FRONT, fronturi, s. n. 1. Loc unde se dau lupte militare in timp de razboi; totalitatea fortelor militare care opereaza pe campul de lupta sub o comanda unica. ◊ Expr. A rupe (sau a sparge) frontul = a rupe linia de aparare a inamicului, a patrunde fortat in linia de aparare a acestuia. ♦ Parte din teatrul de operatii al unui stat aflat in stare de razboi, pusa sub comanda unica. ♦ Mare unitate operativa, compusa din mai multe armate. 2. Formatie de militari, scolari, sportivi etc. aliniati cot la cot, cu fata la persoana care da indrumari, comenzi etc. ◊ Loc. adv. In front = asezat in linie, in pozitie de drepti sau pe loc repaus. 3. Fig. Grup de forte solidare, organizate in vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; p. ext. sectorul unde se duce o astfel de lupta. 4. Portiune dintr-un zacamant de substante minerale unde se face taierea rocilor, a minereurilor sau a carbunilor. 5. Plan vertical in care sunt situate fatada unei cladiri sau fatadele unui ansamblu de cladiri. ♦ Latura a unei parcele, care coincide cu alinierea caii de circulatie. 6. (Met.) Zona de tranzitie intre doua mase de aer diferite, caracterizata prin schimbari meteorologice bruste, cu consecinte directe asupra mersului vremii. ◊ Front atmosferic = zona de contact intre doua mase de aer cu gradient termic ridicat. 7. (Fiz.; in sintagma) Front de unda = ansamblul punctelor pana la care ajunge o oscilatie la un moment dat. – Din fr. front.

COT, (I 1) coate si (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coti, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioara a articulatiei dintre humerus si cubitus, care uneste bratul cu antebratul. ◊ Loc. adv. cot la cot = alaturi; impreuna. ◊ Expr. A da din coate = a) a-si face loc impingand pe altii; b) a lupta (fara scrupule) pentru a iesi dintr-o incurcatura, pentru a obtine o situatie. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mainile la spate (alaturi de altul). A-si da coate (sau cu cotul) = a-si face semne (cu cotul); a coti (2). A baga mainile pana-n (sau pana la) coate = a fura mult si fara jena. (Fam.) A-i arata (sau a-i intoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva in mod batjocoritor; a nu lua in seama, a trata cu indiferenta. Ma doare-n cot! = putin imi pasa! ♦ Compus: coate-goale s. m. invar. = (depr.) om sarac. ♦ Parte a manecii care acopera cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte iesita in afara articulatiei de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, portiune unde un drum, o vale etc. isi schimba brusc directia; cotitura, intorsatura. ♦ Meandra (a unei ape curgatoare). 3. Tub curbat in forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legatura intre doua conducte cu directii diferite. 4. (Reg.) Colt, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de masura pentru lungimi egala cu 0,664 metri (in Muntenia) sau cu 0,637 metri (in Moldova), care reprezenta distanta de la cot (I 1) pana la incheietura palmei; p. ext. masura considerata, subiectiv, mare sau mica, dupa imprejurari. ◊ Expr. A scoate (sau a-i iesi cuiva) limba de-un cot, se zice cand cineva face un efort (fizic) peste masura de mare. ♦ Bucata de material textil masurata cu aceasta unitate de masura. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru masurarea lungimii. – Lat. cubitus.

bulzis adv. (d. bulz). Unu alaturi de altu, vorbind de caii inhamati (spre deosebire de inaintasi): cei patru cai veneau bulzis mincind pamintu (Sadov. VR. 1911, 1, 14). A porni bulzis la atac, cot la cot. Dealurile se intind bulzis la atac, unu linga altu, paralel. Izvoru curge bulzis: curge lat pe o scindura ori pe o lespede. – Si buzis (infl. de buza).

Harpalyce, fiica regelui trac Harpalycus. Crescuta de mica prin tabere, ducind o viata de razboinic, Harpalyce lupta cot la cot cu tatal ei, pe care o data, intr-o incaierare, l-a salvat chiar de la moarte. Obisnuia sa organizeze si sa conduca dese incursiuni de jaf, dar a fost prinsa si ucisa in cele din urma de niste pastori.

cot n., pl. coate (lat. cubitus si cubitum, cot, d. cubare, a sta culcat; it. gomito, pv. cobde, fr. coude, sp. codo, pg. covado). Partea mijlocie a bratului la locu unde se indoaie (corespunzind cu genuchiu [!] la picior): ma sprijin in cot. Partea minicii [!] care acopere [!] cotu: haina roasa 'n (sau la) coate. cot la cot, cu coatele alaturea: mergeti cot la cot, hotu a fost legat cot la cot (i s´au legat coatele unu de altu). A-ti da coate cu cineva, a-l atinge cu cotu, fig. 1) a te intelege pe ascuns cu el; 2) a trai in societatea lui. Pl. coturi. Cotitura, indoitura de riu sau de drum: la coturi riu sapa malu. Bucata de lemn ori de metal de masurat stofele sau de calculat capacitatea butoaielor: Jidanu rupsese amindoua coturile aparindu-se de cini [!]. Parte incovoiata la un burlan de fum, la o teava. S. m. O veche masura de lungime, (in Tara Rom. 0m., 664, in Moldova 0m., 637, in Dobrogea 0m., 680): doi coti de postav, postavu se vindea cu cotu (avea 8 rupi, si rupu 2 grefi).

