IMAGISM s. n. Tendinta in poezia si proza moderna de a sugera mesajul prin imagini (vizuale sau auditive) si nu discursiv. ♦ Ansamblu de imagini existent intr-o creatie literara imagistica. – Din engl. imagism, fr. imagisme.

POEZIE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprima mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivitatii, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creatie literara in versuri. ♦ Totalitatea compozitiilor in versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situatii; farmec, frumusete, incantare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poesie.

LITERATURA ~i f. 1) Creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba literara. ◊ ~ populara creatie artistica nascuta in sanul poporului si transmisa pe cale orala. ~ culta creatie literara a unor autori cunoscuti, transmisa prin scris. 2) Ansamblu de opere literare (ale unei tari, ale unui grup social, ale unei epoci etc.). 3) Ansamblu de lucrari scrise referitor la o anumita problema sau intr-un anumit domeniu. ~ politica. ~ stiintifica. [G.-D. literaturii] /<fr. litterature, lat. litteratura

POEM ~e n. 1) creatie literara de proportii mari, de obicei in versuri, cu caracter epic, avand continut bogat in evenimente. ◊ ~ in proza creatie literara in proza caracterizata prin lirism, ritm si limbaj metaforic. 2) Compozitie muzicala cu caracter lirico-narativ. ◊ ~ simfonic compozitie muzicala de proportii mari pentru orchestra, cu baza literara. /<fr. poeme, lat. poema

VERS ~uri n. 1) Rand de poezie format dintr-un sir de cuvinte, asezate potrivit unor anumite reguli de masura si cadenta. 2) Scurta creatie literara in versuri; poezie. ◊ ~uri libere versuri care au diferite masuri. ~uri albe a) versuri fara rima; b) poezie continand astfel de versuri. /<lat. versus, fr. vers, it. verso

POZITIVISM s.n. 1. Curent filozofic idealist-subiectiv care neaga rolul filozofiei ca o conceptie teoretica generala despre lume si ca metodologie generala, sustinand ca ea se bazeaza numai pe faptele verificabile experimental. ◊ Pozitivism logic = neopozitivism. 2. (Lit.) Denumire data acelor tendinte critice care adopta metodele scientiste in cercetarea literara. ♦ Modalitatile de creatie literara care tind sa reproduca realitatea in faptele ei concrete, adesea in stare bruta, netipizata. 3. Fel de a fi caracterizat prin tendinta de a lua in considerare si de a urmari numai avantajele; practicism, utilitarism. [< fr. positivisme].

ANTILITERATURA s. f. creatie literara in care nu se tine seama de procesele artistice traditionale. (< fr. antilitterature)

IMAGISTIC, -A I. adj. referitor la imagism. II. s. f. creatie literara in care predomina imaginile; ansamblu de imagini care exista in asemenea creatii. (< fr. imagistique)

POEZIE s. f. 1. creatie literara in versuri; arta de a scrie in versuri. ◊ totalitatea poeziilor unui poet, ale unui popor etc. 2. (fig.) caracterul poetic al unui peisaj, al unei intamplari etc.; farmec, frumusete, incantare. (< fr. poesie, lat. poesis, it. poesia, germ. Poesie)

SANTIER s. n. 1. loc pe care se construieste o cladire, un obiectiv industrial etc. si unde sunt amplasate instalatiile necesare executarii acestei constructii. 2. intreprindere unde se construiesc si se repara nave. 3. (fig.) perioada de efectuare a unei munci de creatie literara, artistica si stiintifica. (< fr. chantier)

TOPOS s. n. loc comun intr-o creatie literara, intr-o literatura etc.; idee, tema, modalitate de tratare comuna mai multor creatii literare apartinand aceluiasi gen, aceleiasi sau mai multor literaturi. (< gr. topos)

roz (-za), adj. – Rosu deschis. – Var. inv. ros. Fr. rose. – Der. roza, s. f. (trandafir), din fr. rose; rozalb, adj. (roz deschis, vorbind despre ten; vin roz), creatie literara; rozaric, adj. (trandafiriu), cuvint format de Alecsandri; rozeta, s. f., din fr. rosette, cu sensul de rezeda ca efect al unei confuzii cu fr. reseda; rozeala, s. f. (culoare de trandafir). – Cf. ruje.

ACADEMIE, academii, s. f. 1. Institutie superioara de cultura, a carei misiune este sa ajute la dezvoltarea stiintelor si a artelor; (in tara noastra) cea mai inalta institutie culturala de stat, care reuneste si promoveaza oameni de valoare stiintifica si culturala, dirijeaza si dezvolta, printr-un complex de institute, munca de cercetare stiintifica si de creatie literar-artistica a tarii. 2. Scoala de invatamant superior. [Acc. si: (dupa lat.) academie] – Fr. academie, (lat. lit. academia).

CELAKOVSKY [celacofski], Frantisek Ladislav (1799-1852), poet, filolog si folclorist ceh. A publicat culegeri folclorice („Cintece populare slave”, „Ecoul cintecelor cehe”), pledind pentru o creatie literara culta bazata pe cea populara.

