FRÉSCĂ s.f. 1. Pictură lucrată cu culori de apă pe o tencuială încă umedă. 2. (Fig.) Prezentare plastică a oamenilor și a moravurilor unei anumite epoci. [< fr. fresque, cf. it. fresco].

KAKEMÓNO s. n. Pictură japoneză executată în culori de apă sau în tuș de China, pe rulouri lungi de formă dreptunghiulară, de mătase, de pai de orez sau de hârtie, care se atârnă în lung pe pereți. – Din fr. kakémono.

LAVÍU, laviuri, s. n. Mod de a colora monocrom un desen prin tente cu tuș diluat sau cu o culoare de apă; (concr.) desen executat în acest mod. – Din fr. lavis.

ANTRACÍT, antracite, s. n. Cărbune de pământ de calitate superioară, având în compoziția sa mult carbon, puține substanțe volatile și apă, de culoare neagră lucioasă, foarte dens, fiind un prețios combustibil. – Din fr. anthracite.

TÉNTĂ, tente, s. f. Amestec de tuș (sau de culoare) cu apă, terebentină etc., folosit pentru a reda nuanța de culoare dorită; nuanță a unei culori. – Din fr. teinte.

KAKEMÓNO n. (în Japonia) Pictură executată în tuș sau în culori de apă, pe rulouri de mătase, de pai de orez sau de hârtie, care se atârnă în lung pe pereți. /< fr. kakémono

GODÉU s.n. I. 1. Cupă de elevator. 2. (Pict.) Vas mic pentru amestecarea culorilor de apă; godetă. 3. Piesă din material izolant, utilizată pentru realizarea de legături electrice. II. Fald la o rochie, la o draperie etc. [< fr. godet].

LAVÍU s.n. Mod de a da umbre unui desen cu tuș diluat sau cu o culoare de apă. ♦ Desen executat în acest mod. [Pron. -viu. / cf. fr. lavis].

KAKEMÓNO s.n. Pictură verticală pe sul în Japonia, corespunzând picturii de șevalet din Europa, care se face cu culori de apă și tușuri de China pe hârtie de mătase sau de orez. [< fr., jap. kakemono].

LAVÍU s. n. 1. mod de a da umbre unui desen cu tuș diluat sau cu o culoare de apă. 2. desenul însuși. (< fr. lavis)

LAVÍU (‹ fr.) s. n. 1. Procedeu, înrudit cu acuarela, de colorare monocromă a unui desen, cu tuș diluat, cu sepia sau o culoare de apă, pentru a se obține efecte de umbră și lumină, treceri la alte nuanțe etc. Folosit din sec. 15 (Leonardo da Vinci, Rembrandt, Tiepolo, Delacroix, N. Grigorescu, J.Al. Steriadi). 2. Desen executat prin acest procedeu.

ACUARÉLĂ, acuarele, s. f. 1. Tehnică picturală în care sunt întrebuințate culori diluate cu apă. 2. Vopsea solidă care se întrebuințează în acuarelă (1). 3. Pictură executată în acuarelă (1). [Pr.: -cu-a-] – Din fr. aquarelle.

GHIBÓRȚ, ghiborți, s. m. Pește de apă dulce, de culoare verde-măslinie, cu capul scurt și cu aripile dorsale contopite, terminate cu ghimpi (Acerina cernua). [Var.: ghigórț s. m.] – Et. nec.

ȘOBOLÁN, șobolani, s. m. Mamifer rozător omnivor din familia muridelor, mai mare decât șoarecele, cu coada lungă acoperită cu solzi în formă de inele, care trăiește în jurul locuințelor, hambarelor, depozitelor etc., provocând mari stricăciuni; guzgan (Rattus norvegicus). ◊ Șobolan negru (sau de casă) = șobolan care trăiește în cămări, în poduri etc., produce mari pagube și transmite diferite boli infecțioase (Rattus rattus). Șobolan de apă = șobolan de culoare roșcată, care trăiește pe malul apelor (Arvicola terrestris). Șobolan moscat = desman. – Sobol + suf. -an.

FRÉSCĂ, fresce, s. f. 1. Tehnică de a picta cu culori dizolvate în apă de var pe un zid cu tencuiala încă udă. ♦ Pictură murală decorativă, de dimensiuni mari, realizată prin această tehnică. 2. Fig. Compoziție literară de dimensiuni mari, care înfățișează tabloul de ansamblu al unei epoci, al unei societăți etc. – Din fr. fresque.

DROBÍȚĂ, drobițe, s. f. Mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, ale cărui ramuri, fierte în apă, dau o culoare galbenă, folosită la vopsit (Genista tinctoria). – Drob² + suf. -iță.

SÉPIE ~i f. Moluscă marină răpitoare, comestibilă, de talie mare, cu corpul oval, înzestrat cu tentacule și cu o glandă specială, care, atunci când este atacată, emană un lichid de culoare închisă, tulburând apa. [G.-D. sepiei; Sil. -pi-e] /<fr. sepia, lat. sepia, it. seppia

ACUARÉLĂ s.f. 1. Vopsea solidă care, dizolvată în apă, se întrebuințează în pictură. 2. Pictură făcută cu culori dizolvate în apă. [Pron. a-cua-. / cf. fr. aquarelle, it. acquarella].

acuarélă (acuaréle), s. f. – 1. Tehnică picturală în care sunt întrebuințate culori diluate cu apă. – 2. Vopsea solidă care se întrebuințează în acuarelă. – 3. Pictură executată în acuarelă. < It. acquarella. – Der. acuarelist, s. m.

ACUARÉLĂ s. f. 1. tehnică picturală prin culori dizolvate în apă. ◊ pictura executată. 2. vopsea (solidă), folosită în acuarelă (1). (< fr. aquarelle, it. acquarella)

FRÉSCĂ s. f. 1. tehnică de a picta cu culori dizolvate în apă de var pe o tencuială încă umedă. ◊ pictură monumental-decorativă de dimensiuni mari, executată în această tehnică. 2. (fig.) operă literară de evocare plastică, sugestivă, a oamenilor și a moravurilor unei epoci. (< fr. fresque)

fréscă (-ci), s. f. – Tehnică de a picta culori dizolvate în apă pe un zid; pictură murală. – Var. (înv.) fresc. Fr. fresque, it. fresco.