AGEST s. n. (Reg.) Ingramadire de busteni, crengi etc. aduse de ape la cotul unui rau; loc la cotul unui rau unde se ingramadesc busteni, crengi etc. aduse de ape. – Lat. aggestum, „intaritura, fortificatie”.

BICEPS, bicepsi, s. m. Muschi cu extremitatea superioara despartita in doua ligamente; (in special) muschiul dintre umar si cot, care face sa se indoaie antebratul. – Din fr., lat. biceps.

BUCLA, bucle, s. f. I. 1. Suvita de par rasucita in spirala; zuluf, carliont. 2. Portiune de fir textil, rasucita in timpul tricotarii, in forma de bucla (I 1). II. 1. Curba dintr-un drum in serpentina. ♦ cot al unui curs de apa. 2. Piesa metalica pe care se fixeaza, prin indoire, capatul unui cablu. 3. (In sintagma) Bucla digitala = aparat electronic folosit pentru redarea infinita a unei secvente sonore inregistrate. – Din fr. boucle.

GHES, ghesuri, s. n. (In expr.) A da (cuiva) ghes = a) a da (cuiva) o lovitura usoara (cu cotul); b) a indemna, a stimula, a imboldi, a zori (sa intreprinda ceva). – Et. nec.

GHIONT, ghionti (ghionturi), s. m. (n.) Lovitura data cuiva cu pumnul sau cu cotul (pentru a-l imbranci, a-i atrage atentia etc.); ghiold, branci². – Et. nec.

GREF, grefuri (grefi), s. n. (m.) Veche masura de lungime egala cu a saisprezecea parte dintr-un cot. – Din bg. greh.

HUMERUS s. n. Os lung, pereche, cuprins intre umar si cot, formand scheletul bratului. – Din fr. humerus, lat. humerus.

IMBOLDI, imboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A impunge un animal cu prajina, cu batul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu batul, cu nuiaua spre a-l indemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A indemna, a impinge pe cineva la o actiune; a stimula. 3. Refl. recipr. si tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-si) da ghionturi sau branci; a (se) imbranci. – In + bold.

INGHIONTI, inghiontesc, vb. IV. Tranz. si refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-si) da ghionti; a (se) ghionti. [Var.: inghioldi vb. IV] – In + ghionti.

INTORSATURA, intorsaturi, s. f. 1. cotitura, curba (a unui drum, a unei ape); Intorsura (1), cot (I 2). ♦ Fig. Schimbare esentiala in mersul, in dezvoltarea unei intamplari; curs nou, infatisare noua. 2. Fig. (Rar) Intorsura (2). 3. Fig. Fel de a aseza cuvintele, propozitiile intr-o fraza. – Intors² + suf. -atura.

TAOLA, taole, s. f. (Rar) cot al unui rau. – Et. nec.

ZAPOR, zapoare, s. n. (Pop.) 1. Ingramadire de sloiuri de gheata care se formeaza primavara intr-un punct al unui rau, indeosebi la coturi sau pe sectiuni de curgere mai inguste, datorita careia se produc cresteri de nivel si inundatii; p. ext. revarsare, inundatie. 2. Baraj facut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau functionarea morilor de apa; apa oprita la baraj. ◊ Expr. A pune zapor = (despre cai) a nu voi sa traga; a se impotrivi. – Din bg. zapor.

ANTEBRAT, antebrate, s. n. Parte a membrului superior al corpului omenesc, de la articulatia cotului la cea a pumnului, cuprinzand oasele cubitus si radius. – Ante- + brat. (dupa fr. avant-bras).

PISCA, pisti, s. f. Dispozitiv format dintr-o parama de sarma legata de mal si folosit la intoarcerea navelor fluviale la coturile pronuntate ale apei. – Et. nec.

VILBROCHEN, vilbrochenuri, s. n. (Tehn.) Arbore al unui motor, cu unul sau cu mai multe coturi, antrenat prin una sau mai multe biele intr-o miscare de rotatie pe care o transmite unui mecanism (cu pistoane); arbore cotit. [Pl. si vilbrochene] – Dupa fr. vilebrequin.

