ANTONIM ~e n. lingv. Cuvant cu sens opus al altui cuvant. /<fr. antonyme

ANTONIMIE ~i f. Corelatie intre doua cuvinte cu sens opus. [G.-D. antonimiei] /<fr. antonymie

ANTONIMIE s.f. Corelatie intre doua cuvinte cu sens opus. [Gen. -iei. / < fr. antonymie].

ANTONIM s. n. 1. cuvant cu sens opus altui cuvant. 2. joc care cere sa se caute un cuvant opus altuia, indicat sau care reiese dintr-o definitie. (< fr. antonyme)

porumb (porumbi), s. m. – 1. Porumbel (Columba palambus). – 2. Papusoi, cucuruz (Zea mais). – 3. Varietate de scorombar (Prunus spinosa). – 4. (Adj.) Cenusiu, porumbiu. – 5. (Arg.) Lant de aur, lant de ceas. – Var. mold. porimb. Mr. parumbu, purumbu. Lat. palumbus (Puscariu 1359; Candrea-Dens., 1431; Tiktin, ZRPh., XL, 713; Spitzer, ZRPh., XXXIX, 108; REW 6181), cf. alb. peljum (Philippide, II, 649), it. palombo, sp. paloma, port. pombo. Numele papusoiului vine de la asemanarea stiuletelui cu un porumbel, cf. lat. med. arundo „lance” (Silos 46), sp. carrizo. Ipoteza ca ar fi vorba de un calc din bg. galab „porumbel”, galabi „porumb” (Rosetti, Influenta limbii slave, 42) nu pare oportuna; un imprumut cu sens opus pare mai usor de admis. Cultura porumbului, introdusa destul de tirziu (pe la 1680 in Munt. si pe la 1690 in Mold.; data care se citeaza de obicei e falsa, cf. Nicolae Costin, in 1694) a progresat repede, inlocuind cultura griului, care era obiectul unui monopol comercial turcesc. Der. porumba (var. mold. porimba), s. f. (porumbita) a fost considerat reprezentant direct al lat. palumbula (Candrea-Dens., 1432) sau palumba (Candrea), ipoteza care nu este necesara; porumbac, adj. (cenusiu, murg; fluture de noapte, Sphinx euphorbiae), cf. lat. meg. palumbacius; porumbar, s. m. (crescator de porumbei; scorombar, Prunus spinosa; s.m.m hulubarie; s. n., cosar, patul), poate direct din lat. palumbarium (Puscariu 1361; Candrea-Dens., 1433; cuvintul apare la Du Cange); porumbea, s. f. (porumbita); porumbel, s. m. (hulub; porumbar; planta liliacee, Muscari botryoides; pasari de hirtie); porumbarie, s. f. (hulubarie); porumbeste, adv. (ca porumbeii); porumbiste, s. f. (lan de porumb); porumbita, s. f. (hulubita; iubita); porumbrea (var. porumbrica), s. f. (porumba); porumbrel, s. m. (scorombar); porumbie, s. f. (varietate de strugure). – Bg. galabi „porumbita” a ajuns sa insemne „porumb”, probabil prin calc din rom. (Tiktin; Mladenov, Spisanie za balg. Akademija, XLIII, 93).

scofala (-feli), s. f. – Perla, comoara, praf de aur, obiect de valoare. Creatie expresiva, probabil bazata la inceput pe a scobi „a face o gaura”. S-ar fi zis initial cu sensul de felie, cind era taiata dintr-un fruct, in rotund, cf. scofleaje, s. f. (felie de dovleac) si scofala „deformare” in Dame. Insemna, prin urmare „lucru fara importanta” sau „fleacuri, nimicuri” si s-a folosit cu sens opus numai ca ironie, care ar fi urmat sa fie sensul actual. Legatura cu fala „glorie” (Scriban) nu este posibila. Der. scofeli, vb. (a scormoni, a scruta; Olt., a asambla, a reuni; a economisi), care presupune un sens primitiv, nestestat, de „a gauri”, pentru a carui evolutie semantica, cf. sclipui si Graur, BL, VI, 146; scofilci, vb. refl. (a se darima, a se ruina; a se trage la fata, a se zbirci, a se rida), pe care Tiktin il lega gresit de falca si Scriban de rus. kovylcati „a schiopata”; scofilcitura, s. f. (cavitate, scobitura); scofleaje, s. f. (felie de dovleac sau de pepene); scofaina, s. f. (Banat, adincitura, depresiune); scobilti, vb. (Trans., a diminua, a reduce), prin contaminare cu cobilt; scomirla, s. f. (Trans., om slab, vlaguit).

