. Exclamatie care exprima: surprindere; multumire; satisfactie (rautacioasa). 2. (Fam.) Poftim? ce? cum? ♦ Nu-i asa? n-am dreptate? 3. (Repetat) Cuvant care imita rasul in hohote. – Onomatopee.

HAOS, haosuri, s. n. 1. Stare primitiva, de neorganizare, in care, dupa cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia inainte de aparitia universului cunoscut de om; (in unele conceptii teogonice) spatiu nemarginit, cufundat in bezna si umplut de „neguri”, in care s-ar fi gasit, intr-un amestec confuz, elementele si materia inainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordiala a materiei. ♦ Personificare a acestui spatiu nemarginit sub forma unei divinitati. 2. Stare generala de mare confuzie, dezordine mare, invalmaseala, neorganizare^{Vezi nota}. [Var.: (inv.) caos s. n.] – Din fr., lat. chaos.

CORECT, -A, corecti, -te, adj. 1. Care respecta regulile, normele dintr-un domeniu dat; asa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o tinuta, o purtare, o atitudine ireprosabila; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus.

FOLFAI, folfaiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A vorbi sau a mesteca greu (cum fac batranii care nu au dinti); a molfai, a morfoli. – Fol + f[ol] + suf. -ai.

METAGALAXIE s. f. Sistem ipotetic in care ar fi grupate galaxiile, asa cum stelele sunt grupate in galaxii. – Din fr. metagalaxie.

PREVEDEA vb. 1. (rar) a presti, (inv.) a prejudeca. (Totul s-a intamplat cum a ~.) 2. a se astepta. (Am ~ asta.) 3. v. banui. 4. v. intui. 5. v. prognoza. 6. (livr.) a prelimina. (A ~ in buget suma de ...) 7. v. preconiza. 8. v. dota. 9. a preciza, a scrie, a specifica. (Dupa cum ~ pravila.) 10. a mentiona, a prescrie, a specifica, a stabili, a stipula. (articolul 1 ~ urmatoarele...)

cumSECADE adj. invar. 1) (despre persoane) Care este de treaba; de isprava. 2) rar (despre obiecte) Care are calitati corespunzatoare destinatiei; bun. /cum + se + cade

acera (acere), s. f. – Vultur, acvila. – Var. acira < Lat. aquῐla (Puscariu 10; REW 582; Dar); cf. prov. aigla, fr. aigle, cat. aliga, sp. aguila, port. aguia. Cuvintul rom. este rar, astazi practic a disparut. Nu apare in texte vechi nici autentic populare; astfel incit poate fi creatie artificiala, datorata vreunui filolog latinist din sec. XIX (dupa cum crede Dar; insa filologul avea, in acest caz, un exceptional simt al limbii). Adevarul este ca latinistii din sec. XIX au inventat forma acvila, s. f., care inca se mai foloseste, in limbajul poetic si heraldic, si der. acvilin, adj. (vulturesc, ca ciocul acvilei, coroiat).

senic (-ce), s. n. – 1. Pinza in care se prepara cenusa pentru lesie. – 2. Cirpa, bucata de pinza. – Var. selnic. Origine indoielnica. cum serveste la inalbirea rufelor, ar veni din sineli „a albi rufele cu amidon”, bg. sinja, cf. sineala. Se foloseste in Olt. Legatura cu bg. siennik „umbrar” (Scriban) pare dubioasa.

bob m. ca planta si n., pl. uri (ca si orzuri) ca marfa, mincare sau feluri de bob (vsl. bg. rus. bobu, bob. Ung. bab. V. boaba, bobita, bobornic). O planta leguminoasa papilionacee cu cotoru drept in sus, cu flori albe, ca pastari ca si fasolea, dar mult mai groase (vicia faba sau faba vulgaris). Frunctu ei: azi am mincat bob. S.m. Graunte de leguma sau orice bobita intrebuintata la ghicit viitoru, cum fac oamenii din popor. A da in bobi sau cu bobii, a ghici dupa cum cad bobii, cum fac babele. Par’c’am dat in bobi, am nemerit parc’a’as fi stiut dinainte. Bob numarat, exact, tocmai. A nu zice bob (adv.), a nu zice nimic. S.n., pl. boabe. Graunte, boaba globul: bob de mazare, de margaritar. Orzu a legat bob mult, a produs spicu viguros.

aristaeus, fiul lui Apollo si al nimfei Cyrene. Casatorit fiind cu Autonoe, fiica lui Cadmus, cu care a avut la rindul lui un fiu, pe Actaeon, aristaeus s-a indragostit de Eurydice, sotia lui Orpheus. In timp ce o urmarea fugarind-o de-a lungul unui riu, Eurydice a fost muscata de un sarpe. Moartea ei a atras asupra lui aristaeus minia zeilor. Ispasindu-si vina, el a fost in cele din urma iertat si primit in rindul semizeilor. aristaeus era considerat ca protector al pastorilor si se spunea ca i-ar fi invatat pe oameni cum sa planteze vita de vie si cum sa creasca albinele.

REZON, rezoane, s. n. (Inv.) 1. Indreptatire, justificare, cauza, motiv, temei. 2. Ratiune, judecata dreapta. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la rezon = a invata minte (pe cineva), a pune la respect; a constrange sa judece mai bine, sa se poarte cum trebuie. ♦ (Cu valoare de interjectie) Ai dreptate! just! da! desigur! – Din fr. raison.

POFTIM interj. 1. ia!, na!, tine! (~! un covrig.) 2. (interogativ) ce?, cum?, (pop. si fam.) ha? (~? N-am auzit!)

NOROC ~oace n. pop. 1) Soarta, destin favorabil. ◊ La (sau intr-un) ~ la intamplare. 2) Concurs de imprejurari favorabile. ◊ A-i surade cuiva ~ocul a-i merge cuiva in viata. A-si incerca ~ocul a intreprinde ceva fara a fi sigur de reusita. Spre ~ocul cuiva din fericire. cum a da targul si ~ocul cum va fi; dupa imprejurari. A avea ~ a reusi, a avea succes. Joc de ~ joc (de carti, de zaruri etc.) in care castigul este intamplator; joc de ha-zard. ~! formula de salut. 3) Stare de satisfactie deplina; fericire. A-si gasi ~ocul. ◊ A fugi de ~ a evita inconstient ceea ce putea sa aduca fericire. /<sl. naroku

acum, adv. – 1. In prezent, in momentul acesta. – 2. Inainte cu... Var. acu(ma), acmu, amu. Mr. amu, amo, megl. (a)cmo, mo(ti), istr. acmo(te). Acu este reprezentant al lat. *eccum hῡc; acum deriva de la un compus de tipul *eccum hῡc modo; in sfirsit, *eccum modo a dat rezultatul normal acmu (Philippide, Principii, 92; Puscariu 18; REW 5630; Dar). Candrea-Dens., 14, deduce toate formele rom. din *eccum modo › acmu; acesta din urma ar fi dat acum, prin analogie cu quomodo › cum; si de la acum s-ar fi ajuns, prin fonetica sintactica, la acu. Roesler 564 se gindea la gr. ἀϰόμ(α). – Der. cu -si) (cf. acelasi): acumusi, acusi, cu var. (fam.) acusa, acusica.

PAI¹ adv. (Fam.) 1. (Exprima o afirmatie, o aprobare) a) Desigur, se intelege. Pai ca bine zici (SEZ.); b) se putea altfel? 2. (Exprima rezerva, ezitare) cum sa spun? stiu eu? Ce cei pe dansul? – Pai, ce-i vrea sa-mi dai (ISPIRESCU). 3. (Exprima neincredere) Pai cine stie ce ai de gand! 4. (Exprima mirare) Pai cum, omule! [Var.: poi adv.] – Din apai (< apoi).

chira f. (ngr. kyra, doamna. V. chera si cheratita. Fam. are chira socoteala, e un motiv de a lucra asa, iar tu nu te grabi, ca sint pricini pe care nu le stii: stai, ca are chira socoteala si nu merge cum crezi tu! – Si chiramo (ngr. kyramu), doamna mea!

