ALTFEL adv. 1. In alt chip; altcum, altcumva, altminteri. ◊ Loc. adj. Altfel de = de alta natura, de alt soi. ◊ De altfel = insa; cu toate acestea. 2. Daca nu..., in caz contrar. – Alt + fel.

CU prep. 1. Introduce un atribut sau un nume predicativ; a) indica asocierea: casa cu livada; b) indica continutul: pahar cu bere; c) indica o posesiune sau posesorul: masinuta cu motor; d) indica o dependenta, o legatura: ruda cu mine; e) indica o insusire: copil cu talent; f) indica instrumentul: calatorie cu avionul. II. Introduce complemente indirecte: tine cu echipa studenteasca. III. Introduce complemente circumstantiale: a) de mod: castiga cu acul; b) formeaza locutiuni modale: cu duiosie, cu blandete, cu ciuda, cu grija, cu drag, cu fuga, cu binisorul; c) instrumental: desenam cu carbune; d) sociativ: merg cu Irina; e) de cauza: nu mai auzea nimic cu atata galagie; f) de timp: nu venea cu saptamanile. (Expr.) Cu anul (sau cu ziua etc.) = pe timp de un an (sau pe o zi etc.); g) cu substantivul repetat exprima ideea de succesiune: zi cu zi; h) de relatie: e artist numai cu numele. IV. Formeaza loc. conj. si prep.: cu toate acestea, cu toate ca, alaturi cu, la fel cu. V. Cu valoare de conj.: soarecele cu pisica. – Lat. cum.

tot² adv. 1) Ca si pana in prezent; in continuare. ~ mai inveti? 2) Timp indelungat; mereu; totdeauna. Sa ~ lucrezi. 3) De multe ori; adesea. Se ~ plimba pe sub geam. 4) Din ce in ce (mai). Spre amiaza soarele arde ~ mai tare si mai tare. 5) La fel; (de) asemenea. Prietenul e ~ din sat. ◊ ~ atat in aceeasi cantitate. ~ atunci in acelasi timp. ~ acolo in acelasi loc. Mi-i ~ atata mi-i indiferent. 6) (insotit de substantive sau pronume) Ca totdeauna; iarasi. ~ el venise primul. 7) pop. Numai. ~ cu oameni harnici sa lucrezi. ◊ ~ unul si unul intr-ales; de frunte; de vaza; de seama. 8) Intr-un fel sau altul; oricum; totuna. Nu plecam ca e ~ vreme urata. 9) totusi; cu toate acestea. Mananca si ~ nu se mai satura. /<lat. totus

RUSALIE, rusalii, s. f. ~ 4. (La pl.) Saptamana dinaintea sarbatorii de rusalii (1.), in timpul careia exista obiceiul sa se sarbatoreasca anotimpul primaverii si sa se pomeneasca mortii. (indirect din lat. Rŏsālia; deriv. directa din lat. sau prin interm. unei var. rŏsāria este improbabila; cu toate acestea, traseul urmat de imprumut ramane discutabil: din sl. rusalija si acesta din gr. medie ρουσάλια; totusi persista indoiala ca rezultatul din rom. ar fi putut sa pastreze sunetul l palatalizat din sl. (cf. bg. rusalja, sb. rusalje), care, in mod normal, dispare in rom.; pe de alta parte, forma cea mai veche a cuv. din rom. este atestata cu o (rosalii), iar aceasta nu se poate explica nici prin interm. sl., nici prin cel al mgr.; prob. un imprumut cultural)

bazaconie (-ii), s. f. – 1. (Inv.) Nedreptate, strimbatate. – 2. Extravaganta, lucru bizar, aiureala. Sl. bezakonije „nedreptate” (Moklosich, Slaw. Elem., 14; Lexicon, 12; Seineanu, Semasiol., 218), format de la zakonu „lege” cu prefix privativ, de la gr. ἀνομία. Rom. a luat din sl. nu numai cuvintul, ci si modelul compunerii, reprodus in fara de lege si in nelegiuire. Der. bezaconic, adj. (inv., criminal); bezaconui, vb. inv. (a savirsi nedreptati). Probabil apartine aceluiasi grup boscoana, s. f., cu var. bozgoana, boscoada, bongoasa, borboana (farmece, magie) si der. bosconita, s. f. (vrajitoare) si bosconi, vb. (a face farmece; a bombani, a bodogani). Bozgoana pare a fi simplu dublet al lui bazaconie, cu reducerea atonelor si posibil cu influenta lui blazgonie si boboana. totusi, Diez, I, 128; Cihac, II, 623 si Koerting 1259 relationeaza acest cuvint cu gr. βασϰαίνω „a face farmece”. Derivarea nu este posibila fonetic (cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 275) cu toate acestea este repetata de DAR si de Diculescu, Elemente, 474.

cearcan (cearcane), s. n. – 1. (Inv.) Cerc. – 2. Cerc luminos care uneori inconjoara Soarele sau Luna, halo. – 3. Cerc care inconjoara un obiect. – 4. Cerc vinat care inconjoara uneori pleoapa inferioara. – 5. Compas de dogar. – Var. tarcan. Origine incerta. Se considera reprezentant al lat. circinus „compas”, de la circināre „a rotunji” (Densusianu, Rom., XXXIII, 276; Puscariu 329; Candrea-Dens., 312; REW 1942; Iordan, Dift., 116; DAR), dar fonetismul nu e clar; cf. it. cercine, fr. cerne, sp. cercen, cercenar, cu sensuri asemanatoare. Rezultatul rom. ar fi trebuit sa fie *cercen, si nu se intelege cum s-a ajuns la un c velar. Explicatia lui Puscariu (ZRPh., LVII, 263; Archiv., CLXIV, 213; Dacor., III, 396; DAR), bazata pe un lat. *circanus, este gresita, caci ridica o problema de schimbare de accent si face abstractie de an › in (cf. Rosetti, I, 58). Byck-Graur 20 se gindesc la un sing. analogic, reconstruit pe baza pl. *cercene, in gemene ‹ geaman; cu toate acestea, prezenta lui c pare ca ar fi trebuit sa impiedice analogia (este greu de crezut, plecindu-se de la margine, la o forma der. *marga-, oricare ar fi analogia); formele care ridica aceeasi problema, leagan si mesteacan, care se invoca in sprijinul acestei opinii, sint de asemenea incerte, circinus este justa, s-ar cuveni mai curind sa se plece de la *carcinus din gr. ϰαρϰίνος care, pe linga „cancer”, inseamna si „compas”, ca circinus, si provine de la ϰαρϰινόω „a curba”. Contaminarea ambelor cuvinte pare sigura (cf. circinus „herpes”, care trebuie sa provina de la sensul cuvintului gr.); si de la un rezultat rom. *carcen se poate presupune a fi o metateza de la cearcan. totusi, este mai probabil sa fie vorba de o der. interna in rom., pornindu-se de la cerc sau de la o forma f. disparuta, *cearca, ca in boc, boaca › boacan, pe baza unui suf. construit pe baza modelului lui zdravan, tapan etc. – Der. cercani, vb. (a inconjura cu un cerc).

ALTFEL adv. 1. In alt chip. Altfel n-ai cum sa le zici (JARNIK-BARSEANU). ◊ (Adjectival, precedat de adv. „mai”) Eu te socoteam mai altfel (ISPIRESCU). ◊ Loc. adj. Altfel de = de alta natura, de alt soi. ◊ Expr. De altfel = insa; cu toate acestea; in plus. 2. Daca nu, in caz contrar. – Din alt + fel.

APOI adv. 1. Dupa aceea, pe urma. Isi lua ramas bun si apoi pleca. ♦ Pe langa asta. Si-apoi tot nu ma pot duce. ♦ Mai, in plus. Dupa ce ca e frig, apoi si ploua. 2. totusi. Apoi tot am sa-ti mai vorbesc putin. 3. Atunci, in cazul acesta; daca e asa, asa fiind. Apoi dar ce vrei ?. ♦ Ei si! n-are importanta! S-apoi ce daca a plecat! 4. (De obicei precedat de conjunctii) a) Doar; b) (precedat de „si”) si inca; unde mai pui ca; c) vezi! ei!; d) dar; e) cu toate acestea; f) (precedat de „ca”) altminteri; g) (serveste la introducerea unui raspuns concesiv, evaziv, sau ca scuza) Apoi de, ce pot sa-ti spun?; h) (precedat de „si”, serveste ca introducere in poezie, proverbe etc.) S-apoi lin, dorule, lin. (JARNIK-BARSEANU). – Lat. ad-post.

acesta, ACEASTA, acestia, acestea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indica pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din aceasta cauza, de aceea. (In) afara de (sau pe langa) aceasta = in plus. cu toate acestea = totusi. 2. Adj. dem. (postpus) (Arata ca fiinta, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care il determina se afla aproape, in spatiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

CI conj. (Adversativ; dupa o negatie sau o propozitie negativa) (Ba) dimpotriva. Nu avea baieti, ci numai fete. 2. (Adversativ; inv. si pop.; dupa o propozitie afirmativa careia i se opune o afirmatie contrara sau restrictiva). cu toate acestea; totusi. ♦ (Dupa o propozitie ipotetica sau conditionata) Dar, insa. 3. (Adversativ; reg.; adesea impreuna cu un imperativ; arata nerabdarea) Dar... 4. (Consecutiv; rar) Prin urmare, deci. – Din ce.

INSA Conj. 1. (Adversativ, leaga doua propozitii sau doua parti de propozitie) cu toate acestea, totusi, dar. 2. (Arata trecerea la alta idee) Dar, pe de alta parte. – Lat. ipsa.

totUSI conj. cu toate acestea, in ciuda celor spuse, fara a tine seama de cele anterioare. – tot + si.

