BOLD, bolduri, s. n. (Reg.) 1. Ac cu maciulie, ac cu gamalie. ♦ Varf ascutit. ♦ Cui de metal cu maciulie ornamentala. 2. Bat ascutit cu care se indeamna vitele. ♦ Impunsatura, intepatura (data cu acest bat). 3. (Inv.) Imbold. 4. (Reg.) Element de constructie in arhitectura populara, in forma de stalp sculptat, cu varf ascutit. – Din sl. bodlı „ghimpe”.

CHITONAG², chitonage, s. n. (Rar) Unealta cu varf ascutit, cu care se fac gauri in pamant pentru infipt aracii la vie sau pentru semanatul porumbului. – Et. nec.

DAGA, dagi, s. f. (Frantuzism inv.) Pumnal cu lama scurta si groasa, in trei muchii si cu varf ascutit. – Din fr. dague.

INFIGE, infig, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu varf ascutit sa intre adanc In ceva; a implanta, a vari. ◊ Expr. A infige mana sau mainile (in ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A implanta ceva intr-un obiect ascutit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fara dreptul sau priceperea necesara), a intra sau a se amesteca undeva cu obraznicie. [Prez. s. infipsei, part. infipt] – Lat. infigere.

INTEPA, intep, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) impunge usor cu un ac, cu un ghimpe, cu o teapa, cu orice obiect cu varf ascutit. ♦ Intranz. si tranz. A produce o senzatie dureroasa ca de intepatura. ♦ Intranz. (Despre bauturi) A pisca la limba. 2. Tranz. Fig. A face aluzii rautacioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Inv.) A trage in teapa. – In + teapa.

ZGARIECI, zgarieci, s. m. (Pop.) Instrument format dintr-o bucata prismatica de lemn, in care se fixeaza doua tije metalice cu varf ascutit si cu ajutorul caruia se traseaza linii paralele pe fata unei piese de lemn. [Pr.: -ri-eci] – Zgaria + suf. -eci.

SEMEN², semeni, s. m. Drug de fier in patru muchii, cu varf ascutit si cu maner de lemn, folosit de pescari la spargerea ghetii. – Et. nec.

STILET, stilete, s. n. 1. Pumnal mic cu lama triunghiulara foarte fina si cu varf ascutit. 2. Mic cilindru de metal, fin si subtire, cu care se sondeaza o plaga, o cavitate. – Din fr. stylet.

STRAPUNGE, strapung, vb. III. Tranz. 1. A impunge cu un obiect cu varf ascutit, astfel incat varful (sau intregul obiect) sa razbata in partea cealalta; p. ext. a ucide sau a rani cu o arma ascutita. ♦ A perfora, a gauri. 2. Fig. A strabate, a patrunde, a trece prin ceva. ◊ Expr. A strapunge frontul = a distruge intr-un anumit loc linia de aparare a inamicului si a patrunde dincolo de aceasta linie. 3. A realiza legatura dintre doua lucrari miniere subterane. [Perf. s. strapunsei, part. strapuns] – Lat. *extrapungere (= transpungere).

BOLD ~uri n. pop. 1) Ac scurt cu gamalie la capat. 2) Obiect de metal in forma de agrafa, cu varf ascutit, folosit pentru a fixa ceva. 3) Bat ascutit cu care se indeamna vitele la mers. 4) Impunsatura cu un asemenea bat. /<sl. bodli

COLT² ~i m. 1) Dinte cu varf ascutit, situat intre dintii incisivi si masele; dinte canin. ~i de morsa. ~i de elefant. ◊ A-si arata ~ii a-si da pe fata firea agresiva. A fi la ~i cu cineva a trai rau cu cineva; a nu se putea intelege. 2) Bucata ramasa dintr-un dinte rupt. 3) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; dinte. ~i de grebla. ~ de furca. 4) Cui cu gamalia mare si crestata, care se aplica pe talpa incaltamintei de sport sau de iarna pentru a impiedica alunecarea. 5) Varful unei plante, mai ales al ierbii, cand rasare din pamant. ◊ A da (sau a scoate, a prinde) ~i a incolti. 6) Proeminenta cu varf ascutit. ~ de stanca. 7) Fiecare dintre taieturile triunghiulare facute pe marginea unei stofe; zimt. 8): Floare-de-~ mica planta erbacee, cu frunze albicioase, pufoase si ascutite, care creste pe crestele stancoase ale muntilor; floarea-doamnei; albumeala; edelvais. /<bulg. kolec, sb. kolac

GHIMPE ~i m. 1) Formatie cu varf ascutit si intepator, care creste pe tulpina, pe ramurile, mai rar pe frunzele si pe fructele unor plante; spin. ◊ A sta (sau a sedea) ca pe ~i a nu mai avea rabdare (sa astepte). 2) fig. Gand care necajeste; rana sufleteasca. ◊ A avea (sau a simti) un ~ la (sau in) inima a avea o durere ascunsa. 3) Ac sau fir de par aspru si ascutit de pe corpul unor animale (arici, porci-spinosi etc.); teapa. 4) Planta erbacee avand frunzele sau capitulele prevazute cu o astfel de formatie ascutita. ◊ ~ paduret arbust cu ramuri ascutite, avand frunze persistente, flori mici si fructe in forma de boabe rosii. /Cuv. autoht.

PENITA ~e f. (diminutiv de la pana) 1) Lama mica concava de metal, cu varf ascutit si despicat, care, fixata la un toc si m****a in cerneala, serveste la scris. ~ de aur. ◊ Ce-i scris cu ~a nu tai cu bardita ce e scris, scris ramane. 2) Planta erbacee cu frunze penate, capilare si cu flori alburii, care creste in apele statatoare; vasc-de-apa. /pana + suf. ~ita

PRASNEL¹ ~e n. 1) Jucarie mica in forma de con cu varf ascutit, care, fiind rasucita bine si lasata sa cada pe o suprafata plana, isi continua miscarea de rotatie, pastrandu-si astfel echilibrul; titirez; sfarleaza. ◊ Iute ca ~ul sprinten. 2) Capatul conic din partea de jos a fusului de tors (care inlesneste rotirea acestuia); sfarleaza; titirez. 3) Partea inferioara a fusului morii, fixata in una din pietre. /<sl. pristeni

PUNCTATOR ~oare n. Unealta de otel cu varf ascutit, folosita la executarea pe suprafata unei piese a unor semne asemanatoare cu punctul (in scopul unor perforatii ulterioare). /a puncta + suf. ~tor

SAGEATA ~eti f. 1) Vergea cu varf ascutit si cu doua aripioare la capat care se arunca cu arcul. ◊ ~eata-apei planta acvatica cu frunze lanceolate si cu flori albe. 2) fig. Aluzie ironica sau rautacioasa la adresa cuiva. 3) Indicator de directie. [ G.-D. sagetii] /<lat. sagitta

SFARLEAZA ~eze f. 1) Capatul conic din partea de jos a fusului de tors (care inlesneste rotirea acestuia); prasnel; titirez. 2) Jucarie in forma de con cu varf ascutit care, fiind rasucita si lasata sa cada pe o suprafata plana, isi continua miscarea de rotatie, pastrandu-si astfel echilibrul; titirez; prasnel. ◊ Iute ca o ~ a) foarte iute si harnic; b) care nu are nici un pic de astampar. 3) Instrument meteorologic primitiv care indica directia vantului; morisca de vant; girueta. 4) fig. Persoana vioaie si sprintena. /sfarla + suf. ~eaza

SPIN ~i m. 1) Formatie cu varf ascutit si intepator, care creste pe tulpina, pe ramurile, mai rar, pe frunzele si pe fructele unor plante; ghimpe. ◊ Cununa de ~i suferinta neintrerupta; chin. A sta (sau a sedea) pe (sau ca pe niste) ~i a nu avea liniste; a fi nerabdator. A fi (sau a sta) ca un ~ in ochii (sau in inima, in coasta) cuiva a incomoda pe cineva. 2) Planta erbacee cu tulpina e****a, ramificata si ghimpoasa, cu frunze adanc crestate si cu flori rosii sau albe, dispuse in inflorescente. 3) pop. Orice planta erbacee, care are asemenea prelungiri intepatoare. 4) Varful carligului de undita. /<lat. spinus, ~a

