PROBLEMIST s.m. Specialist care creeaza probleme (de sah, de matematica etc.). [< problema + -ist].

PROBLEMIST, -A s. m. f. specialist care creeaza probleme (de sah, de matematica etc.). (< problema + -ist)

problemaTIZA vb. I. intr. (Liv.) A face din orice lucru o problema; a complica inutil lucrurile. ♦ A crea probleme. [< problemat(ic) + -iza].

problemaTIZARE s. f. 1. actiunea de a problematiza. 2. metoda de invatamant de tip euristic, constand in a crea probleme cu scopul de a declansa activitatea independenta a elevului sau a studentului, gandirea si efortul personal al acestuia. (< problematiza)

REBUSIST, -A, rebusisti, -ste, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care creeaza sau rezolva probleme de rebus. 2. Adj. (Rar) Rebusistic. – Rebus + suf. -ist.

problemaTIZA vb. intr. 1. a face din orice lucru o problema; a complica inutil lucrurile. 2. a crea, a formula probleme. ◊ a sistematiza pe probleme. (< problemat/ic/ + -iza)

REBUSIST, -A s. m. f. cel care creeaza sau rezolva probleme de rebus. (< it. rebussista)

ESTETIC, -A, estetici, -ce, subst., adj. 1. S. f. Stiinta care studiaza legile si categoriile artei, considerata ca forma cea mai inalta de creare si de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esenta artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creatiei artistice, la criteriile si genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul insusirilor si al fenomenelor studiate de estetica (1). 3. Adj. Care apartine esteticii (1), privitor la estetica (1); care priveste frumosul, care corespunde cerintelor esteticii (1); frumos. – Din fr. esthetique.

ESTETICA f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul categoriilor si legilor artei, considerata ca cea mai inalta forma de creare si de receptare a frumosului. 2) Ansamblu de probleme ce tin de esenta artei si de raporturile ei cu realitatea. [G.-D. esteticii] /<fr. esthetique, lat. aesthetica

DIFICULTATE, dificultati, s. f. Greutate de a face ceva; anevointa. ♦ Piedica, obstacol. ◊ Expr. A face (sau a crea) dificultati = a pune (cuiva) piedici; a opune rezistenta, a se impotrivi (intr-o problema). – Din fr. difficulte, lat. difficultas, -atis.

SALAN, Raoul (1899-1984), general si om politic francez. A comandat (1952-1953) trupele franceze din Indochina si din Algeria (1958-1960). In dezacord cu politica guvernului francez, in problema algeriana, a fost unul dintre conducatorii puciului militar din 22-25 apr. 1961. Dupa infrangere, a creat „Organizatia Armata Secreta” (OAS). Arestat la 22 apr. 1962 si condamnat la inchisoare pe viata. Gratiat (1968) si reabilitat (1982). Memorii.

FOND s.n. I. 1. Ceea ce este esential intr-un lucru, continut. ◊ Articol de fond = articol care trateaza o problema importanta actuala; editorial; fond lexical principal = partea esentiala si cea mai stabila a vocabularului unei limbi, cuprinzand cuvintele care exprima notiunile fundamentale din viata si activitatea oamenilor si constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. ♦ In fond = in realitate, de fapt. 2. Trasaturile de baza ale caracterului, ale individualitatii unei persoane. 3. Culoare care formeaza campul, baza unui tablou, din care se detaseaza, figurile, detaliile. ♦ (Poligr.) Strat de culoare sau ornament peste care se tipareste un text. 4. (Sport) Alergare de fond = alergare pe distanta lunga. II. 1. Totalitatea mijloacelor materiale si banesti de care dispune o intreprindere, o institutie etc. ◊ Fond de acumulare = parte a venitului national pe seama careia se realizeaza cresterea si perfectionarea productiei, se creeaza rezerve si se asigura sporirea fondurilor si rezervelor materiale din sfera neproductiva. 2. Totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu (mai ales cultural). ◊ Fond de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca. [< fr. fond].