COMETA, comete, s. f. Corp ceresc alcatuit dintr-un nucleu luminos inconjurat de gaze si de pulberi, care, uneori, se prelungeste sub forma unei cozi indreptate in sens opus Soarelui din cauza presiunii luminii acestuia; stea cu coada. [Var.: (inv.) comet s. n.] – Din fr. comete, lat. cometa.

INVERS, -A, inversi, -se, adj. (Adesea adverbial) Care este, se face intr-un sens opus directiei initiale sau firesti, de la sfarsit catre inceput; facut pe dos, de-a-ndoaselea. ◊ (Mat.) Raport invers (proportional) = raport intre doua marimi, cantitati, valori care depind in asa fel una de cealalta incat, daca una se mareste de un numar de ori, cealalta scade de acelasi numar de ori. Marimi (sau valori etc.) invers proportionale = marimi (sau valori etc.)care se afla in raport invers proportional. Cantitati (sau marimi, numere) inverse = cantitati (sau marimi, numere) al caror produs este egal cu unitatea. – Din fr. inverse, lat. inversus.

IRONIE, ironii, s. f. Vorba, fraza, expresie, afirmatie care contine o usoara batjocura la adresa cuiva sau a ceva, folosind de obicei semnificatii opuse sensului lor obisnuit; zeflemea, persiflare. ◊ Expr. Ironia sortii = joc neasteptat al intamplarii. – Din fr. ironie, lat. ironia.

POTRIVNIC, -A, potrivnici, -ce s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Adversar, rival, dusman, inamic. 2. Adj. Care manifesta o atitudine ostila, dusmanoasa fata de cineva sau de ceva; care se impotriveste; dusmanos. ♦ (Despre vreme) Neprielnic, nefavorabil. 3. Adj. opus, contrar. ♦ (Cu sens local) Care se afla in sens opus, in directie contrara. [Var.: (inv.) protivnic, -a adj.] – Din sl. protivĩniku.

ANTIPARALEL, -A, antiparaleli, -e, adj. (Despre doi vectori sau doua drepte) Care sunt paraleli si cu sensuri opuse. – Din fr. antiparallele.

PRIVATIV, -A, privativi, -e, adj. (Livr.) Care lipseste pe cineva de ceva, care exclude ceva. ♦ Spec. (Despre afixe) Care exprima lipsa, excluderea, dand cuvantului derivat un sens opus celui de baza. – Din fr. privatif.

PROPULSANT, propulsanti, s. m. (Tehn.) 1. Propulsor. 2. Substanta in stare gazoasa sau de plasma ejectata din motoarele cu reactie in sens opus directiei lor de miscare si care le asigura forta de impingere. – Propulsa + suf. -ant.

CONTRASAGEATA, contrasageti, s. f. Deplasare pe verticala, opusa sensului de actiune a fortelor, care se da diferitelor portiuni ale unui element de constructie pentru a reduce sau a anula sageata elastica ce apare din cauza incarcarilor. – Contra¹ + sageata.

CONTRACURENT, contracurenti, s. m. Curgere in sensuri opuse a doua fluide in contact pentru a realiza o interactiune de natura fizica sau chimica intre cele doua fluide. – Din fr. contre-courant.