A STRAPUNGE strapung tranz. 1) (de- spre obiecte cu varf ascutit) A razbate dintr-o parte in alta. 2) (despre persoane) A supune unei actiuni de spargere pana in partea opusa (cu ajutorul unui obiect ascutit). 3) fig. (spatii, medii etc.) A strabate cu greu (de la un capat la altul). /<lat. extrapungere

SULITA ~e f. 1) inv. Arma alba constand dintr-o vergea sau prajina lunga cu varf ascutit de fier; lance. 2) Obiect sportiv de aruncat asemanator cu aceasta arma. 3) Proba sportiva practicata cu acest obiect. [G.-D. sulitei] /<sl. sulica

TITIREZ¹ ~i m. 1) Jucarie in forma de con cu varf ascutit care, fiind rasucita bine si lasata sa cada pe o suprafata plana, isi continua miscarea de rotatie pastrandu-si echilibrul; prasnel; sfarleaza. 2) Capatul conic din partea de jos a fusului de tors; prasnel; sfarleaza. 3) fig. Persoana vioaie si sprintena. /cf. alb. tir

TURLA ~e f. 1) Element arhitectonic in forma de cilindru sau de prisma, cu varf ascutit, care incununeaza acoperisul unor cladiri (in special, al bisericilor). 2) tehn. Constructie amenajata deasupra unei guri de sonda care serveste ca element de sprijin in procesul operatiilor de forare si de extragere. /<ngr. turla

pliscoiat, -a, adj. (reg.) cu varf ascutit, tuguiat.

prisnilic s.n. (reg.) 1. titirezul fusului de tors. 2. (in forma: prisnalic) jucarie mica din lemn sau metal, cu varf ascutit, ce se poate roti pe o suprafata plana; sfarleaza, titirez. 3. (in forma: priznilic) om vioi, sprinten, iute. 4. (in forma: priznilic) numele mai multor parti ale morii.

smicea, smicele, s.f. 1. (inv. si reg.) varf ascutit al unor obiecte, al unor organe anatomice etc. 2. (reg.) cantitate mica din ceva. 3. (inv.) bucata mica (rupta sau taiata) din ceva; farama. 4. (reg.) nume dat unor obiecte cu varf ascutit: fus, betisor, cutitas, cutit. 5. (pop.) ramura tanara, lastar, mlada, mladita. 6. (pop.) ramura de mar sau de par cu muguri vegetativi. 7. (reg.; la pl.; in sintagma) samcele de ziua = zori (ale zilei). 8. (reg.) spic subtire de iarba.

stioaca, stioci, s.f. (reg.) 1. ghionoi (de cioplit piatra). 2. tarnacop cu un tais lat. 3. sapa cu varf ascutit. 4. (in forma: stioca) tesla. 5. (in forma: stioca) barda.

STILET s.n. 1. Pumnal cu lama triunghiulara, foarte subtire si cu varf ascutit. 2. Mic tub de metal foarte fin si flexibil, cu care se sondeaza o plaga sau se introduce un fitil intr-o fistula. [Pl. -te, -turi. / < fr. stylet]

PIROGRAF s. n. aparat electric de pirogravura cu varf ascutit, care se inroseste. (< fr. pyrographe, engl. pyrograph)

STILET s. n. 1. pumnal cu lama triunghiulara, foarte subtire si cu varf ascutit. 2. mic tub de metal fin si flexibil, cu care se sondeaza o plaga sau se introduce un fitil intr-o fistula. 3. organ fin si ascutit, la unele insecte. (< fr. stylet)

SPIT² s. n. 1. (poligr.) linie simpla sau inflorata, ornament la sfarsitul unui articol, capitol etc. 2. bara de otel cu varf ascutit care serveste la prelucrarea pietrei de constructie, la spargerea betoanelor. 3. (fam.) varf ascutit al unui obiect. 4. tigaret scurt. (< germ. Spitze)

ARICI, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascutit si corpul gros, acoperit cu tepi (Erinaceus europaeus). ◊ Expr.: Barba de arici = barba tepoasa. Zbarlit ca un arici = suparacios, ursuz. ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm cu corpul acoperit cu tepi, care traieste in unele mari si oceane (Echinus lividus). 2. Nume dat unor boli ale vitelor. 3 Piesa facuta din bare de fier forjat sau sudat, prevazuta cu patru brate cu varf ascutit si folosita ca obstacol impotriva animalelor, a autovehiculelor etc. – Lat. ericius.

ARMA, arme, s. f. 1. Obiect, unealta, aparat, masina care serveste la atac sau la aparare. ◊ Arma de foc = arma care foloseste pulbere exploziva. Arma automata = arma de foc la care armarea se produce automat, loviturile succedandu-se neintrerupt cat timp se apasa pe tragaci. Arma alba = arma de otel, cu varf ascutit si margini taioase. ◊ Expr. A fi sub arme = a face serviciul militar. A ridica armele = a incepe o lupta, un razboi. A depune armele = a se preda, a se declara invins; fig. a ceda; a se declara convins. ♦ Parte dintr-o armata specializata si dotata pentru un anumit fel de lupta; serviciu militar specializat in acest sens. 2. Fig. Mijloc de lupta (pe taram ideologic). ◊ Expr. A bate pe cineva cu propriile lui arme = a invinge pe cineva cu propriile lui argumente. – Lat. arma.

ZGARIECI, zgarieci, s. m. (Pop.) Instrument format dintr-o bucata prismatica de lemn, in care se fixeaza doua tije cu varf ascutit si cu ajutorul caruia se traseaza linii paralele pe fata unei piese de lemn. – Din zgaria + suf. -eci.

IGLITA, iglite, s. f. 1. Croseta. 2. Unealta de metal sau de lemn, de forma alungita si plata, cu varful ascutit si scobita la ambele capete, pe care se deapana ata si care serveste la impletirea plaselor, la innodarea ochiurilor etc.; naveta¹ (1). – Din bg. iglica.

IMINEI s. m. pl. Pantofi cu varful ascutit, purtati in trecut de tarani; pantofi de moda turceasca, cu caputa inconjurand calcaiul, facuti din marochin si purtati odinioara de boieri. – Din tc. yemeni.

IMPUNGATOR, -OARE, impungatori, -oare, adj. (Reg.) 1. Care impunge, care are varful ascutit. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Patrunzator, scrutator. ♦ Fig. (Despre vorbe) Intepator, muscator. 2. (Despre vite cornute) Care are naravul de a lovi cu coarnele, care impunge (2); impungaci. – Impung (prez. ind. al lui impunge) + suf. -ator.

IMPUNSATURA, impunsaturi, s. f. 1. (La cusaturi) Impungere cu acul; p. ext. locul unde a patruns acul (sau varful ascutit al altui obiect). ♦ Intepatura (1). Degete pline de impunsaturi. 2. Fig. Intepatura (2). – Impuns (part. lui impunge) + suf. -atura.

INTEPAT, -A, intepati, -te, adj. 1. In care a intrat un varf ascutit. ♦ Fig. Neplacut surprins, jignit. ♦ (In expr.) Intepat la vorba = care inteapa cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Ingamfat, mandru, fudul, infumurat. ♦ Imbufnat, tafnos, 4. (Inv.) Tras in teapa. – V. intepa.

TANC³, tancuri, s. n. (Reg.) varf ascutit si inalt de stanca. – Din germ. Zinken (dial. Zanken).

TEPUSA, tepuse, s. f. 1. Par ascutit, teapa; p. restr. varf ascutit al unui par. 2. Aschiuta. ♦ Ghimpe, spin. – Teapa + suf. -usa.

TUGUI, tuguie, s. n. varf de deal sau de munte; crestet, pisc; p. gener. varful ascutit al unor obiecte; tuguitura, tutui. – Et. nec.

URECHELNITA, urechelnite, s. f. I. (Zool.) 1. Insecta de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, avand la capatul abdomenului doua prelungiri in forma de cleste mare (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lunga, transformata intr-un fel de clesti indreptati indarat (Lithobius forficatus). 3. Carcaiac. II. Planta erbacee melifera, cu frunze ovale carnoase, terminate printr-un varf ascutit si asezate in forma de rozeta, cu flori rosii sau roz asezate in partea superioara a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elnita.

RIZ, rizuri, s. n. Fisura foarte fina care se produce la suprafata unei piese metalice din cauza tensiunilor interne. ♦ Zgarietura facuta de un varf ascutit pe o piesa pentru a o insemna intr-un anumit fel. – Din germ. Ritz.

ASCUTIS, ascutisuri, s. n. Tais sau varf ascutit al unui obiect. – Ascuti + suf. -is.

