POEZÍE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprimă mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivității, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creație literară în versuri. ♦ Totalitatea compozițiilor în versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situații; farmec, frumusețe, încântare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poésie.

VERS ~uri n. 1) Rând de poezie format dintr-un șir de cuvinte, așezate potrivit unor anumite reguli de măsură și cadență. 2) Scurtă creație literară în versuri; poezie. ◊ ~uri libere versuri care au diferite măsuri. ~uri albe a) versuri fără rimă; b) poezie conținând astfel de versuri. /<lat. versus, fr. vers, it. verso

POEZÍE s. f. 1. creație literară în versuri; arta de a scrie în versuri. ◊ totalitatea poeziilor unui poet, ale unui popor etc. 2. (fig.) caracterul poetic al unui peisaj, al unei întâmplări etc.; farmec, frumusețe, încântare. (< fr. poésie, lat. poesis, it. poesia, germ. Poesie)

POÉT ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Autor de creații literare în versuri. 2) fig. Persoană înzestrată cu imaginație artistică. [Sil. po-et] /<ngr. poitís, lat., it. poeta, fr. poete

POETÉSĂ ~e f. Autoare de creații literare în versuri. 2) fig. Femeie înzestrată cu imaginație artistică. [Sil. po-e-] /<fr. poétesse

POEZÍE s.f. 1. Arta de a scrie în versuri; creație, operă literară în versuri. ♦ Totalitatea poeziilor unui poet, ale unui popor etc. 2. (Fig.) Caracterul poetic al unui peisaj, al unei întâmplări etc.; farmec, frumusețe, încântare. [Gen. -iei. / < fr. poésie, it. poesia, cf. lat. poesis, gr. poiesis].

STIH ~uri n. 1) înv. pop. Rând de poezie format dintr-un șir de cuvinte, așezate potrivit unor anumite reguli de măsură și cadență; vers. 2) mai ales la pl. rar creație literară scurtă în versuri; poezie. /<ngr. stihos, sl. stihu

FÁBULĂ ~e f. 1) creație literară alegorică, de obicei în versuri, în care sunt satirizate unele moravuri umane prin procedeul personificării. 2) Povestire în care elementele imaginare nu se disting de cele reale. 3) rar Subiectul unei opere literare. /<lat. fabula

POÉM ~e n. 1) creație literară de proporții mari, de obicei în versuri, cu caracter epic, având conținut bogat în evenimente. ◊ ~ în proză creație literară în proză caracterizată prin lirism, ritm și limbaj metaforic. 2) Compoziție muzicală cu caracter lirico-narativ. ◊ ~ simfonic compoziție muzicală de proporții mari pentru orchestră, cu bază literară. /<fr. poeme, lat. poema

ÉPIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care exprimă în versuri fapte eroice. Poem ~. ◊ Gen ~ gen literar care include creațiile cu caracter narativ în proză sau în versuri. 2) Care are proporții vaste, meritând a fi reflectate într-o epopee. Evenimente ~ce. /<fr. épique, lat. epicus

POÉM s.n. 1. creație epică în versuri de proporții mari, în care se povestesc fapte mărețe săvârșite de personaje însuflețite de sentimente nobile. 2. Operă literară în proză, care are ritm de poezie. 3. Lucrare instrumentală de construcție liberă, de obicei cu caracter liric sau narativ. ♦ Poem simfonic = piesă simfonică pentru orchestră, având la bază un text literar. [Pron. po-em, var. poemă s.f. / cf. fr. poème, lat. poema, gr. poiema < poein – a face].

POEZÍE ~i f. 1) (în opoziție cu proză) Operă literară artistică scurtă în versuri. 2) Totalitate a unor astfel de opere literare artistice (ale unui poet, ale unui popor, ale epocii etc.). ~a poeților români din sec.XIX. ◊ ~ populară (orală) creație populară în versuri. ~ calendaristică ansamblu de poezii populare privind obiceiurile calendaristice. 3) fig. Ceea ce are caracter poetic, ce încântă; farmec; vrajă. ~a vieții. [G.-D. poeziei; Sil. po-e-] /<fr. poésie

MÚZICĂ ~ci f. 1) Arta care exprimă sentimente, idei, stări psihice în imagini artistice sonore. ◊ ~ vocală muzică interpretată cu vocea (de către un cântăreț, un ansamblu sau de către un cor). ~ instrumentală muzică executată la instrumente, fără participarea vocilor omenești. 2) creație muzicală; melos. 3) Știința sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului și armoniei. 4) fig. Îmbinare melodioasă a sunetelor vorbirii în cadrul unei opere literare. ~ca din versul lui Eminescu. 5): ~ militară fanfară (militară). [G.-D. muzicii] /<lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik

BARBU, Ion (pseud. literar al lui Dan Barbilian) (1895-1964, n. Cîmpulung), poet și matematician român. Prof. univ. la București. Lucrări în domeniul geometriei, algebrei și teoriei numerelor („Teoria aritmetică a idealelor”, „Grupuri cu operatori”). Ca poet, a debutat la „Sburătorul”. versurile de început, parnasiene prin expresia solemnă, sentențioasă, dezvăluie un spirit dionisiac, o energie telurică. Baladele „După melci”, „Riga Crypto și lapona Enigel” trasfigurează un univers naturist, dînd valoare mitică anecdotei lirice. Evocator pitoresc și nostalgic al lumii balcanice („Isarlîk”). În ultima perioadă a creației, se orientează spre o lirică ermetică și inițiatică, țintînd puritatea esențelor („Joc secund”, „Uvedenrode”). Susținător al unei arte poetice intelectualiste, al unui lirism sublimat prin cerebralizare. Eseuri polemice, remarcabile prin dialectica paradoxală a ideației, prin rafinamentul expresiei. Traduceri din Shakespeare („Richard al III-lea”). M. post-mortem al Acad. (1990).