MANIE, manii, s. f. 1. Izbucnire de iritare violenta, dar trecatoare, impotriva cuiva sau a ceva; furie, suparare mare. ◊ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rau) la manie = care se infurie usor; irascibil. ♦ Necaz, ciuda. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pamantului”) Prapad, urgie, grozavie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania.

TOARTA, toarte, s. f. 1. Parte iesita in afara la unele obiecte, incovoiata in forma de arc, care serveste pentru apucat cu mana. ◊ (In basme si in credintele populare) Toarta (sau tortile) cerului (sau pamantului) = toarta sau toarte pe care le-ar avea cerul (sau pamantul). ◊ Loc. adj. si adv. (Fam.) La toarta = zdravan, strasnic; extrem de strans. 2. Veriga sau belciug cu ajutorul carora se atarna un obiect. ♦ Urechea curbata a unui lacat (petrecuta prin belciuge). 3. Dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel in forma de inel. [Pl. si: torti] – Lat. torta (<torquere).

ATMOSFERA¹ f. 1) Invelis gazos care inconjura pamantul; aer; cer; vazduh. 2) Amestec de gaze care il respira vietatile aerobice; aer. 3) fig. Stare de spirit care se creeaza in jurul cuiva sau a ceva; mediu social. ~ apasatoare. ◊ A face ~ a crea o anumita stare de spirit. [G.-D. atmosferei; Sil. -mo-sfe-] /<fr. atmosphere, gr. atmosphaira

KAABA (cuv. arab. „cub”), vechi templu, de forma cubica (avand laturile de 12 m si, respectiv, 10 m, iar inaltimea de 15 m), aflat in centrul marii moschei din Mecca si acoperit cu un val negru, ornat cu citate din Coran (reinnnoit in fiecare an). Zidit, potrivit traditiei arabe, de Adam si reconstruit de Avraam si fiul acestuia, Ismael. Aici, in coltul dinspre rasarit, se pastreaza „piatra neagra”, care, potrivit legendei, a fost adusa din cer chiar de Adam sau de arhanghelul Gabriel. Edificiul actual inlocuieste, de la sfarsitul sec. 7, pe cel distrus in timpul asediului din 683. K. a devenit, inca din epoca preislamica, principalul loc de pelerinaj al arabilor. Considerata centrul lumii, catre K. se indreapta in fiecare zi cele cinci rugaciuni canonice ale musulmanilor. K. marcheaza, pentru islam, traiectul sacru dintre Cer si pamant, directia osiei Universului si Poarta cerului.

ABERATIE, aberatii, s. f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defectiune a unui sistem optic, care duce la obtinerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberatie vizuala = astigmatism (2). Aberatia luminii = variatia aparenta a pozitiei unui astru pe cer datorita miscarii pamantului in jurul Soarelui si faptului ca lumina se propaga cu viteza finita. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, ineptie, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio.

ZARE, zari, s. f. 1. Partea cerului sau a pamantului pe care o margineste linia orizontului; orizont. ◊ Loc. adv. In zare sau (rar) In zari = la orizont; p. ext. departe. Din zari = din departari. ♦ (La pl.) Vazduh. 2. Lumina care se imprastie in jurul unei surse luminoase; raza. ♦ Expr. A se uita (sau a privi) in zare la ceva = a privi un obiect (transparent) asezandu-l in dreptul unei surse de lumina pentru a-l vedea mai bine. (O) zare de... = o cantitate mica de...** Zori de ziua, zorii zilei, 3. Culme, creasta, coama, varf. – Din sl. zarja.

INALTIME ~i f. 1) Distanta de la pamant pana la un anumit punct de deasupra lui. ~ea norilor. 2) Dimensiune a unui corp luata de la baza lui orizontala pana la varf. ~ea unui copac. 3) mai ales la pl. Spatiu situat la o distanta mare de deasupra pamantului; bolta cereasca; cer. 4) Perpendiculara coborata din varful unei figuri geometrice pe baza ei. ~ea unui con. 5) Lungimea acestei perpendiculare. 6) Forma inalta de relief (munte, deal). A ocupa o ~. 7) fig. Stare de superioritate (corespunzatoare momentului sau situatiei). ◊ A fi la ~ a corespunde cerintelor in situatia data. 8) Calitate a unui sunet de a fi ascutit. 9) inv. (urmat de un pronume posesiv) Termen reverentios, folosit la adresa unei persoane de rang inalt. ~ea sa. ~ea voastra. [G.-D. inaltimii] /inalt + suf. ~ime