Heraclidae se numeau toti descendentii lui Heracles: atit fiii eroului si ai Deianirei, cit si urmasii acestora. Dupa apoteozarea lui Heracles, copiii sai, urmariti de ura lui Eurystheus, au gasit o vreme adapost la curtea regelui Ceyx, din Trachis. Apoi, cum Eurystheus ameninta cu razboiul, ei au fost siliti sa se refugieze din nou, de data aceasta la atenieni. Eurystheus le-a declarat razboi si acestora, dar a fost infrint si ucis in lupta. Dupa victoria repurtata impotriva lui Eurystheus, heraclizii, sub conducerea lui Hyllus, fiul cel mai mare al lui Heracles, s-au indreptat spre Peloponnesus, patria tatalui lor, cu gindul sa se stabileasca acolo (v. si Hyllus). Prima incercare se soldeaza cu un esec: pe drum ei se intilnesc cu armata regelui Echemus, care-i invinge. Insusi Hyllus cade in lupta. Heraclizii mai fac, de-a lungul timpului, cateva tentative de a ajunge in Peloponnesus. Condusi mai tirziu de aristomachus, sint din nou infrinti si alungati. In schimb, sub conducerea lui Temenus si a fratilor sai – aristodemus si Cresphontes – izbindesc, reusind in cele din urma sa ia in stapinire si sa-si imparta Peloponnesul.

DOar adv. 1. (Exprima ideea unei delimitari sau restrictii) Numai. Stai doar o clipa! ◊ Expr. Doar ca nu... = aproape ca..., putin a lipsit sa nu... 2. Vezi bine, cum se stie; desigur. Doar nu m-ai cautat! 3. Poate; probabil. Va reusi doar pana la urma! ◊ Expr. Fara doar si poate = fara nici o indoiala; neaparat. ♦ In speranta ca... L-a intrebat, doar va afla ce sa faca. ◊ Expr. Intr-o doara = la noroc, la intamplare, pe nimerite. 4. (Reg., la inceputul unei propozitii interogative) Oare? [Var.: doara adv.] – Lat. de-hora.

cum adv., conj., interj. 1. adv. ce, cat. (~ as mai rade!) 2. conj. (temporal) cand. (Frunza-n codru ~ invie.) 3. conj. (cauzal) cand, deoarece, fiindca, intrucat. (~ stim ca vine, sunt emotionat.) 4. conj. (modal) (pop.) care. (Se inalta un palat ~ nu mai exista.) 5. conj. (comparativ) ca, cat, precum. (Noi ~ si ei.) 6. interj. (interogativ) ce? poftim? (fam. si pop.) ha? (~? N-am auzit.)

A DORI ~esc tranz. 1) A fi stapanit de dorinta de a avea; a ravni; a nazui. ◊ A lasa de dorit a avea lipsuri; a nu satisface. 2) A avea intentia; a vrea. Doresc o prajitura. ◊ cum doriti (sau cum doresti) formula prin care se lasa la aprecierea interlocutorului luarea unei hotarari. 3) (persoane, obiecte etc. dragi) A tine mult sa vada. 4) A ura cu o deosebita afectiune. Iti doresc succes. /Din dor

FONETIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de fonetica; propriu foneticii. Studiu ~. ◊ Ortografie ~ca ortografie care are la baza principiul scrierii cuvintelor dupa cum se pronunta. 2) Care tine de sunetele limbii; propriu sunetelor limbii. Transcriere ~ca. /<fr. phonetique

VAGON s.n. Vehicul de cale ferata, servind la transportul calatorilor, al marfurilor, al animalelor etc. ♦ Cantitate de marfuri (cereale, lemne etc.) care incape intr-un asemenea vehicul. ◊ Vagon de dormit = vagon prevazut cu cabine in care sunt instalate paturi pentru dormit; wagon-lit; vagon restaurant = vagon amenajat pentru a servi ca restaurant; casa (sistem) vagon = casa care are camerele asezate una dupa alta, asa cum sunt compartimentele unui vagon. [< fr. , engl. wagon].

cintec n., pl. e (lat. canticum). Serie de sunete melodioase produse cu vocea sau si cu vre-un instrument. Vocea unei pasari: cintecu privighetorii. Cint, diviziune de poema: Eneida lui V******u are 12 cintece. Poezie cintata: cintec popular. Cintec batrinesc, balada. Cintec de dor, doina. Cintec de lume, cintec de dragoste. Cintec de stea, psalm versificat sau un cintec religios oare-care, in versuri de 7-8 silabe, cintat de baietii care umbla cu steaua la Craciun. Acest lucru are cintec, are cite-va greutati, dar daca stii cum sa procedezi, merge bine.

RECUNOASTE vb. 1. a cunoaste, a identifica, a sti. (cum il poti ~.) 2. (prin Olt.) a semui. (L-am ~ imediat pe X.) 3. v. regasi. 4. (JUR.) a confirma, a intari, a valida. (L-a ~ in functie.) 5. (inv.) a cunoaste. (Isi ~ greseala.) 6. v. marturisi. 7. v. declara. 8. a accepta, a admite, a marturisi. (Pana la urma a ~ ca asa este.)

A TREBUI pers. 3 trebuie intranz. 1) (despre persoane, lucruri) A avea ca necesitate; a-i fi necesar. 2) A constitui o necesitate. ◊ cum trebuie cum se cuvine; cum se cade; bine. 3) A fi dator; a avea obligatia. Trebuie sa plec. 4) A fi posibil. Trebuie sa fie coapta poama. /<sl. trebovati

acustic, -a adj., (vgr. akustikos). Relativ la auz: nerv acustic. Cornet acustic, cornet care aduna sunetele ca sa le auzi mai bine. S. f., pl. i. Fiz. Stiinta sunetelor; felu cum se aud sunetele unei sali: acest teatru are o acustica buna. Adv. Din punct de vedere acustic.

caci, vechi cace. iar azi, in vorba, ca conj. (lat. quod quid). arata: 1) cauza: Nu te amesteca in tarita, ca te maninca porcii (Prov.). 2) L. V. = „fiind-ca, pentru ca”: nu caci nu vrea, ci caci nu poate. Si pentru caci, cum se aude si azi. 3) L. V. = ca (relativ): fura piriti cace sint crestini (Dos.). Numai caci, numai ca, afara de faptu ca. 4) Adv. „De ce”: Cace (sau ca ce?) ati ingropat? (Dos.). Pentru caci, de ce? – Azi (exclamativ) = „ah, cum”: Of, caci nu mai tace, caci n´am bani! (Munt.).

NUMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-strictie sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decat; nimic altceva decat; nu in alt mod decat; nu in alt timp decat; nu in alt loc decat; nu din alta cauza decat; nu in alt scop decat; doar; exclusiv. Poate ~ atata. Acesta este ~ inceputul. ◊ Nu ~ (ca) a) pe langa; afara de; b) mai mult decat. ~ asa (sau asa ~) a) de mantuiala; b) fara a se adanci; c) fara nici un rost; fara scop; fara motiv; d) fara a urmari un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; in treacat. 2) (exprima modalitatea unei actiuni) Gata sa; cat pe ce. Era ~ sa plece. ◊ ~ bun (sau ~ bine) asa cum trebuie; potrivit. 3) (accentueaza continutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat si s-a pus pe lucru. 5) In intregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis

OBRAZ¹ ~ji m. Fiecare dintre cele doua parti laterale care formeaza fata. ◊ A avea ~ subtire a fi fin, sensibil. A fi gros de ~ a fi nesimtit, obraznic. A-i plesni (sau a-i crapa) cuiva ~zul de rusine a se simti extrem de jenat. (A fi) fara (de) ~ (a fi) lipsit de rusine; obraznic. A-si pune ~zul (pentru) cineva a raspunde cu onoarea proprie pentru faptele sau pentru comportarea cuiva. A da cuiva in ~ a reproba purtarea cuiva fatis. A trage cu ~zul a pati o rusine. A (mai) avea inca ~ a (mai) indrazni; a cuteza. Cu ce ~? cum de mai indrazneste? [Sil. o-braz] /<sl. obrazu

calce (calce), s. f. – Galbenele (Caltha palustris). Probabil din lat. caltha, cuvint care apare la Plaut, si care inseamna „planta cu flori galbene”, cum sint intr-adevar galbenelele. Pentru a explica fonetismul, ar trebui plecat de la un der. *calthea › *calte (pentru te › ce, cf. arici). In general se admite ca acest cuvint calce reprezinta lat. calx, acuz. calcem (Candrea, Rom., XXXI, 273; Puscariu 256; REW 1534; Candrea-Dens., 215; Dar); insa semantismul este mai putin clar.