ACUARÉLĂ (‹ fr., it. {i}) s. f. 1. Tehnică picturală în care se folosesc culori diluate în apă, cu efecte de transparență. Înfloritoare în arta europeană a sec. 18 și 19 (W. Turner, J. Constable, G. Rouault, M. Fortuni, A. Menzel ș.a.), a. cunoaște o dezvoltare accentuată în arta românească din secolul trecut (A. Chladek, I. Negulici, Mișu Popp ș.a.). Se remarcă a. lui Carol Popp de Szathmari. Valoroase sînt a. lui Th. Aman, N. Grigorescu, Șt. Luchian, N. Tonitza, Fr. Șirato, N. Dărăscu, Nutzi Acontz ș.a., iar cu Max Arnold a. atinge o culme a calității artistice. În arta contemporană, se consacră a. Maria Constantin, Clara Cantemir, Balogh Lajos, I. Murariu, un loc deosebit ocupîndu-l lucrările lui Corneliu Baba, de o excepțională forță expresivă. ♦ Pictură executată în această tehnică. 2. Vopsea solidă folosită în a. (1).

SÂNGERÁT², -Ă, sângerați, -te, adj. 1. Plin de sânge; care sângerează (1); însângerat. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. ♦ Fig. Îndurerat. 2. (Reg.; despre îmbrăcăminte, obiecte etc.) Pătat de sânge, plin de sânge. ♦ Amestecat cu sânge. apă sângerată. 3. Fig. De culoarea sângelui; roșu-aprins, sângeriu, sângeros (4). 4. (Pop.; despre vite) Care este bolnav de sânge (6). – V. sângera.

PERCAÍNĂ f. Pulbere cristalină inodoră, de culoare albă, solubilă în apă, folosită ca anestezic local. /<fr. percaïne

A SE TĂRCÁ pers.3 se ~cheáză intranz. rar A-și pierde culoarea inițială (sub acțiunea apei, soarelui); a se decolora neuniform; a se spălăci; a se șterge. /Din tărcat

TUȘ ~uri n. 1) Cerneală specială (mai ales de culoare neagră), rezistentă la apă, folosită pentru desene tehnice și în poligrafie. 2) Desen executat cu o astfel de cerneală. /<germ. Tusche, rus. tuș

ZAHARÍNĂ s.f. Produs sintetic cristalizat, alb la culoare, foarte solubil în apă, cu o putere de îndulcire mult mai mare decât a zahărului, dar fără nici o valoare nutritivă. [cf. fr. saccharine].

CARAMÉL, carameluri, s. n. Produs de culoare brună-roșcată solubil în apă, obținut prin încălzirea și deshidratarea zahărului și folosit în cofetărie, la colorarea unor băuturi sau a unor alimente și la prepararea plăcilor fotografice. – Din it. caramel.

MÍNIU s. n. Oxid de plumb, de culoare roșie-portocalie, insolubil în apă, folosit la vopselărie. – Din lat., fr. minium.

FÁDING, fadinguri, s. n. 1. Variație (slăbire sau accentuare) în timp a sunetelor unui aparat de radiorecepție, provocată de schimbările condițiilor de propagare a undelor prin atmosferă și stratosferă. 2. Modificare a culorii unei țesături sub acțiunea apei, a luminii etc. [Pr.: féding] – Din engl., fr. fading.

NEOSALVARSÁN s. n. Produs farmaceutic care se prezintă sub formă de pulbere de culoare galben-deschis solubilă în apă, folosit în tratamentul s*********i. [Pr.: ne-o-]. – Din germ. Neosalvarsan.

SULFÁT, sulfați, s. m. Sare a acidului sulfuric cu un metal sau cu un radical. ◊ Sulfat de cupru = sare de cupru a acidului sulfuric, de culoare albastră, cristalizată, solubilă în apă, întrebuințată în industrie și în agricultură pentru combaterea paraziților; piatră-vânătă. Sulfat de magneziu = sare de magneziu a acidului sulfuric, sub formă de praf alb, cristalizat, solubil în apă, care se întrebuințează în industrie și în medicină (ca purgativ); sare-amară. Sulfat feros = sare de fier a acidului sulfuric, de culoare verde deschisă, cristalizată, solubilă în apă, care se întrebuințează în industrie la fabricarea cernelii de scris etc.; calaican. Sulfat de sodiu = sare de sodiu a acidului sulfuric, întrebuințată în medicină ca purgativ. Sulfat de aluminiu și de potasiu = sare dublă de aluminiu și de potasiu a acidului sulfuric, de culoare albă, cristalizată, solubilă în apă, cu gust astringent, care se folosește în industrie, în medicină etc.; alaun, piatră-acră. – Din fr. sulfate.

IOD¹ n. Metaloid, de culoare neagră-violetă, extras din apă de mare și întrebuințat în medicină, sub formă de soluție, ca dezinfectant. [Monosilabic] /<fr. iod

MÍNIU n. Oxid de plumb, de culoare roșie-portocalie, insolubil în apă, întrebuințat la prepararea vopselelor ce apără metalul de coroziune. /<lat., fr. minium

PERMANGANÁT ~ți m. Sare a acidului permanganic. ◊ ~ de potasiu substanță cristalină, de culoare violet-închisă, solubilă în apă, folosită ca oxidant și ca dezinfectant. /<fr. permanganate