A SE RUGA ma rog intranz. 1) A solicita manifestand un interes personal deosebit. ◊ Ma rog matale te rog cu multa insistenta. 2) (in credintele religioase) A face o rugaciune; a cere ajutorul lui Dumnezeu. ◊ ~ cu cerul si cu pamantul a se ruga cu o staruinta deosebita. /<lat. rogare

VAZDUH ~uri n. 1) Invelis gazos care inconjoara pamantul; aer; atmosfera; cer. 2) Straturile inalte ale acestui invelis. /<sl. vuzduhu

ABERATIE, aberatii, s.f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defectiune a unui sistem optic, care duce la obtinerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberatie vizuala = astigmatism. Aberatia luminii = variatia aparenta a pozitiei unui astru pe cer datorita miscarii pamantului in jurul Soarelui, in jurul axei proprii, si faptului ca lumina se propaga cu viteza finita. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, ineptie, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio.

ODIN (in mitologia scandinava), zeu suprem, similar lui Zeus, „Stapanul cerului si al pamantului”, zeu al razboiului si al mortii, dar si al magiei si al inspiratiei poetice. Sotul Freyei si tatal lui Thor (Donar). Impreuna cu fratii sai, a construit Universul din cadavrul uriasului primordial Ymir. Locuia in Asgard, impreuna cu ceilalti zei, carora le era conducator. La germani era identificat cu Wodan sau Wotan.

OZOCHERITA, ozocherite, s. f. Ceara minerala alcatuita din hidrocarburi parafinice, de culoare galbena, galbena-bruna, verzuie sau negricioasa, cu miros aromatic si usor fuzibila, folosita la fabricarea lumanarilor, a cerurilor etc.; ceara de pamant. – Din fr. ozokerite.

ETER ~i m. 1) Compus organic volatil si inflamabil, obtinut prin fierberea alcoolului etilic cu acid sulfuric, care este folosit in industria materialelor plastice, a fibrelor sintetice si in medicina. 2) Mediu material care ar umple spatiul din univers. 3) fig. Invelis gazos care inconjoara pamantul; aer; atmosfera; vazduh; cer. /<fr. ether, lat. aether

A SE INGEMANA ma ~ez intranz. poet. A se apropia unindu-se si formand un tot; a se impreuna; a se imbina. cerul se ~eaza cu pamantul. [Si ingeaman] /<lat. ingeminare

URANUS (ORANUS) (in mitologia greaca), zeul cerului. Sotul Geei, zeita pamantului si tatal Titanilor si Ciclopilor. Stiind ca va fi detronat de unul dintre copiii sai, ii tinea inchisi in Tartar. Totusi, fiul sau Cronos il va detrona, castrandu-l cu o secera si luandu-i locul de stapan al Universului. Din sangele sau raspandit pe Pamant s-au nascut Furiile, iar din cel cazut in spuma marii s-a nascut Afrodita. Personaj central in „Teogonia” lui Hesiod si in orfism.

FALCA falci f. 1) Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; maxilar. ~a de sus. ~a de jos. ◊ Cu o ~ in cer si (cu) alta in pamant a) cu gura larg deschisa; b) cuprins de manie; foarte furios. 2) Fiecare dintre cele doua parti inferioare ale obrajilor. 3) Element al unui dispozitiv sau al unei masini cu ajutorul caruia se prinde sau se strange un obiect. [G.-D. falcii] /<lat. falx, ~cis

ZONA, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate in functie de poli, de cercurile polare si de tropice si caracterizate printr-o clima specifica. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului corespunzatoare celor cinci zone (1) ale pamantului. 2. Portiune dintr-o intindere, dintr-un ansamblu, dintr-un tot, delimitata pe baza unor caracteristici distinctive, a unor imprejurari speciale, a unei destinatii determinate etc. 3. (Geom.) Parte din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua paralele. 4. (Fiz.) Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. – Din fr. zone.

FALCA, falci, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibula. ◊ Expr. Cu o falca in cer si (cu) alta (sau una) in pamant = a) (in basme) cu gura enorma, larg deschisa pentru a inghiti tot ce-i iese in cale; b) foarte furios, gata sa se certe cu violenta. ♦ Partea inferioara a obrazului. ♦ (La insecte) Maxila. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei masini, care serveste la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfaramarea ori deformarea unui material etc. – Refacut din falci (pl. inv. al lui falce < lat. falx, -cis).

ZONA, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, limitate de poli, de cercurile polare si de tropice. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului care corespund celor cinci diviziuni ale pamantului. 2. Portiune dintr-o intindere delimitata pe baza unor caracteristici distinctive sau a unor imprejurari speciale. 3. Parte din suprafata unei sfere, cuprinsa intre doua planuri paralele. 4. Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. – Fr. zone.

ARMILAR, -A adj. (astr.) sfera ~a = ansamblu de cercuri concentrice reprezentand cerul si miscarea astrilor si avand in centru un glob ce figureaza pamantul. (< fr. armillaire)

YMER (YMIR) (in mitologia scandinava), primul gigant, format din picaturi de apa, gheata topita si insufletita de vantul din Sud. Hranit de vaca primordiala Audhumla. Este stramosul gigantilor, al oamenilor. Omorat de zeii Odin, Vili si Ve. Corpul sau a servit ca materie primordiala la crearea lumii. Din piele a aparut pamantul, din oase stancile, din sange marea, din par norii si din craniu cerul.

PLANETA, planete, s. f. 1. Corp ceresc fara lumina proprie, satelit al Soarelui, care se vede pe cer sub forma unui punct luminos ca urmare a reflectarii luminii solare; p. restr. pamant (1). ♦ Orice corp ceresc fara lumina proprie, satelit al unei stele. 2. Zodie (in care se naste cineva). ♦ Bilet care contine preziceri naive privitoare la viitor si pe care il vand flasnetarii extragandu-l la intamplare dintre altele de acelasi fel (cu ajutorul unui papagal sau al unui soarece dresat). [Var.: (inv.) planet s. m.] – Din fr. planete, lat. planeta.

TARIE s. v. aer, armata, atmosfera, autoritate, bolta, cer, dioptrie, dominare, dominatie, drept, firmament, fortificatie, hegemonie, imputernicire, intaritura, legalitate, miez, mijloc, oaste, ostire, pamant, putere, slava, spatiu, stapanire, suprematie, toi, trupe, uscat, valabilitate, valoare, vazduh, zari.

ROUA f. 1) Picaturi mici de apa care se formeaza prin condensarea vaporilor din atmosfera si care se depun pe suprafata pamantului in noptile sau in diminetile racoroase de vara. ◊ Pe ~ de dimineata; in zorii zilei. 2): Roua-cerului planta erbacee, insectivora, cu flori mici albe, cu frunze acoperite cu peri, care secreta o substanta cu ajutorul careia sunt digerate insectele. [G.-D. rouai] /<lat. ros, roris

CEARA f. 1) Substanta amorfa, de culoare galbuie, produsa de albine, care se obtine prin topirea fagurilor. ◊ Galben ca ~a foarte palid. 2) Substanta solida de diferite origini (animala, vegetala, minerala sau sintetica) folosita in industria farmaceutica, electronica, cosmetica etc. Lumanare de ~. ◊ ~ de parchet amestec de ceara sintetica si parafina, folosit la lustruirea parchetului. ~ rosie amestec de colofoniu cu ulei de terebentina, folosit la aplicarea sigiliilor. ~ de pamant ceara minerala; ozocherita. 3) Substanta ceroasa, care se formeaza in canalul extern al urechii; cerumen. [G.-D. cerii] /<lat. cera

ETER, (1, 2, 4) eteri, s. m. (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinatie organica lichida, incolora, foarte volatila si inflamabila, cu miros aromatic specific, obtinuta din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri in industrie. 2. S. m. Substanta ipotetica (a carei existenta nu este admisa de fizica moderna) avand proprietati fizice contradictorii, care ar umple intregul spatiu si ale carei oscilatii ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosfera, cer, vazduh. 4. S. m. (In conceptia unor filozofi greci antici) Al cincilea element al universului (alaturi de foc, apa, pamant si aer) din care ar fi alcatuite corpurile ceresti. – Din fr. ether, lat. aether.

INALTA vb. 1. a (se) ridica, a (se) sui, a (se) urca. (Se ~ in inaltul cerului.) 2. (BIS.) a se ridica, (inv.) a se vaznesi. (Iisus s-a ~ la cer.) 3. v. intinde. 4. v. ridica. 5. v. arbora. 6. a creste, a se ridica, a se urca. (Vita s-a ~ mult de la pamant.) 7. v. creste. 8. v. construi. 9. a rasari, a se ridica. (S-a ~ un nou oras.) 10. a (se) ridica, a (se) urca. (A ~ glasul, vocea.) 11. v. promova.

STATIE s. f. 1. oprire, popas. ◊ punct de oprire, stationare a vehiculelor de transport public pentru imbarcarea si debarcarea calatorilor, incarcarea sau descarcarea marfurilor etc. 2. asezamant, institutie pentru efectuarea unor cercetari stiintifice, bazate pe observarea anumitor fenomene. ◊ punct geodezic din care se fac observatii. 3. pozitie, loc. ♦ ~ de benzina = punct de aprovizionare cu combustibil, ulei si apa a autovehiculelor. ◊ loc de unde se fac emisiuni radiofonice, de televiziune etc. ♦ ~ electrica = ansamblu de instalatii electrice la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea si distributia ei. 4. a planetelor = pozitie pe traiectoria aparenta a planetelor pe cer cand acestea par nemiscate pentru un timp. ♦ ~ spatiala (sau cosmica) = satelit artificial sau vehicul cosmic plasat pe o orbita in jurul pamantului, servind ca laborator sau observator extraatmosferic ori ca rampa de lansare spre alte planete. (< it. station, lat. statio)

LUNA¹ f. 1) Astru, satelit natural al pamantului, pe care il lumineaza in timpul noptii, difuzand lumina primita de la Soare. ◊ ~ plina timpul cand se vede intregul disc al acestui astru. 2) Timp cat lumina acestui astru se vede pe cer (noaptea). [G.-D. lunii] /<lat. luna

GAURA, gauri, s. f. Scobitura, adancitura, spartura ivita de la sine sau anume facuta intr-un corp, intr-un material, in pamant etc.; cavitate, borta. ◊ Gaura cheii = orificiu prin care se baga cheia in broasca. ◊ Expr. Gaura de sarpe = loc ferit care serveste cuiva ca ascunzatoare. (Pop.) Doar nu s-o face gaura-n cer = nu va fi o paguba prea mare. (Astron.) Gaura neagra = relicva de dimensiuni reduse a unei stele masive, formata prin prabusire gravitationala, caracterizata prin densitate foarte mare si forta de atractie uriasa si absorbanta. [Pr.: ga-u-] – Lat. *gavula (< cavus).

HORUS (in mitologia egipteana), zeul cerului; a devenit mai tarziu zeu solar, iar apoi Soarele insusi, ca fenomen cosmic. Protector personal al faraonului, se confunda uneori cu acesta. Fiul zeului Osiris si si al zeitei Isis. Mostenitorul legitim al pamantului, de care este insa deposedat prin uciderea tatalui sau de catre Set (fratele acestuia). H. l-a infrant in lupta pe Set, razbunand astfel moartea parintelui sau. Reprezentat ca un soim sau ca un om cu cap de soim.

A SE DESCHIDE ma deschid intranz. 1) (despre rani) A se desprinde, incepand sa supureze. 2) (despre pamant sau formatii ale lui) A crapa, capatand fisuri adanci; a se despica. 3) (despre flori, boboci) A-si rasfira petalele; a se desface; a se desfoia. 4) (despre culori) A deveni mai putin intens. 5) (despre privelisti, peisaje) A se intinde in fata ochilor; a se desfasura. 6) (despre cer) A deveni senin; a se insenina. 7) (despre oameni) A capata o infatisare luminoasa. 8) si fig. (despre drumuri, perspective etc.) A-si face aparitia. /<lat. discludere

ETER¹ I. s. m. 1. (ant.) al cincilea element consecutiv al cosmosului (alaturi de foc, apa, aer si pamant). 2. compus organic rezultat, prin elimintarea apei, din combinarea unui alcool cu un acid. 3. compus organic obtinut prin fierberea alcoolului etilic cu acid sulfuric, lichid incolor, foarte volatil si inflamabil, cu miros aromatic specific, folosit ca solvent in industrie, in medicina etc. II. s. n. (fig.) aer, atmosfera, cer, vazduh. (< fr. ether, lat. aether, gr. aither, cer)

ROUA s. f. Picaturi de apa care acopera dimineata suprafata pamantului, obiectele de pe sol, vegetatia etc., formate prin condensarea vaporilor de apa din atmosfera in momentul in care temperatura scade pana la punctul la care vaporii ajung la saturatie. ◊ (Fiz.) Temperatura de roua = temperatura la care trebuie racit, sub presiune constanta, un amestec de vapori si gaze cu continut constant de vapori, pentru ca, din cauza saturatiei cu vapori, sa apara primele picaturi de lichid. ◊ Loc. adj. Ca roua = delicat, fraged; curat, pur. Loc. adv. Pe roua (nescuturata) = dis-de-dimineata. ♦ Compus: roua-cerului = mica planta erbacee insectivora, cu flori mici, albe si cu frunze lunguete dispuse in rozeta bazala, acoperite de peri care secreta o substanta vascoasa (Drosera rotundifolia). [Pr.: ro-ua] – Lat. ros, roris.