Rezultate din textul definițiilor
UNIVERSAL, -A, universali, -e, adj. 1. Care apartine Universului, privitor la Univers; care se extinde asupra intregii lumi, care cuprinde tot ce exista si este comun tuturor; care se refera la toate fiintele sau lucrurile luate in consideratie intr-un caz dat; general, obstesc. ◊ (Adverbial) Universal valabil. ◊ (Substantivat, n.) Exista o unitate dialectica intre universal si particular. ◊ (Log.) Judecata universala = judecata care afirma (sau neaga) un predicat in legatura cu totalitatea sferei subiectului. (Jur.) Legatar universal = mostenitor unic al unei averi disponibile. ♦ Mondial. 2. Care se bucura de o mare faima; vestit, ilustru, celebru. 3. Care poseda cunostinte din toate domeniile, care are o cultura generala vasta. 4. (Despre unelte, instrumente, aparate) Care poate fi folosit la mai multe operatii, bun pentru mai multe situatii. ♦ (Substantivat, n.) Mandrina de strung. – Din fr. universel, lat. universalis.
POLITEHNIZARE s. f. Orientarea invatamantului (de cultura generala) catre dezvoltarea cunostintelor tehnice si spre obtinerea unor deprinderi practice in diverse ramuri ale tehnicii. – Dupa rus. politehnizatija.
LICEU, licee, s. n. Scoala de cultura generala, in care sunt admisi absolventi ai scolilor generale si unde se predau cunostintele necesare continuarii studiilor in invatamantul superior sau diverse specialitati pentru pregatirea cadrelor medii. – Din fr. lycee, lat. lyceum.
REVISTA s. (pop.) foaie. (~ de cultura generala.)
IGNORANTA f. 1) Stare de ignorant; lipsa de cunostinte sau de practica intr-un anumit domeniu; incompetenta; nestiinta. 2) Lipsa de instruire si de cultura generala; incultura. [G.-D. ignorantei] /<fr. ignorance, lat. ignorantia
POLITEHNIZARE ~ari f. Orientarea invatamantului de cultura generala spre insusirea cunostintelor tehnice si spre aplicarea lor in practica. /<rus. politehnizatia
LICEU s.n. 1. Gradina din Atena, unde Aristotel preda filozofia sa. 2. Scoala medie de cultura generala; scoala secundara. [< fr. lycee, cf. gr. lykeion].
BACALAUREAT, -A I. s. n. examen de absolvire a liceului, care urmareste sa verifice daca absolventul a atins nivelul adecvat de cultura generala si de maturitate intelectuala; titlul obtinut; bac3 (2). II. s. m. f. posesor al unui asemenea titlu. (<fr. baccalaureat, lat. baccalaureatus)
POLITEHNIZARE s.f. Orientarea invatamantului de cultura generala catre dezvoltarea cunostintelor tehnice in toate ramurile principale de productie. [Dupa rus. politehnizatiia].
UNIVERSAL, -A adj. 1. Care se extinde asupra intregii lumi, care cuprinde tot si este comun tuturor lucrurilor; general. ♦ adv. Universal valabil. 2. (Log.; despre judecati) Al carei predicat se refera la intreaga sfera a subiectului. ♦ (Jur.) Legatar universal = mostenitor unic al unei averi disponibile. ♦ Mondial. 3. Care poseda cunostinte din toate domeniile, care are o cultura generala vasta. 4. (Despre unelte, aparate) Care poate fi folosit la mai multe operatii. // s.n. Mandrina de strung. [< fr. universel, it. universale, lat. universalis].
