KARLING s. n. creasta de munte stancoasa, crenelata si ascutita, specifica morfologiei glaciare. (< germ. Karling, fr., engl. karling)

COAMA, coame, s. f. 1. Par lung (si stufos) care creste pe grumazul sau de-a lungul spinarii unor animale. ◊ Par lasat sa creasca (excesiv de) lung pe capul unei persoane, mai ales al unui barbat. ♦ Fig. Frunzis des din varful coroanei arborilor. 2. Culme prelungita de deal sau de munte; creasta. 3. Partea de deasupra, orizontala, a unui zid. ♦ Linie de intersectie (orizontala sau oblica) a doua versante de acoperis. – Lat. coma.

COAMA ~e f. 1) (la unele animale) Par lung si aspru pe partea superioara a gatului sau de-a lungul sirei spinarii. 2) Parul lung si aspru al unui om. 3) Partea cea mai inalta a unui deal sau munte; creasta; varf; culme; spinare; crestet; pisc. 4) Linie de intersectie a versantelor unui acoperis. 5) fig. Coroana deasa a unui copac. [Sil. coa-ma] /<lat. coma

EDELVAIS m. Planta erbacee cu frunze albicioase dispuse in jurul inflorescentei, care creste pe crestele muntilor; floare-de-colt. /<germ. Edelweiss

SPINARE ~ari f. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spate. Maduva ~arii. Sira ~arii. ◊ In (sau pe) ~(sau de-a ~area, cu ~area) in spate. A cadea in ~area cuiva a reveni in sarcina cuiva. A arunca ceva in ~area cuiva a da vina pe o persoana (nevinovata). A trai pe ~area cuiva a trai pe cheltuiala altuia. 2) Partea cea mai inalta a unui deal sau a unui munte; creasta; coama; pisc; varf; culme; crestet. [G.-D. spinarii] /<lat. spinalis

SPRANCEANA ~ene f. 1) (la om) Fiecare dintre cele doua dungi arcuite de par de deasupra ochilor. ◊ A incrunta (sau a increti) ~enele (sau din ~ene) a manifesta suparare, dispozitie rea. A privi (sau a se uita) pe sub ~ene a privi incruntat. A alege pe (sau dupa) ~ a alege ce este mai frumos, mai bun etc. Alesi (ca) pe ~ aratosi, chipesi. 2) Extremitate superioara alungita a unui deal sau munte; creasta; culme; coama. 3) fig. Portiune lunga si ingusta; suvita. [G.-D. sprancenei] /<lat. supercina

KARLING, karlinguri, s. n. (Geol.) creasta de munte stancoasa, ascutita; custura (2). – Din germ. Karling.

PLAI, plaiuri, s. n. 1. Versant al unui munte sau al unui deal; creasta, culme, varf al unui munte sau al unui deal; p. gener. munte, deal mare. 2. Regiune de munte sau de deal aproape plana, acoperita in general cu pasuni. 3. Drum (sau carare) care face legatura intre poala si creasta unui munte; poteca. 4. Regiune, tinut; (la pl.) meleaguri. 5. Subimpartire administrativa a judetelor si a tinuturilor (mai ales a celor de munte) in evul mediu, in Tara Romaneasca; plasa. – Et. nec.

KARLING, karlinguri s.n. creasta de munte stancoasa, crenelata si ascutita, specifica morfologiei glaciare. (cf. germ. Karling, fr., engl. karling) [def. MDN]

CUSTURA, custuri, s. f. 1. (Pop.) Lama, tais de cutit; cutit rudimentar (fara plasele); cutit. 2. (Reg.) creasta de munte stancoasa, ascutita, zimtata, specifica epocii glaciare. – Et. nec.

KARLING ~uri n. creasta de munte stancoasa si ascutita. /< germ. Karling

FOEHN, (2) foehnuri, s. n. 1. Vant cald, uscat si puternic, care bate primavara dinspre crestele alpine ale muntilor din Elvetia si Austria spre vai, grabind topirea zapezilor. 2. Uscator electric pentru par. [Pr.: fon] – Din fr. foehn, germ. Fohn.

COLT² ~i m. 1) Dinte cu varf ascutit, situat intre dintii incisivi si masele; dinte canin. ~i de morsa. ~i de elefant. ◊ A-si arata ~ii a-si da pe fata firea agresiva. A fi la ~i cu cineva a trai rau cu cineva; a nu se putea intelege. 2) Bucata ramasa dintr-un dinte rupt. 3) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; dinte. ~i de grebla. ~ de furca. 4) Cui cu gamalia mare si crestata, care se aplica pe talpa incaltamintei de sport sau de iarna pentru a impiedica alunecarea. 5) Varful unei plante, mai ales al ierbii, cand rasare din pamant. ◊ A da (sau a scoate, a prinde) ~i a incolti. 6) Proeminenta cu varf ascutit. ~ de stanca. 7) Fiecare dintre taieturile triunghiulare facute pe marginea unei stofe; zimt. 8): Floare-de-~ mica planta erbacee, cu frunze albicioase, pufoase si ascutite, care creste pe crestele stancoase ale muntilor; floarea-doamnei; albumeala; edelvais. /<bulg. kolec, sb. kolac