REVERSIBIL, -A, reversibili, -e, adj. 1. Care poate reveni, care poate fi adus sau intors inapoi. ♦ (Jur.; despre bunuri) Care urmeaza sa revina, in anumite cazuri, in posesia fostului proprietar. ♦ (Despre rente, pensii) Care, la moartea titularului, trece asupra altei persoane (indreptatite). 2. (Fiz.; despre unele transformari) Care se poate produce atat intr-un sens, cat si in sens invers, fenomenul trecand succesiv prin aceleasi stari, pentru a se intoarce la starea initiala. ♦ (Chim.; despre reactii) In care corpurile ce iau nastere din combinarea unor substante pot sa se recombine, pentru a forma din nou o anumita cantitate din substantele initiale. 3. (Mec.) Care poate actiona, care se poate misca in doua sensuri opuse. ◊ Plug reversibil = plug alcatuit din doua trupite simetrice, care poate rasturna brazda, la dus si la intors, in aceeasi parte si care serveste, in special, la araturi pe coaste, pe deal. – Din fr. reversible.

DIODA, diode, s. f. Element al unui circuit electric cu doi electrozi, care are o rezistenta mica fata de un sens de trecere a curentului electric si foarte mare fata de sensul opus; tub electronic care are doi electrozi (dintre care unul emite electroni). ◊ Dioda tunel = dioda de constructie speciala folosita ca amplificator si generator de oscilatii. Dioda stabilizatoare de tensiune = dioda folosita ca element de referinta in stabilizatoarele de tensiune si de curent. Dioda (electro)luminescenta = dioda cu proprietatea de a emite lumina atunci cand este polarizata direct; led. [Pr.: di-o-] – Din fr. diode.

CONTRAR adj., prep. 1. adj. advers, dimpotriva, opus, potrivnic, (inv.) impotrivit, opozit. (In partea ~ a dealului.) 2. adj. invers, opus. (sens ~ celui initial.) 3. adj. antitetic, opus. (Se afla pe pozitii ~.) 4. adj. contradictoriu, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicator. (Pareri ~.) 5. prep. contra, impotriva. (~ parerii curente.)

INVERS adj., adv. 1. adj. contrar, opus. (sens ~ celui initial.) 2. adv. dimpotriva. (Lucrurile s-au petrecut tocmai ~.) 3. adv. viceversa. (Lucrurile sunt valabile si ~.)

ANTAGONIST ~sta (~sti, ~ste) 1) Care tine de antagonism; propriu antagonismului. 2) Care actioneaza in sens opus. Muschi ~sti. /<fr. antagoniste, lat. antagonista, antagonistus

CONTRACURENT ~ti m. fiz. chim. Curgere in sens opus; curent contrar. /<fr. contre-courant

CORDENCI ~uri n. pop. 1) (la razboiul de tesut) Bucata alungita de lemn, cu crestaturi pe una din margini, care impiedica rasucirea sulurilor in sens opus. 2) (la melita) Piesa (zimtata) cu care se rup tulpinele de canepa. /coarda + suf. ~enci

CUPLU ~ri n. 1) Reunire de doua persoane de s*x opus, aflate intr-o anumita legatura; pereche. ~ de dansatori. 2) fiz. Sistem compus din doua forte egale si de sens opus, care actioneaza asupra aceluiasi corp. /<fr. couple

POLARIZARE ~ari f. 1) v. A POLARIZA si A SE POLARIZA. 2) lingv. Scindare a sensului unui cuvant in sensuri opuse. /v. a (se) polariza

PRIVATIV ~a (~i, ~e) 1) Care are proprietatea de a priva; care lipseste pe cineva de ceva. Pedeapsa ~a de libertate. 2) Care tine de privatiune; propriu privatiunii. 3) gram. (despre afixe) Care exprima lipsa, excluderea, atribuind cuvantului derivat un sens opus celui de baza. /<fr. privatif

