ZICE, zic, vb. III. Tranz. 1. A exprima ceva in cuvinte, a spune, a rosti cu voce tare; p. ext. a vorbi. ◊ Expr. Cat ai zice peste = intr-o clipa, imediat, indata. A zice nu (sau ba) = a refuza; a tagadui, a se opune, a rezista. A zice da = a afirma, a accepta, a consimti. Vrea (sau va, vra) sa zica = a) inseamna, are sensul, semnificatia, valoarea...; b) asadar, deci, prin urmare. Mai bine zis = mai exact, mai precis exprimat. ♦ A se adresa cuiva cu cuvintele..., a-i spune. ♦ (Despre texte) A cuprinde, a scrie, a relata. ◊ (Reg.) A comunica, a transmite, a face cunoscut. 2. A afirma, a declara; a sustine, a pretinde. ♦ A promite, a fagadui. ♦ A raspunde, a riposta; a invoca. Mai zi daca ai ce. ♦ A reprosa, a obiecta. Frumos, n-am ce zice. ◊ Expr. Sa nu zici ca... = sa nu-mi reprosezi ca... ♦ A contesta. ♦ A sfatui, a indemna; a porunci, a ordona. 3. (Pop.) A canta (din gura sau dintr-un instrument); a doini, a hori. 4. A-si da o parere, a se pronunta intr-o chestiune; p. ext. a gandi, a socoti, a crede. Toti vor zice cum vrei tu. ◊ Expr. (Ca) bine zici! = buna idee! asa este. Ce-am zis eu? = nu ti-am spus? vezi ca am avut dreptate? Zi... = a) judeca, socoteste, da-ti parerea; b) asadar, prin urmare. Ce-ai zice...? = ce parere ai avea? cum ti-ar parea? Sa zicem = a) sa presupunem, sa admitem; b) de exemplu. Vino, sa zicem, la ora zece. ♦ (La optativ sau la conjunctiv) A avea sau a lasa impresia ca... Asa, numai ca sa zica si el ca face o treaba. 5. A se adresa cuiva rostindu-i numele; a numi un obiect cu numele lui; p. ext. a porecli. ◊ Impers. O fata ce-i zice Maria. ◊ Expr. (Refl.) Cum (sau precum) s-ar (mai) zice = cum s-ar exprima, cum s-ar traduce (cu alte cuvinte). – Lat. dicere.

ANUNTA, anunt, vb. I. Tranz. A aduce la cunostinta; a vesti, a incunostinta. ♦ A vesti sosirea cuiva (rostindu-i numele cu voce tare). – Din fr. annoncer, lat. annuntiare.

CLAMA, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima in termeni violenti sau cu strigate; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer.

RECITA, recit, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text (in versuri); a declama. – Din fr. reciter.

DECLAMA, declam, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton si cu gesturi adecvate, un text literar (in versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. declamer, lat. declamare.

STRIGARE, strigari, s. f. Actiunea de a striga si rezultatul ei. I. Strigat (1), racnet, tipat. II. 1. Exprimare in cuvinte a unui sentiment puternic. ◊ Loc. adv. (Rar) Cu strigari (inalte) = cu voce tare, cu accente puternice. ♦ Zgomot, larma de voci; vociferare (de aclamatie sau de amenintare). 2. Tanguire, vaicareala cu voce tare; vaiet. 3. Cerere, reclamatie facuta cu voce puternica; protest. 4. Imputare, repros, dojana. 5. Instiintare cu voce tare, vestire. 6. Chemare (in ajutor, la lupta etc.). – V. striga.

STRIGAT, strigate, s. n. 1. Cuvant, sir de sunete emise de cineva cu voce ridicata; tipat, strigare. ♦ Invocare. 2. Anuntare, semnalizare (cu voce puternica); comanda. 3. Sunet, sir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasare. 4. Zgomot, larma de voci; vociferare. ♦ Exclamatie de protest. 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). 6. Strigatura. – Striga + suf. -at.

