COMPLEMENTAR, -A adj. Care intregeste un lucru, un fapt etc.; care complineste, completeaza; intregitor. ◊ Unghi complementar = unghi care formeaza impreuna cu altul un unghi drept; culori complementare = culori care prin suprapunere dau culoarea alba. // s.f. (Mat.) Una dintre cele doua submultimi ale unei multimi mai mari. [Cf. fr. complementaire].

NEOIMPRESIONISM s. n. Directie modernista in pictura care recurge la culorile complementare, aplicand procedeul contrastului simultan in vederea obtinerii unei forme distincte. [Pr.: ne-o-im-pre-si-o-] – Din fr. neo-impressionnisme.

COMPLEMENTAR, -A, complementari, -e, adj. Care complineste, care completeaza. ◊ Unghiuri complementare = unghiuri care, prin insumare, formeaza un unghi de 90°. culori complementare = culori care, prin suprapunere, dau culoarea alba. [Var.: complimentar, -a adj.] – Din fr. complementaire.

NEOIMPRESIONISM s. n. directie modernista in pictura care, recurgand la culorile complementare, aplica procedeul contrastului simultan in vederea obtinerii unei forme distincte. (< fr. neo-impresionnisme)

ANAGLIF s.n. 1. Sculptura in relief sau in basorelief. 2. (Mat.) Desen al unui corp geometric executat in doua culori (rosu si albastru), privit cu ajutorul unor ochelari, care, la randul lor, avand si ei un vizor colorat in rosu si altul in albastru, dau imaginea unui corp in relief. ◊ (Fiz.) Procedeul anaglifelor = procedeu stereoscopic prin care se obtine imaginea in relief a unui obiect, folosindu-se ochelari cu sticle de culori diferite, complementare. [Var. anaglifa s.f. / < fr. anaglyphe, cf. gr. anaglyphos].

complementar, -A I. adj. care completeaza. ♦ unghi ~ = complement (1); culori e = culori care prin suprapunere dau culoarea alba. II. s. f. (mat.) multime ale carei elemente nu apartin unei multimi date. (< fr. complementaire)