UMANISM s. n. Miscare sociala si culturala aparuta in apusul Europei in sec. XIV, ca expresie a luptei impotriva feudalismului si a invataturii scolastice, care a promovat ideea increderii in valoarea omului si a perfectionarii sale, a militat pentru dezvoltarea libera si multilaterala a personalitatii umane, pentru o cultura laica (in spiritul vechii culturi clasice) etc. ♦ P. gener. Atitudine de incredere in valoarea omului. – Din fr. humanisme, germ. Humanismus.

ABBASIZI, dinastie de califi arabi (750-1258) de Bagdad. Intemeiata de Abū’l-Abbas, descendent din Abbas (unchiul lui Mohamed). A. au luat puterea in urma unei rascoale, detronind pe Omeiazi. In timpul A., arabii au atins cea mai mare putere, stapinind un vast terit. care cuprindea, in timpul maximei lor expansiuni, o fisie din S Frantei, cea mai mare parte din Pen. Iberica, N Africii, Orientul Mijlociu si Apropiat, pina la hotarele Indiei, iar stiinta, cultura si arta au cunoscut o mare inflorire. Cei mai cunoscuti califi din dinastia A. au fost: Mansur, Harun-al-Rasid si Mamun. In 945 au lipsiti de puterea laica de catre dinastia Buizilor. Dupa caderea califatului (1258), A. s-au mutat la Cairo, unde si-au pastrat situatia de conducatori religiosi pina la cucerirea Egiptului de catre turci (1517).