PICON, picoane, s. n. Parte a ciocanului de abataj constituita dintr o bara cilindrica de otel cu varful ascutit sau lat, care serveste la ruperea sau la dislocarea rocilor de minereu; p. gener. ciocan de abataj. – Din it. piccone.

PIPIRIG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede si mlastinoase: a) planta cu tulpina inalta, cilindrica, de culoare verde si cu flori brune-roscate, ingramadite in spice la varful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) planta cu tulpina formata din trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi inchis (Scirpus silvaticus); c) planta cu tulpina aspra si rigida, de culoare cenusie-verzuie sau albastruie, terminata cu un spic care are la capat un varf ascutit (Equisetum hiemale); d) planta erbacee perena cu tulpina triunghiulara, plina pe dinauntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele si cu inflorescentele compuse din 1-4 globusoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.

PISC², piscuri, s. n. 1. varf ascutit (si golas) de munte sau de deal, dominand o vale sau o depresiune; piscan. 2. Capatul din fata, ascutit si incovoiat in sus, al unei ambarcatii. 3. (Pop.) Parte a carului (sau a saniei) de care se fixeaza protapul. – Et. nec.

POANSON, poansoane, s. n. 1. Unealta alcatuita dintr-o tija de otel sau de alt metal dur, de forma conica, triunghiulara etc., cu varful gravat in relief, care serveste la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confectionarea unor matrite, la baterea medaliilor etc. ♦ Instrument ascutit din otel, folosit in tehnica gravurii. 2. Piesa a unei matrite, cu un contur cu muchii taietoare sau cu o suprafata de lucru plana sau profilata, care serveste la decupare, detasare, imprimare etc. prin deformare plastica. 3. Unealta cilindrica de os, cu varful ascutit, cu care se perforeaza panza si se da forma rotunda unor puncte de broderie cu gauri. [Pl. si poansonuri] – Din fr. poincon.

POTRICALA, potricale, s. f. (Inv. si reg.) Unealta de otel cu varful ascutit cu care se fac gauri la curele, la opinci, in urechile oilor etc.; preducea. ♦ Gaura facuta cu aceasta unealta. – Din rus. protykalo.

PRASNEL, prasnele, s. n. 1. Jucarie mica facuta din lemn, din os, din metal, cu un varf ascutit si care se roteste pe o suprafata plana; titirez, sfarleaza. ◊ Expr. (Sprinten sau iute) ca prasnelul (sau ca un prasnel) = foarte iute, sprinten, ager. ♦ Fig. Copil mic (sau om mic de statura) si foarte vioi. 2. Capatul (conic) inferior al fusului de tors, care face ca fusul sa se invarteasca mai usor. 3. Partea interioara a fusului morii, fixata intr-una din pietrele acesteia. [Var.: prisnel s. n.] – Pristen (reg. „prasnel” < bg.) + suf. -el.

PUMNAL, pumnale, s. n. Arma cu lama scurta, cu doua taisuri si cu varful ascutit; stilet, jungher. – Pumn + suf. -al (dupa it. pugnale).

CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioara, terminala, lunguiata si cornoasa a capului pasarilor, care inlocuieste sistemul dentar; plisc, clont. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrana care incape o data in cioc (1). ♦ Fig. Gura a omului. 2. Parte sau prelungire ascutita a unor obiecte; capat, varf (ascutit). 3. Barbison, tacalie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minti sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = planta erbacee cu frunzele paroase, adanc crestate si cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mica planta erbacee cu tulpina paroasa intinsa pe pamant, cu frunze compuse, flori rosii, roz sau albe si fructe lungi, asemanatoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-intors = pasare calatoare cu penajul alb patat cu negru, cu ciocul lung, subtire si usor arcuit in sus, cu picioarele inalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. cok, rom. cioc¹.

SPIT², spituri, s. n. 1. (Tehn.) Unealta formata dintr-o bara de otel cu varful ascutit, folosita la gaurirea pietrelor naturale si artificiale sau la prelucrarea suprafetei lor. 2. (Tipogr.) Linie simpla sau inflorata, care se pune ca ornament la sfarsitul articolelor sau al capitolelor. 3. Nume dat extremitatii ascutite sau muchiei unor obiecte, constructii etc. 4. (Reg.) Tigaret scurt. – Din germ. Spitze.

MOTAT, -A, motati, -te, adj. 1. (Despre oameni si animale) Care poarta mot¹ (1), cu mot. ♦ Fig. Care cauta sa iasa in evidenta, care se crede superior; indraznet, cu gura mare. 2. cu varf ascutit, tuguiat. – V. mota.

TITIREZ, titirezi, s. m. 1. Partea inferioara, de forma conica, a fusului de tors, care, prin greutatea sa, face ca fusul sa se invarteasca mai usor si uniform. 2. Jucarie mica facuta din lemn, din os, din metal etc., in forma de con si cu un varf ascutit, care se poate roti pe o suprafata plana; sfarleaza. 3. Batul de sub cosul morii, care loveste teica pentru a face sa treaca grauntele intre pietrele morii; hadarag. [Pl. si: (n.) titirezuri] – Et. nec.

STOBOR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. (Reg.) 1. S. m. Fiecare dintre parii sau dintre scandurile inguste (cu varful ascutit) din care se fac gardurile: uluca. 2. S. n. Imprejmuire de uluci; gard, zaplaz. – Din bg., scr. stobor.

COLTUROS ~oasa (~osi, ~oase) (de-spre pietre, bolovani etc.) Care are multe colturi; cu muchii si varfuri ascutite. /colt[uri] + suf. ~os

HALEBARDA ~e f. Arma (in evul mediu) in forma de lance cu varful ascutit prevazut pe o parte cu o secure, iar pe cealalta cu un carlig. [G.-D. halebardei] /<fr. hallebarde

JUNGHER ~e n. inv. Arma alba, avand varf ascutit si lama cu doua taisuri; pumnal; stilet. /a junghia + suf. ~er

JUNGHI ~uri n. 1) Durere ascutita si patrunzatoare, mai ales de scurta durata, localizata intre coaste, in spate sau in piept. 2) inv. Arma alba, avand varf ascutit si lama cu doua taisuri; jungher; pumnal; stilet. [Monosilabic] /v. a junghia

PUMNAL ~e n. Arma alba in forma de cutit cu lama scurta, cu doua taisuri si cu varful ascutit; stilet; junghi. /pumn + suf. ~al

SABOT ~ti m. 1) mai ales la pl. Obiect de incaltaminte confectionat dintr-o bucata de lemn scobit sau dintr-o talpa de lemn cu fata de piele groasa. 2) Invelis metalic fixat pe varful ascutit al unui pilon (de lemn sau de beton) pentru a-l proteja si pentru a patrunde mai usor in pamant. 3) Piesa care serveste ca organ principal la o frana cu frictiune. ~ de frana. 4) Dispozitiv montat pe o sina de cale ferata pentru franarea vagoanelor. /<fr. sabot

STILET ~e n. 1) Arma alba, avand varf ascutit si lama cu doua taisuri; junghi; pumnal. 2) Instrument chirurgical folosit la sondarea unei activitati sau a unei plagi. /<fr. stylet

TANC³ ~uri n. reg. varf ascutit al unei stanci. /<germ. Zinken

TUGUI ~ie n. 1) Parte conica a unui varf de deal sau de munte. 2) varf ascutit al unor obiecte. Acoperis cu ~. /Orig. nec.

CUSPIDA s.f. 1. Formatie anatomica terminata printr-un varf ascutit. 2. (Bot.) Ghimpe. [< fr. cuspide, cf. lat. cuspis – varf].

GRAIFAR s.n. (Tehn.) 1. Organ de lucru al masinilor de ridicat si de transportat destinat apucarii materialului. ♦ Excavator folosit pentru capacitati mari. 2. varf ascutit care formeaza ochiurile la masinile de cusut fete de incaltaminte. [Pron. grai-. / < germ. Greifer].

RIZ s.n. Fisura, crapatura foarte fina care apare la suprafata unei piese de metal din cauza uzurii provocate de o alta piesa care aluneca pe ea. ♦ Zgarietura facuta cu un varf ascutit pe o piesa pentru a o insemna intr-un anumit fel. ♦ Sant in talpa incaltamintei prin care se face cusatura. [Var. ris s.n. / < germ. Ritz].

picui¹, picuie, vb. IV (reg.) 1. varf ascutit, pisc. 2. (in forma pacui) mica insula aluvionara in apele Dunarii. 3. piatra din care se face cutea (gresia) pentru ascutit coasa.

pungalau, s.n. (reg.) unealta cu varful ascutit cu care se fac gauri la opinci.

punta, punte, s.f. (inv.) varf ascutit (al spadei).