iasma (iasme), s. f. – Spectru, fantasma, strigoi. – Var. iazma. Origine incerta. Este posibil sa fie vorba de o simpla reducere de la aghiasma „apa sfintita”, cf. forma aiasma, intrucit aceasta este maniera tipica de a alunga aparitiile fantastice; ar fi, in acest caz, o formula eufemistica, asa cum este cruce’n casa sau bata-l crucea „diavolul”. Celelalte explicatii nu sint suficiente: din sl. jazva „plaga”, cf. rus. jazva „flagel” (Cihac, II, 146; Scriban); din sl. jazka (Conev 106); din sb. jezna „ingrozitoare” (Skok, ZRPh., 1923, 193 si Skok 60); din v. germ. ethma „spirit” (Diculescu, Dacor., IV, 1552); din sl. jasna „luminoasa” (Dar).

ortoman (ortomana), adj. – 1. Bogat, de seama, opulent. – 2. Viteaz, puternic. – Var. iortoman, hartoman. Origine necunoscuta, dar probabil, expresiva, dupa cum o arata suf. -man, cf. gogoman, hotoman etc. ar putea fi doar var. lui lotroman „hot”, caz in care ar avea semantismul lui hot „viclean, siret”. Ideea sau, in cazul lui, provenienta primei parti a cuvintului nu a fost descoperita pina acum. Totusi ipotezele abunda: cuvint dacic (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 85) sau din zend. arethamant „drept” (Hasdeu, Istoria critica, I, 2, p. 261); din ort „ban” (Cihac, II, 230); din cuman. yurt „proprietate” (Seineanu, I, 227; Loewe 75); din tc. yortman „a fugi” (Tiktin; Densusianu, GS, VI, 313-18); din otoman incrucisat cu ort (Philippide, II, 726); din lat. libertus, prin intermediul unei forme *iertoman (Giuglea, Dacor., V, 542-47). Nu are circulatie, apare numai in poezii populare.

ATATA² pron. nehot. 1. (Inlocuieste un nume sau o propozitie exprimand o masura, o cantitate etc.) cum dai maslinele...? – Atata ! (DELAVRANCEA). ◊ Expr. Atata-ti trebuie! = ai s-o patesti! va fi vai si amar de tine! Atata mi-a (sau ti-a etc.) trebuit = asta asteptam (sau asteptai etc.), nu am (sau nu ai etc.) mai putut rabda. Nici atata = si mai putin. Atata(-i) tot sau atata si nimic mai mult = asta e ! cu asta am incheiat ! sa nu astepti mai mult ! Cat... atata sau atat cat = acelasi grad, numar, pret etc. 2. Acest singur lucru, numai acesta. [Var.: atat pron. nehot.] – Lat. eccum-tantum.

CACI conj. 1. (Introduce propozitii explicative) Pentru ca, deoarece, fiindca. Eu ii cunosc pre boierii nostri, caci am trait cu dansii (NEGRUZZI). 2. (Rar) De ce nu! cum! Caci nu pot eu s-o ajung, sa-i dau o scarmanatura buna! (CREANGA). – Din ca + ce.

cojoc n., pl. oace (vsl. kozuhu, d. koza, pele [!]; sirb. bg. rut. kozuh, de unde si ung. kosok, kosog si ngr kozoka). Haina scurta sau lunga (cu minici [!] sau fara minici) facuta din blana de oaie (sau si de alt animal) cusuta de o haina de postav sau purtata asa cum este, cu pelea [!] afara. Isi scutura baba cojoacele, ninge, mai ales in zilele babei (1-9 Martie, cind poporu zice ca o baba, care reprezenta [!] iarna, isi scutura cojoacele la munte). A scutura sau a scarmana cuiva cojocu sau blana (cum au cinii, lupii), a-l bate rau. A avea ac de cojocu cuiva, a avea mijloace de a-l constringe. A-ti intoarce cojocu (pe dos), (ca taranu cind e timp rau), a-ti schimba atitudinea, a te arata mai energic. A intreba de ce (din ce) e cojocu, a mai perde [!] timpu cu vorba. V. burca 1, bitusa, tihoarca, bonda.

NADEJDE, nadejdi, s. f. Incredere sau convingere ca ceea ce faci ori doresti se va realiza; speranta, nadajduire; incredere in sprijinul, in ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine ca cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊ Loc. adj. De nadejde = in care poti avea toata increderea. ◊ Loc. adv. De (sau cu) nadejde = asa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ◊ Loc. vb. A trage nadejde = a spera, a nadajdui. ◊ Expr. In nadejdea... = in speranta..., bazandu-se pe... A se lasa in nadejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...). A-si pune (sau a avea) nadejdea (in cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se increde (in...). Slaba nadejde = putin probabil, nesigur. ♦ (Concr.) Ceea ce da incredere, certitudinea ca se va realiza dorinta cuiva. – Din sl. nadezda.

INTAMPLA vb. 1. a se petrece, a se produce, a surveni, (inv. si reg.) a se prileji, (inv.) a se purta. (S-au ~ multe lucruri de atunci.) 2. a fi, a se petrece. (cum s-a ~?) 3. v. produce. 4. v. surveni. 5. v. desfasura. 6. a se petrece, (inv.) a se trece. (Cate nu s-au ~ intre noi!) 7. (inv. si reg.) a se sfeti. (Sa vezi ce i s-a ~.) 8. a se face. (cum a zis, asa s-a ~.) 9. v. pomeni. 10. v. nimeri. 11. a apuca, a nimeri, (Munt.) a ragadui. (Il lovea cu ce se ~.)

A DESTAINUI destainui tranz. 1) (ganduri intime, framantari sufletesti etc.) A comunica in mod confidential; a incredinta; a confia. 2) (persoane) A arata asa cum este; a da pe fata; a trada. Ochii l-au destainuit. 3) (secrete oficiale) A aduce la cunostinta generala; a da in vileag; a dezvalui; a divulga. /des- + a tainui

decimez v. tr. (lat. decimo, -are). Pedepsesc cu moartea ucizind dupa sorti unu din zece, cum faceau comandantii romani cind soldatii nu se purtase vitejeste. Fig. Ucid in numar mare: holera decimase armata. V. zeciuiesc.

TREBUI, pers. 3 trebuie, vb. IV. 1. Intranz. A avea nevoie (de ceva); a fi nevoie (de ceva). ◊ Loc. adv. cum trebuie = asa cum se cuvine, cum se cade; bine. ◊ Expr. Asa-ti trebuie! = asa ti se cuvine, asa meriti. Atata i-a trebuit (ca sa...) = asta a asteptat (ca sa...) 2. Tranz. unipers. si impers. Este necesar sa..., este obligatoriu sa..., se cere (neaparat) sa... 3. Tranz. unipers. si impers. A fi probabil sau posibil, a se putea presupune. [Prez. ind. pers. 1 sg.: (rar) trebui si trebuiesc] – Din sl. trebovati.

cuta (cute), s. f. – 1. Pliu, indoitura. – 2. Zbircitura, incretitura, rid. – 3. Punga sub ochi. – 4. (Rar) Felie, bucata taiata. Origine incerta. Pare a fi vorba de lat. cutem „piele” (Puscariu, Conv. lit., XXXIX, 61-3; Puscariu 469; Lausberg 42; cf. parerea contrara la Domaschke 88), cf. sard. kude, sicil. kuti, piem. ku. Semantismul este dificil; poate trebuie explicat prin contaminarea cu gr. ϰότις „crestatura, incizie”. Cealalta explicatie, bazata pe bg. skut „margine, tiv” (Skok 67) nu este mai convingatoare. Dar propune bg. kutta, pe care nu il cunoastem, si care ar putea proveni din rom., daca este cuvint atit de rar cum pare. – Der. cuta, vb. (a indoi, a face cute).

apoi adv. (lat. ad, la, si post, pe urma, dupa. V. poi). Pe urma, dupa aceia: a venit, si apoi s' a dus. Din apoi, de dinapoi, posterior: partea din apoi, partea din apoia casei. V. ainte). De apoi, ultim: ziua, vremea, judecata de apoi. In cea de apoi (Let.), in cele din urma, in sfirsit. S' apoi (din si apoi), si daca, chear asa sa fie, nu-mi pasa, si ce e cu asta? De ex.: Te va prinde! S' apoi! Apoi de! Apoi da! loc. care arata incurcatura sau ironia: Te-am prins, hotule! Apoi da! Iarta-ma si dumneata! D' apoi cum (din da, dar apoi cum), dar cum, poi dar, poi cum alt-fel? De ex.: Te duci si tu? D' apoi cum?! (adica: „se' ntelege ca ma duc!”). D' apoi cum nu?! dar cum nu, poi cum alt-fel (ironic ori serios): L-ai prins? D' apoi cum nu?! (adica: se' ntelege!„). Mai apoi, mai pe urma. Adj. Cel din urma: multi vor fi intiii si apoii intiii (Cor.).