GHIVECI, (1) ghivece, (2) ghiveciuri, s. n. 1. Vas de pamant ars, de material plastic etc., de forma tronconica, folosit pentru plantarea (in casa a) florilor. ◊ Ghiveci nutritiv = amestec de pamant, nisip, mranita, ingrasaminte chimice etc., in care se planteaza rasadurile de legume. 2. Mancare preparata din tot felul de legume, cu sau fara carne. ♦ Fig. (Peior.) creatie literara, muzicala etc. eterogena si lipsita de valoare. – Din tc. guvec.

ISTORISIRE, istorisiri, s. f. Actiunea de a istorisi si rezultatul ei; povestire. ♦ (Concr.) creatie literara in care se istoriseste ceva. – V. istorisi.

PARODIE, parodii, s. f. 1. creatie literara in care se preiau temele, motivele si mijloacele artistice ale altei opere literare sau ale unui autor in scopul de a obtine un efect satiric sau comic. 2. Imitatie neizbutita, inferioara sau c**********a a unui prototip, a unui original. ♦ P. ext. Bataie de joc. – Din fr. parodie.

ONIRIC, -A, onirici, -ce, adj. 1. Privitor la vise, care apartine visului; care delireaza, care aiureaza din cauza unei obsesii sau unor halucinatii. ◊ Delir oniric = delir asemanator cu visul, care se manifesta in unele boli psihice si in care bolnavul se comporta ca un somnambul. ♦ (Despre oameni) Care este strain de ce se intampla in jurul lui, care traieste intr-o lume de vis. 2. (Despre creatii literare) care are ca tema principala situatiile onirice (1). – Din fr. onirique.

PARALITERATURA, paraliteraturi, s. f. Scriere considerata la periferia creatiei literare propriu-zise. – Din fr. paralitterature.

PASTORAL, -A, pastorali, -e, adj., s. f. 1. Adj. De pastor, pastoresc; p. ext. de la tara. campenesc, rustic. 2. Adj. (Despre creatii literare) Care zugraveste in mod idilic viata pastorilor, viata de la tara; bucolic. 3. S. f. Opera literara cu continut pastoral (2); bucolica. ♦ Compozitie muzicala in care sunt evocate crampeie din viata campeneasca, rurala. 4. adj. (Rar) Care apartine pastorilor sau preotilor, privitor la pastori sau la preoti. Carja pastorala. 5. S. f. Scrisoare publica, cuprinzand indemnuri si urari, prin care un arhiereu se adreseaza preotilor si credinciosilor cu ocazia sarbatorilor religioase mari sau a altor evenimente importante. – Din fr. pastoral, lat. pastoralis, it. pastorale.

ANTILITERATURA s. f. creatie literara care nu respecta principiile estetice generale acceptate. ♦ creatie literara fara valoare artistica. – Anti- + literatura (dupa fr. antilitterature).

TEORIE, teorii, s. f. 1. Forma superioara a cunoasterii stiintifice care mijloceste reflectarea realitatii. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi si concepte care descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ◊ Loc. adv. In teorie = in mod abstract, speculativ. 3. (In sintagme) Teoria informatiei = teorie matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale posibilitatilor de pastrare si de transmitere a informatiilor etc. Teoria literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, curentele si metodele artistice etc. Teoria relativitatii = teorie a relatiilor dintre spatiu, timp si miscare a materiei, in care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enuntate intr-o forma valabila atat pentru viteze relative mici ale corpurilor, cat si pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. Partea teoretica a instructiei militare. [Pr.:te-o-] – Din fr. theorie, lat. theoria.

PORTRETISTIC, -A, portretistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramura a picturii, a sculpturii, a fotografiei etc. care cuprinde genul portretului (1). 2. S. f. creatie literara care cultiva portretul (2). 3. Adj. Care apartine portretisticii (1, 2), privitor la portretistica. – Portret + suf. -istica.

SARJA, sarje, s. f. I. Incarcatura normala a unui cuptor metalurgic, constituita din straturi alternative de minereu, fondant si combustibil. ♦ Cantitate de metal lichid obtinuta intr-un cuptor metalurgic la o singura operatie de elaborare. ♦ Proces de incarcare, prelucrare si scoatere a materialului din cuptorul metalurgic. II. 1. Atac violent, in goana cailor, al cavaleriei asupra inamicului, cu sabia sau cu lancea. 2. (Sport) Atac impetuos asupra adversarului. III. 1. creatie literara, in general de dimensiuni reduse, care prezinta trasaturile negative, ridicule ale unei situatii sau ale unui personaj intr-o forma ingrosata, exagerata, c**********a. 2. (Teatru) Interpretare voit exagerata, prin sublinieri ingrosate ale trasaturilor unui personaj, folosita de obicei in comedia bufa. – Din fr. charge.

BAHIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de zeul Bachus; propriu zeului Bachus; dionisiac. 2) (despre creatii literare) Care exprima bucuriile vietii; cu continut optimist. ◊ Cantec ~ cantec de pahar. /<lat. bacchicus, fr. bachique

CRITICA ~ci f. 1) Analiza continand interpretarea si aprecierea operelor artistice sau stiintifice. 2) Dezvaluirea neajunsurilor si a greselilor unor persoane sau institutii cu scopul de a le inlatura. ◊ Sub orice ~ la un nivel foarte scazut. Mai presus de orice ~ la un nivel foarte inalt. 3) Totalitate a studiilor care apreciaza creatia literara si artistica. [G.-D. criticii] /<lat. criticus, fr. critique

FABULA ~e f. 1) creatie literara alegorica, de obicei in versuri, in care sunt satirizate unele moravuri umane prin procedeul personificarii. 2) Povestire in care elementele imaginare nu se disting de cele reale. 3) rar Subiectul unei opere literare. /<lat. fabula

FANTAST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. 1) Persoana care se deda la fantezii. 2) Autor de creatii literare fantastice. /<germ. Phantast

FILOLOGIE f. 1) Ansamblu de stiinte sociale, care se ocupa cu studiul limbii si creatiei literare a unor popoare. ~ romanica. ~ slava. 2) Stiinta care se ocupa cu studiul si editarea textelor (vechi). [Art. filologia; G.-D. filologiei; Sil. -gi-e] /<fr. philologie

NUVELA ~e f. creatie literara epica in proza, mai complexa si mai ampla decat schita, mai simpla si mai redusa ca proportii decat romanul, in care este redat un eveniment caracteristic din viata unuia sau mai multor personaje. ~ umoristica. [G.-D. nuvelei] /<fr. nouvelle. it. novella

ODA ~e f. creatie literara lirica cu caracter solemn, in care se face un elogiu. /<fr. ode

OP ~uri n. livr. depr. creatie literara sau stiintifica; scriere. /<lat. opus

PARALITERATURA ~i f. Scriere considerata la periferia creatiei literare propriu-zise. /<fr. paralitterature

PARODIE ~i f. 1) creatie literara (muzicala sau plastica) in care se imita si se deformeaza in mod voit elementele cele mai caracteristice ale operei altui autor, pentru a obtine efecte satirice sau comice. 2) Imitatie nereusita sau fara valoare a unui original; c********a. [G.-D. parodiei]] /<fr. parodie

PASTORAL ~a (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru pastori; pastoresc; ciobanesc. Obiceiuri ~e. Griji ~e. 2) Care tine de viata de la tara; caracteristic vietii de la tara; campenesc; rustic; bucolic; idilic. Ocupatii ~e. 3) (despre creatii literare sau muzicale) Care are caracter de idila; idilic; campenesc; bucolic; pastoresc. /<fr. pastoral, lat. pastoralis, it. pastorale

PASTORESC ~easca (~esti) 1) Care este caracteristic pentru pastori; de pastor; ciobanesc; pastoral. Doina ~easca. 2) Care este caracteristic pentru preoti; de preot; preotesc; popesc. 3) fig. (despre creatii literare sau muzicale) Care are caracter de idila; idilic; bucolic; campenesc; pastoral. /pastor + suf. ~esc

PIESA ~e f. 1) Element constitutiv (al unui ansamblu); parte componenta (a unui tot). ~ de muzeu. ~ vestimentara. 2) Obiect cu semnificatie speciala; figura. ~ de sah. 3) Ban de metal de mica valoare; moneda. 4) Act scris cuprins intr-un dosar sau intr-o colectie. 5) Element component (al unui sistem tehnic). 6) creatie literara destinata reprezentarii pe scena. 7) Opera muzicala de proportii reduse (de obicei instrumentala); bucata; compozitie. [G.-D. piesei] /<fr. piece

POET ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) Autor de creatii literare in versuri. 2) fig. Persoana inzestrata cu imaginatie artistica. [Sil. po-et] /<ngr. poitis, lat., it. poeta, fr. poete

POETESA ~e f. Autoare de creatii literare in versuri. 2) fig. Femeie inzestrata cu imaginatie artistica. [Sil. po-e-] /<fr. poetesse

POVESTIRE ~i f. 1) v. A POVESTI. 2) creatie literara in proza care are un subiect mai putin complicat si dimensiuni mai reduse decat un roman. /v. a povesti

PROZA f. 1) (in opozitie cu poezie) creatie literara artistica realizata intr-un limbaj expresiv, dar nesupus regulilor de versificatie. 2) Totalitate a creatiilor literare de acest fel (ale unui scriitor, ale unui popor, ale unei epoci). ~a lui I. Druta. ~a secolului XIX. 3) Mod de exprimare caracteristic pentru acest gen de creatie. 4) fig. Fapt care este obisnuit, cotidian. ◊ ~a vietii ansamblul preocuparilor si grijilor banale din viata de toate zilele. /<fr. prose, lat. prosa

