CARO s. n. culoare la cartile de joc, cu romburi rosii. (< fr. carreau)

maslu (masluri), s. n. – Miruit, impartasanie. Sl. maslo „unsoare, ulei” (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 363; Cihac, II, 188; Berneker, II, 23), cf. bg., sb. maslo „ulei”, sb., cr. masla „maslu”. E dubletul lui masla, s. f. (semn la cartile de joc, culoare), cf. rus. masti „culoare la cartile de joc”, fata de sl. mastiti „a unge”. – Der. maslui, vb. (a trisa, a insemna cartile de joc), cf. bg. maslja „a unge”; masluitor, s. m. (trisor). – Cf. maslin.

CUPA², cupe, s. f. Una dintre culorile cartilor de joc (in forma de inima de culoare rosie). – Din ngr. kupa.

MASLA, masle, s. f. (Rar) Fiecare din cele patru culori ale cartilor de joc. – Din rus. maslo „ulei de pictura”.

ATU, atuuri si (1) atale, s. n. 1. carte (sau culoare) de joc socotita a avea cea mai mare valoare. 2. Element care, intr-o anumita imprejurare, ofera cuiva un avantaj sau o sansa in plus. – Din fr. atout.

TREFLA, trefle, s. f. 1. Una dintre cele patru culori ale cartilor de joc, reprezentata printr-un semn de culoare neagra, in forma frunzei de trifoi; spatie. 2. Gaitan de bumbac, de matase etc. cusut ca podoaba in forma de frunza de trifoi la unele haine (de uniforma); p. ext. cusatura facuta astfel. 3. (Tehn.) Rozeta cu trei sau patru aripi, cu ajutorul careia se actioneaza cilindrul unui laminator. – Din fr. trefle.

CUPA² ~e f. Una dintre cele patru culori ale cartilor de joc, reprezentand o figura in forma de inima de culoare rosie. /<ngr. kupa

MASLA ~e f. rar Fiecare dintre cele patru culori la cartile de joc. /<rus. maslo

PICA² pici f. 1) (la cartile de joc) Semn distinctiv (unul din patru) avand forma unei inimi sau a unei frunze de culoare neagra. 2) carte de joc marcata cu acest semn. Valet de ~. /<germ. Pik, fr. pique

TREFLA ~e f. 1) (la cartile de joc) Semn distinctiv avand forma unei frunze de trifoi de culoare neagra. 2) carte de joc marcata cu acest semn. Dama de ~. [Sil. tre-fla] /<fr. trefle

TREFLA s.f. 1. Una dintre cele patru culori ale cartilor de joc, reprezentata printr-un semn de forma unei frunze de trifoi de culoare neagra; spatie. 2. (Poligr.) Ornament care imita trifoiul. ♦ Gaitan de bumbac, de matase etc. in forma de frunza de trifoi cusut ca podoaba la unele haine (de uniforma); (p. ext.) cusatura astfel executata. ♦ (Arhit.) Ornament compus din trei cercuri care se intretaie. 3. (Mar.) Dispozitiv special de legatura atasat la coltul inferior al velelor patrate. 4. Incrucisare suprapusa de sosele; pasaj denivelat. [< fr. trefle].

TREFLA s. f. 1. una dintre cele patru culori ale cartilor de joc, reprezentata printr-o frunza de trifoi de culoare neagra; spatie. 2. (poligr.) ornament care imita trifoiul. ◊ gaitan de bumbac, de matase etc. in forma de frunza de trifoi, cusut ca podoaba la unele haine (de uniforma). 3. (arhit.) ornament din trei cercuri secante, ale caror centre formeaza un triunghi echilateral. 4. (mar.) dispozitiv la coltul inferior al velelor patrate, dintr-un inel mare prin care trec doua inele mai mici, pentru legarea de ele a manevrelor curente din mai multe directii. 5. pasaj denivelat in curba pentru parasirea unei sosele si intrarea in alta sosea. (< fr. trefle)

CARO, carale, s. n. Una dintre cele doua culori rosii la cartile de joc, insemnata cu romburi. – Din fr. carreau.

