CAPCAUN, capcauni, s. m. Fiinta fabuloasa din mitologia populara romaneasca, inchipuita cu trup de om si cu cap de caine, uneori cu doua capete si cu doua guri, despre care se spune ca manca oameni. ♦ Epitet dat unui om rau, crud, salbatic. Cap¹ + caine (dupa ngr. kinokefalos).

GEAMALA, geamale, s. f. Papusa foarte mare care reprezenta un trup de femeie cu doua capete si patru maini, folosita in trecut in spectacolele populare de balci. – Din tc. cemal [oyunu].

ZGRIPTOR, zgriptori, s. m. 1. Specie de acvila mare (Aquila heliaca). ♦ (Inv.) Stema care reprezinta un vultur cu doua capete. 2. Veche moneda austriaca de argint (care a circulat si in tarile romanesti in sec. XVII-XVIII), avand imprimata pe o parte stema cu acvila bicefala. 3. Animal fantastic, urias, inaripat, cu gheare de pasare. ♦ Motiv ornamental folosit in ceramica, reprezentand acest animal. 4. Fig. Om rau, avar, hraparet; zgripturoi. [Var.: zgripsor s. m.] – Cf. ngr. ghrips.

PATERITA, paterite, s. f. Toiag arhieresc, carja episcopala impodobita in partea de sus cu doua capete in forma de serpi intre care se afla un glob cu o cruce. – Din ngr. pateritsa.

MONSTRU s. 1. aratare, pocitanie, pocitura, (pop. si fam.) bazdaganie, (reg.) aratanie, budihace, buduhoala, (inv.) blazna. (Un ~ din basme, cu doua capete.) 2. hadosenie, monstruozitate, pocitanie, pocitura, schimonositura, slutenie, slutitura, uraciune, uratenie, (pop.) hazenie, potca, stropsitura, (reg.) znamenie, (Ban.) nahoada. (Un ~ de om.)

BICEFAL ~a (~i, ~e) (despre fiinte) Care are doua capete; cu doua capete. /<fr. bicephale

ZGRIPTOR ~i m. 1) Pasare sedentara rapitoare asemanatoare cu vulturul, dar de talie mai mare. 2) inv. Simbol reprezentand o astfel de pasare, care era imprimat pe o stema. 3) inv. Moneda austriaca de argint, avand imprimata pe o parte a ei imaginea unei astfel de pasari cu doua capete. 4) (in basme) Fiinta inchipuita ca o pasare uriasa cu doua capete. /cf. ngr. ghrips

DERODIM s.m. Monstru avand un singur corp, cu doua capete si cu doua gaturi. [< fr. derodyme].

BICEPS s.m. Muschi care are doua ligamente la extremitatea superioara; (spec.) muschiul bratului care face sa se indoaie antebratul. [Pl. -psi, (s.n.) -psuri. / < fr. biceps, cf. lat. biceps – cu doua capete].

BICEFAL, -A adj. 1. (despre un fat, un animal) cu doua capete. 2. (fig.) cu doi conducatori. (< fr. bicephale)

DIPROZOP s. m. grup de monstri dubli caracterizati printr-un singur trunchi cu doua capete fuzionate si doua fete (distincte). (< fr. diprosope)

HETEROCEFAL s. m. monstru fetal cu doua capete de marimi diferite. (< engl. heterocephalus)

ZGRIPTOR, zgriptori, s. m. 1. Specie de acvila mare (Aquila heliaca). ♦ (Inv.) Stema care reprezinta un vultur cu doua capete. ♦ (Inv.) Veche moneda austriaca de argint (care a circulat in trecut si in tara noastra), avand imprimata pe o parte stema cu acvila bicefala. 2. (In basme) Pasare foarte mare, cu doua capete. 3. Fig. Epitet dat unui om rau, avar, hraparet. [Var.: zgripsor s. m.] – Comp. ngr. gryps.

BICEFAL, -A, bicefali, -e, adj. (Despre un animal) cu doua capete. – Din fr. bicephale.

capUIRE², capuiri, s. f. Operatie prin care se turteste extremitatea libera a corpului unui nit, pentru a forma al doilea cap). – Cf. cap¹.

HOLENDRU, holendre, s. n. 1. Filtru pentru vin, constand dintr-un vas cu fundul alcatuit din saci de filtrare. 2. Denumire generica data unor instalatii de rafinare, de inalbire, de spalare etc., mai ales in industria hartiei. 3. (In forma holender) Piulita care strange doua capete de teava, insurubandu-se intr-unul din ele. 4. Masina folosita la operatiile de cojire, slefuire si polizare a cerealelor in procesul de fabricatie a crupelor. [Var.: holender s. n.] – Din germ. Hollander.

VOLOC, voloace, s. n. Plasa lunga de pescuit in apele mari, prevazuta la cele doua capete cu cate un bat gros, ceea ce permite pescarului sa o traga prin apa si mai ales pe fundul apei. [Var.: volog s. n.] – Din rus., ucr. volok.

MATISIRE, matisiri, s. f. Impreunare a doua capete de franghie sau a doua cabluri prin impletirea suvitelor din care sunt alcatuite. – Cf. fr. matir.

LIPITOR, -OARE, lipitori, -oare s. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevazut la cele doua capete cu cate o ventuza, care se hraneste cu sangele animalelor de al caror corp se lipeste (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasare calatoare arboricola, nocturna, de culoare bruna-cenusie, cu pete brune sau rosietice, care se hraneste cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. si f. Persoana care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

PARAITOARE, paraitori, s. f. 1. Aparat rudimentar de lemn prevazut cu aripioare, care, miscate de vant, produc un zgomot strident si alunga pasarile din semanaturi, livezi, vii etc.; zbarnaitoare. 2. Fasie de hartie care se leaga de cele doua capete de sus ale spetezelor zmeului si care, la inaltarea acestuia, produce un parait puternic; zbarnaitoare. 3. Specie de lacusta de culoare cafenie sau neagra, care in timpul zborului, produce un fel de paraturi (Psophus stridulus). [Pr.: -ra-i-. – Var.: paraitoare s. f.] – Parai + suf. -toare.

PADELA, padele, s. f. Vasla de forma speciala, cu cate o pala convexa la cele doua capete, folosita la caiac pentru inaintarea rapida pe apa. – Din germ. Paddel.

PAJURA, pajuri, s. f. 1. Pasare rapitoare mai mica decat vulturul, dar mult mai puternica si mai iute in miscari decat acesta, cu cioc puternic si taios, cu gheare lungi si ascutite, care traieste in regiunile de munte; acvila (1), acera (Aquila chrysaetos). ♦ (In mitologia populara) Pasare uriasa, cu infatisari variate, de obicei fioroase, inzestrata cu puteri miraculoase. 2. Figura simbolica reprezentand o pajura (1) sau vultur (cu unul sau doua capete, de obicei cu aripile intinse), care serveste ca semn conventional distinctiv pe stemele, steagurile, pecetile sau monedele unor tari; p. ext. stema, emblema avand o asemenea figura. [Var.: (inv.) pajera, pajora s. f.] – Din ucr. pazera „fiinta lacoma, nesatioasa”.

OSIE, osii, s. f. Arbore sau ax terminat la cele doua capete cu fusuri, pe care sunt montate rotile unui vehicul rutier. ◊ Expr. (Fam.) A unge osia = a mitui. – Din sl. osĩ.

CIOCHINA, ciochine, s. f. Partea dindarat a seii, de care se poate lega traista, desagii etc.; fiecare dintre cele doua capete ale partii dindarat a seii. – Cf. tc. cıkın „ranita, traista”.

COBILITA, cobilite, s. f. Bucata de lemn curbata, cu toarte, carlige sau crestaturi la cele doua capete, care se poarta pe umeri si serveste la transportarea galetilor, a cofelor, a cosurilor etc. ◊ Compus: Cobilita-Ciobanului = numele popular al constelatiei Lebedei. – Din bg., scr. kobilica.

NITUI, nituiesc, vb. IV. Tranz. 1. A forma un al doilea cap al unui nit dupa ce acesta a fost trecut prin gaurile pieselor care trebuie impreunate. 2. A impreuna, a fixa doua sau mai multe piese cu ajutorul niturilor. – Nit + suf. -ui.

STRUNA, strune, s. f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc. care se intinde pe unele instrumente muzicale si produce, prin vibrare, sunete; coarda. ◊ Expr. A canta (sau a bate) cuiva in struna (sau in struna cuiva) = a fi de aceeasi parere cu cineva pentru a-i castiga simpatia, favoarea; a lingusi pe cineva. 2. Sfoara bine intinsa, facuta din fire elastice si rasucite, destinata sa tina intinsa panza ferastraului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge struna = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leaga carligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a fraului care inconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei. ◊ Expr. A tine (pe cineva) in struna = a infrana, a tine din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocosului = numele a doua plante erbacee cu frunzele ovale si flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.

COLTUC, coltuce, s. n. 1. Fiecare dintre cele doua capete ale unei paini lungi. 2. (Reg.) Perna mica servind drept capatai. ♦ Pernita (de ace). [Pl. si: coltucuri] – Din tc. koltuk.

DIPLOCEFAL, -A, diplocefali, -e, adj., s. m. si f. (Med.) (Fat monstruos) care este caracterizat prin existenta a doua capete unite. – Din fr. diplocephal.

DIPLOCEFALIE, diplocefalii, s. f. (Med.) Monstruozitate caracterizata prin existenta a doua capete pe un trunchi. – Din fr. diplocephalie.

IMBINARE s. 1. v. asamblare. 2. incheiere, prindere, unire. (~ celor doua capete ale barnei.) 3. combinare, combinatie, impreunare, ingemanare, unire. (O ~ de elemente.) 4. impletire, unire, (fig.) conjugare. (~ armonioasa a unor preocupari.)

UNIRE s. 1. v. asamblare. 2. v. imbinare. 3. imbi-nare, prindere. (~ celor doua capete ale barnei.) 4. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinare, alipire, lipire, reunire, sudare. (Proces de ~ a doua cuvinte; ~ a unor microorganisme.) 5. v. unificare. 6. v. fuzionare. 7. v. jonctiune. 8. v. casatorie. 9. imbinare, impletire, (fig.) conjugare. (~ armonioasa a unor preocupari.) 10. v. armonie. 11. (inv.) uniciune. (O stransa ~ exista intre ei.)

COARDA¹ ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; struna. ~ de chitara. ◊ Orchestra de ~e orchestra alcatuita din instrumente muzicale cu coarde. A intinde ~a pana se rupe a intrece masura in ceva. 2) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe plane, fara a o intersecta. 3) Sfoara care leaga bratele unui ferastrau cu rama, pentru a tine intinsa panza. 4) Sfoara avand la capete doua manere, cu care se joaca copiii sarind peste ea sau se foloseste in unele exercitii sportive. 5) pop. Tesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leaga muschii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele doua membrane simetrice ale laringelui, a caror v******e produce vocea. 6) Curbura gatului la cal (acoperita de coama). 7) Ramura din tulpina vitei de vie. 8) Suvita de sirop de zahar sau de dulceata prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-da] /<lat. chorda

PAJURA ~i f. 1) Pasare rapitoare de munte, de talie mare, cu cioc puternic si cu gheare lungi si ascutite; acvila. 2) Simbol care reprezinta o pasare de acest fel, cu unul sau doua capete, servind drept semn distinctiv pe stemele, steagurile, pecetile si monedele unor tari. 3) Stema sau emblema cu asemenea simbol. [G.-D. pajurei] /<ucr. pazera

GUJON s.n. (Tehn.) Tija filetata in acelasi sens pe toata lungimea sa sau numai la cele doua capete, folosita la imbinarea demontabila a doua piese. [< fr. goujon].

BICEFAL, -A adj. (Despre un fat, un animal) Care are doua capete. [< fr. bicephale, cf. lat. bis – doi, gr. kephale – cap].

climpus, climpuse sau climpusuri, s.n. (reg.) 1. betigas; varguta cu care se incarca puscociul de soc al copiilor; arbiu, rastoc. 2. bucata de lemn ce se baga prin ochiul funiei ce strange zavorul; calus. 3. bucatica scurta de lemn ascutit la cele doua capete; cleps, turca.

DIPLOCEFALIE s.f. (Biol.) Malformatie congenitala caracterizata prin existenta a doua capete pe un acelasi trunchi. [< fr. diplocephalie].

palimaresc, palimareasca, adj. (reg.; despre noduri, legaturi) care se face pentru a uni doua capete de franghie, de sarma etc.

prepelegi, prepelegesc, vb. IV (reg.; despre urzicile fierte) a bate, a sfarama cu un bat care are la un capat doua betisoare incrucisate.

strunea, strunele, s.f. (reg.) 1. parte a cutiei mobile (teicii) in care cad grauntele din cosul morii, inainte de a trece intre pietrele morii. 2. parte a fraului unui cal, care inconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei.

crila (crile), s. f. – 1. Matca de navod. – 2. Banda, grup, ceata. – 3. Grup de haitasi. Sl. krilo „aripa” (Cihac, II, 83; Conev 81), cf. sb., cr. krilo. – Der. incrilui, vb. (a uni cele doua capete ale unui navod).

DERODIM s. m. monstru avand un singur corp, cu doua gaturi si doua capete. (< fr. derodyme)

DICEFALIE s. f. monstruozitate caracterizata prin existenta a doua capete. (< fr. dicephalie)

DINOCERAS s. m. mamifer erbivor fosil de marimea rinocerului, avand caninii foarte dezvoltati si pe cap doua perechi de protuberante osoase. (< fr. dinoceras)

DIPLOBACIL s. m. bacil ai carui indivizi sunt grupati cate doi, cap la cap. (< fr. diplobacille)

DIPLOCEFALIE s. f. monstruozitate congenitala caracterizata prin existenta a doua capete implantate pe un acelasi trunchi. (< fr. diplocephalie)

GUJON s. n. 1. tija filetata in acelasi sens pe toata lungimea sa sau numai la cele doua capete, la imbinarea demontabila a doua piese. 2. bara de otel ingropata in stratul de rezistenta al unei imbracaminti rutiere din beton, paralela cu axa drumului la rosturile transversale de dilatatie ale planselor. 3. piesa ingropata in zidarie pentru a permite fixarea prin cuie sau suruburi a tocului unei usi ori ferestre; diblu, ghermea. (< fr. goujon)

BICEFAL, -A, bicefali, -e, adj. (Despre un animal) cu doua capete. – Fr. bicephale.