PIROGRAF s.n. Aparat electric de pirogravura cu un varf ascutit care se inroseste. [< fr. pyrographe].

PUNCTATOR s.n. Unealta de otel cilindrica, terminata cu un varf ascutit, cu ajutorul careia se marcheaza piesele; chernar. [< puncta + -tor].

tacalie, tacalii, s.f. (reg.) 1. frigare, tagla. 2. (la pl.) stinghii, surcele. 3. varf (ascutit) de deal. 4. persoana cu chelie.

ticloi s.m. (reg.) 1. ticlean. 2. ciocanitoare. 3. pesti marunti. 4. varf ascutit de deal. 5. tarnacop. 6. turtur.

ticlui, ticlus, ticman, ticman, ticui, s.n.; ticma, s.f. (reg.) varf ascutit de deal, de stanca.

tiflan, tifleu, s.n.; tifla, tifleica, s.f. (reg.) varf ascutit de deal.

tigmandau, tigmandaie, s.n. (reg.) varf ascutit de deal de munte.

SPIT s.n. 1. (Poligr.) Linie simpla sau inflorata, ornament etc. asezat la sfarsitul unui articol, al unui capitol etc. 2. Unealta formata dintr-o bara de otel ascutita, care serveste la prelucrarea pietrei de constructie, la spargerea betoanelor. 3. (Fam.) varf ascutit al unui obiect. 4. Tigaret scurt. [Pl. -turi. / < germ. Spitze].

BELON(O)- elem. „varf ascutit, ac”. (< fr. belon/o/-, cf. gr. belone)

CUSPIDAT, -A adj. terminat printr-un varf ascutit. (< lat. cuspidatus, fr. cuspide)

CUSPIDA s. f. 1. (bot.) varf lung si ascutit; ghimpe. 2. formatie anatomica terminata printr-un varf ascutit. (< fr. cuspide)

FLESETA s. f. mici proiectile cu pene si varf ascutit, care, lansate cu mana, trebuie infipte intr-o tinta. (< fr. flechette)

FRIGIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Frigia. ◊ (s. f.) limba indo-europeana veche, inrudita cu traca, cunoscuta din inscriptiile cu caractere grecesti. ♦ boneta ~a = boneta cu varful ascutit intors spre fata, purtata in antichitate de sclavii eliberati si adoptata in timpul Revolutiei Franceze din 178⁹ ca simbol al libertatii. (< fr. phrygien)

GRAIFER s. n. 1. organ de lucru al masinilor de ridicat si de transportat, din doua cupe mobile, destinate apucarii materialului. ◊ excavator pentru capacitati mari. 2. varf ascutit care formeaza ochiurile la masinile de cusut fete de incaltaminte. (< germ. Greifer)

RIZ¹ s. n. 1. fisura fina pe suprafata unei piese de metal pe care aluneca o alta piesa. ◊ zgarietura cu un varf ascutit pe o piesa pentru a insemna intr-un anumit fel. 2. sant in talpa incaltamintei, prin care se face cusatura. (< germ. Risz)

SUBULAT, -A adj. (biol.) terminat cu un varf ascutit si fin. (< lat. subulatus, fr. subule)

TAFLA, tafle, s. f. (Reg.) varf ascutit de munte, pisc (stancos). – V. ticla.

ASCUTIS, ascutisuri, s. n. (Adesea fig.) varf ascutit sau tais al unui obiect. ◊ Expr. A trece (pe cineva) prin ascutisul sabiei = a taia, a omori (pe cineva). – Din ascuti + suf. -is.

BOLD, bolduri, s. n. (Reg.) 1. Ac de marime variabila, cu o maciulie la unul din capete; (in special) ac cu gamalie. ♦ varf ascutit. ♦ Cui de metal, ca o maciulie, servind ca podoaba. Paftale cu bolduri (TEODORESCU). 2. Bat ascutit cu care se indeamna la mers vitele. ♦ Impunsatura, intepatura. Dete bolduri boilor (POPESCU). 3. (Inv.) Indemn, imbold. – Slav (v. sl. bodlı „ghimpe”).

ALPENSTOC, alpenstocuri, s. n. Baston lung, cu varf metalic ascutit, folosit in alpinism; baston de munte, piolet. – Din germ. Alpenstock, fr. alpenstock.

TURTUR, turturi, s. m. 1. Sloi mic de gheata de forma prelungita si usor ascutita spre varf, care se formeaza de-a lungul stresinilor sau pe ramuri, prin inghetarea imediata a apei care se scurge. 2. (La pl.) Franjuri. 3. Jgheab prin care curge apa (la fantana). [Var.: turture s. m.] – Et. nec.

varfUIT, -A, varfuiti, -te, adj. 1. Prelungit in forma de varf, cu varf; tuguiat, ascutit. 2. (Despre recipiente) Plin pana sus, umplut cu varf. – V. varfui.

SABIE, sabii, s. f. 1. Arma taioasa formata dintr-o lama lunga de otel ascutita la varf si pe una dintre laturi si fixata intr-un maner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care ameninta in orice moment situatia cuiva. A trece (sau a lua, a trage) in (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mana pe sabie = a porni la lupta. A scoate (sau a trage) sabia (impotriva cuiva) = a provoca pe cineva la lupta, a porni razboi. A-si pune capul (teafar sau sanatos) sub sabie = a-si cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu doua taisuri, se spune despre o situatie care prezinta, in acelasi timp, avantaje si dezavantaje, prespective si pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrima in care se foloseste sabia. 2. Arma formata dintr-o lama elastica de otel, din garda si maner, folosita la scrima. 3. Peste de apa dulce, cu corpul turtit lateral si cu abdomenul arcuit; sabioara, sabita (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.

PUNCTATOR, punctatoare, s. n. Unealta de otel cu varf conic ascutit, cu ajutorul careia se traseaza (prin lovirea cu ciocanul) pe diverse piese metalice reperele unei perforatii ulterioare. – Puncta + suf. -tor.

OBELISC, obeliscuri, s. n. Monument comemorativ de origine egipteana, de forma unui stalp inalt si ascutit la varf, alcatuit de obicei dintr-un singur bloc de piatra si acoperit cu inscriptii. ♦ Stalp sau piesa de lemn, de piatra etc. de forma monumentului descris mai sus, folosit ca element de arhitectura. – Din fr. obelisque.

VERBINA, verbine, s. f. Numele mai multor specii si varietati de plante erbacee decorative cu frunze dintate, ascutite la varf si acoperite cu peri, cu flori rosii, albe, purpurii sau liliachii; vervena (Verbena); planta apartinand uneia dintre aceste specii sau varietati. – Din lat. verbena.

LALEA, lalele, s. f. Planta erbacee din familia liliaceelor, cu bulb alungit, ascutit la varf, cu frunze lanceolate, groase si late, cu tulpina inalta, care face o singura floare mare, de diverse culori; tulipa (Tulipa gesneriana) – Din tc. lale.

LANCE, lanci, s. f. Veche arma de atac, formata dintr-o vergea lunga de lemn prevazuta cu un varf metalic ascutit; sulita. – Din it. lancia.

NEascutit, -A, neascutiti, -te, adj. (Despre obiecte) Care nu este ascutit; fara varf, rotunjit. [Pr.: ne-as-] – Ne- + ascutit.

DUGHIE, dughii, s. f. Planta erbacee din familia gramineelor, cu frunze alungite si ascutite la varf, cu flori dispuse in spice, cultivata ca planta de nutret; parang (Setaria italica). – Et. nec.

SULITA, sulite, s. f. 1. Arma de atac formata dintr-o prajina de lemn terminata cu un varf de fier ascutit, folosita mai ales in antichitate si in evul mediu; lance. ♦ Fig. Intepatura, ironie indreptata impotriva cuiva. ♦ (Sport) Instrument folosit in probele de aruncari la atletism, de forma unei prajini lungi din lemn sau din metal, cu un varf metalic ascutit si cu un manson situat in jurul centrului de greutate; p. ext. proba sportiva practicata cu acest instrument. 2. Fig. (Pop.) Unitate de masura a timpului, egala cu circa o ora si jumatate, calculata dupa spatiul strabatut de un astru pe cer, incepand de la rasaritul lui. [Pl. si: suliti] – Din sl. sulica.

