PLOSNITA, plosnite, s. f. Insecta parazita, de culoare rosie, cu corpul turtit si cu miros urat caracteristic, care traieste prin crapaturile peretilor sau ale mobilelor si se hraneste cu sangele omului; paduche-de-lemn, stelnita, polusca (Cimex lectularius). ◊ Compuse: plosnita-de-pom = numele a doua insecte de culoare maslinie pe spate, cu antenele in dungi negre si galbene, care traiesc pe fragi, pe zmeura, pe capsuni etc. (Pentatoma baccarum si Dolycoris baccarum); plosnita-de-gradina = insecta de culoare albastrie, cu miros usturator, foarte daunatoare legumelor (Sirachia oleracea); plosnita-sura = insecta de culoarea bronzului, cu aripi inguste si cu capul in forma de cub, care imprastie un miros aromatic (Syromastes marginatus); plosnita-de-apa = a) insecta care inoata pe spate la suprafata apei si care are un ac otravitor (Notonecta glanea); b) racusor; c) cornatar; plosnita-de-camp = insecta parazita verzuie pe spate, castanie pe aripi si rosiatica pe burta, care traieste pe fructe si pe legume (Palomena prasina); plosnita-verzei = insecta daunatoare, de circa 8 mm lungime, rosie cu pete negre, care ataca varza si conopida (Euryderma ornata). – Cf. ceh. ploscica.

CRISOCAL s. n. bronz de culoare galbena aurie. (< fr. chrysocal)

bronzez v. tr. (fr. bronzer). Acoper cu o culoare ca de bronz oxidat. Fig. Pirlesc: soarele bronzeaza fata.

BRONZIT s. n. Varietate de piroxen si oxid de fier, avand culoarea bruna-galbuie, asemanatoare cu a bronzului. – Din fr. bronzit.

BRONZIT s.n. Varietate de piroxen si oxid de fier, de culoare bruna-galbuie, asemanatoare cu a bronzului. [Cf. fr. bronzit, germ. Bronzit].

PATINA¹ f. 1) Strat subtire de culoare verde care se formeaza cu timpul pe suprafata obiectelor de bronz sau de arama ca urmare a procesului de oxidare. 2) Depunere care se formeaza pe suprafata unor obiecte (de piatra, de lemn) sub influenta factorilor atmosferici. /<fr. patine

PATINA¹ s. f. 1. Strat subtire rezultat din oxidarea naturala sau artificiala a bronzului. prin care acesta capata la suprafata o pojghita de carbonat de cupru, de culoare verde. ♦ P. a**l. culoare caracteristica pe care o capata, sub influenta agentilor atmosferici, obiectele sau constructiile de metal, de lemn, de piatra etc. si care le da un aspect de vechime. 2. Strat artificial cu care se acopera un obiect; culoare, lustru care i se da unui obiect in scopuri decorative, pentru a crea impresia de vechime sau pentru a-l proteja impotriva coroziunii. – Din fr. patine.

BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc., mai dur si mai rezistent decat cuprul, avand numeroase intrebuintari tehnice. ◊ Epoca de bronz (sau a bronzului) = epoca din istoria societatii umane care cuprinde, in general, mileniul al II-lea i. cr. si se caracterizeaza prin descoperirea metalelor si a bronzului. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de arta facut din aliajul definit mai sus. ♦ Pigment metalic de culoare galbena, cu care se vopseste un obiect. ♦ culoare aramie a pielii in urma expunerii la soare sau la vant. – Din fr. bronze.

AS, asi, s. m. 1. Moneda romana de arama sau de bronz, folosita ca unitate monetara. 2. Carte de joc marcata cu un singur punct sau semn si care de obicei este considerata ca avand cea mai mare valoare fata de cartile de aceeasi culoare; birlic. 3. Fig. Persoana care se distinge in mod cu totul deosebit intr-un domeniu oarecare prin pricepere sau indemanare. – Din fr. as, it. asso.

CUPRU (‹ lat.) s. n. Element chimic (Cu; nr. at. 29, m. at. 63,54; p. t. 1.083ºC, p. f. 2.310ºC), durit. 3, metal de culoare rosiatica, ductil, maleabil, bun conducator de caldura si electricitate. Se gaseste in natura in stare nativa sau sub forma de combinatii, in special ca sulfuri. Functioneaza in combinatii in starile de valenta 1 si 2. Este utilizat in ind. electrotehnica, in fotogravura, galvanoplastie, la obtinerea de aliaje (alama, bronzuri etc.). Cunoscut in Egipt din anii 5.000-4.500 i. Hr. Sin. arama.