ORIGAMI s. f. arta-joc a imaginatiei japoneze, preluata si adaptata si la noi in cadrul invatamantului de cultura generala, constand in punerea in valoare a hartiei prin plierea si taierea acesteia pentru a obtine diferite forme geometrice. (< jap. origami)
POLITEHNIZARE s. f. orientare a invatamantului de cultura generala catre dezvoltarea cunostintelor tehnice si spre formarea unor deprinderi practice in diverse ramuri ale tehnicii. (dupa rus. politehnizatiia)
UNIVERSAL, -A I. adj. 1. care se extinde la intregul univers, care cuprinde tot ce exista. ◊ comun unei totalitati cuprinzatoare de entitati; general. 2. (log.; despre judecati) al carei predicat se refera la intreaga sfera a subiectului. ◊ mondial. 3. care poseda cunostinte din toate domeniile, care are o cultura generala vasta. 4. (despre unelte, aparate) care poate fi folosit la mai multe operatii. II. s. n. mandrina de strung. (< fr. univesel, lat. universalis)
INSTRUCTIE s. f. 1. Ansamblu de cunostinte, priceperi si deprinderi, predate cuiva sau capatate de cineva, prin care se urmareste insusirea unei culturi generale si a unei specializari profesionale; invatatura; invatamant; instructiune (2). 2. Pregatire a ostasilor in vederea insusirii teoriei si practicii militare. 3. (Jur.) Activitate de cercetare a cauzelor penale. ◊ Judecator de instructie = (in unele tari) magistrat insarcinat cu cercetarea cauzelor penale. – Din fr. instruction.
DUECENTO s. n. Cuvant care indica arta, literatura si in general cultura italiana din sec. XIII. [Pr.: du-e-] – Cuv. it.
AGROBIOLOGIE s. f. Stiinta care se ocupa cu actiunea legilor biologice generale asupra culturii plantelor si cresterii animalelor, constituind, totodata, baza teoretica a stiintelor agronomice. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Agrobiologie, rus. agrobiologhiia.
CULTUROLOGIE s. f. Stiinta generala despre cultura si civilizatie. – Din engl. culturology.
CULTUROLOGIE s.f. Stiinta generala despre cultura si civilizatie. [< cultura + -logie].
CULTUROLOGIE s. f. ramura a antropologiei care studiaza cultura (institutii, tehnologii, ideologii) ca o ordine distincta de fenomene, organizata pe principiile propriilor sale legi; stiinta generala despre cultura si civilizatie. (< engl. culturology)
IARCU, Dimitrie (1817-1879, n. Slatina), profesor, publicist si bibliograf roman. Participant la Revolutia de la 1848 din Tara Romaneasca. A publicat prima bibliografie generala a culturii romane („Bibliografia cronologica sau Catalog general de cartile romane”), cuprinzand cartile romanesti tiparite intre 1550 si 1865. Autorul unei culegeri de anecdote („Romanul glumet”) si al unor lucrari didactice („Mitologia”).
CULTUROLOGIE (‹ fr.) s. f. Stiinta generala despre cultura si civilizatie profilata al sfirsitul sec. 19 si inceputul sec. 20, in sfera stiintelor sociale, pe de o parte, in relatie cu disciplinele particulare ale culturii (antropologia sociala si culturala, sociologia culturii, etnologia), iar pe de alta parte, in legatura cu filozofia culturii si axiologia.
UMANISTIC, -A adj. Umanist. ♦ Invatamant umanistic = invatamant avand la baza studiul limbilor clasice; stiinte umanistice = stiinte care studiaza aspectele culturii umane in general sau ale celei clasice. [< umanist + -ic].