MANECUTA, manecute, s. f. 1. Diminutiv al lui maneca (1). 2. (La pl.) Un fel de mansete (detasabile) lungi pana la cot, care se poarta peste maneci, pentru a le proteja. [Var.: (reg.) manicuta s. f.] – Maneca + suf. -uta.

TARI, tarasc, vb. IV. 1. Tranz. A misca un lucru (greu) dintr-un loc in altul, tragandu-l pe jos; a trage dupa sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A tari barca pe uscat = a trai greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A indemna, a impinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a inainta cu greu atingand pamantul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a inainta prin miscari specifice, cu trupul lipit de pamant. ♦ A merge incet, a inainta cu greu, abia miscandu-si picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atarna) A atinge pamantul cu partea de jos, a se freca de pamant. – Din sl. treti.

TERcot, tercoturi, s. n. Material textil din amestec de fibre sintetice si naturale. – Ter[gal] + cot[on].

TOFUS, tofusuri, s. n. Depozit de urati de sodiu si de calciu format in articulatiile si cartilajele urechii, degetelor, cotului etc., la bolnavii de guta. – Din fr. tophus.

cotOI, cotoi, s. m. Masculul pisicii; motan, cotoc. – Probabil din *cot(< sl. kotu „pisica”) + suf. -oi.

cotAR, cotari, s. m. 1. Persoana care masoara cu cotul (II) dimensiunile butoaielor pentru a le calcula capacitatea. 2. (Inv.) Slujbas insarcinat sa supravegheze masuratorile cu cotul (II) ale marfurilor vandute sau cu verificarea lungimii reglementare a cotului. 3. (La pl.) Larva a unor fluturi, cu mers caracteristic. – cot + suf. -ar.

cotARI, cotaresc, vb. IV. Tranz. A masura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – cot + suf. -ari.

cotARIT³, cotarituri, s. n. (Inv.) Dare impusa negustorilor care vindeau marfa cu cotul (II). – cot + suf. -arit.

cotI, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre rauri, drumuri etc.) A schimba directia, a face un cot (I 2); (despre fiinte sau vehicule) a face o cotitura, a parasi drumul drept; a carmi. ♦ Tranz. (Neobisnuit) A indrepta in alta directie. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum intortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-si face loc. ♦ Refl. recipr. A-si face semn (reciproc) cu cotul. – Din cot.

cotIS, (1) adv., (2) cotise, s. n. 1. Adv. Intortocheat, in zigzag. 2. S. n. (Rar) Loc cotit. – cot + suf. -is.

cotISOR, cotisoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cot. – cot + suf. -isor.

cotITURA, cotituri, s. f. 1. cot (I 2). 2. Fig. Transformare calitativa esentiala, salt produs in desfasurarea unei actiuni, a unui eveniment etc. 3. (Rar) Ascunzis. 4. (Pop.) Golf². – coti + suf. -tura.

CROSEU, crosee, s. n. Lovitura laterala scurta, la box, data adversarului la cap sau la corp, in care bratul este indoit si nemiscat din cot, formand cu antebratul un unghi de aproximativ 45°. – Din fr. crochet.

CARMEALA s. v. cot, cotitura, curba, intorsatura, intortochetura, ocol, rasucitura, serpentina, sinuozitate, serpuire, serpuitura.

CARNITURA s. v. cot, cotitura, curba, intorsatura, intortochetura, ocol, rasucitura, serpentina, sinuozitate, serpuire, serpuitura.

COLT s. 1. cotlon, ungher, unghi, (reg.) corn, cot, (Olt. si Transilv.) unghet. (Intr-un colt al odaii.) 2. v. extremitate. 3. coltul gurii v. comisura. 4. v. canin. 5. v. dinte. 6. dinte, masea. (Colt la grapa.) 7. dinte, zimt. (Colt al ferastraului.) 8. tinta, (reg.) cui. (Colt pe talpa incaltamintei.) 9. (BOT.) coltul-babei (Tribulus terrestris) = (reg.) paducherita, paduchernita, paduchele-calului, paduchele-elefantului.

cot s. I. 1. v. cotitura. 2. v. meandru. II. (prin Transilv.) sing. (Un ~ de panza.)

cot s. v. colt, coltar, cotlon, dreptar, echer, ungher, unghi.

cotITURA s. 1. cot, curba, intorsatura, intortochetura, ocol, rasucitura, serpentina, sinuozitate, serpuire, serpuitura, (rar) indoitura, (pop.) carmeala, carnitura, intorsura, sucitura, (Olt. si Ban.) covei. (~ a unui drum.) 2. v. meandru. 3. v. curba.

COVEI s. v. cot, cotitura, curba, intorsatura, intortochetura, ocol, rasucitura, serpentina, sinuozitate, serpuire, serpuitura.