TINC¹, tincuri, s. n. Fiecare dintre proeminentele taiate la capetele a doua scanduri (alternand cu cate o scobitura) pentru a permite o imbucare solida in unghi a celor doua scanduri. – Din germ. Zinke.

URECHELNITA, urechelnite, s. f. I. (Zool.) 1. Insecta de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, avand la capatul abdomenului doua prelungiri in forma de cleste mare (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lunga, transformata intr-un fel de clesti indreptati indarat (Lithobius forficatus). 3. Carcaiac. II. Planta erbacee melifera, cu frunze ovale carnoase, terminate printr-un varf ascutit si asezate in forma de rozeta, cu flori rosii sau roz asezate in partea superioara a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elnita.

MATISI, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A imbina capetele a doua parame sau a doua cabluri, prin impletirea suvitelor din care sunt alcatuite. – Cf. fr. matir.

MATISIT, -A, matisiti, -te, adj. (Despre capetele a doua franghii, a doua cabluri) Imbinat prin impletirea suvitelor din care sunt facute. – V. matisi.

DEDUBLA, dedublez, vb. I. Refl. A se imparti in doua; a capata (simultan sau succesiv) doua stari, doua aspecte sau doua forme deosebite. – Din fr. dedoubler.

CRACANA, cracane, s. f. I. 1. Craca ramificata in forma de V; lemn sau alt obiect desfacut la un capat in doua sau in mai multe brate; fiecare ramificatie a unui obiect bifurcat; crac². 2. Prajina provenita dintr-o ramura de copac bifurcata la un capat, folosita pentru a sprijini crengile prea incarcate de fructe, cumpana fantanii etc. 3. Pirostrie. ♦ Unealta facuta din trei prajini impreunate la capatul de sus si asezate in forma de piramida, de care se atarna caldarea deasupra focului. II. Varietate de struguri cu boabe mari, albe sau negre; varietate de vin din astfel de struguri. [Var.: cracan s. n.] – Craca + suf. -ana.

TRAPEZ s.n. 1. Patrulater care are drept baze doua laturi paralele si neegale. 2. Aparat de gimnastica format dintr-o bara legata la capete cu doua franghii fixate de plafon. // s.m. Muschi asezat pe partea posterioara a gatului si a umarului. // (In forma trapezo-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „patrulater avand baze neegale si paralele”, „(referitor la) trapez (1)”. [Pl. -ze, -zuri, (s.m.) -zi. / < fr. trapeze, cf. gr. trapezion].

TRAPEZ¹ I. s. n. 1. patrulater care are drept baze doua laturi paralele si neegale. 2. aparat de gimnastica dintr-o bara legata la capete cu doua franghii fixate de plafon. II. adj., s. n. 1. (muschi) inserat pe partea posterioara a gatului si a umarului. 2. (osul) cel mai din afara al carpului. (< fr. trapeze)

CUTITOAIE, cutitoaie, s. f. 1. Instrument format dintr-o lama ascutita de otel (cu doua manere la capete), folosit in tamplarie, dogarie, tabacarie etc. pentru cioplit, curatat, indreptat, razuit. 2. Unealta taietoare de otel avand o lama plana sau curba, prevazuta cu un maner, folosita de potcovar pentru indreptarea si curatirea copitelor. [Pr.: -toa-ie] – Cutit + suf. -oaie.

MEDIA, mediez, vb. I. Tranz. A mijloci o intelegere intre doua sau mai multe parti adverse, a face demersuri oficiale pentru a preveni sau pentru a pune capat ostilitatilor dintre doua sau mai multe state; a face un act de mediatie. [Pr.: -di-a] – Din lat. mediare.

EXTENSOR, -OARE, extensori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care are rolul de a intinde. ◊ (Anat.) Muschi extensor (si substantivat, m.) = muschi de suprafata care ajuta la intinderea diferitelor parti ale corpului, in special a membrelor. 2. S. n. Aparat pentru dezvoltarea muschilor, format dintr-unul sau din mai multe arcuri de otel sau din benzi de cauciuc cu capetele prinse in doua manere, care trebuie intinse cu mainile. – Din fr. extenseur.

SCRANCIOB, scrancioburi, s. n. 1. Leagan de lemn (sau constructie cu mai multe leagane fixate pe acelasi schelet) care se balanseaza sau se invarteste in cerc, servind ca mijloc de distractie; dulap. 2. Scandura sprijinita la mijloc pe un suport (gros), pe ale carei capete se aseaza doua persoane, pentru a se legana. [Pl. si: scrancioabe] – Et. nec.

A DEPARTAJA ~ez tranz. 1) A selecta si a separa (facand distincte opinii, metode etc.). 2) A arbitra intre doua opinii, doua situatii (punand capat unui balotaj). /<fr. departager

SAGEATA ~eti f. 1) Vergea cu varf ascutit si cu doua aripioare la capat care se arunca cu arcul. ◊ ~eata-apei planta acvatica cu frunze lanceolate si cu flori albe. 2) fig. Aluzie ironica sau rautacioasa la adresa cuiva. 3) Indicator de directie. [ G.-D. sagetii] /<lat. sagitta

crivala, crivale, s.f. (reg.) 1. unealta ciobaneasca in forma de cracana, pe care sta drobul de sare, pentru a-l linge oile. 2. bat despicat in doua la un capat, cu care se prind serpii. 3. parte a joagarului numita si: coaca, cocarla, manivela, vartej. 4. unealta de confectionat franghii; crivea. 5. cleste de lemn al dulgherului si tamplarului; teasc.

jaruitor (jeruitor), jaruitoare, s.n. (reg.) bat crapat in doua la un capat, cu care se scormoneste in jar sau „se jeruieste” panza; cociorba.

leama, leme, s.f. (reg.) chinga de lemn cu doua gauri la capete prin care trece franghia servind la tragerea navoadelor.

scleafa, sclefe, s.f. (reg.) 1. bucata groasa de lemn (despicata dintr-un trunchi). 2. felie, bucata (mare). 3. (in forma: scleaza) fiecare dintre cele doua jumatati ale capului de porc despicat.

TRAINA s.f. Parama cu capetele fixate pe doua corpuri plutitoare, care este tarata pe fundul apei pentru a agata un corp scufundat sau a-i determina pozitia. [Cf. fr. traine].

TRAINA vb. tr. (mar.) a tari pe fundul apei un cablu metalic, cu capetele fixate pe doua corpuri plutitoare, pentru a agata corpuri scufundate sau pentru a cauta obstacole submarine si a le determina pozitia. (< fr. trainer)

HIPOCAMP, hipocampi, s. m. 1. Animal fabulos, din mitologie, cu cap de cal, cu doua picioare si cu coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. (Iht.) Mic peste marin cu capul asemanator cu cel al calului; cal-de-mare, calut de mare (Hippocampus hippocampus). – Din fr. hippocampe.

ROBINET, robinete, s. n. Organ de masina sau armatura, dispozitiv care se monteaza la capatul unei conducte, intre doua conducte sau la capatul tubului de scurgere al unui recipient, in scopul intreruperii sau al restabilirii circulatiei unui fluid in ambele sensuri ori pentru a regla sau a schimba debitul acestuia. – Din fr. robinet.

TAMPLA¹, tample, s. f. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale capului, cuprinse intre ochi, urechi, frunte si obraz. ♦ Parul care acopera aceste parti. Tample carunte. – Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus).

TEREZIE, terezii, s. f. Instrument de cantarit format dintr-o parghie mobila cu doua brate egale, la capetele carora atarna cate un taler (pentru obiecte si greutati); p. restr. taler de balanta. – Din tc. terazi.

TERMOCUPLU, termocupluri, s. n. Dispozitiv alcatuit din doua conductoare diferite avand capetele sudate si dintr-un instrument electric de masura intercalat in circuit, folosit pentru masurarea caldurii. – Din fr. thermocouple.

TRAINA, traine, s. f. Parama ale carei capete sunt fixate pe doua corpuri plutitoare si care este tarata pe fundul apei pentru a agata un corp scufundat sau pentru a-i determina pozitia. – Cf. fr. trainage.

CAIC ~ce n. 1) Ambarcatie ingusta, cu capetele ascutite si cu doua catarge. 2) Luntre (pescareasca) usoara, lunga si ingusta, incovoiata la capete. [Sil. ca-ia-] /<turc. kayik

capISON ~oane n. Gluga cu unul sau doua colturi care protejeaza capul de intemperii. /<fr. capuchon

capRIOR ~i m. 1) Masculul caprioarei. 2) Fiecare dintre barnele puse cate doua si impreunate la capatul de sus, care sprijina acoperisul unei constructii. [Sil. ca-pri-] /<lat. capriolus

CORN¹ coarne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta in pozitie de aparare; a se pune in garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua in coarne cu cineva a intra in conflict, a se incaiera cu cineva. A pune cuiva funia in coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a insela (in casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu

A SE DEDUBLA ma ~ez intranz. A capata simultan sau succesiv doua aspecte sau doua forme distincte. /<fr. dedoubler

HIPOCAMP ~i m. 1) mit. Animal fantastic cu cap de cal, cu doua picioare si cu coada de peste. 2) Peste marin de talie mica de forma unui cal; cal-de-mare. /<fr. hippocampe

PARANTEZA ~e f. 1) lingv. Semn de punctuatie constand din doua arcuri de cerc puse unul la inceputul cuvantului sau textului ce se izoleaza din anumite motive (explicatie, completare etc.), iar altul la sfarsitul lui. ◊ ~ patrata paranteza constand din doua linii indoite la capete una spre alta. 2) fig. Digresiune in cadrul unei comunicari. ◊ In ~ printre altele. 3) mat. Semn care se pune inaintea si la sfarsitul unei expresii algebrice, aratand ca o operatie se refera la intreaga expresie. /<fr. paranthese

POL¹ ~i m. 1) geogr. Fiecare dintre cele doua puncte situate la capetele (de nord si de sud) ale axei de rotatie a Pamantului. 2) Regiune situata in jurul acestor puncte. ~ul nord. ~ul sud. ◊ ~ ceresc fiecare dintre punctele de intersectie a axei Pamantului cu sfera cereasca. 3) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet. 4) mat. Fiecare dintre cele doua puncte de intersectie a unei sfere cu diametrul ei. 5) fiz. Fiecare dintre extremitatile unui circuit electric, una cu sarcina pozitiva, iar cealalta cu sarcina negativa. 6) fig. Parte extrema, opusa a ceva. ~ii unei discutii. /<fr. pole, lat. polus

patuies, patuiese, s.n. (reg.) pat cu doua picioare la un capat si cu celalalt capat sprijinit pe vatra.

prepusca, prepuste, s.f. (reg.) franghie lunga si groasa legata de fiecare dintre cei doi bolovani de la capetele carmacelor statatoare.

capintortura (capintorturi), s. f. – Pasare, sucitoare. Formatie interna pe baza lui cap si un al doilea element der. din lat. torquere. Trebuie pornit, probabil, de la *capintort (pentru intort, azi intors, cf. tort), schimbat prin analogie cu *tortura (‹ lat. turtur), forma primitiva de la turturea, cf. it. tortola. Pentru compunere, ct. it. torcicollo, fr. torcol, sp. torcecuella; in rom., aceeasi pasare se numeste vartecap sau sucitoare, care se refera la aceeasi caracteristica.

BULON s. n. tija cilindrica de metal, filetata la un capat, la imbinarea a doua piese. (< fr. boulon)

GEODIMETRU s. n. aparat pentru masurarea indirecta a distantelor geodezice cu ajutorul a doua oglinzi amplasate la capete si intre care se emite si se reflecta un fascicul luminos. (< fr. geodimetre)

PARANTEZA s. f. 1. semn de punctuatie din doua arcuri de cerc sau doua linii indoite la capete care se inchid reciproc, pentru a izola o precizare etc., intercalate intr-un text; textul insusi. ◊ (mat.) semn grafic care cere ca operatia cuprinsa in interiorul sau sa fie efectuata in prealabil. 2. (fig.) digresiune. (< fr. parenthese)

CIRPA (‹ bg., scr.) s. f. 1. Bucata de pinza sau de stofa veche, folosita de obicei in gospodarie in diverse scopuri (stergerea prafului etc.). ♦ Fig. Om fara personalitate, pe care il poate folosi, umili etc., oricine. ♦ (Pop.) Scutec. 2. Deseuri textile folosite ca materie prima in industria hirtiei. 3. Pinza subtire, lunga de peste doi metri, purtata pe cap de femeile din sudul Transilvaniei. ♦ Basma triunghiulara din pinza industriala sau tesuta acasa, impodobita pe margine cu dantela, specifica portului popular din zonele de cimpie din E si S Romaniei.

CULIC s. m. Gen de pasari de mlastina cu ciocul lung si indoit in jos si cu penajul brun-inchis sau brun-argintiu, care cuibaresc in Delta sau sint doar de pasaj. In Romania se cunosc trei specii: c. mare (Numenius arquata), cu pete lanceolate, cafenii-deschis, pe spate: c. mic (N. phaeopus), cu doua dungi inchise pe cap; c. cu cioc subtire (N. tenuirostris), cu pete cafenii, mari pe spate.

CARARE, carari, s. f.1. Drum ingust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. gener. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cararile = in tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe doua carari = a se clatina in mers; a fi beat. A-i taia (sau a-i inchide) cuiva cararea (sau cararile) = a opri pe cineva sa faca sau sa continue un drum. A-si indrepta cararile = a apuca intr-o directie. A-i scurta (cuiva) cararile = a omori (pe cineva) 2. Linie obtinuta prin despartirea in doua a parului de pe cap. – Lat. carraria.

MASETER, maseteri, adj. (In sintagma) Muschi maseter (si substantivat, n.) = fiecare din cei doi muschi fixati la un capat pe maxilarul inferior si cu celalalt pe arcada zigomatica, cu rol important in masticatie. – Din fr. masseter.

COMPAS, compasuri, s. n. 1. Instrument de masura si de trasare a cercurilor sau a arcelor de cerc, formate din doua brate articulate, prevazute la capete cu un varf si cu un dispozitiv de desenat (creion, tragator, creta etc.). 2. (Rar) Busola. ◊ Expr. (Fam.) A-si pierde compasul = a se incurca, a se zapaci. – Din fr. compas.