RASPAR ~ i n. : In ~ a) in directia opusa cresterii naturale a parului; b) in sens opus; invers; c) dusmanos. A lua (pe cineva) in ~ a mustra aspru (pe cineva); a trata (pe cineva) cu asprime; a brusca. /ras- + par

RAZOR ~oare n. pop. 1) Fasie ingusta de pamant nelucrat, care desparte localitati sau terenuri de pamant; hotar; hat. 2) Fasie ingusta de pamant mai ridicata, pe care se seamana legume sau flori; strat; vatra. 3) pop. Loc de pe un teren arat, unde se alatura ultimele doua brazde trase in sens opus. /<bulg. razor

REACTIE ~i f. 1) Actiune provocata de o alta actiune. 2) Interactiune dintre doua sau mai multe substante, care sunt antrenate in transformari chimice. ~ in lant. ~ nucleara. 3) Raspuns al unui sistem e*******l la un stimulent. 4) fiz. Forta care se opune unei actiuni, fiind egala cu aceasta, dar de sens opus. 5) Tendinta politica manifestata prin opozitie fata de progresul social si prin efor-turi pentru restabilirea unor institutii depasite. /<fr. reaction, germ. Reaktion

REGRESIUNE ~i f. 1) Proces de retra-gere a apelor marii sau ale oceanului de pe o portiune a uscatului, cauzata de miscarile scoartei terestre. 2) Reducere a raspandirii geografice a unui fenomen de limba. 3) Miscare a unui corp ceresc in sens opus celui in care se misca Soarele. 4) inv. Intoarcere de la o forma superioara de dezvoltare la una inferioara; regres. [Sil. -si-u-] /<fr. regression

REGRESIV ~a (~i, ~e) Care constituie un regres; care vine in contradictie cu progresul; care tinde spre o stare depasita. ◊ Miscare ~a miscare care se desfasoara in sens opus celei normale; miscare retrogresiva. /<fr. regressif

REVERSIBIL ~a (~i, ~e) 1) Care poate reveni la starea initiala; in stare sa revina la loc. 2) jur. (despre un bun) Care se intoarce in posesia fostului proprietar. 3) (despre rente, pensii etc.) Care la moartea titularului poate trece asupra altei persoane. 4) (despre unele procese fizice, chimice etc.) Care se poate produce succesiv in sensuri diferite. 5) tehn. Care poate actiona in doua sensuri opuse. Plug ~. /<fr. reversible

RONDOU ~ri n. 1) rar Loc special amenajat (in gradini, localuri etc.) de forma circulara. ~ de dans. 2) Manevra de schimbare a directiei unei nave (in sens opus). /<fr. rondeau

ZERO² zerouri n. 1) Numar constand din zero unitati. 2) Cifra 0. 3) Obiect marcat cu aceasta cifra. 4) Valoare intr-un sistem de masurare de la care pornesc in sensuri opuse gradatiile semnificative. ◊ ~ absolut temperatura de minus 273 ºC considerata ca cea mai joasa. 5) fig. Om de nimic; persoana nula; nulitate. /<fr. zero

ALOTROPIE s.f. 1. Proprietate a unor elemente chimice de a se gasi in natura sub mai multe forme, cu proprietati fizice si chimice diferite; alotropism. 2. Proces de atractie reciproca intre doua celule de sens opus. [Gen. -iei. / < fr. allotropie, cf. gr. allos – altul, tropos – schimbare].

ANTONIM s.n. (Lingv.) Cuvant cu sensul opus altui cuvant corelativ. ♦ Joc care cere sa se caute un cuvant opus altuia indicat sau care reiese dintr-o definitie. [Pl. -me. / fr. antonyme, cf. anti – contra, gr. onyma – nume].

CONTRAsens s.n. sens opus celui normal. [< fr. contresens].

