CHILIM, chilimuri, s. n. 1. Covor (turcesc) cu doua fete; scoarta inflorata. 2. Un fel de broderie facuta cu fire de lana sau de matase pe etamina sau pe canava. – Din tc. kilim.

TALER², taleri, s. m. Moneda de argint (austriaca) care a circulat in trecut si in tarile romane. ◊ Expr. Taler cu doua fete = om prefacut, ipocrit, fals. [Pl. si: (n.) talere] – Din germ. Taller.

BICONCAV ~a (~i, ~e) (despre lentile, sticle etc.) Care are doua fete concave opuse; cu doua fete concave opuse. /<fr. biconcave

BICONVEX ~xa (~csi, ~xe) (despre lentile, sticle) Care are doua fete convexe opuse; cu doua fete convexe opuse. /<fr. biconvexe

CHILIM ~uri n. 1) Covor cu doua fete. 2) Broderie lucrata cu lana sau matase pe etamina sau canava. /<turc. kilim

TALER² ~i m. Moneda austriaca de argint cu circulatie si in tarile romane. ◊ ~ cu doua fete om fatarnic; ipocrit; prefacut. /<germ. Taler

LIMANDA s.f. 1. Gen de pesti plati din Oceanul Atlantic. 2. (Arheol.; in cultura acheuleana) Piesa cu doua fete, plata si foarte prelunga. [Pl. -de. / < fr. limande].

PRISMATOID s.n. (Geom.) Poliedru cu doua fete poligoane oarecare, paralele, celelalte fete fiind triunghiuri, trapeze sau paralelograme. [Pron. -to-id. / < germ. Prismatoid, cf. gr. prisma – prisma, eidos – forma].

VERSANT s.n. 1. Coasta unui deal sau a unui munte. 2. Suprafata inclinata a unui acoperis cu doua fete. [Pl. -nte, (s.m.) -nti. / < fr. versant].

obrazarnic, obrazarnica, obrazarnici, obrazarnice, adj. (reg.) fatarnic, cu doua fete.

BICONCAV, -A adj. cu doua fete concave opuse. (< fr. biconcave)

BICONVEX, -A adj. cu doua fete convexe opuse. (< fr. biconvexe)

LIMANDA s. f. 1. gen de pesti plati din Oc. Atlantic. 2. (arheol.; in cultura acheuleana) piesa cu doua fete, plata si foarte prelunga. (< fr. limande)

OPODIDIM s. m. monstru cu o cutie craniana unica, dar cu doua fete distincte. (< fr. opodidyme)

PRISMATOID, -A I. adj. (despre minerale) care deriva dintr-o prisma. II. s. n. poliedru cu doua fete poligonale paralele. (< fr. prismatoide)

BOURVIL [burvil] (pseud. lui Andre Raimbourg) (1917-1970 ), actor francez de film. Roluri comice, cu marcata tenta dramatica („Strabatind Parisul”, „Oglinda cu doua fete”, „Prostanacul”, „Creierul”).

CHILIM, chilimuri, s. n. 1. Covor (turcesc) cu doua fete; scoarta inflorata. 2. Broderie facuta cu lana sau cu matase pe etamina. – Tc. kilim.

I AM NOT WHAT I AM (engl.) nu sunt ceea cu sunt – Shakespeare, „Othello”, act. I. Marturisindu-si planurile diabolice, Iago se dezvaluie ca un om cu doua fete.

Bifrons, epitet atribuit zeului Ianus, care era reprezentat cu doua fete (v. si Ianus).

BICONCAV, -A, biconcavi, -e, adj. Care are doua fete concave opuse. – Din fr. biconcave.

BICONVEX, -A, biconvecsi, -xe, adj. Care are doua fete convexe opuse. – Din fr. biconvexe.

CHERESTEA, (2) cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos, cu cel putin doua fete plane si paralele, rezultat din taierea bustenilor la gater si intrebuintat de obicei in constructie. 2. Fig. (Fam.) Constructie fizica solida a unei persoane, structura osoasa. ◊ Expr. N-are cherestea sau ii lipseste cheresteaua, se spune despre o persoana nesimtita, nepunctuala. – Din tc. kereste.

CONFRUNTA, confrunt, vb. I. Tranz. 1. A pune fata in fata doua sau mai multe persoane pentru a verifica adevarul spuselor lor. 2. A pune fata in fata obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face fata unei situatii, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter.

PAGINA, pagini, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua fete ale unei foi de hartie dintr-o carte, dintr-un caiet, ziar, registru etc., fata; p. ext. cuprinsul textului unei asemenea fete; fragment, capitol dintr-o scriere sau din ansamblul unei opere mai mari. ◊ Loc. vb. A pune in pagina = a pagina (2). 2. Fig. Moment (istoric); eveniment, fapt demn de retinut, data importanta; episod insemnat din viata unui om. – Din lat., it. pagina, germ. Pagina.

PRISMA, prisme, s. f. 1. Poliedru care are doua fete (numite baze) egale si paralele si cu celelalte fete in forma de paralelogram; corp solid care are aceasta forma. 2. Piesa de sticla, de cuart sau de alt material transparent, de obicei in forma de prisma (1), folosita la aparatele optice pentru descompunerea, polarizarea, reflexia etc. luminii. ◊ Loc. prep. Prin prisma... = din punctul de vedere..., potrivit cu..., in lumina... – Din fr. prisme.

OPUNE, opun, vb. III. 1. Tranz. A pune in fata cuiva sau a ceva, ca impotrivire, un lucru, un argument etc. ♦ Refl. A se impotrivi (rezistand sau facand uz de forta), a pune piedici, a tine piept; a zadarnici. 2. Tranz. A pune fata in fata doua sau mai multe fiinte sau lucruri pentru a scoate in evidenta, prin comparatie, deosebirile dintre ele. 3. Refl. (Despre unghiuri) A fi asezat, intr-o figura geometrica, in fata altui unghi sau in fata uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi asezat in fata altei laturi sau in fata unuia dintre unghiuri. [Prez. ind. si: (reg.) opui] – Din lat. opponere, fr. opposer (dupa pune).

MUCHIE, muchii, s. f. 1. Linie de intersectie a doua fete ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv. Pe muchie = la limita, la extrema. 2. Margine, dunga a unui lucru, a unei suprafete. ◊ Expr. Batuti pe muchie = (despre o suma de bani) din care nu lipseste nimic, care este intreaga, exacta. 3. Marginea din afara, portiune laterala a unor obiecte. ♦ Marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ Partea opusa taisului unor unelte de taiat. ♦ Expr. (Ca sau cat) (de) o muchie de cutit = foarte ingust, foarte subtire; foarte putin. Pe muchie de cutit = intr-o situatie critica, in primejdie. 4. Partea cea mai inalta, ascutita si prelungita, a unui munte, a unui deal, a unei stanci; creasta, coama, culme; p. ext. coasta a unui munte sau a unui deal; panta, povarnis. [Pr.: -chi-e. – Var.: muche s. f.] – Probabil lat. *mutila (= mutulus).

CONTRAPAGINA, contrapagini, s. f. A doua fata a unei foi scrise sau imprimate. – Contra¹ + pagina.

ELECTROOSMOZA s. f. Trecere a unui lichid printr-o membrana poroasa sub actiunea unei diferente de potential electric dintre cele doua fete ale membranei. [Pr.: -tro-os-] – Din fr. electro-osmose.

EXOSMOZA, exosmoze, s. f. Fenomen de trecere a unui fluid printr-o membrana poroasa sub influenta unei diferente de potential electric care exista intre cele doua fete ale membranei. – Din fr. exosmose.

CONTRAPAGINA ~i f. A doua fata a unei foi de hartie (scrise); verso. /contra- + pagina

MUCHIE ~i f. 1) Linie de intersectie a doua fete ale unui corp. ◊ Pe ~ la limita. 2) Margine ingusta a unui obiect, a unei suprafete; cant. ◊ ~a palmei marginea palmei dinspre degetul mic. 3) Partea opusa taisului la unele instrumente. ~a cutitului. ◊ A fi (sau a sta, a se afla) pe ~ de cutit a fi intr-o situatie critica, periculoasa. 4) Creasta, coama de deal sau de munte. [G.-D. muchiei; Sil. -chi-e; Var. muche] /Probabil lat. mutila

SECUND s.n. 1. Vocea a doua care acompaniaza o voce prima. 2. (Poligr.) Titlu interior al cartilor si brosurilor. // s.f. Tiparul de pe a doua fata a unei coli de tipar. [< fr. second, it. secondo, cf. lat. secundus].

BASTION s.n. Lucrare de fortificatie cu doua flancuri si doua fete (construita de obicei la unghiurile unei fortarete). [Pron. -ti-on, pl. -oane. / < fr. bastion, it. bastione].

BICONCAV, -A adj. cu doua fete concave opuse. [Cf. fr. biconcave, lat. bis – de doua ori, concavus – scobit].

BICONVEX, -A adj. cu doua fete convexe opuse. [Cf. fr. biconvexe, lat. bis – de doua ori, convexus – rotunjit].

CONFRUNTA vb. I. tr. A pune fata in fata (mai multe opere, acte, obiecte, fenomene etc.) pentru a (le) verifica sau a (le) compara. ♦ (Jur.) A pune fata in fata doua sau mai multe persoane pentru a verifica concordanta celor spuse de ele. [P.i. confrunt. / cf. fr. confronter, it., lat.med. confrontare < con – cu, frons – frunte].

CONTRAPAGINA s.f. A doua fata a unei foi scrise sau tiparite. [< contra- + pagina].

DOM s.n. 1. Catedrala de mari proportii; (p. rest.) cupola de deasupra unui edificiu monumental. 2. Structura geologica sau anatomica in forma de cupola. ♦ Forma de cristal caracterizata prin existenta a doua fete inclinate, simetrice. 3. Recipient montat in partea superioara a unei caldari orizontale cu aburi. [< fr. dome, it. duomo, germ. Dom].

harlauanca s.f. (reg.) dans taranesc jucat de cite doi flacai si doua fete.

ELECTROOSMOZA s.f. Trecere a unui lichid printr-o membrana poroasa sub influenta unei diferente de potential electric intre cele doua fete ale membranei. [Cf. fr. electro-osmose].

BASTION s. n. 1. lucrare de fortificatie in forma de turn scund si puternic, cu doua flancuri si doua fete. 2. (fig.) ceea ce constituie un sprijin solid. (< fr. bastion)

BIPENIFORM, -A adj. (despre muschi) ale carui fibre se insereaza angular pe doua fete ale unui tendon. (< engl. bipenniform)

CONTRAPAGINA s. f. a doua fata a unei foi scrise sau tiparite. (< contra¹- + pagina)

DIPROZOP s. m. grup de monstri dubli caracterizati printr-un singur trunchi cu doua capete fuzionate si doua fete (distincte). (< fr. diprosope)

DOM¹ s. n. 1. catedrala de mari proportii; cupola de deasupra a unui edificiu monumental. 2. structura geologica sau anatomica in forma de cupola. ◊ forma de cristal caracterizata prin existenta a doua fete inclinate, simetrice. 3. recipient montat in partea superioara a unui cazan orizontal cu aburi. 4. acoperire metalica a unui sonar sau a altor aparate de pe fundul unei nave. ◊ sfera de plastic care acopera antena unui radiolocator. 5. (fig.) pestera. (< fr. dome, germ. Dom)

ECLISA s. f. 1. placa de lemn, de metal etc. care serveste la innadirea a doua piese alaturate prin suruburi, nituri sau sudura. 2. partea laterala a unui instrument cu coarde, care leaga de jur-imprejur cele doua fete. (< fr. eclisse)

ELECTROOSMOZA s. f. trecere a unui lichid printr-o membrana poroasa sub influenta diferentei de potential electric intre cele doua fete ale membranei. (< fr. electro-osmose)

SECUND, -A I. adj. imediat dupa primul. II. num. ord. al doilea. III. s. m. 1. ofiter de nava care ajuta sau inlocuieste pe comandant. 2. persoana care ajuta pe o alta in munca, in afaceri. ♦ (arbitru) ~ = (volei, baschet, hochei etc.) arbitru care secondeaza pe arbitrul principal in conducerea unei competitii. ◊ (box) tehnician (antrenor) care isi asista elevul la coltul ringului in timpul meciului. IV. s. n. 1. vocea a doua care acompaniaza o voce prima. 2. titlu interior al cartilor si brosurilor. V. s. f. tiparul de pe a doua fata a unei coli de tipar. (< fr. second, lat. secundus)

pagina (pagini), s. f. – Fiecare dintre cele doua fete ale unei foi de hirtie. Lat. pagina (sec. XIX). – Der. pagina, vb. (a aranja in pagini; a numerota), din fr. paginer; paginati(un)e, s. f., din fr. pagination; paginator, s. m. (muncitor tipograf care face paginatia).