SATIRA ~e f. 1) Specie a poeziei lirice in care sunt atacate moravurile sociale si cusururile omenesti. 2) creatie literara care are un asemenea caracter. 3) Categorie estetica care ridiculizeaza in mod violent si c*********l moravurile sociale si cusururile omenesti. 4) fig. Critica persiflanta. [G.-D. satirei; Acc. si satira] /<ngr. satyra, lat. satira, fr. satire

SCHITA ~e f. 1) Plan redus, care contine o viziune de ansamblu asupra unei lucrari; schema. 2) Varianta initiala a unei lucrari artistice sau stiintifice; ciorna; concept. 3) creatie literara epica in proza, care reda o intamplare scurta. /<fr. esquisse

STIH ~uri n. 1) inv. pop. Rand de poezie format dintr-un sir de cuvinte, asezate potrivit unor anumite reguli de masura si cadenta; vers. 2) mai ales la pl. rar creatie literara scurta in versuri; poezie. /<ngr. stihos, sl. stihu

UVRAJ ~e n. inv. 1) creatie literara sau stiintifica; scriere; lucrare. 2) Lucrare de constructie. /<fr. ouvrage

PRIMITIVISM s.n. 1. Caracter primitiv; primitivitate. 2. Scoala in pictura care, din atentie pentru fond, inlatura tot ce e adaugat de civilizatie sub pretextul de a descoperi autenticitatea naturii in simplitatea ei originara; imitarea cu buna stiinta a „primitivilor” (3) [in DN]. 3. Falsa naivitate sau simularea naivitatii in creatia literar-artistica. [< fr. primitivisme].

SANTIER s.n. 1. Loc pe care se construieste o cladire etc. si unde sunt amplasate instalatiile necesare executarii acestei constructii. 2. (Fig.) Perioada de efectuare a unei creatii literare, artistice etc. [Pron. -ti-er. / < fr. chantier].

TEORIE s.f. 1. Reflectare sistematizata, generalizata a unui ansamblu de cunostinte si de idei, privind unele domenii ale realitatii obiective sau ale constiintei sociale. 2. Ansamblu de principii care servesc ca indrumator in practica; ansamblu de cunostinte, de idei, de ipoteze care dau explicatia unor fenomene etc. ♦ Teorie a literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, defineste genurile si speciile, curentele si metodele artistice, elementele si particularitatile stilului, notiunile de versificatie etc. [Pron. te-o-, gen. -iei. / cf. fr. theorie, lat., gr. theoria].

DRAMATIZARE s. f. actiunea de a dramatiza. ◊ transpunere scenica a unei creatii literare narative, cu un conflict puternic. (< dramatiza)

ONIRIC, -A adj. 1. referitor la vise, la onirism; (despre fenomene psihice) care se desfasoara in vis. ◊ (despre stari psihopatologice) asemanator visului; delirant, halucinant. 2. (despre creatii literare) care presupune o stare de vis, inspirat de vis. (< fr. onirique)

PARALITERATURA s. f. literatura considerata periferica creatiei literare propriu-zise (science-fiction, romanul politist etc.). (< fr. paralitterature)

PRIMITIVISM s. n. 1. caracter primitiv; primitivitate. 2. denumire data oricarei tendinte de a cauta cai sau modele intr-o cultura mai putin evoluata din trecut. ◊ scoala de pictura care, din atentie pentru fond, inlatura tot ce e adaugat de civilizatie; imitarea cu buna stiinta a „primitivilor” (I, 3). 3. falsa naivitate sau simularea naivitatii in creatia literar-artistica. (< fr. primitivisme)

TEORIE s. f. 1. ansamblu de ipoteze, legi si concepte organizate intr-un sistem logic care descriu si explica un domeniu al realitatii obiective sau al constiintei sociale. 2. ansamblu de principii care servesc ca indrumator in practica. ♦ a literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, defineste genurile si speciile, curentele si metodele artistice, elementele si particularitatile stilului, notiunile de versificatie etc. ◊ lectie de instruire militara. 3. cunoastere speculativa, ideala, independenta de aplicatii. (< fr. theorie, lat., gr. theoria, germ. Theorie)

FOLCLOR s. n. 1. Totalitatea creatiilor artistice, literare, muzicale, plastice, etc., a obiceiurilor si a traditiilor populare ale unei tari sau ale unei regiuni. 2. Stiinta care se ocupa cu creatiile artistice, obiceiurile si traditiile populare. – Din fr., engl. folklore.

POEZIE s.f. 1. Arta de a scrie in versuri; creatie, opera literara in versuri. ♦ Totalitatea poeziilor unui poet, ale unui popor etc. 2. (Fig.) Caracterul poetic al unui peisaj, al unei intamplari etc.; farmec, frumusete, incantare. [Gen. -iei. / < fr. poesie, it. poesia, cf. lat. poesis, gr. poiesis].

PRODUCTIE s.f. 1. Activitatea sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale necesare pentru existenta societatii. 2. Totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. Lucrare, creatie, opera (literara, de arta sau de stiinta). 4. Manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. [Gen. -iei, var. productiune s.f. / cf. fr. production, it. produzione].

EPIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care exprima in versuri fapte eroice. Poem ~. ◊ Gen ~ gen literar care include creatiile cu caracter narativ in proza sau in versuri. 2) Care are proportii vaste, meritand a fi reflectate intr-o epopee. Evenimente ~ce. /<fr. epique, lat. epicus

REMINISCENTA ~e f. 1) Amintire vaga, imprecisa a unor fapte aproape disparute din memorie. 2) Urma materiala, abia perceptibila, a unor realitati trecute; ramasita vaga. 3) (in creatia artistica si literara) Element inspirat ca urmare a unei influente mai mult sau mai putin constiente. /<fr. reminiscence, lat. reminiscentia, ~ae

CRITIC, -A I. adj. 1. referitor la critica. ♦ aparat ~ = totalitatea notelor lamuritoare facute de un editor la editarea unui text; editie ~a = editie a unui text (clasic, vechi) insotit de aparat critic. ◊ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ♦ (fiz.) stare ~a = (sau punct ~) = stare a unui fluid in care dispare diferenta dintre starea lichida si cea gazoasa. II. s.m. specialist in probleme de literatura si arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele create. III. s. f. 1. analiza, apreciere a valorii faptelor, actiunilor si creatiilor oamenilor. ♦ ~a literara = studiu aplicat la opera literara, pe care o analizeaza, o comenteaza, valorificand-o in special sub unghi artistic; ~a de text = comentariu asupra unui manuscris in scopul stabilirii autorului, datei elaborarii lui, formei originare etc. 2. apreciere (severa) a insusirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)

GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezinta un obiect, o fiinta, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obtinuta prin clasificarea creatiilor artistice dupa forma, stil, tema. ◊ Pictura de gen = pictura care infatiseaza aspecte ale vietii de toate zilele. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale in care se impart operele literare si care cuprind creatiile asemanatoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul liric. Genul dramatic. Genul oratoric. 3. Categorie gramaticala bazata pe distinctia dintre fiinte si obiecte, precum si dintre fiintele de s*x masculin si cele de s*x feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematica, subordonata familiei, care cuprinde una sau mai multe specii inrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasa de obiecte care au note esentiale comune si cuprind cel putin doua specii. – Din lat. genus, -eris.

BUCATA ~ati f. 1) Parte separata (prin rupere, taiere, sfaramare etc.) dintr-un intreg. ~ de paine. ~ de stofa. ◊ ~ de drum portiune (de drum). ~ de timp (sau vreme) interval de timp; perioada. 2) Unitate facand parte dintr-o serie de obiecte de acelasi fel; exemplar. ~ de sapun. ~ de zahar. ◊ A vinde cu ~ata a vinde cu amanuntul; en detail. A-i face cuiva ~ata a-i face cuiva neplaceri. Om dintr-o ~ om foarte cumsecade. 3) creatie artistica (muzicala sau literara) de dimensiuni reduse sau fragment de creatie artisitica. [G.-D. bucatii] /<lat. buccata

PASTISA ~e f. 1) creatie artistica, in special literara, in care se imita tematica, stilul si maniera unui autor (cu renume). 2) Imitatie fara valoare. [G.-D. pastisei] /<fr. pastiche

flata (flatez, flatat), vb. – A maguli. Fr. flatter. Este barbarism, chiar daca apare in texte literare incepind cu primele creatii romantice (Gr. Alexandrescu).

SCRIERE ~i f. 1) v. A SCRIE. 2) Sistem de semne grafice. ~ pictografica. 3) Mod de redare a semnelor grafice. ~ cursiva. 4) creatie spirituala fixata pe hartie ~ literara. ~ stiintifica. [Sil. scri-e-] /v. a scrie

PLAGIA, plagiez, vb. I. Tranz. A-si insusi, a copia total sau partial ideile, operele etc. cuiva, prezentandu-le drept creatii personale; a comite un furt literar, artistic sau stiintific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DEBUT s. n. 1. primii pasi intr-o cariera, intr-o profesiune (artistica, literara etc.). 2. (p. ext.) inceput; opera, creatie constituind acest inceput. (< fr. debut)

MAIESTRIE, (2, 3) maiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusinta deosebita; talent, dibacie, arta. ◊ Maiestrie artistica = totalitatea elementelor pe care le pune in valoare artistul in procesul desavarsirii unei opere literare sau de arta. 2. (Inv.; concr.) Lucrare, opera, creatie. ♦ Lucru care denota iscusinta sau mestesug in executie; unealta, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, mestesug (care cere pricepere). [Pr.: ma-ies-] – Maiestru + suf. -ie.

creatie ~i f. 1) Proces de a crea. 2) Obiect creat. ~ artistica. ~ literara. ◊ ~ populara opera artistica creata de popor. [Art. creatia; G.-D. creatiei; Sil. -ti-e] /<fr. creation, lat. creatio, ~onis

POETIC, -A, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care apartine poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeti, demn de a fi motiv de inspiratie; p. ext. impresionant, fermecator. 3. S. f. (Si adjectival, in sintagma arta poetica) Tratat despre creatia poetica; ansamblu de reguli pentru alcatuirea unei opere literare; ramura a teoriei literaturii care se ocupa de creatia poetica. 4. S. f. Ansamblu de forme si de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; maniera poetica caracteristica unui poet. – Din ngr. poiitkos, poiitiki, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poetique.