SULFÁT ~ți m. Sare a acidului sulfuric. ◊ ~ de calciu sare cristalină, de culoare albă, care condiționează duritatea apei. ~ de cupru sare albastră, cristalizată, folosită la combaterea dăunătorilor agricoli; piatră-vânătă. ~ de magneziu sare cristalizată, incoloră, întrebuințată în industrie și medicină; sare amară. ~ de sodiu sare cristalizată, incoloră, având diferite întrebuințări (în industria sticlei, în vopsitorie, în medicină etc.). ~ de potasiu sare incoloră, cristalizată, întrebuințată ca îngrășământ. ~ feros sare de culoare verde-deschisă, cristalizată, întrebuințată ca materie colorantă; calaican. ~ de zinc sare incoloră cristalizată, având diferite întrebuințări (ca mordant, la conservarea pielii, a lemnului etc.). /<fr. sulfate

MÍNIU s. n. oxid de plumb, de culoare roșie-portocalie, insolubil în apă, folosit în vopsitorie. (< fr., lat. minium)

ZÁHĂR s. n. 1. Specie de zaharoză de culoare albă cristalizată, ușor solubilă în apă, cu gust dulce și plăcut, obținută mai ales din sfecla de zahăr sau din trestia de zahăr și constituind unul dintre produsele alimentare de bază. ♦ Zahăr de struguri = glucoză. Zahăr de lapte = lactoză. Zahăr de malț = maltoză. ♦ Loc. adj. De zahăr = (despre oameni) foarte bun, gentil, serviabil; foarte simpatic. 2. Nume dat excesului de glucoză din sânge; (și în sintagma boală de zahăr) boală cauzată de acest exces; diabet zaharat. [Var.: (reg.) zahár s. n.] – Din ngr. záhari. Cf. bg. zahar.

MORUNÁȘ, morunași, s. m. Diminutiv al lui morun. ♦ Pește teleostean de ape dulci, asemănător cu crapul, de culoare cenusie-albăstrie, cu botul prelung (Vimba vimba). [Var.: moronáș s. m.] – Morun + suf. -aș.

PÚRICE ~i m. 1) Insectă parazită hematofagă, de talie mică, de culoare cafenie-închisă, având membrele posterioare adaptate pentru sărit. ◊ A i se face cuiva inima cât un ~ a trece prin momente de (mare) spaimă; a trage o (mare) spaimă. A nu face (mulți) ~i a nu rămâne mult timp într-un loc (de lucru). 2) Insectă parazită de talie mică, de diferite culori, care distruge diferite plante. ◊ ~-de-apă crustaceu dulcicol de talie foarte mică. 3) Ființă foarte mică. 4) Obiect lipsit de valoare. 5) la pl. Ținte mici cu floarea mare (folosite de tapițeri, cizmari etc.). 6) la pl. Punctișoare negre pe pânza nealbită de bumbac. /<lat. pulex, ~icis

ȚIGĂNÚȘ ~i m. (diminutiv de la țigan) 1) Pasăre de baltă, migratoare, de talie medie, cu cioc lung și coroiat, cu picioare lungi și cu penaj aproape negru. 2) Pește dulcicol, răpitor, de talie mică, de culoare neagră pe spate, răspândit în apele mocirloase. /țigan + suf. ~uș

ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru.

CALAICÁN s. n. Denumire populară dată sulfatului de fier, de culoare verde când este cristalizat, solubil în apă, întrebuințat ca dezinfectant, colorant, în tăbăcărie și împotriva dăunătorilor din agricultură. [Var.: calacán, călacán s. n.] – Din ngr. kalakánthi.

MURDÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care este plin de murdărie; zoios. 2) (despre persoane) Care nu respectă sau neglijează curățenia. 3) fig. Care este vrednic de dispreț; lipsit de scrupule. 4) (despre lumină, apă etc.) Care nu este limpede. 5) (despre culori) Care este lipsit de claritate. 6) (despre cuvinte sau despre expresii) Care vădește lipsă de pudoare. /<turc. murdar

ALTOCÚMULUS s.n. Formație de nori a cărei altitudine nu depășește 6000 m, având aspect de pături de culoare cenușie, compuse din mici picături de apă. [< fr. altocumulus].

ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru².

GUÁȘĂ, guașe, s. f. 1. culoare preparată din pigmenți minerali, gumă arabică și apă, folosită în pictură. 2. Tablou executat cu guașă (1). [Var.: guaș s. n.] – Din fr. gouache.

PERMANGANÁT, permanganați, s. m. (Chim.) Sare a acidului permanganic. ◊ Permanganat de potasiu = substanță cristalină pe bază de potasiu, de culoare roșie-violetă, cu reflexe metalice, solubilă în apă, folosită în farmacie (ca antiseptic), în chimia analitică (ca oxidant), în industria textilă etc. – Din fr. permanganate.

FÉDING ~uri n. tehn. 1) Variație în timp a intensității undelor radiofonice datorită schimbării condițiilor de propagare a acestora. 2) Modificare a culorii unei țesături sub influența unor factori externi (apă, lumină etc.). /<engl., fr. fading

GUÁȘĂ s.f. culoare obținută dintr-un amestec de vopsele de apă cu gumă arabică și miere. ♦ Pictură în care se folosesc asemenea culori. [Pron. gua-, var. guaș s.n. / < fr. gouache, cf. it. guazzo].

ANALCÍT (‹ fr., gr.) s. n. Mineral din grupa feldspatoizilor de culoare albă, cenușie, roșiatică sau verzuie, care conține apă de natură zeolitică. Se formează ca produs al activității hidrotermale de temperatură joasă, în cavitățile rocilor efuzive.

ALTOCÚMULUS subst. Formație de nori situată la altitudinea medie de 6000 m, cu aspect de pături de culoare albă sau cenușie, constituite din picături mici de apă. – Din fr. altocumulus.

CAOLÍN s. n. Rocă argiloasă de culoare albă sau ușor colorată de impurități, insolubilă în apă, alcătuită din caolinit, întrebuințată în industria ceramicii, a hârtiei, a sticlei, în medicină etc. ♦ (Med.) Pudră absorbantă, întrebuințată ca emolient. – Din fr. kaolin.