FOTOCROMOTIPOGRAFIE s. f. 1. Procedeu de reproducere a culorilor pentru ilustrarea cartilor, revistelor, afiselor etc. – Din fr. photochromotypographie.

AS, asi, s. m. 1. Moneda romana de arama sau de bronz, folosita ca unitate monetara. 2. carte de joc marcata cu un singur punct sau semn si care de obicei este considerata ca avand cea mai mare valoare fata de cartile de aceeasi culoare; birlic. 3. Fig. Persoana care se distinge in mod cu totul deosebit intr-un domeniu oarecare prin pricepere sau indemanare. – Din fr. as, it. asso.

AS asi m. 1) carte de joc cu valoarea cea mai mare intre cartile de aceeasi culoare. 2) fig. Persoana care se evidentiaza in mod deosebit intr-un domeniu oarecare. /<fr. as, lat. as, assis

BIRLIC ~ci m. carte de joc cu cea mai mare valoare intre cartile de aceeasi culoare; as. /<turc. birlik

CAREU ~ri n. 1) Suprafata cu patru unghiuri drepte si cu patru laturi rectilinii egale. 2) Trupa dispusa in forma de patrat pentru a putea respinge atacul inamicului din patru parti. 3) Grup de persoane sau de obiecte dispuse in forma de patrat. 4) (la unele jocuri sportive) Suprafata delimitata cu linii albe, in care se aplica unele reguli speciale. 5) (pe navele maritime) Camera comuna unde ofiterii iau masa. 6) (la jocul de pocher) Grup de patru carti de aceeasi culoare tinute intr-o singura mana. /<fr. carre

CARO ~ale n. (la cartile de joc) culoare rosie reprezentata printr-un romb. [Art. caroul] /<fr. carreau

GHINDA ~e f. 1) Fruct al stejarului. 2) pop. (la cartile de joc) Semn distinctiv avand forma unei frunze de trifoi de culoare neagra; trefla. 3) carte de joc marcata cu acest semn. [G.-D. ghindei] /<lat. glans, ~ndis

PICHET¹ n. Joc de carti in care se considera castigator acel participant care aduna mai multe carti de aceeasi culoare sau valoare. /<fr. piquet

TOBA ~e f. 1) Instrument muzical de percutie, constand dintr-un cilindru gol pe dinauntru, acoperit la ambele capete cu cate o membrana de piele intinsa, care, prin lovire, produce sunete infundate. ◊ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele in ceva, fiind iritat sau lipsit de rabdare; b) a raspandi o stire; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de invatatura) a poseda multe cunostinte. A se face ~ a manca pe saturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesa cilindrica, goala in interior, folosita in tehnica; tambur. ~ pentru cablu. ◊ ~ de esapament piesa la motoarele cu ardere interna care amortizeaza zgomotul produs in timpul evacuarii gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, maruntaie si slanina, puse in pielea stomacului, care se fierbe si se preseaza. 4) pop. (la jocul de carti) Semn distinctiv avand forma unui romb de culoare rosie; caro. 5) carte de joc marcata cu acest semn. /<ung. dob

CARO s.n. culoare rosie la cartile de joc, insemnata prin romburi. [Pl. -rale. / dupa fr. carreau].

FOTOCROMOTIPOGRAFIE s.f. Procedeu fotomecanic de reproducere a culorilor pentru ilustrarea cartilor, a revistelor etc. [Gen. -iei. / < fr. photochromotypographie].

FOTOCROMOTIPOGRAFIE s. f. procedeu de reproducere fotomecanica a culorilor pentru ilustrarea cartilor, a revistelor etc. (< fr. photochromotypographie)

AS, asi, s. m. 1. carte de joc pe care e insemnat un singur punct si care de obicei este considerata ca cea mai mare dintre cartile de aceeasi culoare; birlic. 2. Fig. Persoana care se distinge intr-un domeniu oarecare. – Fr. as (lat. lit. as, assis).

CARO, carale, s. n. Una dintre cele doua culori rosii ale cartilor de joc, insemnata cu romburi. – Fr. carreau.

PICA², pici, s. f. Unul dintre cele patru semne distinctive de pe cartile de joc, de culoare neagra, in forma de inima sau de frunza cu varful in sus si cu o codita in partea de jos; p. ext. carte de joc cu acest semn. – Din germ. Pik, fr. pique.