PETIC, petice, s. n. 1. Fasie (nu prea mare) taiata, rupta sau ramasa dintr-o tesatura, dintr-o bucata de piele, dintr-o hartie etc.; spec. bucata dintr-un material cu care se repara, prin aplicare si coasere sau lipire, obiecte de stofa, de piele etc. rupte sau gaurite. ◊ Expr. Si-a gasit sacul peticul sau cum e sacul, si peticul, se spune despre doi insi asociati care au aceleasi cusururi. (A nu se mai tine) petic de petic, (se spune despre) haine foarte zdrentuite. A-si da in petic = a-si da pe fata, a-si arata, fara voie, anumite cusururi. 2. Suprafata mica de teren (cultivabil). 3. P. a**l. Bucata, portiune mica din ceva (in raport cu intregul). Se vede ici-colo cate un petic de zapada. [Var.: petec s. n.] – Cf. lat. pittacium.

DISCRETIONar, -A, discretionari, -e, adj. (Despre puteri, prerogative, acte etc.) Care actioneaza, se exercita asa cum considera cineva, fara a fi prevazut si ingaduit de lege; care are prin lege intreaga libertate de actiune. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. discretionnaire.

se pron. refl. – arata ca persoana care indeplineste o actiune este si aceea care o sufera. – Var. Munt. sa. Mr. se. Lat. se (REW 7761), conservat in toate limbile romanice. Ca si in sp. are si valoare de pron. nehotarit: se spune = fr. on dit; sade cum se sade = „sade ca toata lumea”.

PLAN s.n. 1. Suprafata neteda, plana, fara ridicaturi. ♦ Suprafata care contine toate dreptele care trec printr-un punct fix si intersecteaza o dreapta. ♦ (Anat.) Suprafata care sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita incidenta. 2. Desen tehnic care reprezinta grafic o suprafata de teren, o constructie, o masina etc. 3. Parte a unei suprafete in raport cu departarea de ochiul observatorului si cu reprezentarea ei intr-o pictura, intr-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeasi actiune sau acelasi subiect, luate sub acelasi unghi de vedere si intr-un cadru constant. ♦ Mod de incadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. Suprafata de sustinere in aer a unei aeronave; (p. ext.) aripa. 5. Fel cum sunt asezate, dispuse partile unei opere stiintifice, literare etc. in momentul cand au fost coordonate intre ele; proiect, alcatuire; (p. ext) proiect pentru o actiune care urmeaza sa fie indeplinita. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzand o suita ordonata de operatii destinate sa duca la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].

holba (holbez, holbat), vb. – A face ochii mari, a se zgii. – Var. (in)holbi, inholba. Mr. volbu, vulbare. Lat. volvere (Tiktin; Dar; Pascu, I, 188; Candrea; Scriban); cu o alterare care nu a fost suficient explicata; cf. volbura. ar putea fi si o creatie expresiva, paralela cu bulb(uc)a. Asa cum este holboaca fata de bolboaca si holboana fata de bolboana. – Der. holban, s. m. (persoana care se lasa surprinsa cu usurinta); ghiolbana, s. f. (femeie cu ochii mari).

puchini (-nesc, -it), vb. – A migali, a-si strica ochii muncind. – Var. buchini, bu(n)ghini, bongheni, bungani, bugini, bongani, buchisi. Origine expresiva, dupa cum rezulta din finala expresiva -ni si din varietatea de forme. Unele var. au si sensul de „a bombani”, cf. bodogani. – Der. puchi (var. puchina), s. m. (urdoare), deverbal (din *puchin ‹ lat. *putulus, dupa Puscariu 1393 si REW 6889; din lat. *put(u)lina ‹ *putulus, dupa Pascu, Beitrage, 12 si Puscariu, Dacor., I, 415); puchitei, s. m. pl. (picatele, buline), probabil rezultat dintr-o contaminare cu picatele; impuchitat, adj. (cu picatele; pestrit).

BINEVOI, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea bunatatea, bunavointa sa... ♦ A crede, a gasi de cuviinta sa... Va hotari cum va binevoi (SADOVEANU). – Din bine¹ + voi.

Aeetes, fiul lui Helios si al lui Perse, frate cu Circe si tatal Medeei. Domnind in Colchis pe vremea cind argonautii, condusi de Iason, au sosit acolo sa caute Lina de Aur, el le-a fagaduit-o cu conditia ca Iason sa iasa biruitor intr-o serie de incercari. Spera ca in felul acesta va reusi sa se sustraga fagaduielii facute. Cu ajutorul Medeei, Iason a biruit insa toate greutatile. cum Aeetes l-a refuzat atunci in mod deschis, Iason, impreuna cu Medeea, au furat Lina de Aur. Pentru a scapa apoi de urmarirea lui Aeetes, ce venea dupa fugari, Medea – care-l luase cu ea si pe Absyrtus – si-a taiat fratele in bucati si le-a aruncat in mare (v. si Absyrtus).

cum¹ adv. (cu sens interogativ) 1) In ce mod? in ce fel? in ce chip? ~ ai venit? ◊ ~ si in ce fel (~ si in ce chip?) se spune cand cineva reuseste sa faca ceva greu de realizat. (Da) ~ sa (sau de) nu! se spune atunci cand interlocutorul nu este de acord cu ceea ce spune cel care vorbeste. Apoi (pai) ~ se spune atunci cand totul este foarte clar; desigur; se intelege! 2) Este adevarat? ~, nu v-ati intalnit? 3) Ce? Poftim? Ce ai spus? 4) Cu ce pret? ~ dai marfa? /<lat. quomo (do)

RAU¹ adv. (in opozitie cu bine) 1) Contrar regulilor morale; asa cum nu se cuvine; aiurea. ◊ A se pune ~ cu cineva a intra in conflict cu cineva. A sta ~ a o duce greu. A-i merge (cuiva) ~ a nu avea noroc; a avea o viata grea. (E) ~ cu ~, dar mai ~ (e) fara ~ nu este tocmai bine asa cum este, dar poate fi si mai grav, daca vei pierde si ceea ce ai. A-i fi (cuiva) ~ (sau a se simti ~) a) a duce o viata grea; b) a se simti bolnav. A-i sedea (sau a-i sta) ~ a nu i se potrivi; a nu-i sta bine. A i se face (sau a-i veni cuiva) ~ a simti (pe neasteptate) o senzatie de indispozitie fizica. A se avea ~ cu cineva a fi in cearta cu cineva. A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu dusmanie. A-i parea (cuiva) ~ a regreta. 2) Foarte tare. A bate ~ pe cineva. ◊ cum e mai ~ mai prost nici nu se poate. /<lat. reus

abea (ea dift. Mold.), abia (Munt.) abia (Olt.), abi (Serbia) si abie (vechi) adv. (vsl. bg. abiie, indata). Indata ce, cum: abea s' a culcat, si a adormit. De putin timp: abea plecase cind am sosit. Cu greu, anevoie, dificil: abea stau de osteneala, (iron.) aceasta [!] casa, de buna ce e, abea sta sa nu se darime!

CELA ceea (cei, celea) pron. dem. pop. v. ACEL. ◊ Vorba ceea dupa cum se spune (in asemenea cazuri). Pe ceea lume in lumea, care se crede ca ar exista dupa moarte. /Din acel, aceea

paraleu (paralei), s. m. – In povesti, epitet pentru eroi; viteaz ca un leu. Origine indoielnica. Se considera de obicei ca un comp. al lui leu, cu para- (Tiktin; Candrea; Scriban); dar aceasta comp. nu e normala, fiindca para- nu indica altceva decit o repetitie agasanta si nu ideea de „arhi-” sau de „stra-” (cum presupunea Dame). Mai sigur e vorba de o etimologie populara; in acest caz, cuvintul ar putea sta in loc de *faraleu, din ngr. θααρραλέος „viteaz, curajos”.

chimie f. (fr. chimie, mlat. chimia, d. mgr. himia [scris hemeia, din care cauza Germanii zic chemie], d. vgr. hymeia, dupa hymos, suc, adica „stiinta sucurilor”, dupa cum se dibuia pe atunci, si Hemmis, un oras in Egipt, de unde si ar. kimia, adica „stiinta egipteneasca”. V. alchimie). Stiinta care se ocupa de natura si proprietatile corpurilor simple, de actiunea moleculara a lor asupra altora si de combinatiunile datorite [!] acestei actiuni. Propriu vorbind, chimia incepe cu Francezu Lavoisier in sec. 18 inlocuind alchimia. – Rar si himie, si himie.

