SUPUS, -A, supusi, -se, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Ascultator, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Inv. si reg.) Asezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. si f. (Urmat de determinari care indica statul in discutie) Persoana care apartine, prin cetatenie, unui anumit stat; persoana aflata sub o protectie speciala de ordin juridic a unui stat, fara a fi cetatean cu drepturi depline. ♦ (Inv.; la pl.) Locuitorii unei tari care depind de o autoritate centrala. – V. supune.

LIBERTATE ~ati f. 1) Posibilitate de a actiona, in anumite imprejurari, dupa propria sa vointa sau dorinta. 2) Stare a unei persoane cu drepturi depline, care nu este in servitute; stare de independenta. 3) Drept consfintit printr-o legislatie, printr-o conventie; lipsa a restrictiilor. ~atea presei. 4) mai ales la pl. Mod prea familiar de a se purta; nonconformism. [G.-D. libertatii] /<fr. liberte, lat. libertas, ~atis

SPARTIAT, -A adj., s.m. si f. Spartan. ♦ Nume dat cetatenilor cu drepturi depline din vechea Sparta, spre deosebire de iloti. [Pron. -ti-at. / < fr. spartiate].

APELLA s. f. adunare populara in Sparta antica, avand toti cetatenii cu drepturi depline, trecuti de 30 de ani. (< gr. apella)

SPARTIAT, -A s. m. f. nume dat cetatenilor cu drepturi depline din vechea Sparta, spre deosebire de iloti. (< fr. spartiate, gr. spartiates)

ACORDUL GENERAL PENTRU TARIFE SI COMERT (in engl.: General Agreement on Tariffs and Trade – G.A.T.T.), organizatie internationala guvernamentala, cu sediul la Geneva, creata in 1947 (isi incepe activitatea in 1948), in scopul dezvoltarii comertului mondial prin reducerea taxelor vamale, acordarea reciproca a clauzei natiunii celei mai favorizate. Interzicerea restrictiilor cantitative la import si acordarea de concesii comerciale fara reciprocitate tarilor in curs de dezvoltare. Face parte din sistemul O.N.U. G.A.T.T., are 104 membri cu drepturi depline (1991), printre care si Romania (din 1971) si relatii speciale cu inca 31 de state.

ORGANIZATIA CONFERINTEI ISLAMICE (O.C.I; in engl.: Organization of the Islamic Conference – O.I.C.), organizatie guvernamentala regionala, cu sediul la Jeddah (Arabia Saudita), creata in 1969 (isi incepe activitatea in 1971), cu scopul promovarii solidaritatii islamice a tarilor membre, a cooperarii dintre statele membre in domeniile economic, social, cultural si stiintific, eliminarii segregatiei, discriminarii rasiale si a oricarei forme de colonialism, asigurarii masurilor necesare pentru pace si securitate internationala, a consolidarii luptei tuturor musulmanilor pentru apararea demnitatii, independentei si drepturilor nationale, a crearii unui climat potrivit pentru cooperare si intelegere intre tarile membre si alte tari, a protectiei locurilor sfinte ale Islamului si promovarii cauzei palestiniene. Are 57 de state membre suverane care au populatie islamica din Africa, Asia, Europa si America, doua state au statut de observator, iar Organizatia pentru Eliberarea Palestinei (O.E.P.) este membru cu drepturi depline. Principalele sale organe sunt: Conferinta sefilor de state (care se reuneste la fiecare 3 ani), Conferinta Ministrilor Afacerilor Externe (care se reuneste in fiecare an) si Secretariatul general. In cadrul organizatiei functioneaza Banca de Dezvoltare Islamica, Agentia de Stiri Internationala si Fondul de Solidaritate Islamic.

ROMAN², -A, romani, -e, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care facea parte din populatia de baza a statului roman si care se bucura de drepturi depline de cetatenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului intemeiat de Roma, care se refera la Roma, care apartine Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserica romana = Biserica catolica; catolicism. – Din lat. romanus.

CLIENT, -A, clienti, -e, s. m. si f. 1. Persoana care cumpara (regulat) de la un magazin, consuma ceva intr-un local public etc., considerata in raport cu persoana sau intreprinderea de la care cumpara, consuma etc.; musteriu. 2. Persoana care se adreseaza unui avocat pentru a-si apara interesele, unui medic pentru a-si ingrijii sanatatea etc., considerata in raport cu acestia. 3. (In antichitatea romana) Plebeu fara drepturi depline, dependent de un patrician si protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis.