MINIATURA, miniaturi, s. f. 1. Opera de arta plastica (in special pictura) de dimensiuni reduse, lucrata cu multa finete si minutiozitate. ◊ In miniatura = a) (loc. adj.) de proportii reduse; b) (Loc. adv.) pe plan restrans, limitat; in mic. ♦ Desen ornamental sau figurativ executat in culori, care impodobea vechile carti si manuscrise (religioase). ♦ Spectacol sau emisiune radiofonica sau de televiziune cu numere artistice de mici proportii. 2. Obiect de dimensiuni reduse; spec. obiect de mici dimensiuni care reproduce, la o scara mult redusa, un alt obiect. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur.

CVINTA, cvinte, s. f. 1. (Muz.) Intervalul dintre cinci note consecutive. 2. (La scrima) A cincea dintre cele opt pozitii principale de aparare. 3. Formatie de cinci carti consecutive, de aceeasi culoare, la jocul de carti. 4. (In forma chinta) Acces prelungit de tuse violenta. [Var.: chinta s. f.] – Din it. quinta, fr. quinte.

caro (culoare la jocul de carti) s. n., art. caroul; pl. carale

CVINTA s.f. 1. (Muz.) Interval de cinci note consecutive. 2. A cincea pozitie principala de aparare la scrima. 3. Formatie de cinci carti consecutive (de aceeasi culoare) la jocul de carti. 4. Acces de tuse violent si prelungit. [Var. chinta, cuinta s.f. / < it. quinta, cf. fr. quinte].

ATU s.n. 1. carte de joc de culoare socotita in mod conventional superioara celorlalte carti. 2. Situatie, element, pozitie care ofera un avantaj sau superioritate intr-o anumita imprejurare. [Pl. -uri. / < fr. atout, cf. a tout].

scart, scarturi, s.n. (reg.) 1. (in unele jocuri de carti) punere de o parte a unor carti, pentru a fi schimbate cu altele; cartile puse astfel de o parte. 2. (in expr.) a pune in scart = a da de-o parte; a fi scart = a nu mai avea in mana carti de o anumita culoare. 3. saizeci si sase. 4. material de palarie care nu se valorifica, datorita calitatii sale inferioare.

chinta (chinte), s. f. – 1. Intervalul dintre cinci note muzicale consecutive. – 2. Atac de tuse. – 3. La jocul de carti, formatie de cinci carti consecutive de aceeasi culoare. – Var. (inv.) cvinta. Lat. quinta (sec. XIX); fr. quinte. – Der. chintet, s. n., din fr. quintette; chintesenta (var. gresita chintezenta), s. f. din fr. quintessence, var. datorata tendintei de a pronunta ca z, s intervocalic din ss, cf. vitesse › viteza.

ATU s. n. 1. carte de joc de culoare socotita in mod conventional superioara celorlalte carti. 2. situatie, element, pozitie care ofera un avantaj in plus. (< fr. atout)

CHINTA s. f. 1. a cincea pozitie de aparare la scrima. 2. formatie de cinci carti consecutive de aceeasi culoare la jocul de carti. (< fr. quinte)

toba (-be), s. f. – 1. Tambur. – 2. culoare la jocul de carti. – 3. Un tip de salam. – Var. Mold., Trans. doba (si der.). Mag. dob (Tiktin; Galdi, 89 si 150). – Der. tobas, s. m. (Trans., tobosar), din mag. dobos, dublet al lui tobos, s. m. (tort), cf. sb. dobos „tarta”. Este bg. toba care pare ca provine din rom. (Capidan, Raporturile, 234).

ATU, atuuri si (1) atale, s. n. 1. carte de joc de culoarea care, in mod conventional, este socotita a avea o mai mare valoare decat celelalte. 2. Element care, intr-o anumita imprejurare, ofera cuiva un avantaj sau o sansa in plus. – Fr. atout.