NESTORIANISM (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Nestorie) s. n. Doctrina religioasa opusa arianismului, fundata de Nestorie si condamnata ca erezie de sinodul din Efes (431); sustinea ca in Iisus Hristos trebuie sa distingem doua persoane, doua individualitati, asa cum se disting doua naturi – umana si divina – opuse una celeilalte. Persecutati, adeptii lui Nestorie s-au refugiat in Persia si de acolo mai departe, pana in Imp. Chinez; astazi se mai afla in Iran, Irak si Siria.

CAND¹ adv. 1) (in propozitii interogative) In care timp? In ce moment? ~ ai venit? ◊ ~ si ~ cateodata; rar; uneori. Din ~ in ~ din timp in timp. 2) (introduce propozitii conditionale) Daca; de. cum sa te justifici ~ esti vinovat. /<lat. quando

POFTA ~e f. 1) Dorinta (nestavilita) de a avea sau de a face ceva; gust; chef. ~ de lucru. ◊ Cu ~ cu placere. Pe (sau dupa) ~ dupa cum doreste cineva; pe gustul cuiva. A-i trece (sau a-i pieri) ~a de ceva sau a i se taia cuiva ~a de ceva a nu mai dori ceva. A-si pune ~a in cui a fi nevoit sa renunte la ceva mult dorit sau asteptat. 2) Gust de mancare (sau de bautura); apetit. A nu avea ~. ◊ ~ de lup pofta foarte mare. De ~ sau ca sa-si prinda ~a a) numai pentru a-si satisface dorinta; b) numai pentru a gusta; foarte putin. A face ~ a suscita gustul pentru ceva (in special pentru o anumita mancare). ~ buna (sau mare) formula de urare adresata celor care se duc sa manance sau celor care mananca. [G.-D. poftei] /v. a pofti

SAU² sa (sai, sale) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale, inlocuieste numele obiectului posedat de cel despre care se vorbeste, precum si numele posesorului): A ramane ( sau a fi) pe-a sa a ramane (sau a fi) asa cum a propus sau a hotarat cineva. De-ale sale din ceea ce este caracteristic pentru cineva. Ai sai familia, rudele, prietenii persoanei despre care se vorbeste. /<lat. seus sa

buf (-fi), s. m. – Bufnita. – Var. bufa, bufna, buh(n)a, buhnita, buhac, puhaci, puhace. – Mr., megl. buf. Lat. būfus, de la būho, būfo (Puscariu 231; REW 1352; Pascu, I, 54); cf. it. gufo, sp. buho, port. bufo. Forma simpla are circulatie, generalizindu-se formele contaminate cu cuvinte mai mult sau mai putin asemanatoare din alte limbi, cum sint bg. buchu(l), mag. buhu (› buha), ngr. μποῦφος, pol. puhacz (› puhaci), poate si cu creatiile expresive bazate pe interj. buf.

DIPLOMAT², -A, diplomati, -te, subst., adj. I. 1. S. m. si f. Persoana oficiala care are misiunea de a intretine relatii cu reprezentantii oficiali ai altor state sau de a trata in numele statului sau. 2. S. m. si f. Persoana care stie cum sa trateze o afacere, cum sa se comporte intr-o situatie (pentru a-si atinge scopurile). 3. Adj. Care este abil, subtil, siret in relatiile sociale; care arata, tradeaza abilitate, subtilitate, siretenie; diplomatie². II. S. n. Prajitura preparata dintr-o crema aromata cu rom peste care se adauga frisca si fructe zaharisite. – Din fr. diplomate.

beci (beciuri), s. n. – Subsol, pivnita. Probabil din cuman. bec „fortificat” (Dar, Puscariu, Lr., 315), cuvint oriental care s-a pastrat si in numele vechi al Vienei, tc. bec › rom. Beci (cf. Seineanu, II, 42). Der. becer, s. m. (sef peste bucatariile domnesti, dregator al curtii care, incepind cu sec. XVIII, exercita efectiv functia stolnicului); becerie, s. f. (bucatarie domneasca). Numele de becer (cf. pivnicer) se explica prin intrebuintarea data in mod traditional pivnitelor drept camara. Totusi, Dar da originea sa ca necunoscuta, si se gindeste numai la o posibila legatura cu germ. Zucker-backer. Nu este sigur, pe de alta parte, ca becer inseamna, „placintar”, cum gresit afirma Dar si Candrea; cf. Odobescu: becerul, adica bucatarul domnesc. Scriban propune ca etimon sb. pecar „brutar”.

anastigmatic, -a adj. (d. astigmatic cu prefixu an-, V. a 6). Lipsit de astigmatizm. – Mai corect ar fi fost stigmatic, ca organic fata de an-organic. A zice an-a-stigmatic e ca si cum ai zice an-an-organic [!].

aciuiez, a aciuia si aciua v. tr. (lat. accello, -are adapostesc in celula, d. cella, celula, camaruta, poiata. Din accello vin formele fara l, ca aciuiez, iar din accellare vine aciolez). Adapostesc. Rar. Odihnesc, potolesc. V. refl. Un bordei, in care se aciua cum putea (Sadov. VR. 2, 9, 309), se aciuase acolo (Rebr. 2, 61). In Vc. arg. aciolez si aciurez. In Trans. si Olt. ma aciuiesc: ramas numai cu casuta, s' a aciuit pe linga Paraschiva (Rebr. 2, 35). V. olejesc 2.

adulmec si (vechi) adulm, aulm si ulm, a -a v. tr. (lat. ad-olmicare sau rom. olm, miros, compus ca ad-un). Iai urma mirosind (cum fac cinii [!] ca sa descopere vinatu ca sa se fereasca de vinatori): un cine [!] care adulmeca putoarea fiarei. (Sadov. VR. 1924,1,9). Fig. Inima ii umbla aiiurea cercetind, adulmecind (Rebr, 2,129); hotu adulmeca miscarea politiii [!]. – Si dulmac, -eci, -eca; sa -ece (Mold. sud) si ulmesc (Mold. sud): isi unfla narile lupu ca sa ulmeasca stina, si porneste (VR. 2,204). Mrom. ulmic, a -a (d. olmu, olm). V. aput si oblicesc 1.

UNDE¹ adv. 1) (adesea in constructii interogative) In ce loc (?); in care parte (?); incotro (?). ~ plecati? ~ locuiti? ◊ ~ si ~ a) pe alocuri; b) cand si cand; uneori. De ~? din ce parte? de la cine? Pe ~? prin ce loc? prin ce parte? Pana ~? pana in ce loc? A (nu) avea de ~ a (nu) dispune de mijloace materiale. 2) (folosit pentru a exprima o indoiala) ~ sa cedeze el! ◊ De ~ si pana ~ ?! cum adica? (Da) de ~! nici vorba! vorba sa fie! 3) (folosit pentru a exprima spontaneitatea) Pe neasteptate; ca din senin. ~ nu incepe o furtuna puternica. /<lat. unde

HABar s. n. 1. (In expr.) A nu avea habar (de sau despre ceva) = a) a nu sti nimic, a nu avea nici o idee despre ceva; b) a nu-si face griji, a nu-i pasa de ceva. 2. (Reg.; in expr.) cum (ti-)e habarul? = cum (iti) merge? cum stau lucrurile? – Din tc. haber, „veste, informatie”.