BICONCAV, -A, biconcavi, -e, adj. Care are doua fete concave opuse. – Fr. biconcave.

BICONVEX, -A, biconvecsi, -xe, adj. Care are doua fete convexe opuse. – Fr. biconvexe.

HIPERBOLA, hiperbole, s. f. 1. (Mat.) Curba reprezentand locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care diferenta distantelor fata de doua puncte fixe, numite focare, este constanta. 2. Figura de stil care consta in exagerarea marimii, importantei etc. reale a lucrurilor. [Var.: iperbola s. f.] – Din fr. hyperbole.

VERSO s. n. fata a doua a unei pagini de hartie sau a unei pagini scrise sau tiparite; dosul paginii; contrapagina. – Din fr. verso, lat. [folio] verso.

LITISPENDENTA, litispendente, s. f. (Jur.) Situatie in care acelasi litigiu a fost supus spre solutionare in fata a doua organe de jurisdictie de acelasi grad. – Din fr. litispendance.

A DEMIXTA ~ez tranz. (clase, scoli) A imparti in doua, separand fetele de baieti. /de + mixt

HIPERBOLA¹ ~e f. mat. Curba formata din ansamblul punctelor unui plan pentru care diferenta distantelor fata de doua puncte fixe, numite focare, este constanta. /<lat., fr. hyperbole

AJUSTAJ s.n. (Tehn.) Ajustare; (spec.) Marime care masoara exactitatea contactului fetelor a doua corpuri. [< fr. ajustage].

DRAGSTER s.n. Cursa automobilistica la care preocuparea principala este atingerea unei viteze cat mai mari pe o distanta scurta, de obicei 400 m sau un sfert de mila, cu plecarea de pe loc. ♦ Masina in forma ciudata constituita dintr-un sasiu de bare din otel sudate foarte alungit, in partea din fata cu doua roti subtiri si usoare, iar in spate avand doua roti cu anvelope mari si rezistente, folosita in astfel de curse. [< engl. dragster].

VERSO s.n. (op. recto) fata a doua a unei foi (scrise sau tiparite); contrapagina, dosul paginii. [< fr. verso, cf. lat. folio verso].

AUTOSENILETA s.f. Autovehicul de transport cu doua roti directoare in fata si doua senile propulsoare in spate. [< autosenila].

TETRA s.n. (Text.) Tesatura de tricot dintr-un fir in care alterneaza cate doua siruri de ochiuri pe fata cu doua pe dos; (p. ext.) produs confectionat din acest tricot. [Nume comercial].

AJUSTAJ s. n. (tehn.) ajustare; marime care masoara exactitatea contactului fetelor a doua piese care se intrepatrund. (< fr. ajustage)

BILATERAL, -A adj. 1. cu doua laturi, fete (opuse, simetrice). 2. referitor la cele doua laturi, aspecte ale unui lucru. 3. (despre contracte, conventii) care angajeaza reciproc cele doua parti; bipartit. (< fr. bilateral)

BOB¹ s. n. 1. sanie de metal foarte joasa si ingusta, pentru doua sau patru persoane, prevazuta in fata cu doua patine mobile, condusa cu ajutorul unui volan sau al unor „fise”, la concursuri pe pante special amenajate. 2. sport practicat cu aceasta sanie; bobslei. (< engl., fr. bob/sleigh/)

DRAGSTER s. n. 1. cursa automobilistica in care preocuparea principala este atingerea unei viteze cat mai mari pe o distanta scurta, cu plecarea de pe loc. 2. masina in forma ciudata formata dintr-un sasiu de bare din otel sudate foarte alungit, in partea din fata cu doua roti subtiri si usoare, iar in spate avand doua roti cu anvelope mari si rezistente, folosita in astfel de curse. (< engl. dragster)

ECHIDISTANT, -A adj. 1. (despre puncte, drepte, plane etc.) egal distantate intre ele. 2. (fig.) situat la distanta egala fata de doua atitudini. (< fr. equidistant, lat. aequidistans)

LANDOU s. n. 1. trasura de lux cu doua banchete fata in fata, al carei acoperis, format din doua bucati, se ridica si se lasa dupa voie. 2. carucior de copil, mare si inchis. (< fr. landou)

PROSPECT s. n. 1. afis, brosura, pliant continand date informative asupra unor lucrari, a unor produse puse in vanzare sau in scopuri publicitare. 2. distanta in plan orizontal dintre fronturile a doua constructii fata in fata. (< fr., lat. prospectus, germ. Prospekt)

PROTIRON s. n. 1. (ant.) vestibul al unei case grecesti. 2. mica constructie adaugata peretelui de intrare intr-o biserica, portalului sau pronaosului, constand dintr-o bolta in forma de baldachin sprijinita de perete si sustinuta, in fata, de doua coloane. (< gr. prothyron)

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

TETRA¹ s. n. tesatura de tricot dintr-un fir in care alterneaza cate doua siruri de ochiuri pe fata cu doua pe dos; produs confectionat din acest tricot. (n. com.)

VERSO s. n. fata a doua a unei foi (scrise sau tiparite); contrapagina. (< fr. verso, lat. /folio/ verso)

BERLINA, berline, s. f. (Inv.) 1. Trasura mare inchisa, asemanatoare cu cupeul, cu doua banchete asezate fata in fata. 2. Autoturism cu doua sau patru portiere si cu patru geamuri laterale. – Din fr. berline, it. berlina.

BREC¹, brecuri, s. n. Trasura usoara cu patru roti, de obicei neacoperita, cu capra inalta, avand doua banci asezate fata in fata in lungul sau in latul trasurii. – Din fr., engl. break.

MAXILAR, -A, maxilari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Fiecare din cele doua oase ale fetei, in care sunt infipti dintii; falca. 2. Adj. Care apartine falcii, care este in legatura cu falca. – Din lat. maxillaris, fr. maxillaire.

FALCA, falci, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibula. ◊ Expr. Cu o falca in cer si (cu) alta (sau una) in pamant = a) (in basme) cu gura enorma, larg deschisa pentru a inghiti tot ce-i iese in cale; b) foarte furios, gata sa se certe cu violenta. ♦ Partea inferioara a obrazului. ♦ (La insecte) Maxila. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei masini, care serveste la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfaramarea ori deformarea unui material etc. – Refacut din falci (pl. inv. al lui falce < lat. falx, -cis).

TETRA² s. n. Tesatura textila cu aspect de tricot in care doua ochiuri pe fata alterneaza cu doua ochiuri pe dos; p. ext. produs confectionat din acest material. ◊ (Adjectival) Maiou tetra. – Denumire comerciala.

AUTOSENILETA ~e f. Autocamion echipat cu roti in fata si cu doua senile propulsare in locul rotilor din spate. /Din autosenila

FALCA falci f. 1) Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; maxilar. ~a de sus. ~a de jos. ◊ Cu o ~ in cer si (cu) alta in pamant a) cu gura larg deschisa; b) cuprins de manie; foarte furios. 2) Fiecare dintre cele doua parti inferioare ale obrajilor. 3) Element al unui dispozitiv sau al unei masini cu ajutorul caruia se prinde sau se strange un obiect. [G.-D. falcii] /<lat. falx, ~cis

MAXILAR ~e n. Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; falca. /<lat. maxillaris, fr. maxillaire

LANDOU s.n. 1. Trasura de lux cu doua banchete asezate fata in fata, al carei acoperis, format din doua bucati, se ridica si se lasa dupa voie. 2. Carucior de copil, mare si inchis. [Var. landau s.n. / < fr. landau, cf. germ. Landauer < Landau – oras in Germania].

PROSPECT¹ s.n. 1. Brosura, afis in care sunt expuse planul, conditiile tehnice si de vanzare a unor lucruri, planul sau programul unor intreprinderi, al unor institutii etc. 2. Distanta in plan orizontal dintre fronturile a doua constructii situate fata in fata. [Pl. -te, -turi. / < germ. Prospekt, fr. prospectus, lat. prospectus – vedere, perspectiva].

feti, fetesc, vb. IV (reg.) 1. a colora, a vopsi; a sulemeni. 2. a ciopli lemnul din padure in doua sau patru fete.

MAXILAR s.n. Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt infipte maselele si dintii; falca. ◊ Maxilar inferior = mandibula. // adj. Care apartine falcii. [Cf. fr. maxillaire < lat. maxilla – masea].

AFRONTAT, -A adj. (despre motive iconografice) repre-zentat prin doua animale dispuse fata in fata. (< fr. affronte)

MAXILAR, -A I. s. n. fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt infipte maselele si dintii; falca. II. adj. al maxilarului. (< fr. maxillaire)

BISFENOID s. n. Forma cristalografica inchisa, constituita din doua perechi de fete triunghiulare neparalele intre ele (b. rombic) sau din patru fete, triunghiuri isoscele simetrice in raport cu un ax cristalografic de gradul patru (b. patratic).

AUTOSENILETA, autosenilete, s. f. Autovehicul pentru transportul bunurilor, suspendat pe roti directoare in fata si pe doua senile propulsoare in spate. [Pr.: a-u-] – Dupa fr. autochenille.

BREC, brecuri, s. n. Trasura usoara cu patru roti, cu capra inalta, avand doua banci asezate fata in fata in lungul sau in latul trasurii. – Fr. break (<engl.).

1) bar n., pl. uri (fr. barres, pl. d. barre, bara. V. barou). Joc baietesc in care doua tabere stau fata’n fata, iar unu iese din rind, si adversaru trebuie sa-l atinga cu mina si, astfel, sa-l faca captiv (Tabara care are mai multi captivi cistiga).

ECARTAMENT, ecartamente, s. n. Distanta dintre urmele lasate pe teren de rotile aceleiasi osii ale unui vehicul; distanta dintre fetele interioare ale celor doua sine de cale ferata. – Din fr. ecartement.

PSOAS, psoasi, s. m. (Anat.) Fiecare dintre cei doi muschi inserati pe fata anterioara a vertebrelor lombare si la capatul femurului, care ajuta la flexiunea coapsei fata de trunchi. – Din fr. psoas.

MOTOTRICICLETA, mototriciclete, s. f. Vehicul folosit mai ales pentru transportul marfurilor, avand roata din fata directoare si cele doua roti din spate motoare. – Moto¹- + tricicleta.

BUCA ~ci f. 1) fam. Fiecare dintre cele doua parti carnoase ale fetei omului (sau ale botului animalelor) de la tampla in jos; obraz. 2) Fiecare dintre cele doua parti carnoase si rotunjite, care se afla in partea dorsala a corpului omului si a unor animale; fesa. /<lat. bucca

GROSIME ~i f. 1) Diametru al sectiunii transversale a unui corp cilindric. ~ea copacului. 2) Dimensiunea sectiunii transversale in plan orizontal a unui corp. ~ea sticlei. 3) Distanta dintre baza si suprafata unui corp sau dintre doua (sau mai multe) fete paralele ale lui. [G.-D. grosimii] /gros + suf. ~ime

INSERTIE ~i f. 1) v. A INSERA. 2) Informatie inserata intr-un text sau ziar. 3) tehn. Strat de material inclus in interiorul altui material sau intre fetele de contact a doua materiale. 4) anat. Mod de fixare a capatului unui muschi pe un os. [G.-D. insertiei] /<fr. insertion, lat. insertio, ~onis

fataciune, fataciuni, s.f. (reg.) 1. fatat; totalitatea puilor fatati dintr-odata. 2. totalitatea produselor pamantului dintr-un an. 3. locul destinat animalelor pentru fatat; fatatoare. 4. organul de fatat al vacii. 5. a doua aratura a tarinei.

stramior, stramioara, s.m. si f. (pop.) 1. (s.m. si f.) oaie sau berbec de doi ani, care merge pe al treilea an de viata. 2. (s.f.) oaie care a fatat prima sau a doua oara, care are un singur miel.

PRISMA s.f. Poliedru marginit de fete plane, dintre care doua, poligonale, egale si paralele, formeaza baza, iar celelalte, in forma de paralelogram, formeaza fetele laterale. ♦ Prisma optica = piesa transparenta (de sticla) folosita pentru descompunerea sau pentru reflectia luminii intr-un spectru. ♦ Prin prisma = din punct de vedere..., in lumina... [Cf. fr. prisme, lat. gr. prisma].

BUCA, buci, s. f. 1. Fesa. 2. Fiecare dintre cele doua parti carnoase ale fetei omului, de la tampla in jos. – Lat. bucca „gura”.