REGRESIUNE s.f. 1. Retragere a apelor marine (oceanice) cauzata de ridicarea suprafetei uscatului sau de scaderea nivelului general oceanic. 2. Micsorarea extensiunii geografice a unui fenomen fonetic, morfologic etc. 3. Miscare a unui corp ceresc in sens opus celui in care se misca Soarele. 4. Distrugerea progresiva a memoriei. 5. (Biol.) Revenirea unei specii sau chiar a unui organ la specia si la tipul anatomic anterior. 6. Repetarea detaliata a fiecaruia dintre cei doi termeni ai unei enumerari; epanoda. [Pron. -si-u-, var. regresie s.f. / cf. fr. regression, lat. regressio].

IRONIE s.f. 1. Cuvant, fraza continand o usoara batjocura, folosind semnificatii opuse sensului lor obisnuit; zeflemea, persiflare. ◊ Ironia soartei = situatie intervenita contrar tuturor asteptarilor, ca un joc neasteptat al intamplarii. 2. Categorie estetica si filozofica desemnand expresii sau imagini cu semnificatii opuse sensului obisnuit, in scopul ridiculizarii disimulate. ♦ Figura de stil prin care se enunta ceva pentru a se intelege contrariul. [Gen. -iei. / < fr. ironie, cf. it., lat. ironia, gr. eironeia – intrebare].

SIAMEZA s.f. Fotoliu dublu cu spatarele indreptate in sens opus. [Pron. si-a-. / < Siam + -ez, cf. fr. siamoise].

COLIZIUNE s. f. 1. lovire, ciocnire de tendinte, forte, de interese contrare; conflict. 2. izbire puternica intre doua corpuri care se misca in sensuri opuse. ◊ (fig.) incaierare, confruntare. ◊ abordaj. 3. ~ omonimica = intalnire a doua sau mai multe cuvinte omonime. (<fr. collision, lat. collisio)

COLIZIUNE s.f. 1. Lovire, ciocnire de tendinte, de forte, de interese contrare; conflict. 2. (Rar) Izbire puternica intre doua corpuri care se misca in sensuri opuse. ♦ Incaierare, lupta violenta. ♦ Abordaj. 3. Coliziune omonimica = fenomen prin care doua sau mai multe cuvinte diferite devin omonime. [Var. colizie s.f. / cf. fr. collision, it. collisione, lat. collisio – izbire].

CONTRACURENT s.n. Curgere in sensuri opuse a doua fluide in contact pentru realizarea unui schimb de caldura sau de substante intre ele. [Dupa fr. contre-courant].

CONTRASAGEATA s.f. (Constr.) Deplasare pe verticala, opusa sensului de actiune a fortelor, care se da diferitelor portiuni de constructie. [< contra- + sageata].

REVERSIBIL, -A adj. 1. Care poate reveni, care se poate intoarce. 2. (Jur.; despre bunuri) Care urmeaza sa revina la fostul proprietar. ♦ (Despre rente, pensii) Care, la moartea titularului, poate trece asupra altei persoane. 3. (Despre fenomene, reactii) Care se poate misca in doua sensuri opuse. 4. (Gram.; despre propozitii) Care nu-si modifica intelesul cand se schimba diateza verbului. [Cf. fr. reversible].

ALOTROPIE s. f. 1. proprietate a unor corpuri sau organisme de a se prezenta sub diferite forme ori de a fi diferite ca structura moleculara. 2. (biol.) proces de atractie reciproca intre doua celule de sens opus. (< fr. allotropie)

COMPENSARE s. f. 1. actiunea de a (se) compensa. 2. restabilire a echilibrului proceselor psihofiziologice prin reactii sau impulsuri orientate in sens opus. ◊ mecanism biologic de mentinere si redresare a functiilor vitale ale organismului, in cazul lezarii sau indepartarii unor organe ori parti anatomice. 3. operatie comerciala, constand dintr-un schimb echivalent de marfuri si servicii intre vanzator si cumparator, fara utilizarea mijloacelor de plata. ◊ operatie financiara prin care se regleaza raportul dintre vanzare si puterea de cumparare. 4. retributie pentru un drept nefolosit. 5. reducere sau anulare a tensiunii electrice aplicate unui circuit prin introducerea unei tensiuni electromotoare suplimentare. (< compensa)