MAJORAT s.n. 1. Varsta de la care cineva se poate bucura prin lege de drepturi depline civile si politice; starea juridica a celui devenit major; majoritate civila. 2. (Ist.) Proprietate inalienabila rezervata primului nascut in linie masculina al unei familii nobile. [< fr. majorat, cf. germ. Majorat].

ACTIV, -A adj. (op. pasiv) 1. Care participa intens la o actiune; harnic, energic. ◊ Membru activ = membru al unei organizatii sau institutii, avand anumite obligatii si bucurandu-se de drepturi depline in cadrul acelui colectiv. ♦ (Mil.) In serviciul efectiv, sub steag; in activitate. ♦ (Chim.; despre corpuri) Care intra usor in reactie. ◊ Vocabular activ = vocabular folosit in mod curent; verb activ = verb a carui actiune este savarsita de subiectul gramatical. 2. (Fin.; despre operatii, conturi, bilanturi) Care se soldeaza cu un profit. // s.n. 1. Grup, colectiv al unei organizatii politice, al unei institutii etc. care cuprinde elementele cele mai devotate si mai bine pregatite, cu sarcini de raspundere. 2. Totalitatea bunurilor mobile si imobile care apartin unei intreprinderi sau institutii; parte a bilantului unde se inscriu aceste bunuri. [< lat. activus < ago – a face, cf. fr. actif. // (1) < rus. (partiinai) aktiv].

ACTIV, -A I. adj. 1. care participa efectiv la o actiune; harnic, dinamic. ♦ membru ~ = membru al unei organizatii, institutii, avand obligatii si bucurandu-se de drepturi depline. ◊ (mil.) in activitate. 2. (despre corpuri, substante) care intra usor in reactie. 3. (despre diateza verbala) care arata ca subiectul savarseste actiunea. ♦ vocabular ~ = vocabular folosit in mod curent. 4. (despre operatii, conturi, bilanturi) care se soldeaza cu un profit. II. s. n. 1. totalitatea mijloacelor economice ale unei intreprinderi, institutii etc.; parte a bilantului in care sunt inscrise aceste mijloace. 2. colectiv de membri pe langa un organ de partid, pe care se sprijina in intreaga sa activitate. III. adv. in mod activ. (< fr. actif, lat. activus, < II, 2/ rus. aktiv)

MAJORAT s. n. 1. proprietate inalienabila rezervata primului nascut in linie masculina al unei familii nobile. 2. varsta de la care cineva se poate bucura prin lege de drepturi depline civile si politice; starea juridica a celui devenit major. (< fr. majorat, germ. Majorat)

ACTIV², -A, activi, -e, adj. Care participa (in mod efectiv) la o actiune; harnic, vrednic. ♢ Membru activ = membru al unei organizatii, societati, institutii, avand anumite obligatii si bucurandu-se de drepturi depline in cadrul acelei organizatii. (Chim.) Corp activ = corp care intra usor in reactie. Verb activ = verb a carui actiune este savarsita de subiectul gramatical. Metoda activa = metoda de predare care stimuleaza activitatea personala a elevilor. Militar activ = militar de profesie. Aparare activa = aparare care foloseste contraatacuri, pentru a slabi si nimici fortele inamice. ♦ (Despre operatii, conturi, bilanturi) Care se soldeaza cu un profit, cu un beneficiu. – Fr. actif (lat. lit. activus).

DEMOS s. n. (In Grecia antica) Denumire data paturilor de oameni liberi dintr-un oras, cu drepturi politice depline. – Cuv. gr.

DEMOS n. (in Grecia antica) Parte a populatiei libere, cu drepturi politice depline, care nu facea parte din aristocratie. /Cuv. gr.

INTEGRITATE s. f. 1. Insusirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate. 2. Insusirea de a fi sau de a ramane intact, intreg. 3. (In sintagma) Integritate teritoriala = principiu de baza al dreptului international potrivit caruia fiecare stat are dreptul sa-si exercite deplin si nestingherit suveranitatea asupra teritoriului sau. – Din fr. integrite.

MAJOR, -A, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a implinit varsta legala pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile si politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.: in sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisa majora = premisa care contine termenul major al silogismului. 3. (Inv.; Mil.; in sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (si substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; in sintagma) Gama majora sau mod major = gama sau mod care cuprinde cinci tonuri si doua semitonuri. – Din fr. majeur.