CHINTA ~e f. 1) muz. Interval dintre doua sunete ale gamei la distanta de cinci trepte. 2) (la jocul de carti) Formatie de cinci carti consecutive si de aceeasi culoare. /<it. quinta, fr. quinte

culoare ~ori f. 1) Totalitate a radiatiilor luminoase de diferite frecvente, pe care le reflecta corpurile si care creeaza asupra ochiului o senzatie vizuala specifica. ◊ De ~ care apartine rasei negre sau galbene. 2) Substanta folosita in arta vopsitului sau in pictura; colorant. 3) Fiecare dintre cele patru categorii in care se impart cartile de joc. [G.-D. culorii; Sil. -loa-re] /<lat. color, ~oris, fr. couleur

RENONS s.n. (La jocul de carti) Refuz de a da culoarea ceruta. [< fr. renonce].

RENONSA s. f. (la jocul de carti) refuz de a da culoarea ceruta. (< fr. renonce)

BRELAN, brelanuri, s. n. (La anumite jocuri de carti) Grup de trei carti de aceeasi valoare si de culori diferite. – Din fr. brelan.

ATU¹ atale n. carte de joc de o anumita culoare, cu cea mai mare valoare. [Art. atuul] /<fr. atout

BRELAN s.n. (La unele jocuri de carti) Grup de trei carti (cu valoare egala, dar de culori diferite). [Pl. -nuri, (s.m.) -ni. / < fr. brelan].

BRELAN s. n. 1. (la unele jocuri de carti) grup de trei carti de valoare egala, dar de culori diferite, la acelasi jucator. 2. (fig.) grup de trei persoane, lucruri etc. care formeaza o unitate. (< fr. brelan)

PASA s. f. 1. (sport) trecere a mingii prin lovitura, cu piciorul sau cu capul, unui coechipier; passing. ◊ operatie de trecere la executarea unui tur de iluzionism; miscare a mainii la hipnotizatori. 2. inaintare catre adversar, la scrima. 3. miza pe care trebuie s-o depuna jucatorii de carti la fiecare nou tur. 4. (mar.) culoar navigabil amenajat printr-o zona cu pericole (stanci, epave etc.) sau printr-un baraj de mine. 5. stare, situatie (trecatoare). 6. trecere a metalului forjat in tiparele sau in matritele care-l fasoneaza. (< fr. passe, engl. pass)

BRELAN, brelanuri, s. n. (La anumite jocuri de carti) Grup de trei carti de aceeasi valoare si de culori diferite. – Fr. brelan.

DECAR ~i m. 1) Unitate de masura a suprafetei egala cu zece ari. 2) (la cartile de joc) carte marcata cu zece semne de aceeasi culoare. /<ngr. dekari

carou (carouri), s. n. – 1. Patrat. – 2. Dala, placa de pardoseala. – 3. Geam, sticla. – 4. La cartile de joc, una din cele doua culori rosii, insemnata cu romburi. – Var. caro; careu, s. n. (patrat), carea, s. f. Fr. carreau; folosirea este oarecum specializata (carou pentru cartile de joc, careu, pentru formatiunile militare sau de gimnastica).

MUCED, -A, mucezi, -de, adj. Care este acoperit, patruns de mucegai; mucegait, mucegaios. ♦ (Despre carti, hartie) ingalbenit de vreme; degradat. ♦ (Reg.) De culoarea mucegaiului; fumuriu, negru-vanat. – Lat. mucidus.

TERTA s. f. 1. (muz.) interval de trei trepte al gamei diatonice; treapta a treia de la o treapta data. 2. (la unele jocuri de carti) serie de trei carti succesive (as, rege si dama) de aceeasi culoare, in ordine crescanda. 3. a treia pozitie, de aparare la scrima. 4. (fam.) a fi in ~ (cu cineva) – a flirta. (< it. terza)

CEZANNE, [sezan], Paul (1938-1906), pictor francez. Temperament reflexiv si framintat, adept, la inceput, al impresionistilor, de care ulterior s-a desprins. A creat o arta si o estetica originala, intemeiata pe esentializari si sinteze ale formei, pe o severa si solida constructie a volumelor realizate prin culoare („Casa spinzuratului”, „Muntele Sainte-Victoire”, „Jucatorii de carti”, „Marea la Estaque”). Considerat deschizator de drumuri in arta sec. 20.

culoare s. 1. v. vopsea. 2. (rar) masla. (~ la jocul de carti.)