ANIMOZITATE, animozitati, s. f. Atitudine ostila fata de cineva; neintelegere intre doua persoane. – Din fr. animosite, lat. animositas, -atis.

feteSC, -EASCA, fetesti, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care apartine fetei, privitor la fata. 2. S. f. Numele a doua soiuri autohtone de vita de vie, care produc vinuri de calitate superioara; p. ext. vin produs din strugurii acestor doua soiuri de vita de vie. feteasca alba. feteasca neagra. – fata + suf. -esc.

FURNIRUI, furniruiesc, vb. IV. Tranz. A aplica prin incleiere si prin presare una sau doua foi de furnir pe fata unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mari stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. – Fumir + suf. -ui. Cf. germ. furnieren.

OBRAZ¹ ~ji m. Fiecare dintre cele doua parti laterale care formeaza fata. ◊ A avea ~ subtire a fi fin, sensibil. A fi gros de ~ a fi nesimtit, obraznic. A-i plesni (sau a-i crapa) cuiva ~zul de rusine a se simti extrem de jenat. (A fi) fara (de) ~ (a fi) lipsit de rusine; obraznic. A-si pune ~zul (pentru) cineva a raspunde cu onoarea proprie pentru faptele sau pentru comportarea cuiva. A da cuiva in ~ a reproba purtarea cuiva fatis. A trage cu ~zul a pati o rusine. A (mai) avea inca ~ a (mai) indrazni; a cuteza. Cu ce ~? Cum de mai indrazneste? [Sil. o-braz] /<sl. obrazu

neleapca, nelepci, s.f. (pop.) 1. vaca (iapa, oaie) care are mai putin de doi ani. 2. vaca la primul fatat. 3. (reg.) vaca sau junca stearpa; manzata. 4. (reg.) femeie cu copil din flori. 5. fata batrana.

PSOAS s.n. Denumire a celor doi muschi-pereche situati pe fata anterioara a vertebrelor lombare. [Pron. pso-as. / < fr., gr. psoas].

PSOAS s. n. fiecare dintre cei doi muschi pereche inserati pe fata anterioara a vertebrelor lombare si la capatul femurului, servind la flexiunea coapsei. (< fr., gr. psoas)

IAPET (IAPETOS) 1. (In mitologia greaca) Titan din prima generatie, fiul Geei si al lui Uranus. Tatal lui Atlas, Prometeu, Epimeteu. Ridicandu-se impotriva lui Zeus, a fost aruncat, impreuna cu ceilalti titani, in Tartar. Considerat adesea primul stramos al neamului omenesc. 2. Satelit al planetei Saturn, descoperit (1671) de J.D. Cassini. Al saisprezecelea in ordinea distantei fata de planeta (3.560.000 km); al doilea ca marime (diametru c. 1.460 km). Perioada de rotatie: 79,33 zile. Are indreptata aceeasi emisfera catre Saturn.

NUT, nuturi, s. n. 1. Canelura. 2. Uluc, sant facut intr-o piesa de lemn. ◊ Nut si feder = sistem de imbinare a doua piese (din lemn) care consta in introducerea unei proeminente fasonate, aflata pe una din fetele primei piese, in ulucul de pe fata corespunzatoare a celei de-a doua piese. – Din germ. Nut.

LANDOU, landouri, s. n. 1. Trasura luxoasa cu patru locuri asezate fata in fata si cu capota formata din doua parti mobile. 2. Carucior pentru copiii mici, mare si acoperit. – Din fr. landau.

MIOARA ~e f. Oaie de pana la doi ani, care inca nu a fatat. [G.-D. mioarei; Sil. -mi-oa-] /mia + suf. ~ioara

MATERNAJ s. f. 1. atitudine afectiva de solicitudine, devotament a personalului medical fata de bolnavi. 2. orice relatie dintre doua persoane, dintre care una are un comportament maternal fata de cealalta. (< fr. maternage)

Athamas, rege beotian din Orchomenus, fiul lui Aeolus. S-a casatorit cu Nephele, cu care a avut doi copii: pe Phrixus si pe Helle. Mai tirziu, indragostindu-se de Ino, fata lui Cadmus, a mai avut doi copii cu aceasta din urma: pe Learchus si pe Melicertes. Geloasa pe copiii din prima casatorie, Ino a pus la cale uciderea lor. Phrixus si Helle au fost salvati insa de la moarte, chiar in momentul in care erau dusi la altar spre a fi sacrificati, de un berbec cu lina de aur, daruit de Hermes mamei lor, Nephele. Berbecul a rapit copiii, purtandu-i prin vazduh pina in Colchis. Mai tirziu Phrixus avea sa-l ucida, jupuindu-i faimoasa lina (v. Phrixus si Argonautae). Fiind lovit de nebunie, Athamas isi ucide propriul fiu, nascut cu Ino, pe Learchus. De desperare, mama se arunca in mare impreuna cu Melicertes si amindoi sint transformati in divinitati marine. Gonit din Boeotia in urma crimei savirsite, Athamas e nevoit sa rataceasca vreme indelungata prin lume, pina cind, in cele din urma, se stabileste in Thessalia. De la el tinutul inconjurator a capatat numele de Athamantia.

ECHILIBRAT, -A, echilibrati, -te, adj. 1. Care se afla in stare de echilibru. ♦ (Despre doua valori, preturi, bugete) just proportionat unul fata de altul. 2. Fig. (Despre oameni) Cumpanit, ponderat, chibzuit. – V. echilibra. Cf. fr. equilibre.

DIAGONAL, -A, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreapta care uneste doua unghiuri (sau varfuri) nealaturate ale unui poligon sau doua varfuri ale unui poliedru aflate pe fete diferite. ◊ Loc. adv. In diagonala = pe directia unei drepte inclinate fata de un punct de referinta; de-a curmezisul. ♦ Curea purtata de-a curmezisul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Portiune de linie de cale ferata sau de tramvai care taie oblic mai multe linii paralele dintr-o statie, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bara inclinata care leaga doua noduri ale talpilor opuse ale unei grinzi cu zabrele. II. Adj. Care uneste varfurile a doua unghiuri nealaturate ale unui poligon sau doua varfuri ale unui poliedru aflate pe fete diferite; care este in forma de diagonala; curmezis; crucis. [Pr.: -di-a-] – Din fr. diagonal.

FOTA, fote, s. f. 1. Parte componenta a costumului popular romanesc (bogat ornamentata) purtata de femei, formata dintr-o tesatura dreptunghiulara de lana care se petrece in jurul corpului, tinand locul fustei, sau din doua bucati de stofa acoperind partea din fata a corpului (ca un sort) si pe cea din spate. 2. (Rar) Sort purtat de carciumari, de ospatari etc. – Din tc. fota.

FAETON, faetoane, s. n. 1. Trasura inalta, usoara, cu patru roti si cu capota pentru scaunul din fata, putand transporta 6-8 persoane. 2. Vehicul usor, cu doua roti, pe arcuri, cu o singura bancheta pentru persoane, tras de un cal; sareta. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. phaeton.

DECALAJ, decalaje, s. n. Distantare in spatiu a doua obiecte in raport cu pozitia initiala a unuia fata de celalalt; distantare in timp a doua sau mai multe fapte sau evenimente. ♦ Fig. Dezacord, nepotrivire intre situatii, conceptii, evenimente sau fapte. – Din fr. decalage.

TRASURA, trasuri, s. f. 1. Vehicul pe patru roti, cu arcuri, tras de cai si folosit la transportul persoanelor. ◊ (Inv.) Trasura cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelatia Vizitiul. 3. (Inv.) Linie a fetei; trasatura (1). 4. (Inv.) Linie de hotar intre doua proprietati. ♦ Suprafata de teren cu o lungime de sase prajini. 5. (Rar; in sintagma) Trasura de unire = liniuta de unire. – Tras + suf. -ura.

DIODA, diode, s. f. Element al unui circuit electric cu doi electrozi, care are o rezistenta mica fata de un sens de trecere a curentului electric si foarte mare fata de sensul opus; tub electronic care are doi electrozi (dintre care unul emite electroni). ◊ Dioda tunel = dioda de constructie speciala folosita ca amplificator si generator de oscilatii. Dioda stabilizatoare de tensiune = dioda folosita ca element de referinta in stabilizatoarele de tensiune si de curent. Dioda (electro)luminescenta = dioda cu proprietatea de a emite lumina atunci cand este polarizata direct; led. [Pr.: di-o-] – Din fr. diode.

FLEXIBIL² ~e n. tehn. Dispozitiv constand dintr-un grup de lamele subtiri de cupru, utilizat drept element de legatura electrica dintre doua piese capabile a se deplasa una fata de alta. /<fr. flexible, lat. flexibilis

PRISMA ~e f. 1) Poliedru cu doua baze paralele si egale si cu fetele laterale in forma de paralelograme. 2) Piesa din material transparent de forma unui asemenea poliedru folosita la aparatele optice. ◊ Prin ~a din punctul de vedere. [G.-D. prismei] /<fr. prisme

SIMPATIE ~i f. 1) Afinitate morala; sentiment de atractie intre doua sau mai multe persoane. 2) fam. Persoana fata de care cineva nutreste afectiune. 3) Sentiment spontan de bunavointa fata de o fiinta. [G.-D. simpatiei] /<lat. sympathia, fr. sympathie, it. simpatia.

COMPARATOR s. n. 1. instrument de masurat pentru compararea a doua marimi sau a dimensiunilor unor piese fata de aceea a unui etalon. 2. aparat pentru masurarea defazajului si a raportului dintre amplitudinile a doua tensiuni sinusoidale. 3. circuit care permite compararea a doua informatii intrate in calculatorul electronic. 4. segment al sistemului nervos central care compara efectul obtinut cu forma optima a actiunii. (<fr. comparateur)

CVADRATURA s.f. 1. (Mat.) Problema construirii unui patrat cu o arie data. ♦ Calculul unei integrale, necesar uneori pentru aflarea ariei unui domeniu plan marginit de o curba inchisa. ◊ Cvadratura cercului = a) problema (inca nesolutionata) a reducerii unui cerc la un patrat echivalent; b) (fig.) problema grea, imposibil de rezolvat. 2. (Astr.) Pozitie aparenta in care doi astri priviti de pe Pamant au fata de Soare o diferenta de longitudine de 90°. [Var. cuadratura s.f. / cf. fr. quadrature, lat. quadratura].

FALIE s.f. Ruptura care desparte doua blocuri ale scoartei Pamantului, deplasate unul fata de celalalt. [Gen. -iei. / < fr. faille, cf. lat. fallere – a lasa sa cada, a nu sustine].

CONTRADANS s. n. dans cu miscari vioaie, asemanator cadrilului, cu doua sau patru grupe de dansatori asezati fata in fata; melodia corespunzatoare. (< fr. contredanse)

DUPLEX s. n. 1. sistem de telegrafie in care pe aceeasi linie se pot face in acelasi moment mai multe transmisiuni. 2. masina de imprimat cu role, care imprima in mai multe culori pe ambele fete ale unei tesaturi. 3. hartie, carton din doua straturi de pasta lipite prin presare. ◊ (poligr.) procedeu de reproducere in doua culori a ilustratiilor monocrome in semitonuri. 4. procedeu ~ = procedeu complex pentru elaborarea otelurilor superioare, prin combinarea a doua procedee siderurgice. 5. apartament (de lux) pe doua nivele. 6. parbriz lamelar din doua placi de sticla speciala, unite la cald sub presiune, dupa ce s-a introdus intre ele o folie pe polivinil. 7. (biol.) organism care are doua gene dominante pentru acelasi caracter. (< fr., lat. duplex, /5/ amer. duplex)

FALIE s. f. ruptura care desparte doua blocuri ale scoartei Pamantului, deplasate unul fata de celalalt; fractura (3). (< fr. faille)

AUTOSENILETA, autosenilete, s. f. Autovehicul de transport prevazut cu doua senile in spate si cu roti in fata. [Pr.: a-u-] – Cf. autosenila.

CREASTA, creste, s. f. 1. Excrescenta carnoasa, de obicei rosie si dintata, sau mot de pene pe care le au la cap unele pasari. ◊ Compus: creasta-cocosului = a) planta erbacee cu frunze ovale, cu flori rosii sau galbene, reunite la varful tulpinii in forma de creasta ondulata (Celosia cristala); b) numele a doua specii de ferigi cu sporii dispusi pe fata interioara a frunzelor (Polystichum braunii si lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina carnoasa, groasa, foarte ramificata (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminenta osoasa. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apa etc. 3. Coama de acoperis. 4. (In sintagma) Creasta de taluz = linia de intersectie dintre fata unui taluz si suprafata terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.