JUSTIFICA vb. 1. a indreptati, a motiva, (livr.) a legitima, a legitimiza. (toate acestea ~ hotararea lui.) 2. v. scuza. 3. a autoriza, a indreptati, a ingadui, a permite, (livr.) a indritui, (inv. fig.) a intemeia. (Aceasta imprejurare ne ~ sa tragem unele concluzii.) 4. v. dezvinovati. 5. a se explica. (Nu e cazul sa te ~.)

acesta aceasta (acestia, acestea) dem. (indica pe cineva sau pe ceva mai apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ cu toate acestea totusi. (In) afara de (sau pe langa) aceasta in plus. /<lat. ecceistu, ecce-ista

totUSI conj. (in corelatie cu o conjunctie sau cu o locutiune conjunctionala concesiva, accentueaza raportul concesiv) cu toate acestea. [Sil. -tusi] /tot[u] + si

acesta², ACEASTA, acestia, acestea, pron. dem. (Indica pe cineva sau ceva (mai) apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ (Cu forma feminina si sens neutru) Loc. adv. Dupa aceasta = apoi. (In) afara de (sau pe langa) aceasta = in plus. cu toate acestea = totusi. [Gen.-dat. sg. acestuia, acesteia, gen.-dat. pl. acestora] – Lat. ecce-*istu, ecce-*ista.

jimi (-mesc, -it), vb. – A fierbe, a misuna. Origine necunoscuta. Ar putea fi in legatura cu sl. zęti „a stoarce”, a carui tema la prezent este zimą, cf. jintui, jintita; sensul de „a fierbe” ar proveni in acest caz, de la procedeul ce consta in a stoarce grasimea jumarilor in foc, cf. bg. zumerki, sb. zmire, rom. jumari; insa toate acestea par incerte. DAR se refera, desigur gresit, la alb. dhemez „vierme”. Cf. jumuli. Der. jumet, s. f. (gloata), cu suf. -et; jumedie, s. f. (gloata), probabil in loc de jumet-ie (dupa DAR, prin incrucisare cu sumedenie); jumegai (var. jumigai, jimigai), s. n. (resturi, farimituri).

ATUNCI adv. I. 1. In momentul acela (despre care este vorba), pe vremea aceea. ◊ Expr. Atunci si nici atunci = niciodata. 2. Intr-un moment concomitent cu o actiune sau urmand imediat dupa aceasta. Pun mana pe revolver, atunci auz tare un glas (CARAGIALE). ◊ (Precedat de adverbe sau prepozitii, cu sensul determinat de acestea) tot atunci. De atunci. Pe atunci. II. Numai asa, numai in acest caz. Sa te vedem cum lucrezi, si atunci te vom aprecia. ♦ (Cu rol de conjunctie) In cazul acesta. [Var.: atunce, atuncea adv.] – Lat. *ad-tuncce.

acestasi, aceastasi si -as pron. Rar. tot acesta, tot acela.

aparenta f., pl. e (lat. apparentia, fr. apparence). Infatisare, calitatea de a fi aparent (distins): om cu aparenta, om fara aparenta. Infatisare falsa, parere, irealitate: toate acestea-s numai aparente. A salva aparentele, a acoperi fata de lume ceia ce nu vrei sa apara. In aparenta, dupa cum se pare, dupa infatisare: lucru usor in aparenta, dar greu in realitate.

Archemorus (sau Opheltes), fiul lui Lycurgus, regele Nemeei. Cind cei sapte eroi porniti impotriva cetatii Thebae au trecut Nemea, ei au silit-o pe Hypsipyle, doica lui Archemorus, sa le arate drumul. Punind un moment copilul jos linga o fintina, pe iarba, ca sa-i poata indruma, Hypsipyle l-a gasit la intoarcere mort, muscat de un sarpe. Grecii au vazut in moartea copilului un semn funest trimis de zei. cu toate acestea, dupa ce l-au plins pe Archemorus si au instituit in amintirea lui Jocurile Nemeiene, ei si-au continuat expeditia.

OCKHAM (OCCAM) [o:kəm], William (Venerabilis Inceptor) (c. 1285-c. 1349), teolog si filozof englez. A studiat si a predat la Oxford. Calugar franciscan (1300). Acuzat de ereziei, s-a refugiat (1324) la Avignon. In controversa cu papa Ioan XXII („Opus nonaginta dierum”), a fost excomunicat de acesta, stabilindu-se in Italia (1328) si apoi la Munchen. A combatut suprematia temporala a Papalitatii, insistand pentru delimitarea stiintei de teologie. Reprezentant de seama al nominalismului. O. a lasat scrieri de logica („Summa totius logicae” si comentarii la „Isagoga”, „Categorii”, „Despre interpretare” si „Respingerile sofistice” – toate acestea constituind „Expositio aurea”), de fizica („Expositio”, „”Summulae„ si ”Quæstiones„) si de teologie filozofica (comentarii la ”Sentinte„ si tratatul ”Despre predestinare, prestiinta divina si viitori contingenti„). In comentariile filozofice a dezvoltat o metoda de interpretare bazata pe argumentarea logica si evidentierea structurilor conceptuale ale textului, asemanatoare metodei ”analitice„ din zilele noastre.

CONCEPTIE, conceptii, s. f. 1. Felul de a vedea sau ansamblu de pareri, de idei cu privire la probleme filozofice, stiintifice, tehnice, literare etc. ◊ Conceptie despre lume = ansamblu de reprezentari si de idei despre lumea inconjuratoare, care tinde sa imbratiseze toate fenomenele acesteia, natura, societatea, gandirea, omul si locul omului in lume etc. intr-o interpretare unitara. 2. Proces prin care ia fiinta un nou individ animal, in urma fecundarii ovulului de catre s**********d; procreare, zamislire (a unui copil). [Var.: conceptiune s. f.] – Din fr. conception, lat. conceptio, -onis.

SELEAM-CEAUS, seleam-ceausi, s. m. (Inv.) Reprezentant al domnului care mergea inainte si anunta tuturor sosirea acestuia. – Din tc. selam-cavus.

PROIECTIE ~i f. 1) Operatie geometrica de reprezentare a unui obiect din spatiu pe un plan sau pe o dreapta (prin ducerea perpendicularelor din toate punctele acestuia). ◊ ~ cartografica mijloc matematic de reprezentare plana a suprafetei terestre sau a unei parti din ea in scopul intocmirii hartilor. 2) Figura obtinuta printr-o asemenea operatie. 3) v. A PROIECTA si A SE PROIECTA. ◊ Aparat de ~ aparat pentru proiectarea imaginilor de pe o pelicula cinematografica pe ecran. [G.-D. proiectiei; Sil. -iec-ti-e] /<fr. projection, lat. projectio, ~onis

tot³ n. 1) Ansamblu complet din punct de vedere al partilor componente. Un ~ organic. 2) fig. Ansamblu de lucruri, fenomene etc. existente in realitate. 3) mai ales art. Lucru esential (in raport cu celelalte). Stiinta e ~ul. ◊ Aici e ~ul prin aceasta se explica tot; in aceasta consta tot. /<lat. totus

arat (arate), s. n. – Plug. Mr. aratru. Lat. arātrum (Puscariu, Dacor., VIII, 324; Lacea, Dacor., VI, 339). Cuvintul este foarte rar, are circulatie mica in regiunea Muscel. A fost inlocuit de plug, poate datorita confuziei cu part. de la a ara; este posibil sa se pastreze, confundat cu totul cu acesta, in expresii ca a iesi la arat. Cf. ara.

TRANSLATIE s.f. Deplasare a unei figuri plane sau a unui corp astfel incat toate punctele acestora sa se miste de-a lungul unor drepte paralele, parcurgand distante egale. ♦ (P. ext.; rar) Deplasare. [Gen. -iei, var. translatiune s.f. / cf. fr. translation, lat. translatio].

CONSTRICTIV, -A adj. (consoana) care se pronunta prin ingustarea canalului fonator si prin frecarea aerului de peretii acestuia in tot timpul emisiunii; fricativ, spirant, continuu (2). (< fr. constrictif, lat. constrictivus)

TRANSLATIE s. f. 1. deplasare a unei figuri plane sau a unui corp astfel incat toate punctele acestora sa se miste de-a lungul unor drepte paralele, parcurgand distante egale. 2. (mat.) transformare geometrica punctuala, determinata de un vector, astfel incat unui punct din spatiu sa-i corespunda un alt punct. 3. (inform.) decalaj automatic al programului intr-o zona oarecare a memoriei centrale prin modificarea continutului registrelor de baza. 4. (biol.) traducere a informatiei genetice. 5. (stra)mutare. (< fr. translation, lat. translatio)

RENTA, rente, s. f. Venit, profit regulat pe care il poate obtine un proprietar in virtutea dreptului sau de proprietate asupra unui teren, capital etc. (prin cedarea contra plata a dreptului de folosinta a acestora); dobanda produsa de o obligatiune. ◊ Renta viagera = suma de bani pe care o persoana se obliga s-o plateasca periodic alteia pe toata durata vietii acesteia. ♦ (Si in sintagma renta feudala) Plata (in munca, produse sau bani) la care era obligat iobagul fata de stapanul sau. – Din fr. rente.