A ANUNTA anunt tranz. 1) (persoane) A aduce la cunostinta printr-un anunt; a instiinta; a vesti; a informa. 2) (numele unei persoane sosite) A vesti sosirea rostind cu voce tare. 3) A semnaliza ca urmand sa se produca in viitor. 5) (stiri, vesti, informatii) A aduce; la cunostinta publicului larg; a transmite; a comunica; a relata; a emite; a difuza. /<fr. annoncer, lat. annuntiare

HEMIFONIE f. med. Incapacitate de a vorbi cu voce tare. /<fr. hemiphonie

A RACNI ~esc intranz. 1) (despre persoane) A scoate racnete; a produce sunete puternice si stridente; a striga; a tipa. 2) (despre copii) A plange cu voce tare. 3) (despre animale) A scoate sunete caracteristice speciei; a rage; a mugi; a zbiera. 4) pop. A vorbi pe un ton ridicat; a-si manifesta nemultumirea sau mania prin vorbe rastite; a striga; a tipa; a vocifera. /<sl. ryknonti

A SCANDA ~ez tranz. 1) (in special versuri latinesti sau grecesti) A recita cu voce tare, evidentiind structura metrica. 2) (indemnuri, sloganuri etc.) A striga intr-un ritm sustinut, evidentiind fiecare cuvant sau silaba (in timpul unor manifestatii, competitii etc.). /<fr. scander, lat. scandare

STRIGAT ~e n. 1) Sunet puternic (scos de om sau de unele animale); tipat; racnet. 2) Semnal emis cu voce tare. 3) rar v. STRIGATURA. /a striga + suf. ~at

STRIGATOR² ~i m. inv. Persoana care anunta cu voce tare unele stiri; crainic; vestitor. /a striga + suf. ~ator

A SE STIRI pers. 3 se ~este intranz. A i se inaspri laringele (in urma tusei, vorbirii cu voce tare, racelii etc.). /cf. stir

ANUNTA vb. I. tr. A aduce la cunostinta; a incunostinta. ♦ A vesti sosirea cuiva (cu voce tare). [P.i. anunt. / < fr. annoncer, cf. lat. annuntiare].

CLAMA vb. I. intr. (Rar) A chema cu voce tare, a striga. [< lat. clamare, cf. it. clamare, fr. clamer].

HEMIFONIE s.f. (Med.) Incapacitate de a vorbi cu voce tare. [< fr. hemiphonie].

LECTOR², -A s.m. si f. Cititor. ♦ Cel care citeste cu voce tare unei persoane suferinde. ♦ Cel care citeste intr-o editura manuscrisele predate spre publicare si refera asupra lor. [Cf. fr. lecteur, lat. lector].

RECITA vb. I. tr. A spune cu voce tare (de obicei pe de rost) o poezie sau o bucata in proza; a declama. [P.i. recit, 3,6 -ta. / < fr. reciter, it., lat. recitare].

clama (clamez, clamat), vb. – A striga, a chema cu voce tare. Lat. clamare (sec. XIX). – Der. clamoare, s. f. (strigat, vuiet), din lat. clamor.

CLAMA vb. intr. a chema cu voce tare, a striga. (< fr. clamer)

DECLAMA vb. tr. a rosti cu voce tare un text literar (versuri). ◊ a vorbi cu un ton declamator. (< fr. declamer, lat. declamare)

FONOFOBIE s. f. teama patologica de a vorbi cu voce tare. (< engl. phonophobia)

HEMIFONIE s. f. incapacitate de a vorbi cu voce tare. (< fr. hemiphonie)