COASOCIAT ~ti m. Fiecare dintre doi sau mai multi asociati in raport unul fata de altul. [Sil. co-a-so-ci-at] /<fr. coassocie

CODEBITOR ~i m. Fiecare dintre cei doi sau mai multi debitori in raport unul fata de celalalt. /<fr. codebiteur

COECHIPIER ~i m. Fiecare din cei doi sau mai multi echipieri in raport unul fata de celalalt. [Sil. -pi-er] /<fr. coequipier

CONDRUMET ~eata (~eti, ~ete) m. si f. Fiecare dintre doi sau mai multi drumeti in raport unul fata de altul; tovaras de drum. /con- + drumet

FAETON¹ ~oane n. 1) Trasura inalta cu patru roti si cu o capota pliabila pentru scaunul din fata. 2) Autoturism de model vechi, fara capota, cu doua sau cu patru locuri. [Sil. fa-e-] /<fr. phaeton

VELOCIPED s.n. Vehicul cu doua roti, la care roata motoare, asezata in fata, era mult mai mare decat cealalta. [Pl. -duri, -de. / < fr. velocipede, cf. lat. velox – rapid, pes – picior].

TROTINETA s.f. Jucarie formata dintr-o scandura asezata pe doua roti, cu un dispozitiv de directie in fata si care se pune in miscare prin impingerea cu un picior. [< fr. trottinette].

SIMPLEX s. n. 1. sistem de telecomunicatii care asigura legatura bilaterala simultana intre doua posturi. 2. tricot din urzeala cu aspect de fata pe ambele parti. 3. (mat.) totalitatea partilor unui ansamblu. ♦ metoda ~lui = procedura de calcul a programelor lineare. (< engl., lat. simplex)

TROTINETA s. f. jucarie dintr-o scandura pe doua roti, cu un dispozitiv de directie in fata, care se pune in miscare prin impingerea cu un picior. (< fr. trottinette)

VELOCIPED s. n. vehicul cu doua roti, asemanator cu bicicleta, roata motoare, in fata, fiind mult mai mare. (< fr. velocipede)

ALUNECA, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-si pierde echilibrul, calcand pe o suprafata lucioasa (si a cadea, a se prabusi). 2. A se misca lin, fara a intampina vreo rezistenta; (despre doua corpuri aflate in contact) a se deplasa unul fata de celalalt tangential, fara a se rostogoli; a se strecura usor. 3. Fig. A se abate, a se lasa ispitit; a gresi. [Var.: luneca vb. I] – Lat. lubricare.

MALAR, malare, adj. (In sintagma) Os malar (si substantivat, n.) = fiecare dintre cele doua oase ale craniului, situate in partile laterale ale fetei, dedesubtul orbitelor. – Din fr. malaire.

MOTOCICLU, motocicluri, s. n. 1. Autovehicul cu trei roti (mai rar, cu doua) care are ghidonul fixat pe roata directoare din fata. 2. (Inv.) Motocicleta. – Din fr. motocycle.

A ALUNECA alunec intranz. 1) A calca (din neatentie) pe o suprafata lucioasa, pierzandu-si echilibrul (si cazand). 2) A se misca lin. 3) (despre doua corpuri in contact) A se deplasa tangential unul fata de celalalt fara rostogolire. ◊ ~ printre degete a) a fi greu de prins; b) a scapa de sub supraveghere. 4) fig. A incalca anumite norme, principii; a gresi. /<lat. lubricare

PLAN⁴ ~uri n. 1) Distanta la care sunt situate persoanele sau lucrurile in raport cu cel care priveste. ~ secund. ◊ Primul ~ parte a scenei care este cea mai apropiata de public. A fi (sau a sta) pe primul ~ a avea importanta primordiala. A trece pe ~ul al doilea a-si pierde rolul principal. 2) Departare a obiectului fata de aparatul de filmat. ◊ Prim-~ reprezentare pe pelicula a capului si a bustului unui personaj. 3) Unghi de vedere; aspect. In ~ stiintific. Pe ~ social. /<fr. plan, lat. planus

DUPLEX s.n. 1. Sistem de telegrafie in care pe aceeasi linie se pot face in acelasi moment mai multe transmisiuni. 2. Masina de imprimat cu role, care imprima in mai multe culori pe ambele fete ale unei tesaturi. 3. Hartie sau carton format din doua straturi de pasta lipite prin presare in stare umeda. ♦ (Poligr.) Procedeu de reproducere in doua culori a ilustratiilor monocrome in semitonuri. 4. Procedeu duplex = procedeu complex pentru elaborarea otelurilor superioare constand din combinarea a doua procedee siderurgice. 5. Apartament duplex = apartament construit pe doua niveluri. 6. Parbriz lamelar fabricat din doua placi de sticla speciala, unite la cald sub presiune dupa ce s-a introdus intre ele o folie de polivinil. 7. (Genet.) Organism care are doua gene dominante pentru acelasi caracter. [Pl. -xuri. / < fr., lat. duplex].

ELONGATIE s.f. 1. Valoarea intr-un moment dat a deplasarii unui corp fata de pozitia sa de echilibru. ♦ Distanta unghiulara dintre doi astri in raport cu Pamantul. 2. (Med.) Intindere terapeutica a unui membru al corpului. [Gen. -iei, var. elongatiune s.f. / cf. fr. elongation].

EXTERN, -A adj. Aflat in afara, la exterior; venit din afara; exterior; strain. ◊ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state; unghi extern = unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara lor. ♦ (Despre medicamente) Care se administreaza numai la suprafata corpului. // s.m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau in afara locului unde invata meseria. 2. Student in medicina, admis prin concurs ca practicant intr-un spital fara a avea dreptul sa locuiasca in spital. [Cf. fr. externe, lat. externus].

LINIE s. f. 1. figura continua cu o singura dimensiune, descrisa de un punct prin deplasare sau obtinuta prin intersectia a doua suprafete. 2. trasatura imaginara care arata o directie data, o limita etc. 3. descendenta, filiatie. 4. sistem de fortificatii. ◊ sirul luptatorilor intr-o batalie; directia generala a pozitiilor trupelor. 5. cele doua sine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalatiilor unei cai ferate. 6. legatura aeriana sau maritima intre doua puncte. ◊ legatura de telecomunicatii intre doua puncte. 7. (pl.) trasaturile caracteristice ale unui obiect, ale fetei cuiva; contur, profil. ◊ tinuta. 8. (fig.) orientare; directie. 9. (poligr.) rand intr-o pagina. ◊ placa subtire de metal cu care se imprima liniile sau se distanteaza randurile. 1⁰. rigla. 1¹. (mar.) ecuator. 1². gama de produse (cosmetice). (< lat. linea, germ. Linie, fr. ligne)

FRAC, fracuri, s. n. Haina barbateasca de ceremonie din stofa neagra, in fata scurta pana la talie, iar in spate terminata cu doua cozi lungi si inguste. – Din fr. frac.

SIMPLEX s. n. 1. Sistem de telecomunicatii care asigura legatura bilaterala simultana intre doua posturi. 2. Tesatura din tricot cu ambele parti lucrate pe fata. – Din fr. simplex.

LINIE s.f. 1. Figura continua cu o singura dimensiune, descrisa de un punct prin deplasare sau obtinuta prin intersectia a doua suprafete. 2. Trasatura imaginara care arata o directie data, o limita etc. 3. Descendenta, filiatie. 4. Sistem de fortificatii. ◊ Nava de linie v. nava. ♦ Sirul luptatorilor intr-o batalie; sir de transee; directia generala a pozitiilor trupelor. 5. Cele doua sine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalatiilor unei cai ferate. 6. Legatura aeriana sau maritima intre doua puncte. ♦ Legatura de telecomunicatii intre doua puncte. 7. (La pl.) Trasaturile caracteristice ale unui obiect, ale fetei cuiva; contur, profil. ♦ Tinuta. 8. (Fig.) Orientare; directie. 9. (Poligr.) Rand intr-o pagina. ♦ Placa subtire de metal cu care se imprima liniile sau se distanteaza randurile. 10. Rigla. 11. (Mar.) Ecuator. [Pron. -ni-e, gen. -iei. / < lat., it. linea, cf. germ. Linie].

MOTOCICLU s.n. 1. Autovehicul cu trei roti (mai rar cu doua), avand un ghidon de orientare a rotii directoare din fata si o sa pentru conducator. 2. V. motocicleta. [< fr. motocycle].

EXTERN, -A I. adj. aflat in afara, din afara; exterior. ♦ politica ~a = politica unui stat fata de celelalte state; unghi ~ = fiecare dintre unghiurile formate de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara lor. ◊ (despre medicamente) care se administreaza la suprafata corpului. II. s. m. f. 1. elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii. 2. student in medicina practicant intr-o clinica. (< fr. externe, lat. externus)

MOAZA s. f. 1. element de constructie din doua grinzi de lemn, legate intre ele prin buloane. 2. piesa orizontala fixata la cele doua extremitati de peretii unui put de extractie. 3. ansamblu de doua piese de lemn care prind intre ele parii aflati fata in fata ai unui cleionaj. (< fr. moise)

OBLICITATE s. f. insusirea de a fi oblic; pozitie oblica. ♦ (astr.) a eclipticii = unghiul de inclinatie a eclipticii, de aproximativ 23⁰ si 27', fata de planul ecuatorului ceresc. ◊ (mat.) relatie de pozitie a doua drepte sau planuri, caracterizata prin unghiul lor. (< fr. obliquite)

BLIDARU, deal la SV de com. Orastioara de Sus, jud. Hunedoara; 703 m alt. Aici a fost descoperita o cetate dacica, puternic fortificata cu ziduri de piatra fasonata, apartinind ansamblului de fortificatii din M-tii Orastiei (sec. 1 i.Hr.-106 d. Hr.). Formata din doua incinte, aflate la o mica diferenta de nivel una fata de cealalta, constituia principalul obstacol in calea atacurilor din N.

ECHILIBRA, echilibrez, vb. I. Tranz. si refl. A aduce sau a fi in stare de echilibru; a (se) cumpani. ♦ Tranz. A face ca doua valori, preturi, bugete etc. sa fie in proportie justa una fata de cealalta. – Din fr. equilibrer.

FUZETA, fuzete, s. f. Fiecare dintre cele doua dispozitive care fac legatura intre rotile directoare si osia din fata ale unui autovehicul si care permit orientarea rotilor in directia dorita. – Din fr. fusette.

CONCETATEAN ~eana (~eni,~ene) m. si f. Fiecare dintre doi sau mai multi cetateni ai aceluiasi stat in raport unul fata de celalalt. /con- + cetatean

coromisla (coromasle), s. f. – 1. Cobilita cu care se duc doua galeti in acelasi timp. – 2. La caruta, orcic. – 3. Constelatia Casiopea. – 4. (Trans.) fata vioaie si dezinvolta. Origine incerta. Pare der. de la rus., rut. koromyslo (Cihac, II, 73); cuvintul nu este insa sl., apare numai in aceste doua limbi, si dupa Berneker 573 ar putea proveni din rom. curmezis „de-a latul, piezis”, ipoteza care de asemenea pare improbabila. Sensul 4 pare a indica o contaminare a lui coropisnita „insecta daunatoare” cu salamizdra „salamandra”; semantismul nu este insa clar pentru celelalte acceptii.

DUBLU², -A I. adj. 1. care este de doua ori mai mare; indoit. 2. din doua obiecte identice sau de aceeasi natura. ◊ (s. m.) ~ baieti (sau fete) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa cate doi jucatori de fiecare parte a plasei. 3. minge ~a = miscare neregulamentara la volei, handbal, tenis, constand in atingerea mingii de catre jucator de doua ori in momentul primirii sau in lasarea acesteia sa atinga de doua ori la rand terenul sau masa de joc. II. s. n. motiv din literatura universala care utilizeaza doua personaje identice sau foarte asemanatoare, spre a sugera complexitatea realitatii. (< fr. double)

BARBETA, barbete, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua smocuri de barba lasate sa creasca pe partile laterale ale fetei. V. favorit. 2. Bucata de parama folosita la legarea baloanelor si a barcilor pentru a le fixa si manevra cu usurinta. – It. barbetta.

COSITA, cosite, s. f. 1. Parul lung al femeilor, impletit in una sau doua cozi; p. gener. par. ◊ Expr. A impleti cosita alba = a ramane fata batrana, nemaritata. ♦ Suvita de par. 2. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze terminate cu un carcel ramificat, cu flori mici, albe-albastrui (Vicia hirsuta). – Din bg. kosica.