SOCOTEALA s. 1. calcul, (inv. si reg.) socoata, socotinta, (Transilv. si Maram.) samadas, (inv.) schepsis, seama, (inv., in Transilv.) comput. (Face o ~ elementara.) 2. calcul, calculare, socotire. (~ anilor calendaristici.) 3. (MAT.) calcul, operatie. (Cele patru ~eli.) 4. cont, seama. (Cate nu i se puneau in ~!) 5. seama. (Vei da ~ de cele facute.) 6. chibzuiala, cumintenie, cumpat, intelepciune, judecata, masura, minte, moderatie, ratiune, tact. (Demonstreaza multa ~.) 7. ratiune, rost. (Are si aceasta o ~.) 8. rost. (toate au ~ lor.) 9. ordine, regula, randuiala. (Stie ~ lucrurilor.) 10. rost, seama. (Nu mai stia ~ averii lui.) 11. chestiune, lucru, poveste, pricina, problema, treaba. (S-a lamurit ~ aceea?) 12. calcul, gand, idee, intentie, plan, proiect. (Nu si-a putut realiza ~.)

paos, paosuri, s.n. (inv. si reg.) 1. repaos, odihna; liniste, calm. 2. (fig.) decadere, declin. 3. pomana; ceea ce se da de pomana; jertfa din vin adusa mortilor. 4. vin sfintit, untdelemn sau agheasma cu care preotul stropeste mortul, inainte de a-l ingropa. 5. lumanare speciala pentru mort, din ceara curata, de lungimea mortului, care arde tot timpul cat acesta sta in casa. 6. cuvantare la o inmormantare.

Epimetheus, unul dintre titani. Era fiul lui Iapetus si al Clymenei si frate cu Atlas, Menoetius si Prometheus (v. si Prometheus). Atunci cind Prometheus l-a infruntat pe Zeus, acesta s-a servit de Epimetheus ca sa se razbune. El i-a daruit-o pe Pandora – cu care Epimetheus a avut si o fiica, Pyrrha – abatind in felul acesta asupra oamenilor toate relele (v. Pandora).

SLOI, sloiuri, s. n. 1. Bloc de gheata care pluteste pe apele curgatoare si statatoare, inainte ca acestea sa inghete cu totul sau in timpul dezghetului. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) un sloi (de gheata) prin inima (sau pe spinare, rar peste obraz) = a-l trece (pe cineva) fiori de spaima. A fi sloi = a-i fi cuiva foarte frig, a fi inghetat. ♦ Fig. Om rece, nepasator, necomunicativ, lipsit de caldura sufleteasca. 2. (Rar) Turtur de gheata. – Din bg. sloj.

UNIVERSALII f. pl. 1) (in filozofia medievala) Notiuni generale. 2) Fapte care se pot atribui tuturor elementelor unei clase de obiecte. ◊ ~ lingvistice particularitati caracteristice tuturor limbilor sau majoritatii acestora. /<lat. universalia

FAMILIE s.f. 1. totalitatea persoanelor inrudite, care sunt din acelasi neam; rude de sange, rude, neamuri; (spec.) grup social care are la baza casatoria si este alcatuit din soti si copii. ♦ Neam, descendenta. ♦ Copiii in raport cu parintii lor. ♦ Dinastie. ♦ (Ist., la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (Fig.) Grup de oameni etc. strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. Serie de cuvinte care deriva din acelasi cuvant. ♦ Grup de limbi care au aceeasi origine, tragandu-se dintr-o limba mai veche, numita limba comuna. 4. Grup de plante, de animale, de elemente sau de combinatii chimice cu trasaturi comune. ◊ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup care duc o viata organizata; ◊ (fiz.) familie radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. [Gen. -iei. / < lat. familia, cf. fr. famille, it. famiglia].

NEUTRALITATE s.f. Faptul de a fi neutru; caracterul a ceea ce este neutru. ♦ Situatie politica si juridica a unui stat care se abtine de a se amesteca in conflictul dintre doua sau mai multe state, nu participa la aliante sau la pacte militare, la razboaie intre alte state, intretine relatii pasnice cu toate statele, chiar daca acestea se afla in stare de razboi unele cu altele. ♦ (Chim.) Stare a unui compus neutru. [Cf. fr. neutralite].

FAMILIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire; (spec.) grup social avand la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte inrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. ◊ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decat genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continand un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

CARIOTIP (‹ fr. {i}; {s} gr. karyon „nucleu” + typos „caracter”) s. n. (GENET.) Reprezentare grafica sau microfotografica a cromozomilor unei celule, aranjamentul acestora fiind comun pentru toate celulele unui organism sau unei specii date. C. uman se realizeaza utilizind clasificarea numerala, in care cromozomii sint dispusi in ordine de marime crescinda (de la 1 la 22), recunoasterea lor facindu-se dupa pozitia centromerului si lungimea bratelor; sint repartizati in 7 grupe, numite dupa numarul de ordine al primului si ultimului cromozom, cu exceptia celor de s*x (X, Y), care, pentru a se evita orice confuzie, nu sint numerotati, pastrindu-si numele specific. V. idiom, genom, cod genetic.

OMNE TULIT PUNCTUM, QUI MISCUIT UTILE DULCI (lat.) cine imbina utilul cu frumosul, intruneste sufragiile tuturor – Horatiu, „Ars poetica”, 343. acesta este pentru poet criteriul maiestriei artistice.

GERID, geriduri, s. n. (inv.) Numele unui joc turcesc in care calaretii aruncau, din galop, un bat in forma de sulita spre adversar, si pe care acesta trebuia sa-l prinda tot din goana calului. ♦ Bat in forma de sulita folosit in acest joc. [Var.: geret s. n.] – Din tc. cirid.

TRASOR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealta formata dintr-un ac de otel cu maner de lemn, folosita pentru a indica pe o piesa metalica bruta contururile suprafetelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealta de otel cu maner de lemn, folosita in legatorii pentru trasarea liniilor pe marginea scoartelor imbracate in piele sau pe marginea pielii la cotoare si la colturile trase in piele, precum si la calcarea faltului la legaturile in panza. 3. S. n. Glont, proiectil invelit intr-un material fosforic, care se aprinde in clipa descarcarii, descriind in aer o traiectorie luminoasa. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care il insoteste peste tot, permitand recunoasterea si urmarirea acestuia intr-un sistem. – Din fr. traceur.

GRAVITATIE s. f. forta de atractie reciproca a tuturor corpurilor, dependenta de masa acestora; atractia universala. ♦ camp de ~ = spatiul in care un corp isi exercita forta de gravitatie asupra altor corpuri. (< fr. gravitation, lat. gravitatio)

STRUCTURA s. f. I. 1. ansamblu de elemente de constructie solidarizate intre ele, care preia toate sarcinile la care este supus acesta si le transmite la fundatie. 2. mod de alcatuire interna a unui corp, a unui sistem. ◊ dispozitie relativa a atomilor in molecula unei substante. ◊ mod de grupare a moleculelor intr-o substanta minerala. 3. mod de asezare a partilor corpului animal sau vegetal ori ale tesuturilor. ◊ (psih.) conformatie, factura, formatie. 4. fel de alcatuire a unei compozitii, a unei opere literare. ♦ ~ gramaticala = mod specific fiecarei limbi de a organiza cuvintele in propozitii si fraze. II. mod de organizare a societatii din punct de vedere economic, social, politic si cultural; oranduire. ◊ mod de organizare a oricarei ramuri de productie. (< fr. structure, lat. structura)

ROST s. 1. v. semnificatie. 2. justificare. 3. ratiune, socoteala. (Are si aceasta un ~.) 4. socoteala, (inv. si reg.) sart. (toate au ~ul lor.) 5. v. randuiala. 6. randuiala, (pop.) seama, (prin Transilv.) agod. (Stie ~ul nuntii.) 7. v. socoteala. 8. v. situatie. 9. ordine, organizare, randuiala. (~ul lumii nu se schimba cu pamflete.) 10. v. menire. 11. v. scop.

TERITORIALITATE f. Caracter teritorial. ◊ ~ea legilor principiu in baza caruia legile unui stat se aplica (cu unele exceptii) tuturor persoanelor care se afla pe teritoriul acestuia. /<fr. territorialite

TRAUTONIUM s.n. Instrument muzical electronic care reda electroacustic tonurile si semitonurile tuturor instrumentelor, dar produce si sunete straine acestora. [Pron. tra-u-. / < germ. Trautonium].

acum, adv. – 1. In prezent, in momentul acesta. – 2. Inainte cu... Var. acu(ma), acmu, amu. Mr. amu, amo, megl. (a)cmo, mo(ti), istr. acmo(te). Acu este reprezentant al lat. *eccum hῡc; acum deriva de la un compus de tipul *eccum hῡc modo; in sfirsit, *eccum modo a dat rezultatul normal acmu (Philippide, Principii, 92; Puscariu 18; REW 5630; DAR). Candrea-Dens., 14, deduce toate formele rom. din *eccum modo › acmu; acesta din urma ar fi dat acum, prin analogie cu quomodo › cum; si de la acum s-ar fi ajuns, prin fonetica sintactica, la acu. Roesler 564 se gindea la gr. ἀϰόμ(α). – Der. cu -si) (cf. acelasi): acumusi, acusi, cu var. (fam.) acusa, acusica.

TRAUTONIUM s. n. instrument muzical electronic care reda electroacustic (semi)tonurile tuturor instrumentelor, dar produce si sunete straine acestora. (< germ. Trautonium)

Alcinous, fiul lui Nausithous, rege al Phaeaciei pe vremea cind Odysseus, in drum spre casa, a naufragiat pe coasta insulei Scheria. Descoperit pe tarm de Nausicaa, fiica lui Alcinous, Odysseus a fost bine primit si gazduit in palatul acestuia. In cursul unui ospat, Odysseus povesteste toate peripetiile prin care a trecut. La sfirsit, Alcinous ii ofera o corabie cu care sa se poata intoarce in Ithaca. In ciclul argonautilor, Alcinous impreuna cu sotia sa Arete sint infatisati ca protectori ai Medeei si ai lui Iason impotriva urmaritorilor acestora.

