clenci (clenciuri), s. n. – 1. Creanga cu bifurcatiile taiate partial de care se pot agata obiecte diverse. – 2. Bifurcatie a coarnelor cerbului. – 3. Ciot de creanga. – 4. Mecanism cu clichet. – 5. Limba de catarama. – 6. Clanta de usa. – 7. Incurcatura, tertip, dificultate. – Megl. clinci. Origine necunoscuta, cu exceptia faptului de a fi vorba de o creatie din familia lui clant. Cihac, II, 61, il punea in legatura cu sl. kljuci „cheie”; Capidan, Dacor., III, 1008, cu bg. klecka „aschie” si DAR presupune o contaminare a acestor cuvinte cu bg. klince „cui de potcoava”. – Der. clenciuros (var. inv. clincios), adj. (noduros). DAR pune in legatura cu clenci adj. inclincit (imperecheat; se spune despre ciini).

caia (caiele), s. f. – cui de potcoava. Tc. kaye, cf. kayar „potcoava cu tepi, impotriva alunecarii” (Seineanu, II, 76; Tiktin; DAR). Dupa Scriban, din germ. Keil, ipoteza putin probabila (dupa Philippide, Principii, 33, din lat. *clavella).

hac (hacuri), s. n. – cui de potcoava. Germ. Haken, prin intermediul pol., rut. hak (Cihac, II, 133; DAR).

CAIA, caiele, s. f. cui de potcoava. – Comp. tc. kayar „potcoava cu ghimpi”.

CAIA caiele f. cui cu ajutorul caruia se prinde potcoava de copita calului sau a altor animale de tractiune. [Sil. ca-ia] /<turc. kayar

CAIA, caiele, s. f. cui de otel moale folosit pentru prinderea potcoavelor la animale. [Pr.: -ca-ia] – Cf. tc. kayar „potcoava cu colti”.

HAC², hacuri, s. n. (Reg.) Un fel de cui de fier care se bate iarna pe talpa incaltamintei sau la potcoavele cailor, ca sa nu alunece. – Din ucr. hak.