LÚTRĂ ~e f. 1) Mamifer carnivor care trăiește pe malul apelor, cu corp lung, acoperit cu blană deasă, de culoare cafenie-roșcată; vidră. 2) Blană prelucrată a acestui animal. [Sil. lu-tră] /<fr. loutre, lat. lutra

VÍDRĂ ~e f. 1) Mamifer carnivor care trăiește pe malul apelor, având corpul acoperit cu o blană deasă de culoare cafenie-roșcată; lutră. 2) Blană prelucrată a acestui animal. [Sil. vi-dră] /<sl. vydra

HELIOTRÓP² s.m. 1. Materie colorantă solubilă în apă, folosită la vopsitul bumbacului. 2. Varietate de silice de culoare verde-închisă, din care se fac obiecte ornamentale. [Pl. -pi, (s.n., rar) -puri. / < fr. héliotrope].

șófră, șófre, s.f. (reg.) pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie cu gura oblică, ce trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorean, obleț.

FADING [FÉDING] s. n. 1. scădere temporară a intensității undelor electromagnetice recepționate de un aparat de radiorecepție, datorită schimbărilor atmosferice. 2. modificare a culorii unei țesături provocată de acțiunea unui agent (lumină, apă etc.). (< engl., fr. fading)

ALTOCÚMULUS s. m. Formație de nori situată la altitudinea medie de 6000 m, cu aspect de pături de culoare albă sau cenușie, constituite din picături mici de apă. – Din fr. altocumulus.

PEHBLÉNDĂ (‹ fr.; germ. Pech „smoală” + blenden „a lua vederea”) s. f. Oxid natural de uraniu, cristalizat în sistemul cubic; de culoare neagră ca smoala, cu luciu gras; insolubil în apă, radioactiv, este folosit ca sursă principală pentru obținerea uraniului, radiului etc.

FUSÁR, fusari, s. m. (Iht.) Pește de apă dulce cu corpul în formă de fus¹ (I 1), de culoare galbenă-castanie, cu dungi transversale de culoare mai închisă (Aspro streber) ◊ Fusar mare = pietrar ♦ Țipar. [Var.: fusáriu, s. m.] – Fus¹ + suf. -ar.

SÉPIE, sepii, s. f. 1. Moluscă marină cu corpul oval, prevăzut cu zece brațe acoperite cu numeroase ventuze și cu o cochilie calcaroasă internă și care, când este atacată, elimină o secreție negricioasă dintr-o „glandă de cerneală”, tulburând apa din jur (Sepia officinalis). 2. (În forma sepia) Vopsea de culoare cafeniu-închis provenită din viscerele sepiei sau fabricată pe cale artificială, întrebuințată în pictură sau în grafică. 3. Desen colorat roșu-brun, realizat cu sepia (2). – Din fr. sépia, lat. sepia.

BENZÍL s.n. Substanță aromatică, foarte solubilă în benzen, insolubilă în apă, care se prezintă sub formă de prisme triunghiulare de culoare galbenă. [< fr. benzile].

OBLÉȚ, obleți, s. m. Pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie, cu gura oblică, fără mustăți, care trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorean (Alburnus alburnus) ◊ Obleț mare = pește migrator, asemănător cu oblețul, lung, cu carnea grasă și gustoasă; țușcov (Chalcalburnus chalcoides) [Var.: obléte s. m.] – Oblu + suf. -eț.

ZVÂRLÚGĂ, zvârlugi, s. f. 1. Pește mic din apele stătătoare sau lin curgătoare, comestibil, cu mișcări foarte iuți, de culoare gălbuie, cu gura prevăzută cu șase mustăți și cu o țeapă sub ochi (Cobitis taenia). 2. Fig. Persoană vioaie, iute în mișcări, sprintenă. [Var.: vârlugă s. f.] – Et. nec.

PIETRÁR, pietrari, s. m. 1. Muncitor calificat care prelucrează piatra (pentru construcții); cioplitor în piatră. ♦ (Înv.) Sculptor. ♦ Muncitor care pietruiește drumul. ♦ (Reg.) Zidar. 2. Pește răpitor cu corpul în formă de fus, de culoare galbenă pe aripioare și brună spre coadă, care trăiește în apele dulci adânci cu fundul pietros sau nisipos (Aspro zingel). 3. (Ornit.) Pietroșel sur. – Piatră + suf. -ar.

CERC s. 1. (MAT.) (înv. și reg.) perghel, (înv.) țărcălan. (Desenează un ~.) 2. (MAT.) circumferință, (înv. și reg.) perghel, (înv.) periferie. (Află lungimea ~ului.) 3. v. disc. 4. șină, (reg.) șing, (Transilv., Ban. și Mold.) raf. (~ la roata unei căruțe.) 5. (pop.) brățară. (~ la un butoi.) 6. v. rotocol. 7. rotocol, (rar) armean. (~ format la suprafața unei ape.) 8. roată. (Faceți ~ în jurul meu.) 9. (PICT.) cerc cromatic v. steaua culorilor. 10. v. mediu. 11. v. domeniu.

ÁPĂ ape f. 1) Lichid transparent, incolor, fără gust și fără miros, fiind o combinație de oxigen și hidrogen. ~ potabilă. ~ dură. ◊ ~ chioară se spune despre supe, vinuri etc. care conțin prea multă apă și nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fără conținut. 2) Masă de lichid (mare, râu, lac etc.). ◊ ~ curgătoare apă care curge pe o albie și se varsă în altă apă. ~ stătătoare apă care se adună în depresiuni (lacuri, bălți). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre prețioase, mătăsuri, metale). 4) Denumire a unor soluții, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ◊ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regală amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă toate metalele. ~ oxigenată amestec de perhidrol cu apă, incolor sau albastru, cu proprietăți dezinfectante și decolorante. 5) Secreție a organismului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ~ la plămâni. ◊ ~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lăsa cuiva gura ~ a avea poftă de ceva. [G.-D. apei] /

A ÎNVERZÍ ~ésc 1. intranz. 1) A SE ÎNVERZI. 2) (despre plante și locuri cu vegetație) A se acoperi cu verdeață. 3) (despre apă și unele alimente) A începe a se strica, căpătând o culoare verde. 2. tranz. A face să se înverzească. /în + verde

HIDROTIPÍE, hidrotipii, s. f. Procedeu de realizare a fotografiilor în culori, folosit mai ales la copierea filmelor cinematografice în culori cu matrițe în relief, care se colorează cu coloranți solubili în apă. – Din fr. hydrotypie.