TAMP, -A, tampi, -e, adj. 1. (Inv. si pop.; adesea substantivat) Prost; tampit (1). 2. (Reg.; despre instrumente ascutite) Cu varful sau cu taisul tocit, stirbit; tampit (2). – Din sl. tonpu. Cf. magh. tompa.

SCOABA, scoabe, s. f. 1. Piesa metalica formata dintr-o bara cu capetele indoite in unghi drept si ascutite la varf, folosita mai ales in constructii provizorii, pentru a fixa intre ele piese de lemn. ♦ (Pop. si fam.) Epitet depreciativ pentru o persoana foarte slaba sau pentru o femeie slaba si rea. 2. Numele unor piese metalice sau de lemn, asemanatoare ca forma sau ca functie cu scoaba (1), folosite in lucrari de dulgherie, de dogarie etc. 3. (Rar) Scobitura in zid; firida. 4. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pesti ca morunul, cega, nisetrul etc. – Din bg., scr. skoba.

SICAITA, sicaite, s. f. (Reg.) Instrument de fier, lung, subtire si ascutit la varf, cu care se descarca plasa in timpul scoaterii navodului; sacovita. [Pr.: -ca-i-] – Et. nec.

ALPENSTOC ~uri n. Baston cu varf metalic ascutit, folosit la ascensiunea in munti. /<germ. Alpenstock

ALUN ~i m. Arbust cu frunze paroase ovale, ascutite la varf si cu fructe comestibile de forma sferica sau ovoidala. /Din aluna

A IMPLANTA implant tranz. 1) (obiecte ascutite la varf) A face sa intre (adanc) cu ascutisul; a infige. A-si ~ unghiile. 2) A face sa intre in ascutisul a ceva. ~ un steag. /<lat. implantare

A IMPONCISA ~ez tranz. pop. (obiecte ascutite la varf) A face sa intre (adanc) cu ascutisul; a infige; a implanta. /in + poncis

A INFIGE infig tranz. 1) (obiecte ascutite la varf) A face sa intre (adanc) cu ascutisul; a implanta. ~ un ac. ~ un par in pamant. ◊ ~ ochii a privi tinta. 2) A face sa intre in ascutisul a ceva. ~ carnea in frigare. /<lat. infigere

MOTAT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre pasari) Care are mot pe cap; cu mot. 2) (despre caciula) Care are varful (fundul) ascutit; tuguiat. 3) fig. Care manifesta prea multa indrazneala. ◊ A se crede mai ~ a se crede mai destept. /v. a mota

OBELISC ~uri n. Monument comemorativ sau decorativ constand dintr-un singur bloc de piatra, lucrat, de regula, in fatete si ascutit la varf. /<fr. obelisque

PARANG m. Planta erbacee anuala cu tulpina e****a inalta, avand frunze alungite, ascutite la varf, si flori dispuse in inflorescenta spiciforma, cultivata ca furaj. /<lat. panicum

PICON ~oane n. Piesa componenta a ciocanului de abataj, constand dintr-o bara de otel ascutit la varf, care sfarama materialele dure. /<it. piccone

POANSON ~oane n. 1) Unealta metalica avand un cui rezistent la varf, folosita la perforarea ori la marcarea unor obiecte din metal dur. 2) Instrument din otel calit, cu varful gravat in relief, folosit la executarea gravurilor. 3) Parte componenta a unei matrite, avand muchie taietoare, cu ajutorul careia se decupeaza sau se imprima un contur. 4) Unealta cilindrica, ascutita la varf, intrebuintata in broderie pentru a gauri panza. [sil. poan-] /<fr. poincon

POTRICALA ~e f. pop. 1) Instrument de metal, ascutit la varf, folosit pentru a face gauri la curele sau in urechile vitelor (drept semn). 2) Gaura facuta cu un astfel de instrument. /<rus. protykalo

PREDUCEA ~ele f. reg. Instrument de metal, ascutit la varf, cu care se fac gauri la curele sau in urechile vitelor (drept semn); potricala. /cf. bulg. preduptja

SABIE sabii f. 1) Arma alba constand dintr-o lama lunga de otel, ascutita la varf si pe una dintre laturi, si dintr-o garda si un maner. ◊ ~a lui Damocle pericol ce ameninta in permanenta pe cineva. A pune sub ~ (sau a trece sub ascutisul ~ei) a omori; a ucide. A pune mana pe ~ a incepe lupta. A-si pune capul (sanatos, teafar) sub ~ a-si cauza singur o nenorocire, un necaz. 2) Arma sportiva cu lama lunga si flexibila, folosita la scrima. 3) v. SABITA II. [G.-D. sabiei; sil. -bi-e] /<sl. sablja

SOC soci m. Arbust cu lujeri bogati in maduva si cu frunze palmat-compuse, ascutite la varf, cu flori mici, albe, placut mirositoare, grupate in ciorchine si cu fructe negre (mai rar rosii), sferice, folosite in medicina si in industria casnica. /<lat. sabucus

STRAMURARE ~ari f. inv. pop. Bat ascutit la varf cu care se impung animalele, cand sunt indemnate la mers. /<lat. stimularia

SPIT¹ ~uri n. 1) Unealta formata dintr-o bara de otel, ascutita la varf, cu ajutorul careia se prelucreaza piatra. 2) varf sau muchie ascutita a unui obiect. /<germ. Spitze

TICLAU ~ri n. reg. Stanca ascutita pe varful unui munte sau deal. /<ung. szikla

BAIONETA s.f. 1. Arma alba cu lama scurta, taioasa, ascutita la varf si prevazuta la maner cu un dispozitiv care o poate fixa la teava pustii, pentru a putea fi folosita in lupta corp la corp. ◊ Asalt (sau atac) cu baioneta sau la baioneta = lupta corp la corp cu baioneta, pusa la pusca. ♦ (Fig.; la pl.) Purtatori ai acestor arme; (p. ext.) armata, trupa, efectiv de soldati. 2. Taietura in segmentii pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze. 3. (Tehn.) Sistem de prindere special, rapid, pentru piese metalice mici, pentru tuburi etc. [Pron. ba-io-, pl. -te. / < fr. baionette < Bayonne – oras in Franta, unde s-ar fi fabricat prima data aceasta arma].

MUCRON s.n. (Biol.) varf mic ascutit cu care se termina unele organe ale plantelor. [< fr. mucron, cf. lat. mucro].

PIROGRAVURA s.f. Tehnica gravarii in lemn, in piele sau pe metal, facuta cu ajutorul unui instrument ascutit la varf si inrosit la foc sau cu un termocauter. ♦ Gravura facuta prin pirogravare. [< fr. pyrogravure].

VERBINA s.f. Planta erbacee cu frunze dintate, ascutite la varf si cu flori rosii, albe, purpurii sau liliachii, placut mirositoare; vervena. [Var. verbena s.f. / < lat., it. verbena, cf. fr. verveine].

crasna¹, crasne, s.f. (reg.) 1. sapa ascutita la varf pentru pamant tare. 2. jug pentru o singura vita.

STIL s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. 2. Partea pistilului care se afla deasupra ovarului si poarta stigmatul. II. 1. Totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui continut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen etc. 2. Mod de exprimare a gandirii specific unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau scolilor artistice nationale. ◊ Figura de stil = v. figura (4) [in DEX ´98, DN]. 3. Mod, fel, maniera de a fi, de a purta etc. ◊ Stil de munca = fel de a concepe munca si de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos – stilet].

seghinca, seghinci si seghince, s.f. (reg.) 1. instrument primitiv de pescuit, alcatuit dintr-un par lung de lemn, in varful caruia se afla o sulita in patru muchii, ascutita la varf; ostie. 2. mai cu care pescarii sparg gheata, sa faca copci.

PIROGRAVA vb. I. tr. A grava cu un instrument de metal ascutit la varf si inrosit electric sau in foc. [< fr. pyrograver].

POANSON s.n. 1. Unealta de otel cu varful gravat, folosita pentru marcat, stantat etc. 2. Unealta cilindrica de os ascutita la varf, cu care se da forma rotunda unor puncte de broderie cu gauri. [Pron. poan-, pl. -oane, -onuri. / < fr. poincon].

tuha, tuhe, s.f. (reg.) 1. varf stancos, ascutit. 2. padure sub varfuri stancoase; desis, hatis.