A PLAGIA ~ez tranz. (mai ales texte literare sau stiintifice straine) A reproduce integral sau partial, prezentand drept creatie personala; a copia. /<fr. plagier

POETICA s.f. 1. Ramura a teoriei literaturii care trateaza despre creatia poetica. ♦ Tratat despre creatia poetica. 2. Sistem de principii poetice caracteristice unei epoci sau unui curent literar; fel de a scrie propriu unui poet. 3. Parte constitutiva a lingvisticii care se ocupa cu raporturile dintre functia poetica si celelalte functii ale limbajului. [< lat., it. poetica, cf. fr. poetique].

POETIC, -A I. adj. 1. propriu poeziei. 2. (fig.) demn a inspira un poet; (p. ext.) incantator, expresiv, plastic, sensibil, liric. II. s. n. categorie estetica desemnand genul poetic. III. s. f. 1. ramura a teoriei literaturii care trateaza despre creatia poetica. ◊ tratat despre creatia poetica. 2. sistem de principii poetice caracteristice unei epoci sau unui curent literar; fel de a scrie propriu unui poet. 3. parte a lingvisticii care se ocupa cu raporturile dintre functia poetica si celelalte functii ale limbajului. (< fr. poetique, lat. poeticus, it. poetico, gr. poietikos)

PLAGIAT¹, plagiate, s. n. Actiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) Opera literara, artistica sau stiintifica a altcuiva, insusita (integral sau partial) si prezentata drept creatie personala. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.

fiara (fiare), s. f. – Animal salbatic, bestie. – Mr. hiara. Lat. fera (Puscariu 601; Candrea-Dens., 582; REW 3264; DAR); cf., it., sp. fera, fr. fier. – Der. fieros, adj. (feroce, crud), creatie artificiala (sec. XIX), pe baza fr. feroce; fierosie, s. f. (ferocitate), termen literar; fioros, adj. (feroce; inspaimintator, cutremurator), cuvint identic cu fieros, insa popular si modificat prin confuzie cu fior (ultimul sens este artificial si literar; totusi dictionarele il deriva pe fioros de la fior). Fieratec si infieratic, adj. (salbatic, crud), par a fi der. personali ai lui Dosoftei (sec. XVII).

CENACLU ~ri n. 1) Grup de oameni (de arta) legati printr-un program estetic unic. ~ literar. 2) Intrunire periodica a unui astfel de grup, cand se citeste si se discuta creatia membrilor sai. /<fr. cenacle, lat. cenaculum

PLAGIA vb. I. tr. A lua, a fura ideile, expresiile, inventiile cuiva si a le prezenta drept creatii proprii; a publica pe numele sau fragmente din lucrarea altuia; a comite un furt literar. [Pron. -gi-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. plagier].

PLAGIAT², -A, plagiati, -te, adj. (Despre opere literare, artistice sau stiintifice) Care a fost insusit (integral sau partial) de la altcineva si prezentat drept creatie personala. [Pr.: -gi-at] – V. plagia.

BALDENSPERGER [baldẽsperie], Fernand (pseud. lui Fernand Baldenne) (1871-1958), critic si istoric literar francez. A intemeiat, impreuna cu P. Hazard, „Revue de litterature comparee”. Teoretician al literaturii comparate („Literatura. creatie, succes, durata”).

COMPUNERE ~i f. 1) v. A COMPUNE. 2) lingv. Procedeu sintactico-morfologic de formare a unui cuvant nou prin reunirea a doua sau a mai multor cuvinte. 3) mat. Operatie de determinare a rezultantei a doi sau mai multi vectori. 4) Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui. 5) inv. Rezultat al unui proces de creatie artistica; compozitie. [G.-D. compunerii] /v. a compune

POEZIE ~i f. 1) (in opozitie cu proza) Opera literara artistica scurta in versuri. 2) Totalitate a unor astfel de opere literare artistice (ale unui poet, ale unui popor, ale epocii etc.). ~a poetilor romani din sec.XIX. ◊ ~ populara (orala) creatie populara in versuri. ~ calendaristica ansamblu de poezii populare privind obiceiurile calendaristice. 3) fig. Ceea ce are caracter poetic, ce incanta; farmec; vraja. ~a vietii. [G.-D. poeziei; Sil. po-e-] /<fr. poesie

SUPRAREALISM s. n. curent literar si artistic de avangarda din sec. XX, care, negand gandirea logica si activitatea premeditata a ratiunii in procesul creatiei artistice, preconiza o totala libertate de expresie, punand accentul pe irational, inconstient, pe vise si pe automatismul psihic si verbal. (dupa fr. surrealisme)

CLASICISM s.n. 1. Principiile estetice ale literaturii si artei greco-latine; atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor. ♦ Arta si literatura greceasca din sec. V-IV i.e.n., cand acestea au atins apogeul, bazandu-se pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2. Curent literar si artistic aparut in Franta si raspandit apoi in Europa apuseana in sec. XVII-XVIII, care avea ca model de creatie operele antichitatii greco-latine. 3. Ansamblul caracterelor unei opere clasice; perfectiune, armonie, echilibru, puritate, sobrietate in creatie. [Cf. fr. classicisme, it. classicismo].