PENSA, pense, s. f. 1. Mic instrument de metal compus din doua brate imbinate la un capat sau incheiate in forma de foarfece, folosit (in medicina, in tehnica) pentru a prinde sau a fixa obiecte mici sau substante care nu pot fi luate cu mana. 2. (In croitorie) Cuta scurta interioara, ascutita la un capat sau la amandoua, prin care se muleaza pe corp un obiect de imbracaminte. – Din fr. pince.

CRASNIC¹, crasnice, s. n. Unealta de pescuit alcatuita dintr-o plasa (in forma de sac) legata la colturi de capetele curbate si incrucisate a doua nuiele si fixata de o prajina lunga; halau¹. – Cf. bg. krastnik.

BULON ~oane n. tehn. Tija cilindrica, filetata la un capat, folosita pentru imbinarea a doua piese. /<fr. boulon

MUSTATA ~ati f. 1) Par care creste deasupra buzei superioare la barbati. ◊ A-i rade (sau a-i zambi) cuiva ~ata a fi multumit; a se bucura. A rade (sau a zambi) pe sub ~ati a rade abia observat. 2) la pl. Peri lungi care cresc in jurul botului la unele animale. 3) Fiecare dintre cele doua fire mobile de pe capul insectelor sau al altor animale inferioare; antena. 4) Fire subtiri situate in jurul gurii la unii pesti, care servesc ca organe pentru pipait. 5) la pl. Tepi lungi si subtiri care cresc pe spicul unor cereale. 6) pop. Matasea porumbului. [G.-D. mustatii] /<lat. mustacea

NIT ~uri n. Tija (de metal moale) cu floare mare la un capat, folosita la imbinarea a doua piese prin turtirea celuilalt capat (de obicei, batandu-l cu ciocanul). /<germ. Niet

PROTAP ~uri n. 1) Lemn lung si gros de care se fixeaza jugul la carul cu boi. 2) Prajina, de obicei, despicata la unul din capete, avand diferite intrebuintari. ~ pentru oale. ◊ A umbla (sau a veni) cu o jalba in ~ a veni cu o plangere; a se plange; a se jelui. 3) Instalatie primitiva, formata din doua bete despicate la un capat si infipte in pamant, intre care se pun la fript alimente (carne, peste etc.). /<sl. protepu, bulg. procep

SCAUN ~e n. 1) Mobila cu patru picioare, cu sau fara speteaza, pe care poate sedea o singura persoana. ◊ ~ electric dispozitiv folosit pentru electrocutarea unor condamnati la moarte. ~ de tortura dispozitiv care servea, in trecut, la imobilizarea celui supus torturilor. ~ de judecata (sau al judecatii) se spunea in trecut unei instante judecatoresti. Cu ~ la cap intelept. A sta intre doua ~e a ocupa o pozitie nesigura. 2) pop. Banca (cu speteaza sau fara) pe care se pot aseza mai multe persoane. 3) inv. Simbol al puterii unui suveran; tron. ◊ A ridica, a inalta, a pune (sau a se urca, a veni) in ~ a (se) face domn. A se cobori din ~ a abdica. 4) inv. Resedinta a unui monarh. ◊ Cetate de ~ capitala. Sfantul ~, ~ul pontifical (sau apostolic) resedinta papei; papalitate. 5) Materiile f****e eliminate de cineva. 6) Schelet de lemn destinat pentru a sustine un acoperis. 7) Parte componenta, menita sa sustina ceva. ~ul spicului. 8) Placa mica de lemn care serveste ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcus; calus. /<lat. scamnum

carafta (carafta), carafte, s.f. (reg.) unul din cele doua lemne orizontale infipte in capetele de sus ale furcilor, care tin vatalele; cioaca.

MANSON s.n. 1. Obiect accesoriu de imbracaminte facut din blana sau din stofa, avand doua deschizaturi laterale in care se tin mainile pentru a le apara de frig. 2. Piesa cu filet interior cu care se imbina doua tevi; partea de la capatul unui tub care serveste la imbinarea acestuia cu un alt tub. ♦ Bucata de cauciuc introdusa sub anvelopa unei roti pentru a apara camera in dreptul unei rosaturi sau a unei gauri a anvelopei. 3. Invelis de protectie in care se imbraca manerul unor obiecte. [Pl. -oane. / < fr. manchon].

scarliont, scarlionti, s.m. 1. (pop.) carliont, bucla, cret. 2. (reg.; in forma: scarlaunt) fiecare dintre capetele blanilor ce incheie cele doua laturi ale unei cismele.

CHERUBIN s. m. 1. heruvim. 2. (in arta crestina) cap, bust de copil, cu doua aripi. 3. (fig.) copilas frumos, ingeras. (< fr. cherubin, lat. cherubin)

CARARE, carari, s. f. 1. Drum ingust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. ext. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cararile = in tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe doua carari = a umbla clatinandu-se, a fi beat. (Reg.) A taia (sau a inchide) cuiva cararea (sau cararile) = a inchide cuiva calea, a opri pe cineva din drum. A-si indrepta cararile (intr-o directie) = a apuca intr-o directie. A-i scurta (cuiva) cararile = a omori. 2. Linie obtinuta prin despartirea in doua a parului de pe cap. – Lat. carraria.

TROMPETA, trompete, s. f. Instrument muzical de suflat, alcatuit dintr-un tub de alama indoit de doua ori si terminat la un capat cu o deschizatura in forma de palnie; goarna. – Din fr. trompette.

DEPARTAJA, departajez, vb. I. Tranz. A pune capat unui balotaj, a arbitra intre doua opinii. – Din fr. departager.

FUNDATOARE ~ori f. Fiecare dintre cele doua piese de lemn care astupa capetele cosului unei carute. /fund + suf. ~atoare

PENSA ~e f. 1) Instrument de metal format din doua brate unite la unul dintre capete, folosit pentru apucarea obiectelor care nu pot fi (sau nu trebuie) luate cu mana. 2) Cuta interioara facuta la o haina pentru a-i diminua dimensiunile si a-i da o anumita forma. /<fr. pince

PRASTIE ~i f. 1) inv. Arma de lupta folosita la aruncarea pietrelor la distanta. 2) Jucarie din doua bucati de elastic, legate de capetele unei cracane si unite la celalalt capat cu o bucatica de piele sau carpa, cu care se arunca pietricele. 3) Distanta pe care o strabate o pietricica azvarlita cu o astfel de jucarie. ◊ Ca din ~ cu mare viteza; foarte repede. 4) Franghie cu care se leaga un cal laturas de leuca sau de capatul osiei. [G.-D. prastiei] /<sl. prasta

TRAMBITA¹ ~e f. 1) inv. Instrument muzical de suflat, constand dintr-un tub de alama, indoit de doua ori, cu clape, avand un capat larg in forma de palnie, care emite sunete clare si patrunzatoare; trompeta; goarna. 2) Instrument muzical popular de suflat, constand dintr-un tub conic, lung pana la trei metri, folosit in regiunile de munte pentru semnalizari. [G.-D. trambitei] /<sl. tronbica

TROMPETA ~e f. Instrument muzical de suflat, constand dintr-un tub de alama, indoit de doua ori, cu clape, avand un capat larg in forma de palnie, care emite sunete clare si patrunzatoare; goarna; trambita. /<fr. trompette, germ. Trompeta

PENSA s.f. 1. Mic instrument de metal compus din doua brate unite la unul dintre capete, care serveste pentru a prinde obiecte de dimensiuni mici, marginile unei rani etc. 2. Cuta interioara la o haina, facuta pentru a o fasona intr-un anumit fel. 3. Extremitatea clestilor racilor, homarilor sau ale scorpionilor. [< fr. pince < pincer – a prinde, a strange].

PRIZON s.n. Tija metalica filetata la capete, folosita la imbinarea demontabila a doua piese; surub-prizonier. [Pl. -zoane, var. prezon s.n. / < fr. prison, cf. germ. Prison].

DEPARTAJA vb. I. tr. A pune capat unui balotaj, a arbitra intre doua opinii. [P.i. 3,6 -jeaza, 4 -jam. / < fr. departager].

pritega, pritegi, s.f. (reg.) fiecare dintre cele doua stinghii puse crucis la ambele capete ale loitrelor.

ACROSINDEZA s. f. imperechere incompleta a doi cromozomi, legati numai la un capat, in timpul meiozei. (< fr. acrosyndese)

CAIAC s. n. 1. barca din piei de foca la eschimosi pentru vanatoare si pescuit. 2. ambarcatie ascutita la capete si condusa cu una sau doua padele. ◊ sport nautic care o practica. (< fr. kayak)

DEPARTAJA vb. I. tr. a pune capat unui balotaj, a arbitra intre doua opinii. II. tr., refl. a (se) distanta ca punctaj intr-un clasament. (< fr. departager)

MANSON s. n. 1. accesoriu de imbracaminte, din blana sau din stofa, cu doua deschizaturi laterale in care se tin mainile pentru a le apara de frig. 2. piesa cu filet interior cu care se imbina doua tevi; partea largita de la capatul unui tub, la imbinarea acestuia cu alt tub; mufa (1). 3. bucata de cauciuc introdusa sub anvelopa unei roti pentru a apara camera in dreptul unei rosaturi sau al unei gauri a anvelopei. 4. invelis de protectie in care se imbraca manerul unor obiecte. 5. membrana protectoare a semintei, a tulpinii etc. (< fr. manchon)

PENSA s. f. 1. mic instrument de metal din doua brate unite la unul dintre capete, pentru a prinde obiecte de dimensiuni mici, marginile unei rani etc. 2. cuta interioara la o haina, pentru a o fasona intr-un anumit fel. 3. extremitatea clestilor racilor, homarilor sau ale scorpionilor. (< fr. pince)

PRIZON s. n. tija metalica filetata la capete, folosita la imbinarea demontabila a doua piese. (< fr. prison)

CAIAC, caiace, s. n. Barca de sport, ascutita la capete, condusa cu una sau cu doua padele. – Fr. kayak.

HARLESCU, Dimitrie (1873-1923, n. Falticeni), pictor roman. Creatia sa, caracterizata prin spontaneitate si nerv, prin notatii sensibile de miscare si atmosfera („Camile in popas”, „Curtea atelierului din Tecuci”, „Colt de cafenea”) si prin accentele de incordare aproape dramatica prezente in portrete („cap ce copil”, „Cantareti ambulanti”, „Batranul”, „doi prieteni”), degaja o energie impresionanta in manuirea penelului.

BULON, buloane, s. n. Tija cilindrica, cu sau fara cap, prevazuta cu filet, la unul sau la ambele capete si care serveste la asamblarea a doua piese. – Din fr. boulon.

BURSUC, bursuci, s. m. Mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi si aspri de culoare cenusie, cu doua dungi negre, cu picioare scurte, cu capul lunguiet, avand un fel de rat asemanator cu al porcului; viezure. ♦ Fig. Om sau copil mic, indesat si greoi; om retras, izolat, ursuz. – Din tc. borsuk.

ANTENA, antene, s. f. 1. (Adesea fig.) Fiecare dintre cele doua firisoare mobile care se afla la capul unor insecte, al crustaceelor si al miriapodelor si care serveste ca organ de simt. 2. Conducta sau ansamblu de conducte electrice aeriene care formeaza un circuit electric (folosit in radiocomunicatii). ◊ Antena colectiva sau de bloc = antena (combinata) cu echipament electronic adecvat pentru asigurarea receptiei radio sau de televiziune la mai multi abonati asociati. Antena de camera = antena de receptie situata in interiorul incaperii in care se afla radioul sau televizorul. Antena incorporata = antena inclusa in caseta radioului. 3. Bara lunga si mobila prinsa transversal de catarg, spre a tine o parte din panzele unei corabii. 4. (Fam.; adesea la pl.) Sursa de informatii. – Din fr. antenne, lat. antenna.

VIEZURE, viezuri, s. m. Mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi si aspri de culoare cenusie, cu doua dungi negre, cu picioarele scurte, cu capul lunguiet, avand un fel de rat asemanator cu al porcului; bursuc (Meles meles). – Cf. alb. vjedhulle.

FURCULITA, furculite, s. f. 1. Obiect (de metal) alcatuit dintr-un maner si doi pana la patru dinti, cu ajutorul caruia se duce mancarea la gura; furcuta (2). ◊ Loc. adj. In furculita (sau in furculite) = (despre barba) cu partile laterale mai lungi decat mijlocul; (despre mustati) cu capetele rasucite in sus. 2. Fiecare dintre cele doua piese curbate, incrucisate la unul dintre capete, prin care este fixata inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a impiedica rotirea inimii in plan orizontal; gemanare. [Pl. si: furculiti] – Furca + suf. -ulita.

SPATA, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesa la razboiul de tesut formata dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formand un fel de pieptene cu doua radacini printre dintii caruia trec firele de urzeala. ♦ Betisor peste care se petrec ochiurile cand se impleteste o retea sau o plasa. II. 1. Portiune a scapulei care sustine articulatia umarului; p. ext. regiunea corespunzatoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat in spete = cu umeri largi, spatos, voinic. ♦ Os lat care sustine articulatia membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzatoare a corpului. 2. (Reg.) Spatarul scaunului. III. (Inv.) Sabie cu lama lunga, dreapta si lata, cu doua taisuri. – Lat. spatha.

SERTIZA, sertizez, vb. I. Tranz. 1. A fixa o piatra pretioasa sau ornamentala in montura metalica prin indoirea marginilor monturii. 2. A asambla, a fixa doua piese tubulare prin indoirea peretilor la capatul uneia dintre ele. – Dupa fr. sertir.

GOARNA ~e f. Instrument muzical aerofon, folosit, mai ales, pentru semnalizari, constand dintr-un tub de alama indoit de doua ori, cu clape si cu un capat largit in forma de palnie, care emite sunete clare si patrunzatoare; trompeta; trambita. /<rus. gorn

INSERTIE ~i f. 1) v. A INSERA. 2) Informatie inserata intr-un text sau ziar. 3) tehn. Strat de material inclus in interiorul altui material sau intre fetele de contact a doua materiale. 4) anat. Mod de fixare a capatului unui muschi pe un os. [G.-D. insertiei] /<fr. insertion, lat. insertio, ~onis

LIBELULA ~e f. Insecta cu capul mare, cu corpul lung si cu doua perechi de aripi transparente, care traieste pe langa ape. /<fr. libelulle

BULON s.n. Tija cilindrica filetata la un capat, care se foloseste la imbinarea a doua piese. [< fr. boulon].

pringa, pringi, s.f. (reg.) fiecare dintre cele doua lemne puse de-a curmezisul peste capetele loitrelor la carul pentru transportat cereale.