SCLAV, -A, sclavi, -e, s. m. si f. Persoana lipsita de orice drepturi, aflata in proprietatea deplina a unui stapan de sclavi pentru care munceste; rob. ♦ Fig. Persoana care satisface orbeste si servil vointa altuia ♦ Fig. Persoana care isi subordoneaza integral vointa sau actiunile unei pasiuni, unei dogme, unui viciu etc. – Din lat. sclavus. Cf. fr. esclave.

SLOBOD ~da (~zi, ~de) pop. 1) (despre persoane) Care se bucura de libertate; care poate face ce vrea; liber. ◊ A avea mana ~da a fi darnic. Cu inima ~da linistit, impacat. 2) (despre oameni) Care are drepturi politice si cetatenesti depline; liber. 3) (despre state, popoare) Care nu se afla sub stapanire straina; nestapanit de alt stat; neatarnat; liber; suveran; autonom; independent. 4) si adverbial (despre actiuni) Care se efectueaza fara restrictii; care se face cu usurinta; fara efort; nestanjenit; nestingherit; liber. Respiratie ~da. A pasi ~. 5) Care nu este ocupat; liber. Odaie ~da. Drum ~. 6) (despre timp) Care poate fi folosit dupa bunul plac al cuiva; disponibil. Zi ~da. 7): Cu ~da cu desertul; fara incarcatura. /<sl. slobodi, svobodu

IMPUTERNICIRE s. 1. v. delegatie. 2. autorizatie, (inv.) isprava. (I-a dat ~ sa-l reprezinte.) 3. in-vestire, investitura. (A primit ~.) 4. drept, putere, (inv.) tarie. (Are ~ deplina pentru ...)

CONSTIINTA ~e f. 1) Forma de reflectare psihica a realitatii, proprie oamenilor, produs al activitatii creierului uman. 2) Capacitate de intelegere; simt de raspundere; cuget. ◊ ~ morala capacitate de autocontrol si de autoapreciere din punct de vedere moral a actiunilor savarsite. Mustrare de ~ parere de rau; remuscare. A fi fara ~ a nu avea scrupule. 3): Libertate de ~ dreptul de a se bucura de o deplina libertate in ceea ce priveste convingerile religioase, filozofice etc. [G.-D. constiintei; Sil. -sti-in-] /<fr. conscience, lat. conscientia

SCLAV, -A s.m. si f. Persoana exploatata si lipsita de orice mijloace de existenta, aflata in proprietatea deplina a unui stapan care il socotea drept un obiect al sau; rob. ♦ (Fig.) Cel care satisface in mod servil, cu supunere oarba, vointa altuia. ♦ (Fig.) Persoana care isi consacra actiunile unei dogme, unei pasiuni etc. [< lat. med. sclavus, cf. fr. esclave].

RESTRICTIE s. f. 1. masura care limiteaza, ingradeste un drept, o libertate etc. ♦ fara ~ = fara rezerve, pe deplin. 2. (tehn.) limitare a valorilor marimilor variabile si a conditiilor de servicii ale unui sistem tehnic. (< fr. restriction, lat. restrictio)

UZUFRUCT s. n. drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un bun care apartine altei persoane si pe care trebuie sa-l restituie la incetarea acestui drept. – Din lat. uzufructus. Cf. fr. usufruit.

RESTRICTIE s.f. Masura de restrangere, de limitare a unui drept, a unei libertati etc. ♦ Fara restrictie = fara rezerve, pe deplin. [Gen. -iei, var. restrictiune s.f. / cf. fr. restriction, lat. restrictio].

RESTRICTIE, restrictii, s. f. Masura care limiteaza, ingradeste un drept, o libertate etc. ◊ Loc. adv. Fara restrictie = fara rezerve; pe deplin. [Var.: restrictiune s. f.] – Din fr. restriction, lat. restrictio, -onis.

RESTRICTIE ~i f. Masura de restrangere a unui drept sau a unei libertati; ingradire. ~ de circulatie. ◊ Fara ~ fara rezerve; pe deplin. [G.-D. restrictiei; Sil. -ti-e] /<fr. restriction, lat. restrictio, ~onis

PERSONALITATE s. f. 1. ceea ce caracterizeaza o persoana, deosebind-o de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. 2. individul uman sub raportul dezvoltarii depline si al valorificarii sociale a insusirilor persoanei. 3. (jur.) calitatea de subiect cu drepturi si obligatii. ♦ ~ juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 4. om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate. ♦ ~ istorica (sau politica) = conducator a carui activitate exercita o influenta puternica asupra desfasurarii evenimentelor istorice; cultul ~atii = tendinta de a acorda unei personalitati calitati de infailibilitate, un rol exagerat si exclusiv in faurirea istoriei. (< fr. personnalite, germ. Personalitat)

