DANTISM s.n. (Lit.) cult pentru opera si personalitatea lui Dante Alighieri; dantologie. [< it. dantismo].

personalitate s. f. 1. ceea ce caracterizeaza o persoana, deosebind-o de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. 2. individul uman sub raportul dezvoltarii depline si al valorificarii sociale a insusirilor persoanei. 3. (jur.) calitatea de subiect cu drepturi si obligatii. ♦ ~ juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 4. om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate. ♦ ~ istorica (sau politica) = conducator a carui activitate exercita o influenta puternica asupra desfasurarii evenimentelor istorice; cultul ~atii = tendinta de a acorda unei personalitati calitati de infailibilitate, un rol exagerat si exclusiv in faurirea istoriei. (< fr. personnalite, germ. Personalitat)

UMANISM s. n. Miscare sociala si culturala aparuta in apusul Europei in sec. XIV, ca expresie a luptei impotriva feudalismului si a invataturii scolastice, care a promovat ideea increderii in valoarea omului si a perfectionarii sale, a militat pentru dezvoltarea libera si multilaterala a personalitatii umane, pentru o cultura laica (in spiritul vechii culturi clasice) etc. ♦ P. gener. Atitudine de incredere in valoarea omului. – Din fr. humanisme, germ. Humanismus.

CARLYLE [ca:lail], Thomas (1795-1881), istoric si eseist scotian. Adversar al materialismului si al rationalismului, a vestit instaurarea unei noi ordini, bazate pe vechile valori, care sa rastoarne haosul burghez si anarhia democratica. A accentuat rolul marilor personalitati si al eroilor in istorie („Revolutia Franceza”, „Eroii, cultul eroilor si eroicul in istorie”).

NOAILLES [noai], Anne-Elisabeth, contesa Mathieu de (nascuta Brancoveanu) (1876-1933, n. Paris), scriitoare franceza de origine romana. Salonul ei literar a fost frecventat de mari personalitati ale epocii: Proust, Colette, P. Valery, Cocteau. Poeme simboliste dominate de bucuria dragostei, cultul pentru natura si de obsesia mortii („Inima nemarginita”, „Viii si mortii”, „Umbra zilelor”, „Fortele eterne”). Romane („Noua speranta”, „Chipul transfigurat”, „Dominatia”); eseuri. Memorialistica („Cartea vietii mele”). M. de onoare a Acad. Romane (1925).

cult¹ s. n. 1. adorare mistica, religioasa a unor obiecte, forte naturale, fiinte reale sau fantastice ori a unor abstractiuni personificate; act religios facut in cinstea unei divinitati. ◊ sentiment de veneratie, de respect, de dragoste profunda pentru cineva sau ceva. ♦ ~ ul personalitatii = atitudine de admiratie sistematica fata de un conducator politic. 2. totalitatea ritualurilor unei religii. 3. religie, confesiune (2). (< fr. culte, lat. cultus)