ACRO- elem. „ascutit”, „extremitate, varf”, „extrem”. (< fr. acro-, cf. gr. akros, inalt)

ALPENSTOC s. n. baston cu varful metalic, ascutit, folosit in alpinism. (< germ. Aplenstok, fr. alpenstock)

BAIONETA s. n. 1. arma alba pentru impungere, cu lama taioasa, ascutita la varf. 2. taietura in segmentii pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze. 3. (tehn.) imbinare demontabila intre doua piese, care necesita montari si demontari rapide. (< fr. baionnette)

MUCRON s. n. varf mic ascutit cu care se termina unele organe ale plantelor. (< fr. mucron)

PICON s. n. piesa a unui ciocan pneumatic, tija ascutita la varf, pentru despicarea, dislocarea sau sfaramarea rocilor, zidurilor etc. (< it. piccone)

PIROGRAVURA s. f. tehnica de ornamentare a suprafetei unor obiecte din lemn, os, piele etc. cu un instrument ascutit la varf si inrosit. ◊ gravura obtinuta; obiect pirogravat. (< fr. pyrogravure)

POANSON s. n. 1. matrita pentru decupare, indoire, ambutisare etc. prin deformare plastica. ◊ bucata de otel pe care se graveaza literele in relief si cu care se bat matritele pentru caractere tipografice. 2. unealta de otel cu varful gravat, pentru marcat, stantat etc. 3. unealta cilindrica de os ascutita la varf, cu care se da forma rotunda unor puncte de broderie cu gauri. (< fr. poinson)

STIL¹ s. n. I. 1. totalitatea particularitatilor caracteristice unei structuri, civilizatii, epoci, activitati etc. 2. conceptie si mod de exprimare specifice unei arte sau unui artist, unui curent, unei epoci, unei scoli artistice nationale etc. 3. totalitatea particularitatilor lingvistice, componistice etc. de exprimare a unui continut concret proprii unui scriitor, unui compozitor, unei opere, unui gen etc. ♦ ~ functional = varietate a limbii literare, intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ maniera, mod personal in care un scriitor, un compozitor utilizeaza mijloacele de expresie. 4. mod, fel de a fi, de a se comporta, de a actiona. ♦ in ~ mare = care este realizat cu mijloace deosebit de mari. II. ~ calendaristic = denumire pentru cele doua sisteme de calendar; iulian si gregorian. III. instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. IV. (bot.) parte a pistilului aflata deasupra ovarului, care poarta stigmatul. (< fr. style, lat. stilus)

TANGARA s. f. pasare din regiunea tropicala a Americii de Sud, de marimea unei vrabii, cu ciocul scurt, conic si ascutit la varf si penajul viu colorat. (< fr. tangara)

VERBINA/VERVENA s. f. planta erbacee cu frunze dintate, ascutite la varf si cu flori rosii, albe, purpurii sau liliachii, placut mirositoare. (< lat. verbena, fr. verveine)

VIGIE s. f. stanca marina uriasa si ascutita, cu varful sub suprafata marii, care prezinta un mare pericol pentru navigatie. (< fr. vigie)

BAIONETA, baionete, s. f. Lama de otel ascutita la varf, avand un maner care se poate fixa de teava pustii. ◊ Atac (sau asalt) cu baioneta (sau la baioneta) = lupta corp la corp, in care se foloseste pusca cu baioneta pusa. ♦ Imbinare in baioneta = imbinare demontabila intre doua piese cilindrice sau plate, care se realizeaza printr-o miscare relativa de translatie urmata de una de rotatie. – Fr. baionnette.

OBELISC (‹ fr., lat.; {s} gr. obeliskos „obelisc”) s. n. Monument comemorativ din bazalt sau sienit, in forma de trunchi de piramida, foarte inalt (20-30 m) si ascutit la varf. Caracteristice artei egiptene, o. au fost considerate raze de soare pietrificate. Erau numeroase si plasate in pereche in fata pilonilor care strajuiau accesul intr-un templu, deseori acoperite cu inscriptii hieroglife (ex. o. ridicat de Sesostris I la Heliopolis; „Acele” Cleopatrei din Alexandria). Reluat de arta europeana, va mai avea importanta in urbanismul sec. 16. Astazi, numeroase o. se gasesc in marile capitale (Roma, Paris, Londra, Washington s.a.).

ACUMINAT, -A, acuminati, -te, adj. (Despre frunze, fructe etc.) Care se termina printr-un varf lung si ascutit. – Din fr. acumine, lat. acuminatus.

HALEBARDA, halebarde, s. f. Arma medievala in forma de lance cu un varf de fier ascutit, prevazut pe o parte cu o secure, iar pe partea opusa cu un carlig. [Var.: alebarda s. f.] – Din fr. hallebarde.

TICLAU, ticlauri, s. n. (Reg.) Stanca foarte ascutita si inalta; varf de munte sau de deal; pisc. – Din magh. szikla.

ascutit², -A, ascutiti, -te, adj. I. (Despre obiecte) Care este prevazut cu tais sau cu varf; taios. ♦ Unghi ascutit = unghi mai mic de 90 de grade. II. Fig. 1. Ager, patrunzator, perspicace. Minte ascutita. 2. (Despre senzatii, sentimente etc.) Intens, viu. ♦ (Despre conflicte, ciocniri etc.) Violent, inversunat. 3. (Despre vorbe, privire) Care strapunge; sfredelitor; aspru, taios. 4. (Despre sunete, glas, ras) Strident. – V. ascuti.

TESI, tesesc, vb. IV. Tranz. A taia sau a reteza oblic un lemn, un trunchi. ♦ A netezi, a rotunji, a nivela muchia sau varful unui obiect ascutit. ♦ A turti (cu o lovitura) stramband sau aplecand pe o parte. – Din sl. teson, tesati.

APICULAT ~ta (~ti, ~te) (despre frunze, fructe) Care are varful scurt si ascutit. /<fr. apicule

A INTEPA intep 1. tranz. 1) (fiinte sau parti ale corpului lor) A supune unei senzatii de durere fizica, infigand un obiect ascutit; a impunge; a inghimpa. 2) fig. A ataca rautacios cu ironii sau cu vorbe usturatoare; a inghimpa; a impunge; a musca. 3) inv. A trage in teapa. 2. intranz. rar (despre mancaruri sau bauturi) A provoca o senzatie usoara de durere pe limba (asemanatoare atingerii de varful unui obiect ascutit); a pisca de limba. /in + teapa

OGIVA ~e f. 1) arhit. Arcada, caracteristica stilului gotic, constituita din doua arcuri de cerc, care, intersectandu-se, dau nastere unui varf de unghi ascutit. 2) Parte anterioara, de forma conica, a unui proiectil sau a unei rachete. /<fr. ogive

SFRANCIOC ~ci m. Pasare migratoare de prada, de talie medie, cu cioc scurt si incovoiat la varf, cu gheare ascutite, puternice, si cu coada lunga; lupul-vrabiilor. /<sb. svratak

VIGIE s.f. Stanca in forma de coloana ascutita, al carei varf nu iese la suprafata marii. [< fr. vigie].

ACUMINAT, -A adj. (Despre frunze, fructe etc.) Terminat cu un varf lung si ascutit. [Cf. fr. acumine, lat. acuminatus < acumen – varf].

APICULAT, -A adj. (Despre frunze, fructe) Terminat cu un varf (scurt si ascutit). [Cf. fr. apicule].

ACUMINAT, -A adj. (bot.; despre organe) terminat cu un varf lung si ascutit. (< fr. acumine, lat. acuminatus)

APICULAT, -A adj. (despre frunze, fructe) terminat cu varf scurt si ascutit. (< fr. apicule)

SERAT, -A adj. (despre frunze si alte organe) cu dinti ascutiti inclinati spre varf. (< lat. serratus, fr. serre)

ACUMINAT, -A, acuminati, -te, adj. (Despre frunze, fructe etc.) Care se termina printr-un varf lung si ascutit. – Fr. acumine (lat. lit. acuminatus).

ascutit², -A, ascutiti, -te, adj. I. (Despre obiecte) Care este prevazut cu tais sau cu varf; taios. ◊ Unghi ascutit = unghi mai mic de 90 de grade. II. Fig. 1. Ager, patrunzator, perspicace. Minte ascutita. 2. (Despre senzatii, sentimente etc.) Intens, viu. ♦ (Despre conflicte, ciocniri etc.) Violent, inversunat. 3. (Despre vorbe, privire) Care strapunge; sfredelitor; aspru, taios. 4. (Despre sunete, glas, ras) Strident. – V. ascuti.