DREPTAR s. (TEHN.) coltar, echer, (reg.) cot, ghiunie. (~ul zidarului.)

INDOITURA s. v. cot, cotitura, curba, intor-satura, intortochetura, ocol, rasuci-tura, serpentina, sinuozitate, sarjoaca, serpuire, serpuitura.

INTORSURA s. v. cot, cotitura, curba, intor-satura, intortochetura, ocol, rasuci-tura, serpentina, sinuozitate, serpuire, serpuitura.

MEANDRU s. cot, cotitura, sinuozitate, serpuitura, (reg.) taola. (~ al unei ape.)

PERVAZ s. 1. (CONSTR.) glaf, (pop.) prichici, (reg.) parapei, (prin Ban. si Transilv.) tabla. 2. cadru. (Sta cu coatele pe ~ul ferestrei.) 3. v. brat.

SERPENTINA s. 1. cot, cotitura, curba, intorsatura, intortochetura, ocol, rasucitura, sinuozitate, serpuire, serpuitura, (rar) indoitura, (pop.) carmeala, carnitura, intorsura, sucitura, (Olt. si Ban.) covei. (~ a unui drum.) 2. (Transilv. si Ban.) sarpe. (~ la alambic.)

SINUOZITATE s. 1. v. cotitura. 2. cot, cotitura, meandru, serpuitura, (reg.) taola. (~ unei ape.) 3. neregularitate, ondulatie. (~atile unui teren.)

SUCITURA s. v. cot, cotitura, curba, depla-sare, dezarticulare, dezarticulatie, dislocare, ganj, intorsatura, intorto-chetura, jurubita, luxare, luxatie, ocol, rasucitura, scranteala, scranti-re, scrantitura, scul, serpentina, sinu-ozitate, sucire, serpuire, serpuitura.

SING s. v. cerc, cot, stanjen, sina.

TAOLA s. v. cot, cotitura, meandru, sinuo-zitate, serpuitura.

UNGHER s. colt, cotlon, unghi, (reg.) corn, cot, (Olt. si Transilv.) unghet. (Se afla in ~ul cel mai ascuns al odaii.)

UNGHI s. 1. (GEOM.) unghi obtuz = (inv.) unghi tampit. 2. colt, cotlon, ungher, (reg.) corn, cot, (Olt. si Transilv.) unghet. (Intr-un ~ al odaii.) 3. v. pozitie. 4. v. judecie.

coate-goale s. m. invar.

cot (unitate de masura) s. m., pl. coti

cot (anat.) s. n., pl. coate

cot (geogr., tehn.) s. n., pl. coturi

cotangenta s. f., pl. cotangente; simb. cot sau cotg

cotarit (masurare cu cotul) s. n., pl. cotarituri

Statu-Palma-Barba-cot s. pr. m.

ANTEBRAT ~e n. Parte a bratului, cuprinsa intre cot si incheietura mainii. [Sil. -te-brat] /ante- + brat

BICEPS ~si m. Muschi cu doua ligamente intre umar si cot. /<lat., fr. biceps

BRAT ~e n. 1) Parte a mainii, cuprinsa intre umar si cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mana. A tine in ~e. A prinde in ~e. ◊ A strange in ~e a imbratisa. A duce de ~ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu ~ele incrucisate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu ~ele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie si placere. A fi ~ul drept al cuiva a fi omul de incredere al cuiva. ~e de munca totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de munca. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusa de un om cu bratele. Un ~ de fan. 4) Parte a unui obiect, a unei unelte, masini etc., care se aseamana prin forma si functie cu bratul. ~ul unei macarale. ~ele unui fotoliu. 5) Ramificatie a unui curs de apa. /<lat. brachium

CARNITURA ~i f. pop. Loc unde un drum sau o apa isi schimba directia; cot; cotitura. /a carni + suf. ~tura

cot¹ coate n. 1) Articulatie dintre brat si antebrat. 2) Parte exterioara a acestei articulatii. ◊ ~ la ~ cu cineva alaturi de cineva; impreuna. A da din coate a) a impinge pe cei din jur pentru a-si asigura trecerea; b) a actiona energic, dar fara scrupule, pentru a-si atinge scopul. A-si da coate (sau a-si da cu ~ul) unul altuia a impinge cu cotul pentru a atrage atentia asupra unui lucru sau a unei vorbe. 3) Partea din afara a manecii care acopera aceasta articulatie. ◊ A-si roade coatele (pe bancile scolii) a-si face timp indelungat invatatura. /<lat. cubitus