A SE arATA ma arat intranz. 1) A-si face brusc aparitia; a se lasa vazut pe neasteptate; a se ivi; a aparea; a se isca. Un nor negru s-a aratat. 2) A avea aparenta; a fi in aparenta; a parea. Vara se arata a fi calduroasa. ◊ Pe (sau dupa) cat se arata dupa cum pare. 3) (despre persoane) A aparea (intr-un anumit fel) in fata unei colectivitati; a se manifesta. 4) pop. A i se parea ca real (ceea ce, de fapt, nu exista); a (i) se nazari; a (i) se naluci. /<lat. arrectare

RAU³ rele n. 1) Calitate care intruchipeaza tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu parere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) sa aiba parte de lucruri neplacute. De bine, de ~ desi nu este asa cum trebuie, dar te poti impaca si cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeata de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boala care apare la unii calatori pe mare. ~ de munte stare de indispozitie generala care apare in timpul urcarii la mari inaltimi. 2) Principiu care vine in contradictie cu morala; fapta nesocotita. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a barfi pe cineva. /<lat. reus

IMAGINE s. f. 1. reflectare in constiinta a realitatii inconjuratoare pe baza impresiilor dobandite prin simturi. ◊ reprezentare vizuala sau auditiva. 2. reproducere a unui obiect cu ajutorul unui sistem optic. ◊ reflectare artistica a unui obiect, peisaj etc. 3. (fiz.) locul in care se intalnesc razele de lumina izvorate dintr-un punct sau prelungirile acestor raze dupa ce au fost reflectate pe oglinzi ori refractate in lentile, prisme etc. ♦ ~ de televiziune = imagine optica a scenei transmisa prin televiziune, asa cum apare ea pe ecranul televizorului. 4. (mat.) simbol. (dupa fr. image, lat. imago, -inis, it. immagine)

INCA adv. 1) Pana acum (pana atunci); in continuare. ~ dureaza. 2) (insotit de o negatie) Tot nu. ~ nu m-am dus. 3) De acum; deja. 4) In plus (peste ceea ce este); pe de-asupra. ~ o data. ◊ Ba ~ ba mai mult decat atat. (Si) ~ cum in mare masura; foarte tare. /<lat. unquam

2) dar sau dara si (fam.) da conj. adversativa (sirb. dar „dar”, dial. „cel putin”, da, dar. Cp. cu da 2 si iar). 1) Insa: Pot da nu vreau. Vreau, da nu pot. Multi, da prosti. Da tu cine esti? D’apoi (ild. da apoi) cum crezi? Da lasa-ma’n pace! Da ducase d******i! 2) Deci, asa dar (pus la urma): Vom pleca dar! Ramii dar aici? Ramii aici dar? (pe cind dar ramii aici ar insemna „insa ramii aici”). 3) Apoi dar, poi dar (Munt.) se’ntelege, de sigur: Ai fost? Poi dar! Da-mi o suta de franci! Poi dar (mold. poi cum nu sau d’apoi cum nu! ironic). Barb. nu numai, dar si (dupa fr. non seulement, mais aussi), corect rom.: nu numai ci si (ca si germ. nicht nur, sondern auch).

A SE INCURCA ma incurc intranz. 1) (despre fire, ata, par etc.) A se amesteca astfel, incat sa nu se poata desface usor; a se incalci. Itele s-au ~t. ◊ A i ~ potecile a o pati rau. A i ~ limba a vorbi cu greu. 2) A se impiedica la mers. 3) A pierde drumul; a se rataci. 4) (despre persoane) A pierde firul gandurilor; a se incalci. 5) A fi cuprins de un sentiment de stinghereala (nestiind cum sa procedeze in situatia creata); a se zapaci. 6) A nimeri intr-o situatie nedorita. 7) A fi pus in mreje. ◊ ~ in datorii a avea prea multe datorii banesti. /<lat. incolicare

leurda s. f. – Varietate de usturoi salbatic (Allium ursinum). Origine necunoscuta. S-a incercat explicarea acestui cuvint prin intermediul alb. hudere „usturoi” (Cihac, II, 718; Philippide, II, 719; Rosetti, II, 118); dar aceasta ipoteza pare insuficienta. Dupa Diculescu, Elementele, 434, dintr-un gr. *λεβυρήδης cu suf. -ida; dupa Scriban, in legatura cu lat. luridus. Der. par sa arate ca sensul primar nu este cel de „usturoi”, ci cel de „padure mlastinoasa”, cum sint cele in care creste in mod spontan aceasta planta; din aceasta cauza e posibil sa ne gindim la o origine expresiva: leurda ar putea fi o var. a lui leopa, leoarba, leoarca, cu sensul de „loc unde bolboroseste”. – Der. leurdeasa, s. f. (padure); leurdar, s. m. (tilhar). – Din rom. provine rut. levurda.

ASTA², ASTA, astia, astea, pron. dem. 1. Acesta, aceasta. ◊ (Cu forma feminina si sens neutru) Lasa astea acum! (ISPIRESCU). ◊ Loc. adv. Cu toate astea = totusi. Pentru asta = de aceea. Cu asta = in acest mod. ◊ Expr. Asta e! sau asta-i! = a) iata care e cauza! b) ce-are a face, nu se poate! c) asa e! Asta-i asta! = acesta este momentul hotarator! Ce-i asta (de...)? = ce inseamna lucrul acesta? cum se explica? Asta-i stiut (sau stiuta) = este lucru bine cunoscut. 2. Asa ceva, un astfel de lucru. [Gen.-dat. sg.: astuia, asteia si asteia, gen.-dat. pl.: astora] – Lat. istum, ista.

chear (ea dift.) adj. (lat. clarus, limpede, ca adv. claro; it. chiaro, pv. clar, fr. clair, sp. pg. claro. V. clar). Vechi. Pur, limpede: vin chear, cheara si adevarata istorie. Adv. Limpede, lamurit: mai chear ne spune, va vedea bine si chear, mult mai chear. Azi. Curat, in adevar [!]: era chear el (sau el insusi sau el singur), acesta e chear d***u (curat d***u, d***u curat, d***u´n persoana, d***u gol). Tocmai: chear ma gindeam (sau ma gindeam chear) sa vin la tine, vin chear de la Roma (de la Roma chear, de la Roma insasi). Insusi: chear d***u sa fie, tot nu ma tem. Chear asa, curat asa, bine zici (cind e exclamativ, acc. e pe chear, cind nu, nu formeaza locutiune, si acc. e pe asa: e chear asa cum iti spun). Ba ca chear (iron.), da, da! bine zici! curat! curat asa! Chear atunci, in ori-ce caz, chear daca, ori-ce ar fi, chear asa sa fie: Zicea ca ma va ucide! Chear atunci, tot nu trebuia sa-i spui! Chear din senin sau din chear senin (dintr´un senin clar), fara cel mai mic motiv: s´a suparat chear din senin. V. savai.

A STICLI ~esc intranz. 1) (despre lucruri) A avea un luciu ca de sticla. 2) (despre ochi) A avea o stralucire deosebita (din cauza unei emotii); a sclipi; a scanteia. ◊ Cine stie pe unde ii ~esc ochii cine stie unde se afla (si cum o mai duce). [Sil. sti-cli] /Din sticla

JUDECA vb. 1. v. chibzui. 2. a chibzui, a (se) gandi, a socoti, (inv. si reg.) a samalui, (fig.) a cantari, cumpani, a dramui. (Sa ~ cum e mai bine.) 3. v. considera. 4. (JUR.) (inv. si reg.) a se pari, a se pricinui, (reg.) a se pricini, (inv.) a se prici, a se prigoni. (S-au ~ pentru o succesiune.)

TRAI vb. 1. a vietui, (pop.) a haladui, a salaslui, (reg.) a labadui, a salasi, (Olt.) a sufleti, (inv.) a custa, a locui, a salasui, a via. (Au ~ fericiti pe aceste meleaguri.) 2. a exista, a fi, a vietui, (rar) a fiinta, (reg.) a labadui, (inv.) a dainui. (Cat ~, omul invata.) 3. a o duce, a vietui. (cum ~?) 4. v. coabita. 5. a vietui, (rar) a misca. (Nu mai ~.) 6. a petrece. (A ~ acolo o buna parte din viata.) 7. v. apuca. 8. a se tine, a vietui. (~ de azi pe maine.) 9. v. intretine. 10. v. creste. 11. v. simti. 12. v. dainui.

2) brut, -a adj. (fr. brut, d. lat. brutus, greoi, stupid). Care nu e format, necioplit, grosolan: om brut. cum l-a produs natura, nativ: diamant, aur brut. Zahar brut, nerafinat. Corp brut, inert, fara viata, ca o peatra. Produs brut, acela din care nu s’au scos cheltuielile, in opoz. cu net. Greutate bruta, aceia din care nu s’a scazut daraua. Adv. In mod brut: a socoti brut.