ROSU¹ n. 1) A saptea culoare a spectrului solar. ◊ A infierbanta (un metal) pana la ~ a infierbanta pana la starea de incandescenta. 2) Colorant de aceasta culoare. ~ de Congo. ◊ ~ de buze ruj. 3) (la jocul de carti) Semn distinctiv avand forma unei inimi. 4) carte de joc marcata cu acest semn. Valet de ~. ◊ De ~ se spune despre persoanele satene. 5): ~ de Purcari varietate de vin produs in localitatea Purcari din Republica Moldova. /<lat. roseus

VERDE³ n. culoare a spectrului luminii, situata intre albastru si galben. ◊ De ~ a) carte marcata cu un semn in forma de frunza de culoare neagra; b) cu ochii verzi si cu parul negru. /<lat. vir[i]dis

RUMMY [RO-MI] s. n. joc de societate cu carti sau cu mici placi prismatice marcate cu cifre de diferite culori. (< engl. rummy)

RUMMY s.n. Joc de societate cu carti sau cu mici placi prismatice de piatra, de lemn etc., marcate cu cifre de diferite culori. [Pron. romi. / < engl. rummy, germ. Rummy].

RUMMY s. n. Joc de societate cu carti sau cu mici placi prismatice de piatra, de lemn, material plastic etc., marcate cu cifre de diferite culori; pietre. [Pr.: romi] – Cuv.engl.

LANCRET [lãkre], Nicolas (1690-1743), pictor, desenator si gravor francez. Scene galante, aspecte din lumea teatrului si din viata cotidiana intr-un stil elegant, rafinat, plin de culoare si gratie („Lectia de muzica”, „Balansoarul”, „Cele patru anotimpuri” – simbolizand etapele vietii), influentate de Watteau; ilustratie de carte.

BAGHETA s. f. 1. betisor; nuielusa. ◊ vergea subtire folosita de dirijori; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ◊ bat de lemn sau de metal servind la punerea in v******e a unor instrumente de percutie. 2. partea de lemn a arcusului. 3. dunga colorata care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara. 4. piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism, a unei masini. 5. mulura mica cu sectiunea semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 6. element ornamental asezat lateral pe o pagina de carte, de catalog etc. 7. paine lunga si subtire. (< fr. baguette)

BAGHETA s.f. 1. Betisor; vergea, nuielusa. ♦ Betisor folosit de dirijori pentru conducerea unei orchestre, a unui cor etc.; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ♦ Betisor de diferite dimensiuni cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Corpul principal al arcusului. ♦ Dunga colorata care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara a gleznelor. 2. Piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism sau a unei masini. 3. Mulura mica cu sectiune semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 4. (Poligr.) Element ornamental, asezat lateral pe o pagina de carte etc. [< fr. baguette, cf. it. bacchetta].

GRAFIC, -A I. adj. 1. referitor la metoda, la felul de a reprezenta prin linii sau figuri. 2. referitor la modul cum se realizeaza tipografic o publicatie. ♦ arte e = tehnica reproducerii si a multiplicarii sub forma de imprimate sau de carti a originalelor scrise sau desenate. II. s. n. reprezentare schematica a raportului dintre marimi variabile; diagrama. III. s. f. arta scrisului, a desenului fara culori si a celui tehnic. (< fr. graphique, lat. graphicus, gr. graphikos)

culoare s.f. 1. Senzatie, impresie produsa asupra ochiului omenesc de radiatiile luminoase de diferite frecvente; (curent) aspectul colorat al corpurilor; fata. ◊ (Despre oameni) De culoare = care are pigmentatia neagra, galbena etc. ♦ (Fig.) Opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. Nuanta, ton. ♦ Fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ◊ culoare locala = reproducere exacta a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei tari, ale unei epoci etc. 3. Materie, substanta coloranta; vopsea. 4. Fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cartilor de joc (pica, trefla, carou si cupa). [Pron. cu-loa-, var. coloare s.f. / < lat. color, cf. fr. couleur].