BURGHIU, burghie, s. n. Unealta de otel in forma de spirala, cu varful si muchiile ascutite, care, prin miscarea de insurubare ce i se imprima, executa gaurirea materialelor. ◊ Burghiu de foraj = unealta de foraj in forma de bara, cu capatul in forma de elice, care se adapteaza la perforatorul mecanic. – Tc. burgu.

GHEARA, gheare, s. f. 1. Formatie cornoasa ascutita, curbata, crescuta la varful degetelor unor reptile, pasari si mamifere, servind mai ales la aparare si la atac. ◊ Expr. (Fam.) A fi lung in (sau la, de) gheare = a avea obiceiul sa fure. A-si scoate( sau a-si arata) ghearele = a-si arata fondul ascuns si rau al firii. A fi ( sau a cadea, a incapea etc.) in ghearele ( sau gheara) cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) in posesiunea, in puterea sau sub autoritatea absoluta a cuiva, la discretia cuiva; a fi prins (si tinut inchis). A pune gheara (pe cineva) = a pune stapanire (pe cineva); a prinde (pe cineva). A fi ( sau a se zbate) in ghearele mortii = a fi grav bolnav, aproape de moarte. 2. (Tehn.) Piesa (1) asemanatoare cu o gheara (1), care serveste la apucat, impiedicat etc. – Et. nec.

ascutitOARE, ascutitori, s. f. Unealta (sau aparat, masina) cu care se ascut obiecte taioase, se face varf la creioane etc. – Ascuti + suf. -toare.

PESCAR, pescari, s. m. I. Persoana care se ocupa cu pescuitul si uneori cu conservarea pestelui (1) pescuit; persoana care practica pescuitul sportiv; p. ext. persoana care vinde peste. II. Nume dat unor specii de pasari din familii diferite care traiesc pe langa ape, in carduri mari si se hranesc cu peste (1), dintre care unele sunt de talie mijlocie, cu corp indesat, cu gat scurt, cu cioc ascutit si curbat la varf, cu picioare scurte si degetele anterioare reunite printr-o membrana inotatoare (Larus), iar altele au corpul scurt, ciocul mare, penajul colorat in tonuri de cenusiu si albastru-verzui (Alcedo). – Lat. piscarius.

CIOC² ~uri n. 1) (la pasari) Formatie cornoasa care constituie o prelungire a gurii; plisc; clant. ◊ ~ul-berzei planta erbacee mirositoare, cu tulpina e****a, cu frunze digitat-lobate si cu fructul o capsula. ~-intors pasare migratoare acvatica, de talie mare, cu plisc subtire, intors in sus, cu picioare lungi si cu penaj alb-negru. 2) fig. Parte terminala alungita si ascutita a unui obiect; varf. 3) Barba mica si ascutita, lasata sa creasca numai pe varful barbiei; barbison; tacalie. Om care poarta ~. 4) Gura subtiata si alungita a unui vas. 5) depr. Gura a omului. /Cuv. autoht.

PANA¹ pene f. 1) (la pasari) Formatie cornoasa alcatuita dintr-un cotor tubular, pe care este asezat simetric fire subtiri si pufoase si care are functie protectoare si de realizare a zborului. ◊ A se umfla in pene a se ingamfa. 2) la pl. Fulgi smulsi de pe aceste formatii si folositi pentru umplutul pernelor si a perinelor. 3) inv. Unealta de scris cu cerneala constand dintr-o astfel de formatie cornoasa (in special de gasca), ascutita si despicata la varf. 4) fig. Arta de a scrie. 5) Simbol al muncii scriitoricesti. ◊ A lasa (sau a parasi) ~a a inceta sa mai scrie. [G.-D. penei] /<lat. pinna

TEPUSA ~e f. 1) Bat ascutit la un capat. 2) varf al unui par. 3) Fiecare dintre barele montate in partile laterale ale unui vehicul pentru a-i mari capacitatea de incarcare. 4) Bucatica subtire si ascutita desprinsa dintr-un corp (de lemn sau alt material); aschie. [G.-D. tepusei] /teapa + suf. ~usa

TUGUIA, tuguiez, vb. I. Refl. A se ascuti, a se subtia spre varf; a se inalta ca un tugui. ♦ Tranz. A strange buzele, rotunjindu-le si intinzandu-le inainte. [Pr.: -gu-ia] – Din tugui.

SISTOR, sistori, s. m. (Pop.) 1. Par ascutit care se pune in varful caselor taranesti. 2. Fiecare dintre drugii de lemn prinsi la capete in tarcoalele prasnelului morii. – Et. nec.

STRAMURARE, stramurari, s. f. (Pop.) Bat ascutit, nuia sau prajina cu varf de fier, cu care se indeamna vitele la mers; stramurarita. ♦ P. gener. Nuia lunga, subtire si flexibila. [Var.: (reg.) stremurare s. f.] – Lat. *stimularia (< stimulus).

A ASCUTI ascut tranz. 1) (obiecte taioase) A face sa devina (mai) ascutit. ~ cutitul. 2) A prevedea cu varf. ~ un creion. ~ un betisor. 3) A face sa se ascuta. ◊ A-si ~ urechile a deveni foarte atent; a-si incorda auzul. /<lat. excotire

GHEARA ~e f. 1) (la unele pasari si animale) Parte cornoasa, ascutita si incovoiata de la varful degetelor. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde pe cineva; a pune stapanire pe cineva sau pe ceva. A fi (sau a se gasi, a se zbate) in ~ele mortii a fi in primejdie de moarte; a se afla in mare pericol. A-si arata (sau a-si scoate) ~ele a-si dezvalui caracterul rau. 2) tehn. Dispozitiv pentru apucat, format din piese ascutite si curbate. /Orig. nec.

stramur, stramuri, s.m. (inv.) 1. bat lung si ascutit cu un ac in varf cu care se indeamna vitele la mers; stramurare. 2. imbold.

surcalau, surcalaua, s.n. (reg.) 1. bucata de fier sau de sarma folosita la curatirea lulelei. 2. vergea de lemn cu care se imping gloantele din teava pustii de soc. 3. bat ascutit, nuia sau prajina cu varf de fier, cu care se indeamna vitele la mers; stramurare, stramurarita. 4. sula. 5. fusul tevii de la suveica; huludet.

sistor, -oare, s.m. si f. 1. (pop.; s.m. si f.) fiecare dintre bucatile de lemn (sau de fier) prinse la capete in tarcoalele prasnelului de la moara si care se angreneaza cu maselele rotii. 2. (reg.; s.m.; la pl. cu forma: sustori) fiecare dintre bucatile de lemn prinse in jurul rotii sau al carului, care pune in miscare joagarul. 3. (reg.; s.f.) fuscel la loitra. 4. (reg.; s.f.; in forma: sustoare) speteaza (la grapa). 5. (reg.; s.f.) fofelnita vartelnitei. 6. (reg.; s.m. pl.; in forma: sustori) falceaua melitei. 7. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre chingile de fier orizontale care intaresc usa unei case. 8. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre grinzile intre care se fixeaza fereastra. 9. (reg.; s.m. pl.) fiecare dintre stalpii verticali care sprijina streasina casei. 10. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre barnele care marginesc intrarile strungii la o stana. 11. (reg.; s.m.) par ascutit care se pune in varful caselor taranesti.

ascutitOARE, ascutitori, s. f. Unealta (sau aparat, masina) cu care se ascut obiecte taioase, se face varf la creioane etc. – Din ascuti + suf. -(i)toare.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura (si nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. (Fam.) A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie, si unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; varf; partea din fata a unui vehicul cu tractiune mecanica. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

TEAPA, tepi, s. f. 1. Par lung si ascutit la un capat (folosit in trecut ca instrument de supliciu); p. restr. varful unui astfel de par. 2. Prelungire ascutita si tepoasa la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor paioase, ramase in pamant dupa ce plantele au fost cosite. 3. Ghimpe, aschiuta, spin. 4. (La pl.) Par aspru, ghimpos care acopera corpul unor animale. – Cf. sl. cepati.