UMANISTIC, -A adj. umanist. ♦ invatamant ~ = invatamant avand la baza studiul limbilor clasice; stiinte ce = stiinte care studiaza aspectele culturii umane in general sau ale celei clasice. (< germ. humanistisch)
CULTUROLOGIE f. Stiinta generala care se ocupa cu studiul culturii si civilizatiei. /<engl. culturology
SINCRETISM s. n. 1. stare de contopire si nediferentiere a unor elemente apartinand domeniilor unor arte diferite (literatura, muzica, dans) specifica folclorului si, in general, fazelor primitive de dezvoltare a culturii. ◊ coexistenta organica a unor elemente eterogene apartinand filozofiei, religiei, mitologiei, literaturii si artei. (< fr. syncretisme)
FILOZOFIE s. f. 1. conceptie generala despre lume si viata, forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale. ♦ ~ lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ♦ a culturii = disciplina teoretica relativ autonoma, care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, nenorociri etc.; fel de a privi lumea si viata; intelepciune, stoicism. 4. (fam.) problema greu de rezolvat. 5. sistem filozofic apartinand unei persoane, scoli sau epoci. (< fr. philosophie, gr. philosophia)
cultura1 s. f. 1. totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire in decursul vremurilor. ◊ totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ♦ ~ generala = ansamblu de cunostinte necesare unui individ in viata zilnica; ~ de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin in contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. (arheol.) totalitatea vestigiilor materiale si spirituale pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. 3. totalitatea lucrarilor agrotehnice necesare pentru a obtine recolte bogate de la plantele de cultura. ♦ plante de ~ = plante cultivate de om. ◊ teren cultivat cu anumite plante. ◊ crestere, prasire a unor animale. 4. crestere in laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa in acest fel. 5. ~ fizica = dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc prin gimnastica si sport; educatie fizica. (< fr. culture, lat. cultura)
FILOZOFIE s.f. 1. Forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. ◊ Filozofie lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. Totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ◊ Filozofia culturii = disciplina teoretica care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. Comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, a unor nenorociri etc.; fel al cuiva de a privi lumea si viata. 4. (Fam.) Problema greu de rezolvat. [Gen. -iei, var. filosofie s.f. / < lat., gr. philosophia < philein – a iubi, sophia – intelepciune, cf. fr. philosophie].
UNIUNEA SCRIITORILOR, organizatie a scriitorilor din Romania, constituita in mart. 1949, prin fuziunea Societatii Scriitorilor Romani (infiintata in apr. 1909) cu Societatea Autorilor Dramatici. In perioada 1949-1989 a functionat ca „organizatie obsteasca si profesionala de creatie”, fiind subordonata si finantata de stat. Dupa 1989, a devenit o asociatie de creatori neguvernamentala, nonprofit si apolitica, intretinandu-se din autofinantare. Reuneste 12 filiale regionale organizate in Romania si in filiala Chisinau. include 6 sectii, dupa genurile literare. Sustine aparitia publicatiilor literare si de cultura (saptamanalele „Romania literara” si „Luceafarul”, mensualele „Convorbiri literare”, „Vatra”, „Tribuna”, „Apostrof”, „Euphorion”, „Ex-Ponto”, „Viata Romaneasca”, „Memoria”). Are doua edituri: Cartea Romaneasca si Ardealul. Organele de conducere sunt Adunarea generala si Conferinta Nationala. Intre Adunari este condusa de un consiliu, format din reprezentatii filialelor. Acorda anual premii membrilor si debutantilor. Presedinte, din 2005, N. Manolescu.
ANALELE ACADEMIEI ROMANE, publicatie anuala a Academiei Romane in care sint consemnate aspectele cu caracter general, stiintific, organizatoric si administrativ: adunarile generale, alegerile de noi membri, membrii decedati, structura si componenta Academiei si a conducerii sale, manifestarile stiintifice organizate de sectiile, filialele, comisiile si institutele de cercetare ale Academiei, acordarea premiilor anuale, discursurile de receptie, sarbatoriri, aniversari si comemorari ale unor personalitati si evenimente importante din istoria poporului roman, a stiintei si culturii romanesti si universale. Au aparut incepind cu anul 1869, tomul I cuprinzind sesiunile anilor 1867, 1868 si 1869, in mai multe serii: 1869-1878, 1879-1921, 1921-1946, 1948-1986; volumele pe anii 1946-1948 si 1987-1989 se afla in curs de elaborare si publicare. Pentru perioada 1878-1920 exista un indice bibliografic de nume si materii. Cu anul 1990 incepe editarea unei noi serii a A.