cot² ~uri n. 1) (la drumuri, ape curgatoare etc.) Loc unde se face o schimbare de directie; cotitura. ~ul garlei. ◊ A vorbi fara ~uri a spune fara ocolisuri. A sti toate ~urile a cunoaste toate subtilitatile. 2) Partea incovoiata a unei tevi sau a unui burlan. /<lat. cubitus

cot³ coti m. inv. Veche unitate de masura pentru lungimi egala cu aproximativ 60 cm. ◊ A scoate limba de-un ~ a) a se sufoca de oboseala; b) a depune eforturi ce depasesc propriile puteri. /<lat. cubitus

cotAR ~i m. Specie de fluturi ale caror omizi distrug pomii fructiferi. /cot + suf. ~ar

cotENEATA ~e f. pop. Adapost pentru pasari, porci sau caini facut din scanduri. /cot[et] + suf. ~eneata

A cotI ~esc 1. intranz. 1) (despre ape curgatoare, drumuri etc.) A face un cot; a lua alta directie. 2) (despre fiinte sau vehicule) A-si schimba directia initiala, luand-o intr-o parte; a face o cotitura; a intoarce; a carni. 2. tranz. 1) A indrepta in alta directie. 2) (persoane) A conduce pe un drum cu multe cotituri. 3) rar A inghionti cu cotul pentru a-si face loc. /Din cot

A SE cotI ma ~esc intranz. rar A-si face semn (concomitent) cu cotul. /Din cot

A cotILI ~esc tranz. reg. 1) A da de-a rostogolul; a rostogoli. 2) A umbla prin locuri cu multe coturi. /<sb. kotyljati

cotITURA ~i f. 1) (la drumuri, ape curgatoare etc.) Loc unde se face o schimbare de directie; cot. 2) fig. Transformare esentiala in desfasurarea unei actiuni, a unui eveniment etc. Moment de ~. /a coti + suf. ~tura

cotOI ~ m. Mascul al pisicii; motan; pisoi; cotosman. ◊ A avea ochi de ~ a avea privirea vicleana. A umbla ca un ~ a nu se ocupa cu nimic serios; a hoinari. [Sil. co-toi] /cot + suf. ~oi

CUBITUS n. Osul dintre cot si umar. /<fr., lat. cubitus

FUM² ~uri n. pop. Canal cu multe coturi in interiorul unei sobe, prin care trec gazele calde inainte de a iesi in hogeag. /<lat. fumus

GHIONT ~ti m. Lovitura slaba data cu cotul sau cu pumnul (pentru a-i atrage atentia cuiva). [Pl. si ghionturi] /Orig. nec.

A GHIONTI ~esc tranz. A lovi usor cu cotul sau cu pumnul (pentru a semnaliza ceva); a imboldi. /Din ghiont

HUMERUS ~si n. Os al bratului cuprins intre umar si cot. /<fr. humerus, lat. humerus

INCALCIT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A INCALCI si A SE INCALCI. 2) (despre drumuri, strazi etc.) Care are multe coturi. /v. a (se) incalci

MANECA ~ci f. Portiune a unor obiecte de imbracaminte, care acopera bratul (pana la incheietura mainii sau pana in regiunea cotului). ◊ A da cu ~ci largi a da din toata inima, cu multa bunavointa. A nu se lasa tras de ~ci a nu se lasa prea mult rugat. A o baga pe ~ a fi speriat tare; a fi cuprins de frica. A-si sufleca ~cile a se apuca cu toata seriozitatea de un lucru. Pe sub ~ pe nevazute; pe neobservate. A trage de ~ (pe cineva) a) a ruga insistent; b) a da de inteles ca intrece masura, ca exagereaza. [G.-D. manecii] /<lat. manica

MANECUTA ~e f. (diminutiv de la maneca) la pl. Mansete (detasabile) lungi pana la cot care se poarta peste maneci in scop protector. /maneca + suf. ~uta

PSORIAZIS n. Boala cronica de piele, localizata mai des la coate si la genunchi, care se manifesta prin aparitia unor puncte si plagi rosii, lucioase, acoperite cu coji albe-sidefii. [Sil. -ri-a-] /<fr. psoriasis

RADIUS n. anat. Osul subtire al antebratului, situat intre laba si cot. [Sil. -di-us-] /<fr., lat. radius

VIRAJ ~e n. 1) Miscare a unui vehicul care isi schimba (brusc) directia. 2) Loc unde se face o schimbare de directie; cotitura; cot. 3) chim. Schimbare a culorii unui indicator ca semn al sfarsitului unei reactii. 4) Transformare chimica pe care o sufera imaginea fotografica. /<fr. viraje

RUP, rupi, s. m. (Inv., sec. XVIII) Unitate de masura a lungimii, egala cu o optime de cot (II.). (din tc. rub; cf. rubia si ngr. ρούπι, sp. arroba)

ANTEBRAT s.n. Parte a bratului de la cot pana la incheietura mainii. ♦ Parte a membrelor anterioare la animale, cuprinsa intre cot si genunchi. [Pl. -te. / dupa fr. avant-bras, it. antibraccio].