ANTENA s. f. 1. fiecare dintre cele doua organe de simt, firisoare mobile pe capul unor insecte, al crustaceelor si miriapodelor. 2. dispozitiv de transmitere, de captare a undelor electromagnetice, la aparatele de emisie sau de receptie a undelor. 3. verga a unei vele latine, foarte lunga, ascutita la extremitati. 4. (fam.; pl.) sursa de informatii. 5. filiala, unitate subalterna detasata pe langa un organism central. (< fr. antenne, lat. antenna)

ANTENA, antene, s. f. (Adesea fig.) 1. Fiecare dintre cele doua firisoare mobile care se afla la capul insectelor, crustaceelor si miriapodelor, si care serveste ca organ de simt. 2. Conducta sau ansamblu de conducte electrice aeriene care formeaza un circuit electric (folosit in radiocomunicatii). 3. Bara lunga si mobila prinsa transversal de catarg, spre a tine o parte din panzele unei corabii. – Fr. antenne (lat. lit. antenna).

BUTALCA, butalci, s. f. Unealta de lemn constituita dintr-o bara cilindrica subtire cu doua placi fixate in cruce la unul dintre capete, folosita la faramitarea cheagului de lapte in vederea formarii casului si a eliminarii zerului. – Et. nec.

MANSON, mansoane, s. n. 1. Accesoriu de imbracaminte feminina, in forma cilindrica, deschis la ambele capete, confectionat din blana sau din stofa vatuita si folosit pentru a apara mainile de frig. 2. Piesa in forma de inel sau de teava scurta, care serveste la imbinarea a doua tevi, bare etc.; parte largita de la capatul unui tub, care serveste la imbinarea acestuia cu un alt tub. ♦ Bucata de cauciuc care se introduce intre camera si anvelopa unei roti de automobil, de motocicleta etc. pentru a proteja camera. ♦ Invelis de protectie (de forma inelara) in care se imbraca manerul sau alta parte a unor obiecte. 3. (Bot.) Membrana protectoare a semintei, a tulpinii etc. – Din fr. manchon.

SUFAN, sufane, s. n. (Reg.) Fiecare dintre cei doi pari grosi si lungi, ascutiti la un capat cu care se fixeaza navodul la fundul apei ca sa nu scape pestele pe sub el. – Et. nec.

STEGOZAUR, stegozauri, s. m. (La pl.) Gen de reptile gigante fosile cu capul foarte mic, cu o creasta compusa din doua serii de placi verticale osoase pe spate si cu doua serii de spini pe coada (Stegosaurus); (si la sg.) reptila din acest gen. – Din fr. stegosaure.

MUFA s.f. 1. Bucata scurta de teava cu filet interior, care serveste la imbinarea a doua tevi; manson (2). 2. Tub de metal deschis la capete cu care se fixeaza capsa unui fitil. [< germ. Muffe].

celichiu s.n. (reg.) joc de copii cu doua bete (unul scurt si ascutit la amandoua capetele, celalalt de un metru); popic, turca.

pacanel, -ea, pacanei, -ele, s.m. si f. pl. (reg.) 1. (s.m.) brotacel. 2. (s.f. pl.) cele doua bete de la razboiul de tesut, cu capetele legate de cate o ita si cu mijlocul de prajina.

sufan, sufane, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre cei doi pari grosi si lungi, ascutiti la un capat, cu care se fixeaza navodul la fundul apei ca sa nu se scape pestele pe sub el. 2. (in forma: sifan) prajina folosita de pescari pentru a conduce luntrea.

spulbera (-r, at), vb. – 1. A ridica praful. – 2. A risipi, a dispersa, a imprastia. – 3. A dezagrega, a desface, a indeparta. – 4. (Trans.) A se indigna. – Mr. spulbir(are). Lat. *expulverāre (Puscariu 1631; Candrea-Dens., 1457; REW 6842), cf. it. spolverare. – Der. spulber, s. n. (dispersie, disparitie), postverbal folosit artificial in literatura; spulberat, adj. (imprastiat, risipit; s. m., cap-de-mort, hirca), la care, sensul al doilea pare un calc din fr. dissipe; spulberatic (var. spulberatec, inv. spulberos), adj. (inconstant, nestatornic, usuratic; usor); spulberatura, s. f. (cantitate de praf, zapada, pleava etc., care se ridica in vint; planta, Teucrium chamaedrys). – Cf. pulbere.

BULON, buloane, s. n. Tija cilindrica cu filet la o extremitate si cu un cap la cealalta, care serveste la imbinarea a doua piese. – Fr. boulon.

Gorgones, (Euryale, Stheno si Medusa) cele trei fiice monstruoase ale lui Phoreys si Ceto. Dintre ele, primele doua erau nemuritoare. Medusa – considerata prin excelenta „gorgona” – era muritoare. Salasul gorgonelor se afla la capatul lumii, in apropierea Gradinii Hesperidelor. Ele aveau o infatisare inspaimintatoare: in jurul capetelor li se incolaceau zeci de serpi, privirile lor de foc impietreau pe oricine le-ar fi intilnit; aveau brate de bronz si aripi de aur, cu ajutorul carora se inaltau in vazduh. Perseus a reusit sa ucida Medusa in timp ce dormea (v. Perseus). Cind i-a taiat capul, din gitul ei retezat au iesit cei doi fii pe care i-i daruise Poseidon, singurul dintre zei care avusese curajul sa se impreune cu ea: Chrysaor si calul inaripat Pegasus. Mai tirziu, zeita Athena si-a impodobit egida cu chipul Medusei, a carei simpla vedere transforma pe orice muritor in stana de piatra. Singele ei, adunat de Perseus, putea fi folosit cind ca o otrava ucigatoare, cind ca un leac tamaduitor.

MAGNETIC, -A, magnetici, -ce, adj. (Despre forte, fenomene) Care se refera la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Camp magnetic = stare fizica particulara a unui spatiu in care se exercita forte magnetice; p. ext. spatiul respectiv. Fluid magnetic = forta prin care se explica, in stiintele oculte, fenomenele telepatice si hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele doua puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele doua puncte ale globului pamantesc catre care se indreapta capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercita o influenta profunda sau o atractie irezistibila; care magnetizeaza. – Din fr. magnetique, germ. magnetisch.

BIMETAL ~e n. Produs obtinut prin unirea mecanica a doua straturi de metale sau de aliaje, pentru a capata alt produs cu proprietati deosebite. /<fr. bimetal

BONETA ~e f. 1) Acoperamant pentru cap, confectionat din panza sau stofa, fara boruri, cu doua panglici care se leaga sub barbie. ~ de noapte. ~ pentru s****i. 2) Tichie din panza alba, de forma cilindrica sau conica, purtata mai ales de personalul medical si de bucatari, in scopuri igienice. 3) Chipiu fara cozoroc, de forma lunguiata, purtat de militari. /<fr. bonnet

CUI ~e n. 1) Obiect de metal sau de lemn, ascutit la un capat si turtit la celalalt, cu care se fixeaza doua piese impreuna sau care se bate in perete, servind de cuier. ◊ A-si pune pofta-n ~ a renunta la ceva. 2) Piesa metalica asema-natoare cu acest obiect. ◊ ~ de siguranta stift de siguranta. ~ de bujie electrod central de aprindere. [Monosilabic] /<lat. cuneus

FURCULITA ~e f. 1) Obiect de uz casnic, alcatuit dintr-un maner si cativa dinti la capat, cu care se mananca. ◊ Barba in ~ barba cu partile laterale prelungite si cu mijlocul mai scurt. Mustati in ~ mustati cu capetele aduse si rasucite in sus. 2) Fiecare dintre cele doua lemne incovoiate si prinse crucis de inima carului. [G.-D. furculitei] / furca + suf. ~ulita

SOMN² ~i m. Peste dulcicol rapitor, de talie medie sau mare, cu corpul fara solzi, cu capul turtit si gura larga, inzestrata cu dinti, si doua perechi de mustati lungi, apreciat pentru carnea lui gustoasa (de culoare alba). /<bulg., sb., rus., ucr. som

TETE-A-TETE loc.s. (Frantuzism) Convorbire intre patru ochi. ♦ Intalnire a doua persoane. ♦ Conversatie intima. [< fr. tete-a-tete – cap langa cap].

JOANTA s.f. Legatura rigida dintre doua piese metalice sau de lemn alaturate. ♦ Legatura intre capetele sinelor de cale ferata. [Pron. joan-. / < fr. j***t].

JOANTA s. f. 1. legatura rigida dintre doua piese metalice sau de lemn, alaturate. 2. legatura intre capetele sinelor de cale ferata. (< fr., engl. j***t)

SERTIZA vb. tr. 1. a ansambla, a fixa doua piese tubulare prin deformarea plastica a peretilor la capatul uneia dintre ele. ◊ a fixa proiectilul in tubul cartusului. 2. a fixa o piatra pretioasa sau ornamentala intr-o montura metalica prin indoirea marginilor monturii. (dupa fr. sertir)

JOANTA ~e f. 1) Legatura facuta intre capetele sinelor de cale ferata. 2) Legatura rigida de armatura dintre doua piese metalice sau de lemn alaturate. /<fr. j***t

BASCHET s. n. Joc cu mingea intre doua echipe, pe un teren special amenajat, avand la fiecare capat cate un cos fixat la o anumita inaltime; scopul urmarit este aruncarea mingii in cosul adversarului. [Var.: baschetbal s. n.] – Fr. basket [-ball].

PSOAS, psoasi, s. m. (Anat.) Fiecare dintre cei doi muschi inserati pe fata anterioara a vertebrelor lombare si la capatul femurului, care ajuta la flexiunea coapsei fata de trunchi. – Din fr. psoas.

TICHIE ~i f. 1) Boneta mica care acopera numai varful capului; calota. ◊ Ce-i lipseste chelului? ~ de margaritar! se spune despre cineva care, neavand lucruri de prima necesitate, isi doreste lucruri inutile. 2) pop. Acoperamant pentru cap, care se imbraca inainte de culcare; scufie. 3) pop. Boneta cu doua panglici care se leaga sub barbie, purtata de s****i; scufie. ◊ A se naste cu ~a in cap a fi norocos. [G.-D. tichiei] /<turc. takke

TAPOI ~oaie n. 1) Furca cu coada lunga, cu doua coarne drepte, folosita la ridicarea snopilor, cocenilor etc. 2) Prajina la capatul careia este fixat sacul de pescuit. 3) capriorul de mijloc al unei case taranesti. /teapa + suf. ~oi

TALON s.n. 1. Portiunea de deasupra calcaiului unui ciorap. ♦ (Rar) Talus. 2. Partida la jocul de carti. 3. Marginea tare si ingrosata a unei anvelope, care se introduce in janta rotii. 4. Parte care ramane la cotorul unui chitantier, al unui bonier etc., dupa ce s-au rupt partile detasabile. 5. (Arhit.) Mulura convex-concava formata din doua arcuri de cerc care se racordeaza. 6. (Muz.) Partea de la capatul de jos al arcusului. [< fr. talon].

SPLINT s.n. (Tehn.) Cui de siguranta cu doua parti, care se pot desparti si care fixeaza piulita in capul unui surub. [< germ. Splint].

SPLINT s. n. cui de siguranta cu doua parti, care se pot desparti si care fixeaza piulita in capul unui surub. (< germ. Splint)

TALON s. n. 1. partida la unele jocuri de carti. 2. portiunea de deasupra calcaiului unui ciorap. 3. marginea tare si ingrosata a unei anvelope, care se introduce in janta rotii. 4. parte care ramane la cotorul unui chitantier, bonier etc. dupa ce s-au rupt partile detasabile. ◊ document eliberat calatorilor cu avionul, sau cu vaporul care certifica existenta biletului sau permite controlul trecerii lor prin diversele servicii ale (aero)portului. 5. (arhit.) mulura convex-concava formata din doua sferturi de cerc care se racordeaza. 6. (muz.) piesa montata la capatul de jos al unui arcus. (< fr. talon)

HALTERA (HALTERA), haltere, s. f. 1. Aparat de atletica grea, alcatuit din doua randuri de discuri sau sfere metalice de diferite greutati, fixate la capetele unei bare; greutate. 2. (La pl.) Ramura sportiva care consta in ridicarea halterelor (1). – Din fr. haltere.

ORCIC, orcicuri, s. n. Fiecare dintre cele doua bucati de lemn prinse de crucea carutei, a trasurii etc., de capetele carora se agata streangurile hamului. – Din ucr. orcyk. Cf. pol. orczyk.