Craciun si (Mold. si) Creciun n., pl. uri (d. lat. creatio, -onis, creatiune, devenit neutru supt [!] infl. lui ajun [A. si O. Dens.], nu d. calatio, strigare [Papahagi, Puscaru]. D. rom vine bg. ceh. kracun, rut. kereun, krecun, ung. karacson. Cp. cu Nascut). Sarbatoarea nasterii lui Hristos (25-27 Decembre [!]), Mos Craciun, in povesti, un batrin cu barba alba, plin de zapada si sprijinit intr´un toiag si care aduce jucarii copiilor. La Romani, in locul Craciunului se sarbau [!] Suturnaliile (16-18 Dec.), iar la sfirsitu anului ziua nasterii zeilor. Abea in seculu al treilea, crestinii gnostici au instituit sarbatoarea Bobotezei (6 Ian.). Mult timp Boboteaza a tinut loc si de Craciun, cum se mai obisnuieste si acuma pin [!] Galileia. In biserica Apusului, s´a primit ziua de 25 Decembre pentru a sarba nasterea lui Hristos in anu 354, iar in cea de Rasarit, la 386, dupa hotarirea sfintului Ion Gura-de-Aur. Ziua a fost luata de la pagini, care-l sarbau atunci pe zeu soarelui. – Obiceiu bradului de Craciun e luat de la vechii Germani si e pastrat de cei noi pina astazi. In casa romaneasca n´are ce sa caute acest brad de Craciun, ca Romanii au steaua, care se poate impodobi tot asa de frumos si nu se strica degeaba un brad.

BINE¹ adv. 1) In mod favorabil; in mod prielnic. ◊ A(-i) prinde ~ cuiva ceva a(-i) fi de folos. A(-i) veni cuiva ~ (sa...) a(-i) veni cuiva la indemana. 2) Asa cum se cere; dupa toate regulile. A lucra ~. 3) In mod corect si frumos. A scrie ~. A canta ~. 4) In concordanta deplina cu realitatea; cu precizie; exact. A sti ~. ◊ Ca ~ zici ai dreptate. A sti prea ~ ceva a) a fi convins de ceva; b) a sti ceva dinainte. 5) Plin de sanatate; sanatos. 6) In cantitate indestulatoare; destul; indeajuns; suficient. A manca ~. ◊ Mult si ~ foarte mult. 7) De tot; pe deplin. E beat ~. 8) (cu sensul unei propozitii aprobative) Imi convine; de acord. ◊ Ei ~! fie! Ba ~ ca nu! desigur; se intelege. /<lat. bene

ZICE vb. 1. a spune, a vorbi, (pop.) a cuvanta, a glasui, a grai. (~-i inainte, nu te sfii!) 2. a rosti, a spune, a vorbi, (pop.) a cuvanta, a glasui, a grai. (~ numai prostii.) 3. a afirma, a declara, a marturisi, a relata, a spune. (A ~ urmatoarele ...) 4. a exprima, a formula, a pronunta. (A ~ urmatoarea opinie ...) 5. a face, a spune. (El ~: – Nu vreau!) 6. a comunica, a spune, a transmite. (I-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutati.) 7. a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a sustine. (~ ca marfa e de buna calitate.) 8. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se sopti, a se vorbi, a se zvoni. (Se ~ ca a plecat.) 9. a articula, a grai, a pronunta, a rosti. (N-a ~ un cuvant.) 10. a se chema, a se numi, a se spune. (cum se ~ pe la voi acestei flori?) 11. a admite, a presupune, a spune. (Sa ~ ca-i asa cum sustii.) 12. a contine, a cuprinde, a scrie, a spune. (Ce ~ aceste documente?) 13. a ordona, a porunci, a spune. (Fa ce-ti ~ el!) 14. a obiecta, a reprosa, a spune. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)

cas n., pl. uri, si rar m. (lat. caseus si caseum, cas, brinza; it. cacio, sard. l. kasu, sp. quejo, pg. queijo; germ. kase). Brinza dulce nescursa de zer, asa cum se afla in zagirna sau dupa ce o scoti de acolo (V. telemea). Dunga galbena pe care o au puii de pasari la incheietura ciocului. Fig. A avea cas la gura, a fi cu casu la gura, a fi inca copil. Casu popii, un fel de nalba mica care creste ca o tufusoara si pe ale carei fructe le maninca copiii (malva rotundifolia). – Casi se zice cind e vorba de bucati de cas. Dar si in acest caz se poate zice casuri.

URS ursi m. 1) Mamifer omnivor, de talie mare, greoi si masiv, cu blana deasa, de obicei de culoare bruna, cu botul alungit si coada scurta. ◊ ~ alb (sau polar) urs cu blana alba raspandit in regiunile arctice. A se aduna (sau a se uita) ca la ~ a se aduna multa lume sa priveasca ceva neobisnuit. De cand avea ~ul coada din timpuri foarte indepartate. ~ul nu joaca de voie, ci de nevoie constrangerea e necesara pentru acei care nu inteleg de buna voie (ca trebuie sa faca ceva). cum merge ~ul la deal incet si apasat; greoi. Mierea-~ului planta erbacee de padure, avand tulpina e****a, slab ramificata, cu frunze late, paroase si cu flori mici, rosii, violacee sau albe. 2) fig. Om greoi si matahalos. ◊ A trai ca ~ul in barlog a evita societatea; a duce un mod de viata retras. 3) reg. Bot de mamaliga cu branza in mijloc; cocolos; bulz. /<lat. ursus

AFLA, aflu, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A lua cunostinta despre ceva; a capata informatii, vesti, noutati despre ceva. 2. Tranz. A gasi, a descoperi (cautand sau intamplator). 3. Refl. A fi, a se gasi intr-un loc, intr-o pozitie, intr-o imprejurare oarecare. ◊ Expr. (Fam.) A se afla in treaba = a interveni intr-o discutie sau intr-o actiune numai de forma, fara a aduce vreo contributie. Sa nu se afle (ca) sa... = sa nu cumva sa... cum nu se (mai) afla = care iese din comun; extraordinar. (Pop.) Nu se (sau unde se) afla! = nu-i adevarat! ♦ A exista. 4. Tranz. (Pop.) A nascoci, a inventa, a scorni. Acest chip au aflat Robinson ca sa nu uite cursul anului (DRAGHICI). – Lat. afflare „a sufla spre ceva, a atinge cu respiratia”.

galfed (-da), adj. – Palid, vested. – Var. galfad, gilfed. Origine necunoscuta. Cuvint folosit in Banat si Trans. de Vest. ar putea fi pus in legatura cu lat. galbinus (prin intermediul unei schimbari de suf. *galbidus?, cf. Puscariu, Dacor., IV, 684); este insa posibil ca aceasta legatura sa fie tirzie si pur analogica, asa cum este cazul lui galbeaza. – Der. gilfezit, adj. (palid, slab).

INCA adv. I. (Cu sens modal) 1. in plus, pe deasupra. Au venit inca doua persoane. ◊ Expr. Ba inca (sau si inca) = chiar mai mult decat atat. Dar inca = a) cu atat mai mult; b) (dupa o propozitie negativa) cu atat mai putin. (Si) inca cum = foarte mult, in mare masura. Inca pe atat(a) = dublu. 2. (Reg.) De asemenea. 3. (Reg.) Chiar. II. (Cu sens temporal) 1. (arata repetarea actiunii) Din nou, iarasi. 2. Si acum, in continuare, mai. Inca dureaza. 3. (In propozitii negative) Pana acum; pana atunci. Inca nu mi-a raspuns. ♦ Deja. – Lat. unquam.

MONEDA s. f. 1. ban care are curs legal intr-un stat. ♦ hartie ~ = bani de hartie. 2. ban de metal. ♦ a bate ~ = a emite bani de metal; (fig.) a plati (cuiva) cu aceeasi ~ = a se comporta fata de cineva la fel cum s-a comportat si el intr-o situatie asemanatoare. (< ngr. moneda)

cenusa (est) si -use (vest) f., pl. i (lat. cinusia, d. cinus ild. cinis, cineris, cenusa; din cinisia vin it. cinigia, pv. sp. ceniza, pg. cinza; din cinis, cineris vine it. cenere, pv. fr. cendre, cat. cendra). Materia minerala (prafu) care ramine din lemnu ars ori din cadavrele arse (cum obisnuiau Romanii. De aci si int. de „ceia ce a mai ramas dintr´un mort, oasele”). A lua cuiva si cenusa din vatra, a-l despoia [!] de tot ce are. E un ger de ingheata si cenusa´n vatra, e mare ger. Nu s´a ales nici cenusa (ori prafu) de el, n´a mai ramas nimic, s´a perdut [!] tot. V. scrum.