ASEMENEA² adv. 1) tot asa; in acelasi fel; deopotriva. 2) Pe langa aceasta; inca; mai. /<lat. assimile

ASA¹ adv. 1) In felul acesta; in modul acesta; astfel. ◊ ~-zis sau ~-numit conventional numit astfel; pretins; fals; aparent; impropriu. Si ~, si ~ si intr-un fel, si intr-altul. Ori ~, ori ~ sau intr-un fel, sau intr-altul. ~ si ~ nu prea bine; potrivit. Azi ~, maine ~ mereu in felul acesta. 2) In acelasi fel; in acelasi mod. 3) Intru totul; intocmai; exact. O fapta ~ de frumoasa. /<lat. eccum-sic

SOCIOBIOLOGIE s. f. studiu sistematic al bazelor biologice a tuturor compartimentelor sociale, analiza societatilor animale, structura populatiei acestora etc. (< fr. sociobiologie)

PTERIGOTA, pterigote, s. f. (La pl.) Subclasa de insecte superioare, cuprinzand toate insectele cu aripi; (si la sg.) insecta din acesta subclasa. – Din fr. pterygotes.

FLOGISTIC¹ n. (in conceptia alchimistilor) Fluid care ar exista in toate substantele ce ard si s-ar degaja din acestea in timpul arderii. /<fr. phlogistique

adins, adv. – Intentionat, expres. Se intrebuinteaza numai in loc. compuse: din adins, inadins (intentionat), mai cu dinadinsul (in special), cu tot dinadinsul (cu adevarat). < Lat. ad idipsum „intocmai pentru aceasta” (cf. Cesar: cohortes ad idipsum instructae); cf. cat. ades „atunci”, REW 4541 si DAR presupun un *ad ipsum illum; explicatia bazata pe *ad de ipso (Candrea) nu este posibila, caci ipsum (neutru) nu se putea intrebuinta singur. La inceput folosit ca pron., in sec. XVII a devenit adv. Este curioasa caracteristica de a nu putea fi intrebuintat singur (ci in limba veche cu un pron. pers. si astazi cu prep.), ca lat. ipsum.

ASEMENEA² adv. 1. tot asa, in acelasi fel, deopotriva (de...). 2. Pe langa aceasta; inca, mai; totodata. [Var.: asemene, asemeni adv.] – Lat. assimile.

alfabet n., pl. e (lat. alphabetum, vgr. alphabeton, compus din alpha, A, si bēta, B). totalitatea literelor unei limbi sau unor semne conventionale p. corespondenta secreta. – Alfabetu latin, de care se foloseste mai toata lumea culta, se deriva din cel grecesc, iar acesta are mai multe litere luate de la Fenicieni, care si ei, la rindu lor, au luat mai multe litere din ieroglife. – Vechi alfavita (dupa ngr.).

CUANTA (‹ fr. {i}; {s} lat. quantum „cit”) s. f. Cea mai mica valoare discreta pe care o poate lua o anumita marime fizica toate celelalte valori ale sale fiind multipli intregi ai acesteia. Constituie unitatea structurala de baza a cimpurilor fizice (ex. fotonul pentru cimpul electromagnetic, gravitonul pentru cimpul gravitational). ◊ C. de lumina = foton. ◊ C. de energie = cantitate determinata si finita de energie care poate fi emisa sau absorbita de un sistem atomic sau nuclear. Notiunea a fost introdusa (1900) de M. Planck.

Eurystheus, fiul lui Sthenelus si al Nicippei. Cind Heracles era pe punctul de a se naste, Zeus, voind sa-i faca un dar fiului sau, a hotarit ca tronul cetatii Mycenae sa revina primului nou nascut dintre urmasii lui Perseus. De buna seama, el se gindise la erau. Geloasa, Hera i-a zadarnicit insa planurile, facind sa intirzie nasterea lui Heracles si grabind-o in schimb pe cea a lui Eurystheus. In felul acesta Eurystheus a devenit rege in Mycenae. Temindu-se toata viata de erou, atunci cind oracolul ii porunceste lui Heracles sa-l slujeasca pe Eurystheus, acesta din urma il pune la cele mai grele incercari, cu gindul ascuns sa-l piarda (v. si Heracles). Departe de a-i implini voia, cele douasprezece munci ale lui Heracles, savirsite la porunca lui Eurystheus, nu fac altceva decit sa sporeasca gloria eroului. Dupa moartea lui Heracles, ura lui Eurystheus se revarsa asupra fiilor celui dintii, pe care-i urmareste in toate peregrinarile lor (v. si Heraclidae). In cele din urma, Eurystheus cade rapus intr-o lupta impotriva atenienilor.

ASEMENEA adj. invar., adv. I. Adj. invar. 1. Asemanator; spec. (despre figuri geometrice) = care au unghiurile corespunzatoare egale si laturile corespunzatoare proportionale. 2. Care este astfel (de...), atare, asa. O asemenea problema. II. Adv. 1. tot asa, in acelasi fel, deopotriva (de...), asijderea. 2. Pe langa aceasta; inca, mai. [Var.: (reg.) asemeni, asemene, asemine adj. invar., adv.] – Lat. assimile.

ASTA, ASTA, astia, astea, pron. dem., adj. dem. (postpus) (Pop. si fam.) acesta, aceasta. ◊ Loc. adv. Pentru asta = de aceea. ◊ Loc. adv. Cu toate astea = totusi. [Gen.-dat. sg.: astuia, asteia si asteia; gen.-dat. pl.: astora]. – Lat. istum, ista.

TABELA (‹ lat.) s. f. 1. Tabel. 2. T. matematica (pentru diverse functii) = tablou in care sunt date valorile unei functii pentru anumite valori ale argumentelor. ◊ T. trigonometrica = t. matematica in care sunt cuprinse valorile functiilor trigonometrice elementare pentru anumite argumente ale acestora. ◊ T. de logaritmi = t. matematica in care sunt cuprinse valorile functiilor logaritmice pentru anumite argumente ale acestora. ◊ T. de adevar = tablou in calculul propozitional, care prezinta toate combinatiile posibile ale valorilor de adevar pentru componentii unei propozitii simple sau propozitiile simple aflate in legatura; folosit si in scopul testarii validitatii rationamentelor.

NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemneaza pe cel care vorbeste si persoana sau persoanele pe care acesta si le asociaza in vorbire) S-a inserat si noi tot pe loc stam. ◊ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasa; in tara, in regiunea etc. de bastina. 2. (La dativ, in formele ne, ni, cu valoare posesiva) Casa ne e frumoasa. (Cu valoare de dativ etic) Ne esti departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, in forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (In stilul oticial-administrativ) Eu. Noi, directorul scolii, am hotarat. ◊ (Ca plural al modestiei) Noi credem ca una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Multumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: noua, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.

ECHIVALENT, -A, echivalenti, -te, adj., s. n. I. Adj. (Adesea substantivat) Care are aceeasi valoare, acelasi efect, aceeasi semnificatie sau acelasi sens cu altceva. ♦ (Despre figuri geometrice) Care are aceeasi suprafata sau acelasi volum cu alta figura, fara a fi identica cu aceasta. II. S. n. 1. Marime, numar etc. care caracterizeaza egalitatea sau echivalenta, dintr-un anumit punct de vedere, a doua efecte sau a doua actiuni. 2. Marfa care, avand inglobata in ea aceeasi cantitate de munca sociala cu o alta marfa, serveste la exprimarea valorii acesteia din urma. ◊ Echivalent general = marfa care serveste la exprimarea valorii tuturor celorlalte marfuri, indeplinind rolul de bani. – Din fr. equivalent, lat. aequivalens, -ntis.

SI¹ conj. 1. (cu functie coordonatoare) 1) (exprima un raport copulativ) Eu si tu. E si frumos si destept. ◊ Ei si? ce-mi pasa mie? Ce importanta are? 2) (exprima un raport aditiv sau asociativ, formand numerale c*******e, numerale zecimale etc.) Treizeci si patru. Cinci intregi si doua zecimi. ◊ Si cu plus. 3) (exprima un raport adversativ) Dar; iar; insa. Il aude si nu-l vede. 4) (exprima un raport concluziv) Deci; prin urmare; de aceea. Am spus ca fac si voi face. 5) (stabileste legatura cu cele spuse anterior, mai ales, la inceputul unei propozitii interogative) Si unde ai mai auzit aceasta? 2. (cu functie subordonatoare) pop. (exprima un raport concesiv) Desi; cu toate ca; macar ca. Si a stiut dar n-a spus. /<lat. sic

VaRTEJ ~uri n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capata o miscare de rotatie, formand o adancitura si antrenand tot ce aduce curentul. 2) Masa de aer puternica care se misca repede, atragand si ridicand in cercuri praf, nisip, zapada etc. 3) (la oameni, mai ales in crestet sau pe corpul animalelor) Portiune unde parul creste in toate partile. 4) Miscare de rotatie (ametitoare). In ~ul dansului. 5) Stare de buimaceala; zapa-ceala. 6) Unealta care func-tioneaza prin miscari circulare. 7) Crestatura rotunjita facuta ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pamantului a) planta legumicola cu tulpina taratoare si cu flori galbene dispuse in ciorchine; b) planta cu tulpina joasa, avand cate trei frunze la un nod si flori rosii in varful tulpinii, care creste printre stanci. /<sl. vrutezi

EVA (in „Vechiul Testament”), nume dat primei femei in virtutea menirii ei de a fi „mama a tuturor celor vii”; sotia lui Adam, creata de Dumnezeu din coasta acestuia. Ispitita de sarpe (diavol), E., si, la indemnul ei, Adam incalca porunca divina, mancand din pomul cunoasterii binelui si a raului (pacatul originar), ambii fiind alungati din Rai. Cu Adam a avut trei fii (Cain, Abel si Seth) si mai multe fiice. ◊ Expr. Fiica a Evei = femeie; in sens peiorativ, femeie frivola.