SCURTA, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micsora lungimea sau inaltimea unui obiect, a reduce din lungime sau din inaltime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva in imposibilitate de a (mai) face rau. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva in imposibilitate de a barfi. ♦ (Inv.) A omori, a executa (prin taierea capului). 2. Tranz. A alege si a parcurge distanta cea mai scurta intre doua puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. si refl. A face sa dureze (sau sa para ca dureaza) ori a dura mai putin. ♦ Intranz. si tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

CONTAMINA vb. I. 1. tr., refl. A transmite sau a capata o boala molipsitoare; a (se) infecta; a (se) molipsi. 2. refl. (Despre doua limbi) A se incrucisa; (despre doua cuvinte) a se influenta reciproc. [< fr. contaminer, cf. it., lat. contaminare – a amesteca].

slai, slaiuri, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre cele doua scanduri care leaga talpile unei sanii; oplean. 2. fiecare dintre scandurile care formeaza partile laterale ale unei ambarcatii; scandura care formeaza marginea de sus a unei luntri; usna. 3. polita in perete pe care se tin lucruri de gospodarie 4. fiecare dintre stalpii care sustin podul morii. 5. banca transversala facuta dintr-o scandura lata si fixata in partea dinapoi a unei barci. 6. fiecare dintre tabliile sau dintre cele doua scanduri care leaga tabliile patului. 7. ghizdurile din barne ale unei fantani. 8. marginea de sus sau balustrada unei prispe. 9. scoc prin care se scurge vinul din vasul in care se pun strugurii pentru stors. 10. canal format din trei scanduri, care transporta apa ce cade pe roata ferastraului mecanic. 11. scobitura in forma unui santulet prin care se imbuca si se fixeaza doua piese componente ale unui obiect din lemn. 12. fiecare dintre cele doua sipci care se bat in stalpii unei case, pentru a fixa capetele barnelor. 13. barna de lemn.

capISON s. n. 1. boneta de lana, din stofa groasa, cu unul sau doua colturi. 2. (constr.) aparatoare la cosul de fum. 3. harnasament de protectie a capului si gatului contra insolatiei la caii de curse. (< fr. capuchon)

PSOAS s. n. fiecare dintre cei doi muschi pereche inserati pe fata anterioara a vertebrelor lombare si la capatul femurului, servind la flexiunea coapsei. (< fr., gr. psoas)

HUHUREZ, huhurezi, s. m. Numele a doua pasari rapitoare de noapte, asemanatoare cu bufnita, fara smocuri de pene pe cap, care scot un strigat caracteristic si traiesc in scorburi de copaci; ciuhurez (Strix aluco si urelensis). ◊ Expr. A sta ca un huhurez (sau ca huhurezul) = a sta singur, parasit. A se scula ca huhurezii = a se scula foarte devreme dimineata. [Var.: (reg.) hurez s. m.] – Huhura + suf. -ez.

NASCUT², -A, nascuti, -te s. m. si f., adj. (Cel) care a capatat viata, a luat fiinta, a venit pe lume. ◊ Intaiul (sau primul, al doilea, al treilea etc.) nascut = copilul cel mai mare (sau al doilea, al treilea etc. copil) dintr-o familie. Nou-nascut = a) copil care abia s-a nascut; s****i; b) fig. renascut. – V. naste.

ANTENA s.f. 1. Fiecare dintre cele doua organe de simt, de forma unor firisoare mobile, care se gasesc la capul insectelor si al crustaceelor. 2. Dispozitiv de emisie sau de captare a undelor electromagnetice, legat la aparatele de emisie sau de receptie a undelor. 3. Verga oblica la catargele corabiilor. [< fr. antenne, it. antenna. / < lat. antenna].

cuca¹, cuci, s.f. (reg.) 1. maciuca cu carlig cu care se loveste in cap morunul prins la carlige. 2. instrument de pescuit alcatuit dintr-o plasa pe doua inele puse crucis; capcana, gaie, napasta. 3. (reg.) o parte a razboiului de tesut.

POL¹ s. n. 1. (mat.) fiecare dintre cele doua puncte in care o axa strapunge sfera. ♦ origine a unui sistem de coordonate polare. 2. fiecare dintre cele doua extremitati ale axei Pamantului. ♦ ~ ceresc = fiecare dintre cele doua puncte de intersectie a axei Pamantului cu bolta cereasca. 3. (fiz.) fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcina electrica ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (mat.) punct singular al unei transformari geometrice. 5. extremitate a fusului celular, catre care migreaza cromozomii. 6. (fig.) fiecare dintre punctele, situatiile etc. aflate la extremitati. (< fr. pole, lat. polus, gr. polos)

capISON, capisoane, s. n. Un fel de gluga cu unul sau doua colturi, care atarna pe spate si care se poate ridica pentru a proteja capul de intemperii. – Din fr. capuchon.

JOANTA, joante, s. f. 1. Legatura facuta la capetele sinelor de cale ferata pentru a asigura continuitatea caii de circulatie. 2. Legatura intre doua bare de otel din armatura unui element de beton armat. – Din fr., engl. j***t.

BASCHET (BASCHETBAL) (‹ engl., fr.) s. n., s. m. 1. s. n. Joc sportiv inventat de James Naismith (1891). Se disputa intre doua echipe formate din cite cinci jucatori, in care fiecare component incearca sa introduca mingea in cosul echipei adverse. Partida se desfasoara in doua reprize a cite 20 minute de joc efectiv, pe un teren dreptunghiular, avind la capete panouri cu cosuri, la inaltimea de c. 3m. 2. s. m. (Mai ales la pl.) Ghete pentru sport care fac parte din echipamentul baschetbalistului.

PADELA (‹ germ., engl.) s. f. Vasla (de 2,10-2,50 m lungime) prevazuta la capete cu cate o pala convexa, cu care se poate vasli, alternativ, in cele doua borduri, folosita la caiac. P. nu are punct de sprijin pe vreun dispozitiv de ghidare, ci este sustinuta si actionata de catre caiacist.

INCHEIETURA, incheieturi, s. f. 1. Imbinare (mobila) a capetelor oaselor; articulatie. ♦ Parte a corpului situata in dreptul unei articulatii. 2. Loc unde se imbina doua sau mai multe obiecte sau partile unui obiect, ale unei constructii etc. – Incheiat + suf. -ura.

PROTAP, protapuri, s. n. 1. Prajina groasa de lemn, bifurcata la un capat, care se fixeaza la dricul carului si de care se prinde jugul; ruda. 2. Prajina cu varful despicat, in care se infigea in trecut o reclamatie prezentata domnitorului, pe deasupra capetelor multimii. ◊ Expr. A umbla cu jalba in protap = a protesta, a reclama; a cere cu insistenta ceva. 3. Prajina despicata la un capat, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele doua bete, despicate in forma de furca si infipte in pamant, langa jar, intre care se fixeaza pestele intreg pentru a se frige. 4. Parghie la moara de vant sau la fantana. – Din sl. procepu, bg. procep.

RECHIN, rechini, s. m. 1. (La pl.) Gen de pesti marini rapitori avand corpul acoperit cu solzi marunti, aspri, cu coada formata din doi lobi inegali, care ajung uneori la 15 metri lungime, cu cinci fante branhiale pe laturile capului si cu schelet cartilaginos; (si la sg.) peste care face parte din acest gen. ◊ Rechin albastru = specie de rechin lung de 3-5 m, care traieste in Marea Mediterana si in Oceanul Atlantic (Charcharias glaucus). 2. Fig. Om lipsit de scrupule, hraparet, lacom. – Din fr. requin.

CUMPANA ~ene f. 1) Instalatie simpla de scos apa, constand dintr-o barna fixata in furca unui stalp, avand la un capat o caldare, iar la celalalt capat o greutate. 2) Instrument pentru masurarea greutatii constand dintr-o parghie cu brate egale si doua talere, care se echilibreaza cu greutati etalonate; cantar; balanta. ◊ A trage (greu) in ~ a avea valoare. A sta in ~ a sovai; a ezita. 3) Simbol al justitiei reprezentat printr-o balanta. 4) Instrument folosit la verificarea pozitiei verticale sau orizontale. ◊ ~ana apelor, ~ de ape linia de despartire a doua bazine hidrografice. ~ana noptii miezul noptii. 5) Stare a omului care se tine bine pe picioare. A-si pierde ~ana. 6) Incercare grea la care este supus cineva. Am avut o ~. 7) art. A noua dintre cele 12 constelatii ale zodiacului, reprezentata printr-o balanta. /<sl. konpona

FOTBAL s.n. Joc cu mingea practicat pe un teren de anumite dimensiuni intre doua echipe de cate unsprezece jucatori, care pot lovi mingea numai cu piciorul sau cu capul pentru a o baga in poarta adversarului. [Var. f****l s.n. / < engl., fr. football < engl. foot – picior, ball – minge].

FOTBAL s. n. joc sportiv intre doua echipe de cate 11 jucatori, care cauta sa introduca mingea, jucata doar cu piciorul si capul, in poarta adversa. (< engl., fr. football)

PROTAP, protapuri, s. n. 1. Prajina groasa de lemn, bifurcata la un capat, care se fixeaza la dricul carului si de care se prinde jugul; (reg.) ruda. ◊ Expr. A umbla cu (sau a avea) doua protapuri la car = a fi pregatit pentru orice eventualitate. 2. Prajina cu varful despicat, in care se infigea in trecut o reclamatie si care se prezenta domnitorului, pe deasupra capetelor multimii. 3. Prajina despicata la un capat, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele doua bete, despicate in forma de furca si infipte in pamant, langa jar, intre care se fixeaza pestele intreg pentru a se frige. ♦ Parghie la moara de vant sau la fantana. 4. Calus. [Pl. si: (rar) protape] – Bg., sb. procep.

CAIAC, caiace, s. n. 1. Ambarcatie de sport ascutita la ambele capete, cu suprafata de alunecare neteda sau in clinuri si care este condusa cu una sau doua padele. 2. Sport nautic care se practica cu caiacul (1). 3. Ambarcatie mica, cu invelis din piele de foca, folosita de eschimosi. [Pr.: -ca-iac] – Din fr. kayak.

SABIE, sabii, s. f. 1. Arma taioasa formata dintr-o lama lunga de otel ascutita la varf si pe una dintre laturi si fixata intr-un maner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care ameninta in orice moment situatia cuiva. A trece (sau a lua, a trage) in (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mana pe sabie = a porni la lupta. A scoate (sau a trage) sabia (impotriva cuiva) = a provoca pe cineva la lupta, a porni razboi. A-si pune capul (teafar sau sanatos) sub sabie = a-si cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu doua taisuri, se spune despre o situatie care prezinta, in acelasi timp, avantaje si dezavantaje, prespective si pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrima in care se foloseste sabia. 2. Arma formata dintr-o lama elastica de otel, din garda si maner, folosita la scrima. 3. Peste de apa dulce, cu corpul turtit lateral si cu abdomenul arcuit; sabioara, sabita (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.

SCUFIE ~i f. 1) Acoperamant pentru cap care se imbraca inainte de culcare; tichie. 2) Caciula mica rotunda purtata de calugarite. 3) Boneta cu doua panglici ce se leaga sub barbie, purtata de s****i; tichie. [G.-D. scufiei] /<ngr. skufia

CASCA, casti, s. f. 1. Acoperamant pentru cap, facut din metal, piele sau cauciuc si folosit de militari, de unii sportivi si unii muncitori pentru protectia capului. ♦ Dispozitiv metalic in forma unei caciuli, care serveste la coafat. 2. Dispozitiv alcatuit din unul sau doua receptoare fixate pe urechi, care serveste la ascultarea transmisiunilor radiofonice, telefonice etc. – Fr. casque.

JAZ (JAZZ) [dʒæz] (‹ fr., engl.) s. n. 1. Muzica, adesea cu caracter de improvizatie, cu ritm viu, sincopat, reprezentand un mod specific de exprimare a gandirii muzicale, creata catre sfarsitul sec. 19 de negrii din S S.U.A., pe baza unor elemente folclorice traditionale – blues, spirituals (din care s-au pastrat sistemul ritmic, maniera de frazare si modul de tratare a materiei sonore) si a muzicii europene (retinandu-se sistemul melodic, armonic si, in special, instrumentatia); adaptat astazi conditiilor muzicale proprii diferitelor popoare. Caracteristicile fundamentale ale j. sunt: prezenta elementului swing, care rezultat al unei tratari speciale a timpului muzical; vigoarea si spontaneitatea creatiei muzicale, in care improvizatia capata o importanta deosebita; modul propriu fiecarui executant de frazare si tratare a materiei sonore, cele doua conditionandu-se reciproc. Incepand cu 1945, j. are mai multe stiluri, cele mai importante fiind swing, cool, free. 2. Orchestra care executa aceasta muzica; este formata de obicei din instrumente de suflat si percutie. Sin. jazzband.

BUCSA ~e f. 1) Manson metalic montat intre doua piese asamblate; bucea. 2) Scobitura facuta intr-o piesa (de lemn sau de metal), in care intra capul piesei cu care se imbina; bucea. [G.-D. bucsei] /<ucr. buksa

STEGOZAUR s. m. dinozaurian erbivor fosil, cu capul foarte mic in raport cu trunchiul si cu membrele anterioare mai scurte, pe partea dorsala avand doua randuri de placi osoare triunghiulare. (< fr. stegosaure)

STIFT, stifturi, s. n. Cui mic (de lemn), fara cap, folosit in cizmarie pentru a fixa talpa incaltamintei. ♦ Tija metalica cilindrica sau conica, folosita la imbinarea a doua piese de metal; spin¹. – Din germ. Stift.

JUMATATE ~ati f. 1) Fiecare dintre cele doua parti egale in care poate fi impartit un intreg. ◊ ~ de masura masura incompleta, partiala. Pe (sau in) ~ a) in doua parti egale sau aproximativ egale; b) partial; incomplet. A face ceva pe ~ a nu duce pana la capat un lucru inceput. A spune cu ~ de gura a) a vorbi cu glas slab, abia auzit; b) a vorbi in mod nehotarat, fara convingere. Cu ~ de inima (sau cu inima pe ~) fara curaj; indecis. 2) fam. Persoana casatorita de s*x feminin in raport cu barbatul ce i-a devenit sot; femeie; nevasta. 3) Punct care marcheaza mijlocul unei distante in spatiu sau al unui interval in timp. La ~ de drum. La o ~ de secol. 4) Unitate de masura a capacitatii sau a greutatii, egala cu 1/2 de litru sau de kilogram. [G.-D. jumatatii] /Orig. nec.

PLAN⁴ ~uri n. 1) Distanta la care sunt situate persoanele sau lucrurile in raport cu cel care priveste. ~ secund. ◊ Primul ~ parte a scenei care este cea mai apropiata de public. A fi (sau a sta) pe primul ~ a avea importanta primordiala. A trece pe ~ul al doilea a-si pierde rolul principal. 2) Departare a obiectului fata de aparatul de filmat. ◊ Prim-~ reprezentare pe pelicula a capului si a bustului unui personaj. 3) Unghi de vedere; aspect. In ~ stiintific. Pe ~ social. /<fr. plan, lat. planus

CALOTA, calote, s. f. 1. Partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 2. (In expr.) Calota craniana = denumire data oaselor care alcatuiesc partea de sus a cutiei craniene. 3. Fiecare dintre cele doua parti ale unei sfere, obtinute prin taierea sferei cu un plan. 4. Bolta de tunel; partea superioara a unei excavatii de teren, p. ext. a unei turele, a unei constructii (in forma de calota (3)). 5. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota (3). 6. (In expr.) Calota glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Fr. calotte.