OLECRAN s.n. (Anat.) Apofiza a extremitatii superioare a cubitusului, formand proeminenta cotului. [< fr. olecrane, cf. gr. olene – cot, kranion – cap].

BOIcot s.n. Refuz organizat al oricaror legaturi economice sau politice cu o tara, cu o intreprindere, cu o persoana etc. ca riposta la o anumita actiune a lor si in scopul de a le izola, cauzandu-le astfel prejudicii. [Pron. boi-cot, pl. -turi. / < boicota].

CUBITUS s.n. Osul cel mai mare al antebratului. ♦ cot; ulna. [< lat., fr. cubitus].

cot! interj. (reg.) cuvant care imita scartaitul cizmei.

gheoarca s.f. (reg.) adancitura la un cot de apa, unde sunt vartejuri.

halep, halepuri, s.n. (reg., inv.) cotul de Alep, folosit candva ca masura de lungime de 0,69 m; arsin.

incota, incotez, vb. I refl. (reg.) a se rezema, a se sprijini in coate.

incoti, incotesc, vb. IV (reg.) a izbi, a ghionti, a lovi cu cotul.

HUMERUS s.n. Osul bratului de la umar pana la cot. [< fr. humerus, cf. lat. humerus].

pargari, pers. 3 sg. pargareste, vb. IV (reg.) a nu munci, a lenevi, a bate coturile.

pleosa, pleose, s.f. (reg.) s.f. (reg.) cot al unei ape curgatoare.

priboina, priboine, s.f. (reg.) loc la cotul unei ape curgatoare izbit de valuri.

priboi¹, priboaie, s.n. (pop.) 1. perforator, dorn. 2. bat de batut icrele de peste. 3. planta erbacee cu frunze placut mirositoare si cu flori rosii si albe. 4. (art.) numele unui dans popular; melodia dupa care se executa acest dans. 5. (reg.) unealta cu care se fac gauri in pamant pentru semanatul porumbului sau pentru introducerea stalpilor gardului. 6. pana pentru despicat lemnele. 7. piron gros si scurt batut in bustean, pentru a fi carat. 8. ciur din sarma pentru curatatul de pielita al icrelor de morun. 9. (reg.) solutie de pilitura de sulfat de cupru dizolvata in apa, folosita pentru vindecarea fracturilor. 10. (inv. si reg.) coasta foarte inclinata; deal noroios. 11. (reg.) stanca abrupta pe malul unei ape curgatoare. 12. (reg.) loc la cotul unei ape curgatoare izbit de valuri; priboina.

PIGMEU s.m. 1. Personaj mitologic despre care se credea ca ar fi facut parte dintr-un neam de pitici cu care s-ar fi luptat Hercule. 2. Pitic de rasa neagra din Africa centrala, cu inaltimea intre 1,20 si 1,40 m. ♦ (Fig.) Om fara valoare, fara putere, fara merite. [Cf. fr. pygmee, gr. pygmaios < pygme – mare cat un cot].

coltuc (coltuce), s. n. – 1. cot. Cu acest sens se foloseste numai cu un gest de zeflemea, care consta in arata cu cotul, indicind un refuz nepoliticos. – 2. Ornament triunghiular. – 3. Colt de piine. – 4. Traversa, birna. – Var. cultuc. Tc. koltuk „brat, cot, colt” (Cihac, II, 569; Seineanu, II, 141; Lokotsch 1199; Ronzevalle 140). Cf. Iordan, BF, I, 110.

cotiga (cotigi), s. f. – 1. Caruta, car cu doua roti. – 2. La plug, teleaga. – Var. cotiuga. Sl. kotyga (Miklosich, Lexicon, 306; Cihac, II, 76; Conev 72). Intrucit sensul din sl. este cel de „manta”, trebuie sa se fi spus despre carutele acoperite, ca trasurile; cf. rut. kotiga „caruta” (dupa Candrea, Elemente, 404, provine din rom.). Se foloseste mai ales in Mold. – Der. coti(u)geala, s. f. (car lung, pentru transportul bustenilor); coti(u)gar, s. m. (carutas). Cf. cotigi ‹ cot.

cute (cute), s. f. – Piatra de ascutit. – Megl. cuti. Lar. cos (Puscariu 471; Candrea-Dens., 467; REW 2275; DAR) cf. it. cote (calabr. cute), sp. (Burgos) codon „piatra”, port. godo. Rezultatul rom. nu este normal: cōtem trebuia sa dea *coate, ca florem › floare. Pare a se datora analogiei cu cutit si ascuti.