RASTURNATOR, -OARE, rasturnatori, -oare, s. f., s. n. 1. S. f. (Reg.) Cormana. 2. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operatia de rasturnare pe o fata si pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. intre doua treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care serveste la rasturnarea vagonetelor din mina, in scopul golirii acestora. – Rasturna + suf. -ator.

SIMPATIE, simpatii, s. f. 1. Atractie, inclinare, afinitate pe care cineva o simte fata de o persoana sau pe care o inspira cuiva; afectiune; p. ext. obiectul acestui sentiment. ♦ Aprobare; atasament; devotament. 2. (Fam.) Persoana fata de care cineva simte afectiune sau dragoste. 3. (Med.) Legatura, raport dintre (doua) organe simetrice care face ca, atunci cand unul este afectat, sa sufere si celalalt. Ochii sunt organe care se imbolnavesc prin simpatie. – Din fr. sympathie, lat. sympathia.

BILATERAL ~a (~i, ~e) 1) Care are doua laturi; cu doua laturi (opuse). 2) Care tine concomitent de doua aspecte opuse ale unui intreg. 3) (despre frunze) Care este asezat simetric fata de un ax. 4) (despre conventii, contracte etc.) Care obliga in egala masura ambele parti contractante. /<fr. bilateral

COAUTOR ~i m. 1) Fiecare dintre cei doi sau mai multi autori ai unei lucrari (realizari) in raport unul fata de celalalt. 2) jur. Persoana care a comis un delict impreuna cu alta persoana. [Sil. co-a-u-] /<fr. coauteur

COMPANION ~i m. Fiecare dintre doua sau mai multe persoane cu interese comune, luate in raport una fata de alta; tovaras. [Sil. -ni-on] /<fr. compagnon

CONLUCRATOR ~ori m. inv. Fiecare dintre doua sau mai multe persoane care lucreaza impreuna considerate in raport una fata de alta; colaborator. /a conlucra + suf. ~ator

DUPLEX n. telec. 1): Sistem ~ sistem care asigura comunicatia simultana a mai multor transmisiuni. 2) Masina care imprima pe ambele fete ale unei tesaturi desene colorate care se suprapun. 3) Carton format din doua straturi de pasta lipita prin presare. /<fr. duplex

FRAC ~uri n. Haina barbateasca de stofa neagra (mai rar alba), in fata scurta pana in talie, iar la spate alungita si terminata cu doua pulpane inguste, purtata la solemnitati. /<fr. frac

DUBLU, -A adj. 1. Care este de doua ori mai mare; indoit. 2. Format din doua obiecte identice sau de aceeasi natura. ♦ (s.m.) Dublu baieti (sau fete) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa cate doi jucatori de fiecare parte a plasei. 3. Minge dubla = miscare nereglementara la volei, handbal, tenis sau tenis de masa, constand in atingerea mingii de catre jucator de doua ori in momentul primirii sau in lasarea acesteia sa atinga de doua ori la rand terenul sau masa de joc. [< fr. double].

FRAC s.n. Haina barbateasca de ceremonie, scurta in fata pana la talie, neincheiata la piept si terminata la spate cu doua cozi lungi si inguste. [< fr. frac].

DISTANTA s. f. 1. interval, spatiu intre doua puncte. ♦ a tine pe cineva la ~ = a se purta rece, distant fata de cineva. 2. interval de timp. 3. (fig.) diferenta de rang, de situatie intre doua persoane. (< fr. distance, lat. distantia)

FRAC s. n. haina barbateasca de ceremonie, scurta in fata pana la talie, neincheiata la piept si terminata la spate cu doua cozi lungi si inguste. (< fr. frac)

comparativ, -a adj. (lat. comparativus). Care arata sau stabileste o comparatiune: metoda, gramatica comparativa. S. n., pl. e. Gram. Al doilea grad de comparatiune: plumbu e mai greu de cit feru [!]. Adv. fata de, relativ cu: comparativ cu auru, argintu e mai eftin [!].

MACLA, macle, s. f. Forma de cristalizare in care doua sau mai multe cristale se alipesc sau se intrepatrund, alcatuind o simetrie fata de un plan sau un ax; cristal format in acest fel. – Din fr. macle.

SOLSTITIU, solstitii, s. n. Fiecare dintre cele doua momente ale anului cand Soarele se afla la cea mai mare inaltime fata de ecuator; datele calendaristice corespunzatoare acestor momente (21 iunie si 22 decembrie), marcand ziua cea mai lunga sau cea mai scurta din an. – Din lat. solstitium, fr. solstice.

VOLEU s. n. 1. (tenis) reluare din zbor a mingii, inainte de a atinge solul. 2. volet (1). ◊ aripa laterala, mobila a unui poliptic. ◊ (cinem.) dispozitiv format din doua sau patru palete mobile din tabla neagra mata, care se monteaza in fata aparatelor de iluminat pentru obturarea luminii. 3. serie rapida de contractii musculare provocate artificial. 4. (pl.) efecte cinematografice constand in inlocuirea unei imagini prin alta, de-a lungul unei linii mobile de demarcatie. (< fr. volee, volet)

INSFORA, insforesc, vb. I. Tranz. A prinde doua margini ale plasei de pescuit, trecand o sfoara prin ochiurile lor asezate fata in fata sau suprapuse. – Din in- + sfoara.

INTERfata², interfete, s. f. (Electron.) Dispozitiv care converteste semnalele electronice in asa fel, incat doua aparate sau sisteme sa poata comunica intre ele. – Din engl., fr. interface (dupa fata).

ZAVELCA, zavelci, s. f. Fiecare dintre cele doua fote dreptunghiulare, cu dungi sau brodate cu flori, care se poarta una in fata si alta in spate, ca fusta. [Var.: zavelca, zevelca, zivelca, zovelca, zuvelca s. f.] – Cf. bg. zavivka.

FERMOAR, fermoare, s. n. Dispozitiv pentru incheiat obiecte de imbracaminte, genti, serviete etc., format din doua siruri de lame (fixate pe o suvita de panza, de piele etc.) asezate fata in fata si care se imbuca reciproc cu ajutorul unei mici piese, facute sa lunece intre ele. ♦ Inchizator de os, de metal etc. la un colier, la un album etc. – Din fr. fermoir.

CUB, cuburi, s. n. 1. Corp geometric cu sase fete patrate, egale intre ele. 2. Produs al inmultirii unui numar cu sine insusi de doua ori. ♦ (Adjectival; in sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de masura pentru volume, egala cu volumul unui corp de forma cubica, avand latura egala cu un metru (sau cu un decimetru etc.) – Din fr. cube, lat. cubus.

COMESEAN ~eana (~eni, ~ene) m. si f. Fiecare dintre doua sau mai multe persoane care stau la masa impreuna, considerate in raport una fata de alta. /co- + mesean

CONFRATE ~ti m. Fiecare dintre doua sau mai multe persoane care invata sau activeaza impreuna, luate in raport una fata de alta. /con- + frate

COREGENT ~ta (~ti, ~te) m. si f. Fiecare dintre doua sau mai multe persoane care guverneaza provizoriu o monarhie, luate in raport una fata de alta. /<fr. coregent

pomneata, pomnesi, s.f. 1. (pop.) servet, batista sau fasie de panza alba, avand legate la un capat un ban, iar la celalalt o lumanare, care se pune in mana mortului sau se da de pomana celor care iau parte la inmormantare. 2. (reg.; in forma: pomneta) bucata de panza in care se invelesc oasele unui mort cand sunt dezgropate. 3. (reg.) colac impletit care se da de pomana la inmormantari. 4. (reg.; in forma: pocmet) manseta la camasile barbatesti taranesti. 5. (reg.; in forma: pogmata) fasie impodobita la poalele unei fuste femeiesti. 6. (reg.; in formele: pocmata, pogmata) cingatoare de fata impodobita cu cusaturi. 7. (reg.) guler la o camasa barbateasca. 8. (reg.) fiecare dintre cele doua ate cu care se leaga camasa barbatesca la gat.

SECANTA s.f. 1. Dreapta care intersecteaza o curba in cel putin doua puncte. 2. Functia trigonometrica a unghiului intr-un triunghi dreptunghic, egala cu raportul ipotenuzei fata de cateta care apartine unghiului dat. [< fr. secante, cf. lat. secans < secare – a taia].

ZGARIECI, zgarieci, s. m. (Pop.) Instrument format dintr-o bucata prismatica de lemn, in care se fixeaza doua tije cu varf ascutit si cu ajutorul caruia se traseaza linii paralele pe fata unei piese de lemn. – Din zgaria + suf. -eci.

ZAVELCA, zavelci, s. f. Fiecare dintre cele doua fote dreptunghiulare, cu dungi sau brodate cu flori, care se poarta una in fata si alta in spate. [Var.: zavelca, zovelca, zivelca, zuvelca s. f.] – Comp. bg. zavivka.

BRETEA, bretele, s. f. 1. (La pl.) Obiect de imbracaminte barbateasca confectionat din doua fasii de elastic, panza, piele etc. care se trec peste umeri, prinzandu-se in fata si in spate de pantaloni pentru a-i sustine. 2. Fasie de panza, matase, panglica etc. cu care sunt prevazute unele obiecte de imbracaminte spre a le sustine pe umeri. – Refacut din pl. bretele (< fr. bretelles).

CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea; alalalt, aialalta. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta. 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Ceilalti oaspeti. ♦ (Adjectival; ca determinant al unor cuvinte care exprima o diviziune a timpului) imediat urmator altuia. Lumea cealalta. (Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. Celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Cel(a) + alalt (= allalt).

ZGARIECI, zgarieci, s. m. (Pop.) Instrument format dintr-o bucata prismatica de lemn, in care se fixeaza doua tije metalice cu varf ascutit si cu ajutorul caruia se traseaza linii paralele pe fata unei piese de lemn. [Pr.: -ri-eci] – Zgaria + suf. -eci.

SECANTA, secante, s. f. 1. Dreapta care intretaie o curba sau un cerc in cel putin doua puncte. 2. Functie trigonometrica a unui unghi dintr-un triunghi dreptunghic, egala cu raportul ipotenuzei fata de cateta care apartine unghiului dat². – Fr. secante (lat. lit. secans, -ntis).

SOLSTITIU ~i n. Fiecare dintre cele doua momente ale anului cand Soarele atinge cea mai mare sau cea mai mica inaltime fata de orizont. ◊ ~ de vara ziua de 21 sau de 22 iunie, cand in emisfera boreala a Pamantului este cea mai lunga zi si cea mai scurta noapte a anului. ~ de iarna ziua de 21 sau de 22 decembrie, cand in emisfera boreala a Pamantului este cea mai scurta zi si cea mai lunga noapte a anului. [Sil. sol-sti-tiu] /<lat. solstitium, fr. solstice

CORELATIV, -A adj. Care arata o corelatie, un raport reciproc. ◊ Notiuni corelative = notiuni care contin note aratand existenta unei anumite legaturi reciproce intre doua obiecte ale gandirii; conjunctii corelative (si s.f.) = conjunctii care introduc doua propozitii coordonate sau o propozitie regenta si una subordonata, in raport de corelatie una fata de cealalta. [< fr. correlatif].

NEAGRESIUNE s.f. Lipsa de agresiune. ◊ Pact de neagresiune = pact prin care doua sau mai multe state se obliga sa nu intreprinda nici o actiune dusmanoasa unul fata de celalalt. [< ne- + agresiune, dupa fr. non-agression].

SIMPATIE s. f. 1. atractie, afinitate, inclinatie fata de o persoana, o cauza etc.; afectiune, dragoste. ◊ obiectul acestui sentiment. 2. (med.) legatura, intre (doua) organe simetrice, care face ca atunci cand unul este atins sa sufere si celalalt. ◊ corespondenta presupusa intre calitatile unor corpuri. (< fr. sympahie, lat. sympathia)

OBRAZAR ~e n. 1) Sac de panza rara cu care isi acopera fata apicultorii, ca sa nu-i intepe albinele. 2) Masca de metal care protejeaza fata la unele probe sportive. 3) pop. Masca pe care o pune cineva pe fata, ca sa nu fie recunoscut (sau pentru a infatisa un personaj oarecare). 4) Fiecare dintre cele doua piese de piele fixate de capetea, in regiunea ochilor, pentru a impiedica calul sa priveasca in laturi. [Sil. -bra-] /obraz + suf. ~ar

OPOZITIE s.f. I. 1. Raport care se stabileste intre doua lucruri sau doua situatii opuse, contrare; contrast. ♦ Raport de excludere intre doua notiuni sau judecati, stabilit dupa anumite criterii. ♦ Diferenta (fonetica) intre doua unitati lingvistice. 2. Impotrivire, opunere. 3. Pozitie pe care o ocupa un astru cand Pamantul se afla intre el si Soare; pozitia a doua corpuri ceresti care se afla la o distanta de 180 de grade pe bolta cereasca unul fata de celalalt. II. (In tarile capitaliste) Grup politic parlamentar potrivnic partidului care se afla la putere; (p. ext.) politica pe care o practica acest grup. [Gen. -iei, var. opozitiune s.f. / cf. fr. opposition, rus. opozitiia, lat. oppositio].