CONTRACURENT s. m. curent de apa, de aer etc. care se deplaseaza in sens opus. (< fr. contre-courant)

CONTRASAGEATA s. f. deplasare pe verticala, opusa sensului fortelor, care se da diferitelor portiuni de constructie. (< contra¹- + sageata)

CONTRAsens s. n. sens opus. (< fr. contrasens)

CUPLU s. n. 1. pereche de doua persoane de s*x opus. ◊ lucruri de acelasi fel considerate impreuna. 2. sistem de doua forte egale si de sensuri opuse. 3. piesa de constructie plasata transversal in coca unei ambarcatii sau a fuzelajului. (< fr. couple)

IRONIE s. f. 1. persiflare. ◊ ironie a sortii = situatie intervenita contrar tuturor asteptarilor, ca un joc neasteptat al intamplarii. 2. categorie estetica si filozofica, desemnand expresii sau imagini cu semnificatii opuse sensului obisnuit, in scopul ridiculizarii disimulate. ◊ figura de stil prin care se enunta ceva pentru a se intelege contrariul. (< fr. ironie, lat. ironia)

REGRESIUNE s. f. 1. retragere a apelor oceanului planetar in anumite zone, cauzata de ridicarea suprafetelor uscatului, de miscari tectonice lente etc. 2. micsorare a extensiunii geografice a unui fenomen (lingvistic, morfologic etc.). 3. miscare a unui corp ceresc in sens opus celui in care se misca Soarele. 4. distrugere progresiva a memoriei. ◊ proces prin care se revine la un nivel anterior de dezvoltare a unui comportament, a unui proces psihic. 5. (biol.) revenire a unei specii sau a unui organ la un stadiu mai putin evoluat. 6. repetare detaliata a fiecaruia dintre cei doi termeni ai unei enumerari; epanoda. 7. (stat.) determinare a marimii aproximative a unui fenomen prin marimea unui alt fenomen. 8. (ec.) trecere de la stadii mai inalte de dezvoltare la stadii mai inapoiate. (< fr. regression, lat. regressio)

REVERSIBIL, -A adj. 1. care poate reveni la starea initiala. 2. (jur.; despre bunuri) care urmeaza sa revina la fostul proprietar. ◊ (despre rente, pensii) care, la moartea titularului, poate trece asupra altei persoane. 3. (despre fenomene, reactii) care se poate misca in doua sensuri opuse. 4. (despre propozitii) care nu-si modifica intelesul cand se schimba diateza verbului. (< fr. reversible)

SIAMEZ, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Siam. II. adj. referitor la Siam (Thailanda). ♦ frati ĩ sau surori e = gemeni care s-au nascut cu corpurile lipite; (fig.) prieteni nedespartiti; pisica ~a = rasa de pisici cu ochi albastri, cu parul cafeniu, matasos si coada scurta, originara din Extremul Orient. III. s. f. 1. limba vorbita de siamezi. 2. fotoliu dublu cu spatarele indreptate in sens opus. (< fr. siamois)

ANTIPARALEL, -A, antiparaleli, -e, adj. (Despre doi vectori sau doua drepte) Care sunt paralele si cu sensuri opuse. – Fr. antiparallele.

CHEMOTAXIE (‹ germ.) s. f. Reactie locomotorie, orientata si obligatorie, a organismelor mobile, declansata si intretinuta de o substanta chimica raspindita in mediul lor de viata si care se efectueaza fie spre acea substanta (c. pozitiva), fie in sens opus (c. negativa).

antagonist, -a s. si adj. (antagonistes, d. anti-, contra, si agonistes, luptator). Adversar. Care lucreaza in sens opus: muschi antagonisti.

CROMOTAXIE (‹ fr.; {s} cromo- + gr. taxis „ordine”) s. f. Reactie locomotorie, orientata si obligatorie a organismelor mobile, declansata si intretinuta de o lumina cu o culoare strict determinata, care se poate efectua spre sursa (c. pozitiva) sau in sens opus acesteia (c. negativa).