CAROTIDA, carotide, s. f. Fiecare dintre cele doua artere principale, situate de o parte si de alta a gatului, care duc sangele de la inima la cap. – Fr. carotide (< gr.).

CAIC, caice, s. n. 1. Ambarcatie ingusta, cu vele, cu doua catarge, cu pupa si prora ascutite, mai inalte decat restul bordajului. 2. Luntre turceasca usoara, lunga si ingusta, incovoiata la capete. – Din tc. kayik.

TROLIU, troliuri, s. n. Dispozitiv folosit pentru deplasarea (in sens vertical) a unei sarcini, alcatuit din una sau din doua tobe care se pot roti in jurul axelor lor si pe care se infasoara un cablu fixat cu un capat de toba si cu celalalt de sarcina pe care trebuie sa o deplaseze. – Dupa fr. treuil.

CAROTIDA ~e f. Fiecare dintre cele doua artere principale, situate de o parte si de alta a gatului, care duc sangele oxigenat de la inima spre cap. [G.-D. carotidei] /<fr. carotide

CASCA, casti, s. f. 1. Acoperamant pentru cap, facut din metal, din piele sau din cauciuc si folosit de militari, de unii sportivi si de unii muncitori pentru protectia capului. ♦ Dispozitiv metalic in atelierele de coafat, in forma unei caciuli, folosit la uscatul parului. 2. Dispozitiv alcatuit din unul sau din doua receptoare fixate pe urechi, care serveste la ascultarea transmisiunilor radiofonice, telefonice etc. – Din fr. casque.

TEFILIN s. n. obiect la evrei din doua cutiute patrate din piele care contin pasaje din scriptura scrise pe bucatele de pergament, purtate pe bratul stang si pe cap in timpul rugaciunilor de dimineata din zilele lucratoare; filactera. (< fr. tephilin)

CAROTIDA, carotide, s. f. Fiecare dintre cele doua artere principale, ramuri ale aortei, situate de o parte si de alta a gatului, care transporta sangele de la inima la cap; artera cefalica. – Din fr. carotide.

UNI vb. 1. a (se) imbina, a (se) impreuna, a (se) lega, a (se) reuni. (A ~ elementele intr-un tot.) 2. v. asambla. 3. v. imbina. 4. a imbina, a incheia, a prinde. (A ~ capetele barnelor.) 5. v. agrega. 6. (LINGV., BIOL., TEHN,) a (se) aglutina, a (se) alipi, a (se) lipi, a (se) reuni, a (se) suda. (doua elemente ale vorbirii se pot ~.) 7. v. unifica. 8. v. fuziona. 9. v. asocia. 10. v. coaliza. 11. v. casatori. 12. a (se) imbina, a (se) impleti, (fig.) a (se) conjuga. (A ~ in mod armonios diverse preocupari.)

CASCA s.f. 1. Acoperamant de cap din otel, mai rar din piele etc., captusit pe dinauntru, pe care il poarta militarii in lupta pentru a le apara capul. ♦ Acoperamant de cap folosit de sportivi (automobilisti, motociclisti etc.) sau de muncitori (mineri, sondori etc.) pentru protejarea capului in timpul competitiilor sau al lucrului. 2. Dispozitiv metalic in forma de caciula, servind la uscatul parului. 3. Dispozitiv compus din unul sau doua receptoare mici care se pot aseza la urechi cu ajutorul unui suport, folosit la ascultarea unor transmisiuni radiofonice etc. [Pl. casti. / < fr. casque, cf. sp. casco].

MARGEA, -ICA, margele, s. f. 1. Boaba (mica) de sticla, de piatra etc., de forme si culori diferite (insirata pe ata, cusuta pe un vesmant etc.), folosita ca podoaba; (la pl.) sirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberante ale pielii de pe capul si gatul curcanului. 3. (In forma margica) Numele dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse cate una sau doua in varful unor spiculete (Melica). – Din lat. margella. – Margica: cu schimbare de suf.

FILA, file, s. f. Fiecare dintre foile care alcatuiesc un caiet, o carte etc. formata din doua pagini; p. ext. pagina. ◊ Expr. A cerceta (o lucrare) fila cu fila = (a cerceta, a verifica o lucrare) amanuntit, de la un capat la altul, cu mare atentie. – Din ngr. filon.

NARA, nari, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua orificii exterioare ale cavitatii nazale prin care respira si miros oamenii si unele animale. ◊ Expr. Cu narile (sau nara) in vant = cu capul ridicat, cu o tinuta semeata; p. ext. mandru, plin de sine. A se umfla in nari sau a-si umfla narile = a-si lua un aer semet; p. ext. a-si da importanta, a se ingamfa. 2. Piesa metalica in forma de tub amplasata pe puntea sau pe bordajul unei nave, prin care trece lantul ancorei de pe punte in afara bordului. [Var.: (reg.) nare s. f.] – Lat. naris.

TAMBUR s.n. 1. Piesa in forma de cilindru gol, folosita in diferite scopuri in tehnica. ◊ Tambur gradat = piesa componenta a anumitor instrumente de masurat prevazuta cu gradatii la unul dintre capete. 2. (Arhit.) Bloc de piatra care formeaza elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasica. 3. Vestibul construit la intrarea unei cladiri, delimitat de doua randuri de usi. ♦ Portiunea prismatica sau cilindrica, interpusa intre o cupola si arcurile sau zidurile care marginesc un spatiu boltit. ♦ Spatiu in care se invarteste o usa pivotanta cu mai multe aripi. 4. (Tehn.) Toba. [Pl. -re, -ruri. / < fr. tambour, it. tamburo].

HIMERA s. f. 1. (mit.) monstru cu corp jumatate de leu si jumatate de capra, cu aripi si cap de pasare de prada si cu coada de balaur. 2. motiv decorativ reprezentand un asemenea monstru. 3. (biol.) organism rezultat prin amestecarea celulelor a doi sau mai multi zigoti distincti. ◊ ramura a unei plante care prezinta doi indivizi de constitutii diferite. 4. inchipuire, fantezie irealizabila; iluzie. 5. peste holocefal cu corpul alungit si turtit lateral, lipsit de solzi, cu gura ventrala, cu dinti putini, in forma de placi, din afundul oceanelor. (< fr. chimere, lat. chimaera, gr. khimaira)

SINONIMIC, -A, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care tine de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivatie sinonimica = procedeu stilistic potrivit caruia doua sau mai multe cuvinte din aceeasi sfera semantica ajung sa desemneze, in sens figurat, acelasi lucru. „Dovleac” si „tartacuta” desemneaza, prin derivatie sinonimica, „cap”. 2. S. f. Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul sinonimelor (2) si al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) si germ. Synonymik.

POL s.m. 1. (Mat.) Fiecare dintre cele doua puncte in care o axa strapunge sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 2. (Astr.) Fiecare dintre cele doua extremitati ale axei Pamantului. ♦ Pol ceresc = fiecare dintre cele doua puncte in care bolta cereasca pare sa fie atinsa de axa in jurul careia se efectueaza miscarea diurna a astrilor. 3. (Fiz.) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcina electrica ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (Fig.) Extremitati, puncte opuse unul fata de celalalt. [Pl. poli, (s.n.) poluri. / < fr. pole, cf. germ. Pol < lat. polus , gr. polos < polein – a se intoarce, a se invarti].

TARS, tarsuri, s. n. 1. Parte posterioara a scheletului labei piciorului, formata din sapte oase, articulate la un capat cu oasele gambei, iar la celalalt cu oasele metatarsului. 2. Parte terminala a piciorului insectelor, formata din 1-5 segmente si terminata de obicei cu una sau doua gheare. 3. Scheletul fibro-cartilaginos al pleoapelor. – Din fr. tarse.

HIMERA s.f. 1. Monstru inchipuit cu cap de leu, trup de capra si coada de balaur. ♦ Motiv decorativ reprezentand un asemenea monstru. 2. Forma bizara care apare la plante, intrunind insusirile a doua varietati deosebite, fara sa fie rezultatul unei incrucisari naturale. 3. Inchipuire, fantezie irealizabila; iluzie. [Var. chimera, imera s.f. / cf. it. chimera, fr. chimere, lat. Chimaera].

CASCA s. f. 1. acoperamant de cap din metal usor, dar rezistent, pe care il poarta militarii in lupta, unii sportivi sau muncitorii, scafandrii si cosmonautii pentru protejarea capului. ♦ ~asti albastre = trupe ONU aflate in zone de conflict. ◊ acoperamant de cap din cauciuc, la inotari pentru a nu-si uda parul. 2. dispozitiv metalic in forma de caciula, servind la uscatul parului. 3. dispozitiv din unu sau doua receptoare fixate pe urechi pentru ascultarea transmisiunilor radiofonice sau telefonice. (< fr. casque)

TAMBUR s. n. 1. dispozitiv cilindric, gol, folosit in diferite scopuri in tehnica; toba. ◊ piesa cilindrica pentru spargerea si sortarea granulometrica a pietrei. ♦ ~ grad = piesa componenta a anumitor instrumente de masurat, prevazuta cu gradatii la unul din capete. 2. (arhit.) bloc de piatra, elementul constitutiv al fusului unei coloane; (p. ext.) element cilindric al unei constructii. 3. vestibul la intrarea unei cladiri, delimitat de doua randuri de usi. ◊ portiune prismatica ori cilindrica, intre o cupola si arcurile sau zidurile care marginesc un spatiu boltit. 4. spatiu in care se invarteste o usa pivotanta cu mai multe aripi. (< fr. tambour, germ. Tambour)

BAGUIO, cap de vara a Filipinelor, situata in NV ins. Luzon, la 1.370 m alt.; 152,2 mii loc. (1989). Expl. aurifere. Intreprinderi ale ind. piel. si alim. (zahar, tutun). doua universitati. Acad. militara. Grav afectata de un cutremur (iul. 1990).

SUPRAINALTARE s.f. 1. Actiunea de a suprainalta si rezultatul ei. ♦ Diferenta de nivel intre cele doua margini ale unei sosele sau cai ferate in curba pentru diminuarea sau anularea fortei centrifuge. 2. (Constr.) Marire a sagetii unui arc de bolta prin asezarea capetelor arcului deasupra nivelului zidurilor de sprijin. [< suprainalta].

CASCA casti f. 1) Acoperamant de protectie pentru cap, purtat de unele persoane (militari, pompieri, sportivi, mineri etc.). 2) Aparat electric in forma de caciula, care serveste la uscarea parului. 3) Receptor electroacustic, compus din una sau doua capsule telefonice, care se pun la ureche pentru a asculta unele transmisiuni radiofonice. [G.-D. castii] /<fr. casque

PERNA ~e f. 1) Obiect de forma unui sac scurt si patrat, umplut cu pene (lana sau vata), care se pune sub cap in timpul somnului; capatai. ◊ ~ de calcat ustensila asemanatoare cu un astfel de obiect, folosita la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor. 2) pop. Fiecare dintre cele doua bare pe care se pune butoiul in beci pentru a-l ridica de la pamant si a-l imobiliza. 3) Obiect de tapiserie constand dintr-un sac umplut cu par sau cu iarba de mare, care se asaza, de obicei, pe scaune sau pe bancile automobilelor. 4): ~ de aer strat de aer de inalta presiune dintre baza unui vehicul si suprafata lui de sprijin sau dintre elementele mobile si fixe ale unor mecanisme. [G.-D. pernei] /<sb. perina

A TOCA toc 1. tranz. 1) (materiale sau alimente)A taia in bucati mici (cu ajutorul unui cutit sau al unei masini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi in mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult si repede (ca o toaca). ◊ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunandu-i mereu aceleasi lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi si uscate a flecari. 3) (despre arme) A tacani intruna. 4) (despre pasari, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. /<lat. toccare

VARF ~uri n. 1) Partea de deasupra (ascutita) a obiectelor inalte; creasta. ~ul acoperisului. ~ul copacului. ◊ Cu ~ incarcat pana sus; foarte plin. Cu ~ si indesat mai mult decat trebuie; cu prisosinta. Asta pune (sau face) ~ (la toate) asta e peste orice masura; asta este din cale-afara. 2) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; culme; creasta; coama; spinare; crestet; pisc. 3) capatul (de obicei mai ascutit) al unui obiect sau organ. ~ul cutitului. ~ul degetului. ◊ Din ~ul buzelor a) de man-tuiala; b) cu dispret; sfidator. 4) Punct de intretaiere a doua laturi ale unei figuri geometrice. 5) fig. Moment central in desfasurarea unei activitati. ~ul adunarii. ◊ Ore de ~ ore cu o mare aglomeratie sau cu o solicitare intensa. 6) la pl. Totalitate a persoanelor de frunte ale unei societati, clase, organizatii. /<sl. vruhu

PERNA, perne, s. f. 1. Obiect confectionat din doua bucati dreptunghiulare sau patrate de tesatura de bumbac, lana etc., cusute intre ele, avand in interior fulgi, lana, puf etc., si pe care, de obicei, cineva isi pune capul cand se culca. ◊ Perna electrica = obiect in forma de perna (1) plata, in care se gasesc rezistente electrice izolate si releuri de protectie, intrebuintat ca termofor. Perna de calcat = ustensila auxiliara asemanatoare cu perna (1), care se foloseste la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor, pieptilor, umerilor. 2. Obiect de tapiterie format dintr-un fel de sac umplut cu par, cu iarba-de-mare etc., adesea prevazut cu arcuri, care se asaza pe scaune, pe bancile unui automobil etc. 3. (In sintagma) Perna de aer = curent de aer antrenat intre doua suprafete aflate in miscare relativa si care serveste ca lubrifiant. [Var.: (pop.) perina s. f.] – Din scr. perina.

ALINEAT s.n. Rand intr-un text care incepe mai dinauntru decat celelalte pentru a arata trecerea la alta idee; fragment de text cuprins intre doua randuri scrise in acest fel. ♦ Pasaj dintr-un articol de lege. [Pron. -ne-at, pl. -te, -turi, var. aliniat s.n. / cf. fr. alinea, lat. a linea – de la capat].

cap-HAITIEN, oras in N Rep. Haiti; port la Oc. Atlantic; 74,8 mii loc. (1982). Centru comercial al unei zone agricole (cafea, banane, tutun, trestie de zahar, cacao). Export de fructe. Al doilea oras al tarii. Fundat in 1670.