Aeolus 1. Fiul lui Hellen, regele Magnesiei (Thessalia) si unul dintre intemeietorii semintiei hellenilor. A urmat la domnie dupa tatal sau si a avut numerosi fii si fiice, printre care se numarau: Sisyphus, Athamas, Cretheus si Salmoneus. 2. Fiul lui Hippotes (sau, dupa o alta versiune, al lui Poseidon). Salasluia in insulele Aeolice, unde Zeus ii daduse in stapinire vinturile. Aeolus le tinea inchise intr-o pestera sau, dupa altii, intr-un burduf. Cind Odysseus s-a abatut prin insulele Aeolice a fost gazduit de Aeolus. acesta i-a daruit la plecare burduful in care erau inchise toate vinturile, cu exceptia unuia singur: Zephyrus, care avea sa-l conduca pe erou in patrie. Crezind ca e plin cu vin, tovarasii lui Odysseus au deschis insa burduful, dind drumul si celorlalte vinturi. In felul acesta s-a iscat o groaznica furtuna pe mare (v. si Odysseus).

Heraclidae se numeau toti descendentii lui Heracles: atit fiii eroului si ai Deianirei, cit si urmasii acestora. Dupa apoteozarea lui Heracles, copiii sai, urmariti de ura lui Eurystheus, au gasit o vreme adapost la curtea regelui Ceyx, din Trachis. Apoi, cum Eurystheus ameninta cu razboiul, ei au fost siliti sa se refugieze din nou, de data aceasta la atenieni. Eurystheus le-a declarat razboi si acestora, dar a fost infrint si ucis in lupta. Dupa victoria repurtata impotriva lui Eurystheus, heraclizii, sub conducerea lui Hyllus, fiul cel mai mare al lui Heracles, s-au indreptat spre Peloponnesus, patria tatalui lor, cu gindul sa se stabileasca acolo (v. si Hyllus). Prima incercare se soldeaza cu un esec: pe drum ei se intilnesc cu armata regelui Echemus, care-i invinge. Insusi Hyllus cade in lupta. Heraclizii mai fac, de-a lungul timpului, cateva tentative de a ajunge in Peloponnesus. Condusi mai tirziu de Aristomachus, sint din nou infrinti si alungati. In schimb, sub conducerea lui Temenus si a fratilor sai – Aristodemus si Cresphontes – izbindesc, reusind in cele din urma sa ia in stapinire si sa-si imparta Peloponnesul.

ASTA², ASTA, astia, astea, pron. dem. 1. acesta, aceasta. ◊ (Cu forma feminina si sens neutru) Lasa astea acum! (ISPIRESCU). ◊ Loc. adv. Cu toate astea = totusi. Pentru asta = de aceea. Cu asta = in acest mod. ◊ Expr. Asta e! sau asta-i! = a) iata care e cauza! b) ce-are a face, nu se poate! c) asa e! Asta-i asta! = acesta este momentul hotarator! Ce-i asta (de...)? = ce inseamna lucrul acesta? cum se explica? Asta-i stiut (sau stiuta) = este lucru bine cunoscut. 2. Asa ceva, un astfel de lucru. [Gen.-dat. sg.: astuia, asteia si asteia, gen.-dat. pl.: astora] – Lat. istum, ista.

INTRE² prep. 1. In locul dintre... Intre munti. ◊ Expr. A fi intre ciocan si nicovala v. ciocan. A pleca (sau a fugi, a iesi, a se duce, a se intoarce etc.) cu coada intre picioare v. coada. ♦ Printre, in mijlocul... Intre straini. ♦ (Reg.) Pe. 2. In intervalul scurs de la o intamplare la alta. L-a vizitat intre doua calatorii. ◊ Expr. Intre acestea sau intre timp = in rastimp... 3. Dintre, printre. S-a dovedit cel mai iscusit intre toti. 4. (Arata reciprocitatea) Unul cu altul (sau unii cu altii). S-au sfatuit intre ei. 5. (In legatura cu verbul „a imparti”) La². Castigul s-a impartit intre participanti. 6. (Indica o aproximare) Sa vii intre 12 si 13. – Lat. inter.

Aeetes, fiul lui Helios si al lui Perse, frate cu Circe si tatal Medeei. Domnind in Colchis pe vremea cind argonautii, condusi de Iason, au sosit acolo sa caute Lina de Aur, el le-a fagaduit-o cu conditia ca Iason sa iasa biruitor intr-o serie de incercari. Spera ca in felul acesta va reusi sa se sustraga fagaduielii facute. Cu ajutorul Medeei, Iason a biruit insa toate greutatile. Cum Aeetes l-a refuzat atunci in mod deschis, Iason, impreuna cu Medeea, au furat Lina de Aur. Pentru a scapa apoi de urmarirea lui Aeetes, ce venea dupa fugari, Medea – care-l luase cu ea si pe Absyrtus – si-a taiat fratele in bucati si le-a aruncat in mare (v. si Absyrtus).

Ancile, scut sacru cazut din cer in timpul domniei lui Numa si de care se spunea ca ar fi depins destinele Romei. Pentru a nu fi furat, Numa a poruncit sa se faureasca alte unsprezece scuturi identice – dintre care el insusi cu mare greutate il putea deosebi pe cel adevarat – si le-a pus in templul Vestei pe toate, dindu-le in paza a doisprezece preoti, numiti Salii. In fiecare an, la 1 martie, acestia ieseau intr-o procesiune solemna inchinata zeului Mars, purtind scuturile, cu care inconjurau zidurile Romei.

STIMA ~e f. 1) Sentiment favorabil determinat de o opinie buna fata de o persoana pentru meritele sau pentru calitatile acesteia; respect. Demn de ~. A inspira ~. ◊ A avea ~ pentru cineva a stima pe cineva. Cu ~, cu toata ~a formula de politete cu care se incheie o scrisoare sau o cerere. 2) Atitudine care decurge din acest sentiment. [G.-D. stimei] /<it. stima, fr. estime

CONTRADICTIE s.f. 1. Categorie filozofica care reflecta raportul dintre laturile contrare ale oricarui obiect, proces sau fenomen, legatura interna a contrariilor, unitatea si lupta acestora. ◊ (Log.) Raport de contradictie = raport intre doua notiuni (sau judecati), dintre care una neaga cu totul pe cealalta, continutul notiunii (sau judecatii) care neaga ramanand insa nedeterminat; in contradictie (cu...) = in opozitie, in dezacord (cu...) 2. Nepotrivire, contrazicere (intre idei sau fapte). [Gen. -iei, var. contradictiune s.f. / cf. lat. contradictio, fr. contradiction].

CONTRADICTIE s. f. 1. raportul dintre laturile contrare ale oricarui obiect, proces sau fenomen, legatura interna a contrariilor, unitatea si lupta acestora. ♦ (log.) raport de ~ = raport intre doua notiuni (sau judecati), dintre care una o neaga cu totul pe cealalta, continutul notiunii (sau judecatii) care neaga ramanand nedeterminat; in ~ (cu) = in opozitie, in dezacord (cu)... 2. nepotrivire intre idei sau fapte. (< fr. contradiction, lat. contradictio)

POSTLIMINIUM s. n. 1. (in dreptul roman) redobandire retroactiva a drepturilor cetatenesti de catre o persoana instrainata, la inapoierea in patrie. 2. drept pe baza caruia persoanele, bunurile si toate raporturile juridice, modificate prin ocuparea teritoriului de catre un stat inamic, sunt repuse, dupa incetarea acesteia, in starea de mai inainte. (< lat. postliminium)

REGULAT, -A, regulati, -te, adj. 1. Care este conform unei reguli stabilite in prealabil; care se repeta dupa o anumita regula, intr-o anumita ordine, fara abatere. ♦ Care se desfasoara cu regularitate: firesc, obisnuit, normal. ◊ Verbe regulate = verbe care se conjuga dupa regulile generale ale conjugarilor. ♦ Ordonat, uniform. 2. Care este organizat sau functioneaza in baza unei legi; organizat legal, organizat pe baze permanente. ♦ Sistematizat, oranduit. 3. (Despre corpuri) Care permite o descompunere in parti, astfel incat acestea sa fie identice si in relatii identice unele in raport cu altele. ◊ Poligon regulat = poligon care are toate laturile si toate unghiurile egale. Poliedru regulat = poliedru cu toate fetele poligoane regulate si cu toate unghiurile diedre egale. ♦ (Despre trasaturi, forme etc.) Alcatuit din elemente care se grupeaza ordonat sau simetric; armonios, frumos. – V. regula.

INCOACE adv. 1) Inspre mine; in partea (sau in directia) mea; in partea aceasta. Vino ~. ◊ A se da mai ~ a se apropia. ~ si incolo intr-o parte si in alta; in toate directiile. A avea pe vino-ncoace a avea ceva atragator. 2) Mai aproape de timpul actual; inspre timpul prezent. ◊ Mai ~ a) mai aproape; b) intr-un timp mai apropiat. De la o vreme ~ de catva timp. [Sil. -coa-] /<lat. in-eccu[m]-hocce

SENATUS INTELLEGIT, CONSUL VIDET, HIC TAMEN VIVIT (lat.) senatul intelege, consulul vede si totusi acesta traieste – Cicero, „In Catilinam”, I, 1, 2. Expresia unei mari indignari impotriva unei stari de lucruri scandaloase, binecunoscuta de toti, dar care nu este curmata.