POEM s.n. 1. creatie epica in versuri de proportii mari, in care se povestesc fapte marete savarsite de personaje insufletite de sentimente nobile. 2. Opera literara in proza, care are ritm de poezie. 3. Lucrare instrumentala de constructie libera, de obicei cu caracter liric sau narativ. ♦ Poem simfonic = piesa simfonica pentru orchestra, avand la baza un text literar. [Pron. po-em, var. poema s.f. / cf. fr. poeme, lat. poema, gr. poiema < poein – a face].

MUZICA ~ci f. 1) Arta care exprima sentimente, idei, stari psihice in imagini artistice sonore. ◊ ~ vocala muzica interpretata cu vocea (de catre un cantaret, un ansamblu sau de catre un cor). ~ instrumentala muzica executata la instrumente, fara participarea vocilor omenesti. 2) creatie muzicala; melos. 3) Stiinta sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului si armoniei. 4) fig. Imbinare melodioasa a sunetelor vorbirii in cadrul unei opere literare. ~ca din versul lui Eminescu. 5): ~ militara fanfara (militara). [G.-D. muzicii] /<lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik

POETICA f. 1) Ramura a teoriei literaturii care se ocupa cu studiul creatiei poetice. 2) Tra-tat de poezie. 3) Teorie generala despre esenta si istoria poeziei. 4) Ansamblu de principii ale versificatiei, caracteristice unui poet, unui curent literar sau unei epoci. /<ngr. poiitilkos, poiitiki, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poetique

SUPRAREALISM s. n. Curent literar si artistic aparut in prima jumatate a sec. XX, care pune accentul pe activitatea spontana a imaginatiei si pe exploatarea zonelor irationalului in creatia artistica. [Pr.: -re-a-] – Supra- + realism (dupa fr. surrealisme).

DADAISM s. n. Curent literar si artistic aparut in 1916 in Europa, caracterizat prin negarea oricarui raport intre gandire si expresia artistica, prin ridicarea hazardului la rangul de principiu de creatie; dada. – Din fr. dadaisme.

GEN¹ s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)

GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. Diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ♦ Stil personal, maniera de a compune. 3. Totalitatea lucrarilor muzicale clasificate in functie de tematica, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume neinsufletite, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietati cu trasaturi comune importante. // (Si in forma geno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) neam”, „origine”, „generatie”. [< lat. genus].

STILIZA vb. I. tr. 1. A da (unui text) o forma literara. 2. (Arte) A reprezenta simplificat un obiect din natura, cu pastrarea elementelor esentiale. 3. A prelucra, prin utilizarea elementelor esentiale, un motiv de arta populara intr-o creatie personala. [Cf. fr. styliser].

STILIZA vb. tr. 1. a da unui text o forma literara. 2. (arte) a reprezenta un obiect din natura in linii simplificate si caracteristice. 3. a prelucra, prin utilizarea elementelor esentiale, un motiv de arta populara intr-o creatie personala. (< fr. styliser)

PASTORAL, -A I. adj. 1. de pastor; (p. ext.) campenesc, rustic. ♦ gen ~ = gen literar sau muzical de inspiratie campestra, care isi propune sa redea scene simple si vadit naive din natura. 2. care apartine pastorilor, preotilor. II. s. f. 1. scena idilica, campeneasca in creatia trubadurilor si truverilor. 2. opera dramatica, lirica sau muzicala apartinand genului pastoral. 3. mesaj al unui episcop adresat preotilor si credinciosilor in anumite ocazii. (< fr. pastoral, lat. pastoralis, it. pastorale)

LITERATURA s. f. 1. arta, creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ♦ (depr.) a face ~ = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari. 2. totalitatea operelor literare ale unei epoci, unei tari, unui scriitor. ◊ tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. (< fr. litterature, lat. literatura)

LITERATURA s.f. 1. Forma de creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ◊ (Depr.) A face literatura = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari, la inflorituri. 2. Totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei tari etc. ♦ Tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. [Cf. fr. litterature, lat. literatura < littera – scriere].