Asclepius (sau Aesculapius), fiul lui Apollo cu muritoarea Coronis si zeul medicinei. A fost crescut de mic de centaurul Chiron, care l-a initiat in tainele lecuirii si l-a deprins sa vineze. Asclepius a avut doi fii: pe Machaon si pe Podalirius, vestiti datorita priceperii lor in arta tamaduirii, si patru fete, printre care se numara si Hygiea, zeita sanatatii. Datorita faptului ca nu s-a multumit sa vindece numai bolile, ci a readus si mortii la viata, Asclepius si-a atras minia lui Zeus, care l-a ucis cu trasnetul sau. Dupa moarte el a fost pus printre constelatii. I se aduceau onoruri divine, in special la Epidaurus, si i se sacrifica, de obicei, un cocos. Atributele sale erau toiagul si sarpele.

CONSATEAN ~eana (~eni, ~ene) m. si f. Fiecare dintre doua sau mai multe persoane care locuiesc sau sunt originare din acelasi sat considerate in raport una fata de alta. /con- + satean

TABLA² -e f. mai ales la pl. 1) Joc de noroc intre doi parteneri, cu doua zaruri si cu cate cincisprezece piese rotunde de lemn, care se muta in spatiile marcate pe fetele interioare ale unei cutii speciale. 2) Partida intr-un astfel de joc. [Sil. ta-bla] /<ngr. tavli, turc. tavla

CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta, printre desisuri marunte (SADOVEANU). 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Nici macar sa-si ridice ochii la ceilalti meseni (CREANGA). ♦ (Adjectival, determinand cuvinte care exprima o diviziune a timpului) Imediat urmator altuia. Lumea cealalta. [Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Din cel + alalt.

BAC interj. Exprima zgomotul produs de o lovitura sau o cazatura. Forma expresiva, bazata pe consonanta tipica cu scopul evocarii zgomotului unei lovituri sau cazaturi, cf. boc, cioc¹, hac, tac, tic¹, toc¹. Intentia imitativa reproduce trei posibilitati ale zgomotului: 1. O singura lovitura, bac. 2. Ritmul binar, care indica o miscare in doi timpi, cu implicarea duratei, baltac. 3. Ritmul ternar sau intrerupt, care pare sa includa intentii secundare, de opozitie fata de miscare si de cadere definitiva, baldabac. – Varianta: baca

SOLIDARIZA, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (fata de cineva), a se uni cu cineva intr-o actiune. 2. Tranz. A lega intre ele (prin constructie) doua sau mai multe piese sau obiecte, astfel incat sa forrneze un tot, sa preia in ansamblu solicitarile. – Din fr. solidariser.

PRIETENIE, prietenii, s. f. Sentiment de simpatie, de stima, de respect, de atasament reciproc care leaga doua persoane; legatura care se stabileste intre persoane, pe baza acestor sentimente; amicitie, prietesug. ♦ Atitudine plina de bunavointa, prietenoasa fata de cineva. ♦ Legatura intre grupuri sociale, intre popoare, intre tari bazata pe aspiratii, nazuinte, interese comune. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) prietinie s. f.] – Prieten + suf. -ie.

GRAIFER s. n. 1. organ de lucru al masinilor de ridicat si de transportat, din doua cupe mobile, destinate apucarii materialului. ◊ excavator pentru capacitati mari. 2. varf ascutit care formeaza ochiurile la masinile de cusut fete de incaltaminte. (< germ. Greifer)

NEUTRALISM s. n. 1. doctrina implicand refuzul de a lua pozitie fata de un eveniment international, de a adera la o alianta militara. 2. tip de relatii biotice intre indivizii a doua specii (populatii), care nu utilizeaza aceeasi sursa de hrana. (< fr. neutralisme)

RAPORT¹ ~oarte n. 1) Comunicare (orala sau scrisa) prezentata in fata unei adunari sau a unei autoritati, cuprinzand informatii despre activitatea personala sau colectiva; dare de seama. 2) mat. Catul a doua marimi de acelasi fel. /<fr. rapport

DEMOCRATIE s. f. forma de organizare politica a societatii care proclama principiul detinerii puterii de catre popor. ◊ ~ sclavagista = tip de democratie in care puterea era exercitata de stapanii de sclavi; ~ burgheza = forma specifica oranduirii capitaliste, prin care se incearca sa se asigure libertatea si egalitatea generala a cetatenilor in fata legilor; ~ populara = forma de democratie aparuta intr-o serie de tari din Europa si Asia, dupa cel de-al doilea razboi mondial, in care puterea apartine clasei muncitoare in alianta cu taranimea si alte categorii de oameni ai muncii; ~ interna de partid = principiu organizatoric al partidului marxist-leninist potrivit caruia toti membrii sai ar avea dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului si de viata interna de partid; ~ economica = democratie care presupune participarea sistematica directa sau prin reprezentanti (inclusiv manageri), liber si expres alesi ai poporului, la conducerea si realizarea procesului de productie, repartitie si schimb la toate nivelurile economiei. (< fr. democratie, gr. demokratia)

BATAAN, pen. in V ins. Luzon (Filipine). In V G. Manila. Aici, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, au avut loc lupte singeroase duse de japonezii in retragere, sub comanda generalului Yamashita (ian. – mai 1945), in fata inaintarii Aliatilor.

RAZBOIUL DE TREIZECI DE ANI (1618-1648), razboi intre principii protestanti din Imperiul Romano-German, pe de o parte, si principii catolici si imparat, pe de alta parte, transformat apoi intr-un razboi european general. In acest razboi, imparatul urmarea intarirea Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana sub steagul catolicismului, iar principii, fara deosebire de credinta religioasa, voiau sa-si intareasca independenta lor fata de imparat, mentinand faramitarea Germaniei. A inceput cu rascoala Cehiei impotriva dominatiei habsburgice. In cursul razboiului s-au constituit doua tabere: blocul Habsburgilor (Habsburgii spanioli si austrieci, principii catolici germani, sprijiniti de Papalitate, si Polonia) si coalitia antihabsburgica (principii protestanti germani, Franta, Suedia, Danemarca, sprijinita de Olanda, Anglia si Rusia). In functie de interventia diferitelor state, razboiul s-a impartit in patru perioade: ceha (1618-1624), daneza (1625-1629), suedeza (1630-1634) si franco-suedeza (1635-1648). La acest razboi a participat si Transilvania, sub conducerea principilor Gabriel Bethlen si Gh. Rakoczi I, impotriva Habsburgilor. Razboiul s-a incheiat prin pacile de la Osnabruk si Munster (Pacea din Westfalia).

TIRAJ s. n. 1. numar de exemplare in care se tipareste o publicatie periodica, o carte etc. ◊ productia orara normala a unei masini de tiparit, exprimata in coli tiparite pe fata. 2. (cinem.) multiplicare, prin copiere, a unui film. 3. deplasare a unui gaz intr-o conducta datorita diferentei de presiune dintre cele doua extremitati sau dintre doua sectiuni ale ei. 4. operatie de turnare in sticle a vinului pregatit pentru fabricarea sampaniei. 5. tragere a aerului in plamani ca urmare a contractiei muschilor inspiratori. ◊ efort inspirator in dispnee. (< fr. tirage)

ACUM adv. 1. In prezent, in momentul de fata. Porneste chiar acum (CREANGA). ♢ Expr. Acu-i acu = a sosit momentul hotarator. ♦ In imprejurarile actuale. 2. Indata, imediat. 3. Inainte cu... Acum doi ani. [Var.: acu, acuma adv.] – Lat. eccum-modo.

ACUM adv. 1. In prezent, in momentul de fata; actualmente. ◊ Expr. Acu-i acu = a sosit clipa hotaratoare. ♦ In imprejurarile actuale. 2. Indata, imediat, numidecat, acusi, acusica, amusi. 3. Inainte cu... Acum doi ani. [Var.: acu, acuma adv.] – Lat. eccum modo.

VECINATATE, vecinatati, s. f. I. 1. Starea, situatia cuiva sau a ceva care este, se afla, locuieste, traieste alaturi, in apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai multi vecini. 2. Loc vecin cu cineva sau cu ceva; imprejurime. 3. Cei care sunt sau locuiesc alaturi sau in apropiere (fata de altii sau fata de un loc dat). II. Stare de vecin (II); vecinie, rumanie, iobagie. – Lat. vicinitas, -atis.

EXTERN, -A, externi, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care se afla asezat in afara; din afara, exterior; strain. ♦ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. (Mat.) Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara dreptelor. 2. (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S. m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau a locului unde invata meseria. 2. Student in medicina care, in urma unui examen, este admis sa faca practica in spital. – Din fr. externe, lat. externus.

TRIBUNA, tribune, s. f. 1. Constructie din lemn, din beton, din piatra etc., de obicei cu mai multe randuri de banci asezate in amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfasurarea unei festivitati, a unei parade, a unei competitii etc.; p. restr. fiecare dintre cele doua laturi lungi ale acestei constructii (avand cea mai buna vizibilitate). 2. Loc inaltat, platforma, estrada pe care sta cel ce vorbeste in fata publicului. – Din fr. tribune.

TIRAJ s.n. 1. Numarul de exemplare in care se tipareste o publicatie periodica, o carte etc. ♦ Imprimare. ♦ Productia orara normala a unei masini de tipar, exprimata in coli tiparite pe fata. ♦ (Cinem.) Multiplicare, prin copiere, a unui film. 2. (Tehn.) Deplasare a unui gaz intr-o conducta, datorita diferentei de presiune dintre cele doua extremitati sau dintre doua sectiuni ale ei. 3. Operatie de turnare in sticle a vinului pregatit pentru fabricarea sampaniei. 4. Tragere a aerului in plamani ca urmare a contractiei muschilor inspiratori. ♦ Efort inspirator in dispnee. [< fr. tirage].

BARA, bare, s. f. 1. Drug de metal (care urmeaza sa fie prelucrat). ♦ Bucata de lemn sau de metal, de lungime si grosime variabila, avand diferite intrebuintari. 2. Fiecare dintre cei trei stalpi care delimiteaza poarta la unele jocuri sportive. ◊ Bara (fixa) = aparat de gimnastica format dintr-un sul de metal fixat pe doi stalpi. 3. Bariera care desparte, la instantele judecatoresti, pe judecatori de avocati si impricinati; p. ext. locul de unde se pledeaza in fata instantei. 4. Semn grafic in forma unei linii verticale sau orizontale, folosit ca element de separare in interiorul unui text; (Muz.) semn in forma de linie verticala, intrebuintat la separarea masurilor pe portativ. 5. Ridicatura a fundului marii la gura unui fluviu, formata prin ingramadirea nisipului sau a malului. 6. Valul care urca de la gura unui fluviu spre amonte o data cu fluxul, la marile cu maree importanta. – Fr. barre.

prohab, prohaburi, s.n. (reg.) 1. slitul, deschizatura din fata a pantalonilor barbatesti; despicatura in dreptul taliei, a rochiei sau a fustei. 2. haina, rufa rupta; zdreanta. 3. incretitura de fusta. 4. fiecare din cele doua clape care astupa pe dinauntru deschizaturile dinainte ale cioarecilor (ca sa nu se vada camasa). 5. motiv ornamental in cojocarie format din mai multe motive de broderie. 6. taietura mare de cutit. 7. prapad.

WEISMANNISM s.n. Teorie in biologie care postuleaza separarea organismului in doua parti distincte: germenul, substanta ereditara, localizata in celulele s*****e, si soma, corpul, inert din punct de vedere genetic, afirmand independenta absoluta a germenului fata de soma. [Pr. vais-] (din engl. weismannism, dupa August Weismann (1834-1914), biolog german)

WEISMANNISM s.n. Teorie in biologie care postuleaza separarea organismului in doua parti distincte; germenul, substanta ereditara, localizata in celulele s*****e, si soma, corpul, inert din punct de vedere genetic, afirmand independenta absoluta a germenului fata de soma. [Pron. vais-. / < engl. weismannism, cf. August Weissmann – biolog german].