IODOFÓRM s. n. Substanță solidă, de culoare galbenă cu miros caracteristic, neplăcut și persistent, foarte puțin solubilă în apă, întrebuințată în medicină ca antiseptic, anestezic, cicatrizant etc. – Din fr. iodoforme, germ. Iodoform.

PLÓȘNIȚĂ ~e f. Insectă parazită nocturnă, hematofagă, de talie mică, cu corp plat, de culoare roșiatică, cu miros neplăcut; păduche- de- lemn. ◊ ~-de-grădină insectă mică, de culoare albăstrie, cu miros urât, înțepător, care aduce mari daune legumelor. ~-de-apă a) insectă înotătoare de talie medie, cu corp alungit, înzestrată cu un ac otrăvitor; b) insectă înotătoare cu corp scurt și lat, având membrele anterioare asemănătoare cu niște cornițe; cornățar; c) insectă înotătoare cu membrele anterioare în formă de clește. /cf. ceh. ploštice

SINEÁLĂ ~éli f. 1) Substanță de culoare albastră, folosită pentru a accentua albul unor obiecte; albăstreală. ~ pentru rufe. 2) apă cu această substanță, în care se clătesc albiturile. [G.-D. sinelii] /<bulg. sinilo

BOIȘTEÁN, boișteni, s. m. Pește de 8-12 cm cu spinarea și părțile laterale de culoare verde-închis, cu pete și puncte întunecate, alb pe burtă, care trăiește în apele din zona de munte și de coline (Phoxinus phoxinus). [Pr.: bo-iș-] – Boiște + suf. -ean.

PIPIRÍG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brune-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențele compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.

BROTÁC ~ci m. Broască mică, de culoare verde, care trăiește vara în iarba umedă din apropierea bălților, iar iarna în apă; buratic. /<lat. brotacus

BURÁTIC ~ci m. Broască mică, de culoare verde, care trăiește vara în iarba umedă din apropierea bălților, iar iarna în apă; brotac. ◊ Verde ca ~cul (fruct) care este foarte verde și acru. /bură + brotac

BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia coniferelor, care crește în zona muntoasă, înalt, cu frunze în formă de ace de culoare verde închis, persistente (Abies alba și pectinata); p. ext. nume generic dat coniferelor. ◊ apă de brad = a) amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru primenirea aerului în camere sau săli; b) băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de jneapăn. ◊ Compuse: bradul-ciumei = varietate de jneapăn cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-roșu = molid. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) tăiat și împodobit cu globuri, jucării etc. cu prilejul crăciunului sau al anului nou. ♦ Vârf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul și porțile mirilor în timpul nunții. 2. (Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunții, la casa miresei. – Comp. alb. breth.

ZGLĂVÓC, -OÁCĂ, zglăvoci, -oace, subst. 1. S. f. (și m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă). 3. S. m. (Bot.) Albăstrea. [Var.: glăvoácă s. f.] – Din bg. glavoč.

SINEÁLĂ s. f. (Pop.) 1. Vopsea albastră; spec. albăstreală pentru rufe și var; p. ext. apă cu albăstreală în care se clătesc rufele albe pentru a căpăta o tentă albăstrie. 2. culoare albastră. – Din bg. sinilo.

CÉGĂ, cegi, s.f. Pește din fam. acipenseridae (sturioni), un sturion mai mic, de 60-80 cm și 6-7 kg, caracterizat prin botul lung, ascuțit și întors în sus, cu mustăți ca niște franjuri, adaptat la viața în apele dulci aferente Mării Negre și Mării Caspice; oferă icre negre cu bob mic, de culoare cenușie-verzuie; se comercializează în Occident ca sterlet (Acipenser ruthenus). – V. sturion.

HELIOTRÓP² I. s. m. 1. materie colorantă solubilă în apă, folosită la vopsitul bumbacului. 2. ulei eteric din florile de heliotrop¹. 3. varietate de calcedonie, de culoare verde-închis, din care se fac obiecte ornamentale. II. s. n. instrument geodezic de semnalizare dintr-o oglindă plană care reflectă razele Soarelui la o mare distanță. (< fr. héliotrope)

FLAMÍNGO, flamingi, s. m. Pasăre migratoare de apă, de mărimea unei berze, cu gâtul și cu picioarele foarte lungi și cu pene de culoare albă cu nuanțe roz. (Phoenicopterus ruber). – Din germ. Flamingo.

ȘANJÁNT, -Ă, șanjanți, -te, adj. (Despre culori) A cărui nuanță se schimbă în funcție de lumină; p. ext. (despre țesături) care face ape. – Din fr. changeant.

TUȘ, tușuri, s. n. 1. Cerneală specială (mai ales neagră), rezistentă la apă, folosită la anumite desene, la aplicarea ștampilelor, în poligrafie etc. 2. Substanță solidă sau lichidă, de culoare neagră, obținută din negru de fum și folosită la desen. ♦ Desen executat în tuș (2). – Din germ. Tusche, rus. tuș.

CARTÁRE, cartări, s. f. 1. Acțiunea de a carta și rezultatul ei. 2. Urmărire pe teren și transpunere, prin semne și prin culori convenționale, pe hărți topografice, a răspândirii și a caracterelor diferitelor elemente din natură (roci, formațiuni geologice, ape, soluri, animale etc.) – V. carta.