CREASTA, creste, s. f. 1. Excrescenta carnoasa, de obicei rosie si dintata, sau mot de pene pe care le au la cap unele pasari. ◊ Compus: creasta-cocosului = a) planta erbacee cu frunze ovale, cu flori rosii sau galbene, reunite la varful tulpinii in forma de creasta ondulata (Celosia cristala); b) numele a doua specii de ferigi cu sporii dispusi pe fata interioara a frunzelor (Polystichum braunii si lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina carnoasa, groasa, foarte ramificata (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminenta osoasa. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apa etc. 3. Coama de acoperis. 4. (In sintagma) Creasta de taluz = linia de intersectie dintre fata unui taluz si suprafata terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.

BALANTA ~e f. 1) Instrument pentru masurarea greutatii (masei) corpurilor, format dintr-un mecanism cu parghie si doua talere, care se echilibreaza cu greutati etalonate; cantar; cumpana. ◊ ~ de precizie (sau analitica) balanta care asigura un inalt grad de precizie a cantaririi. ~ romana balanta cu brate inegale, avand la un capat al parghiei o greutate etalonata, iar la celalalt capat un taler in care se pun obiectele de cantarit. 2) fin. Raport dintre diferiti indicatori economici care trebuie corelati sau echilibrati. ◊ ~ de verificare operatie contabila prin care se controleaza exactitatea inregistrarilor in conturi la o anumita data. ~ comerciala raportul dintre valoarea generala a importului si a exportului unei tari intr-o anumita perioada. 3) la sing. Constelatie din emisfera australa. ◊ Zodia ~ei unul din cele douasprezece sectoare ale zodiacului. [G.-D. balantei] /<fr. balance

BUCEA ~ele f. 1) Manson metalic montat intre doua piese asamblate; bucsa. 2) Piesa metalica cilindrica, montata in interiorul unui butuc de roata (de caruta. de camion etc.). 3) Scobitura facuta intr-o piesa (de lemn sau de metal), in care intra capul altei piese cu care se imbina; bucsa. [G.-D. bucelei; Sil. bu-cea] /<lat. buccella

CARACAS, cap. Venezuelei, situata in N tarii, la 950 m alt., formind un district federal (1,93 mii km²); 3,2 mil. loc. (1990, cu suburbiile). Pr. centru politic, comercial, financiar si ind. al tarii. Mare nod de comunicatii. Aeroport international Maiquetia. Ind. prelucr. metalelor, cimentului, chimica (petrochimie, cauciuc, produse farmaceutice, hirtie), piel. si incalt., textila si conf., sticlarie, alim. doua universitati. Catedrala (1614). Panteon in memoria lui S. Bolivar. Intemeiat in 1567 de conchistadorii spanioli. In timpul Razboiului pentru Independenta Coloniilor Spaniole din America Latina (1810-1826), C. a devenit unul dintre centrele luptei pentru eliberare. cap. Venezuelei din 1830.

DRAGON¹ s. m. I. 1. animal imaginat cu cap si aripi de vultur, gheare de leu, trup si coada de sarpe. 2. reprezentare heraldica a unui chip omenesc cu barba din serpi incolaciti. 3. soparla tropicala, pe copaci, care are de-a lungul corpului doua excrescente ale pielii ca niste aripi. 4. peste marin care, in timpul zilei, sta ingropat in nisip, noaptea fiind foarte activ; d**c-de-mare. 5. ambarcatie cu doua vele de suprafata mare; vela triunghiulara suplimentara. II. cavalerist astfel echipat incat sa poata lupta si pe jos. (< fr. dragon)

COAMA, coame, s. f. 1. Par lung (si stufos) care creste pe grumazul sau de-a lungul spinarii unor animale. ◊ Par lasat sa creasca (excesiv de) lung pe capul unei persoane, mai ales al unui barbat. ♦ Fig. Frunzis des din varful coroanei arborilor. 2. Culme prelungita de deal sau de munte; creasta. 3. Partea de deasupra, orizontala, a unui zid. ♦ Linie de intersectie (orizontala sau oblica) a doua versante de acoperis. – Lat. coma.

SURUB, suruburi, s. n. 1. Tija cilindrica de lemn sau de otel, filetata, care serveste la asamblarea a doua ori a mai multor piese sau care transmite, transforma sau utilizeaza in diverse feluri miscarea de rotatie intr-un mecanism. ◊ Loc. adv. In surub = in forma de cerc sau de spirala. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un surub prin cap = a-i apuca (cuiva) suvite de par din cap, rasucindu-le si tragand de ele. A strange surubul = a intrebuinta mijloace de constrangere fata de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componenta un surub sau care se manevreaza prin rasucire. ♦ Fig. Vartej de apa. [Var.: surup s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

CALOTA s. f. 1. fiecare dintre cele doua parti ale unei sfere, obtinute prin sectionarea acesteia cu un plan. ♦ ~ craniana = partea superioara a cutiei craniene; ~ glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor foarte inalti; inlandsis. 2. parte a unei palarii care acopera capul. ◊ tichie (pe crestetul capului). 3. partea superioara a unei cupole semisferice, a unei excavatii; bolta de tunel. ◊ partea superioara a unei turele. ◊ piesa metalica de forma emisferica. (< fr. calotte)

MEDIATOR, -OARE, mediatori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Persoana, guvern etc. care mijloceste o intelegere intre doua parti (adverse), care face un act de mediatie; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigura transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculara dusa pe mijlocul unui segment de dreapta; locul geometric al punctelor situate intr-un plan, egal departate de capetele unui segment de dreapta. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreapta. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator.

DRAGON², dragoni, s. m. I. 1. Monstru fabulos, inchipuit cu gheare de leu, aripi de vultur si coada lunga de sarpe. 2. Specie de soparla care traieste pe copaci in unele regiuni tropicale, avand de-a lungul corpului doua excrescente ale pielii in forma de aripi (D***o volans). 3. Reprezentare heraldica avand profilul unui chip omenesc cu barba formata din serpi incolaciti. 4. (Art.) Numele unei constelatii din emisfera boreala, dispusa intr-un sir lung de stele terminat cu un fel de cap; (pop.) Balaurul. II. Soldat din cavalerie care lupta atat calare, cat si pedestru. – Din fr. dragon.

HIMERA, himere, s. f. 1. Inchipuire fara temei, fantezie irealizabila; iluzie, fantasma. 2. Monstru in mitologia antica greaca, inchipuit ca un animal cu cap de leu, cu corp de capra si cu coada de sarpe; p. ext. motiv decorativ reprezentand un astfel de monstru. 3. (Bot.; in sintagma) Himera de altoire = planta ale carei tesuturi sunt diferite din punct de vedere genetic. 4. (Biol.) Organism produs prin fuziunea a doi sau mai multi zigoti distincti. – Din fr. chimere, it. chimera, lat. Chimaera.

MIJLOC¹ ~uri n. 1) Loc, parte sau punct al unui lucru (al unui spatiu sau al unei suprafete), situat la o distanta egala de marginile sau capetele periferice. ~ul strazii. Prin ~ul satului. ◊ In ~ul... a) intre, printre; b) in limitele unui spatiu; c) alaturi de... De la ~ de la jumatate. 2) Moment care se afla la o distanta egala de inceputul si sfarsitul unui interval de timp; jumatate. ◊ La ~ intre doua intervale de timp. 3) Parte a corpului omenesc cuprinsa intre solduri si coaste; talie; brau. Incins la ~. ◊ A fi (cineva) la ~ a fi cauza unei stari de lucru. A fi ceva la ~ a fi ceva ascuns, inexplicabil la baza unui lucru. A-si pune capul (sau gatul) la ~ a se expune la o primejdie. A se pune la ~ a interveni intr-o cearta, intr-o incaierare. /<lat. medius locus

CIRENAICA (CYRENAICA), reg. istorica in Africa de Nord, pe terit. actual al Libiei. Colonizata de greci, care, au fundat orasele Cirene, Arsinoe, Benerice, Ptolemaios si Apollonia, cunoscute in antic. sub numele de Pentapolis. Cucerita de romani si transformata in prov. romana, cu cap. la Cirene (74 i. Hr.). Terit C., cunoscut si sub numele de Libia, a fost cucerit de arabi (641), apoi impreuna cu Tripolitania a fost anexat de catre Imp. Otoman (sec. 16). Sub dominatie italiana (1912-1942). Aici au avut loc importante lupte (1940-1942) in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Din 1951 a intrat in componenta Libiei.

LAMBA, lambe, s. f. 1. Lant care leaga crucea protapului unui car cu capetele osiei; vatrai. 2. Parte proeminenta a unei piese de lemn sau de metal care se imbuca in scobitura corespunzatoare a altei piese pentru a asigura o imbinare perfecta; feder. 3. Vergea lata de lemn care se introduce (cu fiecare jumatate din latimea ei) in ulucele a doua scanduri pentru a le imbina. – Din tc. lamba.

BALANTA, balante, s. f. 1. Aparat pentru masurarea greutatii corpurilor, format dintr-o parghie la capetele careia se asaza, de o parte, obiectul de cantarit si, de cealalta parte, greutatea care echilibreaza acest obiect. ◊ Expr. A pune in balanta = a cumpani fapte sau argumente in vederea luarii unei hotarari. ♦ (Sg. art.) Numele unei constelatii din emisfera australa; cumpana. 2. (Fig.) Comparatie, raport intre doua sume, conturi etc. ◊ Balanta de verificare = operatie contabila constand din totalizarea separata a cifrelor din debitul si din creditul conturilor; situatia conturilor la o anumita data. Balanta comerciala (a unei tari) = raportul dintre valoarea generala a importului si cea a exportului. – Fr. balance.

A SE INdoi² ma indoi intranz. 1) (mai ales despre obiecte maleabile sau mladioase) A capata forma de arc; a deveni curb; a se incovoia; a se curba; a se mladia; a se arcui; a se coroia. 2) fig. A se face garbov (de batranete sau de munca grea); a se garbovi; a se ghebosa; a se cocosa; a se cocarja. ~ de spate. /in + doi

CALOTA, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti obtinute prin taierea unei sfere cu un plan. 2. Bolta a carei suprafata interioara are, in sectiune, forma unui semicerc. 3. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota sferica. 4. Partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 5. (In sintagma) Calota craniana = partea superioara a cutiei craniene. 6. (In sintagma) Calota glaciara = masa de gheata care acopera portiuni mari in regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Din fr. calotte.

TAUR, tauri, s. m. 1. Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasa, parul de pe frunte lung si adesea cret; buhai (Bos taurus). ◊ Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a infrunta cu indrazneala o dificultate, a lua lucrurile pieptis. 2. (Entom.) Radasca. 3. (Art.) Constelatie boreala in dreptul careia trece Soarele intre 21 aprilie si 21 mai. ♦ Al doilea dintre cele douasprezece semne ale zodiacului. – Lat. taurus.

BAGDAD (BAGHDAD), cap. Iraqului, port pe fl. Tigru; 3,94 mil. loc. (1990, cu suburbiile). Nod de comunicatii. Aeroport international (Bamerni). Pr. centru politic si economic al tarii; centru comercial. Fabrici de textile (matase si lina) si de tricotaje, de prelucr. a pieilor; covoare; ciment, produse electrotehnice, mat. rulant; rafinarie de petrol (Ad Daura). doua universitati. Centru al culturii arabe in ev. med. Monumente arhitectonice din sec. 13 (minarete, mausolee). Moscheea de aur (sec. 16). Muzeu national. Intemeiat in 762 de califul Al-Mansur, a devenit capitala Califatului arab condus de dinastia Abbasizilor, fiind unul dintre cele mai importante centre economice si culturale ale Orientului medieval. Ocupat succesiv de Buizi, turcii selgiucizi, mongoli, turcii otomani, persi, englezi. capitala Iraqului din 1921.

RAZBOIUL CELOR doua ROZE, denumirea razboiului civil din Anglia (1455-1485), dintre familiile nobiliare Lancaster si York. Se numea asa deoarece familia Lancaster avea ca blazon trandafirul rosu, iar familia York, trandafirul alb. In lupta de la Bosworth Field (aug. 1485), Henric Tudor, ultimul descendent al dinastiei Lancaster, unit cu o parte a partidului york, pune capat domniei lui Richard III si intemeiaza dinastia Tudor.

MELC ~ci m. 1) Molusca cu corpul moale, vascos, avand pe spinare o cochilie in forma de spirala, iar pe cap patru tentacule sensibile. ◊ A se misca ca ~cul (sau cu pasi de ~) a se misca foarte incet. A tacea ca ~cul a nu rosti nici o vorba. 2) anat. Parte a urechii interne in forma de spirala. 3) tehn. Element al unui angrenaj (elicoidal), care serveste pentru transmiterea unei miscari de rotatie intre doi arbori perpendiculari. /Orig. nec.