ANCONEU adj., s. m. (muschi) extensor al antebratului, inapoia cotului. (< fr. ancone)

ANTEBRAT s. n. 1. parte a bratului de la cot pana la incheietura mainii. 2. parte a membrelor anterioare la animale, intre cot si genunchi. (dupa fr. avant-bras)

cotIERA s. f. rezematoare pentru cot. (< cot + -ier)

HUMERUS s. n. 1. osul bratului de la umar pana la cot. 2. osul partii proximale a membrului toracic la animalele tetrapode. (< fr. humerus, lat. humerus)

OLECRAN s. n. apofiza a extremitatii superioare a cubitusului, formand proeminenta cotului. (< fr. olecrane)

TERcot s. n. material textil din poliester de bumbac. (< ter/gal/ + cot/on/)

grif (-fi), s. m. – Masura veche, valorind 1/16 dintr-un cot, adica 41,5 mm. in Munt. si 40 mm. in Mold. – Var. gref. Sas. Griff (Lacea, Dacor., III, 751). Dupa DAR, din bg. greh. Cf. rif.

potirniche (potarnichi), s. f. – Pitpalac (Perdix cinerea). – Var. Mold. paturniche. Mr. piturnic’le, pitrunicl’e. Lat. *coturnicula, dim. al lui coturnix „prepelita” (Puscariu 1364; Candrea-Dens., 1434; Schuchardt, ZRPh., XL, 326). Fonetismul nu este normal. Rezultatul co- › po- a fost interpretat diferit; cu o pronuntare a lui *quoturnix (Densusianu, Hlr., 112; cf. contra Meyer-Lubke, Literaturblatt, XXII, 301); cu rezultatul unei contaminari cu *pernicula, de la pernix (Candrea-Dens., 1434), sau cu perdix › perdricula (Candrea, elements, 39; Candrea); ca influenta a sl. (Rohlfs, Differenzierung, 64). Mr. pare sa indice ca schimbarea este anterioara rom., cf. paralelismul colombus-palumbus.

rina (rine), s. f. – 1. Coasta, latura, sold. – 2. Flanc, parte. – Var. Mold. rila. Probabil lat. rēn (Philippide, Principii, 147; Puscariu, ZRPh., XXVIII, 685; Puscariu 1462; S. Pop, Dacor., VI, 394; Byck-Graur 41; Candrea), cf. it., sp. rene, fr. rene, fr. rein, port. rim. Celelalte ipoteze sint insuficiente: din sl. runo „piele de miel” (Cihac, II, 312, care face din rila un cuvint separat, der. din pol. rynna „canal”, cf. Conev 60); din lat. *olana „cot,” cf. alb. ljere (Giulea, Dacor., III, 562-67); din gr. ώληνῆ, lat. ulna (Giuglea, Dacor., XI, 106).

rup (-pi), s. m. – Masura de lungime, egala cu a opta parte dintr-un cot. Tc. rub (Seineanu, II, 303), cf. rubia si ngr. ρούτί, sp. arroba. Sec. XVIII, inv.

BLAHNITA 1. Riu, afl. stg. al Dunarii; 55 km. Izv. din Platforma Strehaiei. Se mai numeste Rogova. 2. Cimpia Blahnitei, cimpie in SV Olteniei, intre marele cot al Dunarii (la V) si riul Drincea (la E), drenata de riul cu acelasi nume si limitata la N de Platforma Strehaiei. Alt. max.: 123 m. Cereale. Pasuni.

ANTEBRAT, antebrate, s. n. Parte a membrului superior al corpului omenesc, de la cot pana la incheietura mainii. – Din ante- + brat. (dupa fr. avant-bras).

BICEPS, bicepsi, s. m. Muschi cu extremitatea superioara despartita in doua ligamente; (in special) muschiul dintre umar si cot, care face sa se indoaie antebratul. – Fr. biceps (lat. lit. biceps).

CAZIMIR, Otilia (pseud. Alexandrei Gavrilescu) (1894-1967, n. sat cotul Vames, jud. Neamt), scriitoare romana. Lirica elegiaca, sentimentalista si discret umoristica („Lumini si umbre”). Proza de evocare („A murit Luchi”). Versuri pentru copii („Baba iarna intra-n sat”). Memorialistica („Prietenii mei scriitorii...”).