Demopho(o)n 1. Fiul lui Celeus si al Metanirei si fratele lui Triptolemus. Cind era mic, vrind sa-l faca nemuritor, Demeter il tinea deasupra flacarilor ca sa-l faca sa se lepede de tot ceea ce era muritor in trupul lui. O data, noaptea, in timp ce-l purifica in felul acesta, Demeter a fost surprinsa de mama (de tatal sau de doica) lui Demophon care, in fata acestui spectacol, a scos un tipat. Speriata, zeita a scapat copilul in foc. Dupa o versiune, Demophon ar fi fost mistuit de flacari, dupa alta, ar fi scapat cu zile, dar ar fi ramas muritor. 2. Rege al cetatii Athenae, fiul lui Theseus si al Phaedrei si fratele lui Acamas. A participat la razboiul troian. La intoarcere, a trecut prin Thracia. Acolo a intilnit o tinara fiica de rege, pe nume Phyllis, cu care s-a casatorit. Mai tirziu, Demophon a parasit-o si s-a intors la Athenae. De desperare, Phyllis s-a sinucis.

NUCLEU s. n. 1. ciclu de atomi care compun scheletul moleculei unui corp chimic si care ramane neschimbat la toti derivatii corpului respectiv. 2. partea centrala, incarcata pozitiv, a unui atom, in care se concentreaza aproape intreaga masa a acestuia. 3. corpuscul globulos din citoplasma, constituent principal al celulei, cu rol in reproducerea si in trasmiterea caracterelor. 4. element central cu functie importanta in propozitie sau in fraza. 5. (astr.) portiune centrala, compacta, a unei comete. 6. (fig.) element esential al unui lucru. (< fr. nucleus, lat. nucleus)

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. Stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. Stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.

A PRIVI ~esc 1. tranz. 1) A supune unei examinari cu ajutorul vazului; a se uita. ◊ ~ cu coada ochiului (pe cineva) a se uita pe furis la cineva. A nu ~ cu ochi buni a dezaproba. 2) A supune unui examen cu ajutorul ratiunii. ~ problema sub toate aspectele. 3) (situatii, lucruri, actiuni etc.) A interpreta intr-un anumit fel. 4) numai la pers. 3 A avea in vedere; a interesa. Aceasta te ~este doar pe dumneata. ◊ In ceea ce ~este (sau cat ~este) in privinta; referitor la. 2. intranz. A-si orienta vazul pentru a percepe; a se uita. /<sl. praviti

CENTRALISM s. n. Sistem de administratie potrivit caruia institutiile locale se afla (in orice problema) in subordinea institutiilor centrale si lucreaza dupa dispozitiile acestora. ◊ Centralism democratic = sistem de organizare a partidelor comuniste si muncitoresti, care imbina centralismul cu democratia interna de partid, asigurand astfel unirea tuturor membrilor partidului intr-o singura organizatie, cu un centru conducator unic si cu o disciplina unica, obligatorie pentru toti membrii sai. – Fr. centralisme.

ATOM (‹ fr., lat.) s. m. 1. Particula din care sint alcatuite toate substantele, solide, lichide, sau gazoase. Reprezinta cea mai mica parte a unei substante simple (element chimic) care mai pastreaza insusirile chimice ale acesteia. Este format din dintr-un nucleu central si electroni. Poate exista fie liber, fie in combinatii cu alti atomi (identici sau diferiti) alcatuind molecula. A. social = notiune introdusa in psihosociologie de J.L. Moreno, desemnind cea mai mica unitate viabila a matricei sociometrice, nucleul tuturor relatiilor socioafective (numite „tele”-uri) care s-au constituit in jurul unui individ.

Bias, fiul lui Amythaon si frate cu prezicatorul Melampus (v. si Melampus). Datorita fratelui sau, Bias a reusit sa fure cirezile lui Phylacus si sa se casatoreasca cu Pero, fiica lui Neleus, regele din Pylos. tot datorita lui Melampus, care le-a lecuit de nebunie pe fiicele regelui Proetus din Argos, Bias a capatat o treime din regatul acestuia.

TEMELIE, temelii, s. f. Partea inferioara a unei constructii, coloane, statui etc., prin care acestea se sprijina pe pamant; fundatie, fundament, baza. ◊ Loc. adv. Din (sau pana in) temelii (sau temelie) = de la (sau pana la) baza; cu totul, cu desavarsire, radical. ◊ Expr. A pune temelie = a pune bazele, a funda, a intemeia. – Din sl. temelije.

CANTITATE s.f. 1. Categorie filozofica desemnand determinari ale obiectelor si proceselor care indica aspectul lor masurabil din punctul de vedere al marimii, numarului, volumului, duratei, gradului etc., a carei schimbare intre anumite limite nu produce transformari ale calitatii acestora, ci pregateste numai aceste transformari. V. calitate. 2. Proprietate care poate fi reprezentata printr-un numar obtinut dintr-o masurare sau dintr-o numarare; tot ceea ce poate fi numarat sau masurat. ♦ catime, numar, marime. ♦ (Log.) Criteriu de clasificare a judecatilor de predicatie dupa sfera subiectului. 3. Durata rostirii unui sunet sau a unei silabe. [Cf. fr. quantite, it. quantita, lat. quantitas].

NOLI TURBARE CIRCULOS MEOS (lat.) nu-mi strica cercurile – Valerius Maximus, „Memorabilia”, 8, 7, 7. Astfel ar fi apostrofat Arhimede, absorbit cu totul in rezolvarea unor probleme de geometrie, pe un ostas din armata romana intrata in orasul Siracusa, care ii calcase figurile desenate pe nisip. acesta, socotindu-se insultat si necunoscandu-l pe marele invatat, l-a ucis. Avertisment dat cuiva care incearca sa te distraga de la preocuparile importante.

CAMBRAT, -A (‹ cambra) adj. Curbat in forma de cerc. ♦ Pozitie c. = (la om) atitudine fortata a corpului (indoit) in care sint solicitati toti muschii ce intervin in mentinerea echilibrului; (la animalele patrupede) pozitie fortata in care membrele anterioare se afla inapoia liniei de aplomb, iar cele posterioare inaintea acesteia.

INCINTA s. f. 1. spatiu inchis din toate partile (in interiorul unei constructii). ◊ limitele unui spatiu determinat. ♦ ~ acustica = cutie de lemn in care sunt fixate unu sau mai multe difuzoare pentru imbunatatirea calitatilor acustice ale acestora; boxa (4). 2. linie de aparare care inconjura un obiectiv militar, un oras, o cetate etc. (< fr. enceinte)

RESTAURATIE s.f. (In gastronomie) Cuvant recent, utilizat tot mai frecvent in literatura de specialitate in locul sintagmei alimentatie publica, pentru domeniul de activitate cuprinzand productia culinara (pregatirea preparatelor culinare, de patiserie si de cofetarie) si desfacerea acestora, precum si a bauturilor (servirea pentru consumul pe loc sau livrarea la comanda, in afara localului), activitate desfasurata in cadrul unor unitati economice specializate. – Din fr. restauration.

TACIUNE, taciuni, s. m. 1. Ramasita dintr-o bucata de lemn care a ars incomplet; carbune sau lemn in faza de ardere fara flacara. ◊ Expr. A nu avea nici taciune in vatra = a fi foarte sarac. Nu-i ard (nici) taciunii in vatra, se spune despre un om (sarac) caruia ii merge prost in toate, care nu izbuteste nimic. 2. Boala a plantelor (cerealiere) provocata de o ciuperca parazita care se manifesta prin distrugerea totala sau partiala a partilor atacate si prin aparitia in locul acestora a unei pulberi de culoare neagra; carbune. – Din lat. *titio, -onis.

ginere (gineri), s. m. – 1. Sotul unei femei, in raport cu parintii acesteia. – 2. Mire. – Mr. dzinere, megl. ziniri, istr. ziner. Lat. gener (Puscariu 720; Candrea-Dens., 745; REW 3730; DAR), cf. it. genero, prov. genere, fr. gendre, sp. yerno, port. genro. Cuvint comun in toate regiunile (ALR, II, 259). Nu are sensul de „barbat casatorit” pe care Sandfeld 37 il presupune, deducindu-l din ngr. γαμβρός; indica numai persoana casatorita, din punctul de vedere al inrudirii sale spirituale cu socrii, sau in cursul ceremoniei de nunta. – Der. gineri, vb. (a face pe cineva sa-i fie ginere, a-si da fata dupa cineva); ginerie, s. f. (gradul de rudenie al ginerelui cu socrii).

INCINTA, incinte, s. f. 1. Spatiu (mare) inchis in interiorul unei constructii. 2. Suprafata de teren inconjurata din toate partile de constructii, de amenajari. 3. (In sintagma) Incinta acustica = caseta de lemn de constructie speciala in care sunt fixate unul sau mai multe difuzoare in scopul ameliorarii caracteristicilor acustice ale acestora; boxa. – Din fr. enceinte.

ATATA² pron. nehot. 1. (Inlocuieste un nume sau o propozitie exprimand o masura, o cantitate etc.) Cum dai maslinele...? – Atata ! (DELAVRANCEA). ◊ Expr. Atata-ti trebuie! = ai s-o patesti! va fi vai si amar de tine! Atata mi-a (sau ti-a etc.) trebuit = asta asteptam (sau asteptai etc.), nu am (sau nu ai etc.) mai putut rabda. Nici atata = si mai putin. Atata(-i) tot sau atata si nimic mai mult = asta e ! cu asta am incheiat ! sa nu astepti mai mult ! Cat... atata sau atat cat = acelasi grad, numar, pret etc. 2. Acest singur lucru, numai acesta. [Var.: atat pron. nehot.] – Lat. eccum-tantum.