LECTOR², -A I. s. m. f. 1. cititor. ◊ cel care citeste cu voce tare unei persoane suferinde. 2. persoana care citeste intr-o editura manuscrisele predate spre publicare si refera asupra lor. 3. ajutor al preotului care citea in timpul slujbei textele edificatoare. II. s. n. 1. aparat pentru redarea unor sunete inregistrate. 2. dispozitiv periferic care permite citirea si introducerea informatiei de pe o cartela perforata intr-un calculator sau ordinator. (< fr. lecteur, lat. lector)

RECITA vb. tr. a spune cu voce tare, din memorie, un text (in versuri); a declama. (< fr. reciter, lat. recitare)

VERBALIZA vb. tr. 1. a face (incheia) un proces-verbal. 2. a formula cu voce tare ceea ce era interiorizat. (< fr. verbaliser)

ANUNTA, anunt, vb. I. Tranz. A aduce la cunostinta; a vesti, a incunostinta. ♦ A vesti sosirea cuiva (rostindu-i numele cu voce tare). – Fr. annoncer (lat. lit. annuntiare).

ZICE, zic, vb. III. Tranz. (In concurenta cu spune) 1. A exprima in cuvinte, a spune cu voce tare; p. ext. a vorbi; a rosti, a pronunta, a articula. ◊ Expr. Cat ai zice peste = intr-o clipita, imediat. A zice zau = a se jura. A zice nu (sau ba) = a refuza, a tagadui, a se opune, a rezista. A zice da = a afirma, a accepta, a consimti. Vrea (sau va, vra) sa zica = a) inseamna, are sensul, semnificatia, valoarea. Ce va sa zica aceea sa platesc? intreba dansul (ISPIRESCU); b) deci. Va sa zica pleci. ◊ Mai bine zicand = mai exact, mai precis exprimat. ♦ A se adresa cuiva cu cuvintele..., a spune. ♦ (Despre texte) A cuprinde, a scrie, a relata. ♦ (Reg.) A comunica, a transmite, a face cunoscut. 2. A afirma, a declara, a spune (ceva); a sustine, a pretinde. ♦ A promite, a afirma. Zis-a maica ca mi-a face Un pieptar (JARNIK-BIRSEANU). ♦ A raspunde, a riposta; a opune. Nu-i asa jupanesica? – Mai zi daca ai ce (CREANGA). ♦ A reprosa, a obiecta. Bun suflet de om este, n-am ce zice (CREANGA). ◊ Expr. Sa nu zici ca... = sa nu-mi reprosezi ca... ♦ A contesta. Fosta-i si d-ta la tinerete, nu zic (CREANGA). ♦ A sfatui, a indemna; a porunci, a ordona. 3. (Pop.) A canta (din gura sau dintr-un instrument); a doini, a hori. 4. A-si da o parere, a se pronunta intr-o chestiune; p. ext. a gandi, a socoti, a crede. ◊ (Intranz.) Boierii toti vor zice cum zice domnitorul (ALECSANDRI). ◊ Expr. (Ca) bine zici! = buna idee! ai dreptate. Ce-am zis eu? = nu ti-am spus? vezi ca am avut dreptate? Zi... = a) judeca, socoteste, da-ti parerea. Dumneata cum crezi sa facem, zi, nea Ioane? (DUMITRIU); b) asadar, prin urmare. Doarme... – Zi, doarme... murmura Rizea (DUMITRIU). Ce-ai zice...? = ce parere ai avea, cum ti-ar parea? Sa zicem = a) sa presupunem, sa admitem. Sa zicem ca da, dar le trebuie vreme (DELAVRANCEA); b) de exemplu. Vino la ora zece, sa zicem. ♦ (La optativ sau la conjunctiv) A avea sau a lasa impresia ca... Asa numai ca sa zica si el ca face ceva, balacea cu nuiaua prin apa (ISPIRESCU). 5. A se adresa cuiva rostindu-i numele; a numi un obiect cu numele lui. ◊ Impers. Au fost odata un voinic ce-i zicea Tei-Leganat (SBIERA). ◊ Expr. Cum (sau precum) s-ar (mai) zice = cum s-ar exprima, cum s-ar traduce (cu alte cuvinte). – Lat. dicere.