ECRÚ adj.invar. (Franțuzism) De culoarea mătăsii nespălate, care nu a fost albit. ◊ Mătase ecru = mătase care nu a fost trecută prin apă clocotită. [Pron. -crü. / < fr. écru].

HIDROTIPÍE s. f. procedeu de realizare a fotografiilor în culori, folosit la copierea filmelor cinematografice color cu matrițe în relief, cu ajutorul unor coloranți solubili în apă. (< fr. hydrotypie)

CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei persoane) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Sașiu, zbanghiu. – Tc. çakır „albastru, cu ape cenușii”.

KAINÍT (‹ fr. {i}; {s} gr. kainos „nou”) s. n. Sare naturală dublă, constituită din clorură de potasiu și sulfat de magneziu hidratat, formată ca produs secundar de precipitare chimică în lagune și bazine marine. De culoare albă, cenușie, roșie, cu luciu sticlos și aspect de mase compacte zaharoide; este ușor solubil în apă și are gust amărui sărat. Utilizat ca îngrășământ agricol și pentru fabricarea sărurilor de potasiu.

ȘALẮU¹, șalăi, s. m. Pește răpitor de apă dulce, lung de 30-70 cm și având greutatea de 1-3 kg, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi mărunți de culoare cenușie și cu gura mare cu dinți ascuțiți (Stizostedion lucioperca). – Din magh. süllő.

NĂMÓL, nămoluri, s. n. Sediment moale alcătuit din particule fine, de culoare închisă, cu miros caracteristic și uneori cu proprietăți radioactive, depus pe fundul bazinelor acvatice, mai ales al apelor stătătoare, sau rămas după inundație la malul unui rău; mâl; p. ext. noroi. ◊ Expr. A face (băi de) nămol = a-și unge corpul cu un strat de nămol în scopuri curative. ♦ Fig. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Cantitate, volum mare din ceva. [Var.: (pop.) nomól s. n.] – Din ucr. namil, -olu.

ECRÚ adj. invar. De culoarea mătăsii nespălate, care nu a fost albită; bej-deschis. ♦ (Despre mătăsuri) Care nu a fost trecut prin apă clocotită. [Pr.: e-crü] – Din fr. écru.

TÉNTĂ s. f. 1. amestec, în diferite proporții, de apă și tuș sau orice alt colorant, folosit pentru a reda nuanța dorită într-o colorație. 2. (fig.) nuanță, culoare. 3. strat de culoare omogen, aplicat pe un suport. (< fr. teinte)

VAR ~uri n. Material de construcție obținut prin arderea calcarului. ◊ ~ stins produs obținut prin tratarea varului cu apă. Lapte de ~ soluție de apă și var stins folosită în special pentru văruitul pereților caselor. Alb ca ~ul se spune pentru a sublinia culoarea albă, mai ales a feței. /<sl. varu

BLANȘÁ, blanșez, vb. I. tranz. În gastronomie, a opări sau a fierbe scurt anumite alimente (în special legume), introducându-le în apă clocotindă (natur, sărată sau cu adaos de oțet) pentru a le „albi”, adică pentru a le păstra o culoare și o textură adecvată în vederea preparării propriu-zise; din fr. blanchir, germ. blanchieren.

HIDROTIPÍE s.f. Procedeu de realizare a fotografiilor în culori, folosit mai ales la copierea filmelor cinematografice color cu matrițe în relief, cu ajutorul unor coloranți solubili în apă. [< fr. hydrotypie].

TÉNTĂ s.f. (Pict.) 1. Amestec, în diferite proporții, de apă și tuș sau orice alt colorant, folosit pentru a reda nuanța dorită într-o colorație; nuanță a unei culori. 2. Suprafață a unei imagini realizată în tentă (1). [< fr. teinte].

PORCUȘÓR, porcușori, s. m. 1. Diminutiv al lui porc; porculeț. 2. Specie de pește mărunt cu corpul în formă de fus, de culoare deschisă, cu un șir de pete negricioase pe laturi și cu două mustăți în colțul gurii, care trăiește în apele din regiunile de dealuri sau de șes (Gobio gobio). – Porc + suf. -ușor.

CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

PUCIOÁSĂ f. pop. Metaloid de culoare galbenă, cu miros specific neplăcut, foarte activ din punct de vedere chimic, întrebuințat, mai ales, în tehnică și în medicină; sulf. ◊ apă (de) ~ apă sulfuroasă. /a puți + suf. ~oasă

BULBÚC, bulbuci, s. m. I. 1. Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (când dospește) etc. 2. Corp rotund (ca o bășică). II. Plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară (Trollius europaeus). – Postverbal al lui bulbuca.

CARNOTIT (‹ n. pr. M.A. Carnot, chimist francez). Mineral de uraniu și vanadiu, puternic radioactiv, format prin alterarea mineralelor primare din unele roci sedimentare bogate în resturi organice. Are culoare galbenă-verzuie, luciu puternic sidefos și aspect de mase pulverulente sau de efloroscențe. Amestecat cu cimentul de sondă se întrebuințează la închiderea apelor în forajele petroliere.

CARTARE (‹ carta) s. f.1. Totalitatea operațiunilor de urmărire și delimitare în teren și de transpunere, prin semne și culori convenționale, pe hărți topografice sau fotograme a răspândirii și a caracterelor diferitelor elemente din natură (roci și formațiuni geologice, forme de relief, ape subterane, soluri, plante, animale etc.). 2. Operație de repartizare, grupare (la poștă) a scrisorilor după adresele destinatarilor. ♦ Cartarea vagoanelor = distribuirea vagoanelor în depou sau într-un atelier de cale ferată, gruparea lor pe liniile de descărcare și trecerea lor într-o schemă pentru a fi identificate rapid.

ULÉI², uleiuri, s. n. Lichid gras de proveniență vegetală, animală, minerală sau sintetică, insolubil în apă și mai ușor decât ea, folosit în alimentație, în industrie etc. ◊ Tablou (sau pictură, portret) în ulei = tablou (sau pictură, portret) executat în culori preparate cu ulei². [Var.: (reg.) oléu s. n.] – Din sl. olej.