REICHSWEHR [raihsve:r] (cuv. germ. „Apararea Imperiului”) Denumire data fortelor armate germane, create in 1919 prin Tratatul de Pace de la Versailles, care fixa efectivul acestora la 100.000 de oameni. R. era format din fortele armate de uscat (Reichsheer) si fortele militare maritime (Reichsmarine). Prin adoptarea legii cu privire la serviciul militar obligatoriu (16 mart. 1935), Germania nazista a lichidat toate ingradirile impuse prin clauzele militare ale tratatului, transformand R. in Wehrmacht.

OISTE, oisti, s. f. 1. Bara lunga de lemn fixata in crucea carului, a carutei, a trasurii etc., de care se inhama caii (sau se injuga boii). ◊ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oistea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelatiei Carul-Mare, alcatuita din trei stele asezate in prelungirea careului care seamana cu un car. 2. Parte componenta a morii de vant, cu ajutorul careia aceasta se intoarce in bataia vantului. [Pr.: o-is-] – Din bg. oiste.

Achelous 1. Cel mai mare riu al Greciei, situat in Aetolia. Izvora din muntii Pindului si se varsa in Marea Ionica. 2. Zeul apei cu acelasi nume. Era fiul lui Oceanus si al lui Tethys si cel mai mare dintre alti trei mii de frati-riuri. Era de asemenea, considerat parintele sirenelor. Achelous a intrat in ciclul lui Heracles: metamorfozindu-se in taur, a luptat cu eroul pentru mina Deianirei, fiica lui Oeneus. A fost insa invins de Heracles, care i-a rupt, in lupta, un corn. Dupa unele versiuni, acest corn a fost transformat mai tirziu de catre naiade in Cornul Abundentei. tot de figura lui Achelous este legata si existenta insulelor Echinade, situate in Marea Ionica. Legenda spune ca patru nimfe aduceau sacrificii zeilor pe malul riului Achelous. Uitind sa-l invoce si pe zeul riului, acesta, minios, le-a metamorfozat in insule.

cometa f., pl. e (neol. din sec. 17, d. lat. cometa, care vine d. vgr. kometes, iar acesta d. kome, coama, par lung). Stea ratacitoare care descrie in prejuru [!] soarelui o lunga elipsa ori parabola si care e insotita de o coada luminoasa (si de aceia poporu o numeste stea cu coada). – Unii zic comet, pl. tot e. – E recunoscut astazi ca cometele tin de sistema noastra planetara si ca strabat spatiu in orbite foarte excentrice, al caror focar il ocupa soarele. Is multe al „caror mers si inturnare [!] poate fi calculata din ainte [!] cu oare-care aproximatiune. Cometa numita a lui Halley revine la fie-care 75 de ani; alta isi face revolutiunea in trei ani si jumatate, alta in sase si trei sferturi s. a. – Poporu, in ignoranta lui, atribue [!] cometelor oare-care influenta asupra lucrurilor de pe pamint, ceia ce e o pura superstitiune.

chear (ea dift.) adj. (lat. clarus, limpede, ca adv. claro; it. chiaro, pv. clar, fr. clair, sp. pg. claro. V. clar). Vechi. Pur, limpede: vin chear, cheara si adevarata istorie. Adv. Limpede, lamurit: mai chear ne spune, va vedea bine si chear, mult mai chear. Azi. Curat, in adevar [!]: era chear el (sau el insusi sau el singur), acesta e chear d***u (curat d***u, d***u curat, d***u´n persoana, d***u gol). Tocmai: chear ma gindeam (sau ma gindeam chear) sa vin la tine, vin chear de la Roma (de la Roma chear, de la Roma insasi). Insusi: chear d***u sa fie, tot nu ma tem. Chear asa, curat asa, bine zici (cind e exclamativ, acc. e pe chear, cind nu, nu formeaza locutiune, si acc. e pe asa: e chear asa cum iti spun). Ba ca chear (iron.), da, da! bine zici! curat! curat asa! Chear atunci, in ori-ce caz, chear daca, ori-ce ar fi, chear asa sa fie: Zicea ca ma va ucide! Chear atunci, tot nu trebuia sa-i spui! Chear din senin sau din chear senin (dintr´un senin clar), fara cel mai mic motiv: s´a suparat chear din senin. V. savai.

INTEGRARE s. f. 1. actiunea de a (se) integra; integratie. ◊ reuniune a mai multor parti intr-un singur tot. ◊ fuzionare a unor intreprinderi economice. ♦ ~ economica = proces de intensificare a interdependentelor economice dintre diferite state ale lumii. 2. (mat.) determinarea integralei unei functii sau a solutiei unei ecuatii diferentiale. 3. capacitate a sistemului nervos de a realiza interactiunea intre diferite parti ale organismului, ca si intre acesta si mediul ambiant. (< integra)

CAPRIOR (lat. capriolus) s. m. 1. Mamifer artiodactil, rumegator, raspindit in toate padurile de cimpie si deal, mai mic decit cerbul (c. 1 m si 20-30 kg), cu blana roscata vara si surie iarna, corp zvelt, picioare subtiri si agile, coarne pline, caduce; longevitate, 10-12 ani. Masculul caprioarei. 2. Fiecare dintre barele de lemn care sustin invelitoarea unui acoperis si stratul-suport al acesteia (astereala sau sipci).

Chiron, fiul lui Cronus, era cel mai vestit si mai intelept dintre centauri, priceput in tainele lecuirii, iscusit la vinatoare si mester in arta muzicii. Locuia intr-o pestera, pe muntele Pelion. Intelept si bun din fire, Chiron era prietenul nepretuit al oamenilor. El a fost cel care l-a ajutat si aparat pe Peleus, i-a crescut si i-a educat pe Achilles, pe Iason si pe Asclepius. Se spunea ca insusi Apollo l-ar fi avut drept dascal pe Chiron. Cu ocazia luptei lui Heracles cu centaurii, Chiron a fost lovit din greseala de catre erou (v. si Centauri). Prada unor dureri ingrozitoare pe care, cu toata arta sa in ale lecuirii, nu le-a putut alina, Chiron s-a retras intr-o pestera, unde si-a asteptat sfirsitul. Fiind nemuritor, nu si-a putut gasi insa linistea decit dupa ce Prometheus, care era muritor, a primit sa faca schimb cu el, dezlegindu-l in felul acesta de nemurire.

SPATIU ~i n. 1) Intindere nelimitata care cuprinde toate corpurile ceresti. 2) Intindere a universului cu exceptia atmosferei terestre. ◊ ~ aerian parte din atmosfera, care se intinde asupra teritoriului unui stat. ~ locativ suprafata camerelor de locuit. 3) Distanta intre doua puncte sau intre doua obiecte. ~ intre cuvinte. 4) Durata care separa doua momente. 5) filoz. Forma fundamentala de existenta a materiei in cadrul careia are loc miscarea acesteia. [Sil. -tiu] /<lat. spatium, it. spazio, fr. espace, germ. Spatium

ORIGENE (c. 185 – c. 253), filozof, teolog crestin si scriitor grec nascut in Egipt, la Alexandria. Celebru datorita vastei sale culturi filozofice, a fost comparat cu Socrate. Conducator al Scolii catihetice din Alexandria. A realizat prima editie critica a „Vechiului Testament”, continand sase versiuni (de unde titlul lucrarii Hexapia) insotite de comentarii. O. a reformulat invatatura crestina in sens platonizant si gnosticizant, folosind in special metoda alegorica; a aparat doctrina preexistentei sufletelor si a propovaduit apocastaza, mantuirea tuturor lucrurilor, inclusiv a diavolului; pentru astfel de idei, a fost nevoit sa renunte la activitatea didactica si sa se stabileasca in Cezarea, unde, in timpul prigonirii crestinilor (250) sub Decius, a fost prins si torturat. Controversele starnite in secolele urmatoare de doctrinele sale au dus la condamnarea lor ca eretice la Conciliul de la Constantinopol (553); aceasta a dus la disparitia unei mari parti a numeroase scrieri, din care s-au pastrat doar fragmente traduse in latina in sec. 4. Op. pr.: „De principiis”, „Contra Celsus”.

RADACINA ~i f. 1) Organ al plantelor superioare, care indeplineste functia de fixare in sol si de absorbire a apei si a substantelor nutritive. ◊ A prinde ~ (sau ~i) a) a da radacina; b) a se stabili intr-un loc pe un timp indelungat; a se statornici. 2) anat. Parte a unui organ animal, prin care acesta este fixat intr-un tesut organic. 3) fig. Temelie a unui lucru. ◊ A curma (sau a starpi, a taia) raul din (sau de la) ~ a inlatura un rau in mod radical. 4) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radical. ~ patrata. 5) lingv. Element al unui cuvant dotat cu sens lexical si comun pentru toate cuvintele din aceeasi familie; radical. 6) fig. Locul unde s-a nascut cineva; neamul din care se trage; origine; izvor; obarsie; provenienta. [G.-D. radacinii] /<lat. radicina

Helenus, fiul lui Priamus, regele Troiei, si al Hecubei. Ca si sora sa, Cassandra, Helenus fusese inzestrat de Apollo cu darul profetiei. A participat la razboiul troian, luptind alaturi de Hector, si a fost ranit de catre Menelaus. Dupa moartea lui Paris s-a numarat printre pretendentii la mina Helenei. A fost respins insa in favoarea lui Deiphobus si, simtindu-se jignit, s-a retras pe muntele Ida. Acolo a fost luat prizonier de greci, carora le-a dezvaluit – gratie darului sau de prezicator – ce conditii trebuiau indeplinite pentru ca Troia sa poata fi cucerita: Pyrrhus, fiul lui Achilles, sa lupte in rindurile grecilor, Palladium, statuia miraculoasa cazuta din ceruri, sa fie luata de la troieni si grecii sa puna mina pe osemintele lui Pelops. Dupa incendierea Troiei, Helenus a revenit, ca prada de razboi, lui Pyrrhus pe care l-a salvat de la moarte sfatuindu-l – tot gratie darului sau de prezicator – sa nu aleaga drept cale de intoarcere marea, pe care avea sa piara ulterior intreaga flota a grecilor. Mai tirziu, Helenus s-a casatorit cu Amdromacha (v. si Andromacha), cu care a avut un fiu, Cestrinus. Dupa moartea lui Pyrrhus i-a urmat la tron, capatind o parte din regatul acestuia. Cind Aeneas, in drum spre Italia, a trecut prin Epirus, el a fost gazduit acolo de catre Helenus.