CONTRA¹- Element de compunere cu sensul „impotriva”, „opus”, care serveste la formarea unor substantive, a unor adjective sau a unor verbe. – Din fr. contre-, lat., it. contra.

DIRECTIE¹ ~i f. 1) Orientare a unei miscari, a unui lucru; sens. In ~ opusa. 2) mat. Proprietate comuna tuturor dreptelor paralele cu o dreapta fixa. [Art. directia; G.-D. directiei; Sil. -ti-e] /<fr. direction, lat. directio, ~onis

REACTIE s.f. 1. Faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva. 2. Raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. Transformarea uneia sau a mai multor substante chimice cu ajutorul unor agenti externi sau al altor substante chimice. 4. Efect egal si de sens contrar, opus cauzei care produce o actiune. ♦ Reactie nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale. ◊ Reactie in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia. [Gen. -iei, var. reactiune (3) s.f. [in DN]. / cf. fr. reaction, germ. Reaktion, rus. reaktiia].

POLARIZARE s. f. 1. faptul de a (se) polariza; polarizatie. 2. dezvoltare in directii opuse a sensurilor unui cuvant, initial cu un singur inteles. 3. (fil.) formare a unor termeni opusi, polari. 4. metoda terapeutica prin folosirea curentului electric de foarte joasa amplitudine, trecut prin electrozi fixati cu polul pozitiv pe arcadele orbitale, iar cu cel negativ la nivelul picioarelor. (< polariza)

TAIS, taisuri, s. n. 1. Parte mai subtire, ascutita, destinata sa taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cutit); ascutis; muchie taietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cutit cu doua taisuri = situatie a carei rezolvare intr-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implica avantaje si dezavantaje la fel de importante. A trece sub taisul sabiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Taietor (3). – Taia + suf. -is.

opus ~sa (~si, ~se) si substantival v. A opune si A SE opune. ◊ In directie ~sa in sens invers. /v. a (se) opune

contrasens n. (fr. contresens). Rar. sens contrar celui natural, directiunea opusa: contrasensu unei stofe (raspar). Falsa interpretare a unui text. Lucru opus logicii, ratiunii: purtarea lui e un contrasens. V. nonsens.

REACTIE s. f. 1. faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva; riposta. 2. raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. transformare a uneia sau a mai multor substante chimice sub actiunea unor agenti externi sau a altor substante chimice. 4. (fiz.) forta care se opune unei actiuni, fiind egala si de sens contrar cu aceasta. ♦ ~ nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale; ~ in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia; ~ gravitationala = modificare a directiei si a modulului vectorului de viteza caracteristice unei nave spatiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorita campului gravitational al acestuia. 5. (cib.; si in forma reactiune) stabilire, in sistemele de transmisie, tehnice automate, in organismele vii si in societate, a unor semnale prin care faza initiala a unui proces este influentata de informatia referitoare la starea organelor de executie sau la rezultatul procesului; conexiune inversa, retroactiune (2). ◊ derivare a unei puteri din circuitul de iesire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice si introducerea ei in circuitul de intrare. (< fr. reaction)

opinti (tesc, opintit), vb. – 1. A se forta, a face un efort. – 2. (Vb. refl.) A (se) sili, a-si da silinta. – 3. A porni, a se urni, a misca. Sl., dar lipseste veriga imediata. E vorba probabil de un der. din sl. pęti, piną „a pune crucis”, de tipul *opętiti (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 228; Tiktin), cu sensul „a se impotrivi” sau „a se opune”, cf. opęti „a acoperi, a pune deasupra” › opinca. – Der. opinteala, s. f. (efort).