CORAM POPULO (lat.) in fata poporului – Horatiu, „Ars poetica”, 185. A vorbi deschis, in public. In Antichitatea romana oratorii isi tineau discursurile cu voce tare in fata cetatenilor adunati in for.

declam, a -a v. tr. (lat. de-clamareV. Chem). Recit cu voce tare cu tonu si gesturile cuvenite. V. intr. Vorbesc cu caldura contra cuiva sau contra unui lucru: a declama contra vitiului. Recitez, debitez pe un ton enfatic.

RIDICAT², -A, ridicati, -te, adj. 1. (Despre invelitori, capace) Dat la o parte, inlaturat. ♦ (Despre perdele, storuri etc.) Dus mai sus (sau intr-o parte); tras. ♦ (Despre obiecte de imbracaminte, mai ales despre maneci) Sumes, suflecat. ♦ (Despre oameni) Sculat in picioare; Fig. insanatosit, inzdravenit. 2. Care sta drept, in pozitie verticala, indreptat in sus. ♦ Inalt. 3. Fig. (Despre preturi) Care depaseste plafonul normal, obisnuit; marit, sporit, urcat. ♦ (Despre voce) tare, intens. ◊ Ton ridicat = ton rastit, aspru, poruncitor. ♦ (Despre oameni si felul lor de viata) Cu un nivel inalt, superior; inaintat. [Var.: (inv.) aridicat, -a adj.] – V. ridica.

A URLA urlu intranz. 1) (mai ales despre lupi, caini, sacali) A scoate sunete puternice prelungi; a scoate urlete. 2) (despre persoane) A emite strigate violente si prelungi; a zbiera. 3) A canta tare cu voce neplacuta (si falsa). 4) (despre vant, vifor) A produce un zgomot suierator si prelung; a vui; a vajai. /< lat. ululare

OXIFONIE s. f. vorbire cu voce exagerat de tare, ascutita. (< engl. oxyphonia)

TUNATOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care bubuie tare. 2) fig. Care (parca) tuna. voce ~oare. /a tuna + suf. ~tor

A VIBRA ~ez intranz. 1) (despre corpuri sau medii) A produce v******i; a fi in v******e. 2) (despre sunete) A se auzi sunand tare si prelung; a rasuna. 3) (despre voce) A avea o sonoritate tremuratoare si slaba (din cauza unei emotii); a tremura. 4) (despre persoane) A fi cuprins de o emotie puternica; a palpita; a fremata. [Sil. vi-bra] /<fr. vibrer

POLIMETRIE s. f. Suprapunere de masuri care evolueaza simultan in muzica scrisa pentru doua sau mai multe voci si care se caracterizeaza prin faptul ca timpii tari, initiali, ai masurilor nu coincid intotdeauna. – Din it. polimetria.

amortesc v. tr. (lat. ammortire, d. mortuus, mort; it. ammortire, pv. fr. sp. amortir). Incep a nu mai simti din pricina unei grele lovituri: l-a batut pin' a amortit, mi-a amortit mina de tare ce m' am lovit la cot. Mi se stinge vocea, ragusesc: a amortit strigind. Intepenesc de frig (ibernez): insectele amortesc iarna. V. tr. Ingurzesc: frigu l-a amortit. – Vechi amu-.

BOCI, bocesc, vb. IV. Intranz. si refl. A plange tare (cu vaiete si strigate). ♦ Tranz. A recita bocete la inmormantarea cuiva. – Din boace (inv. si reg. „voce” < lat.).