ACVILA ~e f. Pasare rapitoare, de talie mare, cu gheare lungi si ascutite, cioc puternic si incovoiat la varf, raspandita in regiuni montane; pajura. [G.-D. acvilei] /<lat. aquila

BARBISON ~oane n. Barba mica si ascutita, lasata sa creasca numai pe varful barbiei; cioc. /<fr. barbichon

TACALIE ~i f. Barba mica si ascutita, lasata sa creasca numai pe varful barbiei; barbison; cioc. /Orig. nec.

varf ~uri n. 1) Partea de deasupra (ascutita) a obiectelor inalte; creasta. ~ul acoperisului. ~ul copacului. ◊ Cu ~ incarcat pana sus; foarte plin. Cu ~ si indesat mai mult decat trebuie; cu prisosinta. Asta pune (sau face) ~ (la toate) asta e peste orice masura; asta este din cale-afara. 2) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; culme; creasta; coama; spinare; crestet; pisc. 3) Capatul (de obicei mai ascutit) al unui obiect sau organ. ~ul cutitului. ~ul degetului. ◊ Din ~ul buzelor a) de man-tuiala; b) cu dispret; sfidator. 4) Punct de intretaiere a doua laturi ale unei figuri geometrice. 5) fig. Moment central in desfasurarea unei activitati. ~ul adunarii. ◊ Ore de ~ ore cu o mare aglomeratie sau cu o solicitare intensa. 6) la pl. Totalitate a persoanelor de frunte ale unei societati, clase, organizatii. /<sl. vruhu

BARBISON, barbisoane, s. n. Barbuta ascutita, lasata sa creasca numai pe varful barbiei; cioc. – Fr. barbichon.

FRAMEE, framei, s. f. (In evul mediu, la popoarele germanice) Lance de lupta de inaltimea unui om, cu varful in forma unei frunze de laur, ascutit si taios. – Din fr. framee.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie si unde nu trebuie. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; capat, varf. Botul cizmei.

ascutit ~ta (~ti, ~te) 1) Care are muchie sau varf taios. Cutit ~. ◊ Unghi ~ unghi mai mic de 90º. 2) fig. Care vadeste spirit de patrundere in esenta lucrurilor; ager. ◊ ~ la minte destept; inteligent. 3) (despre senzatii, sentimente) Care se caracterizeaza prin profunzime; intens. 4) fig. (despre privire, vorba) Care parca te strapunge sau te taie; taios. 5) (despre sunete) Care are timbrul inalt; subtire; strident. 6) (despre ciocniri, conflicte) Care s-a intetit; inversunat. /v. a (se) ascuti

A SE TAMPI ma ~esc intranz. 1) (despre persoane) A-si pierde inteligenta; a deveni tamp; a se nauci; a se prosti. 2) reg. (despre instrumente cu varf sau cu tais) A deveni mai putin ascutit; a se toci. 3) fig. rar (despre fenomene ale naturii) A pierde din intensitate; a se domoli; a se potoli; a se ogoi; a se tempera; a modera; a se linisti. /Din tamp

PISC² ~uri n. 1) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; varf; culme; creasta; coama; spinare; crestet. 2) Capatul de dinainte, ascutit si incovoiat in sus al unei luntre; bot. 3) pop. Parte a carului sau a saniei in care se fixeaza protapul. /Orig. nec.

ascutit², -A, ascutiti, -te, adj. I. (Despre obiecte) Prevazut cu un varf care poate intepa; prevazut cu o muchie taioasa. ♦ Unghi ascutit = unghi mai mic de 90 de grade. II. Fig. 1. Ager, patrunzator; fin, subtil. Minte ascutita 2. (Despre senzatii, sentimente etc.) Intens, viu. 3. (Despre vorbe, privire) Care strapunge; sfredelitor; aspru, taios. ♦ Expr. A avea limba ascutita = a avea obiceiul sa critice (cu rautate). 4. (Despre sunete, glas, ras) Subtire, strident. 5. (Despre actiuni, conflicte etc.) Intetit, sporit; aprig, inversunat, darz.- V. ascuti.

PLISC, pliscuri, s. n. 1. Partea anterioara, lunguiata si cornoasa, a gurii pasarilor; cioc, clont. ♦ Fig. (Peior.) Gura (la om). 2. P. a**l. Capatul ascutit sau lunguiet, in forma de cioc, al unui obiect; varf. 3. Compus: pliscul-cocorului (sau -cucoarei) = mica planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori rosii sau albe si cu fructul ascutit ca un cioc de barza (Erodium cicutarium). – Et. nec.

CANGE, cangi, s. f. Prajina lunga, cu carlig de fier in varf, servind pentru a putea apuca un obiect de departe. ♦ Gheara ascutita si intoarsa a pasarilor rapitoare. – Tc. kanca.

ascutit adj. 1. taios, (inv. si reg.) taietor, (inv.) ager, samcelat, samcelos. (Sabie ~.) 2. intepator. (varf ~.) 3. tuguiat, (reg.) varfuit. (O culme ~.) 4. v. pitigaiat. 5. v. acut. 6. v. strident. 7. acut, adanc, intens, mare, patrunzator, profund, puternic, violent, viu. (O durere ~.)

ACVILA, acvile, s. f. 1. Gen de pasari rapitoare de zi, mari, din familia acvilidelor, cu ciocul drept la baza si incovoiat la varf, coltul gurii ajungand sub ochi, cu gheare puternice si cu aripi lungi si ascutite; pajura, acera (Aquila). 2. Stema reprezentand o acvila (1); pajura. – Din lat. aquila, it. aquila.

CANGE cangi f. 1) Prajina prevazuta cu un carlig la varf, utilizata la apucarea sau indepartarea unor obiecte aflate la distanta. ~ de incendiu. 2) Gheara ascutita la unele pasari rapitoate. [G.-D. cangii] /<turc. kanca

varf s. 1. (GEOGR.) creasta, crestet, culme, pisc, (rar) obarsie, (inv. si reg.) samcea, (reg.) piscan, spic, tigva, titila, varvare, (Transilv.) picui, (Mold., Transilv. si Maram.) ticlau, (inv.) suis. (Alpinistii au ajuns pe ~ul muntelui.) 2. bot, cap, capat, cioc. (~ al unui obiect ascutit.) 3. cap, capat, extremitate. (~ul bastonului.) 4. buric. (Si-a fript ~ul degetelor.) 5. (COR.) v. poanta. 6. varf vegetativ v. con vegetativ.

ascuti, ascut, vb. IV. 1. Tranz. A face mai taioasa lama unei arme sau a unei unelte de taiat. ♦ A face unui obiect varf (intepator). 2. Tranz. si refl. Fig. A (se) face mai ager, mai patrunzator. ♦ A (se) intensifica, a (se) inteti. – Probabil lat. *excotire. (< cos, cotis „gresie”).

ascuti, ascut, vb. IV. 1. Tranz. A face mai taioasa lama unei arme sau a unei unelte de taiat. ♦ A face unui obiect varf (intepator). 2. Tranz. si refl. Fig. A (se) face mai ager, mai patrunzator. ♦ A (se) face mai darz; a (se) inteti, a spori. – Lat. *excotire (< cos, cotis „gresie”).

CANGE, cangi, s. f. Prajina lunga de lemn, cu carlig de fier in varf, utilizata la acostarea sau la indepartarea de mal a navelor mici, la impingerea sau la prinderea de departe a unui obiect. ♦ Gheara ascutita si intoarsa a pasarilor rapitoare. – Din tc. kanca.

INALTIME ~i f. 1) Distanta de la pamant pana la un anumit punct de deasupra lui. ~ea norilor. 2) Dimensiune a unui corp luata de la baza lui orizontala pana la varf. ~ea unui copac. 3) mai ales la pl. Spatiu situat la o distanta mare de deasupra pamantului; bolta cereasca; cer. 4) Perpendiculara coborata din varful unei figuri geometrice pe baza ei. ~ea unui con. 5) Lungimea acestei perpendiculare. 6) Forma inalta de relief (munte, deal). A ocupa o ~. 7) fig. Stare de superioritate (corespunzatoare momentului sau situatiei). ◊ A fi la ~ a corespunde cerintelor in situatia data. 8) Calitate a unui sunet de a fi ascutit. 9) inv. (urmat de un pronume posesiv) Termen reverentios, folosit la adresa unei persoane de rang inalt. ~ea sa. ~ea voastra. [G.-D. inaltimii] /inalt + suf. ~ime