COZIA 1. Masiv muntos in SV M-tilor Fagaras, intre Olt si Topolog, alcatuit din gnaise, sisturi cristaline si calcare. Alt. max.: 1.668 m (vf. Cozia). Parc national (1990). 2. Pas si defileu situate pe cursul mijlociu al Oltului, intre confl. acestuia cu Lotru si orasul Calimanesti; lungime: 14 km. 3. Manastire ctitorita de Mircea cel Batrin. Biserica mare dateaza din 1387-1388, pastrind in pronaos pictura originara din 1391 si adapostind mormintul domnitorului (1418). In 1706-1707, C. Brincoveanu ii adauga un pridvor, iar in 1708 comanda pictura din naos si pridvor. In 1542, Radu Paisie ctitoreste biserica bolnitei, cu fresce din 1543, realizate de David si Radoslav. tot din sec. 16 dateaza paraclisul sudic, ctitorit de egumenul Amfilohie, iar din sec. 17 paraclisul nordic, ctitorit de arhimandritul Ioan de la Hurezi.

CA¹ adv. 1) (exprima un raport comparativ) Asemanator cu; similar cu; de felul; de tipul. Negru ca taciunele. 2) (exprima un raport temporal) Ciresele s-au copt anul acesta mai devreme ca de obicei. ◊ Ca maine, poimaine in curand. Ca ieri (alaltaieri) de putin timp. 3) (exprima un raport relational) Privitor la...; in ce priveste. Ca valoare, lucrarea lasa de dorit. 4) (exprima un raport de suplinire) In calitate de...; fiind. Ca pedagog, era neintrecut. 5) (exprima un raport de similitudine) Baiatu-i ca baiatul. 6) (exprima un raport dubitativ in diferite imbinari stabile) toate ca toate. /<lat. quam

STRATEGIE s. f. 1. demnitatea de strateg (1); unitate teritoriala supusa acestuia. 2. ramura a stiintei (artei) militare care studiaza problemele conducerii razboiului in ansamblu si a actiunilor militare de mare amploare. 3. determinare a directiei principale a actiunilor proletariatului intr-o anumita etapa a revolutiei, in stabilirea sarcinilor fundamentale pentru atingerea obiectivelor etapei respective. 4. (inform.) comportament al omului sau al masinii cu ocazia unui joc sau a unui conflict. 5. (fig.) arta de a folosi toate mijloacele disponibile in vederea asigurarii succesului intr-o lupta, intr-o activitate. (< fr. strategie)

Admetus, unul dintre argonauti, care a participat si la vinatoarea mistretului din Calydon. Era rege in cetatea Pherae, din Thessalia. L-a gazduit pe Apollo in vremea cind acesta era prigonit de catre Zeus, fapt pentru care mai tirziu zeul avea sa-si dovedeasca din plin recunostinta. Indragostindu-se de Alcestis, fiica regelui Pelias, Admetus, cu concursul lui Apollo, reuseste s-o ia in casatorie, indeplinind conditia impusa de Pelias: aceea de a veni s-o ia intr-un car la care erau inhamati alaturi un leu si un mistret. tot datorita lui Apollo, lui Admetus i se fagaduieste nemurirea in schimbul vietii altui om care ar fi vrut sa se sacrifice in locul lui. Cind se-mplineste sorocul, singura care se hotaraste sa se sacrifice din dragoste pentru el este regina Alcestis. Tocmai atunci soseste insa la Pherae si Heracles, vechiul tovaras al lui Admetus de pe vremea expeditiei argonautilor. Auzind de trista veste a mortii reginei, Heracles porneste pe urmele ei in Infern, o readuce pe pamint si o reda sotului ei. Dupa o alta versiune, abnegatia lui Alcestis ar fi miscat inima Persephonei, care i-ar fi ingaduit, de bunavoie, sa se intoarca inapoi, pe pamint.

ASTFEL adv. 1. In modul acesta, in acest fel; asa. ♦ In felul urmator. Un glas de jale soptind s-aude astfel prin vant (ALECSANDRI). ♦ (Asa) incat; prin urmare; deci. Il vede azi, il vede mani, Astfel dorinta-i gata (EMINESCU). 2. Intr-un mod asemanator (cu...). ♦ (Adjectival) Asemenea, atare. Mare nedumerire se mai facuse... despre o astfel de batjocura (CREANGA). 3. In asa fel, in asa grad; atat. Vorbi astfel, incat robi toate inimile (ISPIRESCU). – Din [intr-]ast + fel.

INDICATIV, -A, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indica, care indruma. 2. Adj. (Gram.; in sintagma) Mod indicativ (si substantivat, n.) = mod personal care exprima, de obicei, o actiune prezentata de catre vorbitor ca reala. 3. S. n. tot ceea ce serveste pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire conventionala atribuita unitatilor militare, comandantilor si unor ofiteri din statele-majore in scopul pastrarii secretului si pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la inceputul sau sfarsitul programului (de radio si de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ conventional format din litere sau cifre al unei statii de radioemisie care permite ca aceasta sa fie distinsa de alte statii sau sa fie chemata. – Din fr. indicatif, lat. indicatiws.

CIBERNETICA (‹ fr. {i}) s. f. Stiinta care are ca obiect studiul matematic al legaturilor, comenzilor si controlul in sistemele tehnice si organismele vii, din punct de vedere al analogiilor formale (nu si din acela al constitutiei si al functionarii lor). Are numeroase si variate aplicatii in toate domeniile tehnicii, in economie, biologie, medicina etc. In anul 1938, in lucrarea „Psihologia consonantista”, savantul roman St. Odobleja face prima expunere ampla a unor principii cibernetice, inainte cu zece ani de aparitia lucrarii „Cibernetica” a lui N. Wiener. V. sistem cibernetic. ♦ C. economica = ramura a c. care se ocupa cu aplicarea ideilor si metodelor c. la sistemele economice; priveste economia, precum si verigile structurale si functionale ale acesteia, ca in sisteme in care se desfasoara procese de reglare si de comanda realizate prin circulatia si transformarea informatiei.

GENERAL²-A I. adj. 1. comun, aplicabil unui mare numar de persoane, fiinte sau obiecte dintr-o anumita categorie. ◊ care priveste pe toti, la care ia parte multa lume. 2. universal. ◊ care priveste, se ocupa de ceva in linii mari, in ceea ce are esential. ◊ (despre notiuni) care rezulta dintr-o generalizare. 3. care are loc, exista pe o mare intindere. 4. (despre functii, grade etc.) de rang superior; care poarta raspunderea unei directii, a unei institutii, intreprinderi etc. II. s. n. categorie desemnand unitatea trasaturilor fundamentale, esentiale ale unei clase de obiecte si procese, care se manifesta ca lege a existentei si dezvoltarii acestora. (< fr. general, lat. generalis)

Helios (sau Helius), „Soarele”, era o divinitate solara, asemanatoare – si uneori identificata – cu Apollo. Apartinea generatiei preolimpiene; era fiul lui Hyperion si al Theiei si frate cu Selene si cu Eos. Helios, inchipuit ca un tinar frumos si puternic, este zeul care aude si vede totul. Vestit de Aurora, care-l preceda, el strabate zilnic bolta cereasca pe carul sau tras de patru cai iuti. Seara Helios coboara in apele oceanului, unde-si scalda si-si racoreste caii infierbintati, el insusi odihnindu-se intr-un palat de aur, de unde o porneste din nou la drum in ziua urmatoare. Cu oceanida Perse, Helios are mai multi copii: Circe, Aeetes regele Colchidei, Pasiphae si Perses. Cu oceanida Clymene, una dintre surorile sotiei lui, are mai multe fiice (v. Heliades). acestea din urma ii pazesc faimoasele cirezi de boi din care s-au infruptat tovarasii lui Odysseus (v. si Odysseus). In mitologia romana Helios se numea Sol.

art si hart n., pl. uri, si (mai vechi) arti si harti m. pl. (prescurtat din Artivur si -urt, numele cinelui [!] caruia, dupa credinta poporului, se inchina Armenii si porecla data Armenilor, d. ngr. Artzivurtzi, mgr. Artzivurion, iar acesta d. arm. aracayork, timpu din aintea [!] postului mare. A minca de frupt Mercurea si Vinerea „ca un cine [!]” inseamna „a te spurca”, ca adoratorii cinelui). Munt. Timpu cind se maninca carne si Mercurea, si Vinerea, ca' n saptamina a zecea inainte de Paste, a brinzei (cind nu se maninca carne, dar, se maninca lapte si oua), a Pastelui, a Rusaliilor si de la Craciun pina la Boboteaza: A minca hart ori de hart, a nu tinea postu. – Ghib. (Traista, 129) zice: „Saptaminii albe sau a brinzei ii precede o saptamina in care se maninca vristat; aceasta saptamina se cheama hirta. In aintea hirtei e cirneleaga. tot cirneleaga e si saptamina intiia dupa Craciun. Cind cislegile tin numai cinci saptamini, avem saptamina intiia cirneleaga, a doua hirta, a treia cirneleaga, a patra hirta, iar a cincea a brinzei”. – Vechi si hirt, pl. uri. In Mold. hirta, pl. e.