WEISMANNISM VAIS-/ s. n. teorie in biologie care postuleaza separarea organismului in doua parti distincte: germenul, substanta ereditara, localizata in celulele s*****e, si soma, corpul, inert din punct de vedere genetic, afirmand independenta absoluta a germenului fata de soma. (< engl. weismannism)

BISECT (dupa fr. bissexte) adj. An ~ = an calendaristic de 366 de zile. Ziua pe care anii bisecti o au in plus fata de anii calendaristici comuni se adauga lunii februarie (29 de zile). Anii bisecti se repeta din patru in patru ani; sint bisecti anii ale caror ultime doua cifre formeaza un numar divizibil cu patru (exceptind anii: 1100, 1300, 1500 etc.).

MEDIAN, -A I. adj. situat la mijloc; medial; (mat.) care imparte (un corp, o figura) in doua parti egale. II. s.f. dreapta care uneste un varf de triunghi cu mijlocul laturii opuse sau un varf al unui tetraedru cu centrul de greutate al fetei opuse. (< fr. median, lat. medianus)

SPION, -OANA I. s. m. f. 1. cel care face spionaj pentru un stat intr-un alt stat. 2. cel care pandeste, observa pe altii pentru a furniza cuiva informatii. II. s. m. 1. oglinda oblica in fata unei ferestre sau lentila mica intr-o usa, prin care se poate vedea in afara fara a fi vazut. 2. (tehn.) calibru pentru determinarea si verificarea jocurilor dintre doua piese asamblate. 3. particula nucleara cu masa apropiata de cea a pionului (2), dar avand spin. (< germ. Spion, it. spione, dupa fr. espion, /II, 3/ engl. s/pinning/ + pion)

BARBIE, barbii, s. f. 1. Parte a fetei formata de proeminenta maxilarului inferior; barba. ◊ Barbie dubla = gusa de sub barbie la persoanele grase. 2. Parte carnoasa care atarna sub falca de jos la unele animale. ♦ (La pl.) Cele doua lame rosii, carnoase, care atarna de o parte si de alta sub ciocul gainilor. 3. Dispozitiv de lemn aplicat la baza viorii, pe care se sprijina barbia (1) violonistului. – Barba + suf. -ie.

PETIC, petice, s. n. 1. Fasie (nu prea mare) taiata, rupta sau ramasa dintr-o tesatura, dintr-o bucata de piele, dintr-o hartie etc.; spec. bucata dintr-un material cu care se repara, prin aplicare si coasere sau lipire, obiecte de stofa, de piele etc. rupte sau gaurite. ◊ Expr. Si-a gasit sacul peticul sau cum e sacul, si peticul, se spune despre doi insi asociati care au aceleasi cusururi. (A nu se mai tine) petic de petic, (se spune despre) haine foarte zdrentuite. A-si da in petic = a-si da pe fata, a-si arata, fara voie, anumite cusururi. 2. Suprafata mica de teren (cultivabil). 3. P. a**l. Bucata, portiune mica din ceva (in raport cu intregul). Se vede ici-colo cate un petic de zapada. [Var.: petec s. n.] – Cf. lat. pittacium.

FATUITOR, -OARE, fatuitori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Persoana care fatuieste. 2. S. n. Rindea speciala folosita pentru fatuirea sau pentru indreptarea fetei scandurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealta cu care se intinde si se netezeste tencuiala aruncata cu mistria pe zid; drisca. 4. S. n. Cutit putin curbat, cu doua manere, care serveste, in tabacarie, la fatuirea manuala a pieilor. [Pr.: -tu-i-] – Fatui + suf. -lor.

COMPARATIE, comparatii, s. f. 1. Examinare a doua sau a mai multor lucruri, fiinte sau fenomene, facuta cu scopul de a se stabili asemanarile si deosebirile dintre ele. ◊ Grad de comparatie = forma pe care o ia adjectivul si unele categorii de adverbe pentru a arata masura mai mica sau mai mare in care un substantiv sau un verb poseda insusirea sau caracteristica exprimata de acel adjectiv sau adverb. Termen de comparatie = cuvant, expresie sau notiune care serveste pentru a compara ceva. ◊ Expr. In comparatie cu... = comparativ, fata de... A nu suferi comparatie = a fi mai presus de orice alt obiect sau fiinta cu care ar putea fi comparat. 2. Figura de stil care consta in alaturarea a doua obiecte, persoane, actiuni etc. pe baza unor insusiri comune. [Var.: (inv.) comparatiune s. f.] – Din lat. comparatio, -onis.

POARTA porti f. 1) Deschizatura intr-un gard sau zid care face posibila intrarea intr-un spatiu imprejmuit si iesirea din el. 2) Panou mobil (simplu sau dublu) care inchide aceasta deschizatura. ◊ Din ~ in ~ din casa in casa; la fiecare casa. ~-n ~ peste drum; vizavi. A se uita (sau a sta, a ramane) ca vitelul la ~ noua a ramane dezorientat, uluit in fata unei situatii neasteptate. A bate la toate portile a se adresa tuturor dupa ajutor. 3) Loc de intrare (special amenajat) intr-un oras sau intr-o cetate. 4) Cadru cuprins intre doua bare verticale unite in partea de sus printr-o orizontala si inchis printr-o plasa, in care se trimite mingea sau pucul la unele jocuri sportive. 5) inv. Curtea sultanului turcesc. ◊ ~a Otomana Imperiul Otoman. 6) Vale ingusta intre doua siruri de munti (prin care trece o apa curgatoare). [G.-D. portii] /<lat. porta

AXA s. f. 1. dreapta care se considera a fi orientata intr-un anumit sens. 2. (tehn.) linie dreapta care ocupa o anumita pozitie intr-un sistem tehnic. ♦ ~ de rotatie = dreapta imaginara in jurul careia se executa miscarea de rotatie a unui corp; ~ optica = linie care trece prin centrul corneei si prin centrul optic al ochiului; ~ de simetrie = linie a unui corp sau a unei suprafete fata de care acestea prezinta anumite proprietati de simetrie. 3. (astr.) ~ a lumii = prelungire a dreptei care uneste polii Pamantului pana la intersectia cu sfera cereasca. 4. grup constituit in timpul celui de-al doilea razboi mondial de Germania, Italia si aliatii lor. (< fr. axe, germ. Achse)

PETITOR, -OARE, petitori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Persoana care, in numele unui barbat, cere in casatorie o fata, de obicei adresandu-se parintilor sau rudelor acesteia; (inv. si pop.; la m.) barbat care cere (pentru sine) in casatorie o fata. ◊ Expr. Sa (ne) sada petitorii, formula glumeata cu care un musafir este invitat sa ia loc sau sa (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai in varsta) care mijloceste cunostinta a doua persoane de s*x opus pentru a le inlesni casatoria. – Peti + suf. -tor.

CAMUS [camu], Albert (1913-1960), scriitor si eseist francez. Reprezentant al existentialismului. Creatia sa, de o rigoare clasica, se ordoneaza in jurul a doi poli: constatarea absurdului existential (rezultat al confruntarii omului modern cu societatea, cu istoria si cu el insusi) si spiritul de revolta, care sustine afirmarea valorilor umane. Romane: „Strainul”, „Ciuma”, „Caderea”; proza eseistica: „fata si reversul”; eseuri: „Mitul lui Sisif”, „Omul revoltat”, „Actuale”; teatru: „Caligula”; jurnal de creatie: „Caiete”. Premiul Nobel (1957).

FRONT s.n. 1. Loc, teritoriu, pe care se poarta luptele intr-un razboi. ♦ Grupare operativa constituita din forte militare numeroase sub o comanda unica. 2. Formatie de militari, de sportivi etc. asezati in linie. 3. (Fig.) Grupare unitara de forte stranse in vederea unei lupte comune. 4. (Arhit.) Plan vertical in care este situata fatada unei cladiri. ♦ Perete in care se executa taierea rocilor sau a minereurilor. 5. (Met.) Zona de tranzitie intre doua mase de aer diferite, caracterizata prin schimbari meteorologice bruste si cu consecinte directe asupra mersului vremii. ◊ Front de furtuna = masa de aer rece care, impinsa de furtuna, provoaca deplasarea aerului mai cald din fata ei. [< fr. front, cf. rus. front].

BARBIE, barbii, s. f. 1. Partea fetei de sub buza inferioara, care formeaza o proeminenta rotunjita. ◊ Dubla barbie = parte proeminenta sub barbie la unele persoane grase. 2. Partea carnoasa care atarna sub falca de jos la unele animale. ♦ (La pl.) Cele doua lame rosii, carnoase, care atarna de o parte si de alta sub ciocul gainilor. 3. Dispozitiv de lemn aplicat la baza viorii, pe care se sprijina barbia (1) celui care canta. – Din barba + suf. -ie.

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

RAPORT s. n. I. 1. legatura intre obiecte, fenomene, notiuni etc. ◊ (pl.) relatie intre doua valori. ◊ (mat.) catul a doua marimi de acelasi fel. 3. (gram.) relatie stabilita intre cuvinte, constructii si propozitii. II. castig. ♦ casa de ~ = casa construita pentru a fi inchiriata si a aduce astfel beneficii. III. 1. dare de seama, facuta de cineva in fata unei adunari, a unei autoritati etc., o relatare asupra unei activitati. 2. scurta prezentare orala asupra situatiei trupei facuta de un militar in fata superiorului sau. (< fr. rapport)

Celeus, fiul lui Eleusis si rege in tinutul cu acelasi nume. Avea doi fii: pe Demophon si pe Triptolemus (v. si Demopho(o)n, Triptolemus). Atit Celeus cit si sotia sa, Metanira, au primit-o si au gazduit-o bine pe Demeter atunci cind zeita ratacea, cuprinsa de desperare, in cautarea fetei ei Persephone, rapita de catre Pluto. Se spunea ca inainte de a se intoarce in Olympus, Demeter l-ar fi initiat pe Celeus in tainele cultului sau.

EXTERN, -A, externi, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. Care se afla asezat in afara; din afara, exterior², strain. ◊ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul de Externe = minister care aplica linia politica a unui stat in problemele privitoare la relatiile internationale. ♦ Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara dreptelor. ♦ (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S. m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau a locului unde invata meseria. 2. Student in medicina care, in urma unui examen, este admis sa faca practica in spital. – Fr. externe (lat. lit. externus).

REACTIE ~i f. 1) Actiune provocata de o alta actiune. 2) Interactiune dintre doua sau mai multe substante, care sunt antrenate in transformari chimice. ~ in lant. ~ nucleara. 3) Raspuns al unui sistem e*******l la un stimulent. 4) fiz. Forta care se opune unei actiuni, fiind egala cu aceasta, dar de sens opus. 5) Tendinta politica manifestata prin opozitie fata de progresul social si prin efor-turi pentru restabilirea unor institutii depasite. /<fr. reaction, germ. Reaktion

RAZBOI¹, razboaie, s. n. Conflict armat (de durata) intre doua sau mai multe grupuri, categorii sociale sau state, pentru realizarea unor interese economice si politice; razbel. Razboi civil = lupta armata intre doua sau mai multe grupari politice de orientari diferite din interiorul unui stat in vederea schimbarii ordinii politice si de stat sau pentru mentinerea celei existente. Razboi rece = stare de incordare, de tensiune in relatiile internationale, provocata de politica de ostilitate a unor state fata de altele, care nu ia totusi forma unui conflict armat. Razboi psihologic = stare de tensiune, de hartuiala nervoasa, psihica, initiata si intretinuta cu scopul de a zdruncina moralul fortelor adverse si de a demoraliza populatia. Stare de razboi = beligeranta. ♦ Fig. Cearta; neintelegere, vrajba, galceava. – Din sl. razboj „ucidere, jaf”.

BANCA¹, banci, s. f. Scaun lung pentru doua sau mai multe persoane. ◊ Expr. Banca ministeriala = locurile din parlament rezervate membrilor guvernului. Banca acuzatilor = locurile dintr-o sala de tribunal ocupate de acuzati. Banca apararii = locurile dintr-o sala de tribunal destinate avocatilor care apara pe acuzati. ♦ Scaun, de obicei cu pupitru in fata, pentru scolari. ◊ Loc. adv. (De) pe bancile scolii = (de) la scoala, din (sau in) timpul petrecut in scoala. ◊ Expr. A sta (sau a ramane) in banca sa = a ramane la locul sau, a sta pasiv fata de orice initiativa, a fi docil. – Din fr. banc.

BARA, bare, s. f. 1. Bucata lunga de lemn sau de metal careia i se dau diferite intrebuintari. 2. Stalp de poarta la unele jocuri sportive. ◊ Bara (fixa) = aparat de gimnastica format dintr-o vergea groasa de metal montata intre doi stalpi. 3. Bariera care desparte pe judecatori de avocati si de impricinati; p. ext. locul din instanta unde pledeaza avocatii. 4. Linie verticala sau orizontala care separa parti dintr-un text. ♦ (Muz.) Linie verticala care separa masurile pe portativ. 5. Prag de nisip situat sub apa, de obicei in fata gurii de varsare a unui fluviu. 6. Val de mare care urca o data cu fluxul de la gura unui fluviu spre amonte. – Din fr. barre.