SOFIST, -A (‹ fr., gr.) subst. 1. S. m. Denumire data in Grecia antica, in perioada clasica (sec. 5 i. Hr.) filozofilor presocratici care ii invatau pe tinerii atenieni cum sa foloseasca logica si retorica pentru a-si invinge oponentii in orice controversa. Folosirea mai mult a retoricii si unei logici precare si pline de tertipuri argumentative impreuna cu perceperea de bani le-au adus dezaprobarea din partea lui Socrate si Planton. Pe de alta parte, este evident aportul lor in ce priveste incurajarea gandirii independente in lumea greaca. Cei mai cunoscuti s. sunt Protagoras, Gorgias, Prodicos, Hippias si Antifon. 2. S. m. si f. Persoana care, intr-o discutie, intr-o demonstratie, uzeaza de sofisme.

A SPUNE spun 1. tranz. 1) A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice. ~ adevarul. ~ pe de rost. ◊ ~ drept a spune adevarul. Cine ar fi putut ~ cine ar fi putut sa creada. A nu ~ nici carc a nu scoate nici o vorba. ~ verde in fata (sau in ochi) a da adevarul pe fata, fara ocolisuri. A-i ~ cuiva inima a presimti. Dupa cum se ~ cu alte cuvinte. ~ povesti a comunica lucruri ireale. 2) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a zice; a canta; a interpreta. 3) (pe cineva cuiva) A prezenta ca vinovat de infaptuirea unor actiuni reprobabile tinute in taina, dand in vileag cu intentii rele; a pari; a denunta. 2. intranz. A purta numele; a se numi; a se chema. cum iti ~? /<lat. exponere

burnuz n., pl. uri si e (tc. burnuz, d. ar. burnus; ngr. burnuzi, sirb. burnus, sp. albornos, fr. burnous). Dobr. Manta barbateasca cu gluga. Mold. Scurteica barbateasca de blana de oaie ori suman scurt blanit. Bas. Palton. Neol. Manta alba cu gluga, cum poarta arabii.

RABDA, rabd, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A suporta (fara impotrivire si cu resemnare) greutati, neplaceri fizice sau morale; a indura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica usor. 2. Tranz. si intranz. A accepta, a ingadui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l rabda (pe cineva) inima (sa...) = a (nu) se putea stapani (sa nu...), a (nu) se indura sa... cum il rabda locul (sau pamantul)? se spune despre un om rau, care savarseste fapte reprobabile. A (nu)-l mai rabda (pe cineva) puterile sa... = a (nu) mai putea sa... 3. Intranz. A-si infrana nelinistea, enervarea, a avea rabdare, a-si pastra calmul. – Et. nec.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

SAY [se], Jean-Baptiste (1767-1832), economist francez. Popularizator al teoriei lui Adam Smith, a elaborat o doctrina economica proprie, bazata pe vestita „formula trinitara” a repartitiei, care porneste de la teoria celor trei factori ai productiei (munca, capitalul si pamantul) dupa care fiecare primeste recompensa in functie de serviciile aduse. Autorul legii debuseelor – „legea Say”, potrivit careia echilibrul economic se realizeaza automat pe piata („Tratat de economie politica”, „Cercetare despre modul cum se produce, se repartizeaza si se foloseste bogatia”, „Curs de economie politica”).

DREPTATE, (rar) dreptati, s. f. Principiu moral si juridic care cere sa se dea fiecaruia ceea ce i se cuvine si sa i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaste drepturile fiecaruia si de a acorda fiecaruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau dupa) dreptate = dupa lege, cum se cuvine, in mod just, pe drept, echitabil. Pe buna dreptate = pe drept cuvant, in mod intemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate savarsita cuiva; a recunoaste dreptul cuiva intr-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi intemeiat in ceea ce spune sau in ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaste ca ceea ce spune sau face (cineva) este intemeiat, indreptatit, just. ♦ (Pop.) Judecata. – Din dreptatate (inv. „dreptate” < drept + suf. -atate).

STI vb. 1. a afla, a auzi, (inv. si pop.) a oblici. (Sa ~ cu totii ce-ai facut.) 2. v. dumeri. 3. v. cunoaste. 4. a cunoaste, a poseda, a stapani. (~ trei limbi straine.) 5. a cunoaste, a intelege, a pricepe. (~ franceza?) 6. a avea, a gasi, a poseda. (~ eu solutia problemei.) 7. v. afla. 8. a cunoaste, (astazi rar) a pricepe. (Nu ~ inca secretul?) 9. a (se) cunoaste. (Ne ~ de mici; il ~ ca pe un cal breaz.) 10. v. recunoaste. 11. v. banui. 12. a-si aminti. (~ cum erai acum doi ani?)

cameleon m. (fr. cameleon, d. vgr. hamaileon, d. hamai, pe pamint, jos, si leon, leu). Un fel de sopirla care are coloarea [!] ei proprie, dar si-o schimba dupa imprejurari. Fig. Om fara pareri statornice. – Cameleonu, daca sta, de ex., pe ceva verde, din cauza reflexului, se face verzui. Supt [!] impresiunea fricii, devine ros, galben, negru, verde, albicios, cum se poate vedea pin [!] pelea [!] lui, extrem de transparenta. Aceasta singulara proprietate l-a facut sa fie emblema omului care-si schimba parerea si purtarea dupa interes.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

LITERA, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzand in general unui fonem; slova. ◊ Litera mare = majuscula. Litera mica = minuscula. ♦ Caracter tipografic in forma unui mic bloc paralepipedic, reprezentand in relief o litera (1), o cifra etc. 2. Fig. Intelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Litera cu litera = pana in cele mai mici amanunte; intocmai, aidoma. Litera legii (sau a cartii) = exact cum scrie intr-o lege (sau intr-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A ramane (sau a deveni etc.) litera moarta = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat in seama, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. ◊ Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Stiintele umanistice. – Din lat. littera.

A arATA arat 1. tranz. 1) (fiinte, obiecte etc.) A expune intentionat vederii; a lasa sa se vada. 2) (lucruri, valori etc.) A face sa fie vazut printr-un gest, semn etc.; a indica. ~ greselile de punctuatie. ~ cararea. Termometrul arata zero grade. ◊ ~ cu degetul pe cineva a) a desconsidera; b) a vorbi de rau in mod direct despre cineva. ~ usa cuiva a da afara dintr-un local pe cineva. 3) fam. A pune in fata; a prezenta; a infatisa. ~ legitimatia. ~ un bolnav medicului. 4) A face sa inteleaga; a explica; a lamuri. ~ cum se rezolva problema. 5) A adeveri prin rationamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a proba. El vrea sa arate ce stie. A-si ~ curajul. ◊ Ti-oi arata eu! te-oi invata eu minte! 6) A face sa se arate. 2. intranz. A avea o anumita infatisare. ~ bine. ~ cam bolnav. /<lat. arrectare

PERDEA ~ele f. 1) Bucata de tesatura care se atarna la ferestre (uneori la usi, la paturi etc.) in scop decorativ sau pentru a ascunde ceva vederii. ◊ A avea ~ la ochi a) a nu observa; b) a nu intelege ceva. A pune cuiva ~ (sau ~ele) la ochi a impiedica pe cineva sa inteleaga corect lucrurile. A-i lua cuiva ~eaua de pe ochi a face pe cineva sa inteleaga lucrurile asa cum se prezinta ele in realitate. Cu ~ a) in mod indirect; b) cuviincios. Fara ~ a) in mod direct; b) necuviincios; obscen. 2) Fasie continua de vegetatie (arbori, tufari) menita sa protejeze culturile agricole sau drumurile. 3) fig. Factor ce impiedica vederea. ~ de ceata. ~ de fum. 4) pop. Boala de ochi care se manifesta prin opacifierea cristalinului; cataracta. 5) Adapost de iarna pentru oi. [art. perdeaua; G.-D. perdelei] /<turc. perde