UNIUNEA SCRIITORILOR, organizatie a scriitorilor din Romania, constituita in mart. 1949, prin fuziunea Societatii Scriitorilor Romani (infiintata in apr. 1909) cu Societatea Autorilor Dramatici. In perioada 1949-1989 a functionat ca „organizatie obsteasca si profesionala de creatie”, fiind subordonata si finantata de stat. Dupa 1989, a devenit o asociatie de creatori neguvernamentala, nonprofit si apolitica, intretinandu-se din autofinantare. Reuneste 12 filiale regionale organizate in Romania si in filiala Chisinau. include 6 sectii, dupa genurile literare. Sustine aparitia publicatiilor literare si de cultura (saptamanalele „Romania literara” si „Luceafarul”, mensualele „Convorbiri literare”, „Vatra”, „Tribuna”, „Apostrof”, „Euphorion”, „Ex-Ponto”, „Viata Romaneasca”, „Memoria”). Are doua edituri: Cartea Romaneasca si Ardealul. Organele de conducere sunt Adunarea Generala si Conferinta Nationala. Intre Adunari este condusa de un consiliu, format din reprezentatii filialelor. Acorda anual premii membrilor si debutantilor. Presedinte, din 2005, N. Manolescu.

DADAISM (< fr.) Miscare literar-artistica dezvoltata in perioada Primului Razboi Mondial si in anii imediat urmatori. Primele manifestari apar la Zurich in 1916, cand poetul francez, originar din Romania, Tristan Tzara, scriitorii germani Hugo Ball si Richard Huelsenbeck, sculptorul francez Hans Arp s.a. fondeaza cabaretul Voltaire-club literar, galerie de expozitie si sala de teatru. Din 1919, gruparea s-a mutat la Paris, initiind manifestari nihiliste impotriva culturii, puternic discreditata dupa Primul Razboi Mondial; s-au facut experimente de poezie si colaje in pictura si sculptura. Hazardul este ridicat la rang de principiu de creatie, iar negatia este cuvantul de baza in vocabularul dadaist. Mijloacele principale folosite au fost imprumutate din miscare f*******a: manifeste, poezii fonetice, poemul simultan, muzica zgomotoasa, spectacole publice provocatoare. Printre reprezentantii miscarii: M. Duchamp, Man Ray, F. Picabia, Marcel Iancu, Max Ernst.

CROCE, Benedetto (1866-1952), filozof neohegelian, istoric, estetician, critic literar si om politic liberal italian. Prof. univ. la Napoli. Participant la miscarea antifascista si de eliberare nationala. Creator al unui sistem de „Filozofia spiritului”, C. este cunoscut mai cu seama datorita „Esteticii” sale, conceputa ca „stiinta a expresiei si lingvistica generala”. A acordat intuitiei un rol esential in procesul creatiei artistice. Critic al intuitionismului irationalist, al pozitivismului si al curentelor moderniste in arta. M. de onoare al Acad. Romane (1921).

PARNASIANISM (< fr.; {s} gr. Parnassos) s. n. Curent literar aparut in Franta la mijlocul sec. 19, numit astfel dupa titlul publicatiei „Parnasul contemporan” (3 vol., 1866, 1871, 1876), care reprezinta manifestul scolii parnasiene. Avand ca promotori pe Th. Gautier, Leconte de Lisle, Th. de Banville, Ch. Baudelaire, urmati de Sully-Prudhomme, J.-M. de Heredia, Mallarmee, Verlaine, C. Mendes si, apoi, de Bourget, Saint-Beuve, A. France, Villiers de l'Isle-Adam s.a., p. a reprezentat o reactie fata de excesele lirismului romantic. Situand creatia poetica sub semnul „impasibilitatii lucide” si al analogiei cu artele plastice, p. cultiva constructia savanta si impersonala, descriptiva sau evocativa, virtuozitatea formei, imagismul rafinat si armonia plastica. Contestat in Franta de simbolisti (a caror poezie sta sub semnul analogiei cu muzica), in literatura romana p. a coexistat cu simbolismul (A. Macedonski, I.C. Savescu, N. Davidescu, I. Pillat si Cincinat Pavelescu).

BARBU, Ion (pseud. literar al lui Dan Barbilian) (1895-1964, n. Cimpulung), poet si matematician roman. Prof. univ. la Bucuresti. Lucrari in domeniul geometriei, algebrei si teoriei numerelor („Teoria aritmetica a idealelor”, „Grupuri cu operatori”). Ca poet, a debutat la „Sburatorul”. Versurile de inceput, parnasiene prin expresia solemna, sententioasa, dezvaluie un spirit dionisiac, o energie telurica. Baladele „Dupa melci”, „Riga Crypto si lapona Enigel” trasfigureaza un univers naturist, dind valoare mitica anecdotei lirice. Evocator pitoresc si nostalgic al lumii balcanice („Isarlik”). In ultima perioada a creatiei, se orienteaza spre o lirica ermetica si initiatica, tintind puritatea esentelor („Joc secund”, „Uvedenrode”). Sustinator al unei arte poetice intelectualiste, al unui lirism sublimat prin cerebralizare. Eseuri polemice, remarcabile prin dialectica paradoxala a ideatiei, prin rafinamentul expresiei. Traduceri din Shakespeare („Richard al III-lea”). M. post-mortem al Acad. (1990).