CULTÚRĂ s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale acumulate de omenire în decursul vremurilor. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor materiale (unelte, ceramică, podoabe, arme, locuințe, așezări etc.) și spirituale (manifestări artistice, magice-religioase și funerare) păstrate, prin intermediul cărora poate fi reconstituită imaginea comunității omenești dintr-o anumită epocă. ♦ Totalitatea cunoștințelor din diverse domenii pe care le posedă cineva; dezvoltare intelectuală a cuiva. ◊ Om de cultură = persoană care are un nivel intelectual ridicat; cultură de masă = ansamblu de cunoștințe și de valori cu care masele vin în contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. Lucrările efectuate asupra solului pentru a face posibilă creșterea plantelor cultivate. ◊ Plante de cultură = plante cultivate de om. ♦ Creștere a anumitor animale. ♦ Creștere în laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsă în acest fel. 3. Cultură fizică = dezvoltarea corpului prin gimnastică și sport; știință care se ocupă cu această dezvoltare. [< lat., it. cultura, fr. culture].

AȘEZĂMẤNT, așezăminte, s. n. 1. (În expr.) Așezământ cultural (sau de cultură, adesea eliptic) = instituție care duce o acțiune organizată de propagare a culturii în mase. 2. (Rar, la pl.) Așezări omenești. 3. (Înv.) Nume dat Vechiului și Noului Testament. – Din așeza + suf. -(ă)mânt.

ILUMINÍSM s. n. 1. Mișcare ideologică și culturală, antifeudală, desfășurată în perioada pregătirii și înfăptuirii revoluțiilor din sec. XVII-XIX în țările Europei, ale Americii de Nord și ale Americii de Sud și având drept scop crearea unei societăți „raționale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase; luminism². 2. Concepție religioasă care susține existența inspirațiilor directe de la divinitate. – Din fr. illuminisme.

OBSCURANTÍSM s.n. Stare de înapoiere culturală. ♦ Atitudine ostilă, retrogradă față de răspândirea culturii și a progresului în mase. [< fr. obscurantisme].

CULTURÁL, -Ă adj. Referitor la cultură; de cultură. ◊ Cămin cultural = instituție de culturalizare a maselor, care organizează conferințe, spectacole artistice etc. [Cf. fr. culturel, it. culturale].

ORTEGA Y GASSET, José (1883-1955), filozof și eseist spaniol. Prof. univ. la Madrid. Prin „Revista de Occidente” (1923-1936), aș cărui fondator a fost, a contribuit la propagarea în Spania a ideilor novatoare și la deschiderea ei spre valorile europene. Din considerente politice, s-a autoexilat între 1936 și 1945. Ocupând o poziție intermediară între „filozofia vieții” și fenomenologie și existențialism, a anticipat multe din temele filozofiei contemporane, a făcut pătrunzătoare observații asupra crizei culturii, a fenomenelor de înstrăinare și depersonalizare generate de societatea contemporană („Răscoala maselor”, „Spre o filozofie a istorie”, „Dezumanizarea artei”). Eseuri filozofice („Despre Galilei”, „Istoria ca sistem”) sau configurând o conștiință filozofică a artei („Meditații despre Don Quijote”, „Velásquez”, „Goya”).

POPORANÍSM s. n. curent social-politic, cu implicații literare, apărut în România la sfârșitul sec. XIX, care considera masele țărănești drept elementul de bază al națiunii și factorul hotărâtor în crearea culturii naționale, recomandând, pe plan literar, crearea de opere inspirate din viața țărănimii. (după rus. narodnicestvo)

CULTÚRĂ¹ s. f. 1. totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire în decursul vremurilor. ◊ totalitatea cunoștințelor din diverse domenii pe care le posedă cineva; dezvoltare intelectuală a cuiva. ♦ ~ generală = ansamblu de cunoștințe necesare unui individ în viața zilnică; ~ de masă = ansamblu de cunoștințe și de valori cu care masele vin în contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. (arheol.) totalitatea vestigiilor materiale și spirituale păstrate, prin intermediul cărora poate fi reconstituită imaginea comunității omenești dintr-o anumită epocă. 3. totalitatea lucrărilor agrotehnice necesare pentru a obține recolte bogate de la plantele de cultură. ♦ plante de ~ = plante cultivate de om. ◊ teren cultivat cu anumite plante. ◊ creștere, prăsire a unor animale. 4. creștere în laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsă în acest fel. 5. ~ fizică = dezvoltarea armonioasă a corpului omenesc prin gimnastică și sport; educație fizică. (< fr. culture, lat. cultura)

CÁSĂ¹ ~e f. 1) Construcție servind ca locuință pentru oameni. ◊ De ~ produs în condiții casnice. A avea ~ și masă a fi îndestulat. 2) Totalitate a bunurilor ce constituie averea unei persoane; gospodărie. 3) Încăpere cu destinație specială într-o clădire. ~a ascensorului. ◊ ~a mare odaie în casele țărănești destinată oaspeților. 4) Totalitate a persoanelor înrudite care locuiesc împreună; familie. ◊ A face ~ cu cineva a trăi în înțelegere; a trăi cu cineva în căsnicie. 5) Nume dat unor instituții, așezăminte, firme comerciale etc. ~ de cultură. ~ de odihnă. ~a scriitorilor. 6) Unitate economică (de producție, de comerț sau de servicii sociale), care are o conducere unică; întreprindere. [G.-D. casei] /<lat. casa

ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă = se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau în bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai d*****ă ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece de câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece de pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis.