TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui. ◊ (În formule de mulțumire, de salut, de urare etc.) Sa trăiești! ◊ Expr. (Formulă de jurământ) Așa să trăiesc (sau să trăiești etc.) = pe cuvânt de onoare, zău (așa). 2. Intranz. A dura, a se menține, a dăinui; a se perpetua. 3. Intranz. și tranz. A-și duce, a-și petrece viața. ◊ Expr. (Intranz.) A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămâne străin de ceea ce se petrece în jurul său. (Tranz.) A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. A-și trăi traiul (și a-și mânca mălaiul) = a îmbătrâni, a ajunge la capătul vieții. ♦ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „pentru”) A-și închina, a-și consacra viața unui scop. ♦ Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. 4. Intranz. (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva (fără a fi căsătorit cu el, în afara căsătoriei legale). 6. Intranz. A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. ◊ Expr. A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau din câștigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A se hrăni cu... 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la...). – Din sl. trajati.

AERIÁN ~ánă (~éni, ~éne) 1) Care se află în aer. 2) Care se produce în aer. Luptă ~ană. 3) Care ține de aviație; propriu aviației. Cale ~ană. 4) fig. Care este gingaș, diafan; transparent. Ființă ~ană. 5) fig. Care este lipsit de simțul realității; cu capul în nori. [Sil. a-e-ri-an] /<fr. aérien

nor ~i m. 1) Formație atmosferică prezentând o masă densă de vapori de apă sau de cristale de gheață, care, în anumite condiții, poate genera precipitații. ~i de ploaie. ◊ ~ arzător masă foarte fierbinte de gaze și de cenușă, expulzată în timpul erupției unui vulcan. Până la (sau în) ~i la înălțime foarte mare; foarte sus. A fi (sau a umbla) cu capul în (sau prin) ~i a fi rupt de realitate. Parc-ar fi (sau parcă a) căzut din ~ se spune despre o persoană care pare total dezorientată într-o împrejurare dată. 2) Cantitate mare de ceva (ce plutește în atmosferă). ~ de praf. ◊ ~ de tristețe amestec de sentimente ce tulbură echilibrul sufletesc. /<lat. nubilum

NIMB s. n. 1. cerc luminos desenat de pictori în jurul capului unor personaje (sfinți); aureolă. ◊ cerc, zonă luminoasă. 2. nor (de praf). 3. (fig.) prestigiu, măreție, splendoare, slavă. (< fr. nimbe, lat. nimbus)

NIMB s.n. 1. Parte luminoasă (în formă de cerc sau de triunghi) desenată de pictori în jurul capului unor persoane (mai ales al sfinților de pe pereții bisericilor); aureolă. 2. (Fig.) nor (de praf). 3. (Fig.) Prestigiu, măreție, glorie, slavă. [< fr. nimbe, cf. lat. nimbus – nor].

HIÁDĂ s.f. Divinitate, nimfă a norilor încărcați de ploaie. [Pron. hi-a-. / < gr. Hyades – numele celor șapte stele din capul constelației Taurului, care prevestesc ploaie].

A ADÚCE adúc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducând cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mâna la cap. 3) A face să capete o anumită direcție sau înclinație. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face să se producă; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ câștig. norii negri aduc ploaie. 5) A face să ajungă într-o anumită stare sau situație. ~ (pe cineva) la sapă de lemn a sărăci cu totul pe cineva. 6) A înfățișa spre examinare. ~ un argument. II. (împreună cu unele substantive formează locuțiuni verbale, având sensul substantivului cu care se îmbină): ~ la cunoștință a înștiința. ~ mulțumiri a mulțumi. ~ jertfă a jertfi. A-și ~ aminte a-și aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepoziția cu) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemăna. 2) (urmat de un determinant precedat de prepoziția a) A emana un miros specific (de obicei, neplăcut). ~ a mucegai. ~ a dogorât. /<lat. adducerre

bóur m. (lat. búbalus, bivol, de unde s’a făcut bualu, buaru, apoĭ buar, buor, boor și bor, ĭar azĭ bour, ca nour și nor din núbilum. V. bivol 1). 1) Un fel de boŭ sălbatic (bos urus) care trăĭa în mare număr pin codriĭ din centru Europeĭ și pin Moldova. Ultimu a fost omorît la 1627 în Polonia. Romaniĭ, după Germanĭ, îl numeaŭ urus, ĭar Cezar (B. G. VI, 28) zice că pe timpu luĭ eraŭ mulți bourĭ în codru care se întindea din Bavaria pînă în Dacia (Hercynia silva). Adeseorĭ a fost confundat cu zimbru (care trăĭa și el pe la noi). Marca Moldoveĭ și a Mecklemburguluĭ era un cap de bour. 2.) Danga (pe care era gravat un cap de bour) cu care se însemnaŭ vitele, criminaliĭ stîlpiĭ și copaciĭ de hotar. 3.) Copac lăsat ca semn de hotar într’o pădure. 4) Bir pe vin (pin însemnarea butoaielor cu dangaŭa cu capu de bour). 5) Trans. (bor). Melc (pin aluz. la coarne). Adj. Vechĭ. (Dos. Nec.). Coarne boure, coarne curbe și marĭ (de ex., ca cele de cerb).