COARDA¹ ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; struna. ~ de chitara. ◊ Orchestra de ~e orchestra alcatuita din instrumente muzicale cu coarde. A intinde ~a pana se rupe a intrece masura in ceva. 2) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe plane, fara a o intersecta. 3) Sfoara care leaga bratele unui ferastrau cu rama, pentru a tine intinsa panza. 4) Sfoara avand la capete doua manere, cu care se joaca copiii sarind peste ea sau se foloseste in unele exercitii sportive. 5) pop. Tesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leaga muschii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele doua membrane simetrice ale laringelui, a caror v******e produce vocea. 6) Curbura gatului la cal (acoperita de coama). 7) Ramura din tulpina vitei de vie. 8) Suvita de sirop de zahar sau de dulceata prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-da] /<lat. chorda

TON² ~uri n. 1) Sunet simplu produs de un corp care vibreaza. 2) muz. Interval intre doua sunete consecutive ale gamei diatonice, egal cu doua semitonuri. ◊ A da ~ul a) a indica tonalitatea unei compozitii muzicale, mai ales vocale; b) a fi initiator al unei activitati; c) a servi drept model. 3) Grad de modulare a vocii in timpul vorbirii (in functie de starea sufleteasca a vorbitorului sau de fondul celor exprimate); intonatie. ~ familiar. ◊ A ridica ~ul a vorbi tare si cu asprime. A schimba ~ul a vorbi in alt mod. 4) Grad de intensitate a unei culori. ~ deschis. ~ inchis. 5) Culoare dominanta a unui tablou. /<fr. ton, lat. tonus

CITI, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronuntand cuvintele sau nu) pentru a lua cunostinta de cele scrise. ♦ A rosti, a urmari un text cu glas tare pentru a comunica cuiva continutul lui. ♦ A descifra o partitura muzicala, urmarind cu ochii sunetele reprezentate si valorile lor (si a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicatiile topografice ale unei harti sau ale unui plan si a reconstitui dupa ele conformatia terenului. ♦ A inregistra, a deslusi indicatiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gandul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A invata, a studia (parcurgand scrieri, izvoare etc.) ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (In superstitii; in expr.) A citi in stele = a prezice cuiva viitorul dupa pozitia stelelor. A citi (cuiva) in palma = a prezice cuiva viitorul si caracterul, examinandu-i liniile din palma. [Var.: (pop.) ceti vb. IV] – Din sl. citati, cisti.

A SE SPARGE ma sparg intranz. 1) (despre obiecte fragile sau casante) A-si pierde integritatea (prin lovire, ciocnire, apasare etc.). ◊ ~ (oalele) in capul cuiva a suporta consecinte neplacute fara a fi vinovat. 2) (despre obiecte de sticla, faianta, portelan) A forma despicaturi la suprafata (fara a se preface in cioburi). 3) (despre obiecte sau despre materiale tari) A-si pierde integritatea, deteriorandu-se (prin actiunea unor factori externi). Acoperisul s-a spart. 4) (despre adunari, petreceri etc.) A ajunge pana la capat; a se incheia; a se mantui; a se sfarsi; a se termina. 5) (despre abcese, buboaie, rani etc.) A se deschide, lasand sa curga puroiul; a incepe sa supureze. 6) fig. (despre glas, voce) A deveni ragusit. /<lat. spargere

ASPRU², -A, aspri, -e, adj. I. 1. Cu o suprafata zgrunturoasa care da (la pipait) o senzatie specifica, neplacuta. ♦ (Despre firele de par) tare si tepos. ♦ (Despre perii) Cu firele tari si tepoase. 2. (Despre apa) Care contine (din abundenta) saruri calcaroase. 3. (Despre vin) Intepator; acru. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Puternic, napraznic. Vant aspru se izbea in geamuri (SADOVEANU). 2. Care provoaca suferinte, greu de indurat. Arabul cazuse in aspra robie (MACEDONSKI). ♦ Inversunat. Un camp de aspra lupta (ALECSANDRI). 3. Lipsit de indulgenta, neinduplecat, necrutator. ♦ Ager, curajos. 4. (Adesea adverbial) Sever, dur. voce aspra. – Lat. asper.