BENTONÍT (‹ fr. {i}; {s} [Fort-] Benton) s. n. Rocă argiloasă de culoare cenușie sau galben-verzuie stratificată, constituită din cel puțin 75 la sută din montmorillonit și beidelit și caracterizată printr-o mare capacitate de absorbție a apei. Se utilizează ca decolorant, pentru purificarea produselor petroliere, uleiurilor vegetale și la prepararea noroiului de foraj.

BULBÚC, bulbuci, s. m. I. 1. Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (când dospește) etc. 2. Corp sferic (ca o bășică). II. 1. Plantă erbacee toxică din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară, răspândită în regiunile de munte și ocrotită de lege (Trollius europeaeus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, viguroasă și înaltă până la un metru, cu flori mari, albastre, care crește prin păduri (Campanula trachelium). – Formație onomatopeică.

CRÉTĂ (‹ lat. creta) s. f. (PETROGR.) Calcar fin granular de culoare alb-gălbuie, cu aspect de mase mari stratiforme, format din resturi microscopice de foraminifere, moluște, corali sau ca produs al unor reacții chimice între sărurile din apa mării. Conține exclusiv carbonat ca calciu, rar cu nodule de siliciu provenite din precipitarea dioxidului de siliciu. Se utilizează în ind. cauciucului, la fabricarea varului, a cretei de scris etc.; bucată din această materie (uneori amestecată cu substanțe colorante) în formă de bețișor sau creion, care se utilizează pentru a scrie pe tablă sau pe alte corpuri de culoare închisă.

porcán¹, porcáni, s.m. (reg.) 1. om obraznic, mizerabil. 2. porc mare, porcoi. 3. peștișor cu corpul în formă de fus, care trăiește în apele de deal și de șes; porcușor, porcaș. 4. (fig.) epitet depreciativ pentru un om lacom, nesimțit, grosolan, fără caracter, obraznic, mincinos, indecent. 5. ciupercă comestibilă, cu pălărie cărnoasă de culoare brună-cenușie, cu piciorul scurt, neted, care crește prin pădurile de brad.

A ZUGRĂVÍ ~ésc 1. tranz. 1) (pereți) A acoperi cu un strat de apă de var sau de humă (și coloranți), iar uneori și cu desene care imită tapetul. 2) (tablouri, portrete, peisaje etc.) A reprezenta în imagini cu ajutorul pensulei și al culorilor; a picta. 3) A reprezenta sau a sugera prin desen; a desena. 4) (litere) A scrie caligrafic; a caligrafia. 5) (gânduri, sentimente, idei etc.) A prezenta prin cuvinte sau printr-un mijloc artistic; a exprima; a reflecta; a reda. 6) A face să se zugrăvească; a desena; a contura; a profila. 2. intranz. A fi zugrav; a practica ocupația de zugrav. /Din zugrav

CEÁRĂ s. f. 1. Produs natural (de origine animală, vegetală sau minerală) sau sintetic, plastic, insolubil în apă, care se înmoaie și se topește la temperaturi destul de joase și care are numeroase utilizări în industria farmaceutică, electronică, a hârtiei, cosmetică etc. ◊ Ceară de albine = ceară de culoare gălbuie, cu miros plăcut, caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor. Ceară de balenă = s********t, ulei de cașalot. Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină, cerezină, ceară vegetală și cu alte substanțe, care formează pe parchet o peliculă lucioasă, protectoare. Ceară roșie = amestec de colofoniu, șelac, ulei de terebentină și culori minerale, care, datorită proprietăților lui plastice la încălzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, la închiderea ermetică a flacoanelor etc. Ceară montană = ceară minerală obținută din cărbunii bruni prin extracție cu solvenți. Ceară vegetală = strat care acoperă suprafața plantelor, mai ales a fructelor. 2. (Geol.; în sintagma) Ceară de pământ = ozocherită. 3. (Fiziol.) Cerumen. – Lat. cera.

PẮSTRĂV, păstrăvi, s. m. 1. Pește de apă dulce din familia salmonidelor, acoperit cu solzi mici, cu puncte negre și roșii și burta gălbuie, care trăiește în apele de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasă (Salmo trutta fario). 2. (Reg.) Numele mai multor specii de ciuperci comestibile mari, cu sau fără picior, în formă de scoică de culoare cenușie-negricioasă, care cresc pe trunchiurile copacilor, producând un putregai alb al lemnului. – Din bg. păstărva.

OCHI² óchiuri n. 1) Placă de sticlă fixată în fiecare cadru al unei ferestre. 2) Deschizătură de dimensiuni reduse făcută în ceva cu scopuri diferite. ~ în acoperiș. 3) Fiecare dintre golurile formate de firele unei site, plase, împletituri. 4) Porțiune circulară de substanță, diferită de mediul înconjurător. ~ de apă. 5) la pl. Fel de mâncare preparată din ouă prăjite cu gălbenușul întreg. 6) Gaură ce se formează într-un aliment (brânză, pâine etc.). 7) Pată sau desen constând din cercuri concentrice de diferite culori. ~ de pe coada păunului. /<lat. oculus

ULÉI ~iuri n. Lichid gras, vâscos, insolubil în apă și mai ușor decât aceasta, de proveniență vegetală, animală sau minerală, având diferite întrebuințări (în alimentație, în industrie, în tehnică, în pictură etc.). ~ de măsline. ◊ Pictură (sau tablou) în ~ pictură sau tablou pictat în culori amestecate cu un ulei special (de in, de mac etc.). A turna ~ pe rană a alina durerile cuiva. /<sl. olej

BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia pinaceelor care crește în zona muntoasă, înalt până la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace de culoare verde-închis, persistente, cu florile și semințele în conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ◊ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupăr cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-roșu = molid. ◊ (În sintagma) apă de brad = a) amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea încăperilor sau a apei de baie; b) băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de ienupăr. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) tăiat și împodobit cu globuri, jucării, bomboane etc. cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou; pom de Crăciun. ♦ Vârf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul și porțile mirilor la nunți. 2. (Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunții, la casa miresei; melodie după care se execută această horă. – Cf. alb. *bradh, bredh.