COCHABAMBA [cotʃabamba], oras in centrul Boliviei; 381,4 mii loc. (1988). Centru comercial; prelucr. petrolului. Universitate (1832). Catedrala. Statiune climaterica. Fundat in 1574, sub numele de Oropeza.

barba-cot m. Un pitic din povesti (cu barba de un cot si cu statura de o palma). V. statu-palma.

amortesc v. tr. (lat. ammortire, d. mortuus, mort; it. ammortire, pv. fr. sp. amortir). Incep a nu mai simti din pricina unei grele lovituri: l-a batut pin' a amortit, mi-a amortit mina de tare ce m' am lovit la cot. Mi se stinge vocea, ragusesc: a amortit strigind. Intepenesc de frig (ibernez): insectele amortesc iarna. V. tr. Ingurzesc: frigu l-a amortit. – Vechi amu-.

antebrat n., pl. e (d. ante- si brat, dupa fr. avant-bras). Anat. Partea bratului de la cot la pumn.

camion n., pl. oane (fr. camion). Trasura pe arcuri foarte joasa cu patru roate [!] mici, intrebuintata mai ales la dus mobile. V. cotiuga.

cotENTIN [cotãtẽ], pen. in NV Frantei (Normandia), intre G. Saint-Malo si estuarul Senei (Marea Minecii). Lungime: c. 100 km. Relief vechi colinar (alt. max.; 191 m); climat oceanic. Cresterea bovinelor, ovinelor si cabalinelor.

cotTON [coto], Aime (1869-1951), fizician francez. Cercetari asupra cimpurilor magnetice intense si lucrari de perfectionare a ultramicroscopului. M. de onoare al Acad. Romane (1938).

boicot n., pl. uri (b. boicotez). Actiunea de a boicota. – Si boicotaj n., pl. e (fr. boycottage).

CRAPINA, lac de lunca in apropierea Dunarii, in cotul Pisicii, in amonte de Isaccea; legat de Dunare prin privaluri; 29,4 km². Pescuit.

boycott V. boicot.

coate-goale m. Iron. Golan, sarac: un coate goale, niste coate-goale. V. cot.

SANATESCU, Constantin (1885-1947, n. Craiova), general roman. A comandat Corpul 4 armata (1941-1943) care a participat la eliberarea Basarabiei, precum si la operatiunile militare de la Odessa si cotul Donuli. Comandant la Armatei a IV-a (1943-1944). Presedinte al Consiliului de Ministri (23 aug.6 dec. 1944). Sef al Marelui Stat Major (dec. 1944-iun. 1945). Rol important la pregatirea si infaptuirea loviturii de stat de la 23 aug. 1944 si la crearea conditiilor de stabilire a noului statut politic si juridic intern si international al tarii.

SASSANDRA 1. Fl. in V cote d’Ivoire cu o lungime de 650km; se varsa in Oc. Atlantic. 2. Oras-port de la gurile fl. omonim, situat in SV statului cote d’Ivoire, 223 km V de Abidjan.

cotar m. (d. cot). Cel ce masoara cu cotu capacitatea butoaielor. Munt. Un fel de omida (chematobia brumata) care ataca mai ales prunii si care se numeste si masurator din cauza mersului ei: se stringe si se intinde ca cum ar masura cu cotu.

cotaresc v. tr. (d. cot, cotar). Rar. cotesc un butoi.

coteala f., pl. eli. Actiunea de a coti. Actiunea de a-ti da coate cu cineva. Nu-ti face coteala cu el, nu cauta societate, vorba cu el.

cotesc v. intr. (d. cot). Ocolesc, fac o cotitura: trasura, riu coteste la stinga. V. tr. Fac semn, izbesc cu cotu. Masor capacitatea butoaielor cu cotu. V. refl. Imi dau coate: se coteau unii pe altii.

cotidian, -a adj. (lat. quotidianus si cot-, d. quotidie si cot-, in fie-care zi. V. cota). Zilnic, de toate zilele: ziar cotidian. Adv. Ziaru apare cotidian. V. diurn.

cotiga (sud) si cotiuga (nord) f., pl. i (rut. kotiuga, cine [!], ca fr. chien, „cine” si „roaba”). Caruta pe doua roate (de dus gunoi s. a.). Partea din ainte [!] a plugului (in nord teleaga si teleguta), compusa din cele doua roate. Caruta de dus cinii prinsi pe strade [!] (numita si lada si droaga). Un fel de camion mai grosolan (caracterizat pin [!] doua grinzi lungi si groase), foarte obisnuit in Moldova, in al carei nord se numeste cotiugar.

cotitura f., pl. i. cot, ocol: drum, riu face o cotitura.

cotiugar m. Cel ce conduce cotiuga. S. n., pl. e. Mold. nord. cotiuga.

cotiuga, V. cotiga.

decametru m. (deca- si metru). Masura de lungime de zece metri. S.n., pl. e (ca si metru ori cot). Rigla de constat aceasta lungime.

cubital, -a adj. (lat. cubitalis, d. cubitus, cot). Anat. De la cot: muschi cubital.

cubitus n. Anat. Numele latin al cotului, osul cel mai gros din cele doua ale antebratului. V. cot.