SUZERANITATE s. f. 1. drept al suzeranului asupra vasalilor sai. 2. drept al unui stat asupra altuia, care, desi are un guvern propriu, nu are autonomie deplina. (< fr. suzerainete)

PROPRIETATE, proprietati, s. f. 1. Stapanire deplina asupra unui bun; (concr.) bun material stapanit, mai ales pamant (agricol) sau imobil, in baza unui drept recunoscut. ◊ Proprietate literara (sau artistica) = drept de care se bucura un autor de a dispune dupa voie de operele sale literare sau artistice, putandu-le edita, reproduce etc. 2. Trasatura predominanta care caracterizeaza o fiinta, un lucru, un fenomen etc. si care diferentiaza o fiinta de alta, un lucru de altul etc.; caracteristica, trasatura, insusire. 3. Calitate a unui cuvant, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau notiunea exprimata. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriete, lat. proprietas, -atis.

ACORD ~uri n. 1) Intelegere intre doua sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi si indatoriri. ~ international. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimtamant; intelegere. ◊ De comun ~ in intelegere deplina. A fi (sau a cadea) de ~ a se invoi cu...; a accepta. De ~! ma invoiesc! bine! Munca in ~ munca normata, remunerata in raport cu rezultatele obtinute. 3) Concordanta de numar, gen, caz si persoana intre cuvintele care se afla in anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfecta a mai multor sunete muzicale (cel putin trei), produse in acelasi timp; armonie. 5) Garnitura de coarde pentru un instrument muzical. /<fr. accord, it. accordo

PROPRIU ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care apartine unei persoane; individual. ◊ Nume (sau substantiv) ~ nume dat unei fiinte sau unui lucru pentru a le deosebi de alte fiinte sau lucruri. 2) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronuntare ~e. 3) Care este in concordanta deplina; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Sens ~ sens initial, de baza. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre

ACORD, acorduri, s. n. 1. Intelegere, consimtamant la ceva. ♦ Expr. A fi de acord sa... = a se invoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeasi parere (cu cineva). A cadea de acord = a ajunge la o intelegere deplina (cu cineva). De acord! = bine! ne-am inteles! (Pleonastic) De comun acord = in perfecta intelegere. 2. Conventie (internationala) care stabileste relatiile reciproce dintre parti, privind drepturile si indatoririle lor. 3. (In expr.) (Plata sau salariu) in acord = (sistem de remunerare) in raport cu cantitatea de produs realizat. Acord progresiv = plata muncii in proportie crescanda, in raport cu depasirea normei. ♦ (Concr.) Suma data sau primita ca plata in acord. 4. Expresie gramaticala care stabileste concordanta (in persoana, numar, gen sau caz) intre cuvinte legate prin raporturi de determinare. 5. Sonoritate rezultata din reunirea a cel putin trei sunete, formand o armonie. – Fr. accord.

AUTONOMIE s.f. 1. drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei nationalitati conlocuitoare etc.) de a se administra singur in cadrul unui stat condus de o putere centrala; situatie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplina libertate in actiunile sale. 2. Distanta maxima pe care o poate parcurge un vehicul cu motor (nava, avion etc.) fara alimentare. ◊ Autonomie financiara = situatia unui serviciu cu gestiune financiara independenta de aceea a organului care l-a creat si care il controleaza. Autonomia artei = diferentierea artei si a valorilor ei de celelalte forme ale constiintei sociale si de valorile corespunzatoare acestora. [Pron. a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / < fr. autonomie, it. autonomia, cf. gr. autos – insusi, nomos – lege].

AUTONOMIE s. f. 1. drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei nationalitati sau al unei minoritati nationale etc.) de a se administra singur, in cadrul unui stat condus de o putere centrala. ♦ Situatie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplina libertate in actiunile sale. 2. Distanta maxima pana la care se poate deplasa un avion, o nava, un vehicul, fara a avea nevoie sa se aprovizioneze cu combustibil. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomie, lat. autonomia.

AUTONOMIE s. f. 1. (fil.) faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria vointa. 2. drept de a se guverna sau administra prin organe proprii, in anumite domenii, in cadrul unui stat condus de o putere centrala. ◊ autoconducere. 3. distanta maxima pe care o poate parcurge o nava sau timpul maxim de zbor al unui avion (elicopter) fara refacerea plinurilor de combustibil. 4. calitate a unui cuvant de a avea un sens lexical deplin. (< fr. autonomie, lat. autonomia)