ORIENTARE s.f. Actiunea de a (se) orienta; orientatie; (p. ext.) directie, sens. ♦ (Mat.) Alegere a unei ordini din doua ordini totale, opuse. ◊ Orientare profesionala = alegerea carierei pentru un individ, efectuata cu ajutorul testelor. ♦ (Fig.) Tendinta, inclinare; convingere, conceptie. [< orienta].

REBRUSMENT, rebrusmente, s. n. Schimbare a directiei si a sensului de miscare a unui tren prin intoarcerea locomotivei si legarea ei la capatul opus al sirului de vagoane. – Din fr. rebroussement.

POLARIZARE s.f. 1. Fenomen fizic prin care unele corpuri capata insusirea de a avea poli magnetici sau electrici; polarizatie. ♦ Proces fizic prin care raza de lumina isi schimba miscarea normala ondulatorie pe mai multe planuri intr-o miscare ondulatorie pe un singur plan. 2. Stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♦ Stare a unui mediu ale carui proprietati sunt descrise local de marimi vectoriale; (p. ext.) marimea vectoriala care descrie o astfel de stare. 3. Diferentiere si dezvoltare in directii deosebite a sensurilor unui cuvant care avea initial un singur inteles. ♦ (Fil.) Formare a unor termeni opusi polari. [< polariza].

RETROGRAD, -A, retrograzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Care se opune progresului, tinzand sa readuca starile de lucruri din trecut; reactionar. ♦ (Despre idei, conceptii) Contrar progresului, invechit. 2. Care merge in sens invers decat cel initial, care revine spre punctul de plecare. 3. (Despre miscarea aparenta a astrilor) Care merge in directia opusa miscarii Soarelui. – Din fr. retrograde, lat. retrogradus, it. retrogrado.

SPIRIT s.n. I. 1. Factor ideal al existentei (opus materiei); totalitatea facultatilor intelectuale; ratiune, intelect; constiinta. 2. Inteligenta; imaginatie. 3. (In superstitii) Fiinta imateriala, supranaturala. 4. Mod, fel de manifestare, de gandire. 5. Gluma, anecdota. ♦ Vorba de duh; ironie. ♦ A face spirite = a glumi. 6. Caracter specific a ceva. ♦ sensul real a ceva. II. Semn grafic in scrierea greaca, care arata cum se pronunta din punctul de vedere al aspiratiei sunetul caruia i se adauga. [< lat. spiritus, cf. it. spirito, fr. esprit].

plescavita, plescavite, s.f. 1. (pop.) nume dat mai multor boli de piele caracterizate prin eruptii, eczeme, bube, puroi, rani; spuzeala. 2. (reg.; cu sens colectiv, in forma „plercanita”) particele lemnoase ramase in fuiorul de canepa. 3. (reg.) planta erbacee cu frunze ovale, cu tulpina intinsa pe pamant si cu flori albe. 4. (reg.; in forma „plescaita”) mica planta cu flori mari albe si cu fructul o capsula; soparlita alba. 5. (reg.) planta erbacee cu frunze opuse si ascutite, cu flori albe-verzui si cu fructe ca niste bobite negre; gusa-porumbelului. 6. (reg.; in forma „plescaita”) codobatura (mica pasare migratoare, care traieste pe marginea apelor, cu coada lunga, mereu miscatoare).

SUCIT², -A, suciti, -te, adj. 1. Rasucit in jurul lui insusi sau in jurul a ceva printr-o miscare continua si in acelasi sens. ◊ Expr. Ca-i sucita, ca-nvartita, se spune cand cineva cauta sa se eschiveze de la ceva. 2. Care are corpul sau o parte a corpului intoarsa intr-o parte. ♦ Scrantit, luxat. 3. Stramb, incovoiat. ♦ (Despre drumuri) Cu multe cotituri. ♦ (Rar) In forma de spirala. 4. Fig. (Despre oameni) Care nu este sau nu se poarta ca toata lumea; ciudat, aiurit; (despre manifestarile oamenilor) care exprima, tradeaza ciudatenie. ♦ Care se opune bunului-simt; nepotrivit, nefiresc. – V. suci.