PANOU s.n. 1. Plansa, tabla de lemn, de carton etc. fixata pe un perete sau pe suporturi si folosita pentru afisaj etc. ◊ Panou de comanda = placa de marmura, de bachelita etc. pe care sunt centralizate dispozitivele de comanda ale unei masini, ale unei uzine etc.; panou de onoare = panou cu fotografii si informatii despre evidentiatii unei intreprinderi, institutii etc. 2. Portiune a unui perete sau a unui tavan despartita de rest prin elemente de sculptura, de stucatura sau de pictura; (p. ext.) tablou sau tesatura artificiala fixata ca decoratie pe un perete despartitor. 3. Tabla mare in fata careia este fixat cosul de baschet. ♦ Panou de tragere = tinta in forma de panou (1), folosita pentru trageri. 4. Element de constructie plin sau alcatuit din bare, folosit la captusirea unui zid, la acoperirea unei deschideri etc. ♦ Panou de exploatare = portiune dintr-un camp de exploatare cuprinsa intre doua galerii. [< fr. panneau].

REFLEX s.n. 1. Raza reflectata; sclipire. 2. (Fig.) Oglindire, reflectare. 3. Reactie adecvata a organismului fata de un e******t, care se produce pe cale nervoasa, fara interventia vointei. ♦ Act fundamental al sistemului nervos prin care se regleaza relatiile dintre organism si mediu, precum si cele dintre diferitele parti ale organismului. ◊ Reflex conditionat = raspuns bazat pe legatura nervoasa temporara formata in scoarta creierului intre doua focare de e*******e care coincid in timp. // adj. 1. Produs prin reflex (1); de natura reflexului (1). 2. Reflect. [Pl. -ecsi, -exe. / < fr. reflexe, cf. lat. reflexus].

POL s.m. 1. (Mat.) Fiecare dintre cele doua puncte in care o axa strapunge sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 2. (Astr.) Fiecare dintre cele doua extremitati ale axei Pamantului. ♦ Pol ceresc = fiecare dintre cele doua puncte in care bolta cereasca pare sa fie atinsa de axa in jurul careia se efectueaza miscarea diurna a astrilor. 3. (Fiz.) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcina electrica ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (Fig.) Extremitati, puncte opuse unul fata de celalalt. [Pl. poli, (s.n.) poluri. / < fr. pole, cf. germ. Pol < lat. polus , gr. polos < polein – a se intoarce, a se invarti].

GRILA, grile, s. f. 1. Electrod in forma de sita, de spirala, de gard din sarma, intercalat intre anodul si catodul unui tub electronic sau intre alti doi electrozi, prin deschiderile caruia poate trece un flux de electroni sau de ioni; gratar (5), sita. 2. Gardulet fix sau mobil alcatuit dintr-o retea de vergele paralele, care inchide sau apara golul unei usi, al unei ferestre, al unei vitrine etc. 3. (Mil.) Obstacol facut din bare de otel, asezat in fata sau in spatele santului unei fortificatii sau la deschiderile unei cazemate. 4. Prajitura in forma de grila (2), preparata din aluat si unsa cu sirop de zahar sau miere. – Din fr. grille.

Clytia (sau Clytie), una dintre fiicele lui Oceanus si ale lui Tethys. A fost iubita de Apollo, apoi parasita de zeu, care se indragostise intre timp de Leucothea. Din gelozie, Clytia i-a dezvaluit tatalui lui Leucothea dragostea celor doi, atragind in felul acesta moartea rivalei ei. Ca s-o pedepseasca, Apollo a parasit-o definitiv si n-a vrut s-o mai vada niciodata. Indurerata, Clytia s-a transformat intr-o planta numita heliotropium (floarea-soarelui), care cauta, se spune, de atunci mereu soarele si-si intoarce intotdeauna fata dupa el.

Acrisius, rege al Argosului si fiu al lui Abas. De teama unui oracol care-i prezisese ca va fi ucis de catre unul dintre urmasii sai, Acrisius si-a zavorit unica fiica, pe Danae, intr-un turn inalt. Indragostindu-se de frumusetea tinerei fete, Zeus reuseste totusi sa patrunda pina la ea transformindu-se in ploaie de aur. Din unirea lor se naste un baiat, Perseus. Pentru a zadarnici prezicerea oracolului, Acrisius o inchide pe Danae impreuna cu Perseus intr-un cufar si le da drumul pe mare. Salvati de la inec, dupa ani de zile in care timp Perseus crescuse, cei doi se reintorc in Argos sa-l vada pe Acrisius. In cadrul unor intreceri care au loc in Thessalia si la care participa si Perseus, discul lansat de el il loveste din greseala pe Acrisius, ucigindu-l pe loc. In felul acesta oracolul se implineste (v. si Perseus).

RAPORT s.n. I. 1. Legatura, relatie intre fenomene, intre notiuni etc. ♦ (La pl.) Legaturi (de prietenie, de serviciu etc.). 2. (Mat.) Catul a doua marimi de acelasi fel. 3. Relatie (numerica) intre doua valori. II. Casa de raport = casa construita pentru a fi inchiriata si a aduce astfel beneficii. III. Comunicare scrisa sau orala, dare de seama, expozeu care se adreseaza catre o instanta judiciara, catre un sef ierarhic, catre o adunare generala etc.; momentul cand se face aceasta prezentare. ♦ (Mil.) Scurta prezentare orala asupra situatiei trupei, facuta de un militar in fata superiorului sau. [Pl. -orturi, -oarte. / < fr. rapport].

CORESPONDENT, -A I. s. m. f. 1. colaborator extern al unui ziar care trimite corespondenta cu caracter informativ din locul in care se afla. 2. persoana care, in lipsa parintilor unui elev, are raspunderea acestora fata de scoala. 3. cel care poarta corespondenta cu cineva. II. adj. care corespunde, corespunzator. ♦ membru ~ = membru al unei academii sau al altei institutii stiintifice, care are aceleasi obligatii si se bucura de aceleasi drepturi ca un membru activ, cu exceptia dreptului la vot; unghiuri e = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealaturate, formate de aceeasi parte a unei secante care intersecteaza doua drepte, un unghi fiind in interiorul dreptelor si altul in afara lor. ◊ (s. n.) echivalent, in cadrul frazei, al unei parti de propozitie. (< fr. correspondant)

SURUB, suruburi, s. n. 1. Tija cilindrica de lemn sau de otel, filetata, care serveste la asamblarea a doua ori a mai multor piese sau care transmite, transforma sau utilizeaza in diverse feluri miscarea de rotatie intr-un mecanism. ◊ Loc. adv. In surub = in forma de cerc sau de spirala. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un surub prin cap = a-i apuca (cuiva) suvite de par din cap, rasucindu-le si tragand de ele. A strange surubul = a intrebuinta mijloace de constrangere fata de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componenta un surub sau care se manevreaza prin rasucire. ♦ Fig. Vartej de apa. [Var.: surup s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

MACAZ, macazuri, s. n. Dispozitiv montat la bifurcarea a doua linii de tren sau de tramvai, cu ajutorul caruia vehiculul este indrumat pe una dintre liniile bifurcatiei; portiunea de sina mobila care se deplaseaza cu ajutorul acestui dispozitiv; ac. ◊ Macaz aerian = dispozitiv montat pe firul electric aerian, care permite trecerea unui troleibuz sau tramvai de pe o cale pe alta. ◊ Expr. (Fam.) A schimba macazul = a) a indrepta in alta directie cursul unor evenimente; b) a-si schimba atitudinea fata de cineva sau de ceva; a-si schimba parerile, conceptiile etc. – Din tc. makas.

CORESPONDENT, -A, corespondenti, -te, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care colaboreaza la un ziar sau la o publicatie periodica, trimitand spre publicare informatii din locul unde se afla. 2. Persoana care, in lipsa parintilor unui elev, are raspunderea acestuia fata de autoritatile scolare. 3. (Rar) Persoana cu care cineva este in corespondenta. II. Adj. (In sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei institutii stiintifice avand aceleasi obligatii si drepturi ca si un membru activ, cu exceptia dreptului de a vota pe viitorii membrii, care este numai consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, egale intre ele, formate de aceeasi parte a unei secante care taie doua drepte paralele. – Din fr. correspondant.

CORN¹ coarne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta in pozitie de aparare; a se pune in garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua in coarne cu cineva a intra in conflict, a se incaiera cu cineva. A pune cuiva funia in coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a insela (in casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu

COLAC ~ci m. 1) Paine alba in forma de inel, impletit din doua sau mai multe vite de aluat. ◊ A se face ~ a sta culcat cu corpul incovoiat. Omul nu fuge de ~, ci de ciomag fiecare se fereste de rau, nu de bine. A astepta pe cineva cu ~ci calzi a-i face cuiva o primire c******a. ~ peste pupaza la un necaz se adauga altul. La cel bogat vine si d****l cu ~ celui norocos ii merge bine intotdeauna. Cum e sfantul si ~cul dupa cum e omul, asa este si atitudinea fata de el. 2) Obiect de forma inelara avand diferite intrebuintari. ◊ ~ de salvare cerc de pluta sau de cauciuc (umflat cu aer sau cu alt material usor), folosit pentru a tine la suprafata apei un naufragiat. ~ de fum rotocol de fum de tigara. 3) Ingraditura de piatra sau de lemn a unei fantani; ghizd. /<sl. kolati

REGISTRU s.n. 1. Condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. 2. Dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unui cilindru. 3. Suprafata dintre doua profiluri orizontale care se intind pe lungimea unei fatade. 4. Intinderea scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ♦ (Concr.) Garnitura de tuburi de orga (sau de coarde de clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. 5. Dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. ♦ Registru de memorie = dispozitiv care face parte din organele de comanda si calcul ale unui calculator electronic. 6. (Poligr.) Ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. [< fr. registre, it. registro, germ. Register].

altern, -a adj. (lat. alternus. V. subaltern). Geom. Se zice despre unghiurile situate in partile opuse secantei cind doua drepte paralele is taiate de alta. Unghiuri alterne interne, situate in auntru [!] celor doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri A si B. Unghiuri alterne externe, situate afara din cele doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri C si D. (Unghiurile alterne interne is egale intre ele, si tot asa si cele alterne externe). Bot. Frunze, flori alterne, asezate de fie-care parte a ramurii, dar nu una in fata alteia.

REGISTRU s. n. 1. condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. ♦ ~ de stare civila = condica in care sunt inregistrate nasterile, casatoriile, decesele etc. 2. dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unei conducte. 3. (arhit.) suprafata orizontala de decoratie intre doua chenare sau delimitata compozitional. 4. intindere a scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ◊ garnitura de tuburi (la orga), de butoane (la acordeon) sau de coarde (la clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. ◊ (fig.) trasaturile particulare, tonalitatea proprie unei opere literare, a unui discurs etc. ◊ ansamblu de idei, de teme etc. 5. dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. 6. (si s. m.) circuit, dispozitiv din organele de comanda si de calcul ale unui calculator electronic destinat memorarii. 7. (poligr.) ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. 8. (mar.) institutie de stat, societate care stabileste normele de constructie a navelor, ce trebuie respectate de proprietar sau armator. (< fr. registre, it. registro, germ. Register)

ISLAM (‹ fr.; din araba „supunere fata de Dumnezeu”) s. n. 1. Religie monoteista fondata in V Arabiei, la inceputul sec. 7 (anul 622 fiind considerat inceputul erei musulmane). I. se bazeaza pe Coran, ale carui capitole (sure) au fost revelate Profetului Mahomed, prin mijlocirea arhanghelului. Coranul si traditia alcatuita din spusele si faptele Profetului (hadit) prescriu credinciosilor cinci obligatii rituale fundamentale (asa-zisii „stalpi ai islamului”): „marturia de credinta” („Nu exista al Dumnezeu decat Allah, Mahomed este trimisul lui Dumnezeu”); rugaciunea (facuta de cinci ori pe zi); dania; postul (cel mai de seama este al Ramadanului); si pelerinajul la Mecca (cel putin o data in viata). Cele doua curente principale ale i. sunt: sunnismul si siismul. Cei peste 1 miliard de musulmani, inregistrati in toata lumea la mijlocul anilor ’90, se impart in sunniti (85%), siiti, kharigiti si alte secte minoritare. Sin. islamism, mahomedanism. 2. Totalitatea popoarelor care practica religia islamica.