INVENTIE, inventii, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnica dintr-un domeniu al cunoasterii care prezinta noutate si progres fata de stadiul cunoscut pana atunci. 2. Afirmatie care sustine ca adevarate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciuna. 3. Cautarea si alegerea ideilor si argumentelor adecvate intr-un discurs sau a ideilor si temelor corespunzatoare intr-o creatie artistica. 4. (Muz.; in forma inventiune) Mica piesa muzicala in stil contrapunctic, imitativ, specifica barocului. [Var.: inventiune s. f.] – Din fr. invention, lat. inventio, -onis.

LITERATURA, literaturi, s. f. 1. Arta sau creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba; beletristica. ◊ Literatura populara = literatura (1) anonima, care, transmisa pe cale orala, devine, dintr-o opera individuala la origine, o creatie colectiva. Literatura culta = literatura (1) care apartine unor autori individuali cunoscuti ca atare si transmisa prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatura = a ocoli esentialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei tari, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se refera la un anumit domeniu (al cunoasterii) Literatura muzicala. 4. Totalitatea lucrarilor cu privire la o anumita problema, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. litterature, lat. litteratura.

opera (actiune, creatie artistica, compozitie muzicala) s. f., g.-d. art. operei; pl. opere

COMPUNERE ~i f. 1) v. A COMPUNE. 2) lingv. Procedeu sintactico-morfologic de formare a unui cuvant nou prin reunirea a doua sau a mai multor cuvinte. 3) mat. Operatie de determinare a rezultantei a doi sau mai multi vectori. 4) Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui. 5) inv. Rezultat al unui proces de creatie artistica; compozitie. [G.-D. compunerii] /v. a compune

FOTOGRAFISM n. Curent extrem in arta plastica si in pictura care prezinta lucrurile zugravite cu o fidelitate exagerata, fara elemente de creatie artistica; naturalism extrem. /<germ. Photographismus

LITERATURA ~i f. 1) creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba literara. ◊ ~ populara creatie artistica nascuta in sanul poporului si transmisa pe cale orala. ~ culta creatie literara a unor autori cunoscuti, transmisa prin scris. 2) Ansamblu de opere literare (ale unei tari, ale unui grup social, ale unei epoci etc.). 3) Ansamblu de lucrari scrise referitor la o anumita problema sau intr-un anumit domeniu. ~ politica. ~ stiintifica. [G.-D. literaturii] /<fr. litterature, lat. litteratura

MAIESTRIE ~i f. 1) Capacitate de a face totul cu usurinta si cu dibacie; dexteritate; pricepere. 2) mai ales la pl. inv. Obiect, creatie executata cu multa iscusinta; creatie artistica. 3) inv. Indeletnicire bazata pe munca manuala calificata; mestesug; meserie. [Sil. ma-ies-] /maiestru + suf. ~ie

DICTEU s.n. Dictare. ♦ Procedeu de creatie artistica preconizat de catre suprarealisti, prin care se ambitiona realizarea unei expresii formale a operei de arta, identica gandirii in stare de veghe, de vis etc. ◊ Dicteu muzical = muzica ce urmeaza a fi notata dupa auz. [< fr. dictee].

ESTETICA s.f. 1. Stiinta care studiaza legile si categoriile artei, problemele referitoare la esenta artei, la raportul dintre arta si realitate, la metodele de creatie artistica, la genurile artei etc. 2. Situatia, calitatea a ceea ce este estetic, conform legilor artei. [< fr. esthetique, it. estetica, gr. aisthetike].

FECUNDITATE s.f. Capacitatea de a produce, de a rodi, de a se inmulti; rodnicie, fertilitate; capacitate a omului de a procrea. ♦ Numarul total al sarcinilor. ♦ (Fig.) Mare putere de creatie artistica, putere de a activa intens. [Cf. fr. fecondite, lat. fecunditas].

INVENTIE s.f. 1. Crearea, infaptuirea unui nou sistem tehnic, a unui procedeu tehnologic etc.; lucru inventat. 2. Afirmarea unor lucruri inchipuite, neadevarate; (p. ext.) nascocire, plasmuire; minciuna. 3. Gasirea argumentelor intr-un discurs sau a temelor si a formelor celor mai expresive si mai potrivite intr-o creatie artistica. [Gen. -iei, var. inventiune s.f. / cf. lat. inventio, fr. invention].

CIBERNETIC, -A adj. Referitor la cibernetica; bazat pe principiile ciberneticii. ◊ Arta cibernetica = forma de creatie artistica care tinde a reprezenta, utilizand ordinatoarele, lucrurile in miscare. [< fr. cybernetique].

LITERATURA s.f. 1. Forma de creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ◊ (Depr.) A face literatura = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari, la inflorituri. 2. Totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei tari etc. ♦ Tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. [Cf. fr. litterature, lat. literatura < littera – scriere].

DICTEU s. n. reproducere fidela, automata a unui act de gandire, fara controlul ratiunii; dictare. ♦ ~ automat = procedeu de creatie artistica preconizat de catre suprarealisti, prin care se ambitiona realizarea unei expresii formale a operei de arta, identica gandirii in stare de veghe, de vis etc.; ~ muzical = muzica ce urmeaza a fi notata dupa auz. (< fr. dictee)

FECUNDITATE s. f. 1. capacitate a animalelor si plantelor de a se reproduce. ◊ capacitate a unui teren de a rodi; fertilitate; productivitate. 2. (fig.) mare putere de creatie artistica. (< fr. fecondite, lat. fecunditas)

HAPPENING [HEPNING] s. n. 1. spectacol improvizat care presupune o participare activa a publicului, urmarindu-se o creatie artistica spontana. 2. miscare artistica bazata pe interferenta intre mai multe forme de arta (teatru, plastica, muzica, film, fotografie etc.), urmarind anularea distantei dintre realitate si arta. (< amer. happening)

INVENTIE s. f. 1. rezolvare creatoare a unei probleme tehnice sau de productie, care prezinta noutate sau progres in raport cu nivelul cunoscut al tehnicii pe plan mondial. ◊ lucrul inventat. 2. afirmarea unor lucruri inchipuite, neadevarate; (p. ext.) nascocire, plasmuire; minciuna. 3. gasirea argumentelor intr-un discurs sau a temelor si formelor celor mai expresive si mai potrivite intr-o creatie artistica. (< fr. invention, lat. inventio)

LITERATURA s. f. 1. arta, creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ♦ (depr.) a face ~ = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari. 2. totalitatea operelor literare ale unei epoci, unei tari, unui scriitor. ◊ tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. (< fr. litterature, lat. literatura)

GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezinta un obiect, o fiinta, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obtinuta prin clasificarea creatiilor artistice dupa forma, stil, tema. ◊ Pictura de gen = pictura care infatiseaza aspecte ale vietii de toate zilele. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale in care se impart operele literare si care cuprind creatiile asemanatoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul liric. Genul dramatic. Genul oratoric. 3. Categorie gramaticala bazata pe distinctia dintre fiinte si obiecte, precum si dintre fiintele de s*x masculin si cele de s*x feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematica, subordonata familiei, care cuprinde una sau mai multe specii inrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasa de obiecte care au note esentiale comune si cuprind cel putin doua specii. – Din lat. genus, -eris.

INSPIRA, inspir, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer in plamani. 2. Tranz. Fig. A face sa se nasca in constiinta cuiva un gand, un sentiment, o hotarare; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avantul creatiei artistice; a insufla (2). 3. Refl. Fig. (Cu determinari introduse prin prep. „din”, „de la”) A-si gasi un izvor de inspiratie (2) in...; a se orienta, a se ghida, a se conduce dupa... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

FOLCLOR s. n. 1. Totalitatea creatiilor artistice, literare, muzicale, plastice, etc., a obiceiurilor si a traditiilor populare ale unei tari sau ale unei regiuni. 2. Stiinta care se ocupa cu creatiile artistice, obiceiurile si traditiile populare. – Din fr., engl. folklore.

OPERA¹, opere, s. f. 1. Actiune constienta indreptata spre un anumit scop; rezultat al unei activitati creatoare; lucrare, fapta. 2. Lucrare originala de arta, de stiinta etc.; creatie (artistica). ♦ (La sg., cu sens colectiv) Totalitatea lucrarilor unui artist sau ale unui om de stiinta, ale unui creator in general. – Din lat., it. opera.

ESTETIC, -A, estetici, -ce, subst., adj. 1. S. f. Stiinta care studiaza legile si categoriile artei, considerata ca forma cea mai inalta de creare si de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esenta artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creatiei artistice, la criteriile si genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul insusirilor si al fenomenelor studiate de estetica (1). 3. Adj. Care apartine esteticii (1), privitor la estetica (1); care priveste frumosul, care corespunde cerintelor esteticii (1); frumos. – Din fr. esthetique.

MORBIDETE s. f. (Livr.) Rafinament bolnavicios, moliciune, sensibilitate excesiva; lipsa de vitalitate, de energie. ♦ Delicatete si moliciune reflectate in creatii artistice (mai ales plastice). [Var.: morbideta s. f.] – Din it. morbidezza, fr. morbidesse.

EPITET, epitete, s. n. Determinant expresiv pus pe langa un substantiv sau pe langa un verb pentru a scoate in evidenta mai nuantat o trasatura a obiectului sau a actiunii si pentru a da mai multa expresivitate artistica creatiei respective. ♦ Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. – Din fr. epithete, lat. epitheton.

SUPRAREALISM s. n. Curent literar si artistic aparut in prima jumatate a sec. XX, care pune accentul pe activitatea spontana a imaginatiei si pe exploatarea zonelor irationalului in creatia artistica. [Pr.: -re-a-] – Supra- + realism (dupa fr. surrealisme).

PERFECTIUNE s. 1. v. sublim. 2. desavarsire, (livr.) impecabilitate, (rar) sublimitate, (inv.) savarsire. (~ unei creatii artistice.) 3. v. desavarsire.

BUCATA ~ati f. 1) Parte separata (prin rupere, taiere, sfaramare etc.) dintr-un intreg. ~ de paine. ~ de stofa. ◊ ~ de drum portiune (de drum). ~ de timp (sau vreme) interval de timp; perioada. 2) Unitate facand parte dintr-o serie de obiecte de acelasi fel; exemplar. ~ de sapun. ~ de zahar. ◊ A vinde cu ~ata a vinde cu amanuntul; en detail. A-i face cuiva ~ata a-i face cuiva neplaceri. Om dintr-o ~ om foarte cumsecade. 3) creatie artistica (muzicala sau literara) de dimensiuni reduse sau fragment de creatie artisitica. [G.-D. bucatii] /<lat. buccata

BUCOLICA ~ce f. creatie artistica de proportii reduse, in care sunt idealizate frumusetile vietii rurale (in special, a pastorilor); egloga; idila; pastorala. /<fr. bucolique

CAPODOPERA ~e f. creatie (artistica) de valoare exceptionala. [G.-D. capodoperei] /<it. capo dopera

CONSTRUCTIVISM n. Curent artistic care concepe creatia artistica ca o constructie arbitrara din forme lipsite de continut emotiv. /<fr. constructivisme

FANTEZIE ~i f. 1) Facultatea de a-si inchipui ceva in mod creator; imaginatie creatoare. 2) Dorinta iesita din comun; gust bizar; capriciu. 3) Opera de imaginatie in care creatia artistica nu este supusa unor reguli formale. 4) Lucru nascocit. 5) Piesa muzicala instrumentala de forma libera. [G.-D. fanteziei] /<fr. fantaisie

GHIVECI² ~uri n. 1) Fel de mancare pregatita dintr-un amestec de legume tocate (cu sau fara carne). 2) fig. peior. creatie artistica eterogena si lipsita de valoare. /<turc. guvec

IDILIC ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre creatii artistice) Care are caracter de idila; bucolic; campenesc; pastoral. 2) (despre natura) Care aminteste idila; caracteristic vietii de la tara; campenesc; rustic; bucolic; pastoral. 3) (despre sentimente) Care vadeste naturalete; simplu. /<fr. idyllique, germ. idyllisch

PASTISA ~e f. 1) creatie artistica, in special literara, in care se imita tematica, stilul si maniera unui autor (cu renume). 2) Imitatie fara valoare. [G.-D. pastisei] /<fr. pastiche

PICTURA ~i f. 1) Ramura a artelor plastice care reprezinta realitatea in imagini artistice bidimensionale, create cu ajutorul culorilor aplicate pe o suprafata plata (panza, hartie, lemn, sticla etc.). 2) creatie artistica pictata; tablou; panza. 3) Ansamblu de opere pictate. [G.-D. picturii] /<lat. pictura

PONCIF ~uri n. livr. 1) creatie artistica ordinara, lipsita de originalitate. 2) Lucru banal; banalitate. /<fr. poncif

PSALM ~i m. 1) Imn biblic. 2) creatie artistica (cantec, poezie etc.) lirica. /<sl. psalmu

REMINISCENTA ~e f. 1) Amintire vaga, imprecisa a unor fapte aproape disparute din memorie. 2) Urma materiala, abia perceptibila, a unor realitati trecute; ramasita vaga. 3) (in creatia artistica si literara) Element inspirat ca urmare a unei influente mai mult sau mai putin constiente. /<fr. reminiscence, lat. reminiscentia, ~ae

SCULPTURA ~i f. 1) Arta de a reda plastic imagini prin cioplirea sau modelarea unor materiale dure sau maleabile; arta a sculptarii. 2) creatie artistica sculptata; opera realizata de un sculptor. 3) Ansamblu specific de opere sculptate. [G.-D. sculpturii] /<fr. sculpture, lat. sculptura

SARJA¹ ~e f. 1) Reprezentare c****a-turala a unui personaj sau a unei situatii. ~ prieteneasca. 2) creatie artistica de proportii reduse, bazata pe o astfel de reprezentare. 3) sport Atac impetuos intreprins impotriva adversarului. 4) inv. Atac violent si neasteptat de cavalerie impotriva inamicului. /<fr. charge

ANTIARTA s.f. 1. Curent in creatia artistica a ultimelor decenii ale sec. XX, avand un caracter contestatar fata de arta academista. 2. creatie artistica lipsita de autenticitate. [Cf. fr. antiarte].

CONSTRUCTIVISM s.n. 1. Orientare estetica, aparuta dupa primul razboi mondial in artele plastice, literatura si muzica, care tinde sa coboare creatia artistica la nivelul unui tehnicism pur, golind arta de continutul ei emotional. 2. Curent in arhitectura care sustine ca forma arhitecturala trebuie sa fie expresia exclusiva a structurii constructive a cladirii. 3. Conceptie care recunoaste rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii. ♦ Conceptie a scolii intuitioniste din filozofia matematicii, potrivit careia activitatea constructiva, rational-intuitiva este baza exigentei matematice. [Cf. fr. constructivisme, germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm].

FOLCLOR s.n. 1. Totalitatea traditiilor, a obiceiurilor si a creatiilor artistice populare ale unei tari sau ale unei regiuni. 2. Stiinta care studiaza creatiile si traditiile populare; folcloristica. [Scris si folklor. / < fr. folklore, engl. folklore < folk – popor, lore – stiinta].

GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. Diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ♦ Stil personal, maniera de a compune. 3. Totalitatea lucrarilor muzicale clasificate in functie de tematica, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume neinsufletite, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietati cu trasaturi comune importante. // (Si in forma geno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) neam”, „origine”, „generatie”. [< lat. genus].

INSTAURATIE s.f. Instaurare. ♦ (Estet.) Act prin care se constituie o opera de arta ca realitate originala, inexistenta inaintea creatiei artistice. [Pron. -sta-u-, gen. -iei, var. instauratiune s.f. / < fr. instauration].

NORMA s.f. 1. Regula obligatorie, lege dupa care trebuie sa se conduca cineva sau ceva. ♦ (Estet.) Regula, canon al creatiei artistice. 2. Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentzru a se califica, a obtine un titlu. 3. Criteriu, mijloc de apreciere. 4. Cantitate de produse care trebuie realizata de un muncitor intr-o unitate de timp. 5. Numele autorului si titlul prescurtat al lucrarii, imprimate cu litere mici in coltul stang de jos al primei pagini din fiecare coala de tipar. 6. (Mat.) Numar pozitiv care se asociaza anumitor marimi matematice si care generalizeaza proprietatile, valorile absolute ale numerelor si ale modului numerelor complexe. [Cf. lat. norma, fr. norme, rus. norma].

FICTIUNE s. f. 1. inchipuire, creatie a imaginatiei; reprezentare falsa produsa de imaginatia cuiva. 2. latura specifica a creatiei artistice, calitatea acesteia de a sugera intamplari adevarate. (< fr. fiction, lat. fictio)

FOLCLOR s. n. 1. totalitatea traditiilor, a obiceiurilor si creatiilor artistice populare ale unei tari sau regiuni. 2. folcloristica. (< fr., engl. folklore)

GEN¹ s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)

SUPRAREALISM s. n. curent literar si artistic de avangarda din sec. XX, care, negand gandirea logica si activitatea premeditata a ratiunii in procesul creatiei artistice, preconiza o totala libertate de expresie, punand accentul pe irational, inconstient, pe vise si pe automatismul psihic si verbal. (dupa fr. surrealisme)

folclor s. n. – Totalitatea creatiilor artistice, a obiceiurilor si traditiile populare. Engl. folklore.

BRINCOVENESC, -EASCA (‹ Brincoveanu) adj. Care apartine epocii lui Brincoveanu. ♦ Arta b. = denumire data creatiei artistice din Tara Romaneasca, de la sfirsitul sec. 17 si din primele decenii ale sec. 18. Dezvoltata cu precadere in timpul domniei lui Constantin Brincoveanu, se caractecterizeaza in arhitectura prin folosirea foisoarelor si a logiilor, printr-o bogata decoratie sculptata si pictata. Repertoriul ornamental este variat, realizind o originala sinteza intre elementele de inspiratie orientala si occidentala, integrate viziunii autohtone (manastirea Hurezi, palatele de la Mogosoaia, Potlogi). Ansamblurile de fresca prezinta tendinte realiste in tratarea portretelor (Pirvu Mutu). Artele decorative cunosc o mare inflorire, caracterizindu-se prin bogatia ornamentatiei, care foloseste mai ales elementele florale (vrejuri, flori de acant) si zoomorfe.

CROCE, Benedetto (1866-1952), filozof neohegelian, istoric, estetician, critic literar si om politic liberal italian. Prof. univ. la Napoli. Participant la miscarea antifascista si de eliberare nationala. Creator al unui sistem de „Filozofia spiritului”, C. este cunoscut mai cu seama datorita „Esteticii” sale, conceputa ca „stiinta a expresiei si lingvistica generala”. A acordat intuitiei un rol esential in procesul creatiei artistice. Critic al intuitionismului irationalist, al pozitivismului si al curentelor moderniste in arta. M. de onoare al Acad. Romane (1921).

INVOCATIE, invocatii, s. f. Faptul de a invoca; chemare in ajutor. ♦ Spec. Chemare (cu valoare stilistica) adresata de catre un poet muzei pentru a-l ajuta in realizarea creatiei sale artistice. ♦ Procedeu stilistic prin care oratorul sau scriitorul interpeleaza un personaj (de obicei istoric) absent. [Var.: invocatiune s. f.] – Din fr. invocation, lat. invocatio, -onis.

FECUND, -A, fecunzi, -de, adj. 1. (Biol.) Care este apt sa se reproduca; (sens curent) care se inmulteste usor si repede; prolific. ♦ (Despre pamant, terenuri) Care da multe roade, care produce mult; roditor, productiv, fertil, manos. 2. Fig. (Despre idei, imaginatie etc.) Bogat. 3. Fig. (Despre oameni) Care scrie, compune, produce, publica mult, care are capacitatea de a da, usor si repede, opere de creatie, productii artistice sau stiintifice. – Din fr. fecond, lat. fecundus.

PROZA f. 1) (in opozitie cu poezie) creatie literara artistica realizata intr-un limbaj expresiv, dar nesupus regulilor de versificatie. 2) Totalitate a creatiilor literare de acest fel (ale unui scriitor, ale unui popor, ale unei epoci). ~a lui I. Druta. ~a secolului XIX. 3) Mod de exprimare caracteristic pentru acest gen de creatie. 4) fig. Fapt care este obisnuit, cotidian. ◊ ~a vietii ansamblul preocuparilor si grijilor banale din viata de toate zilele. /<fr. prose, lat. prosa

REALISM n. 1) filoz. Conceptie filozofica care sustine ca lumea externa este o realitate independenta de subiectul cunoscator. 2) (in arta si in literatura) Metoda artistica de creatie care are drept principiu esential reflectarea realitatii. 3) Intelegere clara a conditiilor de desfasurare a unei activitati; atitudinea celui care are simtul realitatii; spirit practic. 4) (in filozofia medievala in opozitie cu nomina-lism) Curent care considera ca notiunile generale (universale) sunt realitati de sine statatoare, anterioare atat intelectului, cat si obiectelor individuale. [Sil. re-a-] /<fr. realisme, germ. Realismus

PRIMITIVISM s.n. 1. Caracter primitiv; primitivitate. 2. Scoala in pictura care, din atentie pentru fond, inlatura tot ce e adaugat de civilizatie sub pretextul de a descoperi autenticitatea naturii in simplitatea ei originara; imitarea cu buna stiinta a „primitivilor” (3) [in DN]. 3. Falsa naivitate sau simularea naivitatii in creatia literar-artistica. [< fr. primitivisme].

SANTIER s.n. 1. Loc pe care se construieste o cladire etc. si unde sunt amplasate instalatiile necesare executarii acestei constructii. 2. (Fig.) Perioada de efectuare a unei creatii literare, artistice etc. [Pron. -ti-er. / < fr. chantier].

PRIMITIVISM s. n. 1. caracter primitiv; primitivitate. 2. denumire data oricarei tendinte de a cauta cai sau modele intr-o cultura mai putin evoluata din trecut. ◊ scoala de pictura care, din atentie pentru fond, inlatura tot ce e adaugat de civilizatie; imitarea cu buna stiinta a „primitivilor” (I, 3). 3. falsa naivitate sau simularea naivitatii in creatia literar-artistica. (< fr. primitivisme)

SANTIER s. n. 1. loc pe care se construieste o cladire, un obiectiv industrial etc. si unde sunt amplasate instalatiile necesare executarii acestei constructii. 2. intreprindere unde se construiesc si se repara nave. 3. (fig.) perioada de efectuare a unei munci de creatie literara, artistica si stiintifica. (< fr. chantier)

ACADEMIE, academii, s. f. 1. Institutie superioara de cultura, a carei misiune este sa ajute la dezvoltarea stiintelor si a artelor; (in tara noastra) cea mai inalta institutie culturala de stat, care reuneste si promoveaza oameni de valoare stiintifica si culturala, dirijeaza si dezvolta, printr-un complex de institute, munca de cercetare stiintifica si de creatie literar-artistica a tarii. 2. Scoala de invatamant superior. [Acc. si: (dupa lat.) academie] – Fr. academie, (lat. lit. academia).

CRITICA ~ci f. 1) Analiza continand interpretarea si aprecierea operelor artistice sau stiintifice. 2) Dezvaluirea neajunsurilor si a greselilor unor persoane sau institutii cu scopul de a le inlatura. ◊ Sub orice ~ la un nivel foarte scazut. Mai presus de orice ~ la un nivel foarte inalt. 3) Totalitate a studiilor care apreciaza creatia literara si artistica. [G.-D. criticii] /<lat. criticus, fr. critique

ANTILITERATURA s. f. creatie literara care nu respecta principiile estetice generale acceptate. ♦ creatie literara fara valoare artistica. – Anti- + literatura (dupa fr. antilitterature).

DEMARCAJ ~e n. 1) v. A DEMARCA. 2) Prezentare a unei lucrari straine (artistice sau stiintifice) drept creatie personala. /<fr. demarquage

APERCEPTIE s.f. Interventie in perceptia umana, a experientei cognitive anterioare a individului. ♦ (Estet.) Modalitatea constientizarii atitudinii estetice, caracterul reflexiv al perceptiei artistice, constiinta autodeterminarii formei artistice in procesul de creatie. [Gen. -iei, var. aperceptiune s.f. / cf. fr. aperception, germ. Apperzeption < lat. ad – la, perceptio – cunoastere].

ANTIARTISTIC, -A, antiartistici, -ce, adj. (Despre opere, creatii) Care nu respecta principiile artistice consacrate; Lipsit de valoare artistica. [Pr.: -ti-ar-] – Anti- + artistic.

TEORIE, teorii, s. f. 1. Forma superioara a cunoasterii stiintifice care mijloceste reflectarea realitatii. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi si concepte care descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ◊ Loc. adv. In teorie = in mod abstract, speculativ. 3. (In sintagme) Teoria informatiei = teorie matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale posibilitatilor de pastrare si de transmitere a informatiilor etc. Teoria literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, curentele si metodele artistice etc. Teoria relativitatii = teorie a relatiilor dintre spatiu, timp si miscare a materiei, in care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enuntate intr-o forma valabila atat pentru viteze relative mici ale corpurilor, cat si pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. Partea teoretica a instructiei militare. [Pr.:te-o-] – Din fr. theorie, lat. theoria.

creatie ~i f. 1) Proces de a crea. 2) Obiect creat. ~ artistica. ~ literara. ◊ ~ populara opera artistica creata de popor. [Art. creatia; G.-D. creatiei; Sil. -ti-e] /<fr. creation, lat. creatio, ~onis

SCHITA ~e f. 1) Plan redus, care contine o viziune de ansamblu asupra unei lucrari; schema. 2) Varianta initiala a unei lucrari artistice sau stiintifice; ciorna; concept. 3) creatie literara epica in proza, care reda o intamplare scurta. /<fr. esquisse

CLASICISM s. n. 1. atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional, elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor, care caracterizeaza cultura antichitatii greco-latine si alte momente ale diverselor culturi dominate. 2. curent in arta si literatura europeana din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichitatii greco-latine, prin suprematia principiilor morale, prin triumful ratiunii asupra sentimentelor si fanteziei, prin cultul pentru adevar si natural, prin respectarea stricta a anumitor reguli, prin ordine, echilibru si claritate. 3. perioada in istoria culturii universale si nationale ale carei creatii reprezinta maximum de realizare artistica si modele demne de urmat. (< fr. classicisme)

CLASICISM s. n. 1. Ansamblu de trasaturi proprii culturii antice greco-latine din cel mai inalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizata prin armonie, puritate, sobrietate etc. 2. Curent in arta si literatura europeana, aparut in sec. XVII in Franta, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin urmarirea unui ideal, prin disciplinarea imaginatiei si a sensibilitatii, prin ordine, echilibru si claritate. 3. Perioada din istoria culturii universale sau nationale ale carei creatii reprezinta un maximum de realizare artistica pentru perioada respectiva. – Din fr. classicisme.

ARTIZANAT ~e n. 1) Mestesug practicat cu arta. ◊ Obiecte de ~ obiecte lucrate artistic de catre mestesugari (in stilul creatiei populare). 2) Magazin in care se vand produse de acest fel. /<fr. artisanat

FOLCLOR n. 1) creatie populara orala. 2) Ansamblu de productii artistice, create de un popor. 3) v. FOLCLORISTICA. /<engl. folklore

PLAGIA, plagiez, vb. I. Tranz. A-si insusi, a copia total sau partial ideile, operele etc. cuiva, prezentandu-le drept creatii personale; a comite un furt literar, artistic sau stiintific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

DEBUT s. n. 1. primii pasi intr-o cariera, intr-o profesiune (artistica, literara etc.). 2. (p. ext.) inceput; opera, creatie constituind acest inceput. (< fr. debut)

PICTURA, (2) picturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care interpreteaza realitatea in imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfasurate pe o suprafata plana. 2. Lucrare artistica executata de un pictor: tablou, panza. ♦ Ansamblul creatiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor si procedeelor specifice pictorilor dintr-o tara, dintr-o epoca, dintr-o scoala etc. 3. Fig. Descriere sugestiva (intr-o opera beletristica) a fizicului si a caracterului personajelor, a unor scene din viata reala si din natura etc. – Din lat. pictura.

creatie, creatii, s. f. Actiunea de a crea opere artistice, stiintifice etc.; (concr.) produs (valoros) al muncii creatoare, opera creata. ♦ Interpretare (cu maiestrie) a unui rol intr-o piesa de teatru, intr-un film. [Pr.: cre-a-. – Var.: (inv.) creatiune s. f.] – Din fr. creation, lat. creatio, -onis.

DADAISM s. n. Curent literar si artistic aparut in 1916 in Europa, caracterizat prin negarea oricarui raport intre gandire si expresia artistica, prin ridicarea hazardului la rangul de principiu de creatie; dada. – Din fr. dadaisme.

PALETA ~e f. 1) Placa de lemn pe care pictorul isi dispune si isi amesteca culorile. 1) Gama de culori caracteristica pentru opera unui pictor; cromatica; colorit. 3) fig. Maiestrie artistica a pictorului. 4) Ansamblu de mijloace expresive folosite in creatia unui om de arta. 5) sport Racheta mica de lemn acoperita cu cauciuc sau cu pluta si folosita pentru a lovi mingea la tenisul de masa. 6) Piesa a unei masini cu rotor, avand forma unei aripi cu fete curbe. /<fr. pallete

POET ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) Autor de creatii literare in versuri. 2) fig. Persoana inzestrata cu imaginatie artistica. [Sil. po-et] /<ngr. poitis, lat., it. poeta, fr. poete

POETESA ~e f. Autoare de creatii literare in versuri. 2) fig. Femeie inzestrata cu imaginatie artistica. [Sil. po-e-] /<fr. poetesse

IMPRESIONISM s.n. 1. Sistem estetic ale carui principii de creatie si de critica sunt bazate pe impresie. 2. Miscare artistica de la sfarsitul sec. XIX, bazata pe exprimarea impresiilor imediate si manifestand un interes deosebit pentru nuante, atmosfera, fluiditatea senzatiilor, lumina; in literatura, unde e confundat uneori cu simbolismul, se caracterizeaza prin infatisarea rapida si pregnanta a unor stari sufletesti (impresii, senzatii, emotii) traite nemijlocit de artist. [Pron. -si-o-. / cf. fr. impressionnisme].

PRODUCTIE s.f. 1. Activitatea sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale necesare pentru existenta societatii. 2. Totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. Lucrare, creatie, opera (literara, de arta sau de stiinta). 4. Manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. [Gen. -iei, var. productiune s.f. / cf. fr. production, it. produzione].

TEORIE s.f. 1. Reflectare sistematizata, generalizata a unui ansamblu de cunostinte si de idei, privind unele domenii ale realitatii obiective sau ale constiintei sociale. 2. Ansamblu de principii care servesc ca indrumator in practica; ansamblu de cunostinte, de idei, de ipoteze care dau explicatia unor fenomene etc. ♦ Teorie a literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, defineste genurile si speciile, curentele si metodele artistice, elementele si particularitatile stilului, notiunile de versificatie etc. [Pron. te-o-, gen. -iei. / cf. fr. theorie, lat., gr. theoria].

IMPRESIONISM s. n. 1. sistem estetic ale carui principii de creatie si de critica sunt bazate pe impresie. 2. miscare artistica de la sfarsitul sec. XIX, bazata pe exprimarea impresiilor imediate si manifestand un interes deosebit pentru nuante, atmosfera, fluiditatea senzatiilor, lumina; in literatura, confundat uneori cu simbolismul, se caracterizeaza prin infatitarea rapida si pregnanta a unor stari sufletesti traite nemijlocit de artist. (< fr. impressionnisme)

TEORIE s. f. 1. ansamblu de ipoteze, legi si concepte organizate intr-un sistem logic care descriu si explica un domeniu al realitatii obiective sau al constiintei sociale. 2. ansamblu de principii care servesc ca indrumator in practica. ♦ a literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, defineste genurile si speciile, curentele si metodele artistice, elementele si particularitatile stilului, notiunile de versificatie etc. ◊ lectie de instruire militara. 3. cunoastere speculativa, ideala, independenta de aplicatii. (< fr. theorie, lat., gr. theoria, germ. Theorie)

PARODIE, parodii, s. f. 1. creatie literara in care se preiau temele, motivele si mijloacele artistice ale altei opere literare sau ale unui autor in scopul de a obtine un efect satiric sau comic. 2. Imitatie neizbutita, inferioara sau c**********a a unui prototip, a unui original. ♦ P. ext. Bataie de joc. – Din fr. parodie.

ANTILITERATURA s. f. creatie literara in care nu se tine seama de procesele artistice traditionale. (< fr. antilitterature)

PLAGIAT¹, plagiate, s. n. Actiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) Opera literara, artistica sau stiintifica a altcuiva, insusita (integral sau partial) si prezentata drept creatie personala. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.

PRODUCTIE s. f. 1. activitate sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale. ◊ compartiment intr-o intreprindere care se ocupa de aspectele organizatorice, economice si administrative ale productiei (1). 2. rezultatul productiei (1); totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. lucrare, creatie, opera. ◊ creare a unui film; realizarea lui materiala; filmul insusi. 4. manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. (< fr. production)

TRANSFIGURARE s. f. actiunea de a (se) transfigura; transfiguratie. ◊ procedeu specific procesului de creatie cu ajutorul caruia elementele realitatii exterioare, filtrate de imaginatia si puterea de expresie a artisticului, se transforma intr-o realitate noua, opera de arta. (< transfigura)

BITAN (BITZAN), Ion (1924-1997, Limanu, jud. Constanta), pictor, grafician si decorator roman. Creatia sa a evoluat de la o viziune figurativa catre abstractia lirica. Atras spre experimentul artistic aplicat, a realizat obiecte de arta ambientala. S-a afirmat in tehnici diverse urmarind efecte surpriza si aspecte inedite („Cutia cu splendori”, „Cutia magicianului”).

PLAGIAT², -A, plagiati, -te, adj. (Despre opere literare, artistice sau stiintifice) Care a fost insusit (integral sau partial) de la altcineva si prezentat drept creatie personala. [Pr.: -gi-at] – V. plagia.

POEZIE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprima mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivitatii, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creatie literara in versuri. ♦ Totalitatea compozitiilor in versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situatii; farmec, frumusete, incantare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poesie.

KITSCH CHICI/ s. n. creatie de nivel scazut, arta de prost gust, pseudoarta. ◊ reproducere, copiere pe scara industriala a unor opere artistice, multiplicate si valorificate comercial; obiect de proasta calitate. (< germ. Kitsch)

POEZIE ~i f. 1) (in opozitie cu proza) Opera literara artistica scurta in versuri. 2) Totalitate a unor astfel de opere literare artistice (ale unui poet, ale unui popor, ale epocii etc.). ~a poetilor romani din sec.XIX. ◊ ~ populara (orala) creatie populara in versuri. ~ calendaristica ansamblu de poezii populare privind obiceiurile calendaristice. 3) fig. Ceea ce are caracter poetic, ce incanta; farmec; vraja. ~a vietii. [G.-D. poeziei; Sil. po-e-] /<fr. poesie

CLASICISM s.n. 1. Principiile estetice ale literaturii si artei greco-latine; atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor. ♦ Arta si literatura greceasca din sec. V-IV i.e.n., cand acestea au atins apogeul, bazandu-se pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2. Curent literar si artistic aparut in Franta si raspandit apoi in Europa apuseana in sec. XVII-XVIII, care avea ca model de creatie operele antichitatii greco-latine. 3. Ansamblul caracterelor unei opere clasice; perfectiune, armonie, echilibru, puritate, sobrietate in creatie. [Cf. fr. classicisme, it. classicismo].

CRITIC, -A I. adj. 1. referitor la critica. ♦ aparat ~ = totalitatea notelor lamuritoare facute de un editor la editarea unui text; editie ~a = editie a unui text (clasic, vechi) insotit de aparat critic. ◊ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ♦ (fiz.) stare ~a = (sau punct ~) = stare a unui fluid in care dispare diferenta dintre starea lichida si cea gazoasa. II. s.m. specialist in probleme de literatura si arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele create. III. s. f. 1. analiza, apreciere a valorii faptelor, actiunilor si creatiilor oamenilor. ♦ ~a literara = studiu aplicat la opera literara, pe care o analizeaza, o comenteaza, valorificand-o in special sub unghi artistic; ~a de text = comentariu asupra unui manuscris in scopul stabilirii autorului, datei elaborarii lui, formei originare etc. 2. apreciere (severa) a insusirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)

MAIESTRIE, (2, 3) maiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusinta deosebita; talent, dibacie, arta. ◊ Maiestrie artistica = totalitatea elementelor pe care le pune in valoare artistul in procesul desavarsirii unei opere literare sau de arta. 2. (Inv.; concr.) Lucrare, opera, creatie. ♦ Lucru care denota iscusinta sau mestesug in executie; unealta, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, mestesug (care cere pricepere). [Pr.: ma-ies-] – Maiestru + suf. -ie.

MUZICA ~ci f. 1) Arta care exprima sentimente, idei, stari psihice in imagini artistice sonore. ◊ ~ vocala muzica interpretata cu vocea (de catre un cantaret, un ansamblu sau de catre un cor). ~ instrumentala muzica executata la instrumente, fara participarea vocilor omenesti. 2) creatie muzicala; melos. 3) Stiinta sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului si armoniei. 4) fig. Imbinare melodioasa a sunetelor vorbirii in cadrul unei opere literare. ~ca din versul lui Eminescu. 5): ~ militara fanfara (militara). [G.-D. muzicii] /<lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik

DADAISM (< fr.) Miscare literar-artistica dezvoltata in perioada Primului Razboi Mondial si in anii imediat urmatori. Primele manifestari apar la Zurich in 1916, cand poetul francez, originar din Romania, Tristan Tzara, scriitorii germani Hugo Ball si Richard Huelsenbeck, sculptorul francez Hans Arp s.a. fondeaza cabaretul Voltaire-club literar, galerie de expozitie si sala de teatru. Din 1919, gruparea s-a mutat la Paris, initiind manifestari nihiliste impotriva culturii, puternic discreditata dupa Primul Razboi Mondial; s-au facut experimente de poezie si colaje in pictura si sculptura. Hazardul este ridicat la rang de principiu de creatie, iar negatia este cuvantul de baza in vocabularul dadaist. Mijloacele principale folosite au fost imprumutate din miscare f*******a: manifeste, poezii fonetice, poemul simultan, muzica zgomotoasa, spectacole publice provocatoare. Printre reprezentantii miscarii: M. Duchamp, Man Ray, F. Picabia, Marcel Iancu, Max Ernst.