LIPITÓR, -OÁRE, lipitori, -oare s. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevăzut la cele două capete cu câte o ventuză, care se hrănește cu sângele animalelor de al căror corp se lipește (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasăre călătoare arboricolă, nocturnă, de culoare brună-cenușie, cu pete brune sau roșietice, care se hrănește cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. și f. Persoană care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

BOU ~i m. 1) Taur castrat, folosit ca animal de tracțiune și, mai ales, pentru carne. ◊ A lucra ca un ~ a lucra mult și din greu. A scoate (pe cineva) din ~ii lui a scoate (pe cineva) din fire; a enerva. ~ii ară, caii mănâncă se spune în cazul când unii muncesc, iar alții trag foloase. A-și băga (sau a-și pune) ~ii în jug (sau în plug) cu cineva a colabora cu cineva. 2) fig. depr. Bărbat prost. 3): ~-de-baltă (sau -de-apă) a) specie de broaște cu pete roșii sau galbene pe pântece; b) specie de bâtlan cu gâtul alb și cu penajul galben-verzui pe spate și negru pe cap. ~-de-mare pește marin, de talie mică, de culoare cafenie sau cenușie-închisă. ~-de-noapte bufniță. ~ul-domnului a) rădașcă; b) buburuză. [Monosilabic] /<lat. bovus

INFILTRÁȚIE s. f. 1. infiltrare. ◊ cantitatea de apă provenită din precipitațiile atmosferice, care pătrund în sol. 2. injectare lentă cu novocaină a unui țesut. ◊ pătrundere a unui lichid (sânge, serozitate) într-un țesut sau organ. 3. (text.) lipirea pe stofă a unor fire sau scame de altă culoare. (< fr. infiltration)

MOÁLE¹ moi adj. 1) Care își modifică ușor forma la apăsare; care permite afundarea obiectului ce apasă. Pâine ~. Pământ ~. 2) Care este puțin rezistent; lipsit de duritate. Metal ~. Lemn ~. Piatră ~. 3) Care nu este consistent. ◊ Ou ~ ou care, fiind fiert puțin, și-a păstrat gălbenușul necoagulat complet. 4) (despre fructe) Care conține mult suc; zemos. 5) Care produce o senzație plăcută la pipăit. Păr ~. Piele ~. ◊ apă ~ apă care conține puține săruri. Vin ~ vin plăcut la gust și fără tărie. A nu-i fi cuiva ~ a nu se simți bine; a avea neplăceri. 6) (despre sunete, voce etc.) Care este plăcut auzului; catifelat. ◊ Consoană ~ consoană palatalizată. 7) (despre culori) Care se caracterizează prin intensitate scăzută; care nu este țipător; palid. 8) (despre lumină) Care este plăcut văzului; care nu lucește. 9) (despre iarnă) Care este fără friguri mari; blândă. 10) (despre mers, pași etc.) Care aproape că nu este simțit. ◊ A o lăsa mai ~ a înceta de a mai pretinde ceva în mod insistent; a se tempera; a face concesii. 11) (despre oameni) Care este lipsit de vigoare, de energie; slab de caracter; debil. /<lat. mollis, ~e

BAUXÍTĂ (‹fr. {i}; {s} Baux) s. f. Rocă sedimentară alcătuită din hidroxizi de aluminiu (40-80 la sută) și subordonat hidroxizi de fier, de culoare roșie, brună sau cenușie-verzuie. În reg. cu climă tropicală și subtropicală formează depozite stratiforme, lenticulare sau sub formă de pungi, reprezentînd: a) produs rezidual de alterare lateritică a unor roci vulcanice (andezite, bazalte); b) rezultatul precipitării anorganice a unor coloizi aluminoși în bazine de sedimentare; c) produs rezidual format în urma dizolvării calcarelor aluminoase de către apele subterane. B. reprezintă principala sursă pentru obținerea aluminiului.

STINS², -Ă, stinși, -se, adj. 1. Care nu mai arde. 2. (Despre ochi, privire etc.) Lipsit de strălucire, de vioiciune. 3. (Despre sunete, glas etc.) Lipsit de sonoritate, de intensitate; slab. 4. (Despre culori) Palid, șters. 5. Dispărut, mort. 6. (Jur.; despre obligații, acțiuni penale, privilegii etc.) Care a încetat, care nu mai are curs, care și-a pierdut puterea juridică. 7. (Despre reflexe condiționate) Care a dispărut treptat în urma faptului că e********l condițional n-a mai fost însoțit de e********l necondițional corespunzător. 8. (În sintagma) Var stins = pastă vâscoasă, albă, obținută prin reacția dintre piatra de var arsă și apă (cu numeroase folosiri în construcție). – V. stinge.

GHEÁȚĂ ghéțuri f. 1) apă solidificată la o temperatură mai joasă de zero grade. Țurțure de ~. ◊ A (se) sparge (sau a (se) rupe) ~a a porni (la) o acțiune după anumite șovăieli și lipsă de îndrăzneală. 2) la pl. Întinderi mari de astfel de apă solidificată. Ghețuri polare. 3) fig. Atitudine lipsită de atenție și de bunăvoință față de cineva; răceală; indiferență. 4) Stare de neliniște sufletească (adesea spontană și de scurtă durată), provocată de un pericol; frică; teamă. ◊ A fi cu ~a (sau cu frica) în spate a fi mereu într-o stare de neliniște. 5): Bani ~ bani în numerar (plătiți pe loc); bani peșin. 6) Plantă erbacee având frunze cărnoase acoperite cu papile albe și flori de culoare roz, roșie sau albă. [G.-D. gheții] /<lat. glacia