TABLA¹ table f. 1) Foaie metalica subtire, folosita la acoperitul caselor si la confectionarea diferitelor obiecte; tinichea. 2) Placa cu inscriptii; tablie. ◊ Tabla cerata placa de lemn, acoperita cu un strat de ceara pe care, in antichitate, se scria cu stilul. 3) Panou special, vopsit intr-o culoare inchisa, pe care se poate scrie cu creta. 4) Foaie cuprinzand desenul unui ansamblu de rubrici completate cu cifre, date, informatii, simboluri, prezentate intr-o anumita ordine; tabel. ◊ Tabla de materii foaie de la inceputul sau de la sfarsitul unei carti sau a unei reviste, care cuprinde numerele compartimentelor cu indicarea paginilor corespunzatoare; cuprins; sumar. Tabla inmultirii (sau Tabla lui Pitagora) tabel care contine produsele inmultirii intre ele a primelor zece numere. 5) reg. Recipient cu fundul plat si cu marginile usor ridicate, pe care se aduc mancarea si tacamurile la masa; tava. 6) reg. Parcela de pamant semanata. [G.-D. tablei; Sil. ta-bla] /<lat. tabula, ung. tabla, fr. table

FOND ~uri n. 1) Parte interioara de baza, care poate fi sesizata cu ajutorul ratiunii. 2) Plan uniform al unui tablou sau al unei tesaturi pe care sunt imprimate motivele sau desenele; culoare de baza. 3) Baza sensibila care pune in valoare senzatiile de alta natura. ~ sonor. 4) Element de baza, esential sau permanent. ◊ ~ul lexical de baza al unei limbi partea esentiala, stabila a lexicului, denumind notiuni fundamentale, cu o mare frecventa in uz. In ~ de fapt, in realitate. 5) Ansamblu de mijloace financiare si materiale cu o anumita distributie. 6) Ansamblu de valori esentiale, apartinand unui domeniu. ~ de carti. 7) Institutie menita sa acorde asistenta materiala sau sprijin social-cultural. ~ul literar. 8) Proba sportiva pe distanta mare. /<fr. fond

culoare s. f. 1. senzatie, impresie produsa asupra ochiului omenesc de radiatiile luminoase de diferite frecvente; aspectul colorat al corpurilor. ♦ ~ calda = culoare aflata in prima jumatate a domeniului radiatiilor luminoase (spre infrarosu). ~ rece – culoare din cea de-a doua jumatate a domeniului radiatiilor luminoase (spre ultraviolet); ~ fundamentala = fiecare dintre culorile (rosu, galben, albastru) care nu pot fi obtinute prin amestecul altor culori; de ~ = (despre oameni) cu pigmentatie neagra, galbena etc. ◊ (fig.) opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. nuanta, ton. ◊ fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ♦ ~ locala = reproducere exacta, intr-o opera literara, a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei tari, epoci etc. 3. materie, substanta coloranta; vopsea. 4. fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cartilor de joc (pica, trefla, caro si cupa). (< fr. couleur, lat. color)

FOND s.n. I. 1. Ceea ce este esential intr-un lucru, continut. ◊ Articol de fond = articol care trateaza o problema importanta actuala; editorial; fond lexical principal = partea esentiala si cea mai stabila a vocabularului unei limbi, cuprinzand cuvintele care exprima notiunile fundamentale din viata si activitatea oamenilor si constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. ♦ In fond = in realitate, de fapt. 2. Trasaturile de baza ale caracterului, ale individualitatii unei persoane. 3. culoare care formeaza campul, baza unui tablou, din care se detaseaza, figurile, detaliile. ♦ (Poligr.) Strat de culoare sau ornament peste care se tipareste un text. 4. (Sport) Alergare de fond = alergare pe distanta lunga. II. 1. Totalitatea mijloacelor materiale si banesti de care dispune o intreprindere, o institutie etc. ◊ Fond de acumulare = parte a venitului national pe seama careia se realizeaza cresterea si perfectionarea productiei, se creeaza rezerve si se asigura sporirea fondurilor si rezervelor materiale din sfera neproductiva. 2. Totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu (mai ales cultural). ◊ Fond de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca. [< fr. fond].