COROANA ~e f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care serveste drept podoaba pentru cap. 2) Cununa de flori care se pune la mormantul cuiva. 3) Podoaba in forma de cerc, facuta din metal pretios, impodobita cu pietre scumpe si purtata pe cap de monarhi, ca semn al demnitatii lor. 4) fig. Forma monarhica de guvernamant; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) Partea vizibila a dintelui la om. 7) Invelis de metal sau din alt material, in care se imbraca un dinte cariat dupa ce a fost tratat. 8) Marginea superioara a copitei la cal. 9) mat. Suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 10) (in unele tari) Unitate monetara. 11) : ~ solara partea exterioara incandescenta a Soarelui, care se vede ca o aureola in timpul eclipselor totale. 12) : ~ boreala constelatie din emisfera nordica. /<lat. corona

ARC¹ ~uri n. 1) Arma primitiva folosita la aruncarea sagetilor, formata dintr-o vergea flexibila, ale carei capete curbate sunt tinute de o coarda. A trage cu ~ul. 2) Element de rezistenta al unei constructii. ◊ ~ de triumf constructie in forma de portic, inaltata in amintirea unui eveniment important. 3) Piesa elastica de otel fixata intre corpul unui vehicul si osiile rotilor acestuia, care serveste pentru amortizarea socurilor; resort. ~ de automobil. 4) ~ electric descarcare electrica intre doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5) Ceea ce are forma unui segment din circumferinta cercului. ~ul sprancenei. /<lat. arcus

COMANDA s. f. 1. ordin, dispozitie, porunca. ◊ ton de ~ = ton poruncitor. 2. conducere a unei unitati militare. ◊ post de ~ = loc unde sta comandantul trupelor si de unde transmite comanda operatiilor. ♦ ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultana a unei miscari. 3. actiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ echipamentul necesar efectuarii ei. ◊ dubla ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloti sa actioneze comenzile. ♦ (inform.) instructiune, parte integranta a informatiei transmise calculatorului de catre utilizator. 4. cerere de marfa adresata unui furnizor, lucrare ceruta unui meserias, unui antreprenor etc. ♦ marfa comandata. ◊ de ~ = executat dupa indicatiile clientului. 5. (mar.) suprastructura pe o nava in care se afla timoneria, camera hartilor, cabina comandantului etc. 6. parama subtire (saula) cu care se infasoara capatul unei parame groase, impiedicandu-i despletirea. (

CLAPA, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la inchiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei o**i etc. care prin apasarea cu degetele, declanseaza mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc in mecanismul masinilor de scris si al unor masini de calculat, fixat la capatul unei parghii articulate si care prin apasare, face sa se imprime litera sau cifra insemnata pe el. ♦ Orice parte terminala a unui sistem tehnic de actionare care, prin manevrare (cu mana), efectueaza o anumita operatie. 2. Placa articulata care serveste la inchiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucata de stofa care acopera deschizatura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele doua bucati de stofa sau de blana mobile, atasate lateral la unele caciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a insela, a pacali (pe cineva). – Din germ. Klappe.

TOCA, toc, vb. I. 1. Tranz. A taia in bucati foarte marunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fara chibzuiala, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruina, obligandu-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva sa saraceasca. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocani, a lovi. ♦ Fig. A flecari, a sporovai. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu acelasi lucru, a bate pe cineva la cap cu acelasi lucru, a plictisi. A toca la verzi si uscate sau a toca cate-n luna si-n soare = a vorbi mult si fara rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toaca = foarte departe. ♦ (Despre o arma) A bubui la intervale dese; a pacani. ♦ (Despre pasari) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. – Din lat. *toccare.

PERETE ~ti m. 1) Parte verticala a unei cladiri sau a unei incaperi. ◊ ~ in ~ avand un perete comun. De ~ care se poate pune, atarna pe perete. Intre patru ~ti a) la adapost; b) in taina; in secret. A se da cu capul de ~ti (sau de toti ~tii) a fi in stare de disperare extrema. A spune cai verzi pe ~ti v. CAL. A strange la ~ (pe cineva) a forta pe cineva sa spuna sau sa faca ceva. A vorbi la ~ti a vorbi zadarnic; a nu fi ascultat. 2) Obstacol natural sau artificial care se ridica vertical. 3) Element care margineste sau imparte ceva in doua sau in mai multe spatii. 4) Membrana care inconjoara o cavitate interna a unui organism. /<lat. paries, ~tis

ARIPA ~i f. 1) Organ al pasarilor, al unor insecte si al unor mamifere care serveste la zbor. A bate din ~i. ◊ A capata (sau a prinde) ~i a deveni ferm, increzut in fortele sale; a prinde curaj. A taia cuiva ~ile a face pe cineva sa-si piarda curajul. 2) fig. Luare sub protectie; ocrotire; aparare. ◊ A lua pe cineva sub ~a sa a ocroti pe cineva. 3) iht. Organ de inot; inotatoare. 4) Fiecare dintre planurile de sustinere ale unui avion. 5) Parte a unei constructii care se prezinta ca o prelungire laterala. 6) mil. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale unor trupe asezate in pozitie de lupta; flanc. ~a dreapta. ~a stanga. 7) Parte a caroseriei unui vehicul asezata deasupra fiecareia dintre roti. 8) Fi-ecare dintre lopetile unei mori de vant. 9) fig. Grupare extrema (de dreapta sau de stanga) in cadrul unei organizatii sau partid. [G.-D. aripii; Acc. si aripa] /<lat. alapa

EXTREM, -A I. adj. 1. situat in punctul cel mai indepartat; de la capat; la varf. 2. care are cea mai mare sau cea mai mica dintre valorile posibile ale unei marimi. 3. (fig.; despre doctrine, idei politice etc.) pe pozitiile cele mai neconciliatoare. 4. foarte mare, exagerat. ◊ (despre remedii etc.) foarte energic, doar in cazuri desperate. II. s. m. (mat.) primul si ultimul termen al unei proportii. III. s. n. 1. (mat.) valoarea extrema, maxima si minima, a unei functii. 2. numaratorul primului raport si numitorul celui de-al doilea intr-o proportie. IV. s. f. 1. margine; limita ultima. ♦ a trece de la o extrema la alta = a trece de pe o pozitie pe alta diametral opusa; extrema dreapta (sau stanga) = grup politic care se manifesta prin idei si actiuni ultraradicale, exagerate si rigide. 2. cea mai mare sau cea mai mica valoare a unei marimi. 3. jucator care ocupa locul cel mai inaintat din stanga sau din dreapta in formatia de jos a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei. (< fr. extreme, lat. extremus)

A ScapARA scapar 1. intranz 1) A produce scantei (prin lovirea cremenii cu amnarul, prin ciocnirea a doua corpuri tari). ◊ Cat ai ~ din amnar intr-o clipa. A-i ~ cuiva calcaiele a fugi foarte repede. 2) A se produce fulgere; a fulgera. 3) (despre lumini) A luci ca un fulger; a strafulgera. 4) (despre ochi) A arunca priviri scanteietoare. ◊ A-i ~ cuiva ochii de foame a fi foarte flamand. A-i ~ cuiva ochii de furie a fi foarte furios. 5) (despre ganduri,idei etc.) A se ivi fulgerator. ◊ A-i ~ (cuiva) prin minte (sau prin cap) a-i veni brusc in minte. 2. tranz. 1) A face sa arda; a aprinde. ~ un chibrit. 2) (scantei) A face sa se imprastie. Flacarile scapara scantei. /Orig. nec.

KARLOWITZ (CARLOWITZ [karlovits]; SREMSKI KARLOVICI), oras in Iugoslavia (Serbia), pe Dunare, la SE de Novi Sad; 7,4 mii loc. (1991). Aici a avut loc congresul de pace (1698-1699) care a pus capat razboiului dintre „Liga Sfanta” (Rusia, Austria, Venetia si Polonia) si Imp. Otoman. Prin tratatul incheiat de Polonia cu Imp. Otoman (16 ian. 1699), prima obtinea o parte din Ucraina apuseana si Podolia, iar, prin tratatul incheiat de Austria si Venetia cu Imp. Otoman (26 ian. 1699), Habsburgilor le erau recunoscute teritoriile cucerite in timpul razboiului (centrul Ungariei, Transilvania, aproape intreaga Slavonie s.a.), Venetia primind Morea si recunoscandu-i-se stapanirea asupra unor cetati din Dalmatia. Rusia a incheiat un armistitiu pe doi ani, care a fost inlocuit cu Tratatul de Pace de la Constantinopol (1700). Tratatele de pace de la K., consemnau inceputul retragerii turcilor otomani din Europa.

pomneata, pomnesi, s.f. 1. (pop.) servet, batista sau fasie de panza alba, avand legate la un capat un ban, iar la celalalt o lumanare, care se pune in mana mortului sau se da de pomana celor care iau parte la inmormantare. 2. (reg.; in forma: pomneta) bucata de panza in care se invelesc oasele unui mort cand sunt dezgropate. 3. (reg.) colac impletit care se da de pomana la inmormantari. 4. (reg.; in forma: pocmet) manseta la camasile barbatesti taranesti. 5. (reg.; in forma: pogmata) fasie impodobita la poalele unei fuste femeiesti. 6. (reg.; in formele: pocmata, pogmata) cingatoare de fata impodobita cu cusaturi. 7. (reg.) guler la o camasa barbateasca. 8. (reg.) fiecare dintre cele doua ate cu care se leaga camasa barbatesca la gat.

PLATI, platesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (in bani sau in natura) a unui bun obtinut sau cumparat, a unei consumatii etc. ◊ Expr. A plati cu capul (sau cu viata etc.) = a fi omorat pentru o greseala, o indrazneala, o fapta necugetata etc. A plati (cuiva) cu dobanda = a se razbuna (pe cineva) cu varf si indesat pentru o paguba sau o suferinta. ♦ A achita un impozit, o obligatie etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morala), a scapa de o obligatie. 2. Tranz. A rasplati cu bani o munca efectuata, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a pretui, a face. ◊ Expr. A nu plati (nici) o ceapa (degerata) sau (nici) doua parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DUBLA, dublez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni de doua ori mai mare; a (se) indoi. 2. Tranz. A reuni doua materiale, punandu-le unul peste altul. ♦ A captusi, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similara cu alta existenta sau care serveste aceluiasi scop ca si prima. 4. Tranz. (In teatru, la opera etc.) A inlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (In film) A inlocui pe titularul rolului in scenele primejdioase, care cer calitati fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa inapoia coechipierilor din aparare, pentru a putea preveni contraatacurile jucatorilor din echipa adversa. 5. Tranz. (Despre nave) A inconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

SAVANNAH [səvānə] 1. Fl. in ESE S.U.A.; 505 km. Izv. din Blue Ridge Mountains (m-tii Apalasi) prin doua rauri (Tugaloo si Seneca) care conflueaza in lacul de acumulare Hartwell, curge pe directie NV-SE si Sse varsa in Oc. Atlantic, printr-un estuar, la 30 km aval de orasul Savannah. Hidrocentralele Hartwell si Clark Hill. Navigabil pentru vase mici pe 357 km, pana la Augusta si pentru vase oceanice pe 8 km. 2. Oras in ESE S.U.A. (Georgia), port pe fl. cu acelasi nume; 131,5 mii loc. (2000). Aeroport. Santier naval. Rafinarie de petrol. Constr. de avioane. Ind. chimica (ingrasaminte, vopsele), a mat. de constr., de prelucr. a lemnului, hartiei, textila, incaltamintei, alim. (ulei, zahar). Universitati (1890, 1935). Muzeul Marii; Muzeu de stiintele naturii. Fortul Pulaski. Fundat la 12 febr. 1733 de generalul James Edward Oglethorpe. cap. statului Georgia (1754-1786).

Amphion, fiul lui Zeus si al Antiopei. Avea un frate geaman, pe Zethus. Parasiti imediat dupa nastere pe muntele Cithaeron, de catre unchiul lor Lycus (v. si Lycus), care voia sa-i piarda, cei doi frati au fost gasiti si crescuti de niste pastori. Ajunsi mari, ei au izbutit sa-si regaseasca mama, pe Antiope, tinuta mult timp prizoniera si persecutata de Lycus si de sotia acestuia Dirce (v. si Dirce). Ca sa-i razbune suferintele indurate, Amphion si Zethus au distrus cetatea Thebae, unde domnea Lycus. Dupa ce l-au ucis impreuna cu Dirce, au pornit sa recladeasca zidurile cetatii. Zethus cara pietrele in spate. Amphion avea o lira fermecata, daruita de Hermes (sau de Apollo), la acordurile careia pietrele, vrajite, se rinduiau singure la locul lor. Mai tirziu, Amphion s-a casatorit cu Niobe, fiica lui Tantalus, cu care a avut mai multi copii. Si-a pus singur capat zilelor – dupa o legenda – indurerat de moartea copiilor sai ucisi de Apollo. Dupa o alta versiune, a fost el insusi sagetat de zeu.

Athamas, rege beotian din Orchomenus, fiul lui Aeolus. S-a casatorit cu Nephele, cu care a avut doi copii: pe Phrixus si pe Helle. Mai tirziu, indragostindu-se de Ino, fata lui Cadmus, a mai avut doi copii cu aceasta din urma: pe Learchus si pe Melicertes. Geloasa pe copiii din prima casatorie, Ino a pus la cale uciderea lor. Phrixus si Helle au fost salvati insa de la moarte, chiar in momentul in care erau dusi la altar spre a fi sacrificati, de un berbec cu lina de aur, daruit de Hermes mamei lor, Nephele. Berbecul a rapit copiii, purtandu-i prin vazduh pina in Colchis. Mai tirziu Phrixus avea sa-l ucida, jupuindu-i faimoasa lina (v. Phrixus si Argonautae). Fiind lovit de nebunie, Athamas isi ucide propriul fiu, nascut cu Ino, pe Learchus. De desperare, mama se arunca in mare impreuna cu Melicertes si amindoi sint transformati in divinitati marine. Gonit din Boeotia in urma crimei savirsite, Athamas e nevoit sa rataceasca vreme indelungata prin lume, pina cind, in cele din urma, se stabileste in Thessalia. De la el tinutul inconjurator a capatat numele de Athamantia.

Aiax 1. Fiul lui Oileus, regele locrienilor. A participat la razboiul troian, unde s-a distins prin vitejia sa. Era renumit printre greci si ocupa locul al doilea dupa Achilles in ceea ce priveste iuteala picioarelor lui. Aiax si-a atras minia zeilor urmarind-o pe Cassandra pina in incinta templului zeitei Athena, unde a necinstit-o. Drept urmare, la intoarcerea spre patrie, zeita (dupa altii Poseidon) a dezlantuit o furtuna care i-a sfarimat corabia. Aiax a reusit totusi sa se salveze, agatindu-se de o stinca. Continuind insa sa-i sfideze pe zei, Poseidon de data aceasta a lovit cu tridentul in stinca pe care se refugiase Aiax, scufundind-o in mare. 2. Fiul lui Telamon, regele din Salamis si nepotul lui Aeacus. A participat la razboiul troian, fiind cel mai viteaz dintre greci dupa Achilles. Dupa moartea acestuia Aiax si-a disputat cu Odysseus armele lui Achilles. Cistigatorul a fost Odysseus. Vazindu-se invins, Aiax a fost cuprins de o furie oarba si, pierzindu-si mintile, s-a napustit asupra unei cirezi de vite, pe care le-a ucis luindu-le drept dusmanii sai. Mai apoi, revenindu-si in simtiri si rusinat de isprava sa, Aiax si-a pus singur capat zilelor.