CRESTET ~e n. 1) Varful capului. ◊ Din ~ pana-n talpi din cap pana-n picioare. 2) Partea cea mai inalta a unui munte sau deal; creasta; culme; pisc; varf; coama; spinare. /a creste + suf. ~et

GREABAN grebene n. 1) (la unele animale, in special la cabaline si bovine) Partea proeminenta a corpului dintre gat si spinare. 2) creasta a unui munte. [Pl. si grebeni] /<sl. grebeni

custura, custuri, s.f. (pop.) 1. lama, tais de cutit. 2. placa de metal. 3. ferastrau, firez. 4. fierul coasei. 5. cutit rudimentar, cu maner de lemn sau fara el; ciorsa, bleau. 6. dalta. 7. parte a plugului ( fierul, undreaua). 8. unealta cu care se curata, se reteaza si se scot fagurii din stup. 9. cutit cu care se taie capetele cercurilor la butoaie. 10. cutitul cizmarului. 11. creasta stancoasa de munte, ascutita, zimtata, specifica epocii glaciare. 12. om cu apucaturi rele, hot, custurar.

ponor, ponoare, s.n. (pop.) 1. povarnis abrupt sau adancitura formata prin prabusirea unor straturi de teren; rapa. 2. loc necultivat; parloaga. 3. munte inalt cu creasta golasa, lipsita de vegetatie. 4. deal cu coama inalta si rotunda. 5. mica apa curgatoare; garla; apa statatoare mai mare decat o balta. 6. poiana (intr-o padurice). 7. vizuina, barlog (intr-o regiune accidentata). 8. casa mica si scunda. 9. (fig.) necaz, suparare, nenorocire; amar. 10. greseala, vina. 11. multime, numar mare.

CULME ~i f. 1) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; coama; creasta; spinare; crestet; varf; pisc. 2) Punctul cel mai inalt fata de orizont din drumul parcurs de un astru pe bolta cereasca. 3) fig. Punct culminant in evolutia unui fenomen, a unei situatii sau a unei actiuni; apogeu. In ~ea fericirii. ◊ (Asta-i) ~ea! ~ea culmilor! asta intrece orice masura; e nemaipomenit. 4) Bat lung sprijinit de grinzi intr-o casa taraneasca, pe care se atarna haine. [G.-D. culmii] /<lat. culmen

MUCHIE ~i f. 1) Linie de intersectie a doua fete ale unui corp. ◊ Pe ~ la limita. 2) Margine ingusta a unui obiect, a unei suprafete; cant. ◊ ~a palmei marginea palmei dinspre degetul mic. 3) Partea opusa taisului la unele instrumente. ~a cutitului. ◊ A fi (sau a sta, a se afla) pe ~ de cutit a fi intr-o situatie critica, periculoasa. 4) creasta, coama de deal sau de munte. [G.-D. muchiei; Sil. -chi-e; Var. muche] /Probabil lat. mutila

VARF ~uri n. 1) Partea de deasupra (ascutita) a obiectelor inalte; creasta. ~ul acoperisului. ~ul copacului. ◊ Cu ~ incarcat pana sus; foarte plin. Cu ~ si indesat mai mult decat trebuie; cu prisosinta. Asta pune (sau face) ~ (la toate) asta e peste orice masura; asta este din cale-afara. 2) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; culme; creasta; coama; spinare; crestet; pisc. 3) Capatul (de obicei mai ascutit) al unui obiect sau organ. ~ul cutitului. ~ul degetului. ◊ Din ~ul buzelor a) de man-tuiala; b) cu dispret; sfidator. 4) Punct de intretaiere a doua laturi ale unei figuri geometrice. 5) fig. Moment central in desfasurarea unei activitati. ~ul adunarii. ◊ Ore de ~ ore cu o mare aglomeratie sau cu o solicitare intensa. 6) la pl. Totalitate a persoanelor de frunte ale unei societati, clase, organizatii. /<sl. vruhu

MUCHIE, muchii, s. f. 1. Linie de intersectie a doua fete ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv. Pe muchie = la limita, la extrema. 2. Margine, dunga a unui lucru, a unei suprafete. ◊ Expr. Batuti pe muchie = (despre o suma de bani) din care nu lipseste nimic, care este intreaga, exacta. 3. Marginea din afara, portiune laterala a unor obiecte. ♦ Marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ Partea opusa taisului unor unelte de taiat. ♦ Expr. (Ca sau cat) (de) o muchie de cutit = foarte ingust, foarte subtire; foarte putin. Pe muchie de cutit = intr-o situatie critica, in primejdie. 4. Partea cea mai inalta, ascutita si prelungita, a unui munte, a unui deal, a unei stanci; creasta, coama, culme; p. ext. coasta a unui munte sau a unui deal; panta, povarnis. [Pr.: -chi-e. – Var.: muche s. f.] – Probabil lat. *mutila (= mutulus).

SPRANCEANA s. 1. (ANAT.) (inv.) sufruncea. (Are ~ene stufoase.) 2. bucata, fasie, limba, petic. (O ~ de padure.) 3. (GEOGR.) coama, creasta, crestet, culme, muchie, spinare, (pop.) culmis. (~ muntelui.)

GURGUI ~ie n. 1) Parte in forma de cioc de la gura unor vase (care inlesneste turnarea unui lichid). 2) Varf al opincii, strans cu curelusa. 3) Varf al m*****i; m*****n; sfarc. 4) creasta a unui deal sau a unui munte. /cf. lat. gurgulio

PISC² ~uri n. 1) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; varf; culme; creasta; coama; spinare; crestet. 2) Capatul de dinainte, ascutit si incovoiat in sus al unei luntre; bot. 3) pop. Parte a carului sau a saniei in care se fixeaza protapul. /Orig. nec.

creasta s. 1. (GEOGR.) coama, crestet, culme, muchie, spinare, spranceana, (pop.) culmis. (O ~ prelunga de munte.) 2. v. varf. 3. v. coama. 4. v. spinare. 5. (BOT.) creasta-cocosului = a) (Clavaria flava) (reg.) melosel, opintic, tocmagel, barba-caprei, burete-cret, laba-matei; b) (Celosia cristata) (inv.) amaranta. 6. (ANAT.) creasta epidermica v. creasta papilara; creasta papilara = creasta epidermica.

TORENT s.n. Apa de munte cu debit variabil, care curge impetuos peste creste in urma ploilor mari sau dupa topirea brusca a zapezilor; puhoi, suvoi. ♦ Forma de relief care ia nastere ca urmare a actiunii apelor torentiale. ♦ (Fig.) Suvoi, siroi, navala. ♦ In torent = din belsug. [Pl. -nte, (s.m.) -nti. / < fr. torrent, it. torrente, lat. torrens].

SPINARE, spinari, s. f. 1. (Anat.) Spate (1). ◊ Loc. adv. In (sau pe) spinare sau de-a spinare (sau spinarea), cu spinarea = tinand o povara peste umar, pe spate, in spate. ◊ Expr. A cadea in spinarea cuiva = a cadea in grija sau in sarcina cuiva. A trai pe spinarea cuiva = a trai ca un parazit, din munca altuia. A arunca (ceva) in spinarea cuiva = a face pe cineva raspunzator de o vina (de obicei fara temei). 2. Parte a unui obiect de imbracaminte care acopera spatele omului. 3. Partea cea mai inalta a unui munte, a unui deal, a unei stanci; culme prelungita; creasta, coama. ♦ creasta unui val de apa. – Lat. spinalis.

TORENT s. n. 1. curs de apa temporar pe pantele repezi si neregulate ale muntilor si dealurilor, cu debit variabil, care curge impetuos peste creste, in urma ploilor mari sau dupa topirea brusca a zapezilor. 2. forma de relief care ia nastere ca urmare a actiunii apelor torentiale. 3. (fig.) suvoi, navala. ♦ in ~ = din belsug. (< fr. torrent, lat. torrens)

crestet n., pl. e (d. creasta supt [!] infl. lui a creste). Virfu capului omului. Virf, culme: crestetu muntilor. Din crestet pina´n talpi, din cap pina´n calciie, peste tot corpu, in tot corpu: a simti un fior din crestet pina´n talpi, ignorant din crestet pina´n talpi.

creasta creste f. 1) Excrescenta cornoasa rosie sau smoc de pene de pe capul unor pasari. 2) Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui val de apa etc. ~a dealului. [G.-D. crestei; Sil. creas-] /<lat. crista

creasta, creste, s. f. 1. Excrescenta carnoasa, de obicei rosie si dintata, sau mot de pene pe care le au la cap unele pasari. ◊ Compus: creasta-cocosului = a) planta erbacee cu frunze ovale, cu flori rosii sau galbene, reunite la varful tulpinii in forma de creasta ondulata (Celosia cristala); b) numele a doua specii de ferigi cu sporii dispusi pe fata interioara a frunzelor (Polystichum braunii si lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina carnoasa, groasa, foarte ramificata (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminenta osoasa. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apa etc. 3. Coama de acoperis. 4. (In sintagma) creasta de taluz = linia de intersectie dintre fata unui taluz si suprafata terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.

VARF s. 1. (GEOGR.) creasta, crestet, culme, pisc, (rar) obarsie, (inv. si reg.) samcea, (reg.) piscan, spic, tigva, titila, varvare, (Transilv.) picui, (Mold., Transilv. si Maram.) ticlau, (inv.) suis. (Alpinistii au ajuns pe ~ul muntelui.) 2. bot, cap, capat, cioc. (~ al unui obiect ascutit.) 3. cap, capat, extremitate. (~ul bastonului.) 4. buric. (Si-a fript ~ul degetelor.) 5. (COR.) v. poanta. 